Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua…va rog din suflet sa ma ajutati sa gasesc o solutie la problema care-o am. am o relatie de 1an si iubitul meu de ceva timp este foarte invidios pe tatal meu si mi-a spus sa renunt la relatia cu tata dupa moartea mamei noi am devenit mai apropiati iar gravitatea problemei este ca si tata ma intoarece in potriva iubitului si imi cere sa-l parasesc iar eu nu pot sa renunt la niciunul iar din aceasta cauza certuri sunt zilnic intre noi trei…ce pot face pentru a rezolva aceasta problema?

De ce este iubitul invidios pe tata? De ce tatal va cere sa parasiti iubitul? invidios = gelos?

Ce anume din ceea ce faci tu în relațiile cu ambii ar putea fi interpretat de ei ca fiind o amenințare? Nu întotdeauna putem controla ceea ce fac și simt ceilalți, însă fiindcă te afectează atitudinea amândurora, ai putea încerca să ai o discuție onesta în care, în mod asertiv, sa le explici ceea ce te deranjează, asumându-ti o parte din responsabilitate pentru ceea ce se întâmplă și explicând cum ai vrea ca lucrurile sa fie ok viitor. Acest lucru nu îți va garanta ca ei își vor schimba comportamentul în direcția dorită, însă, dar e un punct de pornire.

Sa-i puneti fata in fata sa-si rezolve problemels,dupa ce ls spuneti ca nu vreti si nu puteti renunta la nici unul

Intra pe net si citeste despre complexul Oedip si Electra. Asta daca nu vrei sa auzi de la un terapeut povestea…

Pare ca nici unul dintre ei nu accepta relatia dvs.cu celalalt. Poate insa ca s-au depasit anumite limite. Si poate ca v-ati implicat prea mult in una din relatii-cu tatal- pentru a alina absenta mamei. Insa rolurile acestor persoane in viata dvs. sunt diferite: unul este parinte si altul partener. Depinde de dvs. sa ii ajutati sa inteleaga acest lucru. Dincolo de perceptia lor exista insa si in dvs. ceva care va face sa intrati in astfel de situatii. Si acest lucru ati putea sa il explorati alaturi de un terapeut. Succes!

Stati toti trei de vorba sinceri si curajosi.Incet si cu empatie hotarati care sunt locurile si rolurile fiecaruia dintre voi in noua relatie de familie. Daca nu puteti singuri cereti ajutor unui psihoterapeut specializat in relatiile de familieSucces!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua! Am devenit dependent de pariuri sportive (la case sau online).Pierd foarte multi bani si ma imprumut la prieteni ca sa joc. Sunt convins ca nu pot niciodata sa ies in profit ……..nu imi place adrenalina….doar ca joc fara sa vreau, pe scurt nu ma pot abtine. Dupa ce incep sa pierd maresc miza sa recuperez si asfel pierd si mai mult. Ce ar trebui sa fac………..am avut o pauza de 3 luni fara sa intru in vreo agentie…dar dupa am inceput iar. Cum as putea sa opresc acest lucru definitiv?

se trateaza cu ajutorul psihoterapiei. Cautati un psihoterapeut specializat pe adictii. Se poate, succes!

Subscriu recomandării colegului. Apelați la sprijin specializat pentru a învăța să controlați comportamentul și sa îl înlocuiți.

Alternativele ar fi: psihoterapia, exerciţiul fizic, meditaţia, strategiile de relaxare senzorială, practicarea exerciţiilor simple de repiraţie, etc. Chiar dacă cineva renunţă la jucat, sentimentele de durere şi nesiguranţă care l-au determinat odată să joace, vor fi prezente în continuare. Astfel, este important ca oamenii să înveţe mecanisme de coping pentru a face faţă situaţiilor stresante şi conflictelor zilnice care îl determinau odată să joace. Subscriu recomandarilor colegilor, de a urma terapie pentru a reusi sa opriti acest obicei daunator. Succes, se poate! (mai multe informatii despre dependenta de jocuri gasiti aici: https://psihoworkshop.wordpress.com/2015/09/21/dependenta-de-jocuri-de-noroc/)

Apelati la un terapeut specializat pe adictii.

Cred ca un prim pas ar fi sa renuntati la ideea unui castig usor? Creati-va o sursa de venit si bazati-va doar pe aceasta. E cam greu sa renuntati la pariuri daca va incanta ideea de a castiga bani brusc si fara efort.

Cum poti opri? Ai inceput deja. Primul pas este sa constientizezi ca ai o problema. Al doilea pas e sa ceri ajutor. Al treilea pas este sa te implici activ in echipa pe care o formezi cu specialistul. Apoi urmeaza altii, dificili, care cer timp si implicare, efort de vointa, recaderi, reveniri, etc. Cu alte cuvinte, este vorba despre o lupta cu un adversar redutabil: TU. Nimeni nu te poate invinge decat tu insuti. de aceea este atat de grea aceasta lupta, din pacate. Dar gandeste-te ca e extrem de greu, nu imposibil. Succes!

Cautand rezolvare vei gasi solutii.Dintre ele vei alege pe cea care ti se potriveste cel mai bine.Alaturi de un specialist vei afla ce simti, cum gandesti si cum actionezi acum si cand scopul tau va fi sa iti obti starea de bine personal fara a face pariuri sportive .Curaj!

Orice adictie are la baza satisfacerea unor nevoi mai mult sau mai putin constiente. Primul pas spre schimbare l-ati facut! Constientizarea acelor nevoi si satisfacerea lor prin comportamente adaptative constituie un alt pas important. Un specialist va poate ghida in acest proces precum va poate ajuta si cu rezolvarea altor probleme implicate. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:
Probleme familiale cu fiul meu

Buna ziua! Am un baiat in varsta de aproape 23 de ani,cu care ,in ultima perioada,nu ma mai inteleg deloc. El spune ca sunt absurda,ca-l tin din scurt,ca-i invadez intimitate,ca-l trag la raspundere unde se duce si de unde vine,si ca-l sufoc. Adevarul este ca sunt o mama protectoare,fiindca nu-l am decat pe el,l-am crescut singura pana la 11 luni(tatal lui m-a parasit cand eram insarcinata in 5 luni si s-a intors la noi,cand avea copilul aproape un an!!),iar cand avea cam 6 ani,ne-am despartit din nou,fiindca nu ne-am inteles, nu ne potriveam deloc,suntem amandoi firi puternice,vulcanici, eu calda,iubitoare si plina de viata, el un mut,tacu,dur si rece ,chiar si cu copilul,pe acre il si batea,si nu am mai putut rezista. Am avut si cateva experiente negative,motiv pentru care, am ramasa cu o teama ca i se poate intampla ceva, dar nu -l controlez cum spune el,vreau doar sa stiu ca e bine si ca nu intra din nou in incurcaturi,fiindca mi-a dat motive sa ma acomport astfel cu el(anturaje cu baieti care beau mult, fumat de la 15 ani, in incident cu scuterul la 17 ani,absente ff multe in liceu,prima faza la bac esuata,a luat in toamna insa, permis suspendat 1,9 ani pentru conducerea sub influenta alcoolului,de care l-am scapat ff greu si dupa aproape 2 ani de proces… Eu nu sunt divortata de tatal lui, ne intelegem binisor ca parinti si colegi de serviciu,dar nu locuim impreuna. In clipe grele,de dragul baiatului nostru am facut echipa,dar nu s-a implicat fizic si sufleteste sa ma sustina(doar financiar),astfel ca toate greutatile au cazut pe mine, iar intr-un fel,fiul nostru a profitat de amandoi(tata bani,mama suport morala,material,afectiv),insa dupa ce isi vede treburile rezolvate,il apuca independenta9de ce oare nu e independent si cand face gafe,sa se descurce singur??!!) Eu am si probleme de sanatate,fiind operat de plamani in 2006, mi-e greu sa ma descurc singura,iar daca-l rog sa ma mai ajute in gospodarie,are impresia ca il folosesc,desi locuim in acceasi casa,si mi se pare firesc sa particpe a trecuri(finaciar nu-i cer niciodata bani,fiindca are salariul mic, salariu pe care s-l imparte intregari tigari,1-2 beri cand si cand,o iesire cand si cand. Oi fi eu mai posesiva cum zice el,dar si prietena lui ii reproseazacalitatea prietenilor si faptul ca bea,deci nu consider ca e problema mea asta..eu nu beau, nu fumez,nu am o relatie,sunt secretara la o primarie,am o functie de raspundere,am o facultate(psihologie) si un curs postuniversitar,nu sunt proasta,desi el are impresia ca nu sunt buna de nimic!! Ma dnigreaza pe unele situri si se vaita ca-l tin din scurt si ca-i provoc repulsie,dar ii place confortul si siguranta materiala oferita inca de parintii lui,de care-si aduce aminte,doar cand are probleme. Ce ma sfatuiti?..nu vreau sa-l pierd,il iubesc mai mult decat orice pe lume,dar sincer,cand il vad cum se uita in scarba la mine,cum ma evita si cum face tot posibilul sa ma jigneasca,simt ca nu mai pot suporta! Am gresit si eu,nu spun ca nu,meseria de parinte nu te invata nimeni,ceea c sfatuiesi pe altii,e greu sa aplici in relatia cu fiul tau,mai ales cand nu ai pe nimeni(n-am parinti,nici frati,nici rude prea apropiate,de prietenii nu prea am timp,fiindca am ff mult de lucru si vin tarziu acasa, stand la tara,nu am unde si cu cine sa ies,si nici femei de situatia mea,cu care sa-mi impart gandurile si offul.Va rog sa-mi dati un sfat! Multumesc anticipat! G.F

ma gandesc ca poate ar fi bine sa va urmati propriile sfaturi…

Înțeleg ca va este greu și va simțiți copleșită, poate chiar înfuriata ca fiul pentru care ați făcut atâtea nu se ridica la așteptările dvs. și nu e acolo când ar trebui. Recomandarea mea e ca pentru a gestiona mai bine emoțiile, în cazul în care situația nu se schimbă, sa apelați la un terapeut. Mai apoi veți putea lucra și pe problema practica.

O situatie incalcita, pe care, din pacate, dvs. impreuna cu sotul dvs. ati generat-o . Singurul lucru pe care il puteti face este sa va schimbati dvs. ca sa aveti speranta ca veti porni si in el o schimbare. Terapia de familie ar fi utila, dar e greu de spus daca reusiti sa-l convingeti. Desi va plangeti de faptul ca "profita" material de dvs., inteleg ca folositi acest fapt si ca pe o parghie prin care il controlati. Analizati-va propriul comportament pentru a va intelege mai bine fiul. Sinceritatea ajuta, chiar daca trebuie sa recunoastem lucruri care ne arunca intr-o lumina nefavorabila propriului ego! Succes, se poate!

Uite- ma pe mine, cam asa a stat situatia si la mine.O diferenta: am fost tot timpul prietena cu copilul meu, am evitat sa- l cicalesc, dar, discret l- am urmarit tot timpul, am fost prietenoasa cu prietenii lui ca sa- l pot tine pe e" deschis" catre mine.Sincer, ii momeam cu o prajitura, un suc, ceva bun, le ceream ajutorul uneori…Eu asa mi- am tinut copilul aproape.Nu o sa- l pierzi, cu timpul va realiza ca are nevoie de mana, nu cred ca se uita cu dezgust la tine, cred ca e doar o stare pasagera care, intr- adevar, poate dura si cativa ani! Rabdare si comunicare, poate e bine sa vorbesti si cu o fata din anturajul lui.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

sunt casatorita de 8 ani,nu avem copii.sotul meu este un om care se enerveaza din orice si nu pot sa discut deschis cu el lucrurile care ma deranjeaza.ma critica tot timpul,ba ca nu am grija de mine ba ca nu stiu sa vorbesc,etc.Nu stiu unde gresc si as vrea sa am o casnicie linistita fara reprosuri.Suntem plecati de 6 ani in Cipru si nu am pe nimeni apropiat aici cu care pot sa ma sfatuiec.Va rog sa ma ajutati cu un sfat.Ce pot face ca sa imi multumesc sotul,sa ma aprecieze asa cum sunt eu?simt ca cedez psihic,am inceput sa sar si prin somn fiind foarte speriata.Va multumesc.

sotul Dvs. v-a dat ‘lista’ cu lucrurile care l-ar multumi? Inteleg ca va critica des… insa ce l-ar multumi? Doar el va poate spune! Succes!

Dar pe dvs. va mulțumește soțul? Probabil ca pe lângă "defectele" dvs. problema e mai adâncă, iar responsabilitatea e a amândurora. Recomandarea mea este sa o rezolvați împreună, ca un cuplu.

Mecanismul de rejectie a celuilalt prin critici si nemultumire ascunde in spate lucruri pe care protagonistul criticelor vrea sa le faca nevazute pentru cel de langa el, pe principiul "dezbina si condu", adica ataca, fa-l ocupat pe celalat, destabilizeaza-l, da-i ocupatie cu ganduri despre ceea ce i-ai sugerat pentru ca tu sa poti face ce vrei!. Este un fel de tehnica de manipulare. Nu disperati, vedeti in ce mod ceea ce va spune este adevarat sau nu, asumati-va ce gresiti, ce nu, nu, faceti terapie la distanta si intariti-va increderea in fortele proprii.

Poate ar fi cazul sa puneti capat unei astfel de vieti pana nu e prea tarziu. Ati putea sa incercati sa-l tratati asa cum o face el,poate in acest fel va intelege,daca nu,plecati. Daca dupa atatia ani nu a inteles ce inseamna o casnicie nici de acum incolo nu va intelege

Rectific,pentru a nu se intelege gresit,sa puneti capat relatiei

Daca dv nu sunteti multumita de dvs orice comentariu al sotului va afecteaza. Asemenea si pentru apreciere. Poate ca sotul are niste nemultumiri pe care le neaga ca fiind ale lui si le spune la adresa dvs. Puteti apela la un terapeut cu care sa discutati aceste aspecte. De asemenea subscriu recomandarilor facute de unul dintre colegii mei: vi s-a spus ce nu il multumeste, dar ce anume l-ar multumi?

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua.Va rog sa am ajutati.Sotul meu in virsta de 58ani a contactat un stafilococ auriu la coloana pe care l-a tratat cu antibiotice specifice timpde 6 luni dar stand imobilizat la pat timp de 4 luni acum recuperare a este grea,a inceput sa meargausor,usor doar prin casa.Acuza dureri de spate in continuare si ia zilnic anti inflammatory gen doreta.Rugamintea mea este sa imi spuneti I ce tratament at putea Urma pentru acestedureri Avand si o hiernie de disc nu prea brava.Face dializa si are defibrillator la inima.Credeti ca l-ar putea ajuta terapia alternative a de exp.acupunctura sau orice altceva?Viata Lui si a noastra este foarte grea datorita acestor dureri.Suntemm din Bacau poate stiti un specialist,va rog mult de tot.Va multumesc .

Incercati masaj terapeutic combinat cu reflexoterapie sau acupun tura

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna seara,in urma unor discuti in contradictoriu cu sotul meu ,i-am spus ca plec si iau si copii cu mine.In urma acestor cuvinte spuse de mine pur si simplu sa transformat intr-un om foarte rece si gol,este gol pe dinauntru si nu mai simte absolut nimic.Orice a-si face nu il pot scoate din starea aceeasta ba mai mult pare ca se adanceste mai mult amestecandu-se acum si vina (mi-a spus niste cuvinte care m-au ranit foarte mult).Avem doi copii unul de 15 si o fetita de 1 an,o casnicie minunata de 18 ani cu doar doua certuri in acesti ani,o cariera de sucees a sotului,o situatie materiala buna,din cel mai tandru sot si mai glumet barbat a devenit o persoana foarte rece cu toata lumea.Spune ca nu mai simte nimic este un mare gol.

La nervi, lumea arunca uneori cuvinte dureroase. Cat timp a trecut de la conflictul menționat? Probabil are nevoie de o perioada și de confirmări din partea dvs. pentru a reveni la normal. Dacă perioada se prelungește, puteți apela din postura de cuplu la terapie

consiliere de cuplu… si poate, pana atunci, apeleaza la psihoterapie individuala. Succes!

E important sa isi investigheze starea actuala si ce anume a condus la ea. Pare un caz din care aveti mult de recuperat ca urmare a disputei aceleia mentionate, pare si ca este o lupta pentru putere. Este recomandabil sa va definiti scopurile: dv, sotul, dar si scopurile de cuplu/ familie.

Este un mic inceput de depresie, s-a simtit tradat, si e sarcina dvs sa detensionati relatia. Aveti de discutat cu un specialist, ca sa invatati cum sa procedati.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Am doar 18 ani, ma simt in cel mai prost moment fiindca am ajuns sa apelez la un specialist pentru a vorbi despre problemele mele, dar ma sumt terminata psihic dintr-un motiv pt care nu merita acest lucru. Sunt foarte fericita cu iubitul meu, ma inteleg foarte bine cu familia mea, cu familia lui, problema este ca am ramas fara prieteni, nu sunt sigura daca eu m-am izolat de acestia gasindu-mi motivul cum ca nu imi mai place cum se comporta cu mine (asta mi-am indus in cap) sau ca ei au inteles gresit totul deoarece putinul timp liber pe care il am il aloc primei persoane pe lista mea (iubitului meu) apoi nu mai ramane si pentru altii, am prieteni vechi carora nu le-am mai dat mesaje nu am pastrat legatura, iar acestia ma ignora, prieteni cu care ma vad in fiecare zi la liceu dar care m-au exclus din viata lor si eu pe ei, dar culmea toti parca s-au imprietenit cu toti peste noapte pentru a ma supara pe mine deoarece astazi am realizat ca numai am niciunul si ce e cel mai rau e ca ma simt vinovata de acest lucru si nu vreau asta, intotdeauna eu am fost cea care da sfaturi si i-am ajutat si totul era roz si acum nimic, am ajuns sa plang in fiecare seara pe ascuns deoarece acest lucru ma macina, ma simt trista, incerc sa dorm cat mai mult doar pentru a uita de acest lucru, sunt foarte emotiva si ma macina orice gest marunt facut de o persoana orice "salut" pe care nu l-am primit desi am fost vazuta, orice ignorare pe care o primesc zilnic ma doare, recunosc ca ma doare… Va rog ajutati-ma cu o solutie..

nu ar trebui sa te simti asa prost ‘ca ai ajuns sa vorbesti cu un specialist’… pt asta suntem aici si din pacate ‘nefolositi’ de romani (cel putin). Am inteles ce ne-ai spus insa solutia pe care o cauti tu se regaseste, dupa parerea mea, in tine si nu poate fi scoasa printr-un schimb de vorbe online. Daca tot ai facut acest pas, mergi mai departe si discuta/analizeaza pe viu cu un psihoterapeut situatia… am incredere ca o sa gasesti solutia optima. Curaj!

Așa cum a menționat și colegul, merita sa mergi mai departe decât a scrie online și sa explorezi ce s-a întâmplat, cu adevărat, adaptându-te și învățând de pe urma experienței

Daca ai o carie, mergi la stomatolog sa ti-o rezolvi, nu stai fara sa-ti rezolvi problemele pana iti cad dintii din gura, asa si cu apelarea la psiholog care nu reprezinta ca "esti defect", ci pur si simplu iti rezolvi punctual si pe masura ce apar problemele cu care te confrunti. Din ce ai relatat mi se pare ca fie ai un prieten posesiv caruia nu ii place sa "te imparta" cu nimeni, fie tu esti cea care ai decis ca "putinul timp liber pe care il am il aloc primei persoane pe lista mea (iubitului meu) apoi nu mai ramane si pentru altii", deci tu i-ai exclus pentru ca nu-ti place "cum se comporta" cu tine cu toate ca inainte "totul era roz", in plus ai impresia ca toti sa-u unit in spatele tau ca sa-ti faca tie rau! Te-am citat pentru ca sa-ti dai seama ca ai nevoie sa vorbesti cu o persoana avizata si sa vezi care este problema reala din spatele a ceea ce ne-ai spus si mai ales sa-ti rezolvi "tulburarea" prin care treci acum.

Pare ca ai ajuns la acest moment autogenerandu-l. Iata, ai si mentionat in mesaj: "nu sunt sigura daca eu m-am izolat de acestia gasindu-mi motivul cum ca nu imi mai place cum se comporta cu mine (asta mi-am indus in cap) sau ca ei au inteles gresit totul deoarece putinul timp liber pe care il am il aloc primei persoane pe lista mea (iubitului meu) apoi nu mai ramane si pentru altii, am prieteni vechi carora nu le-am mai dat mesaje nu am pastrat legatura, iar acestia ma ignora, prieteni cu care ma vad in fiecare zi la liceu dar care m-au exclus din viata lor si eu pe ei".
E dificil de spus cum si daca poti recupera ce simti ca ai pierdut. Poate ca este timpul sa construiesti altceva? Pana la urma prietenii sunt aceia care raman, nu cei din lista de FB.
Cele bune!

Faptul ca te simti asa arata ca ai de lucru. Iar daca te mai si simti vinovata pentru ca apelezi la un specialist, inseamna ca inca nu esti constienta de importanta sanatatii, armoniei, bunastarii…

Există prieteni și există amici, colegi. Un prieten cu siguranță te înțelege, te iartă și te susține… Poate această situație îți ajută să-ți revizuiești listă de prieteni. Nimic nu e întâmplător.Situațiile de criză ne ajută uneori să creștem și să ne mișcăm mai departe.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Mezinul meu are 1 an si aproape 9 luni, insa nu vorbeste inca. Are o ureche muzicala foarte buna, realizeaza numarul de silabe ale cuvantului, vocalele folosite..nu ni se adreseaza cu "mama" si "tata", dar constientizeaza cine suntem.. Cand ii spun " ochi", duce manuta la ochiul lui..
Am motive de ingrijorare sau sa mai astept putin?

Daca intelege instructiuni simple, arata unde-i mama, ochiul etc. si comunica verbal ce doreste (de ex. te ia de mana sa-l duci unde vrea ori sa-ti arate ce vrea), atunci e in regula. Abia dupa 2 ani incepe sa se contureze limbajul vorbit. E posibil ca adultii din preajma sa vorbeasca pentru el ori sa raspunda la felul sau non-verbal de a comunica si atunci copilul nu simte nevoia sa exerseze cuvintele (daca il intelege lumea si asa). Fetele de obicei sunt mai precoce in dobandirea vorbirii, deci nu comparati copilul cu altii. Atat timp cat interactioneaza cu ceilalti din jur si intelege chestiuni simple, avand un mod prrsonal de a comunica nu e cazul sa va ingrijorati. Ajuta sa incepeti prin a-i pune intrebari: "Unde mergem? Ce vrei? Cum face pisica? Cine-i el? ". Majoritatea copiilor incep sa se exprime verbal, mai mult, cand ajung la gradinita. Consider ca abia dupa 3 ani se poate evalua corespunzator un copil.

Cand vrea apa, ne aduce sticluta lui cu apa, cand ii e foame se duce la pachetul cu biscuiti..aplauda si zice "bao".. Daca scot hainutele pt plimbare, spune " ba-ba" (bye bye)..
E posibil ca, din cauza faptului ca se vorbesc mai multe limbi, sa il intarzie? Sotul ii vorbeste in marocana, noi in romana, desenele erau in engleza…