Mesaj:
Intrebarea mea este mai repede, o solicitare: recomandati-mi va rog, cateva carti cu urmatoarele tematici: SOMN (stadiite/etapele somului), VISE, COSMARURI. Nu-mi doresc carti de specialitate cu explicatii greoaie (pt mine), vreau sa citesc pe aceaste teme explicatii stiintifice, logice si clare. Astept recomandarile dvs. Va multumesc!

incercati Editura Trei

James R. Lewis, Enciclopedia visului, Editura Trei

Mesaj:
buna ziua, ma numesc CORNELIA S., sunt mamica a doi copii : fetita care face 2 anisori in nov, si baietelul care face 6a anisori in dec,…despre el este vorba…..este in clasa 0,grupa pregatitoare , si l-am inscris la afterschool,problema e ca plange si zice ca nu vrea sa doarma acolo, ca nu-i place si ca vrea acasa ,,,am incercat orice …l-a incurajat , i-am facut toate dorintele, i-am promis orice ii face lui placere ,si am facut tot ce i-am promis….are cateva zile de cand plange asa , este mai mamos de fel, si se cam zmiorcaie din orice….
ce ma sfatuiti sa fac ?
va multumesc anticipat pt raspuns…

Trebuie sa aflati cumva , cum se poarta cei de acolo cu el . Este o schimbare pentru el, trebuie sa se acomodeze cu lucrurile noi. Daca este si mai sensibil asa cum spuneti… Nu cedati in fata comportamentului sau, daca totul e bine nu aveti motive. Se va adapta si oricum, e spre binele lui. Incepeti sa il responsabilizati, CA

Este o mare schimbare in viata lui:despartirea atatea ore de mama lui, scoala, copii- toate noi. Nu exista o persoana care sa-l ia de la scoala si sa elimini afterschool-ul? Daca nu exista iti ramane varianta investigarii a ce se intampla acolo. Discuta cu el prin jocul de-a scoala si de-a afterschool-ul. Tu esti baietelul si el educatoarea. Ce zice? Cum zice? Este bine sa stii ca separarea la aceasta varsta este perceputa ca abandon. Ei inca nu judeca abstract, doar in concret. Timpul este iarasi o notiune foarte relativa pentru ei. Cu blandete , cu iubire si multa afectiune ii poti explica , pe nivelul lui de intelegere, ca te intorci intotdeauna dupa el , ca baietii mari , ca el, isi fac mamicile foarte fericite daca merg la scoala si invata , si dorm sa se faca si mai mari…etc. Imprieteneste-te cu celelalte mamici si copii lor. Exemplul unui alt baietel, care sa-l accepte si sa-l integreze in grup poate fi foarte important si salvator.

Mesaj:
Buna ziua,
Ma numesc Alexandra,am 22 de ani. Am absolvit facultatea de Științe Economice,specialitatea managemnt.
Sa va spun câteva cuvinte despre mine. Am o fetița de 2 anisori, iar in Ianuarie urmează sa vina pe lume si un baietel.
Așadar,sunt casatorita,cu omul care mi.a schimbat viata.De 8 ani suntem împreuna,casatoriti de 2.Nu vreau sa intru in detalii despre povestea noastră,doar dacă imi veți răspunde si ma veți intreba.
Bun,ideea este in felul următor,sunt dependenta de el,si din punct de vedere material,dar si in viata de zi cu zi.El are anumite pasiuni cum ar fi pescuitul si vanatoarea,acum eu nu sunt de acord cu plecarile lui,chiar dacă pana acum au fost rare,de acum încolo vor fi mai multe pentru ca urmează sa isi ia permisul de vânătoare.
Dupa absolvirea liceului,ne.am mutat împreuna,si timp de 1 an am făcut absolut tot împreuna,mergeam cu el peste tot,la munca,căci are firma lui,si oriunde avea treaba.In timpul asta am stat amândoi într-un apartament frumos făcut dupa placul nostru.Insa de cand a venit fetița pe lume,ne-am mutat la părinții lui,asta e o alta poveste.
Cu ce vreau sa ma ajutati,cu un sfat desigur! Ce sa fac sa nu mai fiu asa dezamagita cand pleacă el undeva? Nu suport ideea asta cand aud ca pleacă mi se întoarce lumea pe dos.Exista o urma de neincredere?,nu sunt multumita nici de aspectul meu fizic,bine acum știu ca e din cauza sarcinii.Dar si asa in general. Tot timpul cand pleacă ne certam,si imi spune ca s.a saturat de comportamentul meu.Dar ce sa fac sa nu mai fiu asa? Nu am zis sa nu se ducă,deși se vede ca nu imi convine!Am o problema cu treaba asta, realizez…Va dați seama ca înainte nu eram asa,sa fie o depresie post natală? Nu cred pentru ca imi iubesc copilasii mai mult decât orice pe lume,sa fie din cauza ca stam împreuna cu părinții lui?La început Mentionez ca nu am fost de acord,insa m.am obișnuit cu ideea.Ar trebui sa învăț cumva sa ma obisnuiesc si cu pasiunile lui? Eu nu am niciuna,si nici nu imi arde pentru ca trebuie sa imi cresc copilasii mari si frumosi!
Ei bine unde gresesc? Sunt eu de vina?
Multumesc anticipat!

Toate lucrurile astea se invart in jurul faptului ca tu nu ai o placere a ta,gen cea a sotului tau.pt el pasiunea lui e cea care il relaxeaza,destreseaza si ii da energia psihica de care are nevoie pt lucrurile importante.ii alunga gandurile negative de tipul celor pe care tu acum le experimentezi.Poti sa-ti dai seama ca sugestia mea e sa-ti cauti un "refugiu" sanatos,util si care sa te motiveze.ia exemplul sotului tau si cauta o activitate care sa te pasioneze.spor!

Ps. Acum ca esti insarcinata poti cauta cursuri din alea la care sa participi cu alte viitoare mamici.vei imbina utilul cu placutul.

Va recomand sa luati legatura cu un terapeut pentru a explora cauzele comportamentului si a gasi modalitatile potrivite pentru dv. de a gestiona astfel de situatii. Mult succes!

Daca veti face chiar TOTUL impreuna, relatia voastra se poate transforma intr-o simbioza, ceea ce nu este prea sanatos pentru nici unul dintre voi. O relatie de succes este cea in care te poti pastra pe tine insuti si atunci cand esti cu celalalt. Ar fi indicat nu numai ca tu sa-i accepti sotului aceste pasiuni, ci chiar sa iti gasesti si tu unele ale tale, pentru a-ti umple timpul.

Inteleg ca vrei sa dedici tot timpul copiilor tai, dar ai putea gasi niste activitati care fie sa le faci cu ei, fie sa te ajute in relatia cu ei. De exemplu, ai putea cauta ori cursuri care au legatura cu copiii, astfel invatand mai mult cum sa fii cu ei, ori cursuri unde gasesti si alte mamici, astfel incat sa iti faci cateva prietene-mamici cu care te mai poti vedea ocazional.

Intorcandu-ma la relatia cu sotul: este mult mai placut sa spui "vreau sa fiu fericita CU tine", decat "vreau sa fiu fericita DATORITA tie". Nu pune pe sot presiunea ca el sa fie singurul lucru din viata ta care te face fericita… gaseste si ceva ce poti face tu pentru tine astfel incat sa fii fericita. Atunci iti va fi mai usor sa-i accepti aceasta dorinta si sotului, iar el, la randul lui, va fi mult mai relaxat in relatia cu tine.

In plus, este recomandat sa ai o viata si in afara familiei, macar ocazional, deoarece familia nu va fi asa cum este acum intotdeauna. Faptul ca acum ar fi indicat sa ii accepti pasiunile sotului este un prim pas pentru a accepta si momentul cand copiii se vor mai departa de tine (ruptura care incepe la pubertate si in adolescenta). Daca tu acum incerci "sa tii cu dintii" de sot, te vei obisnui sa faci acest lucru si cu copiii, iar asta va dauna relatiei dintre voi, de-a lungul vietii.

Daca mai ai orice alte intrebari, astept sa-mi dai un mesaj privat.

Cred ca este vorba de frica de-a fi dominată. Când v-ați mutat la părinții lui aveați în subconștient această frică care acum se manifestă în comportamentul dvs. Cred că d-na sau d-soara Alina Lavrig vă poate ajuta.

Ingrijirea continua este epuizanta si poate de aici o revolta ascunsa impotriva conditiei dumeavoastra redusa la cea de dadaca, bucatareasa si mama… pe cand sotul…

Draga mea, Alexandra, Felicitări pentru realizările de pana acum : o relație cu un debut in adolescenta, concretizata cu o căsnicie, o fiica si un fiu pe drum, adică, o adevarata familie si , nu in ultimul rând , pentru studiile finalizate , chiar daca familia iti ocupa atâta timp ! Sunt aspecte din viata care s-au asternut foarte frumos pentru tine, sprijinita de o familie care iti poarta de grija : Soț , socrii, parinti . Ceea ce trăiești insa, in raport cu pasiunile sotului arată foarte clar faptul ca , tu, nu ai avut timp in a te cunoaște si a te definitiva pe tine, ca om, ca personalitate, inainte de a-l cunoaște pe el, soțul tau . Cine esti Tu ? Caută sa afli ce te reprezintă , comunica mai mult cu exteriorul, cu oameni cunoscuți cu care ti-ai intersectat viata in afara familiei: colegi, vecini, prieteni !

Mesaj:
Buna ziua,

De mai bine de o jumatate de an am inceput sa am usoare amorteli ale fetei in partea stanga – ulterior acestea ajungand sa se extinda pe toata suprafata capului.

In paralel am avut un control ORL (cu examen de sange – alergii si tomografie a sinusurilor) si mi s-a comunicat ca sinusul din partea stanga este inflamat.
Am urmat tratamentul crezand ca amortelile faciale si de cap provin de la sinus.

Dupa o vreme senzatiile de oboseala si transpiratie abundenta au revenit impreuna cu senzatiile de amorteala usoara a fetei si a capului. (de obicei in partea stanga).

Aceste episoade apar de mai multe ori pe durata unei zile.

Mentionez ca am observat ca uneori pozitia mea pare sa afecteze aceste episoade. Ca de exemplu – din cauza locului de munca – stau mult in fata calculatorului.

Simt uneori dureri musculare la nivelul gatului din cauza pozitiei – fie cand dorm sau cand lucrez.

Am fost la neurolog si sincer mi s-a facut un control cam superficial si mi s-a spus ca nu am probleme – insa ma voi duce la un neurolog privat pentru a avea analize mai amanuntite.(din pacate nu am primit programare decat in 3 noiembrie)

Analizele de sange si urina au iesit bine mai putin – colesterolu (nu ma mir) si fosfataza alcalina care a iesit putin peste.

As dori sa stiu ce pot face mai departe? Am o familie si doi copii si nu imi permit sa ma joc cu sanatatea.

Va rog sa ma ajutati cu sugestii.

Dupace toate analizele vor isi bine merceti la un psihoterapeut sau sihanalist. De fapt asa se ajunge de cele mai multe ori la acestia, Cand nu mai ai incotro si nu stii incotro sa te indrepti.

Mesaj:
Buna ziua! As avea o intrebare!? Cu ceva timp in urma m’am confruntat cu mici atacuri de panica apoi la cateva luniam facut o depresie! Nu stiu nici acum motivul! Sunt mereu vesela! Nu am avut probleme,nici macar in copilarie..! Cand aveam depresia..frica mea era sa nu se intample ceva rau..nimieni sa nu pateasca nimic..! Mi’a revenit apoi dupa catev luni! (2-3)! Acum am un bebe de 7 luni! Este cel mai important lucru pt mine! Am o viata fericita! Nu am probleme! Nu imi lipseste nimic..dar de cateva luni,mi se intampla din nou ceva ciudat! Nu stiu ce sunt..imi vin in minte niste chestii( cred eu ca din trecut,dar bu e nimic rau) nu ma tin mult..probabil 1-2 minute..timp in care ma incalzesc(uneori) si imi simt tot corpul amortit! Problema e ca dupa ce trece nu imi pot aduce aminte despre ce era vorba..iar asta ma streseaza cel mai mult! Incerc sa ma controlez..si nu am nicio starede frica..cum a eam cand faceam atacurile de panica..! Chiar nu stiu ce se intampla! Va multumesc pt ajutor!

Adresați-vă unui psihoterapeut (hipnoterapeut)! Hipnoza vă va ajuta să vedeți ce se întamplă și dacă e nevoie să vă amintiți.

psihoterapia ar fi indicata. Este posibil sa fie totul legat de episodul post-partum care poate creea confuzii. Succes!

Mesaj:
..m-am tot gândit ce sa fac și am hotărât să apelez la dumneavoastră sa îmi dați ceva sfaturi.. De ceva timp am o frica în mine.adică o de când a murit tatăl meu dar a trecut și acum a revenit și nu mai scap de ea..de când mia murit o mătușa..Am frica de moarte.. De ceea ce las în urma. Mie frica mereu caci dacă mor și las fetita mea în urma e mica.la anu am hotărât sa facem nunta deja mi-am luat rochiță de mireasa și ma tot gândesc dacă nu apuc s-o îmbrac dacă mor și o voi folosi asa…ce ma puteti sfatui…am 28 ani

Pe cit de mare este frica dumneavoastra (si se vede ca e!), pe atit de simpla este eliminarea ei! Cautati un practician EFT (tehnica de eliberare emotionala) si scapati de frica de moarte intr-o singura sedinta Gasiti detalii despre aceasta tehnica pe www.facebook.com/Cristina.H.B.Docan

puteti de asemenea consulta un psihiatru si/sau psihoterapeut

Uf mai incet cu pastilutele, nu ca nu ar fi indicate cand situatia o cere.,,,Poate moartea tatalui sa fie motivul, poate altceva, oricum trebuie schmate filtrele prin care vedeti viata, caci in functie de ele ne "alegem" viitorul. Ca o expresie metaforica a inconstientului, intrebati-va care va este cu adevarat simtirea, vis a vis de pasul pe care vreti sa-l faceti. Daca nu actionati nu veti sti asa cum nici un terapeut nu va poate spune doar presupunanad. Succes !

Moartea e singura certitudine pe care o avem in viata; stim ca la fiecare ni se va intampla. Iar gandul la moarte ne determina sa facem ca viata noastra sa conteze, ca sa ramana ceva in urma noastra. Frica de moarte inseamna de fapt frica de viata! Si ma intreb, si te intreb: Traiesti sau doar existi? Ce faci ca sa dai un sens vietii tale? Unde este bucuria de a trai si recunostinta fata de ceea ce ai deja valoros in viata ta? Daca nu gasesti singura raspunsurile la intrebarea asta, cauta un terapeut existentialist si cauta in interiorul tau lucrurile care te fac sa te simti cu adevarat in viata. Pentru ca…"nu conteaza anii din viata ta, ci viata din anii tai!" Succes!

am recomandat consult… nu tratament psihiatric (nu am competenta necesara)

Mesaj:
Buna ziua! As avea o intrebare!? Cu ceva timp in urma m’am confruntat cu mici atacuri de panica apoi la cateva luniam facut o depresie! Nu stiu nici acum motivul! Sunt mereu vesela! Nu am avut probleme,nici macar in copilarie..! Cand aveam depresia..frica mea era sa nu se intample ceva rau..nimieni sa nu pateasca nimic..! Mi’a revenit apoi dupa catev luni! (2-3)! Acum am un bebe de 7 luni! Este cel mai important lucru pt mine! Am o viata fericita! Nu am probleme! Nu imi lipseste nimic..dar de cateva luni,mi se intampla din nou ceva ciudat! Nu stiu ce sunt..imi vin in minte niste chestii( cred eu ca din trecut,dar bu e nimic rau) nu ma tin mult..probabil 1-2 minute..timp in care ma incalzesc(uneori) si imi simt tot corpul amortit! Problema e ca dupa ce trece nu imi pot aduce aminte despre ce era vorba..iar asta ma streseaza cel mai mult! Incerc sa ma controlez..si nu am nicio starede frica..cum a eam cand faceam atacurile de panica..! Chiar nu stiu ce se intampla! Va multumesc pt ajutor!

Buna ziua. Desi sunt destul de putine informatii pentru o imagine mai completa asupra a ceea ce ti se intampla, ceea ce iese in evidenta, totusi, este faptul ca trupul tau incearca sa iti transmita sau sa scoata la suprafata ceva ce te-a afectat si poate te mai afecteaza inca, la nivel emotional. Da, este greu sa descifram foarte repede sau usor limbajul corpului nostru atunci cand ne semnaleaza ca se intampla ceva mai tulburator in mintea si sufletul nostru. Ai descris foarte bine modul in care se leaga flash-urile de amintiri cu senzatiile fizice si apoi uitarea acestor amintiri. Corpul exact asta face, „inmagazineaza” la nivel fizic experientele incarcate emotional pe care, ori eram prea mici atunci cand s-au produs, ca sa le putem intelege si integra, ori am ales sa le uitam datorita faptului ca erau prea dureroase sau intensitatea lor era prea mare pentru a le putea face fata. Noi functionam unitar psihic-corp, iar corpul exprima de multe ori tensiunile sau problemele pe care le traim la nivel psihic, mai ales atunci cand nu suntem constienti de ele. Oricum, odata cu aparitia copilului in viata unei femei, se produce o rascolire interioara destul de serioasa, in special la nivel inconstient. De aceea te simti ciudat, probabil ca intr-un fel de conflict greu de inteles, ca viata ta concreta este implinita, fericita, insa ceva din tine, corpul tau, si prin el interiorul tau, iti spune altceva. Poate fi ceva vechi, adanc ingropat, care se cere (din cate pare, cu destul de multa insistenta) sa fie vazut si inteles. O explorare in prezenta unui terapeut te-ar ajuta.

Mesaj:
Baiat..22 de ani, dependent de etnobotanice(de fumat doar)
care ar fi solutia sa scap de dependenta de etnobotanice..?
fumez cam de 4 ani, in fiecare an crescand cantitatea..
acum au adus ceva nasol de tot (nu pot manca cand nu fumez nimic,transpir rece noaptea,insomnii).
eu sunt constient si am fost dinainte sa incerc prima data CA NU SUNT BUNE!..dar s-a ajuns aici..dupa 4 ani..nici nu stiu cum au trecut.
m-am interiorizat..si asta ma doare cel mai tare.
am impresia ca orice activitate inafara sa fumez e banala..
nu-mi exprim emotiile nimanui..nu ma descarc..nici macar mamei mele.
pierderi de memorie..nu-mi amintesc amintiri frumoase de cand m-am apucat de otravurile astea..
am tulburari de comportament…sunt rusinos..ma feresc sa socializez cu straini..chiar si cunoscuti/membri ai familiei..(eram un tip rusinos si inainte sa fumez..)
..ar fii mai multe de spus..dar nu-mi vin in cap acum.."pentru ca..pierderi de memorie si etnobotanice"
am cam o zi jumate de cand n-am fumat nimic..mi-a fost putin rau la inceput,acum e bine..insa transpir rece si am frisoane..dar hey’..a trecut doar o zi jumate si eu vreau sa ma las de tot,nu?
niste sfaturi ar fii utile.multumesc

Stiu ca a cam trecut ceva timp de cand ai postat, dar in cazul in care nu ti-ai rezolvat problema, vreau sa stii ca am patit exact acelasi lucru toamna asta, intre timp am gasit si solutia si te pot ajuta Daca vrei cateva detalii trimite-mi un mesaj privat. Have a nice day

Mesaj:
Buna!am nevoie de ceva sfaturi referitor la relatia cu partenerul si anume cel mai mult ma deranjeaza o chestie…Deci va spun citeva detalii:Avem deja 3 ani impreuna,locuim impreuna,insa nu pot obtine de la el niciodata ceea ce vreau, adica mai clar spus o cina romantica sau ceva de genul uneori imi da impresie ca nu il interesez sau poate chiar mai mult nu ma iubeste.As vrea sa stiu de la voi cum pot sa-l aduc pina la un moment ca el sa-si dea seama ca eu uneori am nevoie de aceasta atentie, eu ii mai vorbeam citeodata ba chiar am facut si un spor o data ca el imi face supriza daca pierde si nici atunci nu am mai primit ce imi doresc.Astept orice parere.Mersi anticipat!

Chiar niciodata nu ai obtinut nimic de la el? Interesant (d.p.d.v. terapeutic)e cum iti rezulta tie ca nu e romantic, deci nu te iubeste.
Intreaba-te ce nevoie psihologica ascunde aceasta dorinta a ta.

Tu iti oferi ceea ce dorești?

iti sugerez sa citesti cele 5 limbaje ale iubirii…sigur el iti arat iubire dap pe limbajul lui…al atingerilor sau al vorbelor catre cunostintele comune si nu iti ofera pe limbajul tau..al serviciilor. Este o care care ajuta multe cupluri sa se cunoasca!!!!

Cum ar fi daca i-ai spune direct ce-ti face placere? Nu toti barbatii sunt clarvazatori…

Mesaj:
Buna ziua.Am 19 ani si am stari depresive de cativa ani.Am avut o perioada cand ma taiam dar am renuntat la acest lucru.Am luat si medicamente,dar se pare ca nu imi inlatura starea de depresie.ce as putea sa fac?

Logic ar fi sa consulti un psiholog.

Daca ar fi sa facem uz si de empatie, situatia in care te afli este una delicata, iar echilibrul tau psihic si emotional are nevoie cat mai curand, dupa cum stii si tu, de atentie si intelegere. Starea de bine, comfortul psihic ar trebui sa fie ceva usor de obtinut si de durata. Toate acestea le poti obtine treptat, in timp, consultand un psihoterapeut cu care sa fii dispusa sa lucrezi, caci in primul rand, te va sprijini sa lucrezi tu cu tine si sa te intelegi mai bine. Mergi asadar la un psihoterapeut. E o cale eficienta si de durata prin care sa ajungi sa te simti bine in pielea ta.

Incearca sa cauti preocupari sanatoase,asta e doar o stare pe care o lasi sa te domine.preia tu controlul!depresia este alimentata de tine.ai ca tema sa cauti metode de a o opri.asta sa fie motivatia ta.ai 19 ani si toata viata in fata

ma gandesc ca este momentul sa incepi un proces terapeutic in care sa explorezi propria persoana intr-un mod diferit ca pana acum. Succes!

Daca taiatul nu a dat efecte, ce ar fi sa incerci un tratament adecvat si un specialist pentru indrumare? Traim in epoca stiintei!

Încearcă un tratament fitoterapeutic cu tinctură de Sunătoare ( Hypericum Perforatum). De trei ori pe zi câte 4 ml într-un pahar cu 100 ml apă cu minim 15 – 20 minute înainte de masă, pe stomacul gol. Sunătoarea este un excelent antidepresiv natural.