Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

ceva timp in urma am abordat o fata pe facebook si din discutiile cu ea am vazut ca e desteapta si am decis sa o invit in oras. dupa citeva refuzuri a acceptat. Ne-am intilnit deja de 3 ori, doar ca ea inainte de a iesi la intilnire ma refuza de 2-3 ori, intradevar e studenta sirguinciosa. Acum eu nu stiu cum sa procedez mai departe, merita sa o mai invit , deoarece nu e ok pentru mine sa ma intilnesc cu o fata odata la 2-3 saptamini, nu pot construi asa o relatie.

noi cu ce te putem ajuta?

poti discuta cu ea deschis ce gandesti, ce simti si ce doresti de la relatia cu ea.

Ea stii ce vrea de la viata? Stii ce valori are, ce aspiratii si ce viitor vrea? Poate ca nu te place decat ca prieten, nu doreste o relatie cu tine, te-ai intrebat asta? Daca vrei sa ai o relatie adevarata incearca sa pui nevoile partenerei pe primul loc, vezi ce aspiratii are, ce dorinte si ce ganduri de viitor, si ajuto sa si le indeplineasca si nu astepta nimic la schimb. Daca si ea simte acelasi lucru pentru tine, va face si ea la fel pentru tine fara sa ii ceri tu ceva si fara sa astepte ceva de la tine. Daca nu simte la fel pentru tine, vei avea cel mult o prietena adevarata.

O relatie se construieste in timp, precum o casa…caramida cu caramida.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua!
Am un baietel de 3 ani si 3 luni. In ultimele luni..daca n u ii convine ceva…sau daca i se pare lui ceva..ca se uita cineva la el, sau daca il cert..incepe sa se traga de fata, de obraji,sa isi dea palme si sa urle. Am vorbit mult cu el, i-am explicat de ce sa nu se mai loveasca. Cand se enerveaza iar se loveste. Nu mai stiu cum sa gestionez aceasta situatie…am inceput sa il pedepsesc..sa nu il mai las la desene..sau la ce ii place..
Va multumesc..

ma gandesc ca ati putea merge de cateva ori cu el la un psihoterapeut specializat pe aceasta categorie de varsta si sa ii lasati sa interactioneze pt a-i putea evalua mai bine situatia. Fac aceasta recomandare pt ca este mult mai ok o astfel de evaluare decat o serie de sfaturi probabile online. Succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro

Buna ma numesc Flori,am fost cu Florin un an jumatate. Eu am 20 de ani,el 23. Am avut mereu probleme in cuplu,dar eu "am tinut cu dintii" de relatie. Am fost batuta de 12 ori,am fost inselata si recunosc ca am inselat pt razbunare. Am fost si violata..toate acestea de acelasi barbat. Acum ne-am despartit,aparent definitiv deoarece el nu imi mai raspunde la telefon.de jumatate de an ne certam si separam saptamanal…el reintoctandu-se cand are nevoi " fizice" . Asta ar fi a doua saptamana de cand nu am mai vorbit cu florin,si am inceput sa vorbesc cu tony. Pcu tony n-am iesit pana acum,vorbim pe facebook. El e in acelas oras cu mine,eu fiind la facultate,in aceeasi universitate cu florin. Florin ni este acum la facultate deoarece se pregateste pentru licenta in orasul natal. Tony tot pt licenta se pregateste. Mama lui tony a murit recent de cancer. El mi-a marturisit asta si initial nu am crezut deoatece nu am simtit tristete in vorbele lui,mereu glumind unul cu celalat. Eu il plac mult pe tony…dupa cum vorbeste simt ca si el ma place…problema e ca el nu ma baga in seama niciodata,eu ii dau prima mesaj. Eu simt ca el e prea bin pentru mine…si ma "ingenuncheaza" asta…eu fiind obisnuita cuu umilinta nici nu-mi dau seama pe loc de ceea ce fac. Nu-mi dau seama ca o femeie ar trebui sa mai si astepte sa fie abordata. Desigur ca el a fost cel care a avut prima initiativa catre mine,apoi eu am foat cea care i-a scris primul "buna" de fiecare data dupa. As vrea sa stiu cum sa fac sa nu ma mai gandesc la florin si cum sa fiu mai "rezervata" fata de tony. Cum sa ma motivez singura sa mai si astept atentie din partea lui? Chiar mi-as dori deva langa tony,pentru ca simt ca el ar putea sa-mi ofere relatia pe care
Mi-o doresc . Dar vreau sa vad daca el are aceleasi intentii sau eate doar intentia unei aventuri ,desi cred ca pana acum ar fii incercat asta. Cum sa fac sa vad daca el are nevoie de atentia mea cum am eu nevoie de a lui?

in primul rand iti recomand sa discuti cu parintii tai despre abuzul la care ai fost supusa… preferabil si cu politia! Ceea ce ai suferit tu nu este de neglijat chiar daca in acest moment ai impresia ca ai trecut peste. Nevoia ta de a fi iubita, de a avea o relatie sanatoasa cu un barbat este perfect normala si nu pot decat sa te incurajez in acest sens. Discuta cu Tony cat mai deschis si direct… nu astepta sa vina Muntele la Mahomed… gandeste-te ca faci ceva pt tine asa cum vrei tu si nu cum iti impune altcineva. In plus, daca ai posibilitatea, incearca sa faci un efort de a merge la un psihoterapeut si sa vorbesti cu el/ea despre cum esti tu acum… cum vrei sa cresti… orice iti sta pe suflet. Succes!

Faptul ca inca te mai gandesti la cel care te-a abuzat si ti-a facut adolescenta un calvar, denota ca ai ramas cu traume (victima se poate atasa destul de mult de atacator in anumite situatii). Ce ai tu nevoie acum e ori un psiholog ori un prieten/prietena de suflet cu care sa vorbesti fara sa implice atractie fizica. Ai un drum destul de dificil de parcurs ca sa iti revii, o sa te mai simti atrasa de tot felul de persoane si o sa mai ai ceva probleme dar cu putin ajutor si indrumare o sa iti dai seama ce e mai bine pentru tine si o sa alegi pana la urma partenerul cel mai potrivit pentru tine la momentul potrivit. Pe moment recomandarea mea este sa te concentrezi asupra vietii tale, asupra carierei sau aspiratiilor tale, si sa lasi pe loc secundar atractiile dintre Tony, Florin sau ce baieti vor mai apare in urmatoarele luni in viata ta (cel putin pana cand iti revii de tot si incepi sa vezi lucrurile altfel). Legat de neclaritatea ta ca nu te baga Tony in seama si ca tu il acostezi de fiecare data, e si normal, el te considera amica sau cel mult prietena, nu simte probabil mai mult fata de tine si nici nu vrea sa te deranjeze. E bine sa nu te arunci cu capul inainte, invata sa fii rabdatoare si sa te focusezi pe ce am spus mai inainte, cand va veni momentul o sa stii exact cine e alesul si o sa vezi semnele de afectiune din partea lui. Nu ai inca destula experienta de viata, iar trauma prin care ai trecut iti va mai afecta o vreme deciziile pe parte sentimentala, asa ca iti repet, ai rabdare si nu te arunca in prima relatie pe care o gasesti (si discuta problemele tale cu o persoana de incredere)

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro

Buna ziua…sunt o mama singura ,am crescut 2 baieti ,unul este la la casa lui dar unul este acasa cu mine are 27ani este un baiat cu putini prieteni nu bea nu fumeaza este linistit ,iese f putin afara dar de cate ori isi gaseste un job dupa o luna doua gaseste cate un motiv si il lasa..sunt foarte ingrijorata pt asta ca are 27 ani si cand vreau sa discut cu el nu reusesc,ma blocheaza cu raspunsurile lui si eu nu stiu ce sa mai spun..va rog cum si ce sa discut cu el ca sa il responsabilizez sa aibe si el un servici..multumesc!!

ati putea sa ii spuneti ca daca nu isi face un ‘rost’ cate de cat stabil, atunci cand Dvs. nu o sa mai fiti… el o sa ajunga… undeva? Daca l-ati cocolosit si el nu are nicio motivatie sa plece de langa mama, atunci nu o va face. Va puteti gandi de asemenea sa mergeti cu el (preferabil sa mearga singur) la un consilier vocational… poate nu si-a gasit directia profesionala inca. Succes!

poate ca el inca nu a si-a gasit vocatia si de aceea merge din job in job, intr-un fel capata experienta si asa. Ar trebui sa il responsabilizati totusi discutand cu el impartirea sarcinilor gospodariei (ca are sau nu job, sa dea si el bani in casa, chirie, mancare, intretinere) – asa il fortati sa se gandeasca de 2 ori cand mai vrea sa renunte de la urmatorul job. Cat timp nu are responsabilitati si griji legate de venit si cheltuieli nici nu o sa se schimbe (si nici o relatie nu va putea avea, pentru ca o relatie implica la randul ei asumarea responsabilitatilor si luarea deciziilor). Familia ar trebui sa fie ferma in privinta asta, altfel daca el nu contribuie cu nimic la gospodarie nici nu isi face probleme cu jobul si nu il va considera o prioritate.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro

Buna ziua,
as avea nevoie de sfaturi cum as putea sa imi ajut pertenerul cu stresul si eventual depresia.
Avem 32 de ani si suntem logoditi. Nunta are oc n cateva saptamani. Ne cunoastem de peste 10 ani suntem impreuna de peste 10 ani. Locuim impreuna de aproximativ 7 ani. Partenrul meu si-a schimbat locul de munca anul trecuta si lucreaza si independent pa lange acel job, avand multi clienti, inclusiv din strainatate. Lucreaza foarte mult, cateodata de dimineata de la 6 pana noaptea si asta cateva zile la rand.
La noul job lucurile nu sunt foarte bine aranjate si organizate, ceea ce creaza munca si frustare in plus.
El este de genul lui un perfectonist si ii place ca lucrurile sa fie in oridne sa fie bine facute. Daca tot faci ceva, macar fa-l cum trebuie, daca nu, mai bine lasa pe altul.
Pe langa munca foarte multa s-a adaugat acum si organizarea nuntii. Este foarte stresat. Nu prea mia poate dormi, e etrem de irascibil si agresiv daca ceva nu funtioneaza cum trebuie. Nu mai vrea sa manaca, e trist, s-a inschis in sine.
Nu mai vrea si nu mai poate sa lucreze, deoarece nu se mai poate concentra.
Este de parere ca nu bun de nimic si nu e in stare de nimic.
Incerc de fiecare data sa ii dau exemple care sa ii dovedeasca ca nu e asa, dar nu reusesc sa il conving.
Azi dimineata, incercand sa mai rezolve din munca sa, s-a suparat iar si nu mai doreste sa continue. Am incercat sa il conving sa isi ia liber un timp de la servici si sa mergem sa discutam cu un medic, dar nu doreste sa vorbeasca cu nimeni.
Vrea sa isi dea demisia si sa nu mai faca nimic. Din punct de vedere financiar, nu ar fi nici o problema, dar eu nu cred ca l-ar ajta sa se simta mai bine, daca ar fi si fara servici.
Este extenuat, nervos, trist si nu mai vede nici o cale de iesire. Nu stiu cum sa il ajut si mi-e teama sa nu spun ceva gresit care sa il faca sa se simta si mai rau.
Sper ca ma puteti ajuta cu niste sfaturi.

Multumesc.

avand in vedere starea in care se afla, orice poate fi un pretext de descarcare a tensiunii interioare. Ii puteti explica, cum credeti ca este mai bine, ca ce se intampla cu el este burn-out… pur si simplu i s-au ars ‘becurile’ si este nevoie sa opreasca curentul de la panoul electric si sa le schimbe cu unele noi . Ce se intampla cu el acum este foarte natural in conditiile de viata descrise de Dvs. si daca nu isi doreste sa se degradeze mai rau, atunci ar fi bine sa ia o pauza… sa se odihneasca… poate niste antidepresive/anxiolitice usoare pt stari… trebuie sa avem grija de noi! Succes si casa de piatra!

Are nevoie neaparat de o schimbare majora in viata lui, incepand de la mese regulate la ore fixe, somn regulat (noaptea nu ziua) si miscare multa in aer liber (sport, alergare, biking sau ceva similar). Doar aplicand aceste 3 lucruri va reusii sa iasa din starea de stress si depresie in care a intrat. Va fi greu la inceput (el obisnuit intr-un fel, noul stil de viata va fi un chin pentru el in primele saptamani), va avea nevoie de mult suport si intelegere din partea ta si si din partea anturajului (familie/rude/copii) dar dupa aceea sigur isi va revenii incet incet dupa cateva luni. Va necesita un efort considerabil si din partea ta (atat financiar cat mai ales moral) dar in situatia actuala alte sanse nu are daca nu doreste sa se schimbe si sa isi schimbe modul de viata va ajunge si mai rau.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro

De aproximativ 1 an îmi doresc foarte mult să îmi iau viața,un gând pe care îmi e tare greu să îl suprim în fiecare zi.
E inutil totul,m-am pierdut și îmi este rușine să cer ajutorul oamenilor ,iar cu familia mea nu am discutat niciodata despre asta deoarece îmi este foarte greu să mă deschid în fața lor.
Nu știu cum să mă descurc cu asta,îmi este frică

este foarte important sa intelegi ca exista multi oameni care doresc sa te ajute si care pot fi langa tine, incepand cu parintii tai, psihoterapeuti, etc. Starea ta poate tratata, numai sa ne dai voie. Fa-ti curaj si vorbeste cu parintii tai, spune-le ca nu te simti bine de 1 an si ca ai ganduri negre si ca ai dori sa te sprijine in cautarea unui ajutor de specialitate psiholog/psihiatru. Se poate! Curaj!

De ce crezi ca totul e pierdut? Ti-ai pierdut o mana, un picior, sanatatea? Esti intr-o zona afectata de cutremurele din ultima vreme sau intr-o zona de razboi (gen ucraina?) Daca ai fi acolo, ti-as da dreptate, dar nu esti, iti este doar teama de schimbare si de luarea unor decizii care sa iti schimbe viata ta in bine. Ai nevoie de oameni noi in viata ta, de amici, de prieteni, de o schimbare. Un psihoterapeut ar fi un prim pas, nu iti fie frica, totul incepe cu primul pas. Nu trebuie sa iti fie rusine sa ceri ajutor, in viata orice om cade si se ridica mai devreme sau mai tarziu, asa e ritmul vietii (altfel ar fi prea monotona si ti-as da dreptate). Nu vrei sa te deschizi in fata rudelor/prietenilor, nu e nici o problema, o sa vezi ca iti va fi mult mai usor sa te deschizi in fata unui necunoscut, alege pe cineva care stii ca nu te va critica sau judeca si discuta cu el problemele (recomandarea mea este un psihoterapeut). Trebuie doar sa faci tu primul pas, restul se va rezolva in timp si la final vei vedea ca ai devenit mai puternic doar facand acel mic pas de la inceput si deschizandu-te unui psihoterapeut.

cred ca fiecare om crede ca problemele lui sunt cele mai grave si asa e pentru noi sunt.. dar in lume sunt multe alte lucruri mult mai rele decat cu ce ne confruntam noi.. daca crezi ca e mai usor sa vorbesti cu un necunoscut mie mi-ar face placere sa te ascult si poate impreuna trecem mai usor peste problemele astea asa importante pentru noi.

http://www.antisuicid.com/impartaseste-ti-durerea-si-hai-sa-o-depasim-impreuna/

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

buna ziua. ma bucur enorm ca am gasit acest site deoarece ma macina o problema de ceva timp si as vrea sa aud niste pareri in ce o priveste. in timpul facultatii m-am angajat la o firma unde lucram ca operator date pana am ramas insarcinata si am intrat in concediu de crestere si ingrijire copil. sotul meu lucra tot in aceeasi firma si are si un al doilea job. am inceput sa resimt monotonia si o oarecare singuratate de cand copilasul nostru avea 6 luni. apoi am gasit o bona am inceput sa merg la sala si totul era mult mai bine. am ramas insarcinata cu al doilea copil fara sa ne programam acest lucru si eu nu am mai apucat sa merg la servici. tin sa mentionez ca imi iubesc enorm sotul si cei doi copii dar simt nevoia si de altceva. sa stau acasa si sa fac doar mancare si curatenie si sa am grija de copii nu ma satisface pe deplin.eu sunt o persoana sociabila si imi lipsesc adultii. sunt doar eu cu ei 12 ore pe zi, sotul e doar 4 ore cu noi. ma tot gandesc sa incep mai devreme lucru dar ma simt vinovata caci cu primul copil am stat 2 ani si cel mic are doar 3 saptamani si eu ma gandesc sa il privez de iubirea si de atentia mamei 10 ore pe zi cat as fi la servici. sunt suparata pe mine ca nu reusesc sa ma bucur de ceea ce am acum.. si nu mai stiu cum sa privesc situatia si ce sa fac.. va multumesc anticipat pentru pareri.

Primul an din viata al unui copil este foarte important. Puteți cauta activități unde copii ar putea fi prezenti in preajma dumneavoastra si pot exista adultii pe care ii cautati cu atata indarjire.

deocamdata sunteti ‘legata’ de prima faza a dezvoltarii celui mic dupa care o sa puteti iesi cu amandoi la plimbare/joaca/etc. Incercati, macar in weekend sa faceti un program de ‘socializare’ si cu sotul care totusi face parte din aceasta familie. In plimbarile dvs. prin parc puteti interactiona cu alti parinti, incepe noi relatii, impartasit greutati. Rabdare inca putin . Succes!

puteti sa rugati pe cineva de incredere sa stea cateva ore cu copiii, o data pe saptamana cel putin, si dumneavoastra sa aveti o activitate in afara casei.

Exact cum spune doamna Carmen Ontanu, varianta optima ar fi sa gasiti o bona part-time, si in acel timp sa iesiti cu prietenele sau sa practicati orice alte activitati care va reincarca bateriile. Eu ma aflu in aceeasi situatie, cu doi copii mici, unul sub 1 an, iar faptul ca am o bona care ma ajuta inseamna enorm pt mine

Daca simtit ca nu mai puteti sta acasa cu cei mici si doriti sa va reluati activitatea o puteti face si fara sa lucrati 10 ore pe zi. Puteti cauta un job part-time care sa va satisfaca nevoia de socializare. Daca dumneavoastra ca mama nu sunteti fericita nici copii nu vor fi. Fara sa vreti nefericirea dumneavoastra va afecteaza familia. Copii pot sta 5-10 ore pe zi fara dumneavoastra in timpul saptamanii cu conditia ca atunci cand veniti acasa sa vada o mama usor obosita insa zambitoare si atenta la ei.

multumesc pentru sfat Enciu Jenel. m-au pus pe ganduri cuvintele tale ‘adultii pe care ii cauti cu atata indarjire’. inca nu am ajuns la o concluzie..

multumesc Botezat-Antonescu Radu Andrei pentru raspuns. incurajarea dumneavoastra ma face sa gandesc pozitiv si sa merg mai departe cu optimism. Felicitari pentru aceasta pagina.

ma bucur ca va putem fi de folos

multumesc Carmen Ontanu si Ina Melehat. Am ajuns si eu si sotul la aceasta concluzie. Ina Melehat, ma ajuta sa stiu ca si alte mame sunt in situatia mea si ca o bona ar fi solutia. multumesc

multumesc pentru raspuns si pentru intelegere Little Djini. sunt perfect de acord cu tine. voi incerca cu o bona prima data iar daca nu se schimba sentimentele mele voi reincepe serviciul.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua, am 21 de ani, si dau peste o problema sunt indragostit nebuneste de o fata, a venit din Germania pentru mine, ne iubeam nebuneste, stau cu parintii iar mama mea a vrut ca ea sa fie precum ea, ca noi, sa fim precum ei, si din cauza asta s-a ajuns la conflicte intre ele, in cele din urma ea alegand sa plece, acum mama mea nu vrea sa mai ii acorde o sansa sa o ierte decat daca prietena mea va veni iar 800 de km din Maramures sa stea o luna, 2, sa ii demonstreze ei(mamei mele) ca merita, asta dupa ce cand a plecat ia spus ca niciodata sa nu mai calce in curtea ei in urma conflictelor. Credeti ca pot sa le fac sa se impece? Atat mama, cat si prietena mea, sunt la fel de orgolioase si incapatanate, mama mea nu o va ierta decat daca va veni la mine, prietena mea, a zis ca sa ne mutam separat si in timp isi va castiga increderea. Nu stiu ce sa fac, nu vreau sa ma cert cu parintii dar nici nu vreau sa pierd fata pe care o iubesc

din cate vad prietena si mama ta par sa aiba o relatie de cuplu si nu tu cu prietena. Inteleg foarte bine ca iti doresti sa se inteleaga bine dar asta se dezvolta in timp, avand in vedere ca mamelor le este foarte greu sa isi imparta fii cu alte femei . Poate ar fi o idee sa incercati varianta propusa de prietena… macar pt un an… dupa care vedeti cum va descurcati. Succes!

Prietena ta vrea o realatie cu tine, nu cu mama ta, de aceea nu are ce sa-i "demonstreze" mamei tale. Tu ai nevoie sa alegi daca vrei sa te maturizezi si sa-ti asumi responsabilitati de viitor sot si tata (care sustine familia proprie) sau… daca vrei sa mai copilaresti putin langa mama si sa decida ea pentru tine, ca…stie mai bine.Un lucru e limpede: nu poti impaca si capra si varza si lupul.Poti incerca, dar impasul se va repeta. Vine o vreme cand esti nevoit sa alegi, altfel… te vei multumi sa culegi ce iti ramane din deciziile luate de altii pentru tine! Succes!

Recomandarea mea ar fi sa incerci sa stai pe picioarele tale, la casa ta (chiar daca la inceput va fi cu chirie) si ulterior sa incerci sa o aduci si pe prietena ta sa stea cu tine (fara parinti). Daca vrei sa ai un viitor cu ea, trebuie sa te detasezi de tot de parinti si sa iei singur decizile care crezi ca sunt mai bune pentru voi doi (decizii pe care e bine sa le luati impreuna fara influente din exterior, cum ar fi influentele parintilor). Ai de ales, ori stai cu parintii si asculti de ei, ori devii independent si alegi sa stai cu partenera ta de viata si sa luati impreuna decizi ce tin de viitorul vostru. Dupa o perioada, parintii tai or sa vada ca esti pe cont propriu si o sa inceapa sa iti accepte deciziile si sa o accepte si pe ea, dar pana nu le dovedesti ca esti pe propriile picioare si te descurci, or sa ia ei decizii pentru tine care iti vor afecta atat relatia cat si viata ta.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Domnilor am 49 de ani si nu reusesc sa scap de privitul picoarelor la femei si a lenjeriei intime a acestora, duc o viatza normala vizavi de starea fam si in ce priveste prestatia in pat,am momente cind bineinteles si daca ramin singur ma masturbez frenetic uitinduma la ce va scriam mai sus…dupa ce o fac ma linistesc, daca plec afara si intimplator vad lenjerie intima pe culmea de rufe la uscat, imediat intru in transa si as face orice sai ating…..dati un sfat si mai vedem.

un sfat ar fi sa discutati despre acest subiect (in profunzime) cu un sexolog si o sa vedeti pe parcurs. Succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Nu am mers pana acum la un psiholog, dar din cunostintele mele, e posibil sa am tulburari de anxietate. Intrucat am ceva cunostinte minime despre asta, studiind in facultate cate ceva despre asta, am constientizat problema si am incercat sa o echilibrez cat de cat. Adica constientizam faptul ca temerile mele, fricile si atacurile de panica sa nu aiba motiv intemeiat si le tineam in frau. Doar ca de ceva vreme lucrurile s-au accentuat in asa masura incat imi tulbura viata sociala si de familie. As dori sa merg la un psiholog, dar unde locuiesc nu este vreun cabinet, iar cel mai apropiat oras unde as gasi un cabinet e la 30 de km; iar serviciul nu imi permite sa merg in acel oras la un psiholog. Ce alte variante ar mai fi? Multumesc

Pai o solutie buna ar fi sa-ti fi propriul pacient.Cum? Aduna materiale despre problema ta, intelege-le si cu ocazia asta vei invata si cum sa o gestionezi.Totul e sa te confrunti cu ceea ce iti da batai de cap, iar cu putina ambitie nu numai ca vei trece peste dar posibil ca ii vei putea ajuta cat de cat si pe altii sa treaca peste. Prin urmare ai de la mine ca tema pentru acasa sa studiezi materiale si cazuri de genul si sa cauti mai multe puncte de vedere.Sunt sigur ca energia pe care o vei consuma facand acest lucru te va detasa de problema pe care crezi tu ca o ai.Hai , la treaba!

Varianta de diagnosticare cu ajutorul informatiei de pe internet este oarecum riscanta. Daca mai adaugam si gradul de subiectivitate, este posibil ca simpla citire a unor informatii sa nu fie suficienta. O varianta ar fi sa apelati la un terapeut care lucreaza online si astfel problema distantei este rezolvata. Succes!

Eu unul nu m-am referit la colectarea de informatii de pe internet.In biblioteci sunt multe carti ce contin informatii de specialitate, si nu neaparat de diagnosticare, ci doar de informare cu privire la afectiunea pe care el crede ca o are.Cat despre apelarea la un terapeut online cred ca este un lucru la fel de riscant ca si diagnosticarea cu ajutorul informatiei pe internet.Sunt de parere ca e mai eficient sa inveti omul cum sa incerce treaca singur peste propriile probleme, iar daca tot nu merge abia atunci trebuie trimis la un terapeut.Evident nu recomand in toate cazurile acest lucru.

Mie mi se pare nepotrivita asocierea dintre cartile de specialitate si terapia online. Mi se par 2 lucruri diferite, fiecare cu beneficiile sale si evident cu rezultatele aferente. Eu nu am prea vazut persoane care sa isi rezolve problemele doar din carti si nici nu cred asta. Nu vreau sa intru in polemica, pentru ca fiecare persoana are dreptul la propriile pareri.

Dar cine a asociat cartile de specialitate cu terapia online?Eu doar am asociat ‘informatiile gasite pe internet’(care pot sa nu fie de specialitate) cu terapia online.Si stim desigur ca si terapia online are limitele sale fata de terapia consacrata.Acum de cand cu internetul asta lumea face totul prin intermediul lui, si sa fim putin seriosi, stim cu totii diferentele, si nu are rost sa le enumar aici.

Eu am vazut persoane autodidacte, ce au putut sa-si remedieze anumite probleme doar pentru ca au avut ambitia sa ‘scormoneasca’ acolo unde a fost nevoie pentru a se detasa de acele franghii care le despartea de confortul lor psihic.Aici e nevoie de dorinta si perseverenta.Dar repet, nu in toate cazurile se poate proceda asa, dar in acest caz se poate, pentru ca anxietatea este de regula o afectiune ce survine persoanelor care si-au pierdut din motivatie si care au o perioada in care nu au lucruri care sa-i preocupe si sa-i tina distrasi, asa ca eu de-asta recomand sa-si gaseasca o ocupatie chiar benefica.

parerea mea este ca in asemenea situatii dificile (de a nu avea fizic la indemana un terapeut) ar putea fi utila consilierea online (insa doar sub forma de consultanta teoretica – nu ca relatie terapeutica) sau citirea materialelor de specialitate cu o o semnificativa rezerva. Eu va sugerez si lecturi din alte domenii cum ar fi filosofia budista, mai exact tema ‘atasamentului’ – care provoaca anxietate. Succes!

https://www.paxonline.ro/

In primul rand nu cred ca 30 de km e o distanta asa mare.Puteti cauta un cabinet la care sa va programati.Daca doresc cu adevarat sa rezolv problema fac acest efort.Apoi la intelegere cu terapeutul poate la un moment dat puteti trece on-line.