implant dentar fast and fixed



Login

Cursuri de balneofizioterapie | Kinetoterapie | Masaj terapeutic

Cursuri gratuite

Sfatul terapeutului

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

Arhiva lunara pentru mai, 2015

Aceasta sectiune este dedicata anunturilor diferite de cursuri sau evenimente (angajari, colaborari, inchirieri spatii etc.).

Adaugare anunt

Oferta spatiu cabinet terapii complementare – Bucuresti (zona Alba Iulia)

Inchiriez spatiu amenajat intr-un salon de infrumusetare functional, pretabil pentru terapii complementare, masaje terapeutice sau consiliere in nutritive, terapii complementare etc. Zona Piata Alba Iulia, pret 200 euro. Contact la: 0722.745.679.

Am 19 ani si dupa un an jumatate de relatie, prietenul meu s-a distantat foarte mult de mine. Nu am mai suportat sa stiu ca ne purtam ca doi straini si am decis sa pun punct relatiei. L-am rugat sa ma lamureasca, dar mereu gaseste cate o scuza.

Olga Gâdea 7:58am May 27
Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna seara,
Am 19 ani si am o problema pe plan sentimenat.
Am fost impreuna cu un baiat un an jumatate.La inceput totul a fost frumos,dar in ultimele 2 luni el s-a distantat foarte mult de mine ,spunea mereu ca e prea ocupat si nu prea avea timp de mine.In ultima luna eu am plecat intr-o vacanta ,rugandu-l sa vina si el dar nu a vrut.Cand m-am intors din vacanta se purta cu mine ca un strain si nu inteleg de ce.Nu am mai suportat sa stiu ca noi suntem impreuna si ne purtam ca doi straini si am decis sa pun punct relatiei printr-un mesaj.Si il tot rog sa vina sa vorbim fata in fata si sa ma lamureasca ,dar mereu gaseste cate o scuza.Vreau sa trec mai usor prin aceasta despartire .Ce sa fac?
Astept un raspuns
Va Multumesc!


Mihaela Comisel 9:14am May 27
Este foarte bine ca ai pus capat relatiei. Ce nevoie ai sa mai vina sa discutati unul cu altul, cand de fapt nici el nu stie ce vrea si cum sa procedeze? Probabil este genul de persoana care fuge de responsabilitati sau care abandoneaza situatiile carora nu le poate face fata. Iti inteleg suferinta si frustrarea, dar esti tanara, focuseza-te pe tine, pe scoala si pe ceea ce doresti sa faci in viata. Este o lectie pe care ai invatat-o, tece-o la categoria "asa NU!", vei stii sa detectezi din timp semnele unei persoane pe care nu o vei mai dorii langa tine, vei fi mai atenta la alegerile pe care le vei face in materie de baieti si in cine sa ai incredere de acum incolo. Dupa doua saptamani, nici nu iti vei mai aduce aminte de el, daca te concentrezi pe tine si pe ceea ce meriti.

Fanache A. Remus 10:05am May 27
Din ce spui tu, el se pare ca nu a tinut indeajuns la tine ca sa vrea sa cladeasca un viitor impreuna cu tine si acum vrea sa caute ceva nou dar nu are curajul sa faca el primul pas si sa se desparta de tine asa ca se comporta astfel incat sa te desparti tu de el. Recomandarea mea este sa mergi mai departe, sa inveti din greselile acestei relatii si sa fi astfel pregatita mai bine pentru urmatoarea, sa te uiti mai atent la caracterul si comportamentul urmatorului ales. Legat de ce simti acum, o sa treaca, dar ca sa fie mai usor, e bine sa iti pui ordine in viata, sa ai niste target-uri si aspiratii (social/sentimental/material) si sa te focusezi pe ele. De asemenea nu ar strica sa iti umplii timpul liber cu activitati in aer liber (miscare, plimbare, sport, alergare, socializare cu prietenii la un ceai/cafea etc), asta te va face sa nu ai timpi morti in care sa stai sa iti plangi de mila si avand astfel o viata activa cresc sansele ca aspiratiile tale sa devina realitate.

Cristi Oprea 10:39am May 27
Sa nu-l mai cauti, de exemplu. Aia poti face.

Doina Zamfirescu 11:32am May 27
Este destul de dificil de emis o parere deoarece o relatie inseamna interactiunea a doua persoane. Ce anume sperati ca ati putea afla de la el? Credeti ca afland de la el motivul distantarii lui, v-ar fi mai usor? Felul in care descrieti ca a ales sa incheie relatia spune cate ceva despre comportamentul lui. Daca analizati situatia o sa realizati ca acest tip de comportament v-ar fi facut mai mult rau pe termen lung.

Simona Manta 12:05pm May 27
Peste timp totul o sa fie inteles altfel, cu detasare. Au astfel de comportament chiar si barbati de la care totul te indreptateste sa ai multe pretentii si dovedesc cat sunt de slabi neputand sa se aseze fata in fata cu partenerul, dupa 10 ani, si sa aiba ceva de spus – vorbesc din trairi personale, asa ca…mergi mai departe si invata sa traiesti

Pisiologul De Serviciu 7:17am May 28
Si totusi, domnisoara vrea sa stie ce poate face pentru a trece mai usor peste momentele astea.
Si eu am trecut prin momente dificile, chiar si parintii tai, profesorii tai, prietenii tai. Cu totii trecem prin asemenea momente si cred ca te doare foarte tare.
Orice despartire de o persoana draga, de un lucru la care tinem foarte mult, pierderea unui obiect drag, pierderea sanatatii, pierderea unui loc de munca, toate acestea duc la o traire ca si cum am fi pierdut ceva din noi. In cazul tau, este vorba de pierderea relatiei dintre tine si el, de pierderea a cum te facea el sa te simti, sau a cum te simteai tu in preajma lui nu faptul ca ai pierdut persoana lui.
Altfel cum s-ar explica faptul ca vei fi din nou fericita atunci cand vei gasi urmatorul baiat care te va face sa te simti iubita?
Poti sa incerci sa nu te mai gandesti prea mult la el si sa incerci sa nu mai cauti raspunsuri la intrebari despre el. Pentru ca nu despre el e vorba, nu el e cel mai important, ci tu. Ai nevoie sa treci prin perioada asta „de doliu” si nu peste ea. Sufera putin, e normal si asta e procesul. Cumva te „antreneaza” pentru viata de adult, te pregateste pentru posibile greutati si mai mari. Daca fugi de suferintele din perioada adolescentei, o sa fie foarte greu sa le gestionezi pe cele din viata adulta, care pot fi mult mai mari.
Important e sa nu te incui in casa si sa plangi. Important e sa continui sa socializezi, sa iesi cu prietenii poate chiar mai des decat pana acum. Sa te descarci unei prietene, mamei, sau cui stii tu ca e ok pentru tine sa te descarci. Cu cat vorbesti mai mult despre suferinta ta, cu atat va trece mai repede si va avea un impact benefic asupra experientei tale de viata, ceea ce te va ajuta in viata de adult.
El fuge de „confruntarea” fata in fata cu tine nu pentru ca este slab. Ci pentru ca este vulnerabil. Sa vina sa-ti dea explicatii cu privire la comportamentul lui, pentru el este egal cu a recunoaste ca a vrut sa va despartiti. Iar asta, faptul ca a simtit ca a vrut sa va despartiti, poate-i trezeste emotii, senzatii, frici, angoase INCONSTIENTE legate de propria sa copilarie, pe care nu le poate gestiona. Asa ca alege, inconstient, sa nu se expuna.
Deci nu e vorba despre tine, e vorba despre vulnerabilitatea lui.
Distreaza-te, gandeste-te la ce a fost frumos intre voi, la ce ai facut tu frumos si dragut pentru el si repeta asta cu viitorul tau iubit.

Am 21 de ani si cred ca sufar de anxietate. Problemele au inceput prin clasa a 7-a, cand un baiat m-a facut de ras in fata tuturor colegilor din scoala mea. De atunci am inceput sa nu mai am incredere in mine si ma consider un ratat si un urat.

Olga Gâdea 8:26am Apr 24
Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna

Ma numesc Alex am 21 de ani si cred ca sufar de anxietate.Problemele au inceput in generala prin clasa a 7-a cand un baiat m-a facut de ras fata tuturor colegilor din scoala mea, de atunci am inceput sa numai am incredere deloc in mine ma consider un ratat si un urat.Nu am avut vreodata o prietena pentru ca nu reusesc sa vorbesc cu ele ma consider prea urat ca sa vorbesc cu o fata frumoasa
Mai nou am probleme in ami gasi un job sau cand imi gasesc ceva dau cu picioru la tot pentru ca nu am incredere ca sunt in stare sa fac acel lucru, nu sunt un lenes chiar as vrea sa lucrez sa fiu pe banii mei sa nu depind de nimeni dar pur si simplu nu am incredere in mine, ca sunt in stare de asa ceva
In rest in familie sau cu prietenii foarte apropiati sunt un baiat vesel, sunt cel care ii face mereu pe cei din familie sa rada problema mea e cand ies din casa
Am avut cateva ganduri de sinucidere, doar ganduri


Camy Kamy 8:34am Apr 24
Buna.. daca doresti sa discutam mai multe legat de problema ta.. lasa un mesaj privat.

Doina Zamfirescu 9:21am Apr 24
Este posibil ca acel incident sa fie factorul declansator pentru starile tale de anxietate. Daca la acel moment ele se manifestau doar la scoala, acum aria lor s-a extins si in alte planuri. Este indicat sa apelezi la un terapeut care te va ajuta sa iti descoperi resursele si faci fata cu succes situatiior anxiogene. Sucees!

Cunoaste cineva un kinesiolog in Bucuresti sau prin apropiere?

Olga Gâdea 6:40am May 26
Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua, cunoaste cineva un kinesiolog in Bucuresti sau prin apropiere? Nu am gasit cautand pe Internet… Multumesc!


Fanache A. Remus 9:59am May 26
Am dat o cautare de curiozitate pe google dupa “kinesiologie bucuresti” si am gasit destule rezultate. Personal nu cunosc dar google ar fi primul pas (daca nu primiti alt raspuns aici). Incercati sa cautati folosind un browser care nu are istoricul dvs memorat (un browser pe care il folosit mai putin), rezultatele google sunt bazate pe preferintele utilizatorului acelui pc.

Mama mea este tot mai aspra si mai asupritoare, mai ales de cand am intalnit un barbat cu care urmeaza sa-mi cladesc viitorul. Ma casatoresc in curand, dar ma gandesc doar la mama si la modul in care ar putea sa ne atace in cea mai importanta zi din viata noastra.

Olga Gâdea 6:39am May 26
Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua, numele meu este Teodora, am 33 ani si momentan sunt intr-o relatie cu un barbat minunat cu care urmeaza sa ma casatoresc in luna Septembrie a acestui an. Problema nu este insa acest aspect, ci mama mea. In timpul adolescentei relatia mea cu mama s-a racit foarte tare, ea se uita mereu la telenovele si avea inpresia ca ceea ce vede acolo se intampla si in realitate. Facea tot felul de scenarii, nu suporta sa fie contrazisa si daca imi spuneam punctul de vedere eram plesnita, la propriu, peste fata. Am trecut de acea perioada si m-am gandit ca lucrurile se vor schimba si odata cu inaintarea in varsta, relatia noastra se va ameliora. Din pacate nu este asa si cu toate ca eu nu mai locuiesc impreuna cu parintii mei de vreo 10 ani situatia se agraveaza. Parintii mei s-au mutat la sat in urma cu 5 ani si de atunci situatia este tot mai grava. Mamei mele nu-i place acolo, niciodata nu i-a placut viata de sat, dar pentru ca tata apartine de acel loc, ea a fost oarecum fortata de imprejurari sa mearga dupa el. Mereu spune ca nu mai suporta, se cearta mereu cu soacra ei, se enerveaza cand animalele nu o asculta si injura foarte, foarte mult, foarte urat, tipa tot timpul, parca e turbata. Este frustrata pentru ca la batranete a ajuns in locul pe care l-a detestat toata viata. Eu am locuit singura multi ani, la oras si nu am intalnit un barbat cu care sa imi impart viata, asa ca m-am scufundat in munca si iar munca. Nu reuseam sa-mi vizitez parintii in sat, perioade indelungate de timp, dar vorbeam la telefon aproape zilnic cu mama. Ne intelegeam bine de la distanta si parea ca suntem bine. Asta pana l-am intalnit pe acest barbat, acum un an si jumatate. Dupa ce am inceput relatia, nu am dorit sa-l duc imediat sa-mi cunoasca parintii, nu sunt genul de om care sa fortez lucrurile si tin cont de opinia fiecaruia si mai ales de dorinta celuilalt. Dupa doua luni am decis impreuna, sa mergem in vizita la parintii mei, era Duminica. Totul a decurs normal, mama si tata pareau multumiti si impacati ca in sfarsit mi-am gasit si eu pe cineva si nu mai sunt singura. Dupa aceasta vizita vorbeam in continuare cu mama la telefon, dar apelurile catre ea si de la ea catre mine s-au mai rarit, pentru ca nu aveam mereu timp sa comunic cu ea asa cum o faceam atunci cand eram singura si acum aveam alte resposabilitati si alte interese. Inainte vorbeam zilnic la telefon cu ea, de multe ori ma suna imediat ce ajungeam de la servici acasa si imi spunea cat de greu este acolo, ca ea s-a saturat, ca ea cedeaza psihic, cum s-a certat iar cu soacra-sa, cum latra cainele, cum s-a ouat gaina, chestii care, sincer, pe mine nu ma interesau in mod deosebit, ca le aveam eu pe-ale mele, dar stateam si o ascultam, stiind ca asa se mai descarca. Intre timp am decis impreuna cu acest barbat, sa ne mutam impreuna si nu am ezitat deloc, pentru ca este un om extraordinar, ma iubeste, ma respecta, iar simplul fapt ca propunerea a venit din partea lui mi s-a parut un inceput bun. La cateva saptamani dupa ce am fost la parintii mei in vizita mama ma tot intreba cand mai mergem pe la ei ? Insista sa mergem Sambata si sa stam pana Duminica acolo sa-i ajutam, la munca campului si cu animalele din gospodarie. Pentru ca noi amandoi avem servici si de Luni pana Vineri (uneori si Sambata daca este necesar) suntem la lucru de dimineata pana seara, de foarte multe ori in weekend gasim de cuviinta sa ne ocupam de casa noastra si de noi. Am zis ca mergem Duminica in vizita pe la ei si mama a inceput sa tipe in telefon ca da, ca veniti duminica sa nu ne ajutati la nimic si a inceput sa-i zica si lui tata care era prin preajma ei, ca suntem nesimtiti ca nu venim sa-l ajutam pe el, ca venim doar ca musafiri Duminica… si mi-a zis ca ea s-a saturat si sa o lasam in pace si cu asta mi-a trantit telefonul in nas. Nu am mai vorbit o perioada lunga de timp dupa acest incident, pentru ca ma suparase foarte tare si nu doream ca prietenul meu sa aiba de suferit de pe urma jignirilor mamei mele. Dupa o perioada de timp, am zis ca hai totusi sa mergem la parintii mei sa-i ajutam ca sa nu fie apoi discutii si mai urate. Zis si facut. Am mers intr-o sambata acolo si nici n-am ajuns bine ca mama ne-a expediat pe camp la taiat de stiuleti, fara sa-l intrebe pe prietenul meu daca el stie cum se face acest lucru si fara alte explicatii. Ei i s-a parut firesc ca noi sa fim exploatati si sa ne supunem intocmai. Dupa o zi petrecuta pe camp, in soare, prietenul meu era vadit obosit, satul si pe langa asta se taiase si la picior. Mentionez ca el nu are bunici la tara si nici nu a fost la munca campului vreodata, el a facut acest efort de dragul meu. Am mers seara si mama ne-a pus sa mancam, dar prietenul meu a refuzat mancarea, a iesit afara din casa si mi-a zis ca nu isi mai doreste sa ramana acolo si ma roaga frumos sa mergem acasa la noi. Am incercat sa-i explic ca nu e o idee buna ca mama o va lua ca pe ceva extrem de personal si va face mare caz din acest lucru. S-a uitat la mine si aproape plangea… Am decis ca mergem in acea seara acasa la noi… Mama s-a enervat chiar daca nu a lasat sa se vada, dar pe un ton ironic mi-a zis ca: daca lui chiar nu-i place acolo atunci sa venim doar Duminica, in vizita. Dupa un timp ne-a chemat si la taiatul porcului, am mers amandoi, am ajutat si mama avea chef de cearta. Pe acest considerent arunca cu vorbe catre prietenul meu, vorbe pe care nici nu le gandea. Evident ca m-a suparat si pe mine, dar stiind ce urmareste nu i-am dat apa la moara si nu am intrat in jocul ei. La un momentdat vazand ca nu reactionez a venit aproape de mine si mi-a zis pe un ton ironic: i-a uite, cineva a facut botic… hai spune cu ce te-am deranjat ? hai spune, varsa tot ! Stiind ca urmareste o cearta si avea nevoie de un sac de box pe care sa-si descarce nervii, nu i-am raspuns si mi-am vazut mai departe de treaba. Dupa acel episod, am decis cu prietenul meu, sa mergem la ai mei mai rar, pentru ca mama este foarte instabila si el nu se simte deloc bine acolo, pentru ca nu mai stie ce sa faca sau cum sa se comporte, sa o multumeasca pe mama mea. Am mers la ei mai rar, a fost bine o perioada, mergeam Duminica si era ok. Mama mai avea episoade de nervi, dar se decarca pe tata si tata de multe ori se lua si pleca la animale cand noi eram acolo. Situatia era penibila si se simtea mereu o tensiune in aer, disconfortul din punctul meu de vedere era maxim. Nu stiam niciodata in ce toate o prindem pe mama, cum sa ne comportam ca sa nu o suparam si cum sa o multumim ca sa nu zica iar ceva jignitor. In luna Februarie a acestui an, prietenul meu mi-a cerut mana sa ne casatorim, am fost extrem de fericita si am zis da. Am sunat-o pe mama si i-am spus despre asta si i-am spus
cat sunt de fericita si abia asteptam acest moment din viata mea ! Mama ne-a felicitat si a zis daca noi ne intelegem si daca asta ne dorim ea ne felicita, dar spera sa nu facem nunta… Adica putem merge la cununia civila dar spera sa nu facem mare tam-tam. Noi doi nici nu apucasem sa vorbim despre aceste lucruri si ea deja nici nu-si dorea ca noi sa facem nunta. M-a suparat din nou cu atitudinea ei, ea deja stia ca noi nu avem nevoie de mare tam-tam si zicea ca nu are rost sa va complicati cu o nunta, e de-ajuns cununia civila. Am inchis telefonul si parca tot entuziasmul a disparut… ma gandeam ca si acum, in ziua cand am simtit fericirea deplina a unui moment care este unic in viata fiecarei femei, mama mi-a taiat elanul si a gasit de cuviinta sa-mi strice bucuria. Mama mea nu a fost mireasa, deoarece ea cand s-a casatorit cu tata era insarcinata in 4 luni cu mine si mama ei, adica bunica mea, a fost impotriva acelei cununii pentru simplul fapt ca tata era baiat de la s
at. Asa ca parintii mei au facut doar cununia civila si nu s-au cununat la biserica si nici n-au facut nunta. In fine, am discutat acest lucru cu prietenul meu, am sucit-o pe toate partile si pana la urma ne-am decis ca facem cununie civila si dam o masa dupa, dar nu facem nunta (desi am putea, dar daca mama a zis asa cum sa facem sa o multumim ?!?). Asa ca am inceput sa ne organizam si din pacate toate restaurantele unde puteam tine masa, pentru aproximativ 40 de persoane, aveau meniuri strict pentru un astfel de eveniment si calculat per total cu mancare, bautura si putina muzica, ieseam aproape la 9000 lei suma care nu este de neglijat, in conditiile in care dand doar o masa, nu aveam sansa de a recupera acei banuti, importanti pentru noi la inceput de drum. La insistentele prietenilor aporpiati si a soacrei mele (cu care ma inteleg extraordinar de bine) am zis ca mai bine facem o nunta mica, impacam si rudele si prietenii care isi doresc sa fie prezenti la acest evenimen
t, care spun ei este unic in viata noastra si ar fi pacat sa-l irosim doar pentru ca mama mea nu-si doreste ca noi sa facem nunta. Am ascultat de ei si oarecum si noi ne doream un moment doar al nostru. I-am explicat si mamei decizia noastra, legata mai mult de costuri si de faptul ca nu ne permitem acum sa dam doar o masa si oamenii sa nu puna bani etc. Mama a parut ca intelege pe moment si argumentele noastre au fost bine intelese de catre ea. Dupa o perioada de timp in care noi, dupa ce ieseam de la servici, alergam prin oras sa ne cautam o sala mica, la un buget acceptabil (pentru ca singuri ne acoperim cheltuielile, parintii mei nu ne-au ajutat cu nimic financiar, nici nu as fi acceptat, iar mama logodnicului meu nu are posibilitatea financiara pentru asta), sa ne mai facem cumparaturi, sa ne cautam verighete, sa ne mai facem si de mancare etc. a fost o saptamana in care efectiv am uitat sa o sun pe mama. Am sunat-o Sambata imediat ce m-am trezit si i-am spus ca imi cer
scuze ca nu am sunat-o dar cu acest pregatiri de nunta pur si simplu nu am avut cand sa o sun. A parut ca intelege pana cand mi-a zis ca o doare foarte rau piciorul si daca noi facem si cununie civila si nunta sa ne gandim ca ea poate veni ori la una, ori la alta dar nu poate cu piciorul ei sa vina la amandoua. Am zis ca atunci sa vina la nunta pentru ca acolo poate sta pe scaun si nu o obliga nimeni sa stea in picioare. Mi-a zis ca nu crede ca se simte in stare si crede ca va merge doar tata la noi la nunta, singur. Din nou am simtit dezamagire si i-am zis ca nu se poate asa ceva, ca ea are o singura fata, nu are 10 fete si ce vor spune oamenii cand vor vedea ca propria mea mama nu este prezenta la nunta mea ? Atunci ea s-a enervat si mi-a zis ca pe ea nu o intereseaza ce zic altii, ca nu altii ii dau ei sa manance. Si ca e adevarat ca are o singura fata, dar din partea fetei ei (adica a mea) ea ar putea muri de 10 ori ca eu nu o sun niciodata… Am intrebat-o care este acum problema ei, pentru ca si ea are telefon si ma poate suna oricand ? Mi-a raspuns ca ea nu suna ca stie ca ne deranjeaza. I-am raspuns ca nu ne deranjeaza si nu ne-a deranjat vreodata. Insa ea continua sa tina partea ei si sa-mi repete ca stie ea ca ne deranjeaza, era convinsa ca ea ne deranjeaza tot timpul. Apoi mi-a zis ca ea s-a saturat, ca eu am abandonat-o si pe ea si pe tata si sa o las in pace pentru totdeauna ! Si mi-a inchis telefonul in nas. Am inceput sa plang de suparare pentru ca din nou a cautat cearta si numai pentru a gasi un motiv bun de a nu veni la nunta propriei ei fete. Nu am sunat-o mai bine de o saptamana atunci, mi-am zis ca e momentul cel mai bun sa ma rup de ea, pentru ca nu facea altceva decat sa ma supere, sa ma dezamageasca, sa ma faca sa ma simt ca un nimic. Simteam ca ma imbolnavesc de suparare. Am decis impreuna cu logodnicul meu sa nu o mai sun si sa nu mai mergem pe la parintii mei, pentru ca mama are o influenta malefica asupra mea si dup
a fiecare discutie cu ea, eu eram suparata, agitata si nu eram in apele mele, iar acest lucru incepea sa imi afecteze relatia cu logodnicul meu, in sensul in care el incerca sa imi ridice moralul iar eu izbucneam mai tare in plans si nu era ok, pentru ca il faceam si pe el sa sufere. Si in loc sa ne bucuram de momentul pe care il asteptam, ne gandeam cu groaza ca poate mama face iar vreo scena sau nu vine, sau nu-i convine ceva si izbucneste… sau cine stie. Duminica urmatoare suna telefonul… era mama. Vorbea ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum totul era in regula si a fost pentru prima data cand m-a intrebat cum stam cu organizarea nuntii… pana atunci niciodata nu ne-a intrebat despre asta. I-am raspuns ca suntem bine si stam bine cu organizarea. M-a intrebat daca nu doresc sa mergem duminica urmatoare la ei in sat sa facem mici si niste gratare ca tare ii este dor ? Am raspuns ca mergem, pentru ca nu avem program si ne este dor de ei. Am mers urmatoarea Duminica la ei, totul parea normal, mama era mai ok ca niciodata si ma gandeam cu bucurie in suflet ca in sfarsit a acceptat ideea ca noi facem nunta si asta este. Am venit de-acolo si ne gandeam pe drum ca mama a fost ok si in sfarsit s-a comportat fara masca si fara sa joace teatru. A fost prima data cand ne-am simtit bine acolo, amandoi. Dupa aceasta vizita, am avut cateva evenimente la care a trebuit sa mergem (nunta, zile de nastere) si toate erau in weekenduri. Programul s-a aglomerat foarte tare si fiind prieteni apropiati si rude din partea lui nu puteam sa nu mergem. Din nou am sarit cateva weekenduri in care nu am fost pe la parintii mei si saptamana trecuta, le-am promis ca mergem in aceasta Duminica trecuta. Insa in aceasta duminica, catelusa noastra a puiat spre dimineata si pe cand m-am trezit eu si am iesit afara in curte, catelusa inca mai puia. M-am agitat repede sa o ajut, sa-i schimb paturica, sa-i vad puii deja nascuti daca sunt in regula si voiam sa fim acasa ca sa nu se intample ceva rau. Am sunat-o pe mama, i-am explicat care este situatia si i-am spus ca nu pornim acum la 10 dimineata ci pornim mai tarziu spre ei dar tot mergem. A zis ca ce credem noi ca nu stie catelusa aia sa nasca puii daca nu suntem noi acolo ? I-am raspuns ca stie, ca animalele de obicei se descurca de la natura singure, dar noi credem de cuviinta ca pana termina catelusa, am dori sa stam langa ea. Mi-a recomandat sa-i bag intr-o galeata cu apa pentru ca nu vom avea ce face cu atatia catei si ca o sa ramanem cu ei pe cap… Am crezut ca nu aud bine si i-am raspuns ca eu nu pot face asa ceva, ca nu am suflet sa-i omor pe catelusi chiar daca sunt asa mici si ea mi-a raspuns pe un ton ironic: O, du-te tu ! Apoi a zis ca este ok si daca mergem mai tarziu la ei si am terminat conversatia. Inca nu imi venea sa cred ca mama mea mi-a zis asa ceva. In fine, noi doi am mers jos in camara de lemne si am asistat la nasterea a inca doi puiuti si in total sunt 7 ! Am schimbat din nou paturica sub catelusa si sub pui, i-am pus mancare si apa ca sa le aiba pe toate langa ladita ei si ne-am gandit ca putem porni spre parintii mei. Am ajuns in casa sa ne spalam si suna telefonul meu, era mama. Am raspuns si i-am zis ca ne pregatim sa pornim spre ei, era ora 12. Ea cu o voce destul de calma mi-a zis ca s-a gandit mai bine si ar fi mai bine sa nu mergem azi la ei si sa stam sa avem grija de catelusa si de puii ei… M-am mirat ca a zis asta avand in vedere ca adineauri era pornita ca de ce stam noi sa o asistam pe catelusa sa nasca. In fine, apoi i-am zis ca mergem duminica viitoare ca si asa in data de 3 Iunie este ziua tatalui meu si atunci putem sa-l sarbatorim pe el. A fost de-acord si inainte sa imi iau ramas bun de la ea a zis ca doreste sa ma intrebe ceva si i-am raspuns ok, sigur. Si ea ma intreaba: chiar asa nu-i place la ala (logodnicul meu) al tau aici la noi ? Ca nici pe tine nu te lasa sa vii sa ne vezi ? Am crezut ca nu aud bine si i-am raspuns mamei ca nu are nicio legatura ceea ce zice ea cu momentul respectiv si acest “ala” nu mi-a interzis niciodata nimic si cu-atat mai putin sa merg sa-i vad pe ei. Ea a continuat sa zica pe un ton jignitor si ironic ca: da las’ ca stiu eu, ca nu sunt nascuta de ieri, stiu eu ca lu’ ala nu-i place aici. Ca ea s-a saturat, ca o sa vad eu cand voi fi mama, cum e sa-ti intoarca curu’ propriul tau copil si a inceput sa planga. Mi-a zis apoi ca ea nu vrea sa ne certam pe tema asta dar de-acum inainte vom merge acolo la ei cand o sa vrea ea si nu cand vrem sau putem sau avem chef noi. Ca ea ca mama, a facut sacrificii imense sa ma creasca pe mine si pe fratii mei si sacrificiile ei nu sunt rasplatite pe masura si nici sacrificiile tatalui meu
. I-am zis ca probabil are o cadere nervoasa (a mai avut) si simt nevoia sa-i fiu alaturi si totusi mergem in sat chiar daca a zis ea ca sa nu mergem. A zis NU, nu veniti azi ca nu am chef sa va vad si nu am chef sa vad pe nimeni azi. Stai tu acolo langa ala al tau, ai grija de el si de catei, vezi-ti tu de viata si lasa-ne pe noi in pace (toate acestea le-a spus pe un ton extrem de ironic si jignitor) si ea cu asta a terminat dupa care ne-a urat duminica placuta si a inchis telefonul. Bineinteles ca supararea mea era evidenta, logodnicul meu a fost langa mine pe tot parcursul discutiei si a auzit tot ceea ce a spus mama mea. Amandoi eram suparati si incercam sa ne ridicam totusi moralul si sa gasim raspunsuri, la ceea ce mama mea a reprosat. M-am uitat si pe internet despre situatii similare si am gasit o explicatie care pare similara in relatia mea cu mama si aceea de parinte toxic. Din pacate multe detalii nu am gasit despre acest subiect, probabil nu au fost multe studii legate despre aceasta situatie in general. Nu mai stiu cum sa o multumesc pe aceasta femeie care nu s-a bucurat niciodata pentru fericirea mea, pentru reusitele mele, pentru nimic din ceea ce am realizat in viata. Mereu avea ceva de reprosat, dau cateva exemple: “prietenele tale sunt proaste, aia e curva, sa nu te mai prind ca iti aduci prietenele la mine in casa; baiatul asta nu imi place se crede superior noua parintilor tai si nu te potrivesti cu el; nu iti tin niciun majorat, asa cum am plans eu la 18 ani asa vei plange si tu si asa cum nu am fost eu mireasa, asa nu vei fi nici tu ! esti urata si grasa, eu cand eram de varsta ta mi se vedeau claviculele, pe tine nu se vede nici umbra de clavicula; mi-e rusine sa merg cu tine pe strada ca umbli ca bunica-ta aia impiedicata”… si exemplele ar putea continua. Multa vreme m-am luptat cu aceste “neajunsuri” pe care le credeam importante mai ales daca veneau din partea mamei mele. Asta pana m-am mutat de langa ei si am ince
put incet sa-mi recapat increderea de sine si puterea de a merge mai departe in viata. Acum am 33 de ani si simt ca mama mea este tot mai aspra si mai asupritoare mai ales de cand l-am intanit pe acest barbat cu care urmeaza sa-mi cladesc viitorul meu. Nu stiu ce sa-i mai spun, nu stiu ce sa-i mai fac ca sa nu se comporte asa cu mine, cu noi. Nu inteleg cu ce i-am gresit sau daca eu sunt cea care este intr-adevar vinovata… Ma doare sufletul pentru ca e mama mea, dar atitudinea ei fata de noi este extrem de gresita si prin vorbele si faptele ei nu face altceva decat sa ma indeparteze de ea si ma face efectiv sa o urasc. Ma face sa-mi doresc sa nu o mai vad niciodata si de fiecare data cand ma gandesc la ea mi se pune un nod in gat. Nu stiu in ce masura puteti sa ma ajutati cu niste sfaturi. Sunt constienta ca sunt afectata psihic de aceste intamplari, fapte si vorbe… In loc sa ma bucur de faptul ca urmeaza un moment important in viata mea, ma gandesc doar la mama si la modul in care ar putea sa ne atace in cea mai importanta zi din viata noastra si nu cred ca o mai vreau aproape de noi. Este instabila si cred ca a scapat complet de sub control. Acum sunt cu moralul la pamant si nu stiu cu cine as putea discuta despre aceste lucruri. Orice sfat este binevenit. Multumesc !


Stefan Sebastian Albert Lupu 10:19am May 26
Daca vrei sa vorbesti cu cineva care a trecut prin asa ceva lasa mesaj in privat!

Veronica Cristea 10:45am May 26
Draga Olga, din ce ai relatat atat de amanuntit in aceste randuri, chiar reiese o situatie foarte dureroasa pentru tine, si este o stare normala avand in vedere conditiile… Da, ai gasit bine acele informatii despre parinti toxici, caci acest gen de relatie pare sa existe in familia ta. Datorita parcursului vietii mamei tale, cu diverse neajunsuri si probleme, ea a strans multa frustrare si resentimente, si si-a consolidat neputinta in fata oricaror alegeri proprii. Insa, cum cineva trebuie sa fie si „vinovat” pentru toate aceste suferinte pe care le-a trait, a deplasat intensitatea revoltei personale asupra cuiva mai fragil, mai receptiv, mai constient, mai sensibil, caruia ii pasa, adica asupra ta. Astfel te-a pus in rolul de furnizor a ceea ce are ea nevoie – atentie, iubire neconditionata, ajutor, sustinere… Si pentru ca acesta nu este un rol normal si natural in care sa plasezi un copil (ci ar trebui sa fie exact invers), s-a asigurat ca nu ai cum sa parasesti aceasta pozitie, fortandu-te si facandu-te sa te simti mereu vinovata (atunci cand nu ii implinesti asteptarile) prin santaj afectiv. Tot ceea ce iti spune, modul in care se comporta si vorbeste sunt menite sa apese exact pe „butoanele” sensibilitatii tale, ca sa iti continui misiunea de salvator al ei cu care te-a impovarat. Tipul acesta de relatie este maxim disfunctional. De aceea si simti nevoia sa nu mai ai contacte cu ea, sa fii libera de presiunea unor responsabilitati cu privire la ea care nu iti apartin de fapt. Nici un copil nu este responsabil cu implinirea nevoilor sufletesti ale parintilor. Insa, datorita faptului ca acesta este cel mai des intalnit mod de raportare a parintelui fata de copil, am ajuns sa credem ca este normal. Dar este patologic si se numeste abuz. Responsabilitatea pe care o ai cu adevarat este cea a propriei tale vieti, a echilibrului tau emotional, a implinirii proprii. Este bine ca esti constienta de jocul mamei tale (pe care ea se poate sa nu il vada, dar fiindca asa stie ea cum sa obtina atentie si cum sa se descarce, il va folosi in continuare). Insa, va trebui sa iti gasesti verticalitatea interioara si atunci cand incearca sa te provoace si sa te atraga din nou in pozitia care ii permite sa se reverse asupra ta. Nu este usor, e adevarat, insa va fi nevoie sa faci niste reguli mai clare pentru a-ti proteja echilibrul si relatia, sa fii ferma, dar nu agresiva, sa ii arati ca ii intelegi nemultumirea si suferinta, dar ca si tu ai o viata pe care trebuie sa o creezi si de care sa te ocupi ca sa nu ajungi sa suferi, sa fii frustrata si sa invinovatesti pe altcineva pentru asta. Curaj si succes ! :)

Fanache A. Remus 11:00am May 26
Din romanul pe care l-am citit, reiese ca mama ta are multe probleme in viata ei si tu esti sacul ei de box de cate ori ii permiti. Esti destul de matura la varsta ta ca sa intelegi ca ea va avea in continuare probleme si ca nu si le va rezolva niciodata probabil, pentru ca prefera sa dea mereu vina pe altceva/altcineva in loc sa faca ceva sa isi rezolve problemele. Ar trebui sa te ocupi mai mult de relatia ta si de problemele tale si sa te departezi psihic si mental de problemele pe care ti le aduce familia ta si sa nu lasi sa te mai afecteze vorbele sau starea ei. Incearca sa te bazezi pe fortele proprii si pe ajutorul partenerului tau de viata. Problema cu mama ta nu o vei putea rezolva tu pentru ca nu tine de tine. Focuseaza-te pe relatia cu partenerul tau de viata si pe viitorul vostru impreuna si detaseaza-te total de presiunile si problemele care le face mama ta. Nu te baza pe ea nici la cresterea eventualilor copii pe care o sa ii ai, pentru ca ea ii va folosi de asemenea ca sac de box (psihologic) si nu vrei asa ceva pentru copii tai. Stabileste-ti niste limite cu familia ta peste care sa nu treci, niste reguli stricte si in rest, bazeaza-te pe tine si pe partenerul tau de viata. Nu te mai lasa influentata de problemele mamei tale si nici de ce zice ea, esti destul de matura sa stii ce e bine pentru tine si familia ta fara sa o mai asculti pe ea.

Ardus Cecilia 11:34am May 26
Dependente si parinti toxici!!! Dar ai si tu o tendinta de a te pierde in detalii.O vizita la clinician nu ar strica pt a invata cum sa te debarasezi si sa tai “cordonul ombilical”.Si fa-i un cadou mamei tale cartea PASIND PE COJI DE OU.

Doina Zamfirescu 12:05pm May 26
Cum bine ati scris mama dvs. este nemultumita de viata pe care o are si se cearta cu oamenii din jur. Acum, poate dvs. v-ati obisnuit insa viitorul dvs. sot nu ar trebui implicat in toate acestea pentru ca aceste certuri va afecteaza relatia. . Din cate ati scris pare ca incearca sa refaca scenariul vietii ei: ea nu a avut nunta, sa nu aveti nici dvs. daca ea a avut o relatie defectuoasa, sa nu aveti nici dvs. una buna, etc. Partea “buna” este ca de fapt ea face aceste lucruri la nivel inconstient. Dar dvs. aveti puterea de a indrepta lucrurile. Din momentull in care va veti schimba comportamentul nu veti mai fi atat de afectata de actiunile ei. Va sugerez sa mergeti la cateva ore de dezvoltare personala pentru a regasi puterea de a schimba felul in care vedeti lucrurile.

Am 27 ani si sunt casatorita de 3. Am parte de sotul perfect, ne intelegem foarte bine, dar nu sunt multumita de partea sexuala. El termina foarte repede. I-am mai spus sa mearga la medic, la sexolog, dar nu prea a facut eforturi in acest sens. Eu nu mai simt ca suntem un cuplu, ci doar prieteni foarte buni.

Olga Gâdea 6:35am May 26
Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna, ma numesc Ana.
Am 27 ani, sunt casatorita de 3 ani. Total in aceasta relatie de 6 ani. E prima relatie serioasa pentru amandoi.
Am parte de sotul perfect, ne intelegem foarte bine, dar nu sunt multumita de partea sexuala.
El termina foarte repede, mereu am avut grija sa nu ii reprosez pentru ca era complexat de asta. I-am mai spus sa mearga la medic, la sexolog, etc. Nu prea a facut eforturi in acest sens, dar a mai incercat diferite metode, progresul fiind mic. Nu am avut niciodata o viata sexuala activa. Iar in ultima vreme o facem o data la cateva luni. Din punctul meu de vedere e ca si deloc.
Am ajuns sa nu il mai suport in pat. Nici nu am apetit si nici nu cred ca am avut vreodata orgasm. Probabil nici cu altul nu as avea ca ma simt nefunctionala deja.
Dupa atatia ani suntem ambii constienti ca relatia naostra e pe terminate, eu nu mai simt ca nu mai suntem un cuplu, suntem doar prieteni foarte buni. Insa el ma iubeste foarte mult.
Nemultumirea vine doar din partea mea, si frustrari din partea lui.
Stiu ca sunt terapii de cuplu…dar nu stiu daca are rost sa ma mai chinui. Uneori am impresia sa sunt obsedata, ca imi doresc un barbat pasional, tandru, puternic in pat. Sunt perfectionista de felul meu si mi-i frica sa mai investesc si ma mai sacrific in aceasta relatie pentru ca anii trec iar eu risc sa raman in aceeasi situatie in care am fost 6 ani.
Stiu ca problema pe care o am bantuie multe cupluri. Ce sfaturi imi dati ?


Cosmin Postelnicu 7:00am May 26
Daca sunteti prieteni foarte buni e minunat. Aveti ceva ce multe cupluri nu au. Porniti de aici. Comunicarea e cheia. Solutiile trebuie sa le gasiti amandoi dar mai intai ia o decizie in privinta continuarii. Pari nehotarata. Inca o idee ar fi sa scapati de rutina. Nu-i o idee buna sa traiti in jurul problemelor. Nu sunt de specialitate dar poate ti-am dat idei.

Ilie-adrian Tirba 9:05am May 26
daca te iubeste va face orice pentru tine pentru relatia voastra , parerea mea din proprie experienta este sa vorbesti cu el si sa-i spui ceea ce simti , bineinteles intr-un mod cat mai placut si fara sa il faci sa se simta prost, iar daca el isi doreste relatia voastra asa de mult va face orice sa treaca de aceasta problema , gandeste-te ca in viata exista solutii pentru orice, trebuie doar sa iubesti si sa-ti doresti intr-adevar acest lucru!

Stefan Sebastian Albert Lupu 9:39am May 26
atunci cand ai parte de un om care te iubeste, te respecta si mai ales care iti este prieten cu adevarat nu da cu piciorul ci lupta. Comunicarea este fericirea pe care ti-o doresti atat de mult! Sunt sigur ca daca o sa vorbesti cu partenerul despre ceea ce iti doresti o sa se schimbe lucrurile, dar trebuie efort din ambele parti. Daca in schimb nu il mai iubesti si nu mai simti nimic pentru el, mai bine lasa-l liber unei femei care sa stie cum sa il puna in valoare ca barbat! In spatele unui barbat pasional sta o femeie pasionala! Nu cere de la partener ceea ce tu nu oferi. Fii corecta atat cu el cat si cu tine! viata in cuplu presupune doua persoane, asa ca daca e sa invinovatesti pe cineva de situatia aceasta ar trebui sa incepi cu tine. Sa vezi unde ai gresit si unde puteai sa faci mai mult. Este simplu sa dai vina pe cel de langa tine, dar este greu sa iti recunosti greselile si sa arati tu exact ce vrei sa ti se arate. Intai trebuie sa intelegi ce inseamna comunicarea in cuplu la nivel verbal. non-verbal, senzorial si sa iti dai seama daca functioneaza. Bafta!

Fanache A. Remus 9:51am May 26
Exista destule solutii pentru ejaculare prematura sau pentru impotenta psihica. Trebuie doar sa vrea sa isi rezolve problema si sa nu se mai ascunda dupa diverse scuze, mai ales ca si tu vrei sa il ajuti in privinta asta. Exista chiar si tehnici pe care le puteti folosi in intimitate pentru a prelungi actul sexual, trebuie doar sa studiati putin. Un prim pas ar fi sa citesti instructiunile de aici http://www.sfatulmedicului.ro/Sex-si-erotism/cand-trebuie-sa-consultati-un-sexolog_10290 si desigur sa mergeti impreuna la un sexolog.

Doina Zamfirescu 11:53am May 26
Discutati cu partenerul despre nemultumirile dvs. dar vorbiti despre dvs. fara ca el sa se simta vinovat. Daca nu reusiti sa rezolvati impreuna problema apelati la terapie de cuplu. Situatia se poate rezolva daca sunteti amandoi decisi sa faceti lucrurile sa mearga.

Emanuel Prichici 1:42pm May 26
sexul reprezinta 50% din casnicie. cand acesta scartaie totul scartaie. o femeie poate fi satisfacuta sexual si prin sex oral nu numai vaginal sau masaj clitoidian. sarutari pasionale, mangajeri obraznice, mana si degete jucause, sex oral si gata orgasmul. nu-i atat de greu. dupaia omul poate sa termine linistit. :) daca este sanatos ar mai putea sa ia si viagra. termina odata, sta cateva minute sa se odihneasca si reia activitatea. :)


Daniela-Monica Guzu 4:37pm May 26
Din cele descrise, intelegem ca mai exiata iubire intre voi, ceea ce ma bucura. Ejacularea precoce se poate trata foarte bine, in procesul terapeutic partenera are un rol foarte important. Este normal ca intr-un cuplu sa existe momente de monotonie sexuala, daca se doreste, ele pot fii depasite cu succes. De-asemenea este normal sa iti doresti sa faci dragoste cu sotul tau, sa fii pasionala, nu este vorba de obsesie. Ai o discutie cu sotul tau, de la suflet la suflet, daca nu simte ca este acuzat, daca nu simte reprosuri, critici eu cred ca ar fii de acord sa vedeti, impreuna, un psihosexolog. MULT SECCES!

Am 16 ani, mi-am facut o prietena de curand, dar imi este rusine de ea si nu inteleg de ce. Pana sa fim impreuna nu aveam nicio problema.

Olga Gâdea 6:33am May 26
Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Bună ziua,am și eu o problemă,am 16 ani,de curând mi-am făcut o prietenă și îmi este rușine de ea,și nu înțeleg de ce.
Cum aș putea să scap de această problemă?
Până să fim împreună nu aveam nici o problemă,dar de când am făcut acest pas,nu înțeleg de ce îmi este așa rușine de ea.


Fanache A. Remus 10:06am May 26
Incearca sa te gandesti si sa o vezi pe ea ca pe orice prieten de joaca avut pana acum (ignora faptul ca e fata). Te intimidezi pentru ca te gandesti prea mult la sex si la relatii intime, la felul cum arata si cum va vad ceilalti impreuna, in loc sa apreciezi o prietenie sincera. Odata ce iti schimbi modul de gandire legat de fete si sexualitate, o sa vezi ca si problemele tale legate de rusine si intimitate se vor atenua. Analizeaza si motivele pentru care iti e rusine de ea, sunt motive care te privesc personal sau care sunt legate doar de ea si nu se aplica la alte fete?

Daniela-Monica Guzu 4:41pm May 26
Ce inseamna “rusine de ea”? Descrie-ne, te rog, un pic ceea ce simti.

Am o fetita de 4 ani care sufera de o constipatie cronica agresiva. Nu doreste sa faca treaba mare sub nicio forma si toti doctorii spun ca este de natura psihologica.

Olga Gâdea 6:36am May 26
Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Am o fetita de 4 ani si sufera de o constipatie cronica agresiva.Nu doreste sa faca caca sub nici o forma,toti doctorii spun ca este de natura psihologica.Am epuizat toate metodele posibile.cand ajungem la treaba cu scaunul face crize mplange ,tipa.Incerc un meniu bogat in fbre,dar degeaba,totul pleaca de la cap.Credeti ca ar avea nevoie de psiholog,asa mica ar intelege?Multumesc!


Remus Sandu 7:35am May 26
Subînţeleg că aţi făcut şi ionograma, deficitul de potasiu putând duce la constipaţie. în plus, tractul digestiv este un sistem de transport a cărui motilitate este influenţată de nişte receptori de opioizi. Iar cerealele şi laptele pot astfel încetini peristaltismul intestinal, în cazuri extreme îl pot chiar bloca, constipaţia putând fi primul simptom al intoleranţei alimentare, caz particular celiachia silenţioasă. Ideal ar fi să faceţi mai întâi teste, altfel complicaţi un posibil diagnostic. https://wp.me/p48646-Wy

Escu Nyku 9:46am May 26
Incearca sa vorbesti cu cei de la www.centruldeyumeiho.ro doar ce au organizat un curs de chiropractica viscerala cu un dr din Rusia.

Fanache A. Remus 9:56am May 26
Un prim consult la un psiholog specializat pe copii ar fi primul pas. Din ce inteleg, ati fost deja la medic dar fara rezultate concrete. Problema se poate agrava in timp, de aceea recomand sa nu intarziati si sa vedeti ce spune si psihologul specializat pe terapii cu copii recomandat de medicul dvs. de familie (sau il puteti gasii si online cautati in localitatea dvs).

Doina Zamfirescu 11:51am May 26
Apelati la un terapeut cat mai repede. Copiii reactioneaza la mediul din familie in diferite moduri si este posibil ca acesta sa fie cazul si la dvs. De multe ori schimbarea in mediu antreneaza schimbari in comportamentul copilului.

Marilena Popa 2:00pm May 26
Neapărat la psiholog. La vârsta asta e posibil sa lucreze împreună cu mama. Nu amânați, cu cat se intervine mai devreme cu atât e mai bine.

Cretu Holom Cristina 6:22pm May 26
Am cunoscut un baietel care facea doar cu supozitor! (Soacra mea a avut grija de el-mama copilului este profesoara!) A mers la toti doctorii…pana au ajuns in Franta! Doctorul le-a spus sa lase copilul (au fost socati chiar ca doctorul le-a dat de inteles ca tocmai EI au probleme cu capul, nu copilul), sa nu il mai streseze, ca atunci cand e nevoit va face singurm fara sa il forteze nimeni in fel si chip (supozitoare, sapun solid sau chiar si cu degetul il fortau!) Dupa vizita in Franta, au lasat copilul in ritmul lui si…intr-un final a facut singur! Nu renuntati la lichide, ca ajuta maxim… Chiar si baiatul meu face doar la 2-3 zile! Asta e! Eu nu m-am stresat-e doar puturos si nu vrea sub nici o forma sa renunte la joaca. Dar cand ‘vine’….vine! Sanatate multa!

Sunt recomandate cursuri de karate pentru un copil de 4 ani? Ce alte sporturi sunt recomandate pentru un copil pana la 6 ani? Ce contraindicatii sunt?

Olga Gâdea 8:04am May 27
Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Bună ziua,
Mă numesc Eugen şi doresc să mă ajutaţi cu un sfat sau recomandare într-o dilemă legată de dezvoltare personală la copii. E recomandat pentru un copil de 4 ani jumate să facă cursuri de karate? Ce contraindicaţii sunt? Ce alte sporturi este recomandat să facă copilul până la vârsta de 6 ani?
Mulţumesc,
Eugen


Fanache A. Remus 10:24am May 27
conteaza foarte mult felul cum se comporta profesorul/instructorul fata de elevi. cei care incita la violenta si pun presiune pe copii nu le recomand sa stea in preajma copiilor. la fel, nici instructorii care lasa copii de capul lor si nu le da prea multa atentie, preferand instructajul la gramada, unde fiecare prinde ce poate si cat poate… pentru dezvoltarea intelectului, se recomanda la copii activitati in aer liber care cer coordonare si gandire analitica (constructii, puzzle, jocuri de echipa, jocuri strategice, precum si cantatul la un instrument muzical (care pe langa ca ii dezvolta simtul artistic, il ajuta si la coordonare si ii dezvolta inteligenta). pentru dezvoltarea personalitatii se recomanda jocurile bazate pe interactiuni sociale, jocurile de grup si activitatile de grup (drumetii la munte/mare, studierea naturii etc). cursul de karate sau alte activitati de gen, se pot face daca copilul este destul de pregatit intelectual pentru a face diferenta dintre bine si rau, dintre a intelege cand trebuie sa te aperi si cand nu e bine sa iti arati "forta" fata de ceilalti copii (daca nu se tine cont de aspectul asta, in scoala poate deveni un bataus sau un marginalizat). deci, indiferent ce alegeti pentru el, conteaza foarte mult felul cum va fi educat in directia respectiva (si nivelul de pregatire al instructorului). recomandarea mea este sa nu il fortati, sa ii dati sa experimenteze din toate optiunile si in timp sa aleaga el singur ce vrea sa faca (ca si sport sau activitate educativa).

Am un baietel de 2 ani si nu stiu cum sa ma mai comport cu el, fiind foarte rasfatat. Cand nu obtine ce vrea face o criza de nervi (se tranteste pe jos, arunca cu jucariile etc.). Am incercat cu vorba buna, cu calm si rabdare sa incerc sa-l fac sa nu mai faca asa, l-am si batut…, l-am si pedepsit…

Olga Gâdea 7:59am May 27
Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua,ma numesc Silvia ,am 29 ani si am un baietel de 2 ani.Lucrez ca si contabil la o firma cu un program zilnic de la 09-17,Ceea ce vrreau sa va spun este ca nu stiu cum sa ma mai comport cu copilul meu,fiind foarte rasfatat…..cand nu obtine ce vrea el plange ….foarte tare,mai axact face o criza de nervi(cu trantit pe jos,arunca cu jucariile,etc).Mentionez ca acasa ramane in grija mamei mele,cumnatei si uneori si a si a sotului.Va scriu din disperarea ca nu stiu cum sa mai procedez….asta in conditiile in care am incercat cu vorba buna,cu calm si rabdare sa incerc sa l fac sa nu mai faca asa,l am si batut…l am si pedepsit,toate in zadar,pana nu obtine ce vrea…plange intr una.
Astept un sfat din partea dvs.
Multumesc!


Fanache A. Remus 10:47am May 27
ar trebui mers la un pshioterapeut specializat pe copii, e un proces mai lung de corectare a comportamentului dar se poate rezolva in timp. De asemenea, problema lui e derivata din problemele adultilor cu care locuieste (lipsa de timp pentru interactiunea zilnica cu copilul il face pe acesta sa reactioneze extrem pentru a capata atentie). Faptul ca sta cu 2-3 persoane nu inseamna ca i se si da atentia cuvenita, copii necesita multa interactiune si comunicare, altfel vor recurge la masuri extreme pentru a li se acorda atentie. De asemenea, daca sunt prea rasfatati, se invata si isi permit orice stiind ca vor obtine (avand la maturitate probleme comportamentale). Terapeulul o sa va instruiasca atat pe voi cat si pe copil, cum am spus e un proces de durata dar se poate rezolva in timp.

Doina Zamfirescu 11:36am May 27
Din cate descrieti el a invata deja ca poate obtine ce doreste daca se comporta intr-un anumit fel. Poate si faptul ca ramane acasa cu mai multe persoane care il "alinta" ii favorizeaza comportamentul. Copilul trebuie sa stie ca exista niste reguli (stabilite de comun acord cu sotul) si care sa fie respectate de toate persoanele cu care sta. Pentru inceput ati putea sa nu il mai recompensati obtinand ce isi doreste. Deoarece insa in prcatica nu este asa de simplu de procedat, va recomand sa luati legatura cu un terapeut cu care sa discutati in detaliu si cu care sa stabiliti modul in care sa actionati.

Ardus Cecilia 12:25pm May 27
Apelati la psihoterapie pt a fi invatata cum sa va educati copilul.Problema nu e la copil ci la persoanele de ingrijire.Macar in prima faza cititi"COPIII SUNT DIN RAI".E foarte important si noi ca parinti sa citim cate un pic.Copilul cu 10 moase nu ajunge nicaieri.Deci din punctul meu de vedere parintii sa faca cateva sedinte de parenting pt a vedea ce fel de interventie i se potriveste .

Daniela-Monica Guzu 1:49pm May 27
Comportamentul descris de dvs este unul invatat, orice invat are si un dezvat, poate fi corectat printr-un program ce implica stabilirea de limite si recompense. Ceea ce este important este faptul ca acest program de corectare trebuie aplicat de toti cei care intra in interactiune cu copilul, altfel rezultatele sunt minime. Va recomand sa vizitati un psiholog care este specializat pe copii, ar ajuta foarte mult. MULT SUCCES si rabdare!

Oana Maria 2:28pm May 27
Prin intermediul acestui comportament copilul obtine ceva,(fie atentia dvs. fie vrea sa scape de ceva).Trebuie sa luati legatura cu un psihoterapeut sau analist comportamental, trebuie facuta o analiza functionala a comportamentului.In functie de rezultatul acesteia, mai exact de functia pe care o are comportamentul copilului, toata familia va trebui sa aplice o anumita metoda, iar comportamentul se va diminua.

Mar Dum 3:06pm May 27
Cauzele pot fi multiple incepand de la :
http://ro.wikipedia.org/wiki/Teoria_ata%C8%99amentului#Ata.C8.99amentul_nesigur-ambivalent
Loading

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

19362 raspunsuri primite pentru 4123 intrebari | Vezi toate intrebarile