Arhiva lunara pentru aprilie, 2015
| 821 vizite |
Sunt sotia unui alcoolic. M-am regasit in rolul de codependent, am incercat sa fac lucrurile sa mearga, dar acum l-am parasit si am intentat divort. Nu recunoaste ca are o problema nu vrea sa se trateze.
Ma numesc Ana sunt sotia unui alcoolic. A baut dintotdeauna iar in ultimii 4 ani la rupere. In ultimul an zi si noapte in momentele cand nu conduce.M-am regasit in rolul de codependent de ani de zile am incercat sa cosmetizez totul sa fac lucrurile sa mearga acum l-am parasit si am intentat divort nu recunoaste ca are o problema nu vrea sa se trateze imi este foarte mila de el . Avem o fata de 18 ani pe care acum 3 ani am mutat-o singura sa nu mai asiste la betiile lui.Nu am crezut ca un om cu studii superioare crede ca este normal ca fiica lui sa mearga sa-i cumpere bautura. Nu este violent tot timpul Am intrerupt orice mod de comunicare directa .Bea incontinuare dupa o abstinenta de 30 zile.Starea lui a ajuns jalnica .Cel mai mult ma deranjeaza ca inca ma doare ca nu pot scapa de bagajul emotional ca nu reusesc sa ma desprind de responsabilitatea pe care mi-am asumat-o ,fata de familie as vrea sa pot face ceva dar din pacate cred ca nu pot face nimic.Astept sa se termine divortul. Am momente de mare tristete de durere incerc sa trec peste ele.Incerc sa nu ma gandesc la ziua de poimaine ci numai la ziua de azi.As vrea sa pot cumpara de undeva niste nesimtire sa dau din spate jos sentimentul de vina as vrea sa nu-mi mai pese de el deloc asa cum lui nu-i pasa cum ma descurc daca mai pot.Cand eram cu el nu-i pasa daca sunt bani de bautura caci eu faceam firma sa mearga nu-l interesa cum.In timpul de cand sunt plecata nu i-a trimis fiicei lui un leu ptr un covrig.eu platesc tot intretinere meditatii furnizori pentru ca am plecat cu datorii la furnizori.Nu stiu cum m-ati putea ajuta.Am fost codependenta timp de 19 ani.Incerc sa ma regasesc sa ma adun nu ma vad in viitor nici in ipostaza de divortata nici de vaduva.Mi-am iubit familia prea mult.Fiica mea spune ca eu am iubit ideea de familie de aceea am acceptat totul.As vrea sa fac ceea ce este cel mai bine ptr mine deocamdata si pentru fiica mea.Cred ca in acest moment nu fac fata acestei situatii
Poate de aceea v-am scris.M-ar ajuta orice sfat.va multumesc.
eu inteleg ca aveti nevoie de sprijin… si in astfel de situatii (complicate) este de dorit sa profitati de un psihoterapeut. Restul o sa vina de la sine. Se poate, succes!3
Viata alaturi de un alcoolic este foarte grea. Din cate inteleg, in momentul de fata sunteti in punctul in care v-ati indepartat fizic de el dar nu si emotional. Cred ca v-ar ajuta o terapie care sa aiba la baza identificarea resurselor proprii pentru o viata independenta si desprinderea de trecut. Este foarte greu insa, odata ce aveti consiinta problemei si dorinta de schimbare, sunt sigura ca schimbarea poate veni, chiar daca printr-un efort sustinut. Pana va hotarati sa apelati la un psihoterapeut, va recomanda cartea “Femei care iubesc prea mult” de Robin Norwood. E posibil sa o gasiti si pe net. Mult succes!Cred ca trebuie sa va fie destul de greu sa va confruntati cu o astfel de situatie deloc placuta.In aceste momente de cumpana pentru dvs,daca poate din motive financiare se intampla sa nu puneti in discutie inceperea psihoterapiei, cred ca ar fi util daca nu chiar necesar sa creati legaturi cu persoane din jurul dvs sau sa apelati la persoane apropiate care sa va sustina.Stiti…o bucurie impartasita este o bucurie dubla iar o durere impartasita este pe jumatate alinata. Multa bafta in solutionarea problemelor!Apelati la un terapeut pentru ca din cele scrise aveti nevoie de sprijin pentru a explora variantele de care dispuneti si ce decizii sa luati. Este important atat pentru dvs. cat si pentru fiica dvs. Succes!
Sunt fata, am 15 ani si peste 2 luni am examenele de evaluare nationala, dar imi e frica de ce se intampla cu mine… Vara trecuta am cunoscut un baiat si nu-mi pot lua gandul de la el, ma gandesc toata la ziua ce face…
Buna! Sunt fata si am aproape 15 ani. Peste 2 luni am examenele de evaluare nationala si eu cateva probleme. Vara trecuta am cunoscut un baiat in varsta de 20 de ani. Am vorbit ca niste prieteni , el fiind un baiat cuminte . In toamna , totul s-a complicat cand el a plecat la facultate.. Am continuat sa vorbim prin retelele de socializare pana acum 2 luni cand el a venit acasa si a vrut sa ma scoata in oras. Parintii mei nu sunt de acord sa ies cu el , deoarece nu le place neamul lui si considera ca nu e destul de bun pentru mine.. In prezent , a venit in vacanta de Paste acasa , iar eu am iesit cu niste colegi si m-am intalnit cu el.. M-a sarutat , iar el trebuie sa plece la Bucuresti.. Nu-mi pot lua gandul de la el , chiar daca nu-l vad , ma gandesc toata ziua ce face.. Si el si-ar fi dorit sa fie impreuna cu mine , dar parintii sunt intre noi si am si examenele.. Sunt sigura ca nu-l voi putea uita , iar in vara se intoarce inapoi si vreau sa fiu cu el.. Ajutor.. Stiu ca am doar 15 ani si situatia pare penibila , dar nu stiu ce sa fac..Iar peste 2 luni am examenele si vreau sa intru la liceul dorit , dar imi e frica de ce se intampla cu mine..
Daca vrei sa fii cu el, atunci invata! Demonstreaza-i ca esti ambitioasa, ca vrei sa treci de examenul de evaluare si ca te vei inscrie la un liceu bun. El este student si tu nu trebuie sa ramani mai prejos, pentru ca altfel tot timpul te vei gandi ca altele, colege de ale lui de faculate sunt mai potrivite pentru el decat tine. Iubeste-l, dar nu uita de tine, verifica sentimentele si ale tale si ale lui in timp, atunci vei avea masura relatiei voastre.Esti draguta..n-am uitat cum e cu ” ma gandesc tot timpul la el ” , e frumos sa te indragostesti.. Insa acum, e momentul sa faci un efort , sa te centrezi pe examenul care urmeaza si sa inveti. In felul acesta, vei obtinemai multe lucruri: te vei simti bine ca ai trecut examenul cu note bune, parintii vor fi multumiti , vei putea merge la un liceu bun, vei avea ocazia sa demonstrezi ca esti capabila, ambitioasa , nu doar o fata draguta, si astfel, vei fi si mai apreciata. Cu alte cuvinte, iti sugerez sa actionezi cu pasi mici, dar f.precisi in directia buna, fa-ti o prioritate din a avea grija de tine si viitorul tau. Iar iubirea…vine si ea
Eu zic ca , daca si el vrea sa fie cu tine, atunci va fi de acord sa o luati usor. Vorbeste deschis cu parintii tai si vezi care e problema,de fapt.O idee ar fi sa abordezi lucrurile in ordinea prioritatilor: ai un examen de dat si doresti o relatie cu acest baiat. Daca pe el il mai poti vedea, cu examenul lucrurile stau cu totul altfel. Daca te concentrezi pe examen si il promovezi vei avea timp apoi sa te gandesti la el, insa daca te concentrezi acum pe el este posibil sa nu te poti mobiliza pentru examen. Succes!
Simt ca traiesc intr-un coșmar… Va scriu acum in urma unui abuz.. Mi se spune adesea ca sunt nebuna de catre persoana care m-a lovit… A fost amantul meu si din pricina lui am divortat de sotul meu. Nu reusesc sa ii inteleg comportamentul. Nu inteleg de ce m-a batut.
Simt ca trăiesc intr-un coșmar.. Va scriu acum in urma unui abuz.. Mi se spune adesea ca sunt nebuna de către persoana care m-a lovit.. A fost amantul meu si din pricina lui am divorțat de soțul meu. nu reușesc sa ii înțeleg comportamentul. Nu înțeleg de ce m-a bătut. Avem o relație de 2 ani. Am fost colegi. Relația noastră a început la munca , inițial au fost Glume care mai apoi au devenit Lucruri din ce in ce mai serioase. Nu a fost bine ce am făcut , am greșit atunci amândoi.. Eram amândoi in casnicii.. Însă acum suntem împreuna. Avem un copil. Am avut nenumărate certuri. De multe ori a plecat de la mine spunând ca ne despărțim dar ne-am împăcat mereu. Au fost certuri si de gelozie ..Din păcate nu pot sa ii înțeleg comportamentul. La început a fost diferit. Se vedea ca ma iubește, ma alinta, ma mângâia, ma săruta…însă acum parca le ceresc.. Nu simte nevoia nici sa întreținem rel sexuale, deși un bărbat are aceste nevoi. Azi a avut o reacție ciudata. Eram pe strada si el se uita in dreptul a 2 fete si eu l-am întrebat unde se uita iar el a spus ca la mașina.. Apoi am ajuns acasă. Ne-am ciondănit din pricina faptului ca eu ii pun multe întrebări sau cel puțin așa spune el..discutam despre un stick pe care spunea ca l-a dus la munca iar eu l-am întrebat de ce l-a dus, vine colega a care-i ii e stick-ul sau i-l duce el?? iar el a reacționat urat . Mi-a zis ca sunt bolnava de gelozie .. L-am lăsat apoi si s-a calmat. Ne-am uitat la tv , s-a pus cu capul pe picioarele mele. Eu am adormit si peste o ora m-am trezit si el se uita încă la tv. L-am întrebat de nu doarme si mi-a rasp pe un ton ridicat ca nu ii e somn. Si l-am întrebat ce are de vb așa cu mine. A început sa tipe ca sa tac “dracului din gura, ca sunt nebuna, ca sunt psihopata. ” Iar eu l-am întrebat încă o data ce are si m-a amenințat ca îmi “umfla ochii.. ” am întrebat apoi încă o data ce se întâmpla cu el si a dat in mine. M-a bătut si nu reușesc sa înțeleg. Am eu o problema într-adevăr cum spune el? Consider ca atunci când intr-un cuplu apare o problema se discuta si se încearcă rezolvarea ei. Cel puțin in căsnicia anterioară așa rezolvam problemele. Niciodată cu fostul soț nu ne culcam certați. Mereu discutam. Însă el nu dorește. La nici una dintre certurile avute nu am discutat , nu am lămurit problemele dintre noi, de asta si cred ca încă reapar. Menționez ca între noi e o diferența de 10 ani.
am doua sugestii: prima ar fi, daca va faceti griji pt propria persoana, sa consultati singurica un psiholog, iar a doua sugestie ar fi sa incercati terapie de cuplu… macar pt o scurta perioada in care sa lamuriti ce se intampla. Succes!Stiu ca solutia cea mai buna ar fi sa fugiti mancand pamantul de langa un om cu un asemenea comportament si cu peronalitatea labila pe care ati descris-o, dar la mijloc este un copil, deci…mergeti intr-o terapie fie de cuplu, fie individuala care sa va ajute sa va intelegeti frustrarile (prisosesc si la unul si la altul!) si sa ajungeti la un echilibru pentru a va creste copilul. Daca totusi ati renuntat amandoi la alte mariaje, ati trecut prin multe incercari, nu credeti ca mertiati o viata mai buna impreuna?Eu inteleg din cele scrise de dvs. ca amandoi ati decis sa divortati pentru a fi impreuna. Dvs. considerati ca ati gresit?! Poate ca si partenerul dvs. Este posibil ca de aceea sa aveti genul acesta de discutii. Sau poate nu va cunosteati prea bine si au iesit la lumina diferentele dintre dvs. Dar indiferent de asta aveti un copil impreuna care trebuie protejat si nu supus unor astfel de situatii. Apelati la un terapeut pentru a intelege nemultumirile dvs. si daca reusiti sa va convingeti partenerul ar fi indicata o terapie de cuplu.
Am 50 de ani si o relatie cu un barbat intalnit pe o retea de socializare; lucrurile merg bine intre noi si, totusi, nu formam un cuplu in adevaratul sens al cuvantului, pentru ca el si-a iubit foarte mult sotia de care a divortat acum 10 ani si nu poate trece peste asta.
Ma numesc Ana,am o relatie de aproximativ trei ani cu un barbat intalnit pe o retea de socializare;lucrurile au mers bine intre noi,s-a dovedit ca avem destul de multe in comun,ne simtim bine impreuna,ne intelegem,asa incat lucrurile au evoluat….si totusi,nu formam un cuplu in adevaratul sens al cuvantului,nu locuim impreuna,nu facem planuri de viitor.Am sa descriu contextul:amandoi avem aceeasi varsta(50 ani) si suntem fara alte obligatii;el insa a fost casatorit 18 ani(cu dragostea lui din liceu) si e in prezent divortat de 10 ani;in plus,in cei trei ani au existat perioade de luni de zile,la intervale variabile,in care a fost plecat in strainatate(la munca);ceea ce nu a influentat negativ relatia noastra,avem fiecare vietile noastre si consider ca e mai importanta calitatea timpului petrecut decat cat de mult stam impreuna.Totusi,pentru ca e evident ca nu reusim sa trecem de un anumit nivel,am avut o discutie in acest sens,si explicatia pe care mi-a oferit-o a fost ca,fara a-si putea explica foarte clar de ce,nu a mai putut forma cu adevarat un cuplu cu alta femeie dupa divort,ca si-a iubit foarte mult sotia,si nu poate trece peste asta.Stiu ca pare doar o scuza pentru a evita sa se implice mai mult;doar ca e un barbat care spune simplu si direct ceea ce gandeste,pur si simplu nu e genul care sa conceapa o scuza atat de sofisticata….si-apoi recunoaste singur ca nu e chiar in regula acest blocaj al lui.Acum e plecat din nou pentru cateva luni si eu am ramas cu gandul la aceasta problema;pe de o parte simt ca ne-am putea face viata mai frumoasa reciproc dar lucrurile nu pot fi posibile din acest motiv…..ca si cum el si-ar refuza,lui in primul rand,bucuria unei relatii implinite langa o femeie……am sentimentul ca e pacat,ca amandoi pierdem ceva…si e foarte frustrant.Rational,privind de la distanta stiu ca solutia pentru mine pare a fi renuntarea.Dar eu cred ca atunci cand cineva conteaza cu adevarat ar trebui sa-ncerci sa-i fi alaturi
si nu sa fugi cand sunt probleme.Dar ceea ce e mai important e ca eu il iubesc cu-adevarat si as vrea din suflet sa depaseasca aceasta problema,nu doar dintr-o pornire egoista,pentru a obtine ceva ce-mi doresc,dar si pentru binele lui.Asa incat as aprecia sfatul unui specialist referitor la ce pot face eu in acest sens,in afara de a avea rabdare si ai arata sentimentele mele pentru el.Va multumesc
ma gandesc ca daca dorinta de a lupta pt aceasta relatie este reciproca, atunci cand se intoarce, ii puteti propune sa discutati despre acest blocaj al lui impreuna cu un consilier de cuplu. Este o persoana avizata, cu experienta in comunicare si poate media dialogul. Exista si varianta in care dansul poate explora singur acest blocaj impreuna cu un psihoterapeut. Dvs. nu puteti face mare lucru daca el nu coopereaza, nu? Incercati mai intai sa ajungeti la acest consens, de a ‘lucra impreuna cu ajutorul unui specialist’ si vedeti ce iese din aceasta experienta. Succes!Sunteti doua persoane mature la 50 de ani, trecuti prin viata si intr-o etapa a ei, ceea ce presupune discernamant. Inteleg ca relatia atunci cand sunteti impreuna, este frumoasa, va iubiti!?! Am pus semenele de exclamatie fiindca iubirea presupune respect, presupune planuri impreuna, presupune angajamente fata de persoana iubita, presupune responsabilizare si nu doar trairea corporala a ei. Daca lucrurile sunt axate pe corporalitate, pe implinirea acestor nevoi reciproce, atunci asta este, acceptati lucrul acesta si nu doriti mai mult! Daca este mai mult decat atat si sunt nevoi mai profunde, atunci luptati impreuna pentru relatia voastra (numai dintr-o parte nu este suficient!). Mergeti intr-o consiliere de cuplu sau chiar apelati la psihoterapie individuala, fiecare avand nevoie sa-si inteleaga alegerile pe care le face.Daca recunoaste ca are un blocaj atunci puteti discuta despre posibilitatea de a-l depasi, in cadrul unei terapii de cuplu sau chiar individuale (pentru el). Insa pentru toate acestea el trebuie sa fie pregatit si sa le doreasca. Poate dupa ce depaseste bocajul va reusi sa ia o decizie in legatura cu relatia dintre dvs. Succes!
Am aproape 18 ani si parintii mei nu sunt de acord cu lucrurile adolescentei de azi, ma dispera doar cu “Invata, invata!”. Incerc sa ies cat mai rar in oras, notele de la scoală sunt foarte bune, dar ei niciodată nu sunt multumiti de mine. Am ajuns la un stadiu in care ii urasc si imi vine sa fug in lume.
Sunt fată. Încerc (să fiu eu însămi) mai ales când sunt cu părinții mei , ca să le arăt că pot avea încredere-n mine , dar asta îi nemulțumește … Îmi doresc din tot sufletul meu să fiu și eu ca ceilalți copii ( ce-i culmea mai am puțin și fac 18 ani ) , gen să ies cu prietenii, să mă distrez și alte lucruri pe care le fac adolescenții din ziua de azi . Dar nu , în viziunea lor nu am voie, sunt mică .. Am încercat să le explic , să vorbesc cu ei , am încercat să le fac cunoștință cu prietenii mei , dar nu , nu ai cu cine (nu-mi suportă nici un prieten).. Prefer să stau singură și să mă văd cu ei pe ascuns ( îi mint că mă duc în altă parte , tocmai pentru a mă lăsa, dacă le-aș spune că mă duc să mă văd cu X, încep să țipe sau eventual mă lasă, dar după când vin îmi scot ochii, ”că ce umbli cu ăla/aia”, ș.ș.m.d) . Părinții mei sunt genul ăia de oameni care.. ( de exemplu , da
că vine cineva la mine și vorbește despre ceva, nu știu orice, ei sunt de acord pe moment, dar defapt.. ) . nu sunt de acord cu lucrurile adolescenței de azi, mă disperă doar cu lucruri de genu ”ÎNVAȚĂ, ÎNVAȚĂ!” . Pot spune că sunt un copil bun , încerc să le fac pe plac părinților, în ultima perioadă evit să mai ies (deși nu ieșeam atât de des, o dată pe săptămână e bine dacă ies) , pentru a le face lor pe plac , să nu mă mai cert cu ei , notele de la școală sunt foarte bune, dar ei niciodată nu sunt mulțumiți de mine. Singurul sprijin e iubitul meu( suntem împreună de aproximativ un an) încearcă să mă încurajeze, dar e în zadar .. E enervant să stau așa și să mă ascund de ei , am încercat să le spun de el, dar ”Îți trebuie băieți.. ”, mă rog … Am ajuns la un stadiu în care îmi urăsc părinții maxim și îmi vine să fug în lume , departe de ei … Ce ar trebui să fac? 
(
eu ti-as recomanda sa te aliezi cu alti membrii ai familiei… buncii sau unchi/matusi… sa le spui si lor ce simti si sa faceti o ‘adunare de familie’ in care sa discutati ce se intampla si ce poate fi facut. Se poate, succes!
Mama are o tuse de ani de zile de care nu a reusit sa scape. Sunt perioade in care nu tuseste, in special in timpul verii.
Buna ziua.
Am si eu o problema.
Mama are o tuse de ani de zile de care nu a reusit sa scape.
Sunt perioade in care nu tuseste, in special in timpul verii.
A fost la alergolog a facut tratament cu Singulair, Aerius.
De data recenta a folosit spray nasal suspensie de 0,05 g/100 g spray – Flixonase o saptamana cate un puf pe fiecare nara, dar acum a interrupt tratamentul intrucat are arsuri in gat.Arsurile sunt mai intense noaptea.
Ce trebuie sa faca?
Va multumim. Adriana Z.
medicul de familie ce recomandari v-a facut?
Cum sa scap de obsesie? Acum cateva luni am cunoscut o fata. Nu sunt atras de ea in mod sexual si nici ea de mine (ea e casatorita). Am ajuns sa ma trezesc cu ea in minte, ma gandesc mai mult la ea ca la iubita mea.
Cum sa scap de obsesie?
Acum cateva luni am cunoscut o fata,in scur timp ne-am imprietenit foarte mult,ajunsesem sa-i spun cam tot ce faceam ,tot ce simteam si ea la fel mie,o perioada a mers totul ok,totul mergea de la sine pana intr-o zi cand am inceput sa imi fac griji ca totul se va termina,de aici sa rupt totul,ajunsesem sa nu mai imi placa nimic din ce imi placea voiam doar sa imi petrec timpul cu ea,am ajuns sa ma trezesc cu ea in minte,ma gandesc mai mult la ea ca la iubita mea.
Tin sa precizez ca nu sunt atras de ea in mod sexual,si nici ea de mine(ea e casatorita) si nu sunt gelos cand imi spune ca se uita la un film cu sotul ei sau chestii de genu.
eu iti sugerez sa discutati, la fel ca pana acum, si despre aceasta schimbare si sa gasiti impreuna solutiile optime. Comunicarea este bine sa existe in orice fel de relatie. Succes!Definirea relatiei voastre prin comunicare va aduce cunoastere utila atat pentru voi cat si pentru cei care va inconjoara.Curaj!V-as adresa urmatoarea intrebare: cum este relatia dvs cu mama, cu tatal dvs? Cum v-ati simtit in copilarie, in raport cu parintii, si mai ales cu mama? Intreb aceste lucruri deoarece tipul de relatie pe care ati dezvoltat-o cu aceasta fata, faptul ca practic va agatati de ea, si — deosebit de important! — faptul ca nu e vorba aici de vreun impuls sexual, ma duce cu gandul la nevoia dvs de a avea alaturi o mama buna si intelegatoare, cu care sa puteti comunica deschis orice. Iar temerea de a pierde aceasta fiinta imi indica ca e posibil ca in copilarie sau chiar si mai tarziu sa fi simtit ca ati pierdut atentia neconditionata a mamei, sau poate nici nu ati avut parte de ea — acestea sunt lucruri asupra carora ati putea reflecta in liniste, eventual chiar sa le discutati cu un psihoterapeut.
Dupa o ora jumatate de tenis ma inrosesc la fata destul de tare si din acest motiv ma simt ciudat fata de ceilalti care nu au problema aceasta.
buna ziua!!!
am sa va relatez pe scut problema mea.de putin timp m-am apucat de sport mai exact de tenis de camp.dupa o ora jumatate de tenis ma inrosesc la fata destul de tare.din acest motiv ma simt ciudat fata de ceilalti care nu au problema aceasta.credeti ca e normal?multumesc anticipat!!!
Botezat-Antonescu Radu Andrei
:
pare sa fie normal pt tine. Ai putea sa accepti acest lucru al tau la fel cum ai acceptat culoarea ochilor tai. Unii oameni se inrosesc mai tare de la efort… poate ca ai si o piele mai deschisa la culoare… este normal ca dupa efort corpul sa fie pompat cu sange, de unde si roseala. Succes!
Am aflat ca prietenul meu a ascuns ca are un copil. El se vede cu copilul si cu mama, dar nu as vrea sa se vada cu ea. El vrea copil de la mine, dar mi se pare ca ar vrea acest lucru doar pentru ca simte lipsa la copilul lui.
Buna, am o problema, asa consider eu,am aflat ca prietenul meu a ascuns ca are copil, nustiu cum sa ma comport ma simt asa de rau mi se pare ca eu am ascuns asta,sintem deje de aproape 3 ani,copilul lui are 2 ani shi ceva.El se vede cu copilul si cu mama, nu ash vrea ca sa se vada cum ea.Nushtiu cum sa fac,ce sai spun,e o problema mare?Si inca vrea si copil de la mine,simt ca ma iubeshte,face tot pentru mine,dar mi se pare ca ar vre copil de la mine pentru ca simte lipsa la copilul lui.
Botezat-Antonescu Radu Andrei
:
eu va sfatuiesc sa discutati TOTUL cu el… sunteti un cuplu si asta se rezolva in cuplu. Fiti cat mai sinceri atat cu propia persoana cat si cu celalalt. Succes!
O prietena a mea a fost agresata sexual in lift cand urca la mine in vizita, ziua in amiaza mare.
Bună ziua,
Am o întrebare și aș vrea un răspuns de la cineva care chiar se pricepe la psihopatologie sau mai bine la criminologie.
Locuiesc în Ploiești, în cartierul vest,într-o zonă cu reputație bună, într-un bloc cu 10 etaje,cu interfon, la etajul 7.
O fostă colegă de liceu și prietenă a mea a fost agresată sexual în lift când urca la mine în vizită, pe la ora 1 sau 2 p.m., adică ziua în amiaza mare.
Ceea ce s-a întâmplat a fost ceva de genul: când a ajuns la ușa blocului ea a format numărul apartamentului meu la interfon, dar nu a mai sunat pentru că cineva i-a deschis ușa din interior, așa că a apăsat pe butonul de renunțare și a intrat (cum mai făcuse de multe ori când erau vecini pe acolo să-i deschidă ușa). Ea s-a dus la lift, și tipul a urmat-o, așezându-se ea în spate, în fundul liftului, el lângă ușă. El a întrebat-o la ce etaj merge, ea a spus la 7, și el a apăsat butonul 4 sau5 sau6 (prietena mea nu-și mai amintește sigur) și 7 (la noi în lift poți „comanda” mai multe opriri, liftul se oprește automat la etajele respective, în ordinea în care au fost selectate). După ce liftul a pornit, ea a observat că tipul făcea ceva ciudat și și-a dat seama că ceva nu e în regulă. Mi-a spus că n-a știut cum să reacționeze, și-a dat imediat seama de situația în care se afla și s-a gândit cum să se apere, se aștepta ca el s-o atace fizic și se gândea cum anume să riposteze, sau dacă e mai bine să lovească ea prima, dar s-a gândit că mai era foarte puțin până la oprirea liftului, practic câteva secunde, și a crezut că e mai bine să rămână calmă, să nu facă nimic, pentru că dacă încearcă să se lupte cu el singură în spațiul acela închis poate ieși mult mai rău (era un pic mai înalt și mai voinic decât ea). Practic tipul s-a masturbat uitându-se la ea, n-a atins-o, apoi, când liftul a oprit la primul etaj selectat, a ieșit pur și simplu.
Era îmbrăcat bine,de altfel prietena mea nici nu s-ar fi urcat în lift cu el dacă ar fi fost suspect. Mi-a spus că l-ar fi considerat foarte ușor tatăl vreunui coleg de-al nostru: avea vreo 37-47 de ani, avea un aer pe care ea l-a numit respectabil. Eu mi-am închipuit întâi că era vreun un vagabond, sau, mă rog, ceva de genul, în nici un caz nu de la noi din bloc, dar după un timp m-am mai gândit și am mai citit despre chestiile astea (că foarte des agresorul cunoaște victima, sau măcar că nu e prima oară când o întâlnește și că deobicei locuiește în apropiere) și mi-am dat seama că de fapt e foarte probabil să fie un vecin chiar de pe scara mea.
Nu-mi prea cunosc vecinii, sunt foarte nesociabilă și familia mea la fel, plus că sunt 40 de apartamente pe scară, sunt multe persoane, dar pot să spun că sunt mai mulți pe scara mea cu acea vârstă și constituție fizică.
Pe prietena mea putea foarte bine s-o mai fi văzut, pentru că în perioada aia și în anii anteriori venise foarte des la mine (de vreo 2 ori pe săptămână).
Noi avem și aveam și atunci interfon. Vecinii mei sunt, măcar destul de mulți dintre ei, destul de paranoici și n-ar da drumul oricui înăuntru. El era pe dinăuntru când prietena mea a venit, cum ajunsese acolo?
Nu avea nici o geantă sau sacoșă la el, deci sunt 99% sigură că nu era unul dintre cei care vin cu pliante de reclamă de pe la supermarketuri sau poștașul (pentru că lor le mai dau drumul vecinii); ei au deobicei o geantă și sunt deobicei f. tineri.( Bine, că ăsta ar putea fi și un contraargument: dacă era un vecin, ce făcea? Ieșise la cumpărături la ora aia-de ce nu avea vreo geantă sau ceva?. Se ducea la servici – iarăși, poate ar fi trebuit să aibă ceva la el.)
Și de unde știa cum funcționează liftul? Din câte știu eu nu toate lifturile sunt așa, multe se blochează când apeși pe mai multe numere.
M-am gândit la tot felul de variante și nu prea avea ce să fie decât cineva de aici. Doar dacă ar fi făcut ce? A intrat pe scară imediat după cineva, profitând de ușa deschisă și arătând „respectabil” a fost ignorat de către acea persoană și după aia a rămas pe holul casei scării, și nimeni nu l-a întrebat nimic (sunt 40 de apartamente pe scară, lume mai intră și mai iese, mai ales la ora aia) și a stat așa cu ochii la ușă până a apărut ceva? Varianta mi se pare mult mai improbabilă decât explicația că e chiar de aici și tocmai pleca de acasă când a venit prietena mea , și pot chiar presupune că nu stă la parter, dat fiind că știa chestia cu liftul. Nu neaapărat, dar m-am gândit că dacă e de aici e mai probabil să-l folosească foarte des ca să aibă tupeul să facă asta acolo. Am întrebat-o pe prietena mea, ea zice că nu e posibil ca el să fi fost înaintea ei pe alee, deci să fi intrat în bloc cu câteva secunde înaintea ei, deci ori STĂTEA acolo, ori TOCMAI IEȘEA din bloc. Cum am zis, varianta cu statul e improbabilă pentru că s-ar fi luat vecinii de el, cred.
De altfel, și ca să fi fost cineva care tocmai intrase în bloc, avea nevoie ori de o cheie magnetică, ori să fi venit în vizită la cineva și să fi sunat, deci FOARTE PROBABIL tot UN OBIȘNUIT DE-AL LOCULUI. Dacă nu e un vecin, e cineva care vine în vizită la unul dintre vecinii mei, și, dacă e ultima variantă, probabil cineva care vine destul de des încât să se simtă „la el acasă”, eventual chiar s-o mai fi văzut pe prietena mea când venea aici.
Ce ar mai putea avea importanță pentru comportamentul agresorului e faptul că ea nu se îmbrăca de loc feminin, cum e moda, cu multă piele la vedere, și arăta mult mai mică decât era, ca și când ar fi fost încă la pubertate, sau de 15-16 ani, în nici un caz studentă, iar la acel moment chiar că nu era cazul să pară sexy sau ceva de genul fiindcă eram în vacanța din februarie, era destul de frig și pe atunci ea avea o geacă bej foarte unisex pe care mi-o amintesc pt. că chiar făceam mișto de ea că arată ca un băiețoi.
Ceea ce vreau să știu este, în procente dacă se poate, cam ce șanse sunt să fie 1-un vecin de pe scara mea, ce șanse sunt să fie 2-cineva venit în vizită la cineva de pe scară, 3-ce sanse sunt să fie vreun necunoscut – cineva fără absolut nici o legătură cu locul sau cu locatarii, care pur și simplu s-a întâmplat să fie pe scară (intrat în nu-știu-ce-fel), 4-ce șanse sunt să fie cineva care, chiar dacă nu locuiește pe scara mea, locuiește tot în blocul meu (se poate trece între scări, la fiecare etaj există un pasaj) sau undeva în imediata apropiere.
De aceea am încercat să dau toate detaliile posibile. Nu știu dacă o mai pot ajuta pe prietena mea, dacă se mai poate face ceva; nu l-a văzut destul de bine, nu știe sigur dacă poate să-l recunoască dacă l-ar vedea din nou (ea reține destul de greu fețele oamenilor), dar poate că o va face. Chiar dacă nu, e important pentru mine: de când am aflat chestia asta mă mănâncă, mă simt nu-știu- cum de câte ori dau bună-ziua cuiva care ar putea fi tipul respectiv. Plus că mă gândesc că poate nu e singurul lucru pe care l-a făcut, poate va mai face și de-acum încolo…mă gândesc că dacă am un răspuns realist, măcar aș putea ajuta pe alta căreia i s-ar întâmpla.
Am scris aici pentru că nu știu cui să mă adresez. Dacă nu mă puteți ajuta, dar știți pe cineva care o poate face, vă rog să-mi dați un email sau un nr. de telefon sau un alt mijloc de contact.
Mulțumesc.
Botezat-Antonescu Radu Andrei
:
eu am inteles ca defapt ati vorbit despre propiul disconfort (in cea mai mare parte). Masturbarea in spatii publice (de orice fel) face parte din categoria tulburarilor psihice si se poate trata. Nu stiu daca evenimentul descris mai sus se incadreaza in categorie ‘agresare sexuala’ in conditiile in care nu a existat niciun contact cu domnisoara in cauza. Ma gandesc ca intra la ‘expunere indecenta’. Ce va recomand, cum de altfel cred ca este si natural, este sa contactati politia! Daca este cazul or sa inceapa o ancheta… si poate o sa primiti si acele procente. Succes!Elena Savu
:
Va puteti ajuta prietena fiindu-i aproape si sustinind-o sa treaca prin acest eveniment de viata negativ .
