Mesaj:
Buna seara, sunt un om disperat! Am 19 ani, si ma confrunt cu niste probleme de identitate ….. Am avut un prieten cel mai bun, cu care imparteam totul ….. Eram ca doi frati! In urma unor neintelegeri, el a hotarat sa nu mai fie prieten cu mine ….. Eu nu am acceptat! Pentru jumatate de an, am lucrat impreuna …. De vreo saptamana, am renuntat la acel job si drumurile noastre au luat cursuri diferite ….. Mie imi este extrem de dor, ma uit la poze cu el ….. Ma gandesc tot timpul la el!!!! Nu sunt homosexual, am avut relatii doar cu fete ….. Dar nu inteleg dc il plac asa de mult ….. Probabil obisnuit sa imi acorde toata atentia, si deodata se schimba totul …. Ma afectat emotional ….. Nu inteleg….. Multumesc! Va rog sa nu radeti!

ce inteleg eu este ca esti foarte atasat de acest bun prieten pe care il consideri chiar un frate. Nu este nimic anormal in acest gen de legatura intre doua persoane de acelasi sex. Nu toate relatiile de acest gen inseamna automat homosexualitate. In general consider ca daca avem un atasement foarte puternic, fie ca este vorba de o persoana sau de un obiect, atunci suferinta este cu atat mai mare la pierderea obicetului/persoanei respective. Este ok pt noi baietii/barbatii sa avem sentimente; nu putem sa nu simtim nimic… sa nu ne atasam de persoane (de orice varsta si sex)… alternativ este sa devenim psihopati (doar ei nu simt nimic). Incearca sa il lasi o vreme… poate pana la primavara si revino macar cu un telefon; sunt convins ca daca si el tine la tine ca la un frate atunci sufera la fel ca tine; poate ca totul a fost o problema de orgoliu… asa suntem noi . Succes!

Poate ar ajuta daca ati incerca sa manifestati in viata dumneavoastra acele calitati pe care le-ati pretuit la prietenul Dvs. De exemplu, daca el avea o calitate pe care Dvs. considerati ca nu o aveti… dezvoltati acea calitate. Pretuiti timpul petrecut impreuna ca pe un dar pe care vi l-ati facut unul altuia si nu ca pe ceva obligatoriu sau de la sine inteles.

Prietene… nu ride nimeni de tine ca nu e de ris.. insa problema la tine este socializarea cu persoanele din jurul tau… Ai facut din acel prieten o proprietate pe care daca ai pierdut-o.. te-ai ruinat… mare atentie nu ai decit 19 ani si viata nu se limiteaza la o singura persoana… Prtobabil ca prietenul tau se simtea sufocat de tine si de ceea a iesit in larg.. ceea ce ar trebui sa faci si tu… sa iesi in larg… sa socializezi….

Mesaj:
Mama mea are probleme de sanatate,de f multi ani .iar in timp m.au coplesit si am obosit.nu ma pot bucura de ani tinereti pt ca m.au acaparat problemele familiale de la o varsta frageda.ce sa fac?

exista persoane care te-ar putea sprijini sau care te sprijina? Ma gandesc ca poate ar fi de dorit sa imparti aceasta povara cu altii. Toti avem limitele noastre, chiar daca este vorba despre parinti sau copiii nostri.

Ce probleme de sănătate are mama? Tata este prezent in familie? Ne puteţi da mai multe detalii? Poate vă ajutam.

Ce ai fi vrut sa faci daca nu era problema cu mama?

Incearca sa-ti gasesti un echilibru in tot ce faci,lasa sa atarne si-n cealalta parte a balantei ceva din ce-ti place sa faci,ce te poate relaxa.Meriti un timp doar ptr.tine,ptr.a-ti re-incarca bateriile.Ar fi ideal,cum a specificat domnul Botezat,sa-ti gasesti pecineva care sa te ajute,sa te inlocuiasca macar ptr.o ora pe zi.Natura ne-ncarca de energie,chiar si o mica plimbare prin parc te poate ajuta.Succes!

Mesaj:
Buna ziua!
Am un baietel de 2 anisori, tatal lui ne-a parasit in iulie anul acesta si urmeaza sa divorteze de mine. Cel mic inca suge la piept si depinde de mine, adoarme la san, noaptea se trezeste de 3-4 ori si vrea la piept, apoi adoarme, nu manaca cu altcineva, nu prea sta cu nimeni in casa. Concediul de maternitate s-a terminat si trebuie sa-mi caut un serviciu. Intr-o dimineata l-am lasat cu tatal meu si cu sora mea de 40 ani acasa, nu a vrut sa manance aproape nimic,nu au putut sa-l imbrace in hainele de joaca, abia afara in parc au putut dar, tipa si plangea si striga intr-una mama…, mama…, a plans pana a vomitat, cu greu au reusit sa-l impace. Tatal lui vine sa-l vada o data pe saptamana, ma suna la tel. o data la 2-3 zile, uneori chiar in fiecare zi si intreaba de el. In seara cand tatal lui ne-a parasit, i-am zis sa-i spuna micutului ca pleaca si ne paraseste si ca nu mai vrea sa aiba de-a face cu noi. Tata lui mi-a spus ca este prea mic sa inteleaga acest lucru si ca ii va spune cand va fi mare, si atunci i-am zis eu micutului de fata cu tatal lui, ca tata ne paraseste si ca nu mai vrea sa aibe de-a face cu noi, a fost inr-o vineri seara. Maine zi, sambata dimineata cand s-a trezit primul lucru a fost sa-l strige pe tata, el fiind obisnuit atunci cand il striga sa vina la el sau sa mergem noi in camera la tatal lui. Am mers in camera la tatal lui , spunandu-i celui mic, ca tata nu mai este, a plecat, ne-a parasit, a plans si cu greu l-am impacat. La fel a facut si dupa amiaza cand s-a trezit, l-a strigat pe tatal lui intr-una, si-am plans amandoi. L-am sunat pe tatal meu sa vina de sat ca plange copilul dupa tata si a venit, strigandu-l si pe el tata. Abia dupa o luna si ceva, copilul a inceput sa strige la bunicul tataia.
Nu stiu cum sa procedez ca sa-l fac sa adoarma cu altcineva, sa manance cu altcineva in afara de mine.
Cand voi incepe serviciul si voi pleca de dimineata de acasa si voi lipsi 8-10 ore, nu vreau sa-mi simta lipsa sau sa-mi duca dorul.Cu mama nu am o relatie buna, avand o mare parte din vina, fapt ce a dus la divort.
Va rog sa-mi spuneti cum sa procedez.
Va multumesc!
Va salut cu stima si respect,
Mariana

Imi pare rau pentru situatia prin care treceti. Multe familii trec prin ceea ce treceti dvs acum. Si foarte multe familii fac exact aceeasi gresala pe care o faceti dvs acum. Folosesc copilul ca metoda de razbunare de pedepsire a partenerului si chiar ca o metoda de al aduce inapoi acasa. Stiu ca suna dur dar este un adevar. Am lucrat si lucrez cu familii in divorturi si vad razboaie emotionale la care copii participa in cota parte. Copii pot trece mult mai usor peste acesta perioada daca nu sunt implicati in MACEL. Ganditi-va ca saditi in sufletul copilului dvs idee de abandon, va vede plangand pe pieptul lui, vede suferinta iar el reactioneaza comportamental poate chiar prin tot felul de simptome si boli El nu este pregatit sa stie ca tatal sau pleaca din caminul familial. Se poate avea o relatie foarte frumoasa si altfel, daca situatia o cere.

Eu sunt socata de ceea ce spuneți. I ati spus copilașului ca tatăl lui nu mai vrea sa stie de el???? Si va mai mirați ca reacționează așa???? Dar cum sa faceți una ca asta , l ați șocat definitiv

In consecinta trebuie sa reparati ceea ce ati stricat. Spuneti copilului ca este in siguranta, ca mama si tatal lui il iubesc foarte mult, ca tatal lui va veni des sa il vada. Si cautati putin cate putin sa dati libertate copilului, sa ii permiteti sa se desprinda de dvs, sa taiati cordonul ombilical. Si va recomand, neaparat sa intrati intr-un proces terapeutic legat de divort. O sa va ajute foarte mult. MULT SUCCES si liniste sufleteasca!

Copilului trebuia să-i spuneţi că tata va fi prezent in viaţa lui şi că îl va iubi mereu. Chiar dvs.spuneţi că îl vede săptămânal si că vorbiţi des la telefonon.

Constient sau nu v-ati folosit de copil sa sa mai tineti pe fostul sot langa dvs. Aveti nevoie de ajutor si faceti tot posibilul sa-l solicitati de la persoanele apropiate. Problema care o intrevad este mai grea, legata de coplesire si datorita faptului ca aveti si un prunc. Ttrecand prin socul unei despartiri puteti fi intr-o depresie postpartum. Depresia postpartum (DPP) este o tulburare psihică frecvent întalnitã la mamele, dar şi la partenerii acestora, în primele luni de la naştere a copilului si este determinată în principal de modificări hormonale semnificative şi bruşte. În cazul unei DPP severe, simptomele pot surveni oricând în primul an de după naştere, şi sunt identice cu ale unei depresii severe : tristeţe, pierderea interesului, dificultăţi de concentrare, agitaţie sau lentoare psihomotorie, senzaţie de oboseală exagerată, tulburări ale apetitului (anorexie sau bulimie), tulburări ale somnului (insomnii), scăderea libidoului, gânduri de sinucidere, sentimente ambivalente sau negative faţă de sugar; sentimente de culpabilitate legate de incapacitatea de a avea grijă de copi (in cazul dvs. doi coiii).

Cam pana la ce varsta v-ati propus sa alaptati copilul?

Intelegeti faptul ca sotul v-a parasit pe dvs si nu pe copil.

Apelati la un terapeut pentru a intelege cauzele si modalitatea de a gasi rezolvare la situatia descrisa de dvs. In plus sunt de acord cu colegii mei cu faptul ca afirmatia dvs. cu privire la tata in fata copilului nu a facut bine nimanui. Copiii au nevoie sa stie ca parintii ii iubesc. In felul acesta se simt in siguranta. Daca l-ati “luat pe tata” in momentele in care nu sunteti prezenta copilul va simte lipsa si asta este normal. Poate explorati in terapie si legatura cu mama care se pare ca a generat niste probleme.Succes!

Mesaj:
Prietenul meu m-a parasit pe motiv ca eu l-as insela. Dar nu este adevarat si nu stiu cum sa il fac sa inteleaga ca il iubesc si ca nu l-am inselat niciodata . Va rog ajutati-ma !!

daca i-ati adus dovezi clare si tot nu vrea sa le accepte… atunci poate ca exista alt motiv pt respingerea lui. Ati putea incerca sa le aflati. Succes!

Incercati sa aveti o discutie constructiva n care sa va sustineti punctul de vedere dar si sa ii ascultati temerile sau parerile.Poate astfel va lamuriti amandoi cu privire la modul in care puteti rezolva situatia.

Cel care acuza, poate fi cel care inseala! Nu te-a parasit pentru ca l-ai inselat ci poate s-a folosit de aceasta "oportunitate" pentru a iesi din relatie, altfel ar fi vrut sa afle adevarul sau s-ar putea ca asa zisul "prieten" cum il numesti sa fie paranoic si nicio dovada din lume nu-l va satisface. Daca poti, mergi la psiholog sa lucrati pe increderea in sine si in propriile valori ca alta data sa nu mai doresti sa ramani langa un om care te respinge.

Foarte adevarat Mihaela Comisel ,,textele"’ astea fac parte din strategia lor expirata de ,,next’".Ia aminte si deschide larg ochii la urmatoarea relatie.De multe ori aventurierii sunt cameleoni!

adevar spune ioana, nu avem exact cum este in aceasta situatie, insa uneori se folosesc de aceste pretexte pentru a stoarce de la tine cat mai mult si eventual, cedand, treptat sa devii dependenta de el…partea cu dependenta ei o stiu foarte bine din practica..asadar ascult-o pe Mihaela

Este foarte greu de demonstrat nevinovatia! De ce vreti sa-l convingeti? Intr-o relatie sunt absolut necesare doua conditii ne-negociabile: incredere oarba si respect! Nu sunt conditii variabile: am incredere un pic si te respect mai mult sau invers. Este foarte greu de reconstruit o astfel de relatie in care un partener nu are incredere in celalalt! Sunteti sigura ca va doriti sa reintrati in aceasta relatie? Succes!

Mesaj:
Buna ziua,

Iubitul meu se balbaie(eu zic ca se blocheaza)…este ca in cazul regelui George al 4-lea.In copilarie a trait in scandal,tatal fiind alcoolic(nu era el agresat,ci mama lui). Mama lui spune ca pana la varsta de 3 anisori se putea exprima fara sa aibe aceste blocaje! Urmeaza in vara sa ne casatorim si ii este foarte teama de acea zi(stie ca se va face de ras din cauza "defectului"sau. Eu as vrea sa-l ajut,dar nu stiu ce sa ii fac sau sa ii zic inafara de "respira"! Cand are aceste blocaje devine foarte agitat(face tot timpul ceva cu mainile sau cu piciorele).Are si momente in care se poate exprima fara probleme….dar destul de rare,din pacate pentru el!
Ce ne-ati recomanda sa facem?
Va multumesc tare frumos!

ma gandesc ca este foarte posibil ca acest balbait sa fie un raspuns la anxietate (poate un mic atac de panica) asa cum este si agitatia pe care o descrieti. Daca este vorba despre acea perioada traumatizanta pe care el o blocheaza, atunci ii recomand sa inceapa psihoterapie, unde sa poate explora si depasi acest impas. Ar mai exista si o varianta de a trata doar simptomul cu tratament anxiolitic insa nu garanteaza eliminarea sursei. Poate incerca si o combinatie intre cele doua, in functie de disponibilitatea sa. Succes!

Recomandarea este sa mergeti la un psiholog! Acest balbait sau blocaje cum le numesti tu au fost modalitatea prin care el a "supravietuit" traumelor din copilarie, chiar daca abuzul spui ca a avut loc numai asupra mamei, si el a fost abuzat pentru ca la varste atat de fragede a fost expus unor astfel de scene. Orice alt sfat pe care l-ati putea primi aici nu va rezolva problema, pentru ca are nevoie clara de psihoterapie! Multa sanatate!

Si eu sunt de parere ca explorarea in terapie a cauzelor si manifestarilor descrise poate avea succes in acest caz!

Terapie Cranio-sacrala cu rezultate f bune

Mesaj:
Buna ziua!
In urma cu cativa ani, in urma unor conflicte cu un grup de fosti prieteni, acestia mi-au scos zvonul ca sunt nebuna. Vazand cata credibilitate au si ca sunt desconsiderata sistematic, am cazut intr-o depresie cu fobie sociala. A fost un razboi psihologic din partea lor, si ar fi multe de spus la cat m-au terorizat psihic, pana la a nu putea obtine un loc de munca, deoarece se stia ca sunt nebuna.
Mi-am revenit greu si recent am inceput niste cursuri, unde o colega ajungand in contact cu cineva din grupul de nemernici, a aflat varianta vehiculata de ei, si astfel ma simt din nou stigmatizata. Ma tem ca iar am intrat in depresie.
Ce sa fac sa nu mai trec prin ce-am trecut?

In primul rand defineste-ti notiunea de "nebuna". Cat de mult crezi in aceasta notiune? Ai nevoie de un psiholog cu care sa analizezi istoricul tau de prietenii, de "depresii" si "fobii" prin care ai trecut.

Ati apelat la un terapeut in prima perioada? Daca da probabil este nevoie sa continuati demersul si daca nu acum ar fi un moment bun. Spuneti ca va simtiti stigmatizata. Simtiti din partea colegei ds. actuale asa ceva? Sau este doar o teama care s-a reactivat?

Multumesc pentru sfaturi! Nu am apelat la psihologi din pacate. Am crezut ca ma descurc singura, dar de fapt am devenit foarte vulnerabila.

D-nei Doina Z : Colega a spus si altor colege ce a aflat, iar eu in perioada in care am sesizat asta, am retrait emotiile de neputinta si durere= stigmatizare. Unele din colege au observat manifestarile mele ciudate si le-am auzit vorbind ca am probleme psihice. Asta m-a demontat total, nu stiu cum sa ma descurc emotional cu asta.

Demonstreaza-ti tie si apoi lor ca nu esti asa. Un psiholog te poate ajuta. Succes!

Mesaj:
Buna ziua. am si eu o problema, am un prieten care are 22 de ani si nu se poate impune in fata parintilor, chiar daca stie ca nu au dreptate, el isi sacrifica propria fericire pentru a-i multumii pe ei, nu isi poate impune punctul de vedere in fata lor si isi lasa viata dictata in continuare de deciziile lor, de foarte multe ori pripite in ceea ce il priveste. Cred ca este imatur emotional, daca este asa acest lucru se poate remedia? Cum? (stiu ca nu este bine pt el deoarece el mi s-a confesat si as vrea sa il ajut cumva, i-am recomandat sa mearga la un psiholog,dar el imi spune ca nu simte nevoia, probabil nu realizeaza aceste probleme)Va multumesc

Inteleg ca nu vrea sa mearga la un psiholog insa s-a confesat la dv. V-a cerut ajutorul? Daca da atunci inseamna ca are nevoie de indrumare. Niste ore de dezvoltare personala (terapie daca este cazul) ar fi utile.

ma gandesc ca este foarte speriat de posibilitatea unei confruntari directe cu parintii sai, care se pare ca il tin foarte bine cu capul plecat. Din aceasta cauza este si foarte probabil sa ‘nu simta nevoia’ de a discuta cu un psiholog si din pacate nici nu il putem obliga sa o faca. Incearca sa il incurajezi, eventual si cu ajutorul altora, sa inceapa sa exploreze acest blocaj. O perioada de dezvoltare personala i-ar fi de folos. Succes!

Sta cu parintii?

E mai greu sa te impui in fata parintilor la varsta de 22 de ani…dar nu este si imposibil. Depinde de atitudinea si de cererile pe care le are.

Da sta cu parintii

Poate doar sa negocieze cu parintii, nu are cum sa se impuna, atata timp cat este in intretinerea lor.

Mesaj:
Hernia de disc se poate trata si cu ozonoterapie?

va recomand sa contactati direct un specialist in ozonoterapie care sa va explice direct. https://www.google.ro/webhp?sourceid=chrome-instant&ion=1&espv=2&es_th=1&ie=UTF-8#q=cabinet%20ozonoterapie&es_th=1

eu am tratat-o cu masaj si reflexoterapie. de 3 ani nu am mai avut niciun simptom.

Mesaj:
Buna ziua! Am 19 ani si ma confrunt cu o problema. Am o relatie de 3 ani si acum 3 luni ne-am mutat impreuna. De curand mi-a spus ca nu ma mai iubeste ca la inceput si ca nu stie daca vom mai ramane impreuna. Sunt distrusa! Vreau sa salvez relatia pentru ca eu il iubec si nu vad viitorul decat langa el. Este dispus sa inceram sa ne salvam relatia. Cum am putea face asta?

incercati consiliere de cuplu. Poate fi de folos. Succes!

Consiliere, obligatoriu!

In foarte multe relatii, la un moment dat, apare o perioada de monotonie, de blazare emotionala in cuplu, Dispare pasiunea, totul este predictibil, lipseste noul iar cuceritorul din barbat nu mai este stimulat. Daca cei doi isi doresc sa continue relatia aceasta perioada este depasibila, ca a zic asa. faceti o vizita la un consilier de cuplu.

Stati separati doua saptamini, fara sa v-a vedeti si fara Sa comunicati in nici un fel. Ve-ti vedea amindoi adevarul despre dragoste intr-o relatie de cuplu. A-s vrea s-a stiu daca trec cele 2 saptamini !!!!!!!?????

Nu stati separati deloc daca vreti sa va salvati relatia. Se va duce naibii tot. Aia o sa fie si ultima zi cand il vei vedea. Cum ii dai putina libertate, profita de ocazie si gaseste pe altcineva. Nu ma crezi??? Intreaba persoanele patite. Daca vreti sa salvati relatia,petreceti CAT MAI MULT timp impreuna. A se tine cont de faptul ca petrecerea timpului impreuna , nu inseamna sa stati sub acelasi acoperis si fiecare sa faca orice altceva care nu l include pe celalat, ci sa comunicati, sa va relaxati,sa va distrati, sa faceti dragoste, sa plecati in vacanta , sa va reamintiti momentele frumoase petrecute impreuna si ce v a unit etc. De ce sa nu stati separati? Daca nu va rezolvati problemele, nu comunicati etc , el daja are in cap sa o termine cu tine. Asta e momentul lui de respiro si nu are de ce sa revina la tine. Este necesar aa va reamintiti ce lucruri frumoase v au unit si sa discutati ce si cum, nu sa faceti teste de cat de mult rezista fara mine sau nu. Mai ales ca barbatii rar rabda sa stea fara sex, si ghici ce o sa faca in aceste doua saptamani? Acea persoana s ar putea sa i convina si sa decida sa raman cu ea , nu cu tine. Fuga si refuzul de a comunica, nu rezolva probleme si nici distanta, doar apropierea si comunicarea eficienta. Lipsa din viata lui , e posibil sa aduca dor sau dorinta sexuala, dar problemele raman aceleasi si vor ies la suprafata din nou dupa scurt timp

psihoterapie de cuplu cred ca v-ar ajuta

Mesaj:
Buna ziua,

Ma numesc Eugen si am 23 de ani. Nu stiu cum sa incep si ce sa spun caci am atat de mult pe suflet.Ce pot sa zic este ca nu prea am avut o copilarie si adolescenta prea frumoasa.Fiind mai plinut am fost tinta mistourilor a celorlalti copii, iar acasa lucrurile nu au fost prea bune deoarece a lipsit mereu comunicarea intre mine si parinti. De aceea ma consider a fi o fire introvertita si imi este greu sa ma integrez social sau sa port o conversatie fata in fata cu o persoana necunoscuta.Desi fiind asa am incercat mereu sa imi depasesc aceasta stare si sa incerc sa comunic , sa socializez , dar fara prea multe reusite.
Cum spuneam..acasa situatia nu este prea fericita.De curand a trebuit sa fac un imprumut ca sa pot salva casa parintilor mei…practic am renuntat la o parte din visurile mele de viitor.Doream sa pornesc pe cont propriu , sa am casa mea , sa nu mai stau cu ai mei , dar cu necazul acesta sunt nevoit sa mai stau inca 5-6 ani alaturi de ei si gandul asta ma omoara.Imi doresc sa fiu independent dar situatia mea financiara nu imi permite sa platesc si ratele astea si sa fiu pe cont propriu. Parinti mei muncesc dar nu castiga indeajuns sa se intretina , majoritatea banilor lor se duc pe datorii si prea putin pentru intretinerea casei + mancare. Si ei tot apeleaza la mine si nu ii pot refuza. Am ajuns sa muncesc degeaba caci nu imi pot cumpara ceva pentru mine. Am sacrificat totul ca sa fie ok acasa , dar ma neglijez pe mine. Nu pot face ceea ce imi doresc.La munca nu sunt multumit de ceea ce castig si parca as vrea sa plec in alta parte dar sunt dependent de locul asta , mai ales cu ratele astea de acum. Sunt intr-o situatie disperata , nimic nu mai are rost pt mine ..rolul meu in viata nu mai are rost. Sunt tras inapoi de persoanele care ar trebui sa ma impinga de la spate.O sa ajung la 30 de ani si nu am realizat ceva important. Nimic nu ma mai bucura , nimic nu ma mai surprinde. Ganduri de suicid nu am ( am avut in perioada adolescentei cand eram tinta glumelor colegilor…am pus si in aplicare dar nicodata nu am dus-o pana la capat ).
Incerc sa gasesc un motiv pentru care sa mai continui.Am sacrificat prea multe pana acum si mi-am stricat viitorul. Asa consider eu..deja am 22 de ani si nu ma pot pune pe picioare si nu este din cauza mea. Ajutati-ma cu un sfat !
Multumesc !

Hei ai doar 22 de ani!!!!!!!!!!!!! La 22 de ani si eu gandeam la fel si eram disperata ca nu am realizat nimic in viata. Am fost si intr-o depresie severa atunci. dar cu timpul vei realiza ca esti o persoana importanta si ca ai un scop aici pe pamanat.

Te-a maturizat mult copilaria/adolescenta grea de care ai avut parte, insa la varsta asta, gandeste-te ca poti avea lumea la picioare, ai toate posibilitatile in fata.E nevoie doar sa astepti, pentru ca ai sacrificat multe, iar destinul ti-e dator.Majoritatea oamenilor de succes au inceput la fel ca tine, important e sa mergi mai departe, sa faci totul cu optimism, pentru ca sigur va fi bine.Ai incredere in propria persoana, pentru ca esti un luptator, majoritatea tinerilor de varsta ta sunt niste paraziti inutili, insa tu esti liderul ‘tribului’ din care faci parte.Mie mi-ai castigat respectul.Iar pentru chestia ca ai fost mai plinut, trebuie sa iei in considerare, ca daca nu ai fi fost asa, probabil ai fi avut alte defecte la fel de grave.Spui ca ai sacrificat multe, dar sacrificand acum, castigi pe viitor, o sa vezi.Sinuciderea nu e o solutie, pentru ca doar atunci nu insemni nimic, si esti de toata jena, si stiu ca nu vrei asta.Vorbesti de viitor , cum ca ‘ti s-a stricat’ pentru ca tu te grabesti sa traiesti, viitor nu inseamna sa fi cineva la 30 de ani, viitor inseamna ‘maine’ inseamna 80 de ani… Vor fi zile frumoase, grele, teribile, apoi iar frumoase, viata este o insiruire de anotimpuri ca un an, in viata ai perioade frumoase ca primavare, triste ca toamna, grele ca iarna, calde ca vara, si zile la fel, important este sa te sacrifici iarna ca sa te bucuri primavara, daca intelegi ce vreau sa zic, si sunt sigur ca intelegi. Spui despre parinti ca te trag in jos, desi stii si tu bine ca nici ei nu-si doresc asta, dar la fel ca tine, sunt oameni nemulumiti, dar tu inca mai ai sanse sa te rezolvi si pe tine, si sa-i ajuti si pe ei, cu conditia sa nu cedezi.Asta inseamna sa fi erou, nu ce vezi la TV, personaje fantastice care salveaza lumea… Tu fii eroul care-si salveaza familia si persoana proprie, si-o sa fi implinit, deci inca odata, continua.Continua pentru ca orice incerci sa faci pentru a salva situatia, faci bine.Nu te mai gandi la lucruri distructive , ci doar la cum sa-ti faci viata mai frumoasa, si mai ales nu te raporta la altii, pentru ca si altii au problemele lor, si daca-ti reproseaza cineva ceva, e fix problema aceluia, pentru ca nu-i poate face fata.Nimic nu e mai nobil decat ajutorul acordat familiei.In concluzie: Fii eroul de care ai nevoie!!!

Trebuie sa vezi partea frumoasa in orice ti se intampla! Ai un servici, esti sanatos, ai parinti, esti tanar si ai viitorul in fata. Cand esti coplesit de starile acelea – alearga, asculta muzica, citeste,vezi un film bun! Totul are o rezolvare,dar ca sa gasesti rezolvarea asa ziselor probleme, trebuie mai intai de toate sa te regasesti pe tine. Fruntea sus!

Iti scriu din postura unui parinte;asa cum te ai descris esti un om deosebit de matur pentru varsta ta !FELICITARI.Alti copii carora parintii din prea multa dorinta de a avea o viata mai buna decat a lor si au protejat copii inutil de mult.incearca sa vezi partea buna a lucrurulor;situatia ta te a pregatit pentru viitor ,lucrurile in ceea ce te priveste stau mult mai bine decat pentru altii;ai serviciu, esti sanatos ,esti util.Nici nu stii cat de greu e sa fii inutil.Sant sigura ca dupa ce vei travessa aceasta perioada grea vei avea un viitor foarte frumos pt ca esti pregatit pentru a l primi.Nu stiu ce posibilitate ai dar incearca sa ti gasesti un job mai bine platit in alte locuri.Nici nu stii ce posibilitati iti rezerva viitorul.!

Care sunt cele 5 mari avantaje si cele 5 mari dezavantaje ca la 22 de ani stai cu parintii tai, inca?

Poate ca este nevoie sa—i lasi pe părintii tai sa se descurce…. Tu stii mai bine: daca au nevoie de ajutor "doar de data asta" sau iti vor cere sa le rezolvi problemele pana vei împlini 30 de ani si dupa…..

continua sa faci ceea ce faci. nu mai dispera si fi multumit cu ceea ce ai. intotdeauna se poate mai bine dar si mult mult mult mai rau. binele pe care il faci iti va fi rasplatit. roaga-te pentru ajutor si-l vei primi negresit. fi sigur de asta.

7. Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide.
8. Ca oricine cere ia, cel care cauta afla, si celui ce bate i se va deschide.
9. Sau cine este omul acela intre voi care, de va cere fiul sau paine, oare el ii va da piatra?
10. Sau de-i va cere peste, oare el ii va da sarpe?
11. Deci, daca voi, rai fiind, stiti sa dati daruri bune fiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?
12. Ci toate cate voiti sa va faca voua oamenii, asemenea si voi faceti lor, ca aceasta este Legea si proorocii.

Spuneti ca sunteti dependent de actualul loc de munca.Ati incercat sa gasiti un altul in care sa fiti mai bine platit? In felul acesta veti avea resurse si pentru dvs. In plus v-as recomanda cateva sedinte de consiliere pentru dezvoltarea increderii in sine. Daca nu va puteti permite sa apelati la un terapeut, exista asociatii care ofera consiliere gratuita. Curaj, exista multe posibilitati neexplorate!