Mesaj:
Buna seara ! Ma numesc Adelina si am aproape 16 ani . In momentele de fata trec prin niste stari inexplicabile de tristete , lacimi , neatentie, e greu sa explic dar ma simt mai pe scurt ca o carpa . Simt ca am clacat in legatura cu orice . Nu-mi vad rostul , nu stiu ce e cu mine , nu stiu ce vreau sa fac , sunt practic pierduta intr.un labirind exasperant din care simt ca nu mai am scapare si ma zbat sau cel putin asta simt. Stiu ca aceasta varsta reprezinta granita schimbarilor , gandurilor , schimbare a tot , insa eu ma simt pierduta de tot. Un alt motiv al anxietatii mele este si motivul parintilor. Ma iubesc prea mult iar eu refuz sa vorbesc , ma inchid in mine desi gandul meu nu mai tace ,eu reactionand astfel cu gandul ca le fac un bine tinandu-i departe de gandurile mele tampite si amberante insa ii vad suferind din ce in ce mai mult . Nu stiu ce sa fac . Nu stiu de unde sa incep . Ma simt cea mai mare nestiutoare si asta nu imi da o stare de euforie ba din contra. In plus de asta din cauza acestei situatii chiar si viata mea sociala s.a schimbat . Sunt mai distanta , mereu posomorata si in plus cand vine vorba de scoala nu mai raspund nici macar cand stiu si cel mai dureros e ca raspunsul a fost corect cu cel gandit de mine dar totusi nu ma trezesc , totusi parca nu am de gand sa mai raspund . Sunt jalnica stiu … Inainte Dumnezeu era singura mea nadejde , Singurul meu ajutor , insa l-am dejamagit de prea multe ori ca sa-I mai cer ceva …Consider ca si acesta este defapt un motiv solid al ratacirii mele .V-as fi foarte recunoscatoare daca ma puteti ajuta cu cel mai mic sfat ce-mi poate schimba gandirea asta pesimista si foarte intunecata …Si in plus vreau sa va intreb daca intre-adevar trebuie sa merg periodic la psiholog? Multumesc frumos pentru atentie !! Un suflet cald si pasnic va doresc !

Domnul Iisus a zis că Dumnezeu este dragoste Adelina. Dragostea rabdă totul, iartă totul, nu se mânie, etc. Deci nu te mai gândi că L-ai supărat pe Dumnezeu și nu-I mai poți cere ajutor, ci du-te înaintea Lui în rugăciune și spune-I, descarcă-te. Dacă te simți vinovată cu ceva, te apasă cev, du-te la duhovnic și spovedește-te, sau folosește-l pe post de consilier și cere-i sfatul.

Tot ce poti face cand te invartesti intr-un cerc vicios viciat est sa iesi din el facand un pas in alta directive. Fa unul mic, cel mai securizant, fa-l cu sinceritaet apoi observa rezultatul. Urmeaza sfatul dat de Elida Triptopan, daca nu vrei ca schimbarea sa fie din ce in ce mai grea. Cel mai mult te pot intele si sprijini parintii daca te iubesc cu adevarat.

Simti ca ai clacat, nu stii ce-i cu tine, nu-ti vezi rostul, nu stii ce vrei, te simti pierduta, ratacita si chiar ai ajuns sa crezi ca l-ai dezamagit pe Dumnezeu… Este o descriere tipic adolescentina. Draga mea, asa simt majoritatea adolescentilor, dar unii isi dau seama, altii nu. Inclusiv parintii relateaza faptul ca au remarcat schimbari la copiii lor si mai ales retragere. Stii cum rezolva adolescentii aceste probleme? Experimentand! Si experimenteaza dincolo de gardul securizant al ogradei parintilor. Stii de ce? Pentru ca sunt in cautare de identitate. Culmea nu? Exact ca si tine! Dar stii unde isi cauta ei identitatea? In grupurile de prieteni. La aceasta varsta e normal sa te desprinzi usor de parinti si sa cauti compania celor de varsta ta, iar identitatea va aparea si ea… din grupul pe care ti-l alegi. Iti recomand sa te orientezi spre grupuri disciplinate (artisti, IT-isti, sportivi, etc), cu care sa ai afinitati comune, dar si activitati extrascolare comune. Pe langa acestea, vei avea ocazia sa impartasesti si gandurile tale, sau vei avea ocazia sa obserivi si alte solutii la probleme similare. La aceasta varsta e nevoie de o doza mai mare de libertate decat pana acum, tocmai pentru a-ti forma propria individualitate, separata de cea formata de catre parinti. Stii ca parintii tai te iubesc enorm, dar, daca iti iei acea doza de libertate, fara a depasi regulile de baza, nu te vor iubi mai putin, chiar daca se vor ingrijora mai mult. De fapt… aceasta schimbare ar trebuit sa aiba loc pe la 11-12 ani. E foarte laudabil sa-ti asculti parintii, dar cand este mult prea cuminte, risti sa te pierzi in acel labirint despre care vorbeai tu, fara sa te regasesti. Asa ca, primul pas ar fi sa-ti cauti un grup care sa te reprezinte. Apoi, dupa ce te-ai familiarizat cu valorile acelui grup, sa incepi negocierile cu parintii; ma refer la negocierile noilor reguli (pentru ca nu e normal ca regulile de la 5 ani sa ramana neschimbate la 15). In felul acesta iti vei gasi si rostul. Succes!

De asemenea, ai ocazia sa vorbesti cu psihologul scolii pe gratis!!! Cu siguranta te va indrma foarte eficient si iti va fi cel mai bun prieten, pana capeti ceva curaj si mai scoti capul in lume. Sigur ca nici parintii nu trebuie neglijati, pentru ca vor crede ca te-au pierdut, iar eforturile lor de a te tine langa ei, vor fi mai mari. Asa ca tine-i la curent cu ce faci, ca sa aiba credinta ca detin un control, altminteri si-l vor lua singuri, iar cantitatea lui va fi direct proportionala cu ingrijorarea. Iti doresc multa experimentare; doar asa cresti si te dezvolti personal.

Nu te inchide in tine, vorbeste in primul rand cu parintii tai, poti vorbi si cu un prieten apropiat, cu psihologul scolii…Dar, totul tine de propria ta vointa. Cu forta, nimeni nu te poate scoate din starea in care spui ca te afli. Bafta!

Mesaj:
De ce duc dorul parintilor (al mamei mai mult) la scoala? M-am mutat la un alt liceu (clasa a 9 a) acum 2 zile.(sunt baiat) ieri a fost bine…m-am imprietenit cu cativa colegi, ieri maicamea a venit cu mine pana in clasa si poate de aia m-am abtinut sa nu plang..azi la ultimele 2 ore am inceput sa plang dupa ea.m-am mutat de la cealalta scoala pentru ca tot asa, plangeam dupa ea..insa saptamana trecuta nu am plans,cred ca m-am adaptat, insa deja totul era pregatit sa ma mut la alta scoala, si acum iar plang..va rog din suflet ajutati-ma

La varsta ta trebuie sa ai prieteni,sa socializezi si sa ai multe activitati.Sa te muti de la o scoala la alta si sa mergi insotit de mama ta ca un copil in prima sa zi de scoala nu e o solutie.Dificultatile de adaptare,problemele de relationare si socializare,timiditatea,anxietatea si dependenta emotionala de mama ta pot fi discutate si analizate intr-un cabinet de psihoterapie.E bine sa mergi la psihoterapie impreuna cu parintii tai si sa discutati deschis cu terapeutul despre aceste aspecte.Terapia de familie o sa te ajute pe tine si parintii tai sa intelegeti ce se intampla si impreuna cu terapeutul veti gasi cele mai bune solutii.Mult succes!

Mesaj:
buna ziua va rog frumos sami spuneti ce sa fac, stau impreuna cu iubitul meu de 2 ani, lui ii cam place sa bea,eu mam saturat sal vad atata timp beat, si isi pune pe primul loc prieteni nu eu. ce pot sa fac eu nu mai pot asa vreau sa renunt la tot dar si tin la el, intro zi am vrut sa plec de la el dar nu ma lasat si a inceput sa planga.eu recunosc ca am o venina imi place sa fie un barbat care isi vede de familia lui nu de prieteni plus ca vrem sa ne facem un copil, va rog frumos spunetimi ce sa fac? va multumesc

Puneti-i condiţia să aleagă intre alcool și dvs. Dacă ar vrea, dar nu poate renunța la alcool, duce-ți’l la un psihoterapeut care lucrează cu hipnoza. Hipnoterapia îl va ajuta să renunțe. Succes!

Nimeni nu este in masura sa-ti spuna ce sa faci. este viata ta, nu o traim noi in locul tau si nici consecintele nu ni le asumam noi. De aceea hotararea iti apartine si consecintele la fel. Ti-a aratat in doi ani ce-i place. Ce anticipezi ca iti va arata in 10 ani? Dar in 20? Orica decizie vei lua, iti asumi consecintele?

Desi pare las prima vede ca problema este la el din cauza viciului, de fapt viciul este justificarea ta pentru a nu-ti asuma tu lipsa de activitate care sa te scoata dintr-un cerc vicios,Sa fiu mai exact, el fiind un barbat mai independent, suplineste pofta lui inertiala de a umbla din floare in floare cu intalnirile cu prietenii, care se pot afla pe aceeasi lungime de unda doar consumand impreuna alcool.Tu in cazul asta te afli putin contratimp.Ideea e sa-ti faci si tu un program de activitati creative in care chiar si el sa aiba un rol si sa se regaseasca.Nu-i reprosa nimic, pentru ca mai rau il adancesti .Niciunui barbat nu-i place sa stea toata ziua acasa facand treburi femeiesti.Inca din pesteri, batbatul avea multa energie si-i placea sa-si faca simtita prezenta peste tot.Daca el sta cu prietenii, atunci nu cred ca vede vreo problema in faptul ca si tu stai cu prietenii.Gandeste-te bine la ce-am scris, discerne, si gaseste cea mai buna solutie:)

buna seara, in urma cu luni bune eram inebunit de faptul ca ma despartisem de fata cu care eram… a trecut un an de la despartire… timp de atata timp am incercat sa ma inppac cu ea ,,, acum cand am inceput sa ma vad cu ea din cand in cand ca amici ,, sa vb la tel cand putem… acum ea imi spune ca nu poate sa se inpace cu mine ca are multe proiecte de facut pt master si chesti d genu… eu tin la ea dar imi vine sa renunt la ea …. pt ca eu mereu iam fost alaturi orice ar fi zis sau facut si iam dovedit prin fapte ca sunt pt ea.. acum ma simt coonfuz… mam luptat un an pt a o aduce inapoi ,pt a o face sa vorbim ca amici .. ma chinui sa ma inpac cu ea . dar uneori imi vine sa renunt si sa raman singur .. am incercat de multe ori sa imi gasesc pe alt cineva dar oricare fata cu care am iesit ma refuzat dupa prima intalnire … nu inteleg de ce
,

poate fetele cu care ai iesit au realizat ca inca tu nu ai iesit definitiv din fosta relatie. o femeie simte asta si probabil nu vor sa fie fata de transfer. Mai intai rezolva-ti problemele tale si ori reie relatia cu fata aceea ori termini definitiv si te innarmezi pt urmatoarea relatie.

adevarul este ca inca de cand neam despartit , eu am cautat pe alt cineva … dar pare ca nu sunt fete singure sau care sa ma plac in vrun fel… am intrat si pe saituri de socializare dar din 100 de fete daca raspunde macar una , si nu inteleg de ce ??/

adevarul este ca primele 6 luni mia fost greu sa renunt la ea si sa invat sa traiesc far ea…. am vb cu medici, am luat pastile ce miau fost recomandate , dar sunt confuz in faptul ca nu gasesc nici o fata cu care sa comunic .. iar ori care fata imi vb pe net ..imi raspunde doar la un mesaj si dupa nu mai raspunde … nu inteleg de ce

Luati legatura cu un terapeut. Este destul de dificil de estimat ce se intampla doar din cele descrise de dvs.

Buna ziua…Am o intrebare, desi nu stiu daca este locul cel mai potrivit. Am incercat astazi sa fac o programare la dr, insa va trebui sa astept pana luni pt ca nu am gasit nimic liber.

In urma unor controale medicale am aflat ca am fierea strangulata, de unde si starile de greata/discomfort general resimtite in cea mai mare parte a timpului. Sunt zile la rand in care efectiv nu pot manca. Tin sa mentionez ca am un stil de viata foarte sanatos – nu mananc carne (doar peste), prajeli, dulciuri, alimente procesate, etc. Sunt nutritionist si stiu ce presupun alimentatia corecta, insa vad ca indiferent cum as proceda starea de rau persista.

De cateva zile am o durere surda si "intepaturi" in partea dreapta superioara, intercostal. Stiu ca acolo se afla atat ficatul cat si fierea. Nu am mancat aproape nimic zilele acestea si o stare generala de slabiciune. Imi poate recomanda cineva un supliment/produs naturist? Stiu ca pot fi diverse cauze, dar caut macar un remediu de moment pana ajung la doctor.

Nu știu ce înțelegeți dumneavoastră prin "fiere strangulata", însă, după descriere, pare o criză de colecist. De aceea vă sfătuiesc ca, până la dispariția simptomelor, să nu luați altceva decât un antispastic (No-Spa) de. 40 miligrame, 3-4 tablete pe zi. La nevoie, dacă senzația de greață persistă, puteți lua și Metoclopramid, 1-2 tablete pe zi. Odată ieșită din criză, vă veți putea gândi și la un supliment digestiv.

Multumesc pt raspuns. Este vorba de colecist septat. Vad ca in ultimul timp imi este greata 90% din timp, insa este prima data cand trec printr-o astfel de criza.

Așa am bănuit.
După ce ieșiți din criză puteți folosi Bilichol. Până atunci, cum am spus: antispastice și antiemetice.
Deși dieta mi se pare destul de corectă, aveți grijă la struguri, nu sunt foarte ușor de suportat de către tractul digestiv.
Vă doresc refacere grabnică!

Mesaj:
Distimie & Dopamina

Stagnez de vreo 2-3 ani buni. Practic de cand am terminat facultatea, iar la o luna m-am angajat, nu am mai facut nimic, decat rutina zilnica. Sunt oarecum lipsit de sens, cu busola dereglata si mai ales numai am nici o pasiune, iar placerea lipseste cam la orice chestie.

Pana la acest moment am avut doar o intrevedere cu un psihiatru, pe baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie. Am stat 15-20 de minute in care i-am expus foarte in rezumat, fara detalii picante despre ce este vorba. Doamna psihiatru m-a trimis la un psiholog, la fel tot pe baza unui bilet de trimitere. Consultatia cu acest psiholog a durat aprox 45 de minute, timp in care am discutat, apoi am fost testat pe baza unui chestionar si apoi a unui "joc" cu niste poze: mi s-au expus o serie de poze alb-negru, portrete ale unor persoane, si mi s-a cerut sa selectez cele mai simpatice si antipatice persoane. La finalul sedintei mi s-a cerut sa desenez un pom (testul arborelui).

Prefer sa nu iau medicamente psihiatrice, pentru problema mea. Oricum distimia, este o depresie mult redusa, dar din ceea ce am citit pe net cam este necesar sa fie tratata din ambele sensuri: psihologic si "bilogic", adica undeva trebuie rezolvate problemele cu neurotransmitatorii.
Prima intrebare pe care doresc sa o adresez: exista posibilitatea de a efectua analize medicale care sa imi permita sa identific nivelul serotoninei, dopaminei, noradrenalinei, sau alte analize medicale, concludente pentru a putea identifica dacă creierul funcționează la parametrii optimi !? Ati efectuta doar teste psihologice sau si investigatii la nivel medical, prin analize de sange, tomograf, etc ?

Si acum să trecem la subiectul despre dopamina ….

Dopamina este un neurotransmitator important, care este legat in special de pasiune, de placere. El are rolul de a ne stimula și de a ne determina să ducem activitațile la bun sfarsit.

In cazul meu, cateva indicii care ma determina sa ma autodiagnostichez cu un nivel deficitar de dopamina. Nu stiu, daca per general, in cazul distimiei se poate vorbi de un nivel redus de dopamina.

- un prim indiciu, de natura biologica, este legat de incaruntirea prematura a parului. Am 30 de ani, si de vreo 2-3 ani parul meu a inceput sa se albeasca vazand cu ochii intr-un mod alarmant. Dopamina are legatura cu albirea prematura a parului.
- lipsa placerii, per general. Sunt cam sictirit cam de orice in general. Imi este dificil sa gasesc ceva care sa imi produca placere.
- procrastinez mult.
- cu greu duc proiectele pana la capat, sau nu le finalizez deloc.
- sunt plictisit si foarte apatic.

Acel test cu portrete se numeste testul "Szondi’ , foarte interesant faptul ca te-a pus sa-l completezi. Cat despre problema ta, sunt de parere ca ar trebui sa incepi sa lucrezi putin cu tine, cum sa faci asta/Nimic mai simplu: ia o agenda, un pix si incepe sa-ti notezi cateva dintre activitatile care-ti faceau placere pana sa ajungi in punctul asta, alaturi de activitati care ti-ar putea face placere desi nu le-ai practicat, cauta informatii despre ele, si fa-ti un program zilnic in care sa le exerciti. Greu nu e, doar ca ai ajuns intr-un punct de-ala… 30 de ani e tot un prag al dezvoltarii, al schimbarilor si de obicei asa se intampla.dupa cate am citit vad ca esti un individ care stie sa se exprime, curios, si preocupat de propria persoana.Cred ca o sa treci cu brio peste perioada staa, pentru ca deti toate resursele necesare!

Se pare ca " testul arborelui " e totusi depasit ! Cum spunea si d-ul Alex Glazy , ar trebui sa lucrati mai mult cu d-voastra . E f. important !

Nu pot sa nu remarc perseverenta cu care va cautati un diagnostic si energia si timpul petrecut cu asta. Ma intreb, oare ce ar insemna pt dvs. un set de investigatii medicale in urma carora sa rezulte ca exista o deficienta/dezechilibru hormonal, sau o tulburare (boala) fizica/psihica ? Ce beneficii va aduce acest lucru? Mai ales ca, din ceea ce spuneti, inteleg ca totul a inceput dupa terminarea facultatii, adica exact momentul in care vi se cere asumarea responsabilitatii personale in raport cu viata, cu planurile, deciziile, dorintele si nevoile pe care le aveati. V-ati angajat, dar nu stim daca va place ceea ce faceti, daca v-ati dorit acel loc de munca, si in general cum se prezinta lucrurile si in alte arii ale vietii dvs (relatii, cariera, planuri de viitor, stil de viata). Un psihoterapeut v-ar putea ajuta sa explorati toate aceste aspecte,si sa gasiti resursele necesare depasirii momentului, daca asta va doriti. Mult succes!

Iti trebuie un consilier pentru dezvoltare personala…. cred ca un barbat, deoarece consider ca te-ai putea deschide mai mult fata de un barbat (plus ca un "EL" iti vorbeste din punctul de vedere al unui barbat, ceea ce o femeie nu poate face… chiar daca pare puternica….:) – nu psiholog, nu psihiatru…. life coach – veti putea lucra impreuna pe probleme specifice, FARA medicamente (nu cred ca este cazul, contra plictiselii…) – traversezi o anumita perioada de burn-out (de altfel, este o perioada normala, nu ar trebui sa te ingrijoreze prea mult…. iar procrastinarea ta este si ea "proactiva", "probusy" – adica se invirte in jurul aceleiasi teme). Per total, esti la inceputul unui alt ciclu de viata…. nu este opinia mea, ci sunt teorii care iti explica pe larg fiecare ciclu de viata, si are si metode specifice cum sa lucrezi la ele, basca iti zice punctual si fiecare etapa prin care treci. Cea mai mare prostie este sa iei medicatie, in acest caz…. oricum, cu sau fara medicamente, vei trece si peste faza asta… a, da: vezi ca chestia aasta vine si cu probleme de dinamica sexuala (asta ti-o spun doar ca sa nu crezi ca asa, subit, dai chix pe toate planurile, si sa mai pelegrinezi si pe la psihiatri etc. etc.) – Inca ceva: cu toate ca sunt de acord cu dl. Alex Glazy, DOAR pixul si scrisul nu ajung, in aceasta perioada. Treci la metodologia clasica de lucru! Nu esti nici primul, nici ultimul! Doar ca unora li se intimpla mai tirziu…. Succes!

Salut, in primul rand nici unul dintre instrumentele proiective de psihodiagnoza (testul arborelui si szondi) nu sunt depasite cum sugereaza unii pentru ca sondeaza continutul inconstientului persoanei care este cat se poate de actual!!! problema nu este ce instrumente a folosit ci in ce masura simti ca te-a ajutat discutia. referitor la dopamina, adrenalina, serotonina si alti hormoni declansati de creier, eu nu stiu sa existe analize medicale pentru masurarea lor, pentru ca nivelul lor e foarte fluctuant de la o clipa la alta in functie de evenimentele traite, prin urmare… pana obtii rezultatele la analiza e posibil ca nivelul lor sa se fi schimbat radical, deci nu mai sunt relevante. Intradevar e posibil sa traversezi o usoara depresie care este mai eficient de tratat atat medicamentos cat si psihoterapeutic, dar nu sunt obligatorii ambele metode. suplimentar, recomand orice fel de activitate fizica, chiar si foarte usoara, de relaxare, daca reusesti sa te mobilizezi, pentru ca stimuleaza eliberarea de serotonina ("hormonul fericirii") care iti ridica moralul si iti da chef si de alte activitati placute sau de terminat proiecte, care la randul lor iti dau satisfactie si astfel determina eliberarea de serotonina, astfel se creeaza un cerc virtuos!

Cu tot respectul d-ul Stroe , fara a intra in polemica cu d-voastra chiar va spun ca " testul arborelui " e depasit . In Occident nu se invata asta la Psihologie . Vorbesc de Anglia .

Unii ziceau ca testul arborelui este foarte pesimist (adica, se induce ideea sa ne pregatim de moarte…. iar noua paradigma ne invata contrariu). Personal, nu imi place nici mie si nici multor persoane din anturajul meu, toate acestea fiind persoane proactive, care cauta noul, dar muncesc mult pentru acest "nou", nu doar vorbesc de dragul vorbelor. Din aceasta cauza, nu cred ca testul arborelui ar fi indicat noii generatii de oameni, care au in fata toata viata dar nu au scopuri in viata (sau care sunt pesimisti), sau oameni care au "creierul spalat" de mass media etc.etc. Nu neg faptul ca poate si-a avut rolul sau, dar iti trebuie o anumita intelepciune de viata ca sa intelegi acest test la reala sa adincime. In nici un caz, nu l-as face tinerilor sau pesimistilor sau celor aflati in situatii de criza.

Sunt altfel de teste . Au un altfel de sist. La un pacient exista pe langa un psihiatru , un psiholog un asistent social . Era o paranteza . Pe cel care a expus probl. care o are il intereseaza niste sfaturi. Avizate sau nu .

Nu vreau nici eu sa intru in polemica cu nimeni, insa testele de genul asta, nu sunt deloc relevante prin prisma obiectivismului si rigiditatii lor.Comportamentul uman are un infinit de variabile pe cand acele teste nu fac decat sa puna o eticheta acolo unde nu este cazul.Vad acele teste precum niste indicatoare slabe, dar nu determinante.Sper sa nu se supere psihologii care se ocupa cu asa ceva pe mine, insa eu ca umanist asta vad.

)))))))))))) ok ok

Ati discutat cu terapeutiul despre rezultatele testelor? Ce va recomanda acesta? Dar psihiatrul? Poate ca terapia v-ar ajuta sa rezolvati problemele.

Am reusit dupa ceva timp sa ma loghez aici pe site si sa pot raspunde

@Doina Zamfirescu

Doina Zamfirescu Am discutat cu medicul psiholog despre rezultatele testelor si a reiesit ca am un fond distimic. O cauza ar putea fi faptul ca sunt un tip "perseverant", adica odata intrat intr-o anumita stare de confort cu greu ma mobilizez sa ies din ea. Daca doriti voi cere testele vectorii de la testul Szondi. De asemenea din testul grila, reiese destul de clar faptul ca sunt intr-o stare depresiva.

@ Alex Glazy Dana Dumitrescu

Stiu ca sunt chestii in care trebuie sa lucrez cu mine insumi, destul de multe. Voi incerca sa le pun pe foaia de hartie, si sa gandesc o strategie in acest sens. Foarte posibil sa fie de fapt o combinatie de "burn-out", cu o criza destul de dura de relationare cu parintii.

Aniela Lucian bun …. locuiesc intr-un oras cu peste 350.000 de locuitori din RO, nu in Bucuresti. Am sanse sa dau peste un "life coach-er" ? Unul care sa si stie ceva, nu pustani de 20 de ani care stiu doar sa tina prelegeri !?

Inteleg ca ati aflat anumite lucruri despre dvs. in urma testelor.Ati continuat sa mergeti la terapeut?

Am mers la psihologul respectiv, timp de trei sedinte, pentru a detalia complet problema. Nu stiu daca sa mai continui cu actualul psiholog, intrucat am un feeling ca nu se poate ocupa de problema mea. Mai exact mi-a povestit ca are un job la un spital, este psiholog la cabinet, si mai are si un doctorat pe rol. Doar la insistentele mele, a acceptat sa ne vedem de doua ori pe saptamana, pentru ca macar "diagnosticarea" sa o facem complet. In realitate problema este mult mai complexa, fata de ceea ce am scris aici.

Atunci apelati la un alte terapeut.

E destul de hardcore problema asta. Din trei psihanalisti care sunt in TM, doi mi-au spus ca nu pot, iar al treilea nu mi-a raspuns. Dintre psihiterapeutii specializati pe analiza tranzactionala, unul a plecat din tara, unul m-a refuzat, altul abia ieri mi-a raspuns, in rest nu mi s-a raspuns. Am cheltuit cu actualul psiholog vreo 300 RON, si am realizat ca de fapt a fost aproape degeaba. Cel putin as putea sa-i actualului psiholog sa transmita informatiile analizate catre altul ?

In principiu da.

Btw … cum sa caut un "consilier pentru dezvoltare pesonala" ??

Va sugerez sa discutati cu terapeutul care a facut "diagnosticarea". Ce anume va recomanda: terapie, consiliere, dezvoltare personala? Pentru ca exista diferente intre toate acestea.

Intre noi fie vorba, rar am gasit specialisti care sa te trimita la un specialist din alta ramura. De exemplu, in problema curenta, intentionez sa consult un medic homeopat din TM, dr. Gheorghe Jurj. La discutia cu psihologul si psihiatrul mi s-a spus clar, ca un medic homeopat nu are ce face intr-un asemenea caz, si nu se merita sa consult un asemenea specialist. In genere exista animozitati intre medici alopati, medici homeopati, psihoterapeuti, consilier pe dezvoltare personala, etc. Ma gandesc sa vad si cum abordeaza si cat de colaborant este un specialist pe dezvoltare personala.

Mesaj:
Buna ziua. Sunt mama unei fetite de 3 ani si 8 luni si, de cand merge la gradinita, (mai exact de pe 15 septembrie anul curent) s-a schimbat foarte mult in sensul negativ. Refuza sa mearga la gradinita, nu vrea sa manance spunand ca acolo nu ii este foame, nu participa la activitati si plange foarte mult dupa mine. Cu toate acestea in prima saptamana a invatat un cantecel si o poezioara acolo. Mentionez ca, dupa spusele doamnelor educatoare, este singurul copil care mai face asta. Acasa e din ce in ce mai rau. Nu se mai intelege nimeni cu ea, plange din orice, mananca din ce in ce mai prost. In parc nu mai vrea sa socializeze cu alti copii. A devenit un calvar. Mentionez ca de la 1 an si 7 luni si pana in prezent mergea dimineata la bunica de unde o luam seara, iar pe perioada vacantelor de vara a stat la tara, departe de noi, desi ne vedeam in fiecare week-end. Cum ma sfatuiti sa rezolv aceasta situatie. Recunosc ca ma simt depasita si nu mai stiu cum sa o fac sa inteleaga
ca trebuie sa mearga la gradinita fiind destul de mare.

Se pare ca uitati, ca fetita Dv. are 3, 8 ani. Ati smuls-o dintr-un mediu ocrotit si cald, si ati dat-o la gradinita. O relatie de weekend cu un copil de aceasta virsta… nu prea e suficient. Presupun ca persoana cea mai de legatura este bunica. In prezent Dv. ati luat-o de la bunica si ati dat-o la gradinita. Presupun ca fetita intelege ca o abandonati. de aceea nu vrea sa ramina la gradinita. Nu o judecati ca pe un adul, ea nu poate sa vada o imagine in ansamblu, ea doar simte. Cel mai bine o aduceti pe bunica un timp la Dv. ca sa-i ofere fetitei siguranta, si sa-i explice ca, gradinita este ok, si nu nu trebuie sa-i fie frica.

De obicei, copiii plang in primele saptamani la gradi din cauza anxietatii de separare; dar, dupa cum descrieti, e mai probabil ca fetita sa aiba o problema de adaptare, de la un mediu in care atentia era directionata spre ea 100%, la un mediu in care atentia sa imparte cu alti copii. Aceasta poate fi si explicatia pentru care refuza sa interactioneze cu copiii din parc. Faptul ca nu mai mananca la fel ca si alta data,t poate ii da acel sentimen de control; adica alimentatia o poate controla, pe cand afectiunea sau atentia nu. Ar fi indicat ca educatoarele sa manifeste mai multa atentie fata de singurul copil care plange. Este datoria lor sa integreze si acest copil in grupul pe care il gestioneaza. O tehnica buna ar fi sa-i ofere fetitei un loc "privilegiat", adica scaunul de langa educatoare. Apoi, ii poate da o responsabilitate prin care ceilalti copii sa inteleaga ca fetita este un membru foarte important in grup. Copiii vor transmite fara sa vrea anumite feed-back-uri pe care fetita le va interioriza si, astfel, nu se va mai autopercepe ca fiind intr-o competitie pe care o poate pierde. Daca exista un psiholog educational (nu clinician) in acea gradi, ar fi util sa-i comunicati ipoteza mea, iar acesta ar putea sa invete educatoarele sa interactioneze si sa gestioneze astfel de situatii. Numai bine!

Bunicii, din prea multa iubire, au tendinta de a supraproteja copilul, oferindu-i tot ce vrea. Fetita protesteaza si foloseste plansul cu functia de a obtine beneficii (semn ca aceasta strategie functioneaza). Zic asa: elaborati un plan de recompensare, ajutati-o sa exprime verbal ce simte si ce vrea (inlocuind comportamentul negativ).

O , d-ra Sunda cu tot respectul mai veniti si cu ceva din practica ! Niciodata sa nu va ganditi cu un copil santajeaza cu plansul ! Si la 3,8ani cu exprimarea sentimentelor verbal e cam greu . Va spun din experienta mea , ca si mama.

Apropo , de plans nemtii ca si englezi nu isi lasa copii sa planga !

Eu nu am spus ca tb lasata sa planga. Imi pare rau ca nu ati inteles mesajul meu, ce-i drept destul de succint. In practica se face analiza comportamentului negativ. De asemenea nu am folosit cuvantul santaj, aceasta este interpretarea pe care dvs ati dat-o. Ati fi surprinsa sa aflati cat de frumos isi poate expune un copil nemultumirea in cuvinte, la un nivel potrivit varstei sale, evident.

Mamico si eu am avut fetita la fel .. la grupa mica a plans foarte mult , aproape tot anul .. cateva luni a stat doar in fata clasei langa doamna educatoare refuzand sa participe la activitati si nici nu manca acolo ( statea doar 4 ore )…m-am chinuit cam mult cu ea in primul an de gradinita . Si eu mi-am facut griji , dar din al doilea an d e gradinita s-a schimbat radical… a inceput sa-i placa si chiar s a planga s a o duc si in week-end acolo , si-a facut prieteni si ii placea sa faca tot ce-i cerea educatoarea…de mancat tot nu a mancat toti cei 3 ani de gradinita . Acum este la grupa pregatitoare , adora sa mearga la scoala , a inceput sa manance un pic si ea la pauza ( merg in sala de mese toti copii )…ideea e sa nu o fortezi , sa o faci cumva s a inteleaga ca e bine sa stea cu copii … daca vrei putem vorbi in privat aici pe facebook,

Dana esti prea tanara ca sa dai un asemenea sfat. Nu intamplator acolo este la moda psihiatrul pe acolo si nu psihologul…. Poate bunica a fost prea "closca" si copilul si-a pierdut increderea in el. Poate s-a incercat o metoda gresita la gradi de a o face sa nu mai planga si acum orice alte incercari sunt sortite esecului. Poate ruperea de bunica este asociata cu inceputul gradiitei, etc….Decat sfaturi fara o cauza exacta mai bine 5- 10 sedinte la un teraput secializat pe lucrul cu copii.

De ce credeti , Mar Dum ca sunt prea tanara ? Pt. ca nu imi permit sa tutuiesc ? Sau pt ca , folosesc expresia " cu tot , respectul ? Aveam 29 de ani in " 89 . Am trait in per. in care exista mult respect ! Nu "acolo" exista si pshiatru si psiholog si asistent social ! Si mult bun simt . Si am copil de 25 de ani crescut la cresa , camin etc . Si ceea ce spun este din experienta mea .

Hahaha! Bucurati-va doamna, aratati foarte tanara in fotografia de profil! Luati-o ca si pe un compliment!

Da , stiu asta ! Multumesc .

Mesaj:
sakut. am 18 ani si de cateva zile am probleme nu am dormit mai mult de 6-7 ore saptamana trecuta si am inceput sa ma simt rau sa ma gandesc la ce se intampla dupa ce mor si alte deaste si sa tremur cateodata e de la raceala sau de la faptul ca nu am dormint? Multumesc anticipat

Probabil te afli intr-o anxietate existentiala care genereaza aceste in somnii si aceasta activare fiziologica (tremuratul). Cateva sedinte de psihoterapie ar rezolva problema. numai bine!

Lipsa somnului duce la scaderea rezistentei organismului, scaderea bunei dispozitii si corpul incearaca in maniera lui proprie sa-ti asigure supravietuire, sa-si mentina temperatura putand apela chiar si la tremurat. raceala , daca esti bolnav, poate provoca frisoane (tremuraturi insotite de senzatia de frig). Gandul la viata de dupa moarte este firesc la varsta ta, o varsta a explorarii, a intrebarii si a descoperirii de sensuri noi, inalte.Exista carti scrise de oameni celebrii, de stiinta sau sfinti, care descriu viata de dincolo. De exemplu cartile neurologului Dulcan "Inteligenta materiei" sau "mintea de dincolo".

Daca insa ideea de moarte vine dintr-o durere imensa resimtita acut datorita unui eveniment, unei dezamagiri, unei pierderi este curata magie ce poate sa faca pentru tine un psiholog. Nu este rusine sa mergi la psiholog. Sarcina lui este sa desfaca impreuna cu tine itele incurcate ale vietii si sa-ti poti continua, liber si puternic drumul tau.

Mesaj:
Buna ziua.
Fratele meu are un baietel de 5 ani si, in ultima perioada, am observat un comportament ciudat la baietel, si anume: pare trist,are ochisorii inlacrimati,de cateva ori si-a taiat sprancenele cu foarfeca, este foarte slabut, bea foarte multa apa. Daca il intreb ce are, spune ca nu are nimic, insa il surprind privind in gol, ca si cum ar fi in lumea lui. Mama lui este pleacata din tara, de mai bine de 2 ani, nu a mai vazut-o, si il suna tot mai rar..tatal lui are grija de el, este foarte implicat in cresterea lui, insa ceva se intampla cu el. Ce ma sfatuiti sa fac? Reprezinta vreun semn aceste simptome? Ar trebui sa mergem la un psiholog?

consultati un psihoterapeut, copilul pare a avea depresii, si sigur dor de mama, si sentimentul de a fi parasit.

copilului ii lipseste afectiunea mamei, de ea are nevoie si nu de psiholog. Comunicati cu mama mai intai, apoi daca ea nu isi asuma, mai discutam. Faptele lui sunt incercari de a atrage atentia. Probabil nu spune ce are pe suflet ca sa nu si raneasca tatal, sa nu l faca sa se simta inutil, ca cu toate ca el este devotat, copilul are nevoie de o mama.

Sunt de acord cu Is Is, în plus trebuie să știți că de la 5 la 7 ani copilul se integrează în planul fizic și se desparte încet, încet de planul spiritual din care vine. Deci, mai multă înțelegere și mai puțină teamă.

Afectiune materna nu inseamna neapartat oferita de mama. Poate fi oferita si de bunica, matusa sau orice alta persoana dipusa sa faca asta, diponibila emotional si empatica … poate fi chiar si tatal. Desi, pentru ca ati observat asta, ati putea incerca sa ii aratati ca sunteti disponibila pentru el … poate petrecand mai mult cu el, jucandu.va sau creand povesti in care el este eroul principal. De asemenea, o discutie deschisa si fara impuneri, in care copilul sa conteze si ceea ce sime si ce isi doreste sa fie dezvaluit, ar putea ajuta. Totul depinzand in primul rand de copil. Altfel, exista copii care pastreaza legatura cu planul subtil mai multa vreme, depasind varsta de 7 ani.

Sa aibe in preajma o persoana de sex feminin, bunica, matusa…se stie ca mama este persoana perceputa ca fiind rabdatoare, calma, zambitoare, pe cand tatal reprezinta forta . Atentie , copilul sufera si au avut loc multe tragedii din cauze asemanatoare.

Faptul ca bea foarte multa apa poate fi un semn de diabet. Insa asta veti afla daca mergeti la un medic specialist in boli metabolice si diabet, dupa niste investigatii minutioase. Sau poate fi un semn al transpiratiei excesive. Insa faptul ca ochii ii sunt umezi, poate fi un semn al depresiei. Nici asta nu puteti sti sigur, decat dupa o evaluare facuta de catre un psiholog clinician, care dispune de teste adecvate varstei. Dupa ce obtineti aceste informatii, veti sti care este pasul urmator. Pana atunci, e vorba doar de presupuneri. Numai bine!

Copii , simt lipsa mamei ! Si da , s-ar putea sa fie un diabet . Slabut , bea apa multa …

Mesaj:
buna ziua am si eu nevoie de un sfat sufar de anxietate de 3 ani acum ma simt binisor nu iau tratament de 1 an de zile doar sedatif pc la nevoiedar am intrat in cercul acela vicios de a ma deplasa singura sau nici macar cu mama nu imi porea convine sa plec si evit doar cu sotul merg oriunde ce sa fac cum sa scap gandul accesta ma ingrijoreaza si ma face sa cred ca sunt bolnava cu capul multumesc frumos claudia

Cei "bolnavi cu capul" se impart in doua categorii: 1. cei care sufera de afectiuni cerebrale 2. cei care sufera de afectiuni ale mentalitatii (ale gandirii). Anxietatea este o afectiune izvorata din distorsiuni cognitive (ale gandirii). Tratamentul medicamentos iti linisteste organismul, dar nu-ti scoate ideile din cap, adica nu-ti schimba mentalitatea. Prin urmare, in urma acestui tratament, nu te-ai vindecat complet, ci doar te-ai mai linistit. Anxietatea se trateaza cel mai bine si complet prin psihoterapie, unde te invata sa gandesti corect. Ti se pare asta o "boala a capului"?