Mesaj:
Buna! Am o mica problema, sau mai bine zis o mica dilema. Eu, acum sunt la inceputul clasei a 11-a, inca din clasa a 9-a tot spun ca ma mut, din cauza colectivului. Am nimerit intr-o clasa nu chiar atat de bun ( bine, nici chiar ultima, dar nici printre primele ). Inca de la inceput voiam sa ma mut la alt liceu, sau la alta clasa. Clasa nu e unita absolut deloc, eu sunt sefa de clasa si atunci cand vreau sa organizez ceva, practic, nu am cu cine.Chiar din cauza asta am pierdut si o profesoara foarte, foarte buna de matematica, si chiar aveam nevoie mare de ea pentru ca sunt la un liceu tehnic si imi trebuie matematica mai rau ca apa. Ideea e ca mereu cand ziceam ca ma mut, aparea un motiv pentru care sa n-o fac. Mi-a venit ideea cu pregatirea la mate, pentru ca acum avem un profesor groaznic..si cum s-a introdus noua lege cu simularile si pentru clasa a 11-a, imi cam bat la usa si eu sunt cam paralela cu matematica. Niste colegi cu, care ma intelegeam cel mai bine s-au mutat prin alte tari, si inca vor sa mai plece, si ramanem cativa…intr-un fel ma simt prost, pentru ca stiu ca se poate mai mult din partea mea, numai ca nu am ascultat de la inceput si am ajuns in situatia asta. Mereu cand ma gandesc la chestia asta, am o usoara depresie ( daca pot sa-i spun asa ), cand eu trebuie sa ma concentrez acum pe eltele, cum ar fi bacalaureatul, doar ca mereu imi vine ideea asta in cap. Norocul meu este ca am o diriginta extraordinara, ma inteleg foarte bine cu ea….doar ca ne vedem de 3-4 ori pe saptamana, iar in restul timpului stau cu colegii. Nu prea stiu ce sa fac…daca ma mut, poate nu-mi plac colegii nici acolo, habar nu am ce sa fac…

Daca ai rezistat pana acum, ce rost are sa schimbi un intreg colectiv colegial si profesoral? Tot inainte cu incredere , concentreaza-te pe bacalaureat, iesi des din casa , mentine relatiile cu ceilalti colegi ramasi in limite acceptabile….nu mai visa cu ochii deschisi . Daca tu crezi ca poti face mai mul ,fa-o.

inteleg ca esti nehotarata in ceea ce priveste decizia de a te muta sau nu din acest colectiv fata de care te simti distantata, cumva. Ma gandesc ca se apropie momentul luari unei decizii in acest sens, chiar daca este poate nevoie sa iti asumi un risc cu un nou colectiv. Inca este inceputul anului scolar… poate este un moment propice. Succes!

niciodata nu e prea tarziu sa schimbi! Eu am avut un coleg care a inceput in primii 2 ani de liceu cu mate-fizica si in clasa a 11-a a trecut la limbi straine!

"uita-te bine inainte de a sari",- pune in discutie in primul rand, bunul simt si prudenta – e un proverb romanesc cu incarcatura educativ -sociala foarte mare, ce transmite o bogata experienta de viata referitoare la comportamentul uman.Problemele tale nu se vor rezova daca pleci, daca te muti …te vei tot muta mereu, intr-o incercare de a fugi catre exterior cand in interiorul tau e rezolvarea.

Mesaj:
Va cer ajutorul , si nu pentru prima oara , dar sper ca si de aceasta data sfaturile specialistilor, dar si ale oamenilor care va citesc , ma vor putea ajuta .
Am 40 de ani , 2 copii , lucrez , am o viata plina si ocupata . Acum 9 luni am aflat ca sotul meu ma inseala . A fost o lovitura cumplita , in cel mai adevarat sens al acestui cuvant , si , desi am incercat din rasputeri sa depasesc situatia , nu am reusit . Atunci cand am aflat de relatia lui , sotul meu mi-a spus ca nu au depasit nci o limita interzisa , doar stateau de vorba foarte mult, ore intregi , la telefon sau pe internet . Mi-a spus ca va rupe relatia , ca eu si copiii suntem tot ce isi doreste de la viata , si am incercat sa ne refacem casnicia . dar in tot acest timp am simtit ca lucrurile nu stau asa , si , inevitabil , acum o luna am descoperit ca inca vorbeau , si, poate , e chiar mai mult de atat . Am fost extrem de furioasa , de miciunile lui din tot acest timp , de faptul ca m-a lasat sa ma chinui sa depasesc aceasta situatie , iar el nu avea de gand sa faca nimic pentru a rupe cealalta relatie . I-am spus ca vreau sa ne despartim , dar , la insistentele familiei , ale copiilor , ale lui , l-am reprimit acasa dupa cateva zile.
Ma simt insa foarte rau , nu ma pot impaca cu acesta situatie . Inca il iubesc , dar ma doare si sa mai uit la el . Nu ii mai pot vorbi , nu il mai pot atinge . O sa imi spuneti sa mergem la consiliere de familie , dar nu putem . M-am angajat de curand , imi cresc copiii singura , nu am nici o ruda la care sa apelez sa stea cu ei . Financiar, nici nu mai vorbesc… Sunt o persoana inteligenta , am facut 2 facultati , dar simt ca nu mai pot gandi , nu stiu cum sa fac sa merg mai departe . In aceste 9 luni am citit mult , carti de psihologie , am vorbit pe diverse site-uri cu psihologi , am incercat tehnici de eliberare , dar nimic nu merge . Nu mai pot sa dorm , plang tot mai des , nu mai am rabdare cu copiii . Zilnic ma incerca stari de furie , frustare , depresie , cand reusesc sa dorm , noaptea , ma trezesc plangand. Nu pot accepta ce s-a intamplat , nu il pot ierta , nu ma pot ierta , si toate astea ma doboara putin cate putin . Dar , in mod straniu , nici nu ma vad mergand mai departe fara el… Va rog , orice sfat sau parere , imi poate fi de ajutor .

Și dacă totuși nu e chiar atât de vinovat și nu a depășit limitele acceptabile din punct de vedere social?
Înainte de a lua o hotărâre irevocabilă, încercați să rememorati cele mai frumoase momente petrecute împreună și analizați ce simțiți! Și acordați -vă încă o șansă.
Vă doresc din suflet să vi se vindece rănile și să mergeți mai departe.

Inca puteti sa va salvati casnicia, avand in vedere ca aveti doi copii. Daca nu aveti bani sa mergeti la un psiholog si doriti intradevar sa va salvati casnicia, va recomand rugaciunea, se pot rezolva multe…Daca doriti putem discuta mai mult ..Ma puteti contacta.

va simt suferinta insa tot la a actiona ne intoarcem. Daca aveti nevoie de o solutie ‘rapida’ pt starile Dvs organice atunci consultati un psihiatru si vedeti ce va recomanda ca tratament, insa relatia cu sotul nu poate avea in prima faza decat 2 variante: ori nu o puteti tolera si atunci despartire, ori incercati sa discutati in terapie de cuplu pt a incerca o remediere. Binenteles ca o terapie individuala v-ar ajuta de asemenea sa faceti fata mai bine. Succes!

Nu a dat roade nici o solutie adoptata ,deoarece tine de dvs, de autosugestie , trebuie sa stiti ce vreti si sa credeti ca asa va fi . Oare nu va ascundeti dupa rude , copii, atunci cand spune-ti ca ,la insistentele lor nu ati renuntat la casnicie? Trebuie sa porniti cu gandul ca , in aceasta problema, doar dvs contati , dvs sunteti pe primul loc, nu copiii sau rudele sufera in locul dvs, e vorba despre dvs aici ,nu despre ceilalti . E viata dvs , ceea ce doriti dvs ….in functie de asta luati decizii , conteaza si parerea celor din jur ,dau sa nu primeze ,in pofida celor dorite de dvs . Totusi,vorbiti cu un specialist , dar nu uitati ca de dvs tine rezolvarea situatiei . Astept sa ma contactati , daca doriti . Bafta in orice decideti !

CU El? FARA El? Va inteleg foarte bine, sunteti sfasaiata intre datorie si sentimentele la care ati ajuns. Nimeni nu va poate da o bagheta magica cu care sa schimbati situatia si raspunsurile sunt tot la dvs. In momentul cand veti face ALEGEREA va veti linisti pentru ca veti stii la ce va inhamati. Daca totusi vreti sa salvati ceva, o puteti face numai impreuna, pentru ca si situatia in care s-a ajuns s-a intamplat tot impreuna, fiecare cu aportul si proportiile lui la dezastru. Daca partenerul nu este receptiv la o terapie de cuplu, atunci trebuie sa va hotarati daca accentul il veti pune pe dvs. sau pe copiii. Nu toate femeile au vocatie de mama asa cum nu toate femeile au vocatie de nevesta!. Important este ca atunci cand va uitati la dvs. in oglinda sa va intrebati ce vreti cu adevarat sa nu va fie rusine sa va uitati in ochii dvs. Daca vreti sa rezolvati ceva, mergeti la terapie ca sa nu mai repetati greselile trecutului si sa puteti lua deciziile in cunostinta de cauza.

Vreti despartire dar ramaneti cu el la insistente familiei. Il iubiti dar nu il mai puteti privi macar, si nu mai suportati situatia. E greu de trait cu asemenea conflicte interioare, pentru ca nici o solutie nu pare sa functioneze atata timp cat va invartiti in acelasi cerc vicios. Va propun niste variante de schimbare a perspectivei : a) Daca vreti intr-adevar despartirea, nimeni nu va poate obliga sa ramaneti intr-o relatie de cuplu pe care nu o mai doriti. Odata cu despartirea el nu va mai fi sotul dvs dar va ramane mereu tatal copiilor. Ei pot avea o relatie cu tatal lor si daca tata nu mai e impreuna cu mama. Nu e nevoie sa ramaneti sacrificata pe altarul familiei, sunt si alte optiuni. b) Daca il iubiti, iubirea e un sentiment in inima dvs, nu vi-l poate lua nimeni. Il puteti iubi si de la distanta, fara a fi nevoie sa-l priviti in fiecare zi, daca nu suportati asta. c) Daca vreti sa pastrati relatia, si alegeti iubirea si armonia familiei, invatati sa iubiti neconditionat. Adica… fara conditii, fara impuneri, fara control. Il iubiti asa cum este pentru ca asta va face fericita, indiferent ce face el. Si in loc sa va macinati in conflicte , castigati timp pe care sa-l folositi pentru propria persoana: faceti ce va doriti sa faceti, fiti cum vreti sa fiti, aveti grija de propria dvs. inflorire ca femeie si fiinta umana. Desigur, acestea ar fi numai cateva exemple de perspective diferite, nu sunt recomandari. Dvs. alegeti, si e bine sa alegeti constient, in functie de ce considerati ca e important. Revizuiti-va valorile si luati in considerare ce castigati si ce pierdeti atunci cand faceti o alegere. Decizia cea mai buna este cea in care castigul e cel mai mare si va puteti asuma constient toate pierderile. Succes!

Nu stiu ce inseamna pentru fiecare limita interzisa, dar faptul ca sotul tau gaseste subiecte de discutie atat de vaste si interesante cu o alta persoana ridica unele semne de intrebare. Cum este comunicarea dintre voi? De ce prefera sa dezvolte anumite subiecte cu altcineva? Nu poate sa discute acele subiecte cu tine? Analiza, deciziile iti apartin, pentru ca tu cunosti istoricul relatiei voastre. Este normal sa te simti ranita, exclusa, dar exista niste motive pentru care nu se deschide fata de tine si o face fata de altcineva. Noi stim doar punctul tau de vedere, nu stim cum vede el lucrurile. Poate este si o atractie fata de acea persoana, poate nu. Poate sunt doar nemultumiri pe care din anumite motive nu le discuta cu tine. Este un semnal de alarma asupra relatiei voastre care nu cred ca s-a intamplat peste noapte, semne au mai fost. Doar comunicarea dintre voi, in particular sau cu ajutorul unui specialist poate sa iti ofere raspunsuri. Familia este partinitoare si nu poate sa ofere solutii. Doar voi cunoasteti adevarata relatie pe care o aveti, ceea ce simiti, ceilalti pot sa fie mai mult sau mai putin subiectivi.

Poti sa-mi lasi mesaj pe privat? Incerc sa te ajut.

Mesaj:
Buna ziua,

Numele meu este Maria si am 22 de ani. Sunt studenta la Poliethnica anul 4, nu lucrez (desi aproape toti colegii mei lucreaza) si am o neliniste. Am inceput anul 4 si a venit un profesor foarte dur care ne preda programare. Eu nu am fost niciodata buna la programare, pur si simplu nu pot. Spunea ce vrea sa faca, ce sa asteapta de la noi si am spus tot timpul in sinea mea nu pot, nu pot. Stiu ca nu sunt capabila, intotdeauna am spus asta, insa nu inteleg cum se face ca uneori pot.
Am plecat din sala de curs aproape plangand. Si nu stiu ce sa fac, incotro sa o iau. M-am gandit chiar sa renunt la facultate, desi mai este doar acest an. Nu stiu cum sa ma motivez, pricep greu (cel putin eu asa cred) si simt ca nu pot. Imi este foarte frica de esec, ca mi-am ratat viata si nu voi lua licenta tocmai pentru ca nu pot sa trec de acesta materie.
Mentionez ca nu am avut niciodata nicio restanta, chiar am avut bursa si anul trecut am fost prima din serie. Dar nu pot, am acest sentiment de neputinta si imi este foarte frica. Nu stiu ce as putea face in acest caz, imi doresc mult sa termin facultatea, dar mi-e foarte teama ca nu voi reusi din cauza acestei materii. Nu stiu cum sa invat, cum sa ma motivez si cum sa scap de aceasta teama…

Incearca sa nu mai fi atat de obsedata in a detine controlul.Un examen se mai ia si cu note sub 8, si nu e nimic.Daca spui ca ai numai rezultate bune, profesorul nu va fi asa aspru cu tine, important e sa nu dramatizezi, inveti cat poti si ce va fi, va fi.Mai este si sesiunea speciala de restante inainte de licenta, deci nimic nu este atat de tragic.Incearca sa te relaxezi si sa mai vezi si dincolo de obiectivele dure pe care ti le-ai pus.Si incearca sa nu mai folosesti negatiile, foloseste alternative, in loc de nu pot sa invat, poti sa spui: invat, dar mai greu, deci o sa-mi fac un plan.Fa din ‘nu’ ceva constructiv, pentru ca unora le e mai usor sa se distruga si vor sa induca asta si celor din jur, nu-i baga in seama:)

,,Priveste" adanc in tine , vezi ce te face sa crezi ca nu poti ,ce te sperie . Respira adanc in momentele de stres intens, apoi ia materia usor, cu gandul ca nu ai de ce sa te agiti , sa te stresezi, spune-ti ca sunt doar ganduri intruzive , care nu-ti pot face nici un rau .Trebuie sa retii macar o anumita cantitate din materie , poti sa iei si lectii de la o persoana care se pricepe mai bine , vorbeste cu unul dintre colegii tai ,roaga-l sa lucreze cu tine….vezi, sunt atatea posibilitati . Motivarea vine din tine , tine de autosugestie , daca stii ca vrei neaparat sa termini cu bine si sa iei licenta ,uite si motivarea. Bafta!

Aminteste-ti de motivele pentru care ai ales aceasta facultate, de visele pe care le aveai pentru cariera ta. Cauta placerea de a afla ce poti face cu informatiile pe care le primesti de la facultate. Re-conecteaza-te la tine insati si vezi daca ceea ce faci acum se potriveste cu ceea ce iti doresti sa faci pentru tot restul vietii tale, asta e mai important decat necazurile provocate de un profesor. Daca ai dubii, consilierea psihologica sau psihoterapia te-ar putea ajuta sa-ti clarifici nevoile si prioritatile. Mult succes!

Cere ajutor de la colegi…poate chiar de la profesor.Sunt lucruri mult mai grele in viata!

Psihoterapeutul care l
ucrează cu hipnoza sau poae doar sugestia, te poate ajuta să depășești această stare. Succes!

Ori faci consiliere ca sa scapi de anxietatea de performanta, ori ceri meditatii chiar de la profesor si ii spui cu sinceritate ca nu crezi ca vei face fata exigentelor lui, dar esti interesata de materie si ai nevoie de ajutor. Cuvantul ajutor, are si alta conotatie; de obicei, putini oameni refuza sa ajute cand li se solicita. Refuzul ajutorului este asociat cu lipsa de moralitate sau de bunatate, iar oamenii nu vor sa fie asociati cu astfel de caracteristici. In plus, ai ocazia sa-ti apropii "dusmanul" sau pericolul si, astfel, il poti neutraliza prin cunoastere. de asemenea, ai ocazia sa dezvolti o altfel de relatie cu proful, una mai profunda sau mai personala, chiar daca relatia va ramane tot verticala, fara a se transforma intr-una orizontala. Daca nici una dintre variante nu iti este comoda, atunci poti apela la colegi. Succes!

Draga Maria, desi situatia prin care treci este coplestoare, iesirea din ea poate fi extrem de simpla. Iti recomand sa gasesti pe cineva care foloseste tehnica Emotional Freedom Techniques in practica sa profesionala, iar rezultatele dorite se pot obtine chiar dintr-o singura sedinta

va rog mult sa spuneti tot ce stiti despre aceasta energie a argintului viu si modalitatile de a scapa ma chinui de vreo trei ani multumesc

Ar fi mai interesant de stiut ce simptome aveti, cum se manifesta suferinta dvs., si mai ales… de unde acest diagnostic de "argint viu" care va chinuie… oare de la mama Omida? Ceea ce va chinuie ar putea fi pur si simplu o problema a corpului fizic ce ar putea fi diagnosticata de catre un medic sau o suferinta psihica, pentru care exista de asemenea psihiatri, psihologi sau psihoterapeuti. Traim totusi, intr-o epoca a stiintei si tehnologiei…

Gandirea magica va conduce spre emotii disfunctionale. Solutia pentru teama asta este gandirea realista. Solutia de scapa de cun chin prelungit este sa apelati la specialisti. Cu siguranta nu sunteti dumneavoastra acela ca sa va autodiagnosticati si, cu siguranta nici vracii nu va vor putea scapa de acest chin. Aveti incredere in stiinta care a avansat si care ca crescut speranta de viata in secolul nostru. Multa sanatate!

Mesaj:
buna suntMaria am 62 de ani si sunt vaduva de 2 ani.In urma cu 10 ani sotul meu a facut un anevrism cerebral in urma caruia a ramas paralizat.Am fost alaturi de el l-am ingrijit si l-am facut sa fie fericit pana la sfarsit.Dar viata mea a m lasato deoparte uiand ca am si eu nevoie de cineva care sa imi fie alaturi.In urma cu ceva timp am intalnit o peroana care ma facut sa ma simt din nou iubita dar care nu a fost la fel de sincera si care asa dintr-o data mia spus ca trebuie sa incheem legatura. Am simtit o lovitura puternica in tot corpul si parca nu pot sa imi revin din acest soc
Am apucat sa il iubesc pe acest om eu ne mai avand alta legatura amoroasa inafara de sotul meu.Spunetimi cum as pute sa trec peste aceasta problema nu pot sa dorm si imi vine sa plang mereu parca acum ar fi sfarsitul

Căutați un psihoterapeut si mergeți la tratament.

Este a doua pierdere, si poate mai exista si alte elemente de anxietate. Va recomand psihoterapie. Numai bine.

s-ar putea sa fiti dependenta de a darui, a va darui munca si energia cuiva.Copiilor, nepotilor, sotului… Este normal ca om insa cu pastrarea echilibrului intre a da si a primi. Suntem fiinte umane si viata fara interrelationarea cu alti oameni nu are sens. Pe de alta parte depresia face parte din specificul varstei a treia, tine de degenerescenta generala inclusiv a celulei nervoase dar si de bilantul pe care fiecare si-l vace la aceasta varsta. Pot fi multe alte nevoi neconstientizate care actioneaza, cum ar fi cea de securitate afectiva, materiala, pierderea sensului existentei, etc Ce este valabil in cazul dumneavoastra veti afla mergand la un psihoterapeut, apoi cunoscand cauza sau cauzele veti cauta impreuna si solutiila sau solutiilt potrivite situatiei dumneavoastra.

Trebuie sa va spuneti ca , daca a ales sa puna capat, inseamna ca nu va merita. Umpleti-va timpul cu activitati placute. Sigur incercati un sentiment de abandon, si dupa decesul sotului, dar nu faceti un capat de tara. Daca simtiti ca nu puteti depasi situatia, vorbiti cu un psiholog. Sanatate!

Si cei in virsta gresesc citeodata! Ati avut o intoleranta la singuratate si v- ati capatat cu o instabilitate afectiva, care in perioadele de stress extrem pot apare simptome psihotice tranzitorii cu o durata si severitate insuficiente pentru a se justifica un diagnostic suplimentar.
Aceasta tulburare de personalitate este intilnita mai mult la femei si presupune intotdeauna o disfunctionalitate destul de apreciabila in viata sociala si cea profesionala. Psihoterapeutul ar putea fi cel mai aproape de trairile tale.
Sa invatam cu totii ca psihoterapeutul terbuie introdus in viata noastra

Mesaj:
Exista vreo terapie , care sa ma ajute sa accept singuratatea, sa convietuiesc cu ea? Am 58 de ani, am fost casatorita 32 ani- o casatorie fericita( sotul a decedat in urma cu 8 ani).Am o cariera frumoasa, copii reusiti, arat bine pentru varsta mea.Barbatii care au incercat sa intre in viata mea , erau niste "Turisti ".Imi este foarte greu sa vorbesc despre viata mea, nu pot sa imi prezint temerile.De aceea caut solutii sa ma obisnuiesc cu singuratatea. Va rog, sa ma ajutati cu un sfat !
Multumesc !

Exista terapie care sa va ajute sa transformati singuratatea in solitudine, o stare de bine care nu depinde de circumstantele exterioare.

Singuratatea ofera mai mult timp pentru conectare cu propria persoana, nu este neaparat ceva rau. Faceti (din nou) cunostinta cu dvs. insiva. Cautati-va activitatile care va fac placere, invatati lucruri noi. Amintitiva lucrurile pe care v-ati fi dorit vreodata sa le faceti si ati fost prea ocupata cu ingrijirea casei si familiei. Da, exista si varianta psihoterapiei (daca suferinta se transforma in depresie), dar exista si calea autocunoasterii, a dezvoltarii personale, a re-gasirii bucuriei de a trai.

De ce sa fiti singura? Daca nu doriti sa va refaceti viata alaturi de alt barbat puteti oricand sa va faceti o prietena, cu care sa va impartiti singuratatea

este putin impotriva naturii umane aceasta singuratate. In ceea ce priveste sentimentele pe care le aveti, majoritatea modalitatilor terapeutice va pot fi de folos, numai sa depuneti efortul de a gasi un terapeut impreuna cu care sa va simtiti confortabil si sa dezvoltati o relatie psihoterapeutica. Se poate, succes!

Din moment ce va puneti problema acceptarii singuratatii inseamna ca pana si dvs. sunteti de acord cu faptul ca omul este fiinta sociala ce traieste in micro/macrogrupuri, nu? De fapt, nevoia dvs. este aceea de a gasi mecanisme eficiente de a va apara de pulsiunea inconstienta de a va continua viata alaturi de un alt barbat…asta insemnand tradarea unui om cu care ati avut o casnicie fericita! Singura metoda terapeutica in cazul dvs. este chiar iubirea! Iubirea in mai multe forme!

Numai tu poti sti ce vrei sa faci cu viata ta. Dar eu iti recomand sa cauti un psihoterapeut,cu aceleasi lungimi de unda,si atunci multe se vor schimba.
Pentru mai multe detalii scrie un mesaj

Mesaj:
De ce duc dorul parintilor (al mamei mai mult) la scoala? M-am mutat la un alt liceu (clasa a 9 a) acum 2 zile.(sunt baiat) ieri a fost bine…m-am imprietenit cu cativa colegi, ieri maicamea a venit cu mine pana in clasa si poate de aia m-am abtinut sa nu plang..azi la ultimele 2 ore am inceput sa plang dupa ea.m-am mutat de la cealalta scoala pentru ca tot asa, plangeam dupa ea..insa saptamana trecuta nu am plans,cred ca m-am adaptat, insa deja totul era pregatit sa ma mut la alta scoala, si acum iar plang..va rog din suflet ajutati-ma

De obicei, copii plang dupa mama la inceputul gradinitei. Tu esti un baiat de 14-15 ani care are lumea de descoperit, si nu poti face asta stand sub aripa ocrotitoare a mamei. Incearca sa vezi lucrurile bune din faptul ca mama nu e cu tine tot timpul, fa-ti prieteni de varsta ta, observa alte familii, alte modalitati de a trai adolescenta. Un psihoterapeut sau chiar psihologul scolar te poate ajuta, daca situatia se prelungeste.

Pentru ca langa mama iti este cel mai bine , desi este putin exagerat plansul acela,nu este anormal.Gandeste-te ca mama ta te asteapta sa te intorci de la scoala , gaseste o modalitate a de a o face mandra ,prin adaptarea la scoala cea noua si prin rezultatele bune la invatatura . Incearca sa nu te mai gandesti tot timpul la ea , concentreaza-te la orele de curs , cand simti ca iti vine sa plangi , trage adanc aer in piept si gandeste-te la alte lucruri . Fa-ti prieteni noi ,iesi mai des , anii acestia nu se vor mai intoarce .Mama va fi tot timpul in inima ta . Probabil ca ai fost foarte atasat de ea sau ea a fost prea protectiva cu tine cand erai mic . Incearca sa te desprinzi cate putin. Poate si mediul nou ,o noua adaptare , incearca sa nu mai schimbi locurile asa des .Bafta!

nu stiu daca este ceva cu care sa te ‘ajutam’ in mod concret. Din ce spui se pare ca esti atasat emotional de mama ta, ceea ce nu este ceva negativ, dimpotiva, mai ales daca este un atasement moderat. Iti pot sugera sa discuti cu mama ta despre ce simteai in acele momente; sigur o sa iasa ceva bun din asta. Succes!

Caută un hipnoteraeut si propune-i să-ți facă o regresie hipnotică, să vezi unde și ce s-a întâmplat de ai rămas atașat de mama ca la grădiniţă.

Mesaj:
Buna seara.as dori si eu o parere legata de urmatoarea situatie.m-am certat cu cea mai buna prietena a mea si ea nu mai vrea sa stie de mine.i-am cerut scuze dar ma evita.ma gandesc mult prea mult la ea si la problemele ei, probleme de la care a plecat si cearta.este normal sa ma preocupe atat de mult problemele ei?nu pot accepta ideea ca nu vom mai fi prietene.

as putea sa te intreb acelasi lucru: este normal pt tine sa fi preocupata asa mult de problemele ei? Esti cea mai in masura sa raspunzi acestei intrebari. Ma gandesc ca prietena ta vrea sa iti comunice faptul ca este suparata si ca are nevoie de spatiu, macar pt o vreme. Poate ii poti acorda un timp dupa care sa rediscutati ‘cearta’ si sa incercati sa va respectati reciproc nevoile si dorintele. Succes!

Mesaj:
sotul si alcoolul.se incepe de la o bere pe zi,apoi daca plecam undeva in ospetie spre exemplu ca aseara la cumatrie, a consumat intratita (ca de fiecare data) sa suit in masina si a pleacat (are noroc uneori de prieteni si oameni buni ca il aduc acasa) dar daca intro zi se va intimpla ceva grav. si iam expl am vb, iar mii de scuze si…iar de la inceput (nu la prima,la a doua ocazie).el lucreaza si mereu imi scoate ochii,nu vreau sa ne despar.dar nu pot gasi solutia de atita timp,imi pare rau de cele petrecute in familie. CIND BEA ESTE EXTREM DE PROST.

Cauta ti servici. Fi independenta financiar. Va fi alta poveste atunci.

Nu poti gasi solutia…pentru ca solutia o detine el: sa se lase de alcool. Tu poti sa-l lasi sa suporte consecintele naturale care urmeaza betiei lui. Nu esti datoare sa suporti acest comportament. Dar, daca el bea, se comporta urat si vede ca nu sre de suportat anumite consecinte, inseamna ca poate face tot ceea ce vrea pentru ca accepti. Este foarte comod pentru el. De fapt, de ce sa se schimbe, cand totul este in regula? Ar fi absurd si chiar prostesc. Cunosti pe cineva care a vrut sa se schimbe cand ii era bine??? Tu, personal, ai face o schimbare daca ai sta pe moale si cald?

Nu puteti sa-l obligati sa renunte la bautura, este problema lui nu a dvs. El trebuie sa decida .

Exista compartimente specializate pe adictii in cadrul cabinetelor de psihoterapie ce tin de primarii unde se plateste un pret modic. Principalalul mecanism de aparae specific adictiilor este negarea. Un alcoolic dar si dorogat, dependent de altul, de sex, etc va spune ca viciul lor NU este o problema chiar asa de mare cum o vad ceilalti. Ori prima conditie pentru initierea unei schimbari in terapie este ca parsoana in cauza sa recunoasca faptul ca are o problema. Nu exista schimbare in situatiile in care persoana este adusa fortat si vine nu din proprie initiativa la terapie. Cele mai multe vindecari provin din randul persoanelor inscrise in clubul alcoolicilor anonimi, datorita suportului si exemplului "viu" oferit de cei care au fost alcoolici si s-au vindecat, si care vin acolo din proprie initiativa pentru ai sustine si ajuta si pe altii. Insa prima conditie pentru a fi primit si acolo este acea de a recunoaste (nu a nega) ca ai o problema, adica esti alcoolic si vii din proprie intiativa, de asemenea obligatoriu sa-ti declati credinta in Dumnezeu si mai este o conditie pe care nu mi-o amintesc. Teoretic adictiile umplu un gol sufletesc, incepand cu acela al relatiei lipsite de iubire oferite de proprii parinti, cu repercursiuni vis a vis de propria iubire de sine si pe care o resimt ca un vid sufletesc dureros, ce se straduesc al umple cu ceva: alcool, drog, etc. Evident va fi nevoie de sustinere din partea celor apropiati daca a accepta intrarea in terapie, de fapt intreaga familie avand de luptat cu propria codependenta de viata avatua alaturi de un alcoolic alat acum in schimbare, spre un tip de relationare necunoscut in acea familie. Pe de alta parte este dovedita in multe situatii de alcoolism si o componeta genetica, importiva careia stiinta nu prea ofera solutii pana la ora actuala. Vis a vis de relatia dumneavoastra cu copii, din cele cunoscute din practica sa nu va asteptati ca la batranete sa gasiti consolare sufleteasca din partea lor pentru viata oferita alaturi de un tata alcoolic, Atunci cand veti spune "mi-am sacrificat viata pentru a va putea creste pe voi" reactia lor in genere va fi una de respingere foarte puternica, neacceptand sa se considere coparticipanti de buna voie la o copilarie traumatizanta. Alta posibila urmare este aceea de copiere transgenerationala inconstienta a modelul relational familial, ce va face ca si copii sa-isi aleaga inconstient un sot cu acelasi tip de viciu, sau dimpotriva in cazul teperamentelor puternice a cautarii unui model de sot exact opus, adica un sot foarte maleabil si lipsit de vointa

Mesaj:
Nici nu stiu cu ce sa incep …la 16 ani am plecat de acasa ,m-am indragostit de o persoana total nepotrivita , am facut si 2 copilasi …de atunci viata mea a devenit un calvar…lipsuri , scandaluri ,ma batea … Cu ajutorul unui bun prieten am reusit sa fac pasul cel mare si sa ma despart de el .Legatura cu pariniti am rupto inca de la 16 ani , vizite foarte rare si seci…Problema e ca mam indragostit de prietenul acela care imi era mereu aproape , doar pe el il aveam , era singura persoana in care aveam incredere . El era insurat ,dar totusi a intrat si el in acest joc si am inceput o relatie pe ascuns .Din vina mea sa aflat …iar atunci am cam rupt legatura pt ca am crezut ca o sa poata sa repare gresala .In acest timp ca sa il uit pe el am inceput sa vb cu altvineva…care ii tinea locul intrun fel ..mam atasat foarte tare de aces baiat si el la fel de mine..chiar sa indragostit . Cel insurat a reaparut brusc in viata mea si ma dat cu toate peste cap…eram fericita dar totusi simteam k nu e bine. Adevarul e ca pt el oricand la orice ora as face orice . Acum sunt intro dilema…. El tocmai a rup de tot legatura cu sotia lui , spune ca are nevoie de timp pt a incepe o noua relatie ..dar eu simt ca noi niciodata nu vom avea o relatie serioasa.Are un caracter foarte ciudat , e rece si nusi arata delok sentimentele , totusi simt ca tine la mine …doar ca 70% pt sex . Mereu cand deschid subiecte de genul imi spune sa am rabdare.Acum trec printro perioada foarte grea …fara servici , probleme de sanatate ..politie ( din cazua pensiei alimentare ce trebuie sa le-o dau copiilor ) , acum am nevoie de el .Nu il inteleg , parca ar fi 2 persoane diferite . Pustiul celalalt ma sprijina si acum chiar daca e departe de mine si este mai mic decat mine cu 4 ani , el ma intelege si imi este "aproape" …ma vrea pt el , ma cheama la el , mi-a cumparat inel … dar stiu ca nui posibil o relatie cu el pt ca este o mare diferenta intre noi , parintii lui nu ar fi deacord, plus ca mas simit eu prost fata de ei . In mintea mea este o lupta…un razboi …Nu stiu ce sa fac … imi sunt foarte dragi amandoi , dar amandoua relatii sunt imposibile …Simt ca inebunesc … Vreau sa va spun ca sunt o persoana foarte sensibila , plang foarte repede , ma afecteaza problemele altora , ma atasez repede de persoane , mai nou am inceput sa plang cu orele fara sa ma pot oprii , uit foarte repede ,nu ma mai pot concentra , simt ca viata nu mai are rost , ma simt in plus aici , nu am pe nimeni , nu am nici copii langa mine , nici parinti , nici persoana iubita , nici macar prieteni … uneori as vrea sa mor …probabil as scapa de cosmarul acesta. toate astea nu pt iubire , pentru situatia in care am ajuns si nu stiu cum sa fac sa ies la suprafata…simt ca totul se termina incat incet….. un sfat va rog…ce se intampla cu mine ? ce sa fac ??

Faceti orice demersuri sunt necesare pentru a va rezolva problemele de sanatat de care pomeniti. Apoi va cautati alt servici. Si, daca tot aveti parintii in viata, cred ca v-ar prinde bine sa reluati legatura cu ei.Chiar daca nu vor fi entuziasmati din prima, cred ca un sprijin cat de mic tot veti primi de la ei. Referitor la relatiile dvs sentimentale, eu cred ca aveti tendinta sa va atasati de persoane care va ajuta in niste momente grele din viata. Ori asta nu este iubire. Dupa ce "va puneti pe picioare" fizic si material, veti fi pregatita sa primiti in viata dvs un barbat pe care sa-l iubiti si sa va iubeasca, nu doar unul care sa va sprijine. Succes!

@ Gabriela Iftode. Nu ai pomenit nimic de copii, care sant cei mai importanti in povestea ei. Nici ea nu pomeneste de ei ca si cum nu au exista . Eu as incepe de acolo curatenia si randuiala in viata mea. Apoi restul.

De ce nu apar copii in poveste? Unde sunt ei? Se face referire la pensia alimentara pe care dvs trebuie sa o achitati? Din aceasta eu inteleg ca ei sunt crescuti de altcineva, dar de cine? Cati ani aveti acum? Cati ani au copiii ? Cred ca avem nevoie de mai multe detalii.

Draga mea, inteleg ca nu stii pe care, dintre cei doi, sa-l alegi; apoi, chiar daca faci o alegere, in cele din urma, relatia pe care ai ales-o ar fi imposibila. Te-ai gandit ca poate ca nu a venit momentul sa faci aceasta alegere? Sau, te-ai gandit ca poate nici unul nu ar trebui ales? Sau, te-ai gandit ca poate ar fi mai bine sa ii alegi de proba pe ambii si timpul iti va arata daca unul a castigat proba? Sau, te-ai gandit ca mai intai ar fi indicat sa te alegi pe tine insati, sa te ridici de la pamant ca sa poti avea grija de copii si de parinti, pentru ca, mai apoi, cu aceste resurse proaspete sa pornesti pe un alt drum si sa-ti cauti perechea?Daca acum totul e negru pentru tine, nu inseamna ca asa va si ramane. Daca investesti in tine, toata lumea va avea de castigat. Ca sa-i sprijini pe altii, trebuie sa fii tu bine. De ce sa cauti mereu sprijin in altii? Ce au ei si tu nu ai? Ai doua maini si doua picioare, stii sa vorbesti, vezi si auzi… acum poti incepe sa faci ceva, chiar daca te consideri slaba. Ai plecat la 16 ani de acasa; deci ai avut o doza de curaj si poate si de nebunie sa faci asta. Cum erai atunci? Ia caut-o pe acea fata sa te sprijine acum si invata de la ea ceea ce stiai, dar acum ai dat uitarii. Acolo sunt resursele tale, curajul tau, nebunia ta (in sensul bun). Si daca ai putut candva, poti si acum, dar ai uitat cum se face. Asa ca ia legatura cu fata de 16 ani si stai la taclale cu ea. Cu siguranta ca vei avea de invatat. Si nu ma indoiesc de faptul ca si tu, cea de acum, ai sa o mustruluiesti putin pentru lucrurile care au determinat consecinte nefavorabile. Dar poti lua de la ea lucrurile bune, acum. Succes!

Eu spun sa iei o pauza in aceste relatii, da-ti timp sa te gandesti , sa te linistesti. Cu mintea limpede, rezolva ce ai de rezolvat si , la timpul potrivit, vei sti ce sa faci.