Mesaj:
buna seara! sunt tanar si de cand eram in liceu am probleme cu concentrarea. daca mi se spune ceva, nu ma pot concentra macar sa aud. prefer filmele cu subtitrare, daca vad un film in romana nu inteleg tot. uit ft repede si oamenii din jurul meu au obs asta, Ei spun ca nu mi pasa, de aceea uit.imi aduc aminte , intr o dimineata, proaspat trezita, colega vorbea cu mine, imi povestea ceva, iar eu ma chinuiam sa citesc pe buze,pt nu intelegeam nici macar un cuvant. cu invatatul a fost greu. ce credeti? creierul e avariat?

Un RMN iti poate raspunde. Nu amana! Sanatate!

Este mai înţelept să consideri că nu poate funcţiona normal din cauza unor anomalii care în ziua de azi se întâmplă oricărui om. De ex. ai putea să eviţi/elimini cerealele fiindcă permeabilizează bariera hematoencefalică http://wp.me/p48646-a

Din acelaşi motiv ai putea evita grăsimile arse + stresul oxidativ, dar asta se vede în timp, eventual sunt vizate persoanele mai în vârstă. Citeşte de ex. comentariile de aici. http://wp.me/p48646-kk Eu am obţinut rezultate foarte bune cu suplimente de Astaxantin şi doze mărite de vitamina E + susan măcinat.

Însă ignorând cu perseverenţă toate aceste fenomene nocive, în unele cazuri pot apare şi daune ireversibile. Pe lângă RMN poate ar trebui să faci cât mai repede nişte teste de intoleranţă alimentară, şi abia după aceea să începi dieta.

Este posibil sa suferi de dislexie, adreseaza-te neaparat unui specialist.

fa-ti testele de rigoare mai intai… daca se exclude o cauza organica… atunci trebuie sa luam in considerare o problema psihologica care e bine sa fie abordata ca atare. Solutii exista. Succes!

Mesaj:
Hei, am 16 ani si, specific varstei, am o oarecare instabilitate psihica si sentimentala. Stiu ca nu e o problema grava, dar in ultima vreme sunt foarte rece, tafnoasa, agresiva si nu stiu de ce. Cred ca ma simt frustrata din cauza ultimei relatii care nu s-a terminat cum am vrut. Dupa despartire am primit multa atentie, iar acum totul a revenit la normal. Ma simteam bine pana saptamana trecuta, de cand imi vine sa plang din orice amintire, situatie delicata. Ma cert cu toti prietenii apropiati si simt ca ii pierd. Relatia mea cu mama s-a racit brusc. Pur si simplu ne enervam reciproc de la lucruri marunte. Am inceput sa ma ingras si sa mananc mai mult(NU sunt sanse sa fiu insarcinata) Mi-e teama sa nu cad in depresie. Ce ar trebui sa fac? Cum sa redevin fata fericita si sociabila?

Vorbeste cu psihologul scolii.

Specificul psihologiei varstei ar cere sa te indepartezi de mama si sa cauti intergrarea intr-un grup de prieteni. Tu insa te indepartezi si de grup. O posibila cauza ar fi modul cum acesta a reactionat la aflarea "problemei" tale ? Dupa cum observi sunt nevoit a specula foarte mult ceeace nu este benefic. Sunt multe raspunsuri de aflat inclusiv modul cum propria mama a stiut a gestiona la randul ei astfel de situatii in trecut si de aici o posibila agresivitate inconstienta intoarsa catre ea, cu toata atentia acordata problemei tale in prezent . Pentru a evita speculatiile trebuie sa constientizezi ca modul de rezolvare a unei situatii depinde de specificul datelor ce o compun, iar asta nu se poate discuta intr-un mod securizant pentru tine pe net.

ce se intampla cu tine pare a fi foarte complex (chiar peste intelegerea ta) si pare ca ai nevoie de sustinere insa nu de la mama ta. Ce iti pot recomanda este sa incerci sa vorbesti cu parintii tai, macar sa te sustina pt o perioada, in psihoterapie/dezvoltare personala. Or sa se clarfice multe in relatia terapeutica. Succes!

Mesaj:
Buna ziua,am cunoscut un baiat care are acum 19 ani.Mi-a marturisit ca a avut o relatie cu un baiat timp de 2 ani, dar ca acesta l-a parasit in aceasta primavara.Il vad ca sufera dupa baiat,si in acelasi timp nu are o relatie foarte buna cu familia.Este lasat mai mult singur acasa.Nu locuim in acelasi oras dar imi doresc mult sa-l pot ajuta.Mi-a spus ca nu s-a simtit niciodata atras de femei dar nu exclude sa fie atras in viitor de acestea.Simte nevoia sa vorbeasca mai mult cu tatal sau si mereu imi spune ca acesta nu discuta orice cu el.Pe mine ma vede ca pe o mama,care probabil i-a lipsit tot timpul.I-am spus ca voi fi alaturi de el tot timpul si ca nu am sa-l las singur niciodata.Dar cum pot sa-l ajut sa-si schimbe orientarea sexuala?Este posibil sa-si doreasca acest lucru?Cum il ajut sa treaca peste depresie?Ce impact are asupra lui aceasta prima relatie?A fost prima lui relatie amoroasa.

orientarea sexuala nu se poate schimba si nici nu trebuie schimbata. nu mai este considerata o patologie de vreo 40 de ani. daca nu exclude posibilitatea de a fi atras de femei poate fi bisexual, in orice caz, asta precum si impactul pe care il are acest lucru asupra lui nu il poti afla decat de la el; fiecare persoana este diferita si reactioneaza in felul sau propriu. daca simte nevoia il poti indruma spre psihoterapie pentru a depasi impasul emotional prin care trece dar tu in calitate de prietena poti doar sa il sustii, ca orice prieten, sa-l asculti, sa nu-l blamezi, sa-l faci sa se simta acceptat si inteles asa cum este el.

subscriu colegei mele. Important este sa aiba sustinerea de care are nevoie, suportul. Este calatoria lui prin viata si ideal ar fi sa aiba indrumarea/asistarea unui terapeut, acea persoana cu adevarat obiectiva in viata sa. Succes!

Buna ziua.Am 23 de ani si am avut o relatie de aproape 1 an cu o fata,de care m-am despartit in urma cu 3 luni.Suntem colegi de facultate si in vacanta nu am pastrat absolut nici o legatura.Acum situatia a facut sa ne intalnim…..ea a inceput sa vorbeasca cu mine…eu as vrea ceva mai mult de la ea..sa fim din nou impreuna.Ce ma sfatuiti sa fac ?

Destul de putine informatii. Va recomand cateva sedinte de dezvoltare personala.

Spune-i ce doresti , vorbeste cu ea si vezi ce planuri are vis-a-vis de tine . Doar prin comunicare se pot rezolva probleme .Bafta!

Ce spune despre tine faptul ca 3 luni nu ai dorit sa tii legatura cu aceasta fata cu toate ca ai avut o ralatie de aproape un an si acum, intalnidu-va inamplator sau nu "as vrea ceva mai mult de la ea…"? Incepe prin ati cere iertare si incearca sa o recuceresti.

ce inteleg eu din ce ai scris este ca iti doresti sa reiei relatia… ma intreb ce te retine sa o faci? Sunt sigur ca atunci cand o sa afli o sa iti fie mai usor sa decizi modul de a actiona, care pana la urma este bine sa fie al tau. Succes!

Mesaj:
Am fiica de 33 ani,ce convietuieste cu un tanar apropiat de varsta,care a facut,insa,pasul spre casatoria ce se va oficia anul viitor.In momentul de fata,fata noastra a fost diagnosticata cu depresie si se afla sub tratament medicamentos si de consiliere.Dupa spusele terapeutului depresia s/a instalat pe fondul unei probleme somatice la nivelul stomacului,dar nu numai.Ea acuza aceasta stare pe fondul unei adolescente furtunoase care a facut/o sa plece de acasa pe la 15/16 ani din cauza lipsei atentiei din partea noastra ca parinti.Eu,la randul meu,in acea perioada,am facut o usoara depresie,urmarita medical, pentru ca nu am inteles actiunile e.Toate interventiile noastre de a intregi familia,in diferite etape,au fost nule.Mi/am asumat aceasta stare si am incercat sa/i oferim toate conditiile pentru a continua scoala si a/si trai viata in siguranta(am cumparat apartament,am sustinut financiara,etc).Dupa 2 ani de plata a taxelor scolare, intretinerea ei si a prietenului cu care locuia la acel moment, am aflat ca nu a fost nici o ora la facultate si am suspendat tot.S/a descurcat pe fortele proprii,cu mare efort fizic care i/ar fi declansat gastrita.Legatura cu noi a fost sporadica,noi pastrand distanta,fara sa ne amestecam in viata personala a ei, desi nu eram de acord cu multe din actiunile ei.Acum nu stiu cum sa o ajut sa treaca peste aceasta depresie,dar mai ales nu stiu daca este momentul unei casatorii sau cum sa gestionez faza,cand viitorul ginere este extrem de distant cu noi/ne acuza ca nu am fost fizic langa fata noastra cand a avut nevoie de ingrijiri medicale,permanent pesimist,nesociabil,somnoros,extrem de fricos cu starile ei,etc.Financiar isi permit peste medie.Daca inainte nu puteam purta nici o discutie cu ea, deoarece o apuca plansul,acum,putem vorbi multe, dar tot imi cenzurez sfaturile pentru a nu intra in viata ei personala.Oricum noi vedem alftel lucrurile,dar nu inseamna ca sunt si corecte.Cum ar trebui sa ne comportam cu viitorul ginere?Dar cu ea?

Mesaj:
Va cer ajutorul , si nu pentru prima oara , dar sper ca si de aceasta data sfaturile specialistilor, dar si ale oamenilor care va citesc , ma vor putea ajuta .
Am 40 de ani , 2 copii , lucrez , am o viata plina si ocupata . Acum 9 luni am aflat ca sotul meu ma inseala . A fost o lovitura cumplita , in cel mai adevarat sens al acestui cuvant , si , desi am incercat din rasputeri sa depasesc situatia , nu am reusit . Atunci cand am aflat de relatia lui , sotul meu mi-a spus ca nu au depasit nci o limita interzisa , doar stateau de vorba foarte mult, ore intregi , la telefon sau pe internet . Mi-a spus ca va rupe relatia , ca eu si copiii suntem tot ce isi doreste de la viata , si am incercat sa ne refacem casnicia . dar in tot acest timp am simtit ca lucrurile nu stau asa , si , inevitabil , acum o luna am descoperit ca inca vorbeau , si, poate , e chiar mai mult de atat . Am fost extrem de furioasa , de miciunile lui din tot acest timp , de faptul ca m-a lasat sa ma chinui sa depasesc aceasta situatie , iar el nu avea de gand sa faca nimic pentru a rupe cealalta relatie . I-am spus ca vreau sa ne despartim , dar , la insistentele familiei , ale copiilor , ale lui , l-am reprimit acasa dupa cateva zile.
Ma simt insa foarte rau , nu ma pot impaca cu acesta situatie . Inca il iubesc , dar ma doare si sa mai uit la el . Nu ii mai pot vorbi , nu il mai pot atinge . O sa imi spuneti sa mergem la consiliere de familie , dar nu putem . M-am angajat de curand , imi cresc copiii singura , nu am nici o ruda la care sa apelez sa stea cu ei . Financiar, nici nu mai vorbesc… Sunt o persoana inteligenta , am facut 2 facultati , dar simt ca nu mai pot gandi , nu stiu cum sa fac sa merg mai departe . In aceste 9 luni am citit mult , carti de psihologie , am vorbit pe diverse site-uri cu psihologi , am incercat tehnici de eliberare , dar nimic nu merge . Nu mai pot sa dorm , plang tot mai des , nu mai am rabdare cu copiii . Zilnic ma incerca stari de furie , frustare , depresie , cand reusesc sa dorm , noaptea , ma trezesc plangand. Nu pot accepta ce s-a intamplat , nu il pot ierta , nu ma pot ierta , si toate astea ma doboara putin cate putin . Dar , in mod straniu , nici nu ma vad mergand mai departe fara el… Va rog , orice sfat sau parere , imi poate fi de ajutor .

N am dat "like" pt că mi place,ci pt că şi eu sunt în aceeaşi situaţie şi o înţeleg perfect,cu menţiunea că eu am 3 copii(mezina cu el,iar cei doi mai maricei din prima lui căsătorie)…trist!!!

!iNTRBARE LA CARE E BINE SA TE GADESTI. TU PERSONAL DE CATE ORI SAU CAT DE DES AI VORBIT CU EL CAND RELATIA MERGEA BINE , POATE NU AR FI APELAT LA ALTA PERSOANA SA FIE ASCULTAT, DAR ACUM DE CATE ORI VORBITI SAU VA ASCULTATI?

Este in regula sa simti ceea ce simti. Iar ceva din tine isi face bine datoria si nu te lasa sa te minti, sa reprimi si sa acoperi ceea ce se intampla in sufletul tau. Suferinta prin care treci este reala si serioasa. Nu se poate „trece peste” asa, pur si simplu, cum poate auzi multi oameni ca o fac. In general „treci repede peste” cand nu exista o implicare emotionala foarte mare sau cand te pricepi destul de bine sa reprimi ceea ce simti cu adevarat. Din pacate, pentru majoritatea, reprimarea este modul de functionare principal.
Suferi, pentru ca esti constienta ca ceva s-a rupt, acea complicitate de care este nevoie in relatie. Probabil ca esti o persoana mai profunda, iar felul in care te implici emotional are o importanta foarte mare in viata ta. Cred ca ai avea nevoie ca el sa iti simta cu adevarat suferinta, sa perceapa un pic din prisma ta, si sa inteleaga importanta pe care ai acordat-o gestului sau si comunicarii pe care o are cu o alta femeie. Poate pentru el nu inseamna mare lucru, dar mai mult ca sigur nu realizeaza nivelul la care te-a afectat pe tine. In cateva randuri este foarte greu sa poata fi surprinsa imaginea experientei prin care treci, ca sa capete sens si rezolvare. Insa aceasta experienta iti poate fi un punct de plecare al unui demers legat de tine insati, ca persoana (momentul acela in care esti reintors catre tine, cateodata fortat, si te intrebi ”Ce e cu mine acum? Ce fac de acum incolo? Cine sunt eu, de fapt?”…) . Te-ar ajuta sa o impartasesti si sa discuti mai mult, caci ai o deschidere spre introspectie si reflectare.

http://www.librarie.net/p/129091/nia=1436?utm_source=rtbhouse&utm_medium=retargeting&utm_campaign=rtbhouse-retargeting

Mesaj:
Exista vreo terapie , care sa ma ajute sa accept singuratatea, sa convietuiesc cu ea? Am 58 de ani, am fost casatorita 32 ani- o casatorie fericita( sotul a decedat in urma cu 8 ani).Am o cariera frumoasa, copii reusiti, arat bine pentru varsta mea.Barbatii care au incercat sa intre in viata mea , erau niste "Turisti ".Imi este foarte greu sa vorbesc despre viata mea, nu pot sa imi prezint temerile.De aceea caut solutii sa ma obisnuiesc cu singuratatea. Va rog, sa ma ajutati cu un sfat !
Multumesc !

Orice tip de terapie va ajuta sa va redescoperiti,sa va accesati resursele interioare,sa va “rescrieti scenariul personal”,sa va cunoasteti si sa va analizati impreuna cu terapeutul temerile,nevoile,asteptarile,putand astfel depasi aceasta criza existentiala in care va aflati.Aveti nevoie sa aflati cine sinteti dvs.in acest moment,ce doriti cu adevarat si ce puteti face concret.Adresati-va unui cabinet de psihoterapie sau cautati un grup de suport.Viata poate oferi surprize placute in orice clipa.Toate cele bune!

Apelati la un terapeut. Exista perioade in viata noastra care aduc schimbari pe care putem invata sa le gestionam. Succes!

Mesaj:
Buna ziua,In acest week-end in timp ce imi plimbam catelul de dimineata, mi s-a intamplat un lucru orobil pe care nu stiu cum sa il … procesez ca sa nu aiba urmari asupra psihicului.
Am auzit la un moment dat in spatele meu un sunet care m-a intrigat, parea sa fie un hohot de plans … m-am intors si am vazut un boschetar la vreo 300 m de mine care isi acoperise gura cu palmele, parea mai degraba sa rada. M-am intors repede sa nu vada ca ma uit la el si mi-am vazut mai departe de plimbare.
La un moment dat m-am simtit stropita cu un lichid cald care m-a udat din cap pana in picioare. M-am intors sa vad ce s-a intamplat si l-am gasit pe acel boschetar cu o sticla de platic taiata, goala, in mana … a spus ceva-nu am inteles ce si apoi s-a indepartat. M-a izbit un miros puternic de fecale si am realizat ca sunt plina de … excremente pe pantaloni, pe adidasi,pe geaca, pe geanta si chiar si catelul era murdar pe spate. Am simtit ca mi se face rau si de scraba dar si de anormalul situatiei, de aberatia faptului implinit. M-am grabit sa ajung acasa dar tot mi-a luat o 1/2 ora pana am ajuns iar pe strada am povestit la 4 persoane ce mi s-a intamplat, persoane care se opreau sa admire catelul.. Nu stiam ce sa fac cu hainele, sa le arunc direct sau sa le spal ? Mi-a fost greu sa imi arunc hainele dar le-am bagat la 90 de grade, 3 ore in masina de spalat (bineinteles ca unele s-au stricat si le-am aruncat ulterior ..) Acasa m-am bagat imediat la dus si am spalat si ca
inele dar tot mi se parea ca nu este suficient, tot mi se parea ca miroase peste tot a fecale … De sambata ma gandesc tot timpul la aceasta intamplare si desi imi tot repet ca nu era decat un biet om nebun, tot nu pot sa scap de aceste ganduri si ma intreb de ce mi s-a intamplat mie asa ceva … Anul acesta am avut o depresie puternica, cu anxietate, insomnie si atacuri de panica, abia imi revenisem. Acum mi-e frica sa nu imi reapara acele stari groaznice pentru ca deja in acea zi m-a apucat o stare de depresie si imi venea sa plang… astazi sunt cam apatica si nu pot sa ma concentrez …
Cum sa ma gandesc la aceasta intamplare ca sa trec cu bine peste ea ?
Multumesc.

…………sa va ginditi ca fara sa vreti ati fost intr-un timp nepotrivit…..la locul nepotrivit………..iar acel om ……devenit intre timp…..boschetar………..nu mai are sansa dumneavoastra……..de a mai fi…..om………….poate intr-o alta zi veti avea curajul sa il rasplatiti cu ceva bun de mincare sau chiar haine……..sunt convinsa ca veti uita frica si veti avea o alta stare……….numai de bine….!!!!!!!!

Ati fost la un terapeut pentru depresie, anxietate si atacuri de panica? Daca da discutati cu terapeutul dvs. Daca nu poate ca este momentul sa faceti acest pas. Succes!

Mesaj:
de 9 luni sunt despartita de sot. a plecat din domiciliul conjugal pentru o alta persoana.avem o fetita de 4 ani.am intentat divortul- dupa 10 ani. a fost o perioada zbuciumata cand nu sa interesat de fetita doar la insistentele mele iar eu nu existam ca persoana pentru el.sotul are 38 ani iar eu am fost prima lui relatie serioasa.relatia sa sfarsit din cauza lipsei de comunicare si racelii dintre noi. sotul avand cu 2 ani inainte 2 antecedente. plecari de 2 zile- la bunica. nu am banuit ca se va ajunge la infidelitate.ultima situatie a lasat sa se raceasca relatia, el nu a incercat sa salveze nimic din casnicie.nici de dragul fetitei.in aceasta perioada familia lui au cunoscut femeia din viata lui.au petrecut impreuna si concediul.
se apropie termenul de divort si am observat o schimbare in comportamentul sotului. incepe sa se implice in problemele fetitei, ma intreaba si pe mine de problemele mele personale, stare de sanatate, este mai comunicativ.
ce sa inteleg din comportamentul lui? vom avea o deplasare toti 3 de 2 zile.eu am facut invitatia si el a acceptat. intentionam sa discutam de problemele noastre si cum sa le rezolvam. cum sa ma comport si ce abordare sa am pe viitor. el stie sigur ce sentimente mai am pentru el si ca mi-as dori sa salvam casnicia!eu nu stiu sigur ce vreau, sunt in dubii!astept un raspuns.

Sfatul meu este sa va comportati exact asa cum simtiti. Sa fiti foarte sincera in ce spuneti si ce faceti. Intai cu dumneavoastra si apoi cu el. Daca veti adopta un comportament "fabricat", mai devreme sau mai tarziu va veti trezi in aceeasi situatie. Daca si sotul este dispus sa reluati relatia , poate v-ar fi de folos cateva sedinte de terapie de cuplu pentru a rezolva cauzele lipsei de comunicare si instrainarii din relatia dvs.

Comunicarea este o abilitate care se invata, la fel ca si alte abilitati. Daca dorinta de reabilitare apartine ambelor parti, atunci sigur ca e dorit sa fiti o familie. Insa ce va faceti cand monotonia se va instala din nou si el va dori sa plece din nou la bunica? Va recomand sa incepeti o terapie de familie in care sa implicati si copilul cand terapeutul considera ca e cazul. Veti invata sa va respectati fara a "inghiti"; veti invata sa negociati, sa comunicati asertiv, sa cereti, sa oferiti libertati, etc. De fapt asa o luati de la 0. Altfel riscati sa continuati ceea ce inca n-ati terminat. Succes!

RASPUNS: "multumesc pentru raspunsuri. dorinta sotului este divortul…nu poate ierta trecutul!"

Mesaj:
Buna-ziua! Stiu ca intrebarea pe care urmeaza sa o pun este total lipsita de sens, spre deosebire de problemele celorlalte persoane, insa sunt o tanara pasionata de psihologie si am o curiozitate nesatisfacuta, neavand la cine apela. Ce inseamna dimensiunea temporala a organizarii noastre psihice?

Cauta articole de psihologie unde apare dimensiunea temporala a organizarii psihice, e mult mai simplu sa gasesti definitii, exemple, interpretari etc. Din fericire noi nu suntem google dupa ce citesti cateva articole si ai dori sa ne intrebi pe noi cum percepem, ce parerea avem despre o anumita tema e cu totul altceva…

Se refera la memorie, la faptul ca memoria face organizarea trecut-prezent-viitor, iar aceasta organizare este ulterior folosita si la dezvoltarea si functionarea altor procese psihice. Pt mai multe detalii, google it!

Si mai suntem psihologi care vasazica. A intrebat omul n.a dat cu parul. De ce trebuie sa avem reactii din astea? Nu cred ca e cineva obligat sa raspunda dc nu vrea sau I se pare nu stiu cum intrebarea. Un raspuns ca "ai internet-foloseste.l" mi se pare arogant si rautacios si nu.i vad rostul. Aud in ultimul timp din ce in ce mai des de pacienti care au intalniri absolut nefericite cu psihologi cu reactii agresive si iesiri necontrolate si ma tot intreb ce naiba se intampla.

In plus fata de ceea ce s-a spus deja, timpul exista numai in partea constienta a psihicului; partea inconstienta (exprimata in vise, reverii, fantasme, etc) este atemporala.

draga Ioana Man, se intampla ca "acei" psihologi despre care vorbesti fie nu au specialitatea consiliere/psihoterapie, fie nu au facuta autocunoasterea si/sau terapia personala… drept urmare, nu sunt constienti de felul cum "trec in act" propriile lor reactii impulsive

Oana Bodor, din pacate chiar despre unii din acesti "psihologi" este vorba. Lucrez intr.un loc unde pacientii vin , de obicei, si cu examene psihologice sau sedinde de consiliere/psihoterapie facute si in alte locuri si raman interzisa cand aud ce experiente pot avea unii oameni cu colegi de.ai nostrii. Si nu incetez sa ma intreb la ce I.a ajutat formarea personala sau ce I.a facut sa se indrepte spre psihologie daca se dovedesc a fi capabili sa puna bietii oameni pe fuga si sa.i faca sa ne catalogheze in general drept o categorie mai ciudata.

Daaa… si eu am o pacienta care a "testat" cel putin 6 psihoterapeuti si toti au pus-o pe fuga. Cand mi-a povestit ce-i faceau am ramas incremenita, desi incercam sa-i explic posibile cauze a comportamentelor lor; insa camd mi-a spus ca un psihoterapeut i-a spus ca e grasa si ca nu vrea ea sa se vindece, n-am mai gasit justificare; am ramas ca si la fotograf!

Acuma…. de dragul impartialitatii si echidistantei, trebuie sa luam in considerare si faptul ca atata timp cat nu avem posibilitatea de verificare a faptelor asa cum s-au petrecut, adevarul e la mijloc.Sa nu uitam ca si povestea pacientului este influentata de modul de perceptie, trasaturile lui de personalitate si (nu in ultimul rand) de diagnostic…Eu una, as ciuli bine urechea si as lucra atent aceasta nevoie de a "testa" terapeutii….oare toti 6 au fost atat de incompetenti incat au "picat testul" si au "pus-o pe fuga" ?? (ceva nu miroase a bine aici….)

Nuu, Oana, ea a spus ca au pus-o pe fuga, insa eu doar la unul n-am avut argument

Clau Anki, ok am inteles….

In contextul descris de CA notiunea de killer therapy poate fi aplicata si terapeutului nu doar clientului care de fapt nu doreste a se vindeca. Nu realizez insa care sunt "avantajele inconstiente" de care acesta ar beneficia de pe urma unei astfel de relationari cu clientul ?