Mesaj:
..am avut si evenimente negative din copilarie,la scoala/liceu/facultate am obtinut note foarte bune,ma atasez foarte tare de oamenii cu care interactionez iar asta ma face sa am parte de multe dezamagiri.nu am foarte multi prieteni adevarati dar sunt o persoana sociabila,sunt placuta de oameni,am o viata sexuala foarte buna si sunt foarte implinita in aceasta privinta. am o relatie de 1 an ,imi iubesc partenerul cu adevarat , este atent cu mine,ma iubeste la randul lui, dar consider cu tarie ca eu l-am adus in stadiul in care a ajuns relatia noastra..ma enervez exagerat de repede iar pe urma ma calmez si incerc sa repar lucrurile.ne certam foarte des,iar majoritatea certurilor provin din banalitati.suntem orgoliosi amandoi.nu locuim impreuna dar ne vedem aproape zilnic.
De cand ma stiu sunt la fel de emotiva,plang din orice ma supara..ma supar foarte repede si incerc sa tin in mine,sa nu se vada..dar nu ma pot abtine.
Am ajuns la punctul in care nu mai stiu ce sa fac,din probleme financiare nu pot consulta un pshiolog,de aceea am ajus sa va adresez astfel gandurile mele. sunt geloasa si posesiva chiar daca nu am de ce iar dupa ce ma enervez si explodez imi dau seama si regret.
Problemele acestea ma afecteaza din ce in ce mai mult,plang foarte des , nu ma hranesc corespunzator, nu pot sa dorm.
Ce as putea sa fac?ce imi recomandati?

pt simptomele pe care le descrieti puteti merg la medicul de familie care sa va recomande mai departe cateva alternative medicamentoase (sau sa va trimita la un specialist – gratuit), insa pare sa fie vorba despre un blocaj emotional (undeva) care va opreste din a constientiza sursa suferintei prezente. Ma gandesc ca ati putea beneficia de macar cateva sedinte de psihoterapie de cuplu (incercati sa faceti un efort impreuna cu partenerul), in ideea ca asa invatati amandoi niste lucruri si v-ati putea rezolva problema prin relatia cu el. Ne-ar fi destul de dificil pe internet sa va fim de ajutor intr-un mod eficient. Succes!

Mesaj:
Salut, am 20 de ani si nu am mai avut o prietena stabila de cativa ani, din liceu. Unii ma considera egoist, si profitor pentru ca orice relatie am cu cei din jurul meu, colegi, vecini, familie are un scop si asa si este, ei fac ceva pentru mine iar eu fac ceva pentru ei.

Nu am respect pentru nimeni si nu admir pe nimeni, ajung sa vad defectele tuturor din jurul meu si eu sa cred ca sunt sau ca pot fi mai bun, iar ceilalti observa ignoranta mea si ii indeparteaza. Ii invidiez pe cei care prin naivitatea lor ajung sa se faca placuti si iubiti, care pot oferi iubire, prietenie, chiar daca se prefac, eu nu pot sa fac asta. Si cu fetele se intampla acelasi lucru, pot sa ma prefac si sa incerc sa le "seduc" dar nu sunt eu si nu ma simt bine, nu pot intretine relatii in acest fel.

Am o parere foarte buna despre mine si ma simt complet din majoritatea punctelor de vedere iar asta ma sperie. Faptul ca simt ca nu am nevoie de nimeni si ca o relatie sexuala la 2 saptamani sau o luna si aia facuta cu o dama de companie/curva ma multumeste in detrimentul unei prietene.

Nu stiu cum sa fac astfel incat cand vad o fata sa ma gandesc doar la sex si sa nu mai vad nimic altceva la ea, sa ma indragostesc pana la urma.

Sunt si putin dependent de control, cred. Nu stiu ce sa fac sa pot sa ii plac pe oameni sa vad ceea ce este mai bun in ei, ca apoi si ei sa ma placa pe mine. Toti stiu ca nu dau 2 bani pe problemele lor, sau ca niciodata nu o sa accept sa fac ceva fara sa cer nimic in schimb, sau sa imi ramana datori macar.

Am incercat sa fiu si bun, intelegator dar, la un moment dat incep sa profite… cele mai de pret lucruri pe care le pot oferi sunt timpul si banii. In rest…

Am ideea ca, atat in relatiile dintre o femeie si un barbat cat si intre prieteni. Fiecare ofera ceva, iar chestiile astea functioneaza si sunt frumoase si naturale atat timp cat poti sa aduci bucurie in viata celor de langa tine prin felul tau de a fi. Banii nu cumpara asta… iar eu nu stiu cum sa ma schimb fara sa simt ca joc un rol intr-o piesa proasta.

Scuze pentru cearceaful asta care l-am scris si multumesc anticipat pentru raspunsuri.

Cred ca mai sunt personaje care au problema ta, dar si mai putini sunt aceia care si-o constientizeaza.Se poate ca tu in copilarie sa fi fost dezamagit de cate cineva, si astfel sa-ti sculptezi o astfel de atitudine catre lume.Faptul ca tu vezi situatia in felul acesta, si vrei s-o remediezi nu te face o persoana rea.Ca sa gasesti prieteni autentici sau fete de care sa te atasazi , ar fi o idee buna sa-i cauti in sfera pasiunilor tale, pentru ca atunci scop de care tu vorbesti, s-ar transforma intr-un schimb de experiente si-un timp de calitate petrecut cu oameni de la care ai ce sa inveti.Eu cred ca nu ai stiut ce persoane sa-ti alegi ca sa-ti ornamentezi decorul realitatii, si de-aici discrepanta, incearca sa faci curat de cei care strica decorul, si sa ii inlocuiesti cu oameni ce se pliaza pasiunilor, intereselor tale, pentru ca atunci nu mai au cum profita.Situatia nu e grava, ai 20 de ani, abia acum vei gasi si-ti vei stabili un fel de a fi, cu putina indrumare vei fi multumit de tine si de ceilalti.

Am mari indoieli cu privire la autenticitatea acestui mesaj!

Nu am inteles exact la ce faceti referire, d-na Oana Popescu-Argetoia, la faptul ca cel care a scris mesajul a creat o poveste? Sau ca noi am creat acest mesaj?

La autorul mesajului.

Tu pui problema iubirii intr-un mod foarte rational, calculat, matematic. Iubirea nu prea apartine mintii, ea este special pentruu inima, emotii, sentimente, abandon, daruire chair neconditionata. Cum suna? Stiu ca nu iti place. =)))))) Stiu ca este mare riscul de a fi ranit, de a avea inima bucati dar crede-ma merita tot acest risc. O viata traita fara IUBIRE este nelegiuirea cea mai mare dintre toate. Vestea buna este ca IUBIREA se invata. Incepe cu un mic exercitiu zilnic timp de 2 saptamani apoi vii si ne spui cum a fost. Tot ceea ce ai de facut este sa daruiesti ceva, orice cui vrei tu. De exemplu complimente, dulciuri, zambete, haine si lucruri pe care nu le mai folosesti, bani, un sfat toate fara sa astepti NIMIC in schimb. Vezi ce iti spune MINTEA cand faci acest exercitiu apoi vezi ceea ce simti. Indiferent ce se intampla fa exercitiu, experimenteaza, ai curaj, IUBIREA este rezervata celor curajosi. Stiu ca esti unul, ai fost sincer in acest mesaj si apreciez asta. TE ASTEPATAM AICI!!!!

RASPUNS: "Am citit raspunsurile si am gasit cateva puncte de vedere chiar interesante. Cand o sa am ceva timp vreau sa merg sa vorbesc cu un psiholog, nu stiu exact de ce specialist am nevoie… Problema este ca eu simt ca este ceva in neregula cu mine, si as vrea sa stiu cauza problemei sa o remediez. Probabil am exagerat, poate nu am cunoscut oamenii potriviti. Dar ca sa cunosti oameni trebuie, efectiv sa ii cunosti nu doar sa le vezi fata care vor ei sa ti-o arate si asta nu imi place. Mai sunt lucruri de spus, dar nu vreau sa fiu inteles gresit, asa ca o sa ma opresc aici. Daca mi-ati putea recomanda un psiholog bun, sa ma ajute in problema mea de a relationa cu oamenii si de a imi schimba oarecum perspectiva asupra unor aspecte, v-as fi recunoscator. Multumesc."

Mesaj:
Buna.Ma numesc Alex , am 26 de ani si am o problema care imi controleaza viata.Imi e frica ca o sa inceapa un al treilea razboi mondial.Nu am nici o tangenta cu armata , dar in mintea mea , va spun sincer si deschis , acum de cand cu rusii efectiv cred ca in maxim 2 luni o sa fiu incorporat si la revedere.Suna nebunesc , stiu.Am problema asta de cativa ani , sentimentul ca o sa mor tanar , mai ales de vreun eveniment de mari proportii.Adevarul e ca daca nu a fost Rusia a fost vreun asteroid , am fost predispus la aceste lucruri de vreo 4, 5 ani.Situatia mea actuala din acest punct de vedere e ca , la fiecare stire mai in domeniu , ma speriu si nu pot respira cum trebuie , amortesc si efectiv ma lasa spatele de tremor.Dupa cum va dati seama , chestia asta ma afecteaza pe plan nu doar personal , ci si familial , financiar cu locul de munca.Am dezvoltat o frica sa ies din casa..si in fiecare dimineata ma trezesc cu un sentiment de futilitate..rasfoind yahoo pentru stiri noi , si
vad cum tot mai tare se ajunge in punctul inevitabil(din punctul meu de vedere) si toate scenariile mele au sa se indeplineasca.Tatal meu ma sustine , prietena la fel , surorile la fel , parerile fiind impartite uneori , ori nu sunt destul de barbat si trebuie sa infrunt situatia daca ar fi sa se intample , ori nu o sa se intample situatia de care ma tem si pur si simplu sunt paranoic.Va rog sa intelegeti ca nu pot sa ma controlez, si in rest in viata de zi cu zi sunt o persoana normala , nicidecum nu traiesc cu frica pentru alte lucruri.Am decis anul trecut sa ma duc la un psihiatru , care m-a diagnosticat sa zic asa cu sindrom anxios depresiv.Am urmat tratamentul cu fobiles si un somnifer, luand medicamentele treptat.Nu au functionat mai deloc , in afara de somnifere ca m-au ajutat sa adorm in mare parte.Daca am fost o zi ok era pentru ca depind de bunastarea stirilor.Am renuntat dupa vreo 6 luni.Tot timpul ziceam : am o problema , trebuie sa o rezolv.
Acum va scriu aici da , dar sunt in punctul in care cred ca intr-adevar e o chestiune de timp pana o sa se intample si nu stiu daca mai are vreun rost sa caut ajutor , pentru ca nimic nu o sa ma ajute cand o sa vina momentul.Nu mai stiu daca am o problema..simt ca eu stiu bine ce o sa fie, iau oamenii din jurul meu par ignoranti la problema…Acum cat despre principala cauza.Va zic efectiv scenariul meu , o sa fie imaginatie si amuzant poate pentru majoritatea oamenilor.Cred ca in cateva luni nato o sa intervina in Rusia si o sa aiba loc un razboi international , noi fiind in prima linie fiind atat de aproape.Rusia pare ca pot sa duca un asemenea conflict de proportii biblice , iar eu , crezand cu siguranta ca o sa fie cazul, deja imi pare rau pentru familia mea si pentru mine , fiindca saracii nu stiu spre ce se indreapta si eu am sa mor pe vreun front.Am fost judecat din punct de vedere al..patriotismului? da.Nu as dori sa intru in detalii politice, nici nu prea am parer i , dar stiu cu siguranta ca in orice pozitie as fi fost , si punct in lume, as fi simtit la fel , poate mai putin apasarea granitelor apropiate , dar cu siguranta cu aceeasi parere despre ce urmeaza.Inca odata,ma numesc Alex si am 26 de ani.Va rog daca aveti vreo idee, vreun sfat sau ceva care sa ma linisteasca aratandu-mi ca nu am dreptate, sunt mai mult decat binevenite.Multumesc frumos si o zi placuta.

Stirile pe care le cititi si scenariile pe care le faceti va accentueaza temerile. Apelati la un terapeut cu ajutorul caruia sa intelegeti care sunt cauzele interioare ale temerilor dvs. si cum sa gestionati situatia.

Nu te incorporeaza nimeni, stai linistit. In teorie ne apara NATO, in caz de practica…ramane de vazut. Razboaiele de azi sunt psihologice si economice asa ca nu va veni nimeni cu mitraliera dupa tine. In al doilea rand, stirile au tendinta de a hiperboliza evenimentele in cautare de senzational sau urmarind niste interese. Nu te mai lasa influentat de media.

https://www.facebook.com/video.php?v=887886441231925

Problema asta , este o fobie, face parte din spectrul fobiilor unde primeaza o frica nejustificata de razboi, etc.Fobiile de obicei trec odata cu gasirea de activitati ce-ti ocupa timpul si nu-ti lasa spatiu sa te gandesti la toate inutilitatile.Cat despre frica ta , ca sa fiu obiectiv si realist, pot sa spun ca daca e sa se intample, se intampla oricum independent de vointa si frica noastra… dar noi suntem datori pana atunci sa ducem o viata placuta nedistrugandu-ne cu ganduri d-astea.Pana la urma, lasandu-ti frica aceasta sa te domine, tu accepti ca ideea razboiului sa castige lupta cu sufletul tau. Da-l naiba de razboi, si fa ceva care sa inlature anxietatea asta!!gasesti tu ceva….

Cauta un hipnoterapeut sa vezi de unde vine frica asta si o vei depăși. Succes!

eu iti recomand sa cauti un psiholog cu care sa vorbesti despre toate aceste frici. ele sunt importante, te preocupa deci sunt reale pentru tine. desigur in spatele acestei frici stau motive pe care doar alaturi de un psihoterapeut le vei gasi. numai bine!

https://evolutiasufletului.files.wordpress.com/2014/09/240703005-michael-newton-calatoria-sufletelor.pdf

Nu te mai otravi cu medicamente ca mai rau iti fac ! Ca solutie ar merge terapia cognitiv-comportamentala sau o terapie de tip integrativ. Cu siguranta este vorba despre fobie si ca s-o poti depasi ai nevoie sa te confrunti cu frica (gradual), sa-ti restructurezi gandurile din ganduri disfunctionale in ganduri realiste si sa te recadrezi spre noi orizonturi. Forta e in tine si nici nu-ti imaginezi cat potential ai, vei fi uimit sa te descoperi! Trebuie doar sa te cauti si curajul spre schimbare! Frica aia are semnificatii profunde legate de trecutul tau, relatiile cu lumea, amintirile timpurii, poate traume uitate..Trebuie cercetat, insa mereu exista solutia

Mesaj:
Buna ziua! am o problema foart grava ,in sensul ca am crize de nebunie ,in viziunea mea…..sunt casnica de 20 de ani ,am un sot care m-a suportat cu toate zapacelile mele [ pe primul l-am pierdut in revolutia 89].Cand ma apuca si e destul de frecvent in ultimul timp,imi cumpar pe datorie vin sau bere si consum in nestire….apoi am manufestari de om nebun…tip ,trantesc ,busesc lucruri…..nu mai pot…sigur aspectele acestea le am din vechime ..dar as vrea sa se opreasca odata! Am facut tratamente psihiatrice…o perioada a fost bine …dar nu am prieteni ,sotul trebuie sa mearga sa munceasca ,datorita compportamentului meu nici cu vecinii nu ma bine….deci sunt oarecum izolata social.Ce sa fac sa scap de aceste manifestari?

In lipsa unor informatii cum ar fi :diagosticul, motivul pentru care ati oprit medicatia, este destul de dificil sa am o parere. Ati incercat sa apelati la un terapeut? Daca nu acum ar fi un moment potrivit.

daca s-a constatat ca este nevoie de un tratament psihiatric constant atunci ar fi bine sa il continuati, insa daca este vorba si despre tulburari de comportament cauzate de abuzul de alcool atunci va recomand sa mergeti la un terapeut specializat pe acest gen de adictie, altfel sansele dvs. de vindecare sunt foarte mici (fara ajutor). Succes!

mergeti la un psihiatru.

mergi la medic

si eu va recomand un psihoterapeut. dupa parerea mea faptul ca sunteti constienta de tot ce se intampla si va deranjeaza reactiile dumneavoastra, imi spune ca nu sunteti un caz pentru psihiatru ci pentru psiholog. numai bine!

NUMAI MAMA OMIDA POATE GHICI EXACT CAUZELE INSA AR PUTEA FI O NEMULTUMIRE DATORATA ROLULUI DE CASINICA, DEGRADARII RELATIEI CU SOTUL SI NEPUTINTEI DE A VA DEPASI CONDITIA ASUMANDU-VA RESPONSABILITATEA PENTRU MAI MULT. ADEVARUL IL PUTETI AFLA DOAR LUCRAND CU UN PSIHOTERAPEUT .

Mesaj:

taranca nebuna..

Buna,

Asta sunt eu..mai nou in ochii sotului meu.
Am 28 de ani si o fetita de 6 ani..mereu am incercat sa o fac fericita..asa cum eu nu am fost..
Ii plac animalele..si fiind singura la parinti am crezut ca se va bucura sa aiba un animalut si am tot cumparat..
pestisori, pisica, porcusor de guineea, papagal si mai nou caine.
Cu fiecare animalut a fost interesant la inceput..apoi se plictisea si nu il mai baga in sema..
Dupa ce ma saturam sa curat dupa ele le dadeam mai departe..
Cu pisica a fost foarte enervant cand a inceput sa distruga lucruri prin casa, sa o zgarie foarte rau pe fetita si sa se pise peste tot.
Apoi am hotarat ca un caine poate fi cel mai bun prieten al ei..dar urmarind emisiunile lui cezar..sotul meu a hotarat ca "cel mai rau" e cel mai potrivit, adica un amstaff..
Cu toate ca nu eram siguri de alegerea facuta intr-o zi ne-am trezit cu un pui de amstaff in casa..era foarte dragut..
apoi am inceput sa nu mai suport mirosul de pisat,diaree si voma al cainelui..timpul si milioanele cheltuite la dr.pentru vaccinuri, perfuzii si medicamente..
Intre timp am aflat ca sunt iarasi insarcinata..si analizele mele costa foarte mult..
Am renuntat la o mare parte din ele dupa ce sotul meu a considerat ca am platit prea mult la dr.(pentru caine nu se punea problema asta..)
Eu nu lucrez de ceva timp..deci banii lui sunt in prioritatea cainelui..si timpul..e foarte important pentru el! cu cainele petrece 90% din timpul lui.
cu mine si fetita daca merge la cumparaturi sau la un loc de joaca..citez: "- ii vine sa se sinucida!, isi pierde o zi din viata!"..s.a.
Dupa mai multe discutii.. a vandut cainele dar nu a mai vorbit cu mine..a renuntat la cel mai pretios lucru din viata lui din cauza mea..
Dupa aproximativ o luna cand reusisem sa fac curat in casa si in mine..m-am trezit iar cu cainele in casa..l-a recumparat de la aceeia fara sa imi ceara parerea.
Acum cainele are aproape 6 luni, e destul de mare si se joaca destul de agresiv, sare cu picioarele pe fetita si a zgariat-o deja de trei ori pe fata in zona ochilor..
Devine agresiv cand roade oase (fetita i-a pus mana la ochi cand rodea un os si a marait la ea),
dupa aceasta scena l-am surprins pe sotul meu dandu-i oase crude cu sange pe ele la caine! asta m-a speriat si infuriat foarte rau deoarece
il consider un pricol si mai mare pentru copil! i-am spus sotului meu ca daca face asta o sa-i arunc cainele pe ferestra, il omor eu inainte sa-mi raneasca copilul!
iar el rade si ma considera nebuna..
Sunt foarte nervoasa si stresata..mai am cateva luni si o sa mai nasc un copil..nu vreau sa aduc un nou nascut intr-o casa plina de par si bacterii de caine..
Nu vreau sa-i pun vata si sanatatea in pericol pentru acest caine! Vreau sa dispara! dar sotul meu nu vrea asta! Ce pot sa fac? o sa dispar eu!
O sa astept pana in ziua nasterii si nu ma mai intorc aici..o sa apelez la un centru de protectia copilului..imi pare foarte rau..nu vreau sa renunt la fetita mea..
nu vreau sa ma despart de ea din cauza unui caine! imi pare rau ca vor suferi doi copii..din cauza unui caine!!nu stiu ce pot sa fac..ce altceva pot sa mai fac??
Sunt eu nebuna ca nu pot accepta un caine imprevizibil si mizerabil in preajma unui copil?
Astept si sfatul vostru..poate gasesc o alta cale..

Va multumesc!

ma gandesc ca acel caine nu are nicio vina, el pur si simplu traieste. Insa o problema mare, asa cum o bine prezentati, este atitudinea sotului/tatalui fata de siguranta si sanatatea copiiilor. Nu pot decat sa va incurajez sa aveti in prim plan sanatatea copiiilor, chiar daca este nevoie de niste eforturi suplimentare. Succes!

Nu ati mentionat cum fost relatia dvs. cu sotul inainte de aceste probleme.Din cele descrise de dvs. se pare ca exista probleme nerezolvate in cuplul dvs. Ati incercat terapie de cuplu? Poate ca v-ati concentrat prea mult pe copil si ati neglijat relatia. Daca sotul nu doreste sa mearga la terapie de cuplu poate apelati dvs. la un terapeut.

Din descrierea dvs se pot desprinde mai multe ipoteze. In prima faza, nici nu stiam ce fel de rasa sunt acesti Amstaff si dupa putin research nu par cei mai sociabili si iubitori de copii caini. Banuiesc ca locuiti intr-un apartament, iar acesti caini se faci mari si au nevoie de spatiu pentru a-si risipi energia, disciplina si rigoare, altfel pot deveni cu usurinta agresivi. Puteti negocia cu sotul dvs si sa alegeti o rasa de caine care sa poata convietui cu un copil, cum ar fi Golden Retriever (desi iarasi sunt cam mari pentru apartament), sau caini de talie mica, jucausi, energici, care sa nu reprezinte un pericol nici pt copii nici pt dvs ca adulti si care nu necesita foarte multe eforturi ca si igiena sau ingrijire. In alta ordine de idei, atitudinea sotului fata de copii si dvs pare sa ascunda alte nemultumiri, iar devotamentul fata de caine pare a fi ca o pedeapsa. Incercati sa discutati ca doi adulti aceste aspecte si sa mergeti impreuna la terapie de cuplu, este important sa oferiti copiilor dvs un exemplu coerent. Cu siguranta ati observat si dvs ca insistentele de a scapa de caine, culpabilizarea sotului si incercarile de a atrage atentia asupra venirii pe lume a unui nou copil si siguranta celor mici par sa nu il atinga pe sotul dvs. Aici alta este problema si o veti putea explora in terapie cu succes!

Puteți da câinele la dresat, dar mai bine ar fi să schimbați rasa cu un ciobănesc german, care de asemenea trebuie dresat. Un dresor cu experiență il va invata sa-si faca nevoile într-un singur loc si să fie sociabil cu copiii. Succes!

Apropiati-va mai mult de soţ,oferiţi-i afecţiune şi atenţie. Ar putea să-i lipsească aceste lucruri si să le găsească in acea fiinţă,căinele. Nu puneţi presiune pe el să renunte la câine,va renunţa singur cănd va simţi că nu-i mai lipseşte ce caută. Încercaţi, ar putea fi o soluţie.

Este important sa înțelegeți un aspect legat de sirul mare de animale dăruite copilului dvs. Atitudinea de a dărui copilului dvs animale si cred ca si tot felul de jucarii vine dintr-o nevoie f mare, nevoia de implinirea emotionala.Toate acestea le daruiti copilului dvs interior,cel care a fost privat de acestea. Faceti aceasta diferenta si atunci cand daruiti, fiți atenta cui. Ambele variante merita sa primeasaca tot ceea ce este mai bun si mai frumos. Aceasta diferentiere elimina frustrarile dvs si chiar proiectiile asupra copilului.

Legat de problema conjugală saracul caiine este paravanul care ascunde conflicte legate de cuplu, conflicte nerezolvate si neabordate intr-un mod matur. Ati primit mai sus foarte multe sfaturi care va pot fi de ajutor. Eu va recomand sa vizitați un psihoterapeut de cuplu. Mult succes!

Mesaj:
Am aproape 18 ani,fizic sunt sanatos,dar am o problema sufleteasca ca sa zis asa.Nu am avut niciodata o prietena,datorita timiditatii.Ma simt foarte prost sunt pesimist,ma gandesc numai la lucruri negative,pun mereu raul inainte,ma gandesc la viitor ca daca va fi asa sau asa in sens negativ,iar daca se intampla ceva numai la lucrul ala ma gandes…Nu stiu ce-i cu mine am ajuns sa nu ma simt bine nici cu prietenii avand un sentiment neplacut,deseori imi place sa stau mai retras sa nu ies.Cred ca e un inceput de depresie.Parca simt asa o greutate pe inima,chiar nu stiu ce se intampla cu mine si avand gandurile astea pesimiste chiar ma sperie si chiar imi afecteaza foarte mult viata.Inainte eram fericit,comunicativ,glumet,acum parca am o retinere.Va rog foarte mult sa ma ajutati sa ies din starea aceasta.Am vrut sa apelez la un psiholog,dar nu am mijloacele financiare necesare.Multumesc anticipat.

Ati facut un pas important constientizand aceste probleme. Exista ONG-uri care ofera consultanta gratuita. Apelati la una dintre aceste organizatii..

ma gandesc ca esti inca la liceu? daca da… apeleaza cu incredere la consilierul scolare, care este si specializat pe categoria ta de varsta. Daca doresti un al psiholog incearca sa gasesti unul care are contract cu Casa Nationala de Asigurari si care iti poate deconta sedintele de consiliere… sau poti cauta centre sau asociatii care au programe de consiliere gratuita. Nu renunta!

Mesaj:
Ma numesc G. Ioana si am terminat facultatea de Psihologie, la Cluj, cu specializarea Psihologie si am o intrebare. o prietena a terminat aceeasi facultate, iar acum e angajata in cadrul unui azil de batrani pe pst de consilier. intrebarea mea este: care sunt pasii pe care ar trebui sa ii urmez ca sa reusesc si eu sa consiliez, pentru ca mai tarziu, dupa ce capat experienta, sa devin psiholog sau terapeut? imi face placere sa dau sfaturi, sa ajut oamenii cu o vorba, cu un sfat, sa le ascult problemele si sa gasim impreuna o solutie, dar vreau sa stiu de unde sa incep ca sa ajung la acest pas. nu stiu daca am apelat unde trebuia dar va rog daca puteti sa ma indrumati intr-o directie. va multumesc

draga colega, daca doresti sa devi psihoterapeut atunci primul pas este sa alegi o metoda si sa contactezi Asociatia Nationala respectiva. Pana atunci ar fi de dorit sa termini si masterul (daca nu l-ai facut deja). Sigur vei fi indrumata de scoala de psihoterapie pe care ti-o alegi. Poti contacta si Colegiul Psihologilor pt mai multe informatii despre ‘formalitatile’ ce trebuiesc indeplinite pt drumul tau. Succes!

multumesc mult

Poti face formare in psihoterapie si nu mai ai nevoie de master. Daca vrei sa faci o formare in Cluj ma poti contacta pe privat . Bafta!

Mesaj:
Va rog sa ma ajutati sa-mi ajut fata,are 32 ani,casatorita,cuplu normal. Sufera acut de insomnie,mai ales dupa doua esecuri de fertilizare,dorind din tot sufletul copil. Nu stiu cum sa o mai sfatuiesc,ajutati-ma cumva pentru moment.
Multumesc anticipat,FC

pt moment poate consulta un medic psihiatru care sa ii recomand un tratament macar pt somn, daca nu exista si o cauza mai complicata. In plus, ma gandesc ca poate iar fi de folos sa discute cu un psihoterapeut despre aceasta perioada din viata ei, o perioada incarcata de aceste doua esecuri. Succes!

cunosc un cuplu casatorit de 11 ani care au facut tratamente pt a avea copii si fertiizari esuate, care dupa ce au renuntat mamica a ramas insarcinata natural fara interventii. sa nu isi piarda speranta ca bebeii vin cand vrea Dumnezeu:) in privinta insomniei, da necesita sedinte cu un psiholog. multa sanatate si rabdare:)

Dorinta de a avea un copil exercita o presiune mult prea mare mai ales ca demersurile nu s-au concretizat cum spera ea. O recomandare ar fi sa apeleze la un terapeut cu care sa discute despre aceste lucruri si despre solutii.

Se spune ca "rugaciunea mamei mele, nu este de ajuns"! Oricat de mult ati dori sa o ajutati, ea este cea care trebuie sa ceara ajutorul ca sa-l poata primi. Este nevoie sa analizeze impreuna cu un psiholog istoricul relatiei ei de cuplu si impreuna sa descopere, sa analizeze si sa rezolve ceea ce ii produce aceasta tulburare.

wwww.terapiabowen.ro

Mesaj:
Ma numesc Natalia, sotul meu lucreaza in armata si el cind e in deplasare na avem rabdare sa ne revedem, iar cind el vine acasa ne certam ft des nui zi ca noi sa nu ne certam si mai mult ne certam din cauza lu mama lui, ia a ramas singura fara sot de 2 ani …si el se teme sa o lase singura ,va rog mult ajutatima?!

Sotul dvs este intins pe sfoara de cele 2 femei importante din viata lui. Mama care are nevoie de atentie, companie si multe altele, sotia (familia)care la fel necesita foarte multe. Ceea ce nu se reuseste este intelegerea, de catre toti trei, ca fiecare rol in familie are atat avantaje cat si limitari. Barbatul nu reuseste sa managerieze rolul de copil pentru mama lui si de sot pentru sotia lui, nu stie sa puna anumite limite atat sotiei cat si mamei. Mama invadeaza granitele familiei si cuplului sau. Sotia cere intaietate si chiar totalitate in relatie cu sotul. CINE ARE DREPTATE? Toti si in acelasi timp nici unul. Toti 3 trebuie sa intelegeti ca rolul vostru in aceasta familie este UNIC, mama nu are cum sa fie si sotie cu pretentiile aferente, sotia nu are cum ocupa locul de mama, relatia lui cu mama este foarte importanta si le apartine, iar sotul trebuie sa invete sa fie ferm si iubitor in acelasi timp si sa nu mai amestece rolul de copil cu cel de sot, cap de familie. GREU? EIIIII, multi trec prin aceasta situatie, se rezolva daca exista comunicare, iubire si bun simt. Va recomand sa vizitati un terapeut care va poate ajuta f mult.

si eu stau cu mama soacra si noi am avut discutii pe tema asta, dar trebuie sa lasi mult de la tine daca ai ales statul impreuna cu mama lui, pentru ca si ea are nevoie de el si tu ai nevoie de el, dar nu trebuie el pus tot timpu intre voi ca ii este destul de greu. banuiesc ca sta putin acasa daca e in armata asa ca bucurati-va unul de altul cat sunteti impreuna si problemele cu soacra ta rezolvati-le voi intre voi, prin comunicare multa si compromisuri. va fi totul in regula cu cateva compromisuri si rabdare, ca tot pentru binele vostru le faci, crede-ma. multa bafta, rabdare si intelegere :0

faceti pace cu soacra.

Stimata doamna… in armata exista disciplina si se pare ca mama , respectiv soacra dumneavoastra probabil ca poarta un grad erarhic de asculta mai mult de ea decit de sotie.. si implicit familia se destrama din cauza acestui fapt.. acum nu cred ca e cazul ca sotul dumneavoastra sa ii gaseasca soacrei un alt sot.. insa sotul sa se gindeasca ca poate sa isi piarda familia ascultind mai mult de mama decit de sotie… e doar un sfat…

Terapia de cuplu ar fi o varianta pentru dvs. Ati putea explora posibilitatile existente astfel incat situatia sa se detensioneze.

Să taie cordonul ombilical,iar dumneavoastră să nu loviţi in loialitate,e mama si doare.