Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna! Am 32 de ani, la 25 de ani m-am indragostit nebuneste de prietena mea! Relataia intre noi a durat 6 ani,iar acum un an pritena mea a decis sa puna punct relatiei noastre. Ea a fost singura femeie din viata mea. Problema este ca nu reusesc sa mi-o scot din minte,de cand s-a pus punct relatiei noastre nu este zi in care sa nu ma gandesc la ea,oare ce face este bine? si tot felul de ganduri de genul acesta.Iar mai rau este ca o visez destul de des!
Cred ca am aceeasta problema si din cauza mentalitati mele de genul ca un om trebuie sa iubeasca o singura persoana toata viata si sa-i fie alaturi si la bine si la rau toata viata.Am avut aceasta mentalitate de mic copil.
Nu stiu cat timp o sa o mai pot duce tot asa! Deja a trecut un an si mi se pare o eternitate sa traiesc cat mai am de trait tot asa.

ce am inteles eu este ca suferi dupa o relatie care a durat totusi 6 ani si mi se pare normala aceasta suferinta… mai ales ca a fost si prima si singura din viata ta (cel putin de calibrul asta); pe de alta parte senzatia mea este ca nu iti este foarte clara mentalitatea de care vorbesti tu si iti recomand sa iti iei timp pt o dezvoltare personala impreuna cu un psihoterapeut unde sa aprofundezi. Se poate, succes!

O sa tot suferi daca nu incepi sa faci schimbari in viata ta. Incepe prin a te gandii care au fost motivele din care sa destramat relatia si vezi ce poti schimba legat de asta ca pe viitor sa nu se mai repete. Urmatorul pas este sa iti gasesti ceva de facut, prieteni noi, cunostiinte noi, mediu nou cu experiente noi, asta iti deschide noi oportunitati si te face sa uiti de vechea relatie (e greu la inceput si e posibil sa nu ai nici o idee, dar solutii exista, trebuie doar sa te gandesti ce iti place si ce vrei sa faci in continuare). Daca ea a plecat si nu te mai vrea, tu nu o poti obliga sa stea cu tine si e timpul sa cauti lucruri noi, altfel vei fi blocat in continuare cu problema asta si nu o vei putea depasi.

Dupa 6 ani de relatie este normal sa exista inca niste legaturi intre dv. Probabil ca v-ati atasat foarte mult de ea (v-ati indragostit nebuneste) ea a incheiat relatia (ati discutat despre asta?) si ideea ca ar trebui sa exista un singur partener va face probabil sa nu puteti accepta incheierea relatiei. Cateva ore de dezvoltare personala v-ar putea ajuta sa va reajustati unele convingeri (inclusv aceasta) si sa stabiliti ce anume doriti DVS. de la o relatie.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Sunt fata .Nu am relatii bune de familie cu fratele meu(21 ani) . Mereu este gelos pe mine cand ies cu prietenii sau cand in oras. Totdeauna trebuie sa ma cert cu mamia din cauza lui deoarece el zice ca nu trebuie sa ies delooc , ci mai bine sa stau acasa. Imi e foarte complicat sa gasesc cu el limba comuna . Stau doar cu tatal , mama fiind plecata peste hotare . Ce sa fac sa nu mai fie asa gelos ? Fata , 17 ani

nu cred ca este vorba despre ce poti face tu, ci despre ce poate sa faca el pt acest comportament excesiv, asta daca doreste. Insa ma gandesc ca aceasta situatie trebuie lamurita definitiv de catre parintii tai, fara loc de discutii. Faceti o ‘sedinta de familie’ si stabiliti ferm regulile. Succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua! Ma numesc Alina si in curand implinesc 20 de ani. Sunt din Ionesti. Am terminat liceul anul trecut. As dori si eu un sfat,daca puteti sa ma ajutati. Am o relatie de 2 ani si anul acesta in noimbrie am hotarat sa ne mutam impreuna,in toata perioada asta totul a decurs foarte bine,desi mai aveam mici certuri.El in martie a gasit sa plece in Anglia si urma sa ma ia si pe mine dupa ce strangea o suma de bani,dar in perioada asta sa racit,nu mai era acelasi si in ziua de Paste sa suparat pe mine ca nu l-am sunat si a pus punct relatiei. Mai tinem legatura si este si putin gelos,dar nu deschide vorba de relatia nostra. Mi-as dori sa imi dati un sfat,mi-as dori sa pot salva relatia noastra.

Alina, iti inteleg intentia de ati salva relatia, dar pentru asta este nevoie si de dorinta lui de a o salva. Oricat de mult ti-ai dori sa fii cu cineva, trebuie si acel cineva sa-si doreasca, altfel, este o relatia de dependenta si care mai devreme sau mai tarziu va deveni toxica. Poate ca ar fi bine sa te focusezi pe tine, sa urmezi o faculate sau sa-ti gasesti o ocupatie (job) care sa-ti aduca satisfactii si in timpul acesta, lasa-l si pe el sa-si manifeste dorinta de a fi cu tine si de a forma un cuplu impreuna, iar daca nu se intampla lucrul acesta, tu sa fii destul de puternica (tanara esti!) ca sa gasesti alte oportunitati.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Bună ziua,sunt baiat,am 19 ani,ma confrunt si eu cu o problema,de 2 luni incoace m-am izolat social,deoarece si la liceu cand mergeam ,nu eram in stare sa port o conversatie cu cineva .Mereu faceam atacuri de panica,imi veneau ganduri ca poate o sa mor,uit cine sunt.In clasa eram retras de colegii mei,stateam numai in banca si ma uitam la colegii mei cum socializeaza.Iar notele le luam numai pe ce scriam ,bineinteles invatam mecanic si pe urma uitam.Am ajuns sa imi pierd si din vocabular,sa nu mai inteleg ce vorbesc oamenii,sa am temeri,nu cred ca voi avea un viitor stralucit daca sunt asa,vreau si eu un sfat,cum as putea sa ma integrez si eu in societate,tinand cont ca sunt si timid .

eu cred ca ai nevoie de indrumare… mai exact de un proces de dezvoltare personala (cu un psihoterapeut) in care o sa inveti ce se intampla si ce poti modifica/elimina/adauga in asa fel incat sa fii tu multumit de tine si ceea ce faci. Se poate, succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna, am nevoie de putin ajutor,

Am avut o relatie de 3 luni care a decurs extrem de frumos insa in ultimul timp era distant, rece si sincer nu ma contacta decat daca o fac eu, spune ca este foarte ocupat la servici.
Totul a pornit de cand am avut un incident in relatia intima( i-a murit in timpul actului sexual) si de atunci nu prea ne mai vedeam, era foarte ocupat intr adevar,de la inceputul relatiei nu ne vedeam fte des dar s-a distantat de mine dupa acel incident, i-am propus sa gasim solutii pentru a ne vedea mai des mi-a zis atunci ca simte ca eu vreau mai mult decat poate el sa mi ofere. Dupa o perioada in care nu prea ne-am vorbit m-a sunat sa -mi spuna ca ne despartim pt ca el nu simte ce trebuie. Ce ar trebui sa fac? eu sunt constienta ca l-am hartuit cu nesiguranta mea si cu disperarea ..in acest moment vorbeste cu mine daca il abordez si imi raspunde la apeluri sau ma suna inapoi dar nu ma cauta din proprie initiativa, chiar l-am invitat la film si a acceptat insa a plecat pe weekend si n am mai vorbit. . Vreau o noua sansa insa nu stiu cum, ma puteti sfatui va rog?

ce va pot spune este ca daca el nu se simte ok in aceasta relatie (din orice motiv) atunci problema sta la EL si nu la dvs. si nu putem sa il fortam. De dorit ar fi sa vorbeasca despre acel incident si sa il depaseasca. Incercati sa rediscutati parametrii relatiei (care oricum este foarte scurta dupa 3 luni), sa stabiliti reguli noi/etc. si sa va respectati reciproc. Succes!

Mie mi se pare ca a fost onest si ti-a spus ca doreste sa puna capat relatiei pentru ca "nu simte ce trebuie". Cea care cred ca are probleme, in sensul "nesigurantei" si a dorintei de a avea o relatie cu cineva care nu doreste acest lucru, esti tu. Stiu ca pare dur, dar poate ca ar fi momentul sa vezi ce se intampla cu tine, ce anume din istoricul tau de viata se repeta, ce fel de raltii ai avut pana acum cu cei din familie si nu numai, daca nu poti sa vezi cand cineva te doreste sau nu. Sa nu disperi, banuiesc ca esti tanara si poti indrepta lucrurile astfel incat pe viitor sa faci alegeri mai bune si in care sa te simti dorita si implinita.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua!Numele meu este Marius si intampin niste probleme carora nu le gasesc rezolvarea si implicit nu mai imi gasesc linistea..
Sunt singur la parinti si mereu am fost corcolit,alintat si mega iubit ca sa zic asa..am o prietena de 8 ani,am loc de munca,ea a terminat facultatea si incearca sa isi gaseasca si ea ceva de lucru..
Problema este ca mamei mele nu ii place deloc de ea si are niste pareri total aiurea,nici macar nu ii ofera posibilitatea sa ii demonstreze contrariul..
Eu am 26 de ani si de acu ar fi cazul sa ma linistesc si eu la casuta mea cum se spune,problema este ca la mine ne.am face viata un calvar,daca as vrea sa ma mut in alta parte stiu sigur ca mama
s.ar imbolnavi si mai rau fata de cat este acum…
Prietena mea ca sa isi poata gasi un loc de munca ar trbui sa plece din zona deoarece nu are nici o sansa dar daca ar fi sa ma duc cu ea, eu mi.as pierde locul de munca,care oricum ar fi mult mai rentabil din punct de vedere financiar decat al ei..
De 4 ani de cand lucrez am incercat sa strang ceva banuti,tinand cont ca am stat la ai mei si n.am avut pe ce cheltui mare lucru,cu gandul ca voi putea sa incep construirea unei casute si sa ne mutam impreuna..
Acu problemele:Daca ne vom muta cu chirie,tinand cont ca ea nu lucreaza momentan, sigur se duce de rapa visul nostru cu casa,ca sa isi gaseasca ea serviciu apare problema de mai sus,la mine nu putem sta iarasi din cauza celor spuse anterior si
astfel am ajuns intr.un impas ca nu stiu ce sa fac..la ea nu vreau sa renunt nici in ruptul capului dar nici nu as vrea sa am pe constiinta ca eu am tinut.o pe loc pt ca am fost nehotarat si astfel a ramas fara serviciu..
Cu ai mei nu pot discuta lucrurile astea pentru ca sunt foarte posesivi si nu pot obtine nici o parere,in fata lor si in special a mamei prietena mea este singurul factor negativ..
Am avut multe certuri cu mama din cauza asta si tot timpul i.am luat apararea,dar ultima a intrecut orice masura,fiindca a ajuns sa ii spuna niste lucruri foarte urate si a ,,sters cu ea pe jos,, iar ea tot nu a spus nimic si a plecat plangand si de aproape
o luna,cam atat este de la acea cearta,nu a mai fost deloc pe la mine doar eu merg la ea..ma simt foarte prost si toate se sparg in capul meu,sunt ca intre ciocan si nicovala..

senzatia mea este, pt ca tot se sparg toate in capul tau, ca trebuie sa iei TU o decizie, pe care nu ti-o poate lua nimeni in loc. Spui ca vrei sa te asezi la casa ta, sa faci intr-un fel ascensiunea la barbat autonom… atunci fii barbat. Succes!

Sotul meu a trait exact aceasta situatie cu parintii lui (mama in special, actuala soacra) numai ca noi, copii fiind cand ne-am casatorit, am stat la ei. Eu nu am fost de la inceput dorita dar n-au avut incotro ca sotul ne a renunțat la mine. Am indurat multe amandoi timp de vreo 5 ani, nu ramaneam însărcinată si tot eu eram "vina si problema" desi sotul avea de fapt problema de sanatate.. Pentru el stateam in casa aia, mereu cu sufletul bucati dar nu puteam rani pe omul care ma iubea enorm si eu pe el, aveam relatia visata. I-am suportat parintii, i-am respectat, am dat totul sa-i multumesc si .. din partea lor nimic, mai rau. Pana intr-o zi cand sotul m-a luat cu bagaje cu tot si ne-am mutat la mama mea. Au trecut 6 ani de atunci, avem visul casutei noastre dragi inca neimplinit, dar muncim, speram…Insa cel mai important e ca ne iubim si avem o minune de baietel in varsta de 1 an. Socrii au ramas la fel, mereu nemulțumiți si certăreți, eu cu aceeasi rana ca nu-s acceptata, insa nu mai doare caci stiu ce merita pretuit si salvat si la fel, pentru ce nu are rost sa lupti in van. Tu esti singurul impas, tu si fricile tale. Sper sa reusesti sa-ti gasesti locul tau, acel adevarat "acasa" si aceasta casa nu are treaba cu zidurile. Succes!

cateodata este bine sa te gandesti si la propriile nevoi… Parintii tai si-au facut viata frumoasa cum au vrut, acum este randul tau.Am o vaga impresie ca mama ta nu o suporta pe viitoarea nora pentru ca i-ar putea fura ‘odorasul’ dar acum tu ai o varsta si esti in masura de a-ti decide propria soarta pentru ca tu esti singurul responsabil pentru ceea ce se va intampla cu tine, nu parintii tai.Prin urmare rupe lanturile, fara discutii, si mai ales nu lua in seama lucrurile prin care mama ta incearca sa te manipuleze gen: ‘s-ar imbolnavii si mai tare’. Dumneaei sufera de lipsa de ocupatie, si singura ei preocupare momentan este sa detina controlul asupra ta si asupra deciziilor tale.Cel mai eficient s-ar vindeca daca ar vedea ca tu nu mai raspunzi lamentarilor ei, s-ar obisnui cu gandul si si-ar vedea de propria gospodarie, si-ar indrepta atentia in alta parte.Recomand sa le cumperi parintilor tai un sejur pe undeva ca sa-si mai clateasca mintea sau sa-si redescopere scanteia unul fata de celalalt.Vezi tu ce faci ca esti baiat mare;)

Eu cred ca ti-e frica sa iti asumi riscuri si sa iei decizii legate de viata si fericirea ta. Asa cum zici, ai fost prea "cocolosit" si asta te-a adus in situatia curenta. Ar trebui sa te gandesti bine ce viitor vrei sa ai, singur alaturi de parinti si probabil fara pesrspective, sau cu familia ta la casa ta luptand pentru viitorul familiei tale sau si cu parintii separat dar in relatii bune? Asuma-ti riscuri, fii barbat, consulta-te cu partenera de viata in ce priveste deciziile comune care va afecteaza pe amandoi si actioneaza. Daca stai prea mult pe ganduri nu ajungi la nici un rezultat.

Daca prietena ta a suportat atatea atata timp doar pt tine, sincer iti spun ai grija de ea, nu o pierde ! Gandeste-te numai la cate are de indurat si cata durere trebuie sa fie in sufletul ei si sa nu riposteze. Nu cred ca esti constient de cat te iubeste. Poate ca e momentul sa rupi cordonul, sa iti demonstrezi tie si familiei tale ca esti matur, ca ai un viitor care depinde de tine si alegerile tale, poate ca e momentul ca acele alegeri sa fie pt Tine si nu pt familia ta. Gandeste-te un pic la viitorul tau, cum iti doresti sa fie? Cum o sa fie la 30 de ani?

Pare ca aveti mai multe decizii de luat amandoi: cum sa impacati locurile d munca ale amandurora, cum sa impacati parintii, cum sa fiti multumiti fiecare. Acum cred ca este important ce va doriti (amandoi). Incercati sa va concentrati asupra solutiilor si nu problemelor plecand de la dorintele dvs.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna seara!Am un iubit mai mare cu 3 ani decat mine..urmeaza sa ne casatorim ..insa eu cred ca nu ma iubeste..cred ca face lucrul asta de dragul sa il faca pentru ca se comporta distant..eu st cea care a gresit pt ca ii arat cat de mult il iubesc il sun mai mereu ii gatesc ce ii place lui ii ofer toata atentia insa el uita repede o zi e bn vreo 2 nu il mai intereseaza treb eu sa il caut sa il sun toate cele…mie teama ca daca as renunta sa mai fac toate lucrurile astea el ar pleca sau nu stiu…imi trebuie pe cineva care stie sa ma indrume am ajuns sa ma simt sufocata in proprile sentimente in propria mea frica de a nu pierde…mie asa de greu…mi am propus de n ori sa fiu mai indiferenta dar nu pot…simt nevoia sa il sun sa nuj dar o fac pt ca mie drag sa vb cu el sa stiu ca e bn sa nu stiu….simt ca e ceva ….inafara de faptu care are o mama care chiar si acum ca am pus nunta ii spune viitorului meu sot multe chestii care sa il determine sa fie impotriva mea zic ca si
asta e un motiv…insa pt ca nu stam impreuna nu am cum sa opresc acest lucru…ce vreau:cum pot sa devin mai detasata si sa schimb roata ca eu sa devin ca el si el ca mine?

ce am inteles eu este ca simti multa anxietate si ca esti foarte ‘agatata’ de logodnicul tau. Inainte de orice altceva (inclusiv nunta) va recomand sa mergeti impreuna la un terapeut de cuplu, spun asta pt ca multi se casatoresc din cu totul alte motive decat cele care ar fi bine. Dupa ce va clarificati totul si decideti ca vreti sa mergeti mai departe in buna cunostinta de cauza, atunci totul o sa fie ok. Succes!

Nu lasati problemele nerezolvate inainte de nunta. Este bine sa aveti lamurite anumite aspecte ale existentei voastre si a tipului de relatie pe care-l aveti. Peste ani, cand vor aparea si copiii, daca nu lamuriti acum lucrurile, veti transmite generatiilor viitoare confuzia si nesiguranta voastra. Dupa parera mea, nu ar trebui nici un cuplu sa mearga la starea civila pana nu au trecut printr-un cabinet de psihologie, pentru a pune la punct, a constientiza si a responsabiliza actul in sine, atitudinea fata de ei insisi, familiile colaterale si familia pe care ei vor sa si-o faca cu adresa mai ales la parintii care vor dori sa devina.

Posibil sa aveti amandoi asteptari diferite de la relatie. Definiti ce anume doriti si discutati cu partenerul pentru ca daca lucrurile raman nerezolvate ele se vor accentua dupa casatorie. Puteti avea probabil deja o imagine despre cum ar arata relatia dupa acest eveniment. Daca nu reusiti sa discutati impreuna exista varianta sa apelati la terapie de cuplu.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua.Numele meu este Ana-Maria, am 21 ani si sunt din Sibiu.Am o problema cu menstruatia.Nu mi.a mai venit de doua luni.Mi.am facut un test de sarcina si mi.a iesit negativ.Nu am suportat nici o schimbare la organism.Nu ma doare nimic, nu am nici o stare negativa.De cand a inceput ciclul menstrual si pana in prezent nu l.am avut reglat.Ori imi venea la inceputul lunii ori la sfarsit.am avut si perioade cand imi intarzia o luna, dar luna viitoare imi venea.Nu folosesc pastile anticonceptionale.Contactul sexual intotdeauna a fost protejat.As dori daca puteti sa.mi spuneti de ce nu.mi vine ciclu.Este prima oara cand imi intarzie doua luni.Va multumesc!

medicul tau ginecolog ce spune? Teoretic (si practic) el/ea trebuie sa te cunoasca cel mai bine.

Asa cum vi s-a mai sugerat, o monitorizare a medicului dvs. ginecolog ar fi de preferat. Nu neglijati efectele: curelor de slabire (ele dau asemenea tulburari ale ciclului menstrual), a medicamentelor pe care le luati (ca efecte adverse), si nu in ultimul rand a stresului.

Problemele legate de mentruatie sunt foarte diverse, de la dereglari hormonale, virusi si bacterii, schimbare de mediu, pana la probleme psihice. Un consult la medicul ginecolog ar trebui sa va ajute in aceasta privinta.

Primul drum este la medicul de familie. El este cel mai avizat sa te indrume.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Sa mai dau o sansa?prietenul meu(arab)de 4ani de care recent m-am despartit nu vrea sa accepte despartirea si ma termina psihic, ma simt terorizat emotional din cauza ca non stop plange sa-l iert. Cauza despartiri nu ma apreciaza, nu ma respecta, are atitudine narcistica(obtine de la mine lucruri fara sa vreau, ma face sa ma simt vinovata chiar daca e vina lui,orice rau se intampla motivul sunt eu etc.) agresiv fata de mine(batai,insulte) precizez ca numai cand sunt acolo in tara lui..de obicei plec stau 3 luni apoi vin acasa pt o luna.din cauza ca eram oarba de dragoste suportam totul, cam de un an m-am trezit si m-am schimbat cu el sunt mai rece si tot vreau sa ma despart de el, dar fara sa vreau si stiu ca nu mi-e bine tot ma intorc la el.acum am ajuns acasa au trecut 3 luni in luna viitoare parintii lui planuiesc nunta noastra..in ultimele 4 ori era totul la fel..ma trata cum v-am descris dar in ultima 2 sapt se schimba si ma trata perfect imi dadea dragoste imi arata ca sunt importanta plangea numai sa nu-l parasesc, am venit acasa tot propuneam sa despartim implora plangea ultima sansa ma iubeste etc. tot m-am intors, am decis ca de data asta chiar era ultima oara..de 3zile am ajuns acasa deja acolo incercam sa ma despart aproape in fiecare zi el devenise disperat depresat de toate, acum jura pe orice ca numai acum sa ma intorc de data asta pt ultima ora sa mai dau o sansa non stop plange ca un copil si nici nu vrea sa auda de despartire, mi-e extrem mila de el si ma simt vinovata de ceea ce fac si sunt pe prag sa-l iert dar nu mai am incredere in el deloc si mi-e frica daca e numai minciuna oare va schimba sau numai vorbe goale si totul o sa fie la fel..va rog sunt pe prag de disperare ce sa fac?VA MULTUMESC DIN SUFLET

ce inteleg eu este ca nu stiti ce sa alegeti intre o casatorie/relatie din mila (cu abuz emotional si fizic?) si o despartire care aparent este mai dureroasa pt el decat pt Dvs. Nu putem sa facem noi alegerea pt Dvs. Succes!

Cred ca v-ar fi util sa mergeti la cateva sedinte de terapie, unde sa va clarificati ce anume din dumneavoastra va face sa va puneti mereu pe locul doi in aceasta relatie, sa va lasati manipulata (constienta ca faceti asta), sa aveti tendinta de a va "sacrifica" pentru ca altcineva se victimezeaza. Altfel, chiar daca o sa va despartiti de acest partener, veti atrage altul cu acelasi comportament. Normal este ca fiecare sa-si asume responsabilitatea pentru viata si faptele lui , si dvs si partenerul.

O Doamne! Numai dvs. stiti prin ce treceti, care sunt avantajele si dezavantajele, de ce si ce va determina sa ramaneti in aceasta relatie care este si pe cale sa se oficieze! Va imaginati, daca nu i-ati fost nevasta pana acum si s-a purtat asa, cum o sa se comporte dupa ce conform traditiei lor, ii veti apartine!?! Desprinderea nu este usoara fiind multa dependenta, manipulare emotionala si nu numai. Incercati, acum cand este "dispus" sa faca orice pentru dvs. sa mergeti la o consiliere sau la un psiholog, poate in cadrul unui cabinet si in prezenta unui terapeut, macar sa puteti amandoi sa va spuneti punctele de vedere fara violenta, fara partinire, cu curaj si eventual sa clarificati niste lucruri esentiale intr-o relatie, inainte de a face pasul decisiv. Daca mai aveti un dram de respect pentru dvs. nu lasati aceste lucruri sa continuie si sa va treziti in postura unei femei nefericite pe viata si poate fara putinta de scapare…

Mai bine un sfarsit cu groaza, decat o groaza fara de sfarsit, care va dura o viata, caci el nu se va schimba!! Despartiti-va urgent de un asemena om!!!!!!!!!!!!!

Fii tolerant si iti va fi casa casă de toleranță. Traiesti doar odată,…sau?!

Nu este primul arab care se comporta ca el. Ai mare grija si cere ajutorul prietenilor tai ca sa te poti despartii de el. Daca este musulman de religie, vei avea multe probleme mai ales dupa casatorie, deoarece persoanele cu comportamentul lui tind sa te considere "mobila" dupa casatorie si sa iti dea atentie doar cand vor ceva de la tine (in general favoruri sexuale sau chestii ce tin de imagine buna in societate). Pentru tine asta e o lectie de viata, trebuie sa inveti sa spui nu si sa fie inteles acel nu ca un NU hotarat. Faptul ca te tot intorci mereu la el mai rau ii da apa la moara si il face sa se comporte asa. Intrerupe orice relatie cu el, brusc si definitiv, cere ajutorul prietenilor/prietenelor cand stii ca e posibil sa il intalnesti si evita pe cat posibil sa mai interactionezi cu el. Pot trece mai multe luni pana va intelege ca nu mai vrei sa ai nici o legatura cu el, poate deveni chiar violent sau hartuitor, de aceea iti recomand, apeleaza la ajutoare printre cunostintele tale.

Tot ce ai descris in comportamentul lui se poate defini prin sintagma: manipulare emotionala. La care se adauga abuzul, atat fizic cat si emotional. Si tu esti intre doua rele: daca el plange, nu e bine pentru ca te simti vinovata, daca cedezi ca el sa nu planga, nu e bine pentru tine. Singurul mod de a iesi din cercul acesta vicios este sa-ti asumi deciziile si trairile(pentru ca ai argumente solide) si sa te opui constient vinovatiei inconstiente (cu alte cuvinte, sa refuzi sa te simti vinovata). Adica sa onorezi ceea ce simti (neincredere, teama, furie, groaza), si sa spui NU. Pentru ca asa vrei Tu. Pentru ca asta ai decis in urma experientei din trecut. Pentru ca nu vrei sa persisti in greseala si sa fie si mai rau dupa aceea (ia in calcul si specificul cultural arab care considera sotia o proprietate, un obiect mai putin important decat o camila). Faptul ca plange si implora, nu inseamna altceva decat imaturitate si instabilitate emotionala, nu te lasa impresionata de asta. Anumite trasaturi caracteriale nu se schimba asa usor. Mila nu este un sentiment suficient pentru a te sacrifica o viata intreaga (ai avut deja un "demo" al vietii alaturi de el). Poti fi linistita ca are o familie extinsa care sa-l consoleze, nu va pati nimic. Tu esti acum acasa, in siguranta, si poti sa-i spui/scrii ca ai decis sa va despartiti si sa intrerupi orice fel de contact cu el, ca sa te protejezi pe tine insati.E nevoie de fermitate ca sa scapi de un manipulator emotional. Iar iubirea… e un sentiment, poate ramane in sufletul tau chiar daca te afli la o distanta sigura de el. Curaj, e viata ta, si intuitia ta e buna, ai incredere in ea!