Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua sunt fata am 23 de ani si am o problema cu iubitul meu care este si viitor sot el are tot 23 de ani nu aveam copii relatia cu familie noastre este una buna locuim in casa parintilor mei dar ei sunt plecatii la munca in afara ne intelegem bine aveam o viata sexuala normala doar ca nu se intelege cu fratele meu nu prea ae suporta reciproc problema lui este ca de ceva timp are cosmaruri ma sperii si eu cand incepe sa urle in somn inca de cand eram si noi in afara au inceput aceste cosmaruri am fost cu el la biserica ia trecut un timp e credincios de fel se inchina inainte de masa inainte de somn dar cosmarurile au reaparut nu sunt dese dar sunt oribile mama lui a decedat cand el avea 8 ani dar spune ca nu a avut afectiuni grave sau alte chesti asemanatoare dupa moartea ei insa cand avea 12 ani tatal lui a adus o femeie in casa iar cu aceasta femeie a avut tot timpul o relatie peoasta nu il batea nu il chinuia dar nu se intelegeau spune ca il cam tinea nemancat. nu avea aceste cosmaruri cand era mic ele au inceput pe la 21 de ani ce sa fac sa il ajut???

Îmi imaginez că trebuie să-ți fie greu văzând persoana iubită neliniștită. Îți recomand să vorbești cu el deschis și să-l îndrepți către un psihoterapeut, explicându-i îngrijorările tale în ceea ce-l privește – poate sunt lucruri pe care, indiferent de cât sunteți de apropiați, nu se simte confortabil să ți le împărtășească, în momentul de față (nu înseamnă că nu te iubește sau că nu are încredere în tine!). Cel mai indicat ar fi să găsiți un terapeut cu care să abordeze aceste neliniști. Rămâi suportul său.

Incercati psihoterapie.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua,am 23 de ani sunt casatorita si am o fetita,as dori sa ma ajutati am ofrica teribila de oameni decedati imi este foarte frica.nu am participat niciodata la o inmormantare.mentionez ca si mama este ca mine.mi-e frica sa merg noaptea si la toaleta ma gandesc la fantome desi nu mi s-a intamolat nimic,urmeaza inmormantarea unchiului sotului,as dori sa merg sa trec peste frica.dar este foarte greu.o sa am impresia ca se uita la mine si alte lucruri.daca imi puteti da un sfat sa vad ce pot face.e groaznic pt mine.va multumesc.

pare ca ai preluat de la mama aceasta frica… desi impresia mea este ca realizezi ca iti este straina si doresti sa faci ceva in acest sens. Incepe o psihoterapie si vezi unde este de lucrat. Se poate, succes!

Este foarte probabil ca aceasta teama sa-ti fi fost modelata de către mamă, așa cum a menționat și colegul. Se poate trece peste ea prin psihoterapie – e greu sa fii încătușata de ea, îți îngrădește viața.

Si daca intr-adevar s-ar uita 99 de spirite din toate dimensiunile la tine, permanent, n-ai mai putea sa traiesti? Si daca totusi (exista si) se uita si nu e doar o simpla frica? Ar trebui sa fii in stare sa zici "treaba lor, ce-mi pasa mie – mortii cu mortii si viii cu viii, e valabil si pt. ingeri".

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna, sunt fata si sunt in clasa a 9a. Am o problema, nu pot sa ma integrez in colectiv. In clasele mai mici aveam foarte multi prieteni,eram foarte populara in generala la scoala la care invatam. Iar cand a inceput liceul imi era frica sa vorbesc cu colegii mei pt ca nu i cunosteam. Toti cred ca sunt ciudata. A trecut un semestru si eu abia daca vorbesc cu colega mea de banca. Si as vrea si eu un iubit, ma simt singura. Iar de vechii mei prieteni m am indepartat pt ca s au dus la alte licee si si au facut ptieteni noi. Am ajuns sa nu mai ies nicaieri, sa stau in casa singura. Ma simt asa aiurea. am o viata plictisitoare, nu stiu de ce mai traiesc.

in prima faza iti sugerez sa discuti cu psihologul scolar… sunt sigur ca te poate sustine pana ‘te prinzi cum merg lucrurile’. In al doilea rand… curaj!… orice inceput este mai dificil dar trece. Nu stiu daca te poti intelege bine cu toata lumea insa cativa tot or fi pe placul tau . Cu iubitul… toate la timpul lor… nu iti recomand sa te ‘arunci’ in relatii doar pt ca ‘trebuie’ sau ca ‘asa se poarta’. O relatie este ceva serios, implica respect si multe altele. Curaj!

Unii dintre noi suntem mai afectați de schimbări, dar putem sa le facem fata cu sprijinul potrivit alături. Poți expune părinților ceea ce se întâmplă și împreună puteți găsi un psiholog pentru a lucra împreună pe lucrurile care te frământă

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua, am 27 de ani, ama vut o relatie cu un barbat timp de 10 ani, ne-am casatorit, iar dupa 6 luni am divortat, in urma mai multor evenimente nefericite carora nu le-am putut face fata, a plecat de acasa cu cateva luni inainte de nunta, nu isi gasea un loc de munca, cheltuia foarte multi bani si multe altele. Suntem despartiti de 2 ani de zile, el si-a refacut viata, are o sotie acum si asteapta un copil, dar imi spune mereu cat de nefericit e si cat si-ar fi dorit sa fiu eu in locul ei. Problema mea nu este ca il vreau inapoi, ci ca nu ma pot apropia de nimeni, ma apropii putin la inceput si cand lucrurile incep sa mearga bine cu o alta persoana, bat in retragere si parca nu mai simt nimic pentru persoana respectiva. Acum sunt cu cineva de o luna, tot divortat, dar nu reusesc sa am sentimente puternice pentru el, desi el se poarta extraordinar de frumos cu mine. Cateodata am impresia ca daca nu a mers cu fostul, nu mai vreau pe nimeni, cred ca este un fel de blocaj. Nici pe fostul sot nu il vreau inapoi, pentru ca mi-a facut foarte mult rau, dar nu stiu de ce nu ma pot apropia de alti barbati, imi doresc un copil din tot sufletul, imi doresc sa imi refac viata, dar nu stiu ce se intampla cu mine. Mentionez ca ma atasez foarte usor de oameni si nu am avut niciodata probleme de relationare cu alti oameni. Va rog, un sfat!

‘ceva’ sigur te opreste insa ar fi bine sa explorezi intr-o psihoterapie. Ar fi pacat sa incepem sa ‘aruncam’ cu pareri online. Curaj!

Explorați în cadrul psihoterapiei acest blocaj de care vorbiți, așa cum s-a și recomandat deja.

Explorati acest blocaj in terapie. Este pacat sa nu aveti o viata implinita datorita unor evenimente din trecut.

Atunci cand incheiem o relatie, daca nu o incheiem sanatos, se pot intampla astfel de blocaje despre care ne vorbiti. Au ramas multe lucruri nespuse? Daca da, inseamna ca acea relatie este incheiata doar fizic, insa emotional sau mental nu. Se mai poate intampla ca si daca va puteti implica in alta relatie, sa duceti "simptomul" in acea relatie si in cele viitoare. In plus, problema blocajului, se poate sa aiba drept cauza o interpretare eonata si anume o generalizare a consecintelor, in urma unui eveniment indezirabil. Daca veti intra intr-un program de consiliere, psihologul va poate explica in detaliu ceea ce v-am spus eu pe scurt. De asemenea, va poate ghida spre o alta perspectiva care va ava face sa vedeti lucrurile altfel. Succes!

https://www.youtube.com/watch?v=1bq12ZuIcV4

https://www.youtube.com/watch?v=BaRqwLbuDIs

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna dimineata!
Am ales sa fac acest lucru deoarece ma confrunt cu o problema ,nu majora dar tinand cont de faptul ca in trecut am suferit de depresie nu vreau sa mi se repete povestea.
Nu pot spune ca am avut o copilarie fericita ,din contra au fost evenimente care m-au marcat si m-au facut sa ma maturizez mai repede decat ar fi trebuit.La varsta de 20 de ani teoretic m-am casatorit.Sotul meu pleca din tara pe perioade foarte mari de timp si pot spune ca trei sferturi din casatorie am petrecut o singura.
Dupa 8 ani casnicia mea a luat sfarsit,am ramas singura cu un copil de crescut.Ani de a randul nu m am gandit la viata mea personala..imi spuneam ca am alte prioritati si trebuie sa ma concentrez pe ceea ce am de facut pentru a fi bine pentru copilul meu.Dupa aproape 10 ani de la destramarea casniciei mele am indraznit sa ma apropii de cineva si sa ma implic in aceasta ”relatie” .Aceasta relatie cu ghilimele de rigoare pot spune ca se desfasoara mai mult dialogand pe facebook datorita faptului ca eu nu sunt in tara.In decembrie am fost in concediu pentru 2 saptamani si de cand am revenit pot spune ca relatia s-a terminat incet ,incet pana a ajuns la final.Disputele fiind lipsa increderii din partea mea.Poate am gresit neacordandu i incredere dar ..cine ar putea avea incredere intr un barbat singur ,intr o relatie de genul ..neavand nimic concret si palbabil. In definitiv ce ne leaga ?! sentimente asa cum obisnuia sa spuna ..si atat.Certurile zilnice si finalul relatiei m-au
afectat mai mult de cat mi as fi putut imagina.Nu mai mananc ,nu mai dorm ,si am scazut foarte mult in greutate in decursul ultimilor 2 luni.Lucrez intr un mediu stresant si foarte solicitant.Sunt departe de civilizatie pentru ca stau si lucrez in afara orasului..ori lucrurile astea ma omoara putin cate putin.Mentionez ca pe perioada casniciei mele am suferit de depresie anxioasa,iar in 2010 deasemenea.Din pacate in 2010 starea mea de depresie a durat aproximativ 2 ani..Nu vreau sa mi se repete povestea desi semnele sunt identice.Nu stiu ce sa fac sa depasesc aceasta stare, asta este si motivul pentru care va scriu.
Multumesc!

pare ca nu va aflati in mediul minim confortabil… nu aveti alternative de genul sa reveniti in tara si eventual sa beneficiati de sustinerea familiei o vreme?

Si, bineinteles sa incercati sa urmati o psihoterapie pentru a va explora credintele dvs. si a le ajusta, pentru a avea o viata implinita. Sunt multe lucruri "ingropate" care trebuie scoase la iveala si digerate. Intai va va fi mai rau, apoi de-abia mai bine. Succes.

Din păcate, existenta unui episod depresiv în trecut creste posibilitatea de a avea un altul de-a lungul vieții. În situația dvs., va recomand sa începeți psihoterapia, pentru a reduce aceasta vulnerabilitate a dvs. astfel încât sa găsiți modalități de ajustare a gândurilor legate de situațiile pe care le întâmpinați în așa fel încât să reduceți impactul lor emoțional.

Daca recunosteti semnele puteti incepe o terapie pentru a intelege motivele aparitiei lor.

Doamna, e ca si cum ati fi nemultumita ca v-ati fracturat tibia de doua ori si nu s-a vindecat singura! Nu ati mentionat daca ati facut ceva in sensul acesta… singura nu va puteti vindeca. depresia este o afectiune in toata regula si are nevoie de atentie specializata. minte limpede.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua! Am mare nevoie de ajutor, va rog.. Am 17 ani, iar de 8 ani mama mea este plecata in strainatate.. o vad doar pe perioada verii, cat sta acasa. Imi este foarte greu, mereu mi-a fost, dar am preferat sa nu arat lucrul acesta datorita faptului ca stiam de cate este nevoie si stiam ca stand aici nu aveam nicio sansa sa reusim. In ciuda faptului ca aveam doar 9 ani, am luat lucrurile cat se poate de in serios inca de prima data cand mama mea a plecat. Am avut grija de sora mea mai mica, ea avand doar 3 anisori, si am incercat sa-mi fac parintii mandri. Mereu eram prima pe clasa la invatatura si disciplina, mereu eram cu zambetul pe buze, incercand sa par puternica, insa de fiecare data cand cineva ma intreba cat mai sta mami acolo aveam lacrimi in ochi..Simteam ca mi se sfasia sufletul…De cand ma stiu am fost mai rotunjoara, dar cam de pe la varsta cand mama mea a plecat am inceput sa iau in greutate.. Acum realizez ca alimentatia mea era total gresita. Ajunsesem sa cantaresc 80 de kg la 14 ani.. Toti cei din jur considerau greutatea mea excesiva un "handicap" si de cate ori aveau ocazia se distrau pe seama mea..pana intr-un moment, momentul in care am decis ca trebuie sa slabesc(acum 2 ani).Am inceput sa urmez o dieta stricta, iar dupa aproape un an am reusit sa scap de 20 de kilograme, ajungand la greutatea de 60 de kg. Am continuat cu dieta, insa, dupa o perioada relativ scurta am decis sa nu mai fiu asa de stricta. Aici s-au declansat problemele pentru ca de fiecare data cand gust ceva ce nu ar trebui, nu ma pot opri pana nu mananc tot, ba chiar mai mananc si altceva pana cand simt ca nu mai pot sa iau nici macar o inghititura. Dupa masa, apare sentimentul de vinovatie si teama de a nu ma ingrasa la loc, asa ca merg la baie si vomit absolut tot ce am mancat. Problema aceasta se manifesta acum zilnic, nemaiputand sa ma abtin de la absolut nimic. Imi este teama si de aceea va rog din suflet sa ma ajutati macar cu cateva sfaturi…

In primul rand cred ca ar trebui sa discuti mai deschis inclusiv aceste lucruri cu mama ta. In al doilea rand as zice sa mergi pentru inceput la medicul de familie cu care sa discuti cea mai buna optiune pentru tine, fie niste pastile fie sa stai de vorba cu un psihoterapeut.

Cred ca ai ținut mult garda sus și în momentul de față lucrurile au scăpat de sub control. Recomandarea mea este ca în primul rand sa împărtășești părinților problema pentru ca mai apoi sa poți beneficia de tratament adecvat – un psihoterapeut te poate sprijini și asculta, iar împreună puteți depăși problemele cu care te confrunți, învața sa gestionezi mai bine emoțiile, gandurile si comportamentele, sa te accepți și iubești.

Vorbeste cu parintii tai despre asta si mergi la un terapeut. Pare ca situatia te depaseste si este nevoie de un demers terapeutic. Faptul ca mamanci si apoi vomiti nu face bine organismului si este bine sa eviti consecintele acestui comportament.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua!
Am 26 ani, sunt studenta la o universitate in anul intai…
M-am gandit foarte mult sa vorbesc cu un psiholog sau nu… Sincer financiar nu prea imi permit acest lucru. Prima data am vrut sa vorbesc cu psihologul universitatii la care invat, dar cand am observat ca psihologul imi este si profesor m-am razgandit… As vorbi si cu o prietena sau prieten, dar n-am pe nimeni in jurul meu in cine as avea incredere… Oamenii din ziua de azi nu cred ca mai pot fi numiti oameni, sunt doar niste maimute cu creierul spalat… Dar totusi simt ca trebuie sa vorbesc cu cineva ca altfel explodez si cateodata simt ca ar fi mai usor sa ma sinucid, (dar cred ca sunt prea lasa pentru acest pas)…
Ce m-a facut sa ma gandesc la acest lucru? Prietenul m-a parasit dupa sase ani (din care de patru ani locuim impreuna) cu un motiv copilaresc (zic eu), ca n-am zis ca plec cu parintii la tara si el m-a sunat cand eu eram deja in masina. Pentru el asta e catastrofa ca e ca si cum as fi mintit, si daca mint cu lucruri mici o sa mint in continuare bla bla… Eu nu cred ca asta ar fi fost o minciuna…
Faptul ca m-a parasit nici n-ar fi o catastrofa atat de mare, ca a mai jucat el de cateva ori ca ma paraseste, dar tot el a fost cine a venit inapoi, deci m-am obisnuit si cu sentimentul de a fi parasit… Problema mea cea mare acuma este ca locuiam impreuna in chirie, pe care eu acum nu mai pot sa tin ca nu imi permit, nu stiu nici daca as putea cere acuma cazare in caminul universitatii si fiind in aceasta situatie mi-e frica ca o sa fiu nevoita sa ma las de universitate… Nu prea stiu ce sa fac si cum sa rezolv problema aceasta… Acum chiar vroiam sa raman pe drumul cel bun si sa fac o facultate ca sa nu fiu oaia neagra din familie, dar simt ca nu am putere sa fac asta de una singura, parintii financiar nu prea ma pot ajuta numai cu max 4-500 lei lunar. As putea cauta si un loc de munca pe langa universitate dar in primul an n-am vrut, ca si asa e greu. Fiind unguroaica la universitate pe limba romana in primul an nu este usor…
Asta este lucrul care ma macina aceste zile si imi provoaca insomnii… Nu stiu ce sa fac… Dar probabil ca o sa pun la o parte faptul ca psihologul universitatii imi este profesor si o sa vizitez pe ea, simt ca dupa o discutie as avea alte concluzii…
Sper sa primesc si de la dumneavoastra un raspuns curand.
O zi placuta va doresc!

inteleg ca problema ta este una legata de cazare… discuta cu colegii tai, poate nu esti singura in cautare de coleg de apartament, mai ales ca stai deja undeva . Vorbeste cu profesoara ta… poate chiar te indruma spre un psihoterapeut ok. Curaj si succes! Se poate!

Inteleg ca anumiti oameni te-au dezamagit dar nu cred ca iti este util sa generalizezi. Poti intreba daca nu cumva te poti caza la unul dintre camine (inteleg ca ai presupus ca nu se poate).Mai exista si varianta sa iti gasesti o colega de apartament. Exista si varianta sa te angajezi. Se pare ca te exprimi bine in limba romana. Si nu in ultimul rand, vorbeste cu profesoara ta. S-ar putea sa te ajute.Mult succes!

O varianta ar fi sa cauti o colega /un coleg cu care sa imparti chiria, asa cum ti s-a recomandat mai sus. Poti eventual sa lipesti anuntul ca esti in cautare de colega de apartament pe holurile facultatii. Discuta si cu profesoara care este psiholog. Mult succes!

Te simți la capătul puterilor și ai gânduri legate de moarte, așa ca indicat ar fi sa începi un demers terapeutic, chiar dacă psihologul Îți este profesor – confidențialitatea se aplica și poate ca în cazul acesta Îți sugerează pe altcineva dacă considera necesar. Dacă nu te simți confortabila cu aceasta idee, exista studii în care tratamentul se oferă gratuit (te pot informa în legătură cu ele). Soluții exista, așa cum s-a menționat, pentru rezolvarea problemelor practice și emoționale.

Oaia neagra a familiei? Daca faci facultate doar pentru a demonstra familiei ca esti demna de respectul ei, exista probabilitate destul de crescuta sa-ti gresesti cariera. A te lasa de facultate (din cauza cazarii) este echivalent cu a pierde respectul sau acceptarea din partea familiei? Cel mai indicat ar fi sa ai o motivatie interioara pentru aceasta facultate, cum ar fi de exemplu curiozitatea pentru domeniul pe care l-ai ales. Daca motivatia ta este una externa (respectul familiei), consecintele s0ar putea sa nu fie cele scontate, pentru ca ei se vor obisnui cu performanta ta si nu va mai constitui ceva care sa merite sa-ti construiasca un piedestal. Tu vei face altceva, mai puternic pentru a obtine locul pe acest piedestal si, tot asa, te vei invarti in acest cerc vicios, pierzandu-ti scopurile TALE. Faptul ca partenerul s-a separat atat de usor, arata ca oricum relatia nu avea viitor. problema practica are solutii relativ usor de implementat, asa cum ti s-a sugerat mai sus. Eticheta de "oaia neagra a familiei" ar putea fi eradicata cu ajutorul psihoterapiei, pentru ca de aici pot decurge probleme mai importante care sa-ti afecteze viata, de exemplu cariera. Muuuult succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Bună ziua, am citit ceea ce scria d-na Carmen Donisz Daescu (https://terapeuti.ro/sfatul-medicului-terapeutului/detoxifiere-organism-alergie-in-urma-unui-tratament-pentru-hernie-de-disc-lombara-am-inceput-sa-fac-alergie-la-orice-medicament-pe-care-il-iau-ar-fi-necesar-un-tratament-de-detoxifiere/) și același lucru l-am pățit și eu. Acum 4 ani am fost operata de hernie de disc, pe atunci eram alergica doar la xilina, însă după operație am devenit plurialergica la antiinflamatoare și antitermice. Și asta rând pe rând, ajungând să am 3 șocuri anafilactice. Locuiesc în Pitești și trebuie să mărturisesc că nu am fost la vreun medic homeopat pentru că am citit pe internet ca și la tratamentele homeopate se poate face alergii… Sunt disperată din această cauză și nu știu ce să fac. Acum vreo 5 luni am avut tensiune oscilatorie și am ajuns la urgențe, iar medicul de gardă aflând cât de alergică sunt ma întreba ce să îmi facă? Of, îmi este foarte frică de ceea ce mă așteaptă în viitor cu atâtea alergii… Ce pot face? Vă mulțumesc anticipat!

Tratamentele homeopate NU produc rau sau efecte adverse. In cel mai rau caz nu au efect, ceea ce foarte rar se intampla. Am urmat astfel de tratamente cu rezultate uimitor de bune plus ca m-am si informat despre ce este si cum actioneaza un remediu homeopat. Daca totusi aveti oarece retineri, desi, repet, chiar nu aveti motiv, puteti incerca si un calup – 10 sedinte – de reflexoterapie. In Pitesti aveti clinici foarte bune atat pentru homeopatie cat si pentru reflexoterapie.

Puteti merge la alergolog sa va faca testele si sa va dea tratament.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna. Ma aflu intr-o situatie nu tocmai buna si as avea nevoie de ajutor. Fostul meu prieten de care m-am despartit acum 4-5 luni a inceput astazi sa ma ameninte . Mentionez am 21 de ani inca locuiesc cu parintii,ei nu l-au cunoscut pentru ca nu consideram ca e potrivit sa il aduc acasa. Ei sunt mai exigenti si el stie asta. Parintii sunt punctul meu sensibil si din pacate el a inceput sa dea in mine dupa atatea luni ca vine la usa si vorbeste cu ei daca nu vreau sa ma vad cu el. Am avut doar 2 contacte sexuale cu el si mi-a zis astazi ca are un video si il va arata. Nu stiu despre ce vorbeste ca nu ne-am filmat in timp ce faceam sex. Cel putin asta cred eu. Si l-am intrebat despre ce video este vorba dar a evitat aceasta intrebare. Sunt disperata va rog frumos sa ma ajutati.

Foarte important: nu te lasa santajata (niciodata in viata). Calca peste el. Chiar daca ar avea un video cu voi 2, asta e, asuma-ti – trece, se cheama ca ai coloana vertebrala. In schimb daca te lasi santajata o data, tipul o va face de mai multe ori.

esti majora… indiferent de unde si cu cine stai… contacteaza politia! Ia-ti toate masurile de siguranta si fa-ti curaj sa le spui parintilor tai ce se intampla chiar daca sunt mai exigenti. Elimina-ti aceasta slabiciune. Curaj!

Povesteste-le tu parintilor experienta pe care ai avut-o. Ce se poate intampla? Poate vor fi suparati, dezamagiti, furiosi….dar va trece. Important este ca poti trece peste santaj…si nu esti singura.

Oricum, e doar sex… cel mai banal lucru posibil.

Cere sprijinul părinților și autorităților competente pentru a rezolva problema, iar mai apoi asigura-te ca ai suportul necesar pentru a trece peste.

Ameninta lca mergi la politien ai 21 ani,nu mai esti un copil,nu? mi se pare normal sa tiincepi viata sexuala,… fii curajoasa, ignora lpe neisoppravit, ai grija pe viitor cu i ti alegiiubitii

Ce face el e santaj si amenntare si asta se pedepseste cu inchisoarea. Ok ti-ai inceput viata sexuala? Nu conteaza nu mai esti copil este femeie in toata regula si oricat de greu ti-ar fi sa stii ca parintii tai tot prin sex te-au conceput deci stiu ca e normal sa ai o viata sexuala. Poate ca na si-ar fi dorit sa iti incepi viata sexuala dupa casatorie dar sunt oameni si ei si inteleg. Asa ca vb deschis cu ei…spunele ca esti santajata de cineva si depunde plangere la politie

Poti apela la ajutorul politiei sa-l potoleasca.Este cel mai simplu

Sfatul meu este ca pe viitor sa fii mai atenta.Este plina lumea de dezaxati