Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Am 60 de ani si de 3 ani am descoperit ca am Tiroidita Hashimoto multinodulara. Repet analizele si ecografia tot la 6 luni. N-au fost modificari, nu fac tratament. Totusi, e posibil ca viitorul sa-mi aduca surprize neplacute.

Terapia Bowen sau alte terapii alternative ajuta ?

Va multumesc!

Terapia Bowen ajuta, dar, ajuta si acupunctura si/sau reflexoterapia

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna dimineata.imi e destul de greu sa scriu acest mesaj, poate si pt ca am crezut ca daca ceri ajutor esti o persoana slaba.
Am 22 de ani,sunt in ultimul an la o facultate pe care nu mi-am dorit-o atat de mult, de cativa ani simt ca nu mai sunt eu, ca m-am schimbat si ca am pierdut acea pasiune cu care faceam toate lucrurile inainte, in prezent nimic nu ma mai motiveaza sau sa imi confere satisfactie.
In privinta relatiei cu parintii, ii simt aproape..insa nu putem discuta asemenea lucruri, au mare incredere in mine, iar orice discutie pe care incerc sa o deschid cu privire la cariera,la drumul in viata, relatii sentimentale e sortita esecului.simt o oarecare presiune, sunt asteptari mari de la mine, pt ca inca de mica am incercat sa fiu acel copil perfect pt parintii, acel copil care te va face doar sa te mandresti. dar intre timp simt ca mi-am pierdut identitatea..ca am ajuns doar un recipient gol.(un trup fara suflet, fara trairi) In legatura cu prietenii, nu sunt asa apropiata de nimeni, cu toate ca incerc nu ma pot deschide complet in fata cuiva, probabil din cauza fricii de respingere. Va rog sa ma ajutati cu un sfat. Va multumesc!

sfatul meu este sa incepi o relatie terapeutica autentica. Noi, psihoterapeutii suntem aici exact pt acest gen de situatii. Putem fi alaturi de tine atat ca ‘parteneri de drum’ cat si ca ‘ghizi’… ‘un sfat’ nu ar fi de ajuns, cred, in acest moment pt tine (mai ales online). Investeste in tine! Se poate, curaj!

Subscriu recomandărilor colegului. Merita sa găsești acceptarea și suportul necondiționat în alta parte.

Și eu m-am simțit așa în perioada când făceam doar ce trebuia și ce se aștepta de la mine. Totuși încet am început să aloc timp și lucrurilor care ma fac sa ma simt bine. Pe mine m-a ajutat sportul. Merg la zumba, super jump si aerobic. Ma simt mult mai bine. Eu îți recomand sa te gândești ce te făcea fericită înainte de a te simti asa și încet încet sa începi să faci lucrurile acelea. Internetul te poate ajuta în sensul că sunt comunităţi și oameni care vor să ajute.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua,ma numesc Ioana si am o problema psihica destul de serioasa.De un timp destul de indelungat am probleme SEXUALE. Cand eram mica pana la varstele 16-22 de ani nu ma prea interesau PROSTIILE ASTEA,dar acum ca aproape am 23 de ani a inceput sa-mi placa la nebunie(NU CA AS FI FACUT)dar pur si simplu imi imaginez scene foarte erotice cu mine si cu un tip IMAGINAR, faza este ca am un organism care se excita foarte repede(nu trebuie sa ma uit la poze sau la clipuri)ca sa nu simnt nevoia [imi pulseaza partea intima din fata(imi este cam rusine sa spun cum se numeste)]Fac anumite actiuni intime,singura si destul de rusinoase cand nu-i nimeni acasa(dureaza abea 2-3 clipe de actiune….) sau cand doarme lumea (nu o spun va prindeti si singuri). Este foarte jenant, stiu dar daca parintii mei ar afla ca imi place asa ceva m-ar ucide, oricum unul din ei a aflat ce fac, mi-a spus ca ar putea fi psihoza si sa ma abtin sa mai fac dar pur si simplu sunt momente de slabiciune care ma imping sa o fac , am spus si preotul DUHOVNIC dar degeaba,cand imi spui sa NU O FAC eu tot O FAC, nu prea sunt o fire ascultatoare sunt usor rebela deci nu ma prea intereseaza cand imi face mama observatie despre acest lucru INTIM.

Pai, care este problema psihica? In afara de faptul ca aveti niste nevoi absolut normale, pe care, daca nu le satisfaceti cu un partener, le auto-satisfaceti? Intr-adevar, este o chestiune intima, care nu trebuie prezentata public. Aveti in vedere cand va selectati partenerul de viata sa fie compatibil cu dvs. din acest punct de vedere! Viata frumoasa in continuare si nu va mai faceti griji!

Ceea ce faci tu nu reprezintă o problema psihică – așa cum s-a menționat deja – este normal sa ai astfel de nevoi. Da, într-adevăr nu le satisfaci în public, însă în intimitate, da. Atitudinea ta Vis-a-vis de cea a părinților și comunității religioase poate sa favorizeze sentimentele de vinovăție și rușine, așa ca tine de tine sa o schimbi. Poți lucra eventual cu un psihoterapeut pentru a reduce aceste emoții.

diagnosticele se pun de catre specialisti (banuiesc ca parintii tai nu sunt) iar educatie sexuala corecta din partea duhovnicului… nu stiu ce sa iti zic. Poate te sustin parintii in a merge la psihoterapeut o vreme unde poti fi libera sa te exprimi cum vrei. Succes!

Și problema unde e? E normal sa fi curioasa. Și cum nu ai un partener trebuie să te redescoperi. Și părinti tăi sunt psihiatri și îți dau ei un diagnostic? Eu zic să vb cu un psihoterapeut să te ajute sa te descoperi.

Masturbarea este normală şi sănătoasă, atâta vreme cât nu interferează serios cu activitătile cotidiene. Aşa cum s-a spus şi mai sus, problema stă în atitudinea ta faţă de propria sexualitate. Încearcă să discuţi cu un psihoterapeut. Eu sunt de părere că viziunea mult prea rigidă a parintilor tai ţi-a indus această atitudine plină de spaima vizavi de o nevoie umană fireasca.

Hhmm…Parca as crede ca-i o gluma.. Rebela care spune duhovnicului ca se masturbeaza, este ceva ce mie-mi pare a fi la fel veridic precum broasca cu par.. Nici varsta, 23 de ani, nu prea se potriveste cu profilul ce transpare din relatarea ta, eu as fi crezut ca ai cca 15-16 ani. In fine, sa ai dorinte , impulsuri sexuale, este absolut normal, sa simti placere, este la fel de normal, ceea ce nu este normal, este ca parintii tai sa se erijeze in specialisti si sa-ti puna eticheta pe frunte. Ti-ar prinde bine o discutie cu un psiholog, care sa te ajute sa te cunosti si sa intelegi ceea ce se intampla cu tine

Problema respectiva survine din cauza faptului ca ai fost crescuta intr-un ambient unde fanatismul religios primeaza.Probabil ca parintii tai ti-au vrut binele, si ti-l vor, insa de la o varsta era bine sa aiba o discutie cu tine, si sa-ti explice ca unele lucruri sunt perfect normale.Acum tu ai 23 de ani, ceea ce inseamna ca esti independenta si direct raspunzatoare de corpul tau.Probabil este normal sa-ti explorezi corpul prin masturbare, dar atat timp cat ai o limita si nu iti este afectata activitatea cotidiana.Dar cel mai indicat este sa iesi in lume, sa iti faci un hobby si sa cunosti multa lume, astfel marindu-ti sansele de a iti gasi o jumatate care sa te satisfaca din toate punctele de vedere.

ce psihoza?esti un om perfect normal,accepta-te si iubeste-te asa cum esti

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Nu pot discuta cu nimeni din familie, am fost tot timpul rezervată, si într-o oarecare măsură mi-i rusine sa le zic de slăbiciunile mele, de ceea ce simt ce vreau si ce nu.
Problema mea e legata de relatiile cu oamenii.
Făcându-mi studiile la universitate e clar ca e nevoie sa interactionez cu ei si sa mă manifest, dar eu pur simplu nu vreau sa fac asta din motivul ca îmi e frica ca isi vor face o impresie negativa daca voi gresi ceva,
Nu pot vorbi liber cu nimeni, absolut cu nimeni, despre trăirile mele lăuntrice,
Sunt foarte emotivă, si când apare o situatie neprevăzută ma pierd si nu stiu cum sa actionez si încep sa plâng, nu am ideie ce este cu mine, foarte des mă gândesc la suicid, foarte des plâng, si in familie e tot okay, adica nu ma jigneste nimeni, zilnic.

Investeste timp si efort intr-un proces psihoterapeutic de dezvoltare personala. Poti explora propria persoana in detaliu si gasi solutiile optime. Curaj!

Ai nevoie de psihoterapie.

Sentimentele de inadecvare pe care le resimți pot fi abordate într-un demers terapeutic. Încearcă, vei găsi un mediu sigur în care sa poți fi ascultată fără a te simți judecată.

Probabil constientizati un conflict intre sinele real si sinele ideal. Pentru a-l deslusi, cereti ajutor unui psihoterapeut. Fobia sociala care vine la pachet cu frica de respingere, se trateaza elegant cu psihoterapie cognitiv-comportamentala.

Din ce ati prezentat mai sus, mi se pare evident faptul ca asa cum nu ati putut avea si nu aveti incredere in membrii familiei dvs pentru a va comunica trairile, cu atat mai mult veti manifesta aceasi neincredere in celelalte persoane din viata dvs. Ar fi util pentru dvs sa explorati aceste ganduri despre cum v-ar putea altii percepe si frica dvs de a fi respinsa de ceilalti alaturi de un psihoterapeut sau consilier psihologic. Pe de alta parte, puteti incerca sa va atenuati preconceptiile despre cum ar trebui sa fiti "la universitate". Cel mai bun mod de a fi, de cele mai multe ori este cel in care va simtiti dvs confortabil. Daca va propuneti sa iesiti din zona de confort, ar trebui in primul rand sa vina dintr-o decizie personala si sa va inarmati cu putin curaj pentru a interactiona cu colegii dvs, puteti astfel proba o parte din temeri si ganduri negative si s-ar putea sa descoperiti ca lucrurile nu sunt chiar asa de "negre"pe cum vi le imaginati in raport cu ceilalti. Mult succes!

da-ti voie sa te ierti si sa te iubesti asa cum esti

http://vibratiavindecarii.blogspot.fr/2015/09/esenta-ta-exista-certitudine-versus.html

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Am nevoie de orice sfat/ajutor.Stiu ca ma aflu intr-o relatie toxica de aproape 7 ani in care partenerul meu de viata parca are 2personalitati.unul barbatul grijuliu,iubitor etc adica barbatul perfect!celalaltul care nu ma respecta, ma manipuleaza ma santajeaza emotional si ma abuzeaza atat fizic cat psihic!de ex:mi-a pregatit pt revelion o surpriza..am avut un rev de vis, dar pe 1ian fara nici un motiv intemeiat de la o vorba la alta asa ma batut cu centura incat eram albastru si umflata de sus pana in jos si mi-a scos jumatate din par,inca mai am semne.apoi mi-a cerut scuze parca nimic nu s-ar fi intamplat si asa merge de ani buni. M-am hotarat sa-l parasesc,precizez ca de 2ani incerc sa-l parasesc dar nu stiu cum face incat tot timpul m-am intors la el…de data asta sunt decisa dar ce nu inteleg de ce e distrus? de ce nu mai mananca si nu se mai duce nici la lucru si zice ca viata lui nu mai are nici un rost fara mine. nu a zis ca vrea sa se sinucida dar se vede ca sufera.
.de ce? Si tot timpul e aceasi situatie cand incerc sa-l parasesc(plange sufera etc) daca ma iubeste atat de mult de ce nu stie sa ma aprecieze? Mai ales cand stie ca pot sa-l parasesc in orice moment daca ma abuzeaza!fiind constient dar totusi face!nu pot sa-l inteleg!problema mea mi-e tare mila de el!sunt extrem de afectata dupa atatia ani ddar stiu ca nu imi este bine si trebuie sa-mi vad de viata mea(am 27 de ani)dar totusi nu suport sa stiu ca el e distrus ca sufera!de ce nu ma lasa in pace?simt ca trebuie sa fug in strainatate fara sa am contact cu el ca sa ma scap dar pe undeva ma simt foarte vinovata cand ma gandesc la chestia asta si cred ca as muri daca as afla ca din cauza mea el a patit ceva!
O alta chestie,e clar ca are probleme psihice, de multe ori am incercat sa discut cu el sa se duca la psiholog dar nici nu vrea sa auda de psiholog(el e medic) dar nici nu admite ca ar avea orice problema psihica. Va rog din suflet ajutati-ma sa ma scap din aceasta situatie!nu mai vreau sa ma intorc la el si vreau o viata norormala ca orice femeie din lume!

Este o situatie grava cea prin care treci, mai ales ca si timpul este indelungat. Daca vrei sa ramai impreuna cu el trebuie sa-l convingi sa mergeti/sa mearga la medic specialist. Aici pe pagina sunt destui medici la care poti apela sau care te pot indruma mult mai bine. Daca totusi consideri ca nu mai ai nimic pentru el – eu una as fugi mancand pamantul – atunci, pleaca. El doar te santajeaza, va fi bine pentru ca nu va pune in aplicare amenintarile sale. Un astfel de om se iubeste in primul rand pe el si apoi pe restul, drept dovada chinurile la care te supune. Gandeste-te ca are o satisfacie animalica atunci cand te chinuie si de aici iubirea de sine, de a te stapani ca pe un animalut de companie.

In primul rand "fa-ti boceluta" pe care sa o ai la indemana. Pune-ti acolo esentialul, acte, bani, tot ce-ti trebuie pentru o prima necesitate. Vorbeste cu prieteni, rude sau oricine te poate primi pentru o perioada (de preferinta cat mai departe de actualul domiciliu). Cand este in toane mai bune, incearca sa vorbesti cu el ca sa mergeti la psihiatru, are nevoie urgent pentru tulburarea lui de personalitate si apoi, dupa ce se mai echilibreaza mergeti intr-o consiliere voi amandoi sau fiecare intr-o psihoterapie individuala. In egala masura ai nevoie de psiholog, pentru ca acest comportament dependent de o persoana abuzatoare, presupune probleme legate de istoricul tau de viata. Gandeste-te putin daca este normal ca tie sa-ti pese de el si de tine nu, sa "nu suporti sa-l stii pe el distrul, ca sufera!", dar tu sa fii batuta cu centura pana te face "albastra"?!? Daca prietena ta cea mai buna ar veni la tine in halul asta si ti-ar povesti prin ce trece, ce ai safatui-o? Cauta ajutor si indreapta-ti atentia spre tine, ai timp sa-ti lingi ranile, sa-ti refaci viata si sa-ti faci o familie normala, un copil, o cariera.

Întreabă-te nu de ce el te abuzează, ci de ce, în ciuda comportamentului său, continui mereu și mereu să te întorci la el. Recomandarea mea este să te focalizezi pe tine, în primul rând (nu-i putem salva pe toți întotdeauna și nu suntem responsabili pentru comportamentele și emoțiile lor, ci pentru ale noastre). Apelează la un psihoterapeut, pentru a lua o decizie legată de relație, pentru a face un plan de acțiune în care să luați în considerare obstacolele pe care le-ai putea întâmpina și pentru a învăța să gestionezi mai bine emoțiile în situațiile cu care te confrunți. Dacă, în urma acestui proces, te decizi să continui relația, ia în considerare faptul că are nevoie de tratament. Iar mai apoi, voi amândoi, ar fi indicat să parcurgeți un demers terapeutic în cuplu – încrederea, prietenia dintre voi s-au pierdut, iar a le reconstrui necesită efort.

Cauta material despre psihopati si vezi daca i se potriveste. Succes!

"Suferinta si tristetea " lui e modul lui de manipulare. Stie ca devii slaba cand el e amărât si profita de asta. Eu mereu spun, fa ce e mai bine pt tine si atat. Pare egoist dar e un adevar. Spun aceste lucruri dupa o relatie de 4 ani. Nu a tras în mine , dar a facut altele. Daca vrei sa pleci , pleaca fara sa te mai uiti in urma.

si eu sunt de parere ca esti manipulata si te lasi manipulata (spun asta pt ca pari foarte constienta de ce se intampla si totusi nu iei atitudinea ferma). In aceasta faza ma gandesc ca ar fi bine pt tine sa te intorci doar asupra ta: ia-ti masurile de siguranta (mentionate mai sus de colegele mele) si incearca sa rupi cat mai repede aceasta relatie toxica (poti incepe o psihoterapie care sa te sprijine in aceasta ‘miscare’). Se poate, curaj!

daca se poarta asa cu tine.fugi de el cat poti.nu te lasa maniopulata de tristetea lui pt ca nu e reala.ai grija de tine si de viata ta care e cea mai importanta.

Nu intelegi de ce e distrus atunci cand ai o tentativa de separare? Oare pentru ca e dependent de tine? Calaul are nevoie de victima, ca si de apa! E clar ca are probleme cu toleranta la frustrare, de unde provine si furia si comportamentul violent (prin care el crede ca-si reduce furia); insa nu-si va putea rezolva problema furiei pana cand nu va constientiza cauza. Lipsa tolerantei la frustrare vine din niste convingeri, potrivit carora el crede ca nu suporta X sau Y. Chiar daca e medic, nu se poate trata singur, la fel cum un chirurg nu se poate opera singur. Ar fi de dorit sa apeleze la colegii psihologi care, la fel ca si medicii, trateaza stiintific problemele emotionale, mai ales psihoterapeutii de orientare cognitiv-comportamentala, abordand aceasta interventie in modul cel mai stiintific. Eu cred ca habar n-are ce face un psihoterapeut. cred ca il confunda cu psihiatrul. Ca sa poata profesa medicina, are nevoie de adeverinta de la psihiatru. Din aceasta perspectiva, poate ca nu are nici o problema. Eu nu prea cred in ipoteza unei tulburari de personalitate, ci mai degraba intr-o afectiune emotionala (furia). Cum nu este furios tot timpul, se intampla sa se comporte ca si "barbatul perfect". Apoi, atunci cand nu tolereaza ceva, furia atinge niveluri paroxistice. Asta trebuie rezolvata. Dar aceasta problema nu este a ta. Problema ta este persistenta intr-o greseala care iti altereaza calitatea vietii. Stii in ce consta aceasta greseala? In asteptarile tale nerealiste ca el invata din greseli 9cata vreme recunoaste si isi cere scuze). Aceste asteptari sunt nerealiste pentru ca dovezile reale arata altceva. iti sugerez sa faci o analiza cost/beneficii pentru pastrarea relatiei. Cu alte cuvinte, e vorba despre barbatul perfect vs barbatul violent (2 in 1). Iti doresc minte limpede.

Orice medic are nevoie de medicul lui, uneori putem da sfaturi altor persoane cu probleme asemanatoare ca ale noastre dar nu putem sa ne ajutam pe noi. Incearca altceva, imaginează.ti ca ai o prietena care e in acelasi situatie, ce sfat i.ai da? Nu i.ai spune sa faca ce e mai bine pt ea? Asa si tu , fa ce e mai bine pt tine. Esti femeie, esti tânăra , esti frumoasa , meriti sa fii alintata ,răsfățată , iubita. Meriti sa fii tu. Cu bătaia nu se rezolva nimic, apar doar frustrări. Undeva este cineva bun pt tine , undeva este jumătatea ta, persoana care sa te completeze. Esti puternica !

Poate ar trebui sa reflectati mai mult asupra nevoii dvs de a va simti raspunzatoare mai degraba de cum se va simti partenerul dvs in cazul unei despartiri, decat propriile nevoi si sentimente. De asemenea, cred v-ar ajuta cateva sedinte de consiliere psihologica pentru a va putea intelege mai bine si pentru a putea lua o decizie privind suferinta dvs si situatia in care va aflati.

Din cate ti-ai dat singura seama, acest om are o grava tulburare de personalitate si cu toate acestea nu ar apela niciodata la un psiholog, pt ca este psihopat. Ceea ce orice psiholog (de bun simt!) te-ar indemna pe tine este sa-ti salvezi propriul suflet si propria viata, sa rupi orice legatura, orice contact cu acest om!! Cat mai curand! Nu-ti mai pune viata in pericol! http://willing.ro/iubind-un-psihopat/

Crezi ca o persoana care te iubeste cu adevarat ti-ar face rau? Cunosti adevaratul sens al cuvantului "iubire"? Iubirea este voluntara, adica este un efort constient si de vointa. A iubi inseamna a te pune in locul celeilalte persoane, pentru a o cunoaste cat mai bine deoarece doresti s-o faci cat mai fericita, In iubire empatia merge mana in mana, adica incerci in fiecare moment sa intelegi sentimentele persoanei iubite, cu scopul de-a o face sa se simta fericita, inteleasa, protejata. Asadar te simti iubita in acesta relatie? Este el partenerul potrivit pentru tine?

Buna, din mesajul tau reiese destul de limpede ca este nevoie ca TU sa TE ajuti sa iesi din aceasta situatie. Desi afirmi ca te-ai hotarat sa iesi din aceasta relatie toxica (adica distructiva, nesanatoasa, nefericita, posibil ucigasa), iata, au trecut 2 ani si inca esti acolo. Ca atare, soliciti ajutor ca sa iesi – ei bine, asa ceva este efectiv imposibil sa faca un alt om decat tine. Nu politia, nu tribunalul sau judecatoria, ci numai tu ai responsabilitatea de a iesi din aceasta capcana.
Pentru a iesi din situatie ai nevoie de sustinere de specialitate, probabil de durata, avand in vedere vulnerabilitatea ta.
Nu stie nimeni daca ai cum sa salvezi si cuplul sau pe acest om langa care traiesti de atata vreme la acest mod, este crucial ca tu sa intelegi ca singura persoana/ realitate care poate fi salvata esti tu.
Ai nevoie de putin curaj ca sa spui ADIO abuzului in viata ta. Cele bune!

iubeste-te si respecta-te mai mult ,si raspunsul il vei gasi automat in tine

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua,
Am gasit site-ul dvs, pe net si citind atent mi-a placut mult modul de prezentare si profesionalismul,prin prezentarearaspunsurilor trimise catre cititori.
Va scriu din punctul de vedere al unui tata,putin disperat
in legatura cu fiul meu.
Eu, de profesie sunt Ing.electromecanic si sunt plecat din tara de vreo 8 ani. Lucrez cu o firma romanesca, si la 3 luni vin acasa o saptamana in concediu, asa este contractul.
Problema o reprezinta fiul meu ,care cand am plecat avea 12 ani, si peste putin timp im martie face 20 ani.
Fiind plecat de acasa, sotia mea si soacra mea au stat cu el.
Sotia lucreaza , vine dupa ora 17.00 de la servici.
De vreo 2 ani au inceput problemele , cand nu a mai vrut sa invete, si-a facut tot felul de prieteni cu care venea acasa pe la 2-3 dimineata , incepuse sa stea prin baruri.
L-am meditat la materiile pentru bacalaureat. Si eu si sotia aveam frica ca nu ia bacalaureatul, dar l-a luat cu nota 8.35, demostrandu-mi ca il duce mintea , dar era lenes si nu vroia sa invete.
In urma mediei de la bacalaureat, a luat la buget la facultatea de agronomie , dar in sesiunea de iarna nu s-a prezentat, pentru ca a stat in baruri cu tot felul de prieteni.Ne-a spus ca vrea sa renunte , si sa dea in vara la Facultatea de kinetoterapie.
Ne cere bani tot timpul, are comportament agresiv fata de sotie si soacra mea, iar cand este intrebat nu vrea sa ne spuna ce face , unde se duce, cu cine se duce
In casa nu face nimic , sau sa il intereseze ceva, deci un comportament parazit si de golan
Mi-a reprosat de atatea ori ca nu am stat langa el.
Avea dreptate, dar ce puteam face serviciul e servici.
Dvs. ca specialist imi puteti va rog frumos spune ce sa fac .Am considerat ca e o maturizare intarziata.
Sotia se consuma pe zi ce trece cand il vede in situatia asta. Adevarul e ca nu am apelat la nici un psiholog sau psihiatru in orasul meu, dar sigur nu ar fi vrut sa faca vreun control.
Va rog din suflet daca ma puteti ajuta sa imi spuneti ce ar trebui sa facem ca parinti, ce medicamentatie sa ia
Astept raspunsul dvs.
Va multumesc anticipat!
LIVIU

nu cred, din ce ne-ati spus, ca este cazul medicamentelor. Pare, ca orice adolescente/tanar adult, sa se razvrateasca, sa ataraga atentia (chiar si cea negativa), foarte probabil din motivul exprimat chiar de el: a crescut practic fara tata in cea mai importanta faza a vietii sale! Va inteleg ca ‘serviciul este serviciu’ insa faptul ca ati si sacrificat relatia cu fiul Dvs. ramane o realitate. Sugestia mea ar fi sa va reintregiti familia… faceti orice efort posibil sa va intoarceti macar pt o perioada in care reparati relatia cu fiul Dvs., altfel riscati sa il indepartati si fortati sa o ia pe cai gresite. Exista si psihoterapie de familie la care puteti apela cand se regleaza situatia absentei Dvs. Succes!

Argumentele logice privind plecarea dvs. nu pot fi procesate de el, durerea e prea mare. Nu e cazul sa va culpabilizati, însă. Comportamentul sau e întreținut de atenția și beneficiile pe care le obține atunci când îl realizează (bani, poate și altceva). În opinia mea, data fiind reticenta lui fata de psihoterapie (așa cum a menționat colegul, nu e cazul unui consult psihiatric), cel mai indicat ar fi sa reduceți și înlocuiți acest comportament prin eliminarea factorilor care îl întrețin. Puteti recompensa comportamentele dezirabile (de exemplu, sa primească atenție, căldură atunci când e acasă și e liniște). Ar fi de dorit, da, sa va implicați activ în acest proces și poate sa apelați la psihoterapie de familie, însă doar dacă și el e dispus sa facă acest pas. Mai întâi, căutați sa va apropiați de el, sa vadă ca îi sunteți alături și de la distanta și nu doar financiar, sa îl apreciați pentru aspectele sale pozitive și sa evitați sa îl judecați, global..

Subscriu celor comentate de colegii mei. In plus, puteti incepe prin a intelege ca este o persoana "intreaga" cu ganduri si dorinte proprii. Poate daca discutati cu el despre facultatea de kinetoterapie (care mi se pare oricum o optiune mult mai de actualitate decat cea de agronomie, dar ma rog, este o parere strict personala) ati putea sa ii intelegeti o parte din motive si ganduri. Daca il veti sustine in demersul lui de schimbare a directiei profesionale, ar fi un prim pas in reglarea relatiei cu dvs. In plus, gandurile dvs. despre el "este lenes" nu sunt corelate cu realitatea. El nu este lenes. Doar ca are alte idei despre viata. Iar daca dvs. vreti sa se "maturizeze" trebuie sa acceptati ca poate avea ganduri diferite de ale dvs. si ale familiei. Mult succes in reintregirea familiei!

Respect pentru sacrifciul pe care il faceti dar fiul dumneavoastra s-a simtit si inca se simte abandonat!Chiar daca va vedeti rar incercati sa petreceti cat mai mult timp cu el , sa il cunoasteti…inainte de psihoterapie incercati sa va apropiati unul de celalalt

Acest proces de indepartare de familie s-a produs mult mai devreme, nu la 18 ani. Insa nu disperati, e un fenomen normal; s-ar fi produs si daca nu l-ati fi privat de prezenta paterna. este varsta explorarii dincolo de "ograda". Aceasta explorare se va finaliza in jurul varstei de 27 de ani, dupa cum arata cercetarile in domeniul dezvoltarii umane. Caracteristic acestei etape de dezvoltare, tinerii pastreaza doar valorile mari ale familiei (cum ar fi religia, de exemplu), in rest… pun la indoiala tot. Este varsta la care isi formeaza si isi definitiveaza individualitatea in sanul grupului de congeneri. Solutia pentru o conduita cat de cat dezirabia este sa apartina unor grupuri de congeneri disciplinate. Dar daca a luat examenul de bacalaureat si a intrat la facultate de stat… asta spune ca in astfel de grupuri se invarte, ceea ce nu e rau. Faptul ca sta in baruri cu prietenii, nu e pierdere de timp, acolo interactioneaza. Problema ar fi legata de consumul de alcool, dar acest aspect nu l-ati mentionat. Daca se intampla acest lucru, cu frecventa crescuta, inseamna ca obtine anumite beneficii care intretin consumul. Faptul ca vrea sa-si schimbe cariera, imi spune ca are simtul responsabilitatii; de ce sa persiste intr-o greseala, mai ales daca a identificat-o. Acum este momentul sa schimbe ceva! poate ca ar avea nevoie de putina orientare, totusi, printr-o consiliere vocationala. exista psihologi din domeniul educatiei care au aceasta specializare in psihologie vocationala (asta ca sa nu faca inca o greseala, sau sa aleaga in cunostinta de cauza). Faptul ca cere bani in permanenta de la parinti, arata ca nu e desprins total de familie; insa ar fi recomandat sa inveteca daca nu face nimic in privinta scolii, pentru distractie trebuie sa obtina bani pe propriile puteri, ca sa si-o poata intretine (relatiile se intretin chiar si cu bani). Dumneavoastra, ca si parinti aveti obligatia si placerea de a-i da bani pentru scoala. Acest moment de "respiro" intre liceu si facultate, nu este neaparat un lucru rau, poate fi de bun augur; important este sa nu abandoneze educatia, chiar daca o amana. Sugerati-i ca adevarata distractie este aceea din perioda studentiei, pentru ca studentii invata pe branci 2 luni din an, in rest se distreaza. Daca nu e student, atunci trebuie sa munceasca 11 luni din an si o luna sa se odihneasca sau sa se distreze. In ce priveste medicatia… nu este cazul. E nevoie doar de niste reguli, iar in interiorul lor – libertate absoluta.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

O prietena m-a indrumat catre sait-ul dumneavoastra, in timp ce ii relatam intamplarea ce a avut loc la gradinita baietelului meu. Voi incerca sa o prezint si aici cat mai succint, cu rugamintea de a ma sprijini putin in ceea ce priveste atitudinea cea mai potrivita pe care sa o adopt in continuare.
Asadar, povestea a inceput cu o nepotrivire care mi s-a parut ca a existat intre meniul zilnic afisat la intrarea in gradinita si ceea ce baietelul meu mi-a relatat ca a avut in farfurie. Acest lucru s-a mai intamplat de cateva ori ( adica in special la felul 2 unde ba lipsea carnita, ba era inlocuita garnitura afisata cu piure, ba ambele…).
In ziua respectiva am plecat acasa si nu am mai dat mare importanta intamplarii, insa a doua zi am intrat in vorba cu ingrijitoarea baietelului meu chiar in timp ce citeam meniul pentru ziua urmatoare. Cu acest prilej, am intrebat-o daca cu o zi in urma au avut piure sau orez; bineinteles a raspuns ca a avut ce scrie acolo si ca pot intreba si celelalte colege ale ei ( celelalte ingrijitoare). I-am zis doar ca baietelul meu in general nu minte, cu atat mai putin in legatura cu mancarea si ca daca nu corespunde meniul afisat nu e in regula deloc.
Apoi am plecat, insa cand l-am luat pe baietel dupa-amiaza, l-am intrebat cum s-a purtat ingrijitoarea cu el si mi-a spus ca urat. L-am intrebat cum adica urat? Si mi-a zis ca a venit la el la masa, a tipat la el, l-a certat, l-a acuzat ca minte si i-a spus ca e suparata pe el (de fata cu ceilalti copii). Si apoi a inceput sa se invinovateasca, spunand ca din greseala a mintit, ca in loc de piure a avut orez si carnita o mancase deja.
Copilul a plans si nu l-a impacat nimeni, iar educatoarea a tinut isonul ingrijitoarei. Cand mi-a relatat aceste lucruri, m-a rugat sa nu ii spun ingrijitoarei pentru ca ii este frica ca tipa iar la el. (mi-a spus acest lucru soptit desi eram pe drum) Apoi a zis ca nu vrea sa mai vorbeasca.
L-am mai intrebat ce culoare avea orezul lui si mi-a zis ca galben deschis. I-am preparat acasa piure si salata de varza, si mi-a zis ca "orezul" acela nu ii place, decat varza. (lui nu ii place de fel piureul).
Cam asta e povestea…Una dintre povesti…
Eu intentionez sa am o discutie cu ingrijitoarea, referitor la atitudinea fata de copil; insa ma tem pentru cum ar putea sa se comporte in continuare cu el.

Astept un raspuns si va multumesc.Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Atitudinea îngrijitoarei lasă de dorit, într-adevăr, iar din postura de mamă cu siguranță că vă este greu să o acceptați. Dacă intenționați să aveți o discuție, încercați să o abordați, într-o manieră asertivă, fără a o acuza, relatându-i îngrijorările dvs. și ceea ce v-ați dori pe viitor. Cu toate acestea, atitudinea sa ar putea deveni defensivă, însă acest aspect nu-l puteți controla..

in acest moment nu sunt sigur din ce ipostaza sa va raspund: cea de tata sau cea de psiholog/psihoterapeut! Pt a pastra totusi o neutralitate (desi instinctul meu patern ma face sa ma simt furios in acest moment) va sugerez sa adunati dovezi (eventual sa il invatati sa foloseasca un reportofon pe copil?) dupa care sa actionati legal asupra persoanelor vinovate. Eu sunt foarte vehement in ceea ce priveste orice pe tema ‘binele copilului’ iar persoane care lucreaza cu copii TREBUIE sa aiba macar vocatia necesara… daca nu… exista si alte meserii pe lumea asta. Fiti ferma, implicati-l si pe sot, bunici, alti parinti. Succes!

Vorbiti cu alti parinti. Daca mai multi copii spun ce au mancat, nu mai pot nega….

Va multumesc tare mult tuturor pentru raspunsuri. Adevarul este ca acum aspectul meniului a trecut intr-un plan secund, iar atitudinea ingrijitoarei este cea care ma deranjeaza fff tare. Si de asemeni, ma tem mult sa nu se repete….Intentionez sa fiu categorica, sa ii spun clar ca nu accept atitudini de intimidare la adresa copilului meu si ca daca se repeta voi convoca sedinta cu parintii sa prezint situatia; bineinteles ar tb sa fie prezenta si ea. Imi doresc sa nu fiu agresiva in atitudine in ciuda furiei pe care o resimt. De aceea as vrea sa vb categoric si f la subiect; cumva scurt pe doi. Sper sa reusesc. Doamne ajuta! An mare nevoie de suport…Voi actiona abia marti cand il duc din nou la gradinita…Sper sa fiti din nou aici!

De obicei, persoanele care intimideaza copiii nu considera ca au facut ceva gresit, asa ca nu stiu daca veti obtine rezultatul dorit fiind directa…

M-am gandit si eu la varianta in care ingrijitoarea nu a realizat ce face sau ca greseste; dar banuiesc ca exista un inceput in toate….Sper sa o fac sa inteleaga ca pot avea la randul meu o atitudine de intimidare dar ca aleg totusi sa procedez diferit. Nu mai vorbim despre faptul ca nu se compara intimidarea unui copil de catre un adult cu intimidarea unui adult de catre alt adult. Consider ca trebuie sa fiu directa si concisa si fiindca timpul poate fi limitat. Eu o voi aborda dimineata, cand pregateste masa copiilor…Multumesc oricum pentru parere.

V-ati gandit sa mutati copilul in alta grupa sau chiar si la alta gradi? Cred ca relatia intre copil si acea ingrijitoare nu se va mai putea schimba. Studiile arata ca atunci cand faci un abuz oricat de mic asupra unui copil, e nevoie de alte 7 comportamente pozitive, astfel incat copilul sa extraga o alta regularitate fata de prima. ma indoiesc serios ca acea ingrijitoare este capabila de astfel de comportamente de acum inainte, avand in vedere faptul ca se simte acuzata si vrea sa scoata sbia dreptatii absolute in fata copilului, ca sa-l reduca la tacere.

M-am gandit si la varianta de a-l muta. Insa nu stiu sigur daca pot face asta. Ma refer la faptul ca din cate stiu transferurile se fac doar in vacantele scolare; poate nu stiu bine…E drept ca ingrijitoarea chiar daca nu il va mai intimida, il poate ignora de exemplu…ceea ce tot nesanatos e.

puteti intreba directorul institutiei daca se poate muta copilul in alta grupa. Daca ii expuneti motivele (relatia cu ingrijitoarea, fara sanse de ameliorare), se poate sa gaseasca o solutie.

As vrea sa revin cu detalii despre cazul enuntat. Am profitat azi ca am putut sa il las acasa pe baietelul meu, si am mers la gradinita singura pentru a discuta nestingherita cu ingrijitoarea. I-am spus ca atitudinea de intimidare l-a adresa copilului m-a surprins si m-a deranjat f mult. I-am spus ca e dreptul meu sa cer detalii, lamuriri etc in leg.cu orice subiect; iar daca asta deranjeaza nu consider normal sa se repercuteze in vreun fel asupra copilului. Ingrijitoarea a incercat sa imi spuna ca nu tb sa il cred mereu ca copiii mai mint etc. I-am zis ca e copilul meu si ca il cred si ca eu spre deosebire de ea nu imi permit sa o fac mincinoasa. In definitiv nici ea nu poate dovedi ce a avut efectiv in farfurie copilul; ea doar ma trimite la meniul afisat…Adica in meniu daca scrie ca au avut carne de bibilica eu tb sa ii cred…pe ei…In fine, e un exemplu exagerat. Apoi, a inceput sa ma imbratiseze si sa imi spuna sa nu mai fiu suparata…Iar cand s-a apropiat directoarea care abia venise…auinceput sa vb incet si sa se departeze de cabinetul dansei, care e vizavi de clasa(noi vorbeam pe hol)…Am spus atunci ca ma astept sa nu se repete pentru a nu fi pusa in situatia sa fac alte demersuri…Cred ca au inteles. Intre timp s-a alaturat discutiei si educatoarea, cealalta decat cea care era pe tura la momentul incidentului (oricum voi avea o discutie si cu acea educatoare, intrucat a incurajat atitudinea ingrijitoarei).
Mai e un aspect pe care as vrea sa il prezint si sa va cer parerea. In seara incidentului, deci inainte de vacanta, am scris un mail pe grupul parintilor, in care am ridicat doua probleme: a mancarii schimbate si a scosului copiilor afara ( cea din urma mi se pare de asemeni o probl.serioasa deoarece a tine copiii 4 luni in aceeasi incapere 10 ore pe zi, fara lumina naturala corespunzatoare, cu neoanele in cap…e absolut nesanatos). La aceste doua probleme nici un parinte nu a raspuns nimic, dar nimic. Azi, educatoarea,mi-a spus ca unii parinti i-au transmis("informatorii") si ca le-a deranjat ca am lansat intrebarea pe mail si nu am intrebat direct personalul. I-am explicat ca tocmai ce am intrebat-o pe ingrijitoare si raspunsul a fost…cel care a fost. In plus, oricine din interior ar sustine varianta meniului afisat… In fine, ideea este ca miercuri este sedinta. I-am zis educatoarei ca voi ridica cele doua probleme in plen; voi insista sa se consemneze in procesul verbal si sa primesc la final o copie. Credeti ca procedez corect? Va multumesc din nou!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua ! Am 22 de ani ,iar iubitul meu 25. Avem o relatie de 1 an si un pic. Locuim impreuna de 9 luni si recent locuim cu parintii lui. Dupa 5 luni de relatie ,iubitul meu s-a imbolnavit si a trebuit sa stea internat in spital aprox 2 luni,timp in care am fost nedezlipita de el. Dupa aceasta intamplare ,a revenit acasa ,numai ca certurile noastre au inceput sa fie mai dese si la fiecare cearta cauta sa converseze cu diverse fete pe facebook,fapt ce nu-l recunostea niciodata. A promis de atatea ori ca n-o va mai face ,insa si-a pastrat acest obicei. Inca de la inceputul relatiei ,fosta lui prietene,o fetiscana de 17 ani tot incearca diverse interventii,iar el nu ia atitudine si asta ma deranjeaza foarte tare. El mi-a spus , cu scuzele de rigoare ,"Unde am scuipat,nu ling" si ca daca ar fii sa ma insele vreodata ar face-o cu altcineva si nu cu ea. I-am oferit oportunitatea sa se intoarca la ea si sa incheiem relatia. A exclus din start aceasta varianta. Insa la ultima noast
ra cearta ,am aflat initial de la ea si mai apoi din telefonul lui ca a contactat-o pe facebook si ca-i cerea impacare . El neaga cu ardoare acest lucru . Nu inteleg ce se intampla de fapt si nu stiu cum sa mai reactionez. Eu sunt o fire intelegatoare,calma,dar pana la minciuna. A gasit la mine ce nu a gasit la nimeni,de aceea sunt prima cu care a ales sa faca pasul de a locui impreuna (dupa 2 luni de relatie). Mi-as dori foarte mult sa ma ajutati cu un sfat . Multumesc anticipat!

Inteleg din cele scrise de dvs. ca au mai fost certuri dar ele au devenit mai dese dupa ce s-a intors din spital. Apoi ati vazut ca a mai conversat cu fosta prietena desi el neaga certitudinea. Din modul cum ati prezentat situatia rezulta ca el nu este decis si nici nu recunoaste asta. Deja spuneti ca nu va doriti o astfel de relatie si totusi nu ati luat nici o decizie. Ceva va mentine intr-o relatie de care nu sunteti multumita. Apelati la un terapeut pentru a intelege ce anume va blocheaza.

Dvs. intelegi foarte bine ce se intampla (prietenul va minte si se minte probabil si singur) dar negati asta. De ce? Considerati ca nu meritati mai mult? La intrebarea asta si la multe altele va puteti raspunde in cadrul unei terpaii individuale sau unor sedinte de dezvoltare personala.

Faptul ca partenerul nu este sigur de relatie este un aspect pe care nu il poti controla neaparat. Ceea ce poti controla este atitudinea ta si comportamentele tale. Iti doresti relatia in contextul dat? Pentru a lua o decizie mai usor si a te adapta ei poti incerca s-o faci alaturi de un terapeut.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna, numele meu este Adriana, am 26 ani si sunt din Bucuresti. De 9 ani sunt cu sotul meu , facand doar cununia civila anul trecut , avem o minunatie de fata pe nume Eva de doar 2 luni. Problemele au inceput de cand am ramas gravida , certuri si tipete si injuraturi .. Dupa ce am nascut a fost bine o perioada dar dupa au inceput iar certurile . Motivele sunt foarte proaste , el imi zice mereu ca il controlez ca ii spun mereu ce sa faca si cand sa vina acasa . Eu imi doresc de la el sa fie mai familist mai langa noi sa nu mai iasa cu prietenii mereu si din cauza asta el se enerveaza foarte rau si incepe sa tipe nu conteaza daca eu sunt cu fetita in brate sau in camera cu ea el tipa si nu se controleaza deloc . Nu stiu ce sa fac noi am pus botezul si nunta pe 25 iunie si acum vreau sa ma gandesc de 2 ori daca mai fac pasul asta pentru ca nu vreau sa traiesc toata viata in ccerturi si nu vreau sa ii facem rau fetitei . Poate ca si eu sunt un pic egoista si il vreau langa noi dar nu i am interzis sa iasa niciodata doar ca i am spus sa stea mai mult pe acasa cu noi …Vreau sa spun ca a dat si in mine de 3 ori inainte sa raman gravida si am trecut peste . .. ca il iubesc si stiu ca e o prostie asta dar acum nu stiu ce sa fac sa nu ii fac rau fetitei sa nu creasca fara tata …. tin sa mentionez ca el a crescut fara tata natural fiindca era un alcolist si dadea in mama lui si ea s-a despartit de el cand avea sotul meu 5 ani … o fi si din cauza asta asa ? Multumesc mi ar fi de mare ajutor niste sfaturi inainte sa ma duc la o terapie de cuplu

faptul ca el este ‘nefamilist’ acum se datoreaza clar modelului avut in familia proprie. Teoretic un parinte agresiv psihic si/sau verbal ar trebui sa decada din drepturi, din punctul meu de vedere. Daca el intelege ca ceva nu este in regula si isi doreste sa aiba o viata armonioasa alaturi de tine si copilul vostru atunci incepeti terapia de cuplu si lucrati… se poate! Daca nu… sa stii ca parinte nu este cel care te naste… este cel care te creste! Succes!

Nu te mai gandi la el, daca el are probleme si le constientizeaza, sa incerce sa si le rezolve! Acum ai responsabilitatea ta si a copilului pe care vad ca il expuneti la conflictele voastre. In plus, esti in faza de leuzie, perioada in care ai nevoie de ajutor si de sprijinul sotului tau. Daca el refuza sa ti-l dea, incearca sa-i explici cu calm situatia si rolul lui in aceste momente in care te aflii si riscul la care te expune de a face depresie post-parttum sau sa nu mai poti alapta (daca o faci!). Toate acestea vor avea o influenta negativa asupra copilului. Faptul ca a dat in tine, ca are un asemenea comportament, trebuie sa te puna pe ganduri si sa iti iei masuri de siguranta, pentru ca nu va avea nici o jena sa o mai faca! Poate ar trebui sa incercati o consiliere daca el este cooperant in acest sens, daca nu, cauta ajutor in familia ta si consulta-te cu ei ce sa faci pe mai departe. Salveaza-te si salveaza-ti copilul, nu va expuneti la pericol!

Subscriu – dacă te îngrijorează atitudinea sa, cel mai indicat ar fi sa începeți terapia de cuplu. Însă, dacă refuza, poate ca pentru a lua o decizie și a te adapta la ea, ai nevoie tu de sprijin.. aveți nevoi diferite din ceea ce ai descris și e un efort sa ajungeți la un compromis.

Parerea mea este ca in momentul de fata (fara ca el sa faca terapie) comportamentul agresiv va continua. Asa cum a invatat in familie. Solutia nu este terapie de cuplu (desi puteti incepe pe aceasta cale), ci terapie individuala pentru sot. Mult succes si nu amanati mult decizia. Timpul scurs in atmosfera incarcata cu tipete si violeta curge in defavoarea dezvoltarii armonioase a fetitei si a starii de bine a dvs. Ulterior, puteti ajunge sa nu mai fiti in stare de a avea grija de dvs. si fetita. Multa sanatate si noroc!

Cred ca el neaga fata de sine insusi faptul ca a inceput sa se comporte exact ca tatal lui, nu poate accepa ca se poarta cu tine asemanator cum a facut-o tatal lui cu mama. Pentru un copil, sa cresti fara un parinte, si mai ales, sa stii ca acel parinte era iresponsabil si agresiv, este o mare suferinta. Problemele lui de comportament de aici vin, asa cum bine ai intuit. Incearca sa discuti cu el, afectuos si calm, arata-i intelegere, are mare nevoie de acest lucru. Inainte de a iti exprima propriile tale nevoi, oricat de dificil ti s-ar parea, arata intai intelegere pentru ale lui. Spune-i ca intelegi ca vrea sa iasa cu prietenii, ca rolul de parinte nu este intotdeauna facil si ca unii parinti simt ca au fost rupti brusc de modul in care isi duceau viata inainte. Spune-i eventual ca si tu simti asa uneori, chiar daca nu este totalmente adevarat, insa acest lucru il va face sa se simta inteles, iubit, acceptat. Si apoi, usor usor, ii spui ca tb totusi sa gasiti impreuna o modalitate prin care atat el cat si tu si copilul sa va simtiti impliniti. Poti stabili cu el niste zile in care sa iasa cu prietenii, si zile cand sa petreaca serile cu voi. Pentru multi parinti (si in mod special barbati) paternitatea e resimtita ca o responsabilitate uriasa care ii copleseste, si uita sa se mai bucure de copil. Acum fetita e inca micuta, dar o sa vezi ca mai tarziu, cand nu va mai fi atat de lipita de tine, se va consolida relatia tata – fiica. In parcuri sunt multi tati cu copii, care se joaca si rad impreuna Ai incredere ca lucrurile pot evolua spre bine, si de asemenea propune-i sa mergeti la cateva sedinte de terapie

Ca o paranteza – baietii raman baieti (multi nu depasesc stadiul de pubertate niciodata), nu sunt in stare sa-si asume o relatie, ce sa mai vorbesc de familie. Nu putine sunt cazurile in care se face nunta, apare deja copilul, iar el n-a depasit varsta de 16 ani… important e sa invete sa va iubeasca, dar nu cu flori ocazional, ci cu timp si afectiune. Multi uita de asta si raman sa se joace cu lego in timp ce sotia creste copilul. Trebuie sa fii tu cea matura si sa-ti cultivi virtuti peste virtuti, pe care sa i le propagi copilului. Cel mai important – nu te complace in rolul de victima, pentru ca distrugi copilul. Fii o luptatoare. Copilul creste intr-o supa a sentimentelor tale, practic de acolo isi ia fundamentele trairilor.

Draga mea, nu uita niciodata un lucru: nimeni, niciodata, dar niciodata nu se va schimba de dragul cuiva (sotie, copil, etc); se va schimba doar de dragul lui. Cata vreme lui ii place asa, exact asa se va comporta in continuare, cu orice pret. prin violoenta, el te reduce la tacere, ca sa nu-i pui limite in conduita care ii place lui. Cata vreme ii pui limite, el va fi agresiv. Cata vreme ii dai libertate absoluta va fi pace. Dar asta iti doresti? Pace? Atat? este ca si cum nu l-ai mai avea. Atunci ce te impiedica sa renunti la el? Ai spus ca ii faci rau copilului crescand fara tata. Dar sa creasca cu un tata absent si dezinteresat, oare nu-i mai rau pentru copil? Cand va intelege cum stau lucrurile, ce ii vei raspunde cand te va intreba: "Mama, de ce nu ma iubeste tati?" Copiii traduc totul prin iubire.

Buna, Adriana, iti recomand sa mergi intr-un cadru securizat si dedicat pentru a discuta povestea pe care ai redat-o in cuvintele de mai sus. Poate ca vei descoperi ca este necesar sa faceti o terapie de cuplu, poate individuala (a lui sau/ si a ta), ce este important sa retii vizavi de situatia ta este ca schimbarea tine de tine. Schimbarea ta si a relatiei dinspre tine spre partener, atat si nimic mai mult; 50% tin de el.
In rest, ca abordare terapeutica pare sa fie necesar arsenalul unui terapeut cu bune cunostinte psihodinamice si psihanalitice spre a sonda resurse din zonele mai adanci ale constiintei.

Cum poti iubi pe cineva care te loveste,mintea mea nu piate priceop

mintea mea nu poate pricepe.Ca este total imatur si ca a ramas la stadiul de baietel care nu isi poate asuma raspunderea unei familii este evident.Si atunci nu ma mira ca nu intelege raspunderea pe care o are fata de copilul care nu are nici o vina.Ca atit mama cit si copilul au nevoie de ocrotire mai ales in perioada aceasta.Din pacate sunt multi baieti (nu le pot spune altfel)care jucindu-se cu puța s-au trezit peste noapte tați si asta îi sperie teribil.De asta prefera sa se vada cu prietenii cu care sind mai uita de grijile de acasa.Ca tinara mamica care isi asuma total ingrijirea copilului va trebui foarte multa rabdare in a-l aduce pe tatic cu picioarele pe pamint desi este cam greu. Cunosc un caz in care cineva dupa ce s-a casatorit si nascut un baiat,El pur si simplu i-a spus sotiei ca el nu isi poate asuma cresterea si ingrijirea lor si a plecat in Anglia parasind-o.Povestea are o continuare foarte interesanta insa ma opresc aici.Deci ce sfat putem da in cazul acesta?As fii curios sa aud pareri pertinente..