Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua!
Sunt sotie si mama si am 29 de ani.Copilul are 3 luni.
Sotul ma inseala,de vreo 2 luni,am dovezi concrete,nu banuieli:mesaje,telefoane etc.La noi in familie nu a existat sa avem secrete unul fata de celalalt,cum ar fi parolele si asa am reusit sa vad mesajele.
Suntem casatoriti de 4 ani si este la a 2-a abatere,cu aceeasi femeie cu care a facut-o in urma cu un an.Eu am plecat momentan cu copilul la parinti,pentru a mai scapa un pic de tensiune.Vorbim zilnic la telefon,fara nici o dicutie in contradictoriu,fara o umbra de raceala,dar el continua sa vorbeasca cu respectiva.
Acum cateva zile cand am plecat,mi-a spus ca s-a terminat tot cu respectiva,ce ne iubeste si nu vrea sa ne piarda,dar din pacate nu este asa.
Va rog sa imi spuneti ce sa fac..este o decizie foarte grea,ma gandesc si la fetita noastra ca ii va fi greu sa creasca fara tatal ei,dar nici eu nu pot trai cu un om care stiu ca iese pe usa si se intalneste cu alta..

Doar tu sti ce poti face! Noi "ce-i din afara" putem sa-ti spunem ce sa faci. Incercati terapia de cuplu

ce puteti face este sa va ganditi bine si sa luati o hotarare cat mai buna pt viitorul copilului si al Dvs. Nu poate altcineva lua aceasta decizie in locul Dvs. Inainte de orice va sugerez sa incercati cateva sedinte de consiliere maritala… macar sa clarificati totul. Succes!

Daca sotul dvs. spune ca vrea sa ramana in relatie atunci apelati la consiliere de cuplu. Este posibil ca dupa ce stabiliti ce anume s-a schimbat in relatie si cum vreti sa fie aceasta lucrurile sa se limpezeasca.

Poate că va fi nevoie să faceți un compromis https://wp.me/p48646-dv

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro

Buna ziua. Am nevoie de ajutor….din pacate iubitul meu si-a pierdut bunicul acum 6 zile si e foarte rece cu mine,nu ma lasa sa-i fiu alaturi sa-l sprijin asa cum imi doresc….ba mai mult imi da de inteles ca vrea sa ne despartim si eu nu vreau il iubesc prea mult,nu pot sa-l pierd….si inainte de momentul cu bunicul lui tot era putin distant fata d mine. Mi-a zis ca pe el nu il intereseaza decat bunica lui ca a ramas singura si nimic altceva. ce pot sa fac eu?cum sa-i vorbesc?cu ce pot ajuta ca relatia mea sa nu se termine?

daca el vroia sa se desparta de tine dinainte, atunci acest eveniment este doar un pretext. Incercati sa stati de vorba despre cum a fost relatia voastra pana acum si daca exista dorinta de a merge mai departe sau nu. Relatiile ar fi bine sa fie un consens… nu o constrangere. Succes! si condoleante!

Eu cred ca tu il iubesti mai mult decat te-a iubit el vreodata si de aceea nu poti sa renunti la el. Dar ai de ales, ori incerci sa te chinui (psihic si sentimental) continund o relatie in care el nu mai vrea sa fie, ori te eliberezi cu un efort si cauti pe cineva care sa te merite cu adevarat. Tot ce poti sa faci legat de el e sa ii fi prietena si nimic mai mult (daca poti), sa il ajuti daca el vrea sau cere dar atat, nu te poti implica mai mult sentimental pentru ca daca el te va refuza in continuare vei suferii tu mai mult. Daca in timp el o sa isi schimbe atitudinea fata de tine, te mai gandesti la momentul respectiv daca mai vrei sa fii cu el sau nu, dar pana atunci fii doar prietena si nimic mai mult fara alte asteptari din partea lui.

Oamenii reactioneaza diferit la pierdere. Ati spus ca nu va lasa sa il sprijiniti asa cum doriti – poate ar fi util sa intrebati cum ati putea sa ii fiti alaturi, care sunt nevoile lui in aceasta perioada. Puteti sa ii spuneti ca sunteti acolo pentru el, daca are nevoie de ceva. Inteleg ca tineti foarte mult la el si ca va sperie ideea de a il pierde. Nu orice indepartare inseamna despartire. Insa incercarile constante de a evita despartirea pot afecta grav relatia.

Poate ca simte ca nu poate fi intr-o relatie si in acelasi timp sa aiba grija de bunica lui. Discutati despre asta. Daca realizati ca doriti sa fiti impreuna chiar in aceste conditii veti gasi si solutii.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

buna. ma numesc alina si am aproape 24 de ani. problema mea e urmatoarea. stau de la 3 ani la bunici. mi-au facut viata un iad. de cand ma stiu nu ma lasa sa fac mai nimic, ma tin ca pe un catel in lesa si ma scot la plimbare cu port:( in copilarie mai mult decat bataie si scoala nu am stiut. ma mai lasa din cand in cand pe afara da nu foarte mult si ca de obicei iesea afara sa vada pe unde sunt ca nu cumva sa ma indepartez de bloc. batai primeam o gramada..ma lovea foarte mult peste cap si peste spate dar nu usor ci cu sete parca ii facea placere. s.a intamplat odata in clasa a8.a sa merg tot in interiorul scolii la un spectacol facut de un african.luasem si o colega cu mine sa nu merg singura..si trecuse timpul si pe cand sa ies au aparut bunicii si m.au lovit de fata cu toti ca unde am stat atata si tot felul de prostii si s.au luat si de biata colega caci dupa parerea lor ea m.a obligat sa stau la spectacol… tot cand eram mai mica bunicul meu se imbata foarte tare si facea scandal ca ii trebuie banii de pensie si cum bunica.mea nu vroia sa ii dea iesea cu scantei. arunca dupa ea cu ciocanul iar ea zbiera..de fapt urla asa de tare de ma mir ca nu au aparut vecinii sa vada ce se intampla iar eu ma speriam foarte tare. alteori era mai rau scotea cutitul la bunica.mea iar eu mereu ma bagam intre ei pana reuseam sa.i potolesc. a doua oara nu am mai reusit si l.a ridicat si asupra mea si i.am zis: hai omoara.ma daca ai curaj…si s.a potolit. ce m.a speriat si inca ma sperie sunt reactiile mele cand aud astfel de scandaluri: imi bate inima foarte tare, ma balbai uneori si tremur de abia tin o cana in mana. nu se intampla chiar tot timpul ci doar cand am parte de scandaluri mai puternice. de vreo trei patru ori am avut scandaluri grave inclusiv cu un cutit ultima data fiind in 13 august 2013 nu pot uita acea data. grav e ca nu o pot potoli pe bunica.mea ii spun clar sa nu tot comenteze cand bunicul e beat sa il provoace da nu asculta, si tot ce pot sa cred e ca ii plac scandalurile. mai rau e ca ma afecteaza pe mine. din 2013 nu am mai avut asa scandaluri dar ma tem sa nu se mai repete vreodata. alta problema e ca ma tine bunica.mea din scurt. mai ales cand vine vorba de iesit afara sau de baieti. prima tentativa de relatie am avut.o la 19 ani. un sarut si cateva intalniri cu chiu cu vai. la a doua relatie a fost mai rau. am foat chemata la intalnire la 17:30 si a facut un scandal monstru ca unde ma duc eu la 5 noaptea. la ea era noapte. cumva am reusit sa ies. ii dadusem un sms unchiului meu (baiatul ei) care e in spania ca nu ma lasa sa ies si sa vorbeasca cu ea. a iesit mai rau, bunica.mea dadea vina pe mine ca il pornesc pe baiatul ei impotriva ei si ca se cearta din cauza mea. de aceea am apelat la el ca ea stie de frica lui si o mai "cearta". bun, am iesit dar cand m.am intors se simtea tensiunea..nervii tot. mi.a scos pc.ul din priza,sa nu ii mai consum curentul, ma jignea, ma facea c*urva, vagaboanda, ca imi trebuie barbat(era alt cuvant) si tot asa emoticon frown apoi am mai avut cateva intalniri dupaia s.a obisnuit cat de cat cu ideea ca am pe cineva. asta pana ne.am despartit. cunoscusem alt baiat si o luam de la capat ca nu il cunosc doar de pe net ca cine stie unde ma duce etc. nu am unde sa cunosc baieti caci stau doar in casa. si uite asa i.a sunat pe ai mei sa le spuna tot felul de prostii ca m.am dus cine stie unde(desi ii spusesem ca merg la o plimbare cu baiatul, ii si aratasem poza cu el), cine stie cu cine si cine stie unde ma duce etc iar ei au crezut.o ..situatia e tot asa si acum am iesit cumva la o intalnire de zilele orasului, anul trecut si m.a lasat sa ma duc pana tarziu (mai mult de 8-9 jumate nu stateam inainte)..dar ii trebuia si ei sa vina. ea care fara bunicul nu iese din casa sa nu cumva sa creada ca merge la barbati! va dati seama. am stat pana la 11 cu baiatul apoi in loc sa il las sa ma conduca pana acasa cum se face, m.am intalnit cu bunica bineinteles, in statie, sa mergem impreuna acasa. el m.a inteles din fericire. vorbesc si in ziua de azi cu el , ne dorim o relatie serioasa dar nu ne.am mai vazut de atunci caci nu gasesc un moment potrivit sa ii spun cumva ca vreau sa ies la o intalnire. iar o sa iasa cu scandal. prieteni cu care sa ies nu am, am una da nu ne.am vazut de luni bune.( bunica.mea nu o suporta ca e de alta religie) .azi i.am zis ca vorbesc cu cineva si ne.am certat si a.zis ca daca vreau barbat si sa ma marit sa ii spun la mama caci ea nu raspunde de mine, ca o sa vin "cu burta la gura" si tot felul de magarii. cand o aud ce spune nu ma mai pot abtine sa nu imi dau drumul la gura. am tacut o gramada de ani iar acum si de vreau nu pot! parintii stau intr.o garsoniera cu sora mea si pana cumpara un apartament mai dureaza caci altfel m.as duce la ei. singura nu pot sta ca nu lucrez momentan si probabil nu as avea suficienti bani sa ma intretin iar bunica.mea probabil m.ar lega in lanturi sa nu plec. ori daca as pleca la baiatul cu care vorbesc de exemplu mi.ar cere sa ma marit dupaia sa stau cu un barbat. uneori simt ca o iau razna, ma mir ca nu am facut o prostie pana acum caci paharul s.a umplut de mult. m.as duce la psiholog da si pt asta trebuie sa dau raportul si sincer nu ma pricep la mintit. nu stiu ce motiv as putea sa.i spun ca sa ies din casa. prietene nu am , daca ii spun ca ma duc la un interviu cere detalii si tot asa. mi.ar fi placut sa am un catel ca macar asa sa am un motiv sa ies din casa dar nici cu catelul nu e de acord, probabil l.as gasi mort. e foarte comunista si vrea sa aiba ea ultimul cuvant, ea e "femela dominanta" in casa.jucam toti dupa cum canta ea. daca le spun alor mei ce ma doare nu fac nimic dar imi spun ca e batrana si nu gandeste. dar atat. niciodata nu s.au impus in fata ei, macar tata ca e baiatul ei. de mama nu mai zic, nici pe ea nu o suporta ca e jumatate unguroaica si tot asa. de fata cu ea vorbeste frumos dar pe la spate……ma rog. mai am probleme cu timiditatea, mi.e groaza sa intru in locurile unde sunt multi oameni am impresia ca se uita la mine sau ca rad de mine..am uitat sa va spun ca bunica.mea spune ca doar panaramele si vagaboandele merg la cluburi, restaurante etc ma face "dusa cu pluta", proasta,bleaga, urata ca foamea etc stiti ce doare? am ajuns sa cred ca sunt chiar asa. nu vad nimic frumos la mine fizic. imi doresc sa fac scoala de soferi dar mereu imi spune ca la cat sunt de timida si bleaga nu o sa reusesc si o sa raman cu banii dati. daca ii pomenesc de facultate imi spune ca eu un am creier pt facultate. acolo merg aia destepti. si uite asa ma descurajez emoticon frown ce va mai pot spune e ca am un suflet bun si milos. doar ca nu arat oricui. plang mai mult decat rad. daca vad un filmulet amuzant si rad ma face nebuna. deci de fieare data cand imi vine sa rad cu pofta imi musc limba..sa nu ma faca nebuna iar. incredere in mine nu prea mai am, ma simt imbatranita, plictisitoare, nu ma stiu distra, sunt prea serioasa, nu sunt ca cei de varsta mea ma simt cu 20-30 de ani mai batrana…..in fine, imi doresc sa am o familie a mea pt care sa lupt.. doi copii pe care sa ii apar de rautati..si care sa nu treaca prin ce trec eu. copiii mei vor avea libertatea pe care nu am avut.o eu si vor fi niste copii fericiti. sper ca nu v.am plictisit si daca puteti sa ma ajutati cu o incurajare, un sfat m.as bucura. va multumesc.

imi imaginez ca trebuie sa iti fi fost foarte greu sa tii in tine asemenea suferinta … insa ce as vrea sa iti spun este ca, asa cum ai descris tu, bunicii tai sunt oameni bolnavi psihic si au nevoie de ajutor de specialitate… iar faptul ca tu ai rezistat acestor gen de personalitati tulburate ma face sa iti admir adevarata ta putere! Ti-ar prinde bine o relatie terapeutica impreuna cu un psiholog… macar sa reusesti sa mai repari din trauma si sa te poti pozitiona asa cum iti doresti in viata. Sigur gasesti un specialist disponibil si intelegator situatiei tale. Solutia cea mai evidenta (din punctul meu de vedere) este sa iesi din acel mediu in primul rand fizic… emotional lucrurile se indreapta in timp. Succes!

Incepand cu o gluma serioasa, povestea ta e ca a Cenusaresei. Recomandarea mea este sa ii inregistrezi pe ascuns (cu telefonul de exemplu) cand mai incep scandalurile (dar e important ca ei sa nu stie ca ii inregistrezi altfel o sa ai mult mai multe probleme), si cand ai strans 2-3 "dovezi" de genul asta sa mergi sa le explici parintilor tai problema si sa le arati dovezile ca sa le deschizi ochii legat de problemele care le ai iar daca nici asa nu reactioneaza atunci sa fugi din acel mediu cu prima ocazie (desigur, asta ar insemna sa te bazezi pe prietenul tau ca te poate intretine o perioada pana iti gasesti de lucru). Alternativa e sa cauti alte rude in alte orase sau cunoscuti pe care sa te poti baza sa stai la ei pana iti gasesti de lucru ca sa iti poti plati chirie si sa te poti intretine. Ai deja 24 ani, ar trebui sa incepi sa fii pe picioarele tale si sa nu mai depinzi de cineva. Bunci tai au mari probleme si nu vad un viitor bun cu tine acolo (ba mai mult tu esti sacul lor de box cand vor sa se descarce). Asta e singura solutie viabila pentru tine, sa pleci cat mai curand de acolo, daca nu poti sa stai cu parintii pana strangi ceva bani macar stai la cineva de incredere si nu te mai uita inapoi. Fii curajoasa si incearca, nu ai nimic de pierdut.

Domnisoara, imi pare rau de situatia dureroasa si mediul urat, imbacsit in care ai trait. Insa, ai 24 de ani, esti destul de mare ca sa nu mai traiesti in casa bunicilor tai. este f. clar ca acolo nu te vei putea dezvolta , nu vei evolua niciodata, modul lor de viata este viciat, disfunctional. Ai nevoie sa te linistesti , sa te rupi cumva de aceasta ”familie” si sa iti faci un plan, pt tine si viata ta. Ai incredere in tine, nu-ti pierde speranta…dar elibereaza-te de acest mod de viata…iti consuma toate puterile..

Din cate inteleg ambii bunici sunt niste persoane violente.Este explicabil de ce ai temeri si o siguranta scazuta de sine. Poate rusesti sa gasesti o asociatie/terapeut care ofera consultatii gratuit pentru a reusi sa te debarasezi de urmele evenimentelor prin care ai trecut. Insa mai trebuie sa te si indepartezi de acest mediu in care nu poti comunica cu persoanele de langa tine. Discuta si cu parintii variante, explica-le ca nu mai poti gestiona situatia.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua,

Sunt profesoara de relativ putin timp si as dori sa vin in ajutorul elevilor mei cu o mai buna pregatire profesionala, nu doar didactica. As dori sa ma specializez in lucrul cu copii diagnosticati cu ADD, ADHD sau dizabilitati de invatare precum dislexie, astfel incat sa inteleg mai bine nevoile lor si sa le pot satisface fara a afecta restul colectivului.
Exista cursuri de pregatire pentru asa ceva? Se obtin diplome sau calificari acreditate?
Daca da, va rog, sa ma indrumati catre acestea sau catre metodologia lor.

Cu stima,
Andreea Cazacu

cred ca un raspuns mai sigur gasesti daca intrebi pe grupurile de pe facebook (cauta pe fb dupa "copii dizabilitati" si o sa gasesti destule grupuri)

In mod sigur, pe site-ul de la Colegiul Psihologilor o sa gasiti ce va intereseaza.

du-te la copsi sau cauta programe de formare (exact asa "program formare copii cu dizabilitati/ADHD, ADD) care vizeaza acesti copii. Cat despre acreditare, nu stiu sa-ti spun exact daca diploma liberata iti va da posibilitatea de interventie legala asa cum face un terapeut in cabinet cu copiii acestia. Poti cauta insa programe de formare (ca si) pedagog de recuperare in care nu conteaza decat sa ai bacalaureatul si poti lucra cu asemenea copii

Un pedagog de recuperare lucreaza acasa cu copilul sau la scoala dupa schema data de un psihoterapeut cu pregatire aferenta. Limitele acestea se discuta la copsi sau in programul de formare pe care il vei urma cu formatorii

La asociatia atca

Da, si da la intrebarile dvs. Gasite pe internet multe asociatii si organizatii care organizeaza cursuri si unele chiar si practica.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua! Am un "loc" de munca care nu e platit bine. Sunt la inceput si nici n am experienta multa. As vrea sa fiu multumita, sa lupt, sa inteleg ca trebuie sa incep de jos ca sa ajung sus, ca sa pot avea apoi pretentii. Ma solicita fizic foarte mult dar nu vreau sa ma dau batuta. As vrea niste sfaturi sa fiu mai rationala, mai ambitioasa si mai optimista.Multumesc!

Fiind la inceput, nici nu prea ai ce face, stai cateva luni sa capeti experienta apoi cand crezi ca ai invatat destul de la firma respectiva cauta altceva care iti place si transfera-te. Sunt destule locuri de munca, desigur nu peste tot e ok, la unele dai si de "sefi" dusi cu capul (sau afemeiati), dar nu ai de unde sa stii pana nu incerci. Trebuie totusi sa te gandesti ce anume vrei, un job linistit dar cu salariu mic, sau un job mai stresant dar cu salariu mare? Probabil niste cursuri de dezvoltare persoanala ti-ar deschide niste perspective noi legate de ce anume vrei de la tine, poate ar trebui sa vezi ce poti face in privinta asta.

Cred ca ti-ar fi util sa-ti "traduci" tie ce inseamna "sa ajungi sus" . Un loc de munca mai bine platit, o pozitie sociala inalta, o firma a ta etc. E important sa-ti propui niste teluri spre care sa te indrepti….ele iti vor da motivatia sa treci peste lucrurile mai putin placute din prezent. Poate e necesar sa -ti completezi studiile ca sa ajungi la pozitia dorita in viitor, dar totul se face pas cu pas : intai e necesar sa stii unde vrei sa ajungi, apoi ce pasi sunt necesari pentru a ajunge acolo (asa cum iti imaginezi tu acum, nu e musai sa fie acelasi traseu facut de altii).

A te solicita fizic poate inseamna multe. Daca faci munca fizica atunci inteleg ca nu e poate ce iti doresti insa daca e vorba de obisnuirea cu programul, poate iti prind bine cateva luni ca sa intri in ritm. Ideea e asa, job-ul ideal nu si bine platit nu vine singur. Trebuie sa cauti luni de zile si sa aplici. ca sa ai succes poti aplica undeva intre 6 luni, un an, un an si ceva. Deci dureaza. Cat despre dezvoltarea ta personala: cauta partea pozitiva si gandeste-te ce skilluri ai invatat, ce ai imbunatatit din fiecare experienta. Cand gasesti un job de vis (dupa multe aplicari) motiveaza-te sa transpui la locul de munca tot ce poti da si ai mai bun. Niste carti de psihologie despre progresul la locul de munca ti-ar pinde bine. Sunt lectua usoara. Nu uita sa te odihnesti si sa nu uiti de pasiuni si hobby-uri. Un angajat sau un patron neodihnit si plictisit care nu a mai iesit la pescuit sau la dansat de mult timp nu va putea da ce are mai bun daca nu are grija sa cultive ce are mai bun prin recreere. Deci ia-ri niste carti de dezvoltare personala (sunt in librarii) si gasesti acolo strategii de punere in valoare si de cizelare a ta spre o persoana mai implinita.

Ah si fa-ti un plan de cariera insa ai grija sa nu fie rigid. Gndeste-te in pasi si in reusite mici nu in marea lovitura in care devii brusc milionar. Fa-ti un plan de atac, lucreaza la cv, aduna experienta, intreaba ceilalti angati. De multe ori desi ne astepam sa lucram si sa promovam intr-un domeniu ajungem sa detinem un post bun si avantajos unde nu ne asteptam. Deci planul de cariera trebuie sa fie larg, aerisit si nu rigit. Pune-ti obiective pe termen scurt, pe termen lung si obiecive didactice: documenteaza-te si tu din carti si de pe net. Cand atingi cate unul recompenseaza-te succes

Iti recomand sa faci zilnic afirmatia: "Sunt dintotdeauna la serviciul cel mai potrivit pentru mine, din toate punctele de vedere".Aceasta afirmatie spusa din toata inima, conform legii rezonantei, va atrage in viata ta noi oportunitati conforme cu aceasta dorinta.Spor la lucru!

Din cate inteleg va lipseste motivatia. Iar aceasta este in functie de ce anume va doriti. Opriti-va si cercetati in dvs. ce anume vreti si apoi va veti putea mobiliza sa obtineti acel lucru. Succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Pensionara,63 ani,casatorita,un copil,un nepot.Foarte sensibila,ma afecteaza orice gest necugetat fata de mine.Sunt buna la suflet,vreau mereu sa ajut,sufar daca altii sufera,mai ales daca sunt rude.In urma cu doi ani am aflat fara sa vreau un secret mare din viata cumnatei mele(datorii mari la stat)despre care nici sotul ei nu stia.Toata familiia era agitata,suparata,cum sa rezolvam ac.problema-mai putin ea(el nu trebuia sa afle)Am incercat sa o ajut cu gasirea unui job,obt.unui impr.,prelung.actelor,etc.Ea a fost deranjata ca s-a aflat,a acumulat furie multa si pe acest fond a pus o ruda ca de pe telefonul ei ,din cu totul alte motive sa ma certe foarte urat ,cu vorbe grele,jigniri…M-a afectat atat de tare,nefiind adevarate,incat af facut depresie pt care fac tratament si acum.Am incercat o discutie fata in fata dar in loc sa se explice cu ce am gresit,au continuat cu reprosurile.Eu mi-am cerut iertare(nu stiu pt ce)dar ele au pozat in victime.In fiecare zi retraiesc acel
e momente.Cum sa UIT,sa ma prefac ca nu s-a intamplat nimic???Nu pot sa fac abstractie de ele,facand parte din familie.Aveti un sfat pt.mine? Va multumesc.

Cred ca nu putem uita experientele noastre ci mai degraba sa le integram. Poate ca din dorinta de a ajuta ati trecut niste limite care au deranjat-o. Sigur ca asta nu justifica modul in care a reactionat ulterior. Pentru o interventie cat mai personalizata- inteleg ca aveti o sensibilitate marcata si probabil dorinta de a fi placuta de altii- este necesar sa apelati la un terapeut pentru ca acest gen de situatii sa nu mai aiba loc.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna seara. Am fost casatorita 5 ani..avem 2 fetite de 5 respectiv 3 ani. Relatia noastra s.a racit foarte mult. Nu mai comunicam, relatii intime la 2 luni si mai multe. In urma cu un an jumate am intalnit un barbat insurat la randul lui, cu copii mai mari ca ai mei.am trait o poveste de dragoste foarte frumoasa. Am divortat si ne am mutat impreuna cu fetele mele.dar el dupa 2 luni s.a intors la copiii lui pt ca “i.a distrus”.fosta sotie nu l lasa sa.I vada, sa stea cu ei, I a indepartat cu tot felul de vorbe si minciuni…pana a cedat si s.a intors la ei. DAR DUPA DOUA ZILE A REALIZAT CA NU A PROCEDAT BINE PT CA MA IUBESTE SI NU SI A DAT SEAMA CE FACE SI ETC SI SE INTOARCE LA MINE.EU NU AM MAI VRUT.AM FOST DISTRUSA SI M.AM INTORS LA FOSTUL MEU SOT CU TOATE CAN I MAI SIMT NIMIC PT EL SI SUNT TARE NEFERICITA.NEL INCA VREA SA MA INTORC SI IMI PROMITE F MULTE.CE SA FAC? VA ROG SA.MI DAT UN SFAT! MULTUMESC!

Dvs. ce simtiti? Va doriti sau nu va doriti reluarea acestei relatii? Daca da, avand in vedere cum ati prezentat situatia, v-as recomanda sa mergeti impreuna la un consiliere de cuplu o vreme pentru clarifica mai bine dorintele fiecaruia. Succes!

Bun, ati incercat, ati vazut cum sta situatia si cu un alt partener. Ce ati invatat din experienta aceasta? Ce va doriti cu adevarat si in ce masura sunt implicati si copiii, cata pondere are binele lor in alegerile pe care le faceti? Numai dvs. stiti cu adevarat ce este bine pentru dvs. si pentru copiii dvs. Faceti in asa fel incat sa alegeti mai mult cu capul decat cu inima si sa nu repetati vechile greseli. Responsabilitatea este pe umirii dvs.!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna! Am 17 ani si Stomacul / Abdomenul de jos scoate sunete ciudate si simt ca se misca, sunetele sunt auzite de toti, am fost la doctor si mi-a zis ca am gastrita am luate multe pastile a diminuat / redus putin zgomotele / sunetele dar sunt in continuare inca iau pastile doar pentru omorarea bacteriilor ( pentru combaterea gastritei ), dar sunetele inca sunt, cum scap de ele?

Acele zgomote ale intestinelor trădează un dezechilibru intern.
Nu îți mai “omorî ” flora intestinală, vei avea de suferit mai târziu, și oricum, nu asta e soluția. Apelează la una din ramurile medicinii complementare, apelează la un medic care practică fitoterapie sau acupunctură.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

buna ziua ,
ma numesc Alina , am 21 de ani.Locuiesc in italia de 8 ani , si am avut timp de 4 ani o relatie la distanta. Aceasta relatie nu a durat 4 ani de zile , am fost mai mult despartiti decat impreuna , dar il iubeam foarte mult pe acest baiat. M-a facut sa cred atata timp ca avem o oarecare sansa sa facem aceasta relatie sa mearga intr-un final , ba chiar ca sa ma convinga ca vrea asta m-a cerut in casatorie . Acum s-a intors acasa si vrea sa se mute cu noua lui iubita . Eu am renuntat la idee, la acea relatie , si am inteles ca nu are nici un rost sa mai astept nimic de la el. De 2 luni de zile incerc sa cladesc o noua relatie , dar cu cat acest baiat incearca sa faca lucrurile sa meagra , cu atat sunt mai nemultumita de el .Mi se pare ca ne smiorcaim ca doi copi cand ne vedem ptr ca lui ii place dragalaseala. si simt ca nu prea am chef sa ies cu el nici la o cafea. Ma obosesc foarte tare unele lucruri , printre care si prezenta lui, si nici din punct de vedere sexual pare ca nu ne mai intelegem. Eu nu fac decat sa ma scund in casa cu scuza ca am de invatat ptr sesiune. Nu stiu cum sa rezolv situatia. As vrea sa mai subliniez ca pana acum o luna totul era ok si eu am vrut o relatie cu acest baiat (italian).Acum imi pare rau ca imi vars nervii pe el, ca e nevinovat, si nu stiu cum sa ma controez, mai ales ptr ca simt ca nu am dispozitia necesara sa ma straduiesc .

senzatia mea este ca deocamdata nu iti prea doresti sa fii intr-o relatie insa cumva te fortezi. Poate ca mai corect ar fi sa iti dai ascultare… sa iti oferi o perioada de timp in care sa iesi de tot din fosta relatie care te-a facut sa suferi. Da-ti o perioada de ‘doliu’ dupa care ia-o de la inceput. Succes la sesiune.

Sa inteleg ca ai acceptat o noua relatie in contrapondere fiindca fostul "s-a mutat cu noua lui iubita". Cum ai trecut peste aceasta situatie? Este nevoie sa intelegi ce a mers si ce nu, daca genul acesta de relatie ti s-a potrivest sau nu, ce te-a nemultumit la el, ce te nemultumeste la tine, este necesar sa treaca o perioada in care sa-ti accepti noua postura si pe urma sa te aduni si sa faci alte alegeri (relatii), dar de data asta in cunostinta de cauza. Normal si corect ar fi de preferat sa-i comunici noului tau "prieten" ca nu esti pregatita inca pentru o relatie, ca mai ai nevoie de timp ca sa intelegi prin ce ai trecut si ceea ce iti doresti. Poate nu ar strica sa intrii intr-o terapie sau o dezvoltare personala, banuiesc ca ai trecut prin multe cu plecarea din tara si acomodarea in Italia, ai multe lucruri pe care probabil este nevoie sa ti le clarifici si sa te construiesti asa cum ti-ai dori sa fii.

Poate ai o notiune deformata despre ce inseamna o relatie (dat fiind ca prima relatie a fost la distanta). Poate faptul ca esti acceptata si iubita te face sa te simti incomod , sau poate , pur si simplu, ai avut nevoie de "o pelerina de ploaie" , si nu este acest baiat ceea ce tu iti doresti. Care din variante e reala, tu poti sa descoperi….un terapeut te-ar putea ajuta sa o faci mai usor.

Spuneti ca ati avut o relatie la distanta cu fostul prieten. Probabil de aceea in relatia prezenta in care partenerul se afla langa dvs. lucrurile nu functioneaza cum v-ati dori.Este posibil de asemenea sa nu fi incheiat la nivel emotional vechea relatie si totodata sa fi inceput o alta. Intrebati-va ce anume doriti de la o relatie, cum v-ar placea sa fie aceasta si discutati cu actualul partener. Mult succes!

Cât de bine te cunoști? Dacă te vei privi într-o oglindă și te vei întreba ce vrei de la viața ta, cu mult realism, poate vei găsi o soluție!

Ar trebui sa te autoanalizezi, sa vezi ce anume vrei de la partenerul de viata, ce asteptari ai si care e de fapt realitatea. Cu fostul, se pare ca te amageai crezand ca o relatie poate merge de la distanta, cu actualul se pare ca nu te satisface asa cum ai vrea. Cand o sa te autoanalizezi si o sa intelegi ce vrei de fapt, o sa stii si ce ai de facut. Trebuie doar sa fi sincera cu tine insuti.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua.
Am 52 de ani,nu am copii,dar am nepoti de care sunt legata afectiv(copii surorii mele),iar cel mai mare dintre ei, are deja o familie la randul lui.Are un baietel de 1 an si 8 luni,o minunatie de copil,adorat de toata familia.Din pacate lucrurile au degenerat in familie din cauza mamei copilului,care are probleme de comportament(zic eu) pe care nu le recunoaste,e foarte inchisa,taciturna (nu am vazut-o bucurandu-se niciodata).Nu lasa copilul la nimeni,ii da in continuare sa suga de mai multe ori pe zi,iar din aceasta cauza nu prea merg cu el pe distante mai lungi,e obsedata de boli,au schimbat pana acum vreo 5 medici pediatri,desi copilul e sanatos tun (a fost doar o singura data racit),nu accepta niciun niciun produs alimentar din partea noastra(desi e vorba de:pui crescuti la curte,branza facuta in casa,lapte de casa,etc.)Acum nu vrea sa se intoarca la lucru,desi are un servici f.bun sub pretextul ca nu are cu cine lasa copilulIar peste toate astea au intervenit discutii in cuplul lor din cauza parintilor amandurora,iar din aceasta cauza mama copilului ma evita si nu-mi mai ofera posibilitatea de a vedea copilul.Ma doare foarte tare si nu stiu cum sa procedez,nepotul meu este putin mai naiv si crede tot ce-i spune sotia.Isi viziteaza parintii impreuna cu copilul,iar rudeniile sotului ei sunt tinuti la distanta.Niciodata nu s-a intevenit din partea noastra in relatia lor de cuplu,noi i-am ajutat la inceput de drum din toate punctele de vedere,iar parintii ei erau ca si inexistenti,iar acum cand au depasit problemele financiare si cand copilul a crescut "si-au dus aminte" ca au un nepot.Cum sa procedam?

in primul rand ma gandesc ca ‘problemele’ de comportament ale mamei pot pleca de la postpartum (depresie sau poate chiar psihoza?) caz in care ar fi de dorit ca macar nepotul Dvs. sa consulte un psihiatru! Ce ati putea face este sa va apropiati intai de nepot… si in timp sa il faceti sa inteleaga ca a fi intr-o relatie inseamna dialot, nu monolog… un parteneriat… si incet incet sa fie incluse toate familiile in aceasta relatie. Succes!

E posibil ca nepotul sa fie pus in postura de a fi la mijloc – intre parinti si matusa pe care ii iubeste si care l-au ajutat, si intre nevasta si copil pe care de asemenea ii iubeste, asa cum sunt. Daca as fi in situatie, i-as "imbratisa" pe fiecare (nepot, sotie, copil) cu iubire, zilnic , de la distanta! I-as spune nepotului ca il iubesc si, atunci cand va avea nevoie sa conteze pe spijinul meu! Si le-as permite sa-si traiasca viata de familie si sa-si creasca copilul asa cum se vor pricepe. Viata va aduce corectiile necesare in familia lor, corectii pe care n-au urechi sa le auda acum (cum dealtfel, nici noi n-am auzit cand am fost ca ei).

http://medlive.hotnews.ro/tulburari-psihice-asociate-sarcinii-si-nasterii-baby-blues-depresia-post-partum-psihoza-post-partum.html

o sugestie profesionala totusi…

Post partum pot debuta o serie de tulburari psihice care se pot prelungi toata viata. Trebuie sa existe o discutie in familie pe tema asta; cu cat se incepe un tratament mai devreme cu atat sunt sanse sa se amelioreze mai temeinic.

Desi ii sunteti matusa, exista o limita pana la care puteti interveni in relatia lor. Totusi puteti discuta cu nepotul dvs. si sa ii atrageti atentia ca poate este nevoie de o evaluare a sotiei. Dupa nastere pot aparea o serie de "probleme" carora este necesar sa li se acorde atentie pentru ca pot influenta viata de familie.

Este urata Anxietatea, se îmbunătățește chimic, daca la terapie nu vrea sa meargă.
Pentru matusa, exerciții de detașare (scuzati-ma)

Din partea dvs. nu prea aveti ce sa faceti, decat sa incercati sa discutati cu sotul sorei dvs ca sa incerce apoi el ulterior sa o ajute pe sora dvs (el fiind mai apropiat de ea decat dvs). Problema e ca in timp starea mamei se va transmite copilului, care va incepe sa aibe probleme de comportament in socetate (dupa varsta de 7-9 ani), deci ar trebui sa ii sugerati sotului sa mearga la o sedinta de terapie de cuplu, sau macar sa constientizeze problemele si sa incerce sa le atenueze.