Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua!am 20 de ani o vasta aparent derutanta,dar si frunoasa in acelasi timp.Recent m-am implicat intr-o relatie,tin sa mentionez ca am avut doar 2 relati serioase pana acum,iar in opinia mea asta ar fi a 3,am avut multe "aventuri" daca as putea sa le numesc asa,dar niciodata nu am vazut aceste aventuri ca fiind doar niste scapari ale varstei,sau pur si simplu niste "distracti".Am preferat sa am parte de ele doar ca sa invat cum ar trebui sa ma comport cu " acea" fata care va fi langa mine toata viata,am preferat sa am parte ele ca sa descopar ce imi place,ce nu mi place sau ce pot accepta sau nu de la o fata.Au fost sa zic asa ca un fel de "autocunoastere" a propriilor dorinte.Am suferit foarte mult pentru ultima relatie(2ani),deoarece am fost inselat(am iertat)am fost mintit(am iertat) recunosc nimeni nu este perfect,dar eu nu am inselat-o absolut niciodata!mintit,as fi ipocrit sa spun ca nu am mintit,da am mintit,dar cu lucruri banale nu serioase.Spre rusinea mea recunosc ca spoi de la un timp imi pierdusem increderea in ea,am inceput sa ii controlez telefonul mai mereu,facebook ul intimitatea personala pe scurt,pe moment nu am constentizat ca gresesc,dar dupa ce ne am despartit am realizat ca am gresit facand lucruriile astea,iubirea inseamna libertatea de ai lasa partenerului de viata oportunitatea de a alegea ce vrea si ce nu vrea sa faca,eu in schimb i-am "acaparato" in totalitate greseala mea.Binenteles iubirea mai inseamna si respect,incredere,fidelitate etc..In actuala relatie am inceput usor usor sa fac la fel sa controlez sa am totul sub control desii iubita mea nu mi-ar fi dat de inteles ca n uas putea avea incredere in ea,din contra mi-a demonstrat de multe ori ca pot avea incredere in ea,dar eu tot controlez si as vrea sa rezolv odata problema asta,ce ar trebuii sa fac?!cum ar trebuii sa procedez?!am ajuns la concluzia ca controlatul asta neincrederea asta in ea,se trage din trecut,deoarece controland am impresia ca am totul sub control luandu mi masuri de precautie dar este total gresit sa procedez asa,probabil undeva acolo in subconstientul meu inca mai exista acea teama de a suferi ca inainte probabil de asta sunt asa.Vreau sa scap de aceste obiceiuri proaste si nu stiu cum..Zic obiceiuri deoarece eu nu le as putea privii ca fiind niste defecte,parerea mea.

Se pare ca nu ati inteles ce inseamna iubirea adevarata. Faptul ca v-ati ars va face sa fiti precaut (poate prea precaut) si asta poate afecta relatia curenta (si pe cele viitoare). Ati incercat sa fiti deschis cu ea, sa discutati problemele care va framanta cu ea si sa ii explicati comportamentul? I-ati cerut ajutorul si sfatul pentru a face astfel relatia sa mearga? Intr-o relatie nu e vorba de control, e vorba de incredere si comunicare, lipsa comunicarii eficiente si a intelegerii nevoilor partenerei v-au adus probleme pana acum, deci ar fi timpul sa va antrenati in discutii reale si deschise cu partenera, atat legate de problemele dvs cat si de nevoile si problemele ei, si sa incercati sa va ajutati reciproc astfel ca sa puteti trece impreuna peste probleme. O viata in 2 necesita ajutor reciproc (pe langa altele).

Din cate inteleg nu va simtiti in siguranta in relatii si de aceea aveti aceasta tendinta de a controla. Insa, de fiecare data cand incercati sa controlati nu faceti decat sa va confirmati ca nu puteti avea incredere in partener, ceea ce va alimenteaza lipsa de incredere. Un cerc vicios, din care iesiti doar dupa ce veti constientiza de ce anume simtiti aceasta nevoie si cum sa destructurati comportamentul. Cateva ore de dezvoltare personala v-ar ajuta sa iesiti din impas. Succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Ce pot sa fac cu fratele meu care nu m-ai iese din camera deloc, eu sunt intr-un scaun cu rotile si nu pot sa il ajut cu nimic, mama prefera sa ii faca toate poftele decat sa se interesezze de ceva si nu sunt bani nici de paine dar de psiholog la care nici nu cred ca ar vrea sa mearga.

Fratele meu are 28 ani.
Este sau a fost marinar, toti din familie i-a zis ca nu trebuie sa plece pe mare dar sa faca ceva nu sa se inchida sa nu m-ai vorbeasca cu nimeni. nu iese din camera cam de vreo 5-6 luni. Cand are nevoie de mancare, apa sau altceva bate in balustrazi sau trimite sms mamei, cred ca motivul ar fi ca de mic a avut frati mai mari si niciodata nu a fost rugat sa faca nimic iar acum cand a crescut mare si are o responsabilitate si trebuie sa faca ceva el crede ca poate tot fratii mari ar trebui sa faca ceva. Acum un an jumate mama sa despartit mama de tata si ne-am mutat, fratele mijlociu a facut credit sa ia o casa, din partaj sa completat la casa si idea a fost sa ne ajutam fiecare cu ce se poate, nu se astepta nimeni la asta.

Inteleg ca are nevoie de ajutor dar nu stiu cum. Eu sunt imobilizat, mama cred ca nu vrea sa faca nimic ca sa nu afle vacinii iar fratele mijlociu nu poate sa faca nimic din cauza ca se opune mama. Mie mie frica sa nu-mi faca ceva sau sa nu-si faca lui.

situatia descrisa e destul de complicata, dar ar trebui avute mai multe discutii atat cu familia cat si ulterior cu el. In primul rand trebuie constientizata problema de catre restul membrilor familiei si luata o decizie comuna legata de el, apoi inceput sa discutati fiecare cu el sa incercati sa vedeti ce simte si care sunt motivele pentru care el se comporta asa si ce aspiratii are in continuare de la viata lui (daca are) si sa incepeti sa il incurajati moral sa ia decizi singur si sa isi schimbe obiceiurile. Suportul moral al familiei e important, poate el are anumite probleme de care nu vrea sa discute cu familia, dar daca toti il incurajeaza si incearca sa il ajute poate se va deschide si va cere ajutor. Faptul ca nu va permiteti un terapeut este o problema, dar daca il ajutati moral sa treaca peste probleme poate ca nu e totul pierdut. Fiti insistenti dar nu stresanti, nu criticati si nu judecati, lasati-l pe el sa se deschida, voi doar aratatii ca are pe cine se poate baza, indiferent de problemele pe care crede ca le are.

Din cele scrise de dvs. nu reiese daca el a avut mereu acest comportament. Adica, inainte de aceasta perioada (5-6 luni) ce s-a intamplat? Poate ceva a declansat toate acestea. In plus faptul ca este supraprotejat de mama dvs. nu a facut decat sa ii alimenteze comportaentul. Ideal ar fi sa vorbiti cu un terapeut. Exista asociatii care ofera acest gen de servicii gratuit. Cautati pe internet.

E posibil sa fie o depresie sau o alta problema mai grava.Eu zic ca ar trebui o vizita la medicul psihiatru si sa stiti ca in spital si nu numai sunt psihologi care lucreaza cu CAS .Deci exista posibilitatea sa fie ajutat fara bani.Important sa doreasca asta…iar daca nu constientizeaza gravitatea problemei atunci este chiar rau.In primul rand CONSTIENTIZATA mama ca fratele chiar are o problema care trebuie tratata cu foarte mare seriozitate.Deci…cereti ajutor in primul rand la medicul de familie si spuneti ce vi se pare dv ca e in neregula apoi el va poate indruma spre cineva.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Am o relatie de 5 ani,acum am 20 de ani.Dar este o relatie cu ceva probleme.Iubitul meu este cu trei ani mai mare,pentru amandoi a fost prima relatie.Dar el este foarte posesiv si extrem de gelos.Dupa primii doi ani de relatie(timp in care s-a purtat minunat) am inceput sa ne certam si poate ca orice cuplu normal,pe la 17 ani,ar fi trbuit sa ne despartim.Totusi,eu sunt genul de persoana mai buna care cauta scuze celui ce ma jicneste.Si asa am fost cu el.I-am acceptat injuraturile pentru ca venea dupa si se ruga de mine sa il iert.Iar eu o faceam,crezand ca fac un ucru bun.Apoi lucrurile au evoluat,am acceptat intr-un final si sa fiu trasa de par,palmuita,…si altele dar fara sa afle parintii mei sau altcineva.Ideea e ca ma simteam ca si cum nu mai am ce face,ca si cum as depide de el(desii nu imi e decat un iubit).Dar nu mai suport.De atatea ori mi-au spus prietenii sa renunt si sa imi vad de viata mea.Dar nu pot,de fiecare data cand incerc sa nu mai vorbesc deloc cu el,ma urmareste, plange,intr-un final ajung tot eu sa imi cer scuze pentru cine stie ce si sa ne impacam.De ce nu pot sa renunt la el?Ma simt fara putere,sunt in primul an la facultate si nu am totusi niciun vis,toate planurile mele sunt cele pe care intr-un fel sau altul el mi le-a insuflat,am momente de depresie.Continua sa imi spuna in fiecare zi ca ma iubeste iar la o ora dupa ma face proasta si orice ii mai vine la gura.Si eu uite ca in continuare tac. La inceputul acestor probleme aveam principii,nu acceptam injosiri dar acum…e ca si cum m-am obisnuit!Si ma doare sa recunosc acest fapt pentru ca am doar 20 de ani si nu vreau sa traiesc toata viata cu frica,fara ca el sa ma lase sa ma vad decat cu amicii pe care ii acepta el.Nu depind de el in niciun fel,chiar il ajut la multe lucruri(ce tin de copilaria noastra).Am inteles totusi ca nu vrea sa stea fara mine(pana si 2 luni a continuat sa se roage de mine sa ne impacam).Dar eu?Ma simt de multe ori atat de vinovata deoarece fiind primul meu prieetn e si posibl sa nu stiu sa ma port cu el dar nu il mai inteleg,sincer,ar dori doar sa stau blocata in camera de camin,sa ma duc la cursuri si non stop sa vorbim la telefon ca nu cumva sa am o alta relatie,….Multa lume mi-a dat sfaturi sa renunt la el..dar mintea mea nu poate,e prea slaba,costientizez problema dar nu fac nimic si au trecut deja 3 ani d e atunci..sunt mai tacuta,nu-mi vad niciun viitor,traiesc trista si doar accept lucrurile urate.Nu am bani sa platesc un psiholog,sunt studenta in Brasov,vreau sa ma invete cineva pas cu pas dar o persoana care nu doar sa imi spuna ce sa fac si sa plece,am nevoie de ajutor penru o perioada mai lunganu stiu ce m-ar ajuta.Pur si simplu nu mai vreau sa sufar atat in timp ce el ma iubeste in felul acesta!Totusi problemele acestea le discut cu el,stie cat ma deranjeaza dar tot nu se abtine,stie ca eu voi ierta orice ar fi.Nu stiu daca el mai iubesc sau doar traiesc in umbra lui.Vreau sa imi recladesc visele,vreau sa fie parintii mei mandri ca am facut ceva in viata din capul si mainile mele.Astept raspuns…cu nerabdare…

Draga mea, eu iti recomand sa mergi la un curs de dezvoltare personala sau spiritualitate – sigur ai de unde alege in Brasov, si sigur vei afla informatii si tehnici care sa te ajute sa ai incredere in tine si sa iei decizii fara frica de a gresi. Vorbeste cu parintii tai, fii sincera cu ei si roaga-i sa te ajute – ei vor sti cum s-o faca! Eu cred ca ei isi doresc ca tu sa fii fericita, mai mult decat sa fie ei mandri de tine! Stii de ce nu-ti vezi nici un viitor? Pentru ca ti-ai lasat viata in mainele altuia ! Si esti dispusa s-o faci in continuare (cand afirmi ca ai nevoie de cineva sa te invete pas cu pas)! Viata o ai ca sa decizi tu pentru tine, sa faci tu alegeri (chiar daca unele nu vor fi tocmai bune)! Incepe cu decizii mici, asuma-ti responsabilitatea pentru rezultate si mergi inainte cu incredere! Deja esti minunata, deja ai facut alegeri doar ca nu le vezi!

Recomandarea mea pentru tine e sa termini brusc si definitiv cu el. Ce face el se numeste santaj emotional, in general psihopatii sunt foarte priceputi la asta si te fac sa te simti vinovata si slaba ca sa te poata controla. Poate ca la inceput a fost ok, dar acum sigur nu mai e si daca o sa iti tot dai apa la moara o sa profite de tine pana ajungi la balamuc (sau la spital cu coaste rupte). Spui ca nu ai bani de psiholog (dar cine are?), oricum ce ai tu nevoie e liniste sufleteasca si incetarea contactului cu acea persoana definitiv si irevocabil. Ai nevoie de prieteni noi in viata ta (atentie, prieteni nu iubit, cel putin pana cand nu iti revii complet), de schimbare iar cat timp inca mai ai o legatura cat de mica cu el nu o sa poti merge mai departe, nu o sa poti sa iti vezi visele si aspiratiile implinite pentru ca el mereu va gasi o scuza sa te traga dupa el in jos.

se pare ca tu stii exact ce ar fi bine sa faci, fie ai aflat singura fie ti-a fost sugerat de altii, dar nu poti pune in act solutia. Ai spus foarte bine: obisnuinta! Ce as face eu in locul tau ar fi sa vorbesc cu parintii mei… ei sunt cei mai in masura sa ma ajute in asemenea situatie. ‘Prietenul’ tau este o fire abuziva, manipulatoare si a reusit sa te prinda in propriul sau ‘film’. Ce face el cand incerci sa scapi de el se numeste hartuire si exista legi pt asa ceva! Nu ramane o victima la nesfarsit… poti sa faci ceva pt tine! Este de dorit si sa discutati pe termen lung cu un psihoterapeut…. pt a putea clarifica ce se intampla cu tine si cum poti sa te dezvolti in continuare… de aceea nu ezita in a cere ajutorul parintilor si familiei… sunt sigur ca poti gasi un terapeut cu un tarif acceptabil posibilitatilor voastre. Succes! si nu te lasa!

Primul pas l-ai facut: ai realizat ca lucrurile nu se desfasoara cum ti-ai dori. Din cate ai descris vrei sa pleci din rolul de victima dar nu reusesti (inca). Apeleaza la familie (care probabil nu cunoaste dimensiunea situatiei) chiar daca esti putin stanjenita. Unele lucruri s-au intamplat insa nu este nevoie sa stai de jena in relatie. Mai mult decat atat genul acesta de relatii poate conduce la implicatii mult mai neplacute pentru tine si este indicat sa te retragi cat mai repede de acolo.

Iubirea nu are nimic de-a face cu violenta. Citeste cartea" Femei care iubesc prea mult" si ai sa intelegi multe din comportamentul tau.

https://grapefruits.files.wordpress.com/2011/05/femeia-care-iubeste-prea-mult-robin-norwood.pdf

Renunta cat esti in timp util..Cine te iubeste..nu te loveste ..nu te injura si nu te agreseaza verbal..IN NICI O CIRCUMSTANTA.
Uita.te in jur….la persoane optimiste…fa ceea ce te face fericita..ocupa.ti timpul si gandurile cu lucruri frumoase…si IGNORA-L. E SINGURA SOLUTIE DIN PACATE!!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

buna ziua ! ma numesc Carla , sunt din Craiova si am o problema cu mine insumi . sunt nemultumita de mine , as putea spune ca ma consider murdara si cred cu tarie ca nu voi avea niciodata pe cineva, ca nu ma voi casatori din urmatorul motiv : am avut deja 3 parteneri sexuali desi am 19 ani. prima relatie sexuala am avut-o la 16 ani jumatate printr-o idila corespunzatoare varstei. dupa despartirea de acel baiat credeam ca pentru ca nu mai sunt virgina nu voi mai avea vreo relatie dar in viata mea a aparut (dupa aproape 2 ani) un barbat care m-a facut sa cred ca vrea sa fim doar prieteni apropiati, dar intr o seara ..am ajuns in patul lui . dupa aceasta intamplare nu am mai vorbit si din nou am cazut intr o depresie . la scurt timp am intalnit un baiat minunat , cu 3 ani mai mare caruia i am spus totul despre trecutul meu si care de multe ori m-a jignit din pricina celor doua intamplari, el fiind virgin. am avut o relatie minunata , ne pregateam sa ne mutam impreuna la inceputul verii doar ca gelozia lui, a mea , reprosurile si distanta au facut ca relatia sa nu mai functioneze dupa 10 luni.. mi-a fost si imi este incredibil de greu sa accept despartirea ..mai vorbim uneori, ba chiar am incercat sa ne impacam acum 2 saptamani dar nu a mers ..eu l am alungat . il iubesc enorm si mi ar fi placut sa raman langa el tot restul vietii dar a fost decizia lui sa nu mai fim impreuna . acum incep sa ma gandesc mai mult la cariera pentru care muncesc din greu dar inevitabil ma gandesc ca imi doresc enorm de mult o familie, ador copiii si visez sa am chiar 3 ..numai ca intervine gandul ca nu va exista nimeni (pe placul meu) care sa ma accepte asa cum sunt. psihologul mi a spus ca este mai bine ca viitorilor parteneri sa nu le spun ca am avut mai multe relatii sexuale , de altfel poate nici nu vor intreba . doar ca eu nu vreau parteneri..imi doresc alaturi un om caruia sa ii marturisesc totul si sa ma accepte , sa fie ultimul. nu-mi spuneti ca suntem in secolul XXI si ca nu mai e la moda nu stiu mai ce ..deoarece nu de asta ma framant eu , de ce cred ceilalti. sunt confuza in legatura cu parerea mea despre mine si de aceea va rog sa ma sfatuiti . cu respect, Carla .

senzatia mea este ca ai un sentiment de constrangere… de prejudecata… ca trebuie sa fii intr-un anumit fel (dictat de cei din jur). Mi se pare ca spui foarte sanatos si frumos: ‘imi doresc alaturi un om caruia sa ii marturisesc totul si sa ma accepte , sa fie ultimul’ si iti doresc sa il gasesti la momentul potrivit tie. Faptul ca ai avut 3 relatii sexuale incepand cu varsta de 16 ani nu te face ‘usuratica’ sau mai stiu eu ce… acestea sunt prejudecati si ma gandesc ca este de dorit ca fiecare sa si le controleze. Nu te obliga nimeni sa ai relatii sexuale nedorite (s-ar numi viol). La 19 ani te poti ‘calma’ un pic… focalizeaza-te pe cariera… pe viitor… pe propria ta dezvoltare ca persoana si atunci cand to o sa stii cum esti si ce iti doresti cu adevarat de la tine, o sa poti si alege partenerul dorit. Se poate, succes!

Buna Carla, corpul tau este templul sufletului tau si daca ii acorzi atentia si grija necesara, cu toata bunavointa de care esti in stare, o sa vezi ca el te va "sluji" cu loialitate mult si bine. Curatenia trupului se obtine cu apa, sapun si dieta echilibrata. Nu te ingrijora, cand vei gasi omul potrivit, vei avea si familia pe care ti-o doresti, micile "esecuri" sunt lectii de viata valoroase. Numai bine!

Fiecare zi, este un nou inceput, trecutul nu e nevoie a fi o piedica pentru ziua de maine sau pentru multumirea sufletului tau.Te simti ‘murdara’ pentru ca ai un fond moral imaculat, dar natura si-a luat tributul.Tocmai prin faptul ca simti ceea ce simti te face o persoana curata sufleteste, cu o baza morala sanatoasa, deci ai toate premisele pentru a fi in masura sa te respecti.Astea fiind spuse, familia pe care o vrei, este doar o problema de timp.Va aparea un barbat care va vedea cine esti cu adevarat si va indragi asta, dar si tu te vei stradui sa nu-l impovarezi cu frica de a nu-l pierde din anumite motive.Ia viata asa cum e, si bucura-te de posibilitatile pe care ti le ofera, si alege doar ceea ce stii ca nu vei regreta anterior!Nimic din ceea ce nu se poate remedia nu e tragic!

Trecutul este experienta sufletului si mintii, prezentul consta in alegerile pe care le faci acum bazate pe experientele din trecut iar viitorul este rodul a ceea ce ai semanat. Ai un suflet bun, dar nu ai avut experienta, acum le ai pe ambele, ai nevoie doar de timp si rabdare in continuare. Incearca sa nu mai oferi totul primului venit, incearca sa vezi intai ce caracter are si ce intentii are legate de o posibila relatie de lunga durata cu tine. Cand o sa il gasesti pe cel care trebuie o sa stii, si nu va mai conta trecutul (daca el te iubeste cu adevarat) ci viitorul vostru impreuna. Invata sa descoperi partenerului putin cate putin despre tine, si in acelasi timp sa incerci sa aflii cat mai multe despre el (in timp, nu toate odata), asa iti vei da seama din timp daca relatia va merge sau va fi o alta aventura mai scurta sau mai lunga. Tine cont ca la 19 ani baietii in general nu se gandesc la viitor, se maturizeaza de obicei mai tarziu ca fetele, asa ca pe moment incearca sa te focusezi pe cursuri si job, eventual nu ti-ar strica un curs de dezvoltare personala. Sentimentul care il ai despre tine este dat de felul cum ai fost educata, de ceea ce crezi tu despre relatii si de un complex de factori externi de care probabil nu esti constienta. Incearca pe moment sa treci peste, sa inveti ce poti din experientele trecute astfel ca pe viitor sa nu mai repeti aceleasi greseli, sa fi mai rabdatoare pe viitor si mai atenta la viitoarea relatie si la ce si cum si cat investesti in ea. Pe scurt, toti cautam iubirea adevarata, dar pana o gasim ne cam impiedicam de cateva ori pe drum, important e sa ne ridicam, sa invatam din cazatura si sa evitam astfel viitoarele obstacole si probleme care sigur vor apare dupa colt.

Din cele spuse de tine inteleg ca te simti murdara din cauza experientelor sexuale traite de tine. A face sex este un lucru murdar? Pierderea virginitatii anuleaza posibilitatea de a mai trai o relatie de iubire? Sunt multe credinte disfunctionale in mintea ta care iti dau mult de furca si iti creeaza probleme. Iti recomand sa vizitezi un psiholog cu ajutorul caruia vei descoperi toate "softurile" care iti viruseaza mintea si sufletul si te ajuta sa le dezinstalezi si sa instalezi credinte functionale. Mult SUCCES!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna, am 22 de ani si am fost intr-o relatie de 2 ani jumate, iar de 2 ani locuiesc impreuna cu prietenul meu. Acum cateva saptamani, el mi-a spus ca nu ii e bine si peste cateva zile a hotarat sa se mute si sa ne despartim, pe motiv ca nu vrea sa ma raneasca si sa imi faca rau. Acum imi spune ca ii e dor de mine, dar eu cred ca vrea sa fie cu mine in aceeasi masura in care vrea sa aiba independenta si sa faca absolut tot ce vrea, fara sa dea explicatii. Multa lume mi-a zis sa nu ii mai dau niciun semn, astfel el isi va da seama ca eu nu sunt disponibila oricand si se va intoarce la mine…eu imi doresc sa isi dea seama ca regreta si ca vrea sa fim din nou impreuna. Cum pot face asta cat mai repede posibil?

Depinde ce doriti de la relatie. Daca nu discutati despre acest lucru si reincepeti relatia este posibil sa ajungeti in acelasi punct ca acum. Dvs. nu il puteti face pe el sa isi dea seama ca regreta ci puteti doar sa stiti ce anume doriti dvs. si sa discutati cu el despre asta, satbilind niste limite.

Ar trebui sa porti o discutie cu el, sa vezi ce anume il nemultumeste legat de tine si de relatia avuta, ce asteptari are si ce nemultumiri. Discutia se poarta in 2, asta inseamna ca si tu va trebui sa fi sincera cu el si sa ii spui ce nu iti place si ce asteptari ai. Dupa asta, vedeti daca asteptarile voastre legate de relatie coincid si sunteti dispusi amandoi sa faceti eforturi pentru a face relatia sa mearga sa va mai dati o sansa. Daca insa vezi ca vrea altceva, prefera sa fie independent si pe tine sa te tina doar cand are nevoie de tine, atunci ar trebui sa termini relatia si sa incerci sa te ocupi mai mult de viata ta si de tine. Fi sincera cu tine si cu el, si daca si el e sincer, sper ca problema voastra sa se rezolve.

Vad ca lumea si mintea ta spun multe. Dar sufletul tau ce zice? Ai o discutie sincera cu iubitul tau, cauta sa nu acuzi sau critici, spune doar ceea ce simti. Aflati ce va doriti de la relatie. Uneori, barbatilor le este mai greu sa gaseasca un echilibru intre independenta masculina si o relatie stabila. )))) SUCCES!!!!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua ! Ma numesc Oana si am 23 de ani. Am crezut pana acum ceva timp ca ma cunosc pe mine insami destul de bine, dar se pare ca m-am dezamagit. Am o relatie de 2 ani si jumatate ..am stat impreuna aproximativ un an de zile. Prietenul meu a plecat acu ceva timp in strainatate iar eu am ramas acasa. Intre noi au avut loc putine dispute..dar la care s-au atasat si cateva mici violente, atat fizice cat si verbale. Familia lui nu prea ma accepta, nu am o relatie apropiata cu ei, insa el are o relatie foarte buna cu familia mea. Asta pentru ca mereu l-am pus intr-o lumina buna, nu pentru ca este perfect, deoarece mi-a gresit de multe ori. Inainte sa plece a avut o iesire violenta asupra mea dar am trecut peste asta. Insa acum..situatia s-a schimbat absolut. Simt ca ceva m-a indepartat, simt nevoia de o schimbare, simt ca ceva este in neregula cu mine. Simt ca as vrea sa imi traiesc viata, nu in sensul "ala" ci sa ma distrez, am 23 de ani..adica.. el are aproape 30. Deja se gandeste la pasul urmator..insa am realizat ca nu vreau asta. Cred ca ori m-am plictisit ori nu il mai iubesc ori ceva s-a intamplat. As dori sa inchei relatia si nu mi-as dori..nu as vrea sa stau mult timp de acum inainte, nefericita, iar cand zic nefericita ma refer din toate punctele de vedere. Nu avem o relatie activa, nu plecam in vacante, mereu era obosit, mereu adormea devreme iar pe mine ma lasa singura intr-un colt al patului cu telecomanda in mana. Nu stiu ce sa fac, nu stiu ce sa cred..este prima oara cand mi se intampla asa ceva, cand simt aceasta descurajare si aceasta frustrare (nu stiu cum sa o numesc). Mie imi plac relatiile sa ramana ca la inceput, desi lucrul acesta nu este prea posibil la nimeni. Insa s-au racit lucrurile intre noi, vorbim o data sau de doua ori pe zi..nu stiu ce sa fac.. Va rog sa imi sariti in ajutor cu un sfat. Oare faptul ca e plecat si nu e langa mine ma face sa imi doresc despartirea? Oare faptul ca aveam o relatie monotona ? Oare faptul ca nu este tiparul de barbat pe care mi-l doresc? Oare faptul ca pur si simplu sentimentele s-au amestecat si s-au ratacit undeva nu stiu unde? Sau mai exista sentimente sau obisnuinta? Imi este greu sa vorbesc cu el despre asta, deoarece nu ar fi de acord si si-ar vedea partea lui de adevar si pe mine m-ar invinovati de tot. Desi..va spun sincer, nu este asa. Nu l-am inselat niciodata nici macar cu vorba sau cu gandul, nu l-am mintit si nu l-am jignit, mereu am facut ce e mai bine pentru el, nu pentru noi. Sau poate fi faptul ca am vazut un baiat pe care il plac si este tiparul pe care mi-l doresc? Desi e imposibil cu el, are prietena, e stabilit! Dar ma gandesc la el intens si recunosc mi-as dori sa il pot cunoaste mai mult. Deci sunt in cautare de altceva ? Sau e doar o chestiune de moment ? Nu stiu..sunt foarte confuza…

Probabil ca este vorba de confuzie. Si multe dintre intrebarile pe care le-ati scris pot fi adevarate. Va aflati intr-o relatie pe care ati descris-o ca fiind monotona, in care ati facut multe pentru el lasandu-va deoparte pe dv., spuneti ca a existat violenta fizica si verbala, nu este tipul dvs. de persoana si mai ales va place o alta persoana angajata deja intr-o relatie.Ganditi-va ce anume doriti de la o relatie , ce va ofera relatia existenta, discutati cu partenerul dvs. (daca se poate) si veti sti ce anume doriti si ce sa faceti. Puteti de asemenea sa apelati la un terapeut pentru cateva ore de dezvoltare personala.Succes!

Din cate se pare nu ai gasit partenerul perfect pentru tine inca. Faptul ca el e plecat mult timp din tara, iti afecteaza si mai mult relatia (relatiile de la distanta nu au fost ok niciodata). Pe de alta parte, el se pare ca e o persoana abuziva, din cate spui tu aveti deseori altercatii fizice si verbale si tu il ierti de fiecare data. Considera asta ca o experienta de viata si incearca sa mergi mai departe, ai spus chiar tu ca relatia cu el nu te mai atrage si ca vrei ceva nou. El nu se va schimba la 30 ani pentru tine, dar asteapta ca tu sa il urmezi si sa te schimbi pentru el. Faptul ca nici tu nu ti la el nu va face ca relatia voastra sa mearga pe termen lung, iar faptul ca tu ii ierti iesirile nu face decat sa il inveti sa se poarte si mai urat cu tine data viitoare. Fa-ti un bine si mergi mai departe, ocupa-te de tine si fa ce simti ca e mai bine pentru tine. Nu o sa gasesti usor barbatul potrivit pentru tine, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa incerci mereu sa il descoperi si sa faci ceva in privinta asta ca sa dai de el. Nu vreau sa fiu eu cel care iti da vestea, dar asa cum descrii tu relatia si sentimentele, nu prea ai sanse sa faci ca relatia sa functioneze. Oricum, e o experienta de viata, data viitoare o sa stii exact ce vrei de la partenerul de viata (sper).

In tot ce ai descris mai sus, ai si raspunsurile. Trebuie sa stii ca in noi sunt mai multe "parti", o parte de "adult" care este conforma cu socialul, alta parte de "copil" care are capricii si vrea sa fie rebel, mereu este o lupta duala, dar trebuie sa incercam sa le integram, nu sa le excludem. Ai spus ca ai 23 de ani, multi inainte si intelepti! Ai toata viata in fata sa iti gasesti o persoana care sa te aprecieze, a carui familie sa te accepte, o persoana cu care sa construiesti, langa care sa cresti pe toate planurile, un om cu care sa doresti sa faci copiii si nu sa te gandesti daca este bine sau nu. Aceasta relatie a pornit cu neacceptare, cu "mici" violente fizice si psihice (acestea vor creste pe parcurs!), cu monotonie, cu lipsa de dialog si multe altele pe care nu ni le-ai spus probabil. Ce vei face mai tarziu daca va veti casatorii si vor aparea copiii? Este ca si cum, tu stiind toate acestea, iti retezi dreptul la viata normala, frumoasa, implinita, ca si cum ai vrea sa te autosabotezi. Eu cred ca ceva din trecutul tau (chiar daca ma repet in multe raspunsuri de genul acesta!) este responsabil de alegerea si acceptarea unei asemenea situatie. Mergi intr-o dezvoltare personala, la un psiholog, focuseaza-te pe o scoala, un job care sa-ti faca placere, fa ceva pentru tine ca sa poti face o alegere in cunostinta de cauza si nu pe "tiparul" pe care TU vrei sa-l vezi diferit de ce este in realitate.

Ai 23 de ani, un partener care, pe langa faptul ca nu este "tiparul de barbat pe care ti-l doresti", deja isi permite "mici violente" (care in timp pot deveni mari) si nu ar trebui trecute cu vederea. In plus, apreciezi relatia ca nesatisfacatoare si monotona. Ai toate argumentele sa-ti doresti altceva. La urma urmei, e viata ta, ai dreptul sa decizi si ai dreptul sa inchei o relatie in care nu te mai regasesti. Si stii ceva? Meriti sa ai relatia pe care ti-o doresti, nu lasa pe nimeni sa-ti spuna cum "ar trebui" sa simti si ce "ar trebui" sa faci! Obisnuinta, comoditatea si monotonia si frica de a-i spune ce simti si ce vrei nu sunt motive suficiente ca sa te resemnezi

Oana, un lucru este clar, violentele sunt de neacceptat. Vad multa confuzie in mintea si sufletul tau. Ai rabdare cu tine si profita de distanta actuala pentru a descoperi mai multe despre tine, apoi vine partea cu deciziile. Un psiholog te-ar putea ajuta foarte mult in tot acest demers. CURAJ! Iti urez mult SUCCES!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua,ma numesc Daniela si ma macina 2 probleme.
1. Imi urasc corpul. Am slabit aproximativ 30 de kg prin infometare iar acum m-am ales cu vergeturi si celulita. Nu ma simt deloc confortabil in pielea mea.. prin sport mi-ar lua ani sa revin, si imi lipseste motivatia. De fiecare data cand ma uit in oglinda si vad corpul se duce orice speranta, orice motivatie .
2. Probleme in relatie. Partenerul actual nu ar face nici un sacrificiu pentru relatie, si a inceput sa ma faca sa ma simt nedorita.. stie ca nu voi pleca niciodata de langa el si isi permite sa se joace cu sentimentele smele.
Sunt foarte ranita ma simt ca un nimeni.. si orice as face nu pot renunta la el..
Multumesc frumos!

Ar trebui sa te gandesti mai bine la ce anume vrei si pana unde esti dispusa sa mergi ca sa obtii ceea ce vrei. Din ce spui tu pari a alege de fiecare data varianta mai comoda (atat in relatii cat si in deciziile din viata ta) chiar daca alegerea facuta nu e cea mai buna pe termen lung. Vrei sa fii frumoasa, sa ai un corp suplu, dar in afara sa il infometezi nu preferi sa faci alt efort (si normal, corpul iti raspunde cu aceeasi moneda). Pe termen lung, sportul intareste atat mintea cat si trupul + ca facand sport in grup (in parcuri sau in locuri speciale) intalnesti tot felul de persoane noi si interesante si astfel increderea in tine insuti va creste + ca daca practici un sport regulat (chiar daca e greu, asta e si avantajul, daca toate ar fi usoare in viata asta nu am mai avea atatea probleme) te vei mentine tanara si fara probleme de sanatate multi ani (chiar si dupa pensie). Pe de alta parte, relatia cu partenerul se poate imbunatatii daca depui ceva efort si incerci sa porti discutii reale cu partenerul legate de ce simte si ce vrea si cum vede el relatia cu tine si ii spui ce te deranjeaza si discutati ce ar trebui sa faceti impreuna pentru a fi mai bine. cine stie, poate si el vrea o schimbare si ar iesi mai mult la aer in parc sa faca putin sport cu tine (si prin sport nu spun alergare, fitness sau chestii de gen, miscarea se face si la un joc de badminton sau volei in 2 in parc sau pur si simplu jocuri care necesita miscare mai mult timp (30 min – 1 ora). Participarea la activitati sportive si amuzante in 2 poate imbunatatii semnificativ nivelul relatiei + iti transforma incet incet corpul si mintea si scapi astfel de problemele pe care crezi ca le ai acum. Desigur, exista si varianta mai usoara, mergi la un terapeut si discuti problemele tale, mergi la niste sedinte de masaj pentru tonifierea musculara si la coafor (dar astea sunt doar alternative, tot activitatea in aer liber si sportul sunt cea mai buna solutie pe termen lung)

S-ar putea sa nu va ia ani sa va reveniti, fiecare corp are ritmul sau. Spuneti ca ati slabit 30 de kg dar nu ati mentionat care era greutatea initiala si care este acum. Aceste aspecte sunt importante. Este posibil sa existe o legatura intre cele 2 probleme mentionate de dvs. Luati legatura cu un terapeut pentru a explora cauzele si a va accesa resursele (care sunt acolo). De asemenea veti putea vedea lucrurile intr-o persoectiva diferita ceea ce va va ajuta sa va motivati. Succes!

Draga Daniela, tu ne oferi 2 piese dintr-un intreg puzzle. Iti recomand sa iti alegi un psihoterapeut potrivit sufletului tau si sa intri intr-un proces de descoperire, acceptare si iubire de sine. Un proces provocator , in accelasi timp minunat. Ce zici, pornesti in aceasta calatorie ceruta de sufletul tau? ))))))))

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Am un baietel de aproape 4 ani, care nu vorbeste. Spune foarte putine cuvinte clar, iar in general bodogane ca un bebe. Cand il rog sa repete ceva reuseste uneori, dar de multe ori repeta foarte stalcit. Cand copiii fac galagie isi pune mainile in urechi si nu vrea sa se joace cu alti copii.
In familia noastra e liniste si nu ne certam, nici nu ascultam muzica tare si poate de asta il deranjeaza galagia, dar imi fac griji ca ar fi altceva pentru ca la 3 ani si 7 luni un copil ar trebui sa vorbeasca fluent.
Poate vorbeste greu din cauza ca e singur la parinti si nici noi nu suntem foarte vorbareti.
Cand este acasa se comporta normal si 90% din timp este foarte vesel si se joaca cu jucariile lui.

Problema apare de obicei in familiile in care nu se discuta prea mult, el neavand un model face doar ce vede, nevazand pe nimeni vorbind mai mult timp in familie, nu are de unde sa se inspire si sa inceapa sa vorbeasca. Recomandarea mea este 1) incercati sa va faceti timp sa discutati 30-60 minute pe zi in familie defata cu el (chiar daca nu sta sa va asculete sau nu pare atent, chiar daca el se joaca in aceeasi camera, va aude in fundal si memoreaza si in timp isi va da drumul si va fi si el vorbaret. Discutiile pot fi despre orice, vreme, evenimentele de peste zi, sentimente, probleme, etc, conteaza interactiunea si timpul cat se discuta pe langa el. 2) unii copii incep sa se exprime de pe la varste mai inaintate (5-6 ani) – nu toti avem un moment anume, unii sunt mai rapizi altii mai inceti, dar daca dupa varsta de 5-6 ani vedeti ca problemele continua, un logoped va poate ajuta in privinta asta (vedeti la gradinita sau la scoala ce logoped are acea gradinita si discutati cu el). 3) Are nevoie de multa interactiune atat cu familia cat si cu alti copii de aceeasi varsta ca el, la gradinita si in parc e cel mai bine pentru a-si dezvolta personalitatea si a incepe sa interactioneze cu cei din jurul lui – va fi astfel fortat sa inceapa sa vorbeasca cu copii ca sa poata fi inteles, la inceput pasi mai timizi, dar mai tarziu va prinde curaj.

ati fost cu el la medic? inainte de toate trebuie sa excludeti cauzele medicale . apoi consultati un psihiatru/ psiholog

da, e posibil sa aiba probleme si de atentie, lipsa de concentrare, probleme care pot fi detectate in urma analizelor la medic. Daca insa ati eliminat problemele medicale, logopedul e urmatorul pas (pe langa ce am spus mai sus)

Eu va recomand cat mai urgent o evaluare pluridisciplinara si apoi o interventie logopedica! Nu lasati timpul sa treaca, este in dezinteresul copilului dvs! Mult succes ☺

Mergeti la o evaluare logopedica

Apelati la un logoped cat mai curand.Acesta va evalua copilul si va va spune ce fel de interventie este necesara.

Nu uitați să treceți și pe la un gastroenterolog. Mai multe detalii în acest studiu. https://wp.me/p48646-10Q

Parerea mea este sa-i faceti o evaluare psihologica amanuntita…Faptul ca isi pune mainile la urechi si nu vrea sa se joace cu alti copii exista suspiciunea de "note autiste".Am spus SUSPICIUNE….In urma unui sms pe net nu poti da un verdict.Asa xa va recomand testare la psiholog clinician .

Da, cereti o evaluare psihologica complexa a copilului dvs, este necesar, nu mai amanati. SUCCES!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua!Ma numesc Alina, sunt pe clasa a X-a la un liceu din Iasi.Problema sta in felul urmator:vreau sa studiez Fizica la Oxford, insa parintii mei nu prea sunt de acord.
Vreau sa mentionez ca nu sunt probleme in a intra la Oxford sau la o alta facultate din Anglia caci m-am documentat si am descoperit ca pot intra avand in vedere premiile de la olimpiadele nationale.
Ideea e ca parintii mei nu sunt total impotriva facultatii de afara dar intr-un mod foarte subtil imi dau de inteles ca imi va fi imposibil sa studiez acolo.
In primul rand este costul cazarii,caci pretul studiilor se finanteaza:Ar costa cam 9000 de lire pe an cazare+mancare+altele.Suma aceasta este imposibil de platit insa daca am face un imprumut am putea-o plati.Insa parintii mei nu sunt de acord cu acest lucru.Ar trebui sa facem un imprumut de 1 miliard si 500 de milioane pentru asta,dupa cate am calculat eu.Dar parintii mei imi spun ca nu putem si ca o sa ajungem la coada saraciei daca facem asta.Nu vor sa inteleaga ca dupa ce termin facultatea ma pot angaja(daca termin Oxford sau Cambridge ma voi angaja fara probleme cred pt ca studentii de acolo sunt practic vanati de companiile mari) si putem plati imprumutul.Dar tata imi spune ca ce…asa am ajuns noi…sa te trimitem la munca in strainatate ca sa ne platim datoriile?Ce spune el e total irelevant, nu plec in Anglia pentru bani, plec pentru ca eu chiar vreau sa excelez in domeniul meu si in Romania nu pot.Nu e ca si cum as pleca la cules de capsuni in Spania ca sa trimit b
ani acasa, plec sa fac o facultate buna in afara,sa fiu printre cei mai buni oameni in domeniul meu.
Cireasa de pe tort a fost atunci cand mi-au spus ca vor sa faca un imprumut de 2 miliarde ca sa ne mutam intro casa noua,ca apartamentul nostru actual e prea mic.Eu chiar nu am nimic cu apartamentul,e curat, ingrijit si niciodata nu m-am plans de spatiu.Cand le-am spus ca noua casa costa mai mult decat studiile mele si ca am putea foarte bine sa ramanem in acest apartament pentru a avea si eu o sansa sa plec…ei mi-au reprosat ca pentru mine vor sa cumpere casa.Dar eu nu am nevoie!Nu vreau o casa noua.Se bat cu pumnul in piept ca cumpara casa pentru mine si au pretentia sa le fiu recunoscatoare pentru ceva ce eu nu am nevoie.
Le-am explicat ca eu nu vreau casa, vreau facultatea iar ei au inceput sa invoce tot felul de motive:ca ei s-au chinuit sa-si faca un prestigiu aici si ca daca plec eu familia noastra se va duce de rapa, ca nu sunt cu nimic diferita fata de cei care pleaca sa munceasca in Italia/Spania, ca le va fi dor de mine, ca sunt o lasa ca imi pararesc tara.
Pur si simplu nu stiu cum sa-i fac sa inteleaga ca facultatea e o investitie mai buna decat casa,care ne va aduce numai cheltuieli.Ei spun ca ar fi mai bine sa fac facultatea in Romania si sa ma asez la casa mea cu un roman dupa aceea.
Dar daca am sa fac asta,probabil in anumite momente ma voi intreba neincetat cum ar fi fost viata mea daca as fi plecat sa fac ce-mi place.Poate as fi avut o cariera mai stralucita sau un sot mai interesant=))). Nu ma intelegeti gresit,nu vreau sa blamez Romania,e tara mea si intotdeauna o voi avea in inima mea.Nu spun ca in Romania nu poti excela in cariera sau ca barbatii din Romania nu sunt soti asa ok.=))) Dar spun ca o viata am si un vis am si eu si este pe cale sa se sfarame din cauza mentalitatii parintilor mei.
Momente grele vor exista si in Romania si in Anglia dar macar voi trai viata mea,nu cea dictata de altii…
Am si eu un vis si nu imi pot imagina viata fara sa-l realizez dar cum sa-l realizez cand viitorul meu depinde de deciziile altora?
Orice sfaturi de orice natura sunt bine-venite!
Multumesc anticipat!

Dificila problema. Pentru ca pare ca ambele parti au dreptate. Dincolo de asta insa nu cred ca va puteti forta parintii sa faca o investitie pe care nu o doresc. Fiecare dintre parti doreste fix altceva si din cate ai scris nu exista loc de intelegere. Comunicarea pare ca s-a blocat. O solutie ar fi sa vezi cum ti-ai putea realiza visul chiar si in aceste conditii. De ce anume este atat de important sa pleci in Anglia? Poate dupa ce termini facultatea aici ve putea face un master acolo. Ce este mai important pentru tine? Te-ai “agatat” de plecarea acolo si este posbil sa nu mai vezi si alte variante. Exploreaza si alte posibilitati.

Am citit undeva ca statul britanic ofera imprumut pentru studii cu posibilitatea platii dupa terminarea acestora.Merita interesat.Succes si bafta!

Fara ajutorul parintilor nu poti decat daca incepi aici o faculate si pleci prin bursele Erasmus acolo unde are facultatea respectiva contracte. Fetita mea a terminat la Londra la UCL o facultate si acum este tot acolo la master. Cheltuieleile sunt foarte mari, plus deplasarile. O solutie ar fi sa faci imprumut la statul britanic care va trebui returnat apoi cand te angajezi, dar tot ai nevoie de ajutor. In alta ordine de idei, nimeni nu-ti garanteaza acolo un loc de munca dupa terminarea facultatii! Intereseaza-te si aplica in UE acolo unde ai sansa unei burse si negociaza cu parintii tai un ajutor lunar pe care sa-l primesti pe perioada studiilor. Ei te iubesc si vor face tot posibilul sa te ajute! Aminteste-le ca cea mai buna investitie este in copilul tau! Nu renunta la visul tau, fii perserverenta in a gasi solutiile ca sa ti-l pui in aplicare!

Vezi ca e joc dublu aici – tu vrei ca ei sa nu iti impuna tie ceva , legat de viata ta – dar tu le impui lor ceva legat de viata lor. Daca ei nu pot sau nu vor e decizia lor.. e viata lor . Tu esti o fata desteapta si vei gasi metodele, variantele sa-ti faci o viata minunata prin forte proprii nu pe spinarea lor sau a altcuiva – nimeni nu e obligat – nici macar parintii daca nu pot. Asa porneste viata – nu cere altora – viata ta – TOATA – depinde de tine.Visele tale sunt ale tale – nu ale lor – tu le poti realiza… Daca ti-au dat IUBIRE – si esti cine esti azi ai infinite motive sa le fii recunoscatoare… restul sunt convinsa ca ai sa faci singura…cu iubire, intelegere, capacitatile tale, vointa si…. intelepciune?

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua.
Am o intrebare legata de decizia asupra viitorului relatiei mele.
Am 35 de ani iar sotul meu 43, suntem impreuna de 13 ani si casatoriti de 8.
Problema mea este raceala dintre noi.
De 2 ani simt ca nu mai e atat de implicat emotional in relatia noastra in sensul in care nu discutam probleme de cuplu decat la initiativa mea si atunci trebuie sa gasesc momentul potrivit (inca de la inceputul relatiei era mai inchis dar se schimbase), la fel se intampla si cu relatiile intime (1/luna) la care initiativa imi apartine in proportie de 100% (in ultimii 5 ani). Initial am fost revoltata, ranita (neapreaciata) si am incercat sa discut cu el insa am obtinut doar promisiuni si negari (ex. totul e ok) insa acum 6 luni la o discutie mai seriosa si in care am pus o cascada de intrebari mi-a marturisit ca e posibil sa "se fi obisnuit prea tare cu mine". Am fost suparata dar am incercat sa ii propun mai mult iesit in oras, prin parc etc. dar el e foarte comod si conservator (greu accepta o deviatie de la programul obisnuit de stat la filme/bucatarie) si deci fara rezultate notabile. Mai mult decat atat, se intampla sa am delegatii dese pe parcursul carora ma astept sa ii vina dor de mine…
In final , pentru ca tabloul sa fie complet, trebuie sa spun ca de 3 ani el nu are job si nu cred ca a incercat f. mult sa isi caute unul, motivand ca e f. greu pt. cineva cu studii medii (e pintre cele mai inteligente persoane pe care le cunosc), la 43 de ani si in conditiile in care eu am un job ok si un salariu care ne permite sa supravietuim (oare "confortul" de a avea un venit asigurat din partea mea il face mai putin activ in cautarea unui job ?).
Desi adun frustrari in fiecare zi nu ii spun asta si prefer sa plang pe ascuns (inclusiv pentru ca de ceva timp a intervenit si discutia vis a vis de copii cu toti 4 parintii ca initiatori si el inclusiv), dar ma gandesc ca as vrea sa tragem amandoi la "caruta", sa nu fiu doar eu cea care aduce un venit, care pune intrebarile incomode si care il roaga sa faca treburi in casa pt. a se simti util si toate astea ca sa nu am nici macar satisfactia ca sunt apreciata sau ca el incearca mai mult – e ca o letargie emotioala in care se complace. Mai mult decat atat ma intreb daca am ramas atat timp cu el pentru a-mi fi apreciat "martiriul" (mostenire din partea mamei), pentru ca am o relatie de dependenta fata de el, pentru ca eu cred ca l-as distruge daca ne-am desparti, pentru ca il iubesc sau pentru ca ma tem de un viitor in care ma imaginez singura ?
Astept nerabdatoare raspunsurile dvs.

ideal ar fi sa ajungeti sa discutati total deschis cu sotul, macar intr-un cadru organizat (terapie de cuplu)… insa inteleg ca exista o comoditate din partea lui ceea ce ingreuneaza procesul evolutiv. Ati identificat foarte bine elementele importante! Comportamentul general al sotului pare depresiv… si intradevar alimentat de ‘ingrijirea’ familiei. Ce se intampla este destul de comlicat si nu stiu daca are sens sa teoretizam virtual, insa ceva este clar ca ar fi bine sa se intample! Pe scurt: consiliere de cuplu si/sau individuala (pt amandoi) macar o vreme. Succes!

e normal ca dupa mai multi ani de convietuire sa intervina o rutina si o obisnuinta in relatia de cuplu. ce nu e normal e ca el nu face nici un efort pentru a condimenta relatia si pentru a se ocupa mai mult de viata lui. Se pare ca are nevoie de o "trezire la realitate" si o iesire din starea de "confort" in care se complace. O terapie de cuplu ar fi primul pas, dar daca el nu vrea sa incerce sa isi schimbe obiceiurile si sa se reangajeze, veti avea mult de lucru cu el. Parerea mea e ca el nu e sincer cu dvs. probabil pentru ca nu vrea sa va raneasca, si pe de alta parte ii place starea actuala in care este (fara grija jobului, fara obligatii, ca un copil rasfatat). cat timp el nu e sincer (atat cu el cat si cu dvs.) nu prea sunt sanse sa se schimbe ceva in bine legat de relatie. O discutie cu un terapeut ar putea pune in miscare anumite schimbari, dar daca el nu vrea, nu puteti lua decizii in locul lui. Faptul ca plangeti pe ascuns nu il afecteaza cu nimic, ar trebui sa stie si sa vada cum va simtiti si astfel sa inteleaga ca starea actuala a lucrurilor va face rau.

Ar putea sa lucreze de acasa,fara sa fie conditionat de studii.Poate dezvolta,foarte usor si cu costuri minime,o afacere online,poate avea propriul magazin online GRATUIT.Pentru detalii ,puteti intra pe www.ganodermaglobal.dxnromania.ro.

chete cristian, pentru a dezvolta o afacere online trebuie sa stie destul de multe lucruri (programare web, design, marketing online, seo, sa se descurce in vanzari online, si sa cunoasca destul de bine piata pe domeniul in care vrea sa vanda). Eu sunt web developer de meserie si sunt specializat pe magazine online si stiu cum merg treburile, nu cred ca asta e solutia pentru ca relatia lor sa mearga si sa fie fericiti (tinand cont ca la 43 ani totusi va avea nevoie de multe de invatat si nu cred ca vrea sa faca din asta o prioritate). Desigur, poate externaliza anumite treburi (partea de dezvoltare web, design, seo si sa se ocupe strict pe vanzari, dar vor creste costurile initiale si tot nu isi rezolva problema legata de relatia lor). Deci, raman la prima recomandare, cateva sedinte de terapie de cuplu.

Toate intrebarile ce le adresezi sunt generate de teama de viitor. Dar, gandind bine nu esti in acest moment singura? Daca misca aerul prin casa sotul tau inseamna ca formati un cuplu? El a cedat in fata dificultatilor vietii si nu-si doreste ceva concret la ora asta. Intreaba-te daca ai venit pe lume ca sa fii nursa unui barbat?

Fanache A. Remus,nu este nevoie de toate aceste cheltuieli si cunostinte vaste .DXN Group pune la dispozitie GRATUIT un magazin online ( poate avea 18 magazine in 18 limbi ).Se poate vedea intrand pe www.ganodermaglobal.dxnromania.ro .Tot ceea ce trebuie sa faca este sa-si promoveze afacerea .Iar accesarea afacerii este foarte ieftina.doar 68 lei costa taxa de inscriere si trebuie sa cumpere un produs .Deci ,cu o investitie minima de cca 120 lei,suma ce cuprinde si transportul,poate avea o afacere online.

O relatie de cuplu este o sarcina personala pentru fiecare individ.Oamenii evolueaza in ritmuri diferite.Pentru a cunoaste modalitati de armonizare a relatiei de cuplu va puteti autoinforma din carti si articole de specialitate sau sa incercati o treapie de cuplu.