Mesaj:
Buna ziua !
In urma cu un an, am intrat intr-o relatie cu o fata.Atunci cunosteam trecutul ei (nu prea roz) , insa i-am zis ca n-o sa ma afecteze niciodata.

Dupa 2 luni ne-am mutat impreuna,acum este insarcinata in 7 luni.Timp de 10,11 luni am iubit-o si am respectat-o cat am putut.
Problema a inceput in urma cu putin timp, de la o cearta unde mi-a spus ca a fost cu cineva, plus lucrurile care le-a facut.Din momentul acela, parca totul s-a rupt.
Dragostea a inceput sa se stinga, la fel si comunicarea, zambetele au inceput usor, usor sa dispara dupa fetele noastre.
In momentul de fata, suferim extrem amandoi, ne-am racit foarte mult, abia daca mai schimbam cateva cuvinte pe zi,desi stam impreuna mereu.

De fiecare data cand vreau s-o sarut,sau s-o iau in brate, imi apar `flash-uri` in memorie cu ea si cu celalalt, uneori mai am si vise.

Mentionez ca majoritatea fostilor ei , i cunosc,dar, doar unul m-a afectat cel mai rau, probabil ca am auzit tocmai de la ea acele cuvinte grele.

Acum ne uitam amandoi unul la altul si nu stim ce sa facem, ce se va alege.
Eu sunt distrus, imi pare extrem de rau ca i-am cauzat atata suferinta,stiu ca singurul vinovat sunt eu, pentru ca nu mi-am tinut promisiunile.
In privinta ei pot spune ca s-a schimbat foarte mult, este o sotie model, ma iubeste extrem de mult si nu m-a tradat niciodata (mi-au spus si prieteni comuni ca am reusit s-o schimb,s-o aduc pe linia de plutire), nu am niciun repros la adresa ei.

Nu stiu daca vom reusi sa depasim acest moment,acest prag…balansam intre sfarsit sau un nou inceput,departe de aici.
As da orice, as plati orice pret sa nu mai suferim atat, sa nu ma mai gandesc la ce-a fost…sa nu mai sufere ea atat de mult..

Multumesc !

Psihoterapia de cuplu ar fi destul de indicata in aceasta situatie deoarce va restabili comunicarea dintre voi doi.

Aplelati la terapie de cuplu cat mai repede, inainte ca situatia sa fie mai dificila.Succes!

Mesaj:
Buna ziua,
Am apelat la dumneavoastra pentru ca nu stiu in ce parte sa o iau nu stiu cum sa mai procedez sunt la pamant psihic si fizic. Am fost intr-o relatie de aproximativ un an, totul a mers bine, ea avand un trecut destul de complicat , fostul ei prieten a trimis-o sa se prostitueze, asta timp de 4 ani, dar eu am trecut cu vederea trecutul ei si am considerat ca are si ea o sansa la o viata normala. La inceput eu nu am luat foarte in serios relatia asta, adica am vrut sa o scap de trecutul ei si inca nu ma gandeam daca sa avem o relatie stabila , dar ea a inceput sa imi spuna ca vrea o familia ca vrea un copil si ca vrea sa fie ceva serios, ok am inceput sa ma gandesc ca poate se merita sa incerc , tin sa precizez ca eu am 28 de ani ea 25, si am incercat, am inceput sa simt ceva mai mult pentru ea. Am cautat un loc de casa sa ne facem un viitor , eventual o afacere . Dar intre timp eu m-am imbolnavit, am un inceput de cancer ( tratabil ), si un timp am evitat sa ii spun , dar pana la urma i-am spus . Si de atunci a inceput sa se distanteze sa imi zica ca vrea o pauza, eu am simtit ca ceva nu e in regula , dar am vrut sa cred ca nu are cum sa renunte la mine in situatia data . Si de atunci au inceput certurile si sa imi gaseasca anumite motive sa ma faca sa ma simt vinovat pentru nimic, sa imi spuna ca nu stie ce vrea ca nu stie daca eu sunt omul potrivit pentru a-si duce la capat planurile despre care vorbisem . Eu inca o data nu am vrut sa cred ca femeia pe care am ajutat-o atat de mult poate sa imi faca asta si am tot continuuat sa sper ca alta e problema . Am incercat sa vorbesc cu ea, dar se enerva din orice cu toate ca ii vorbeam calm. Intre timp am inceput sa ma simt rau , ea nu imi mai raspundea la mesaje nu mai vroia sa ne vedem cu toate ca stia ca ma simt rau. Am lasat-o ca pe ea si am zis sa imi continui viata, dar cand a vazut asa a inceput sa imi zica ca eu am pe alta ca nu o mai iubesc , ok, i-am demonstrat ca tot pe ea o iubesc si ne-am impacat . Dupa o saptamana din senin au inceput iar certurile si a plecat in vacanta…cu o prietena . Eu i-am spus ca nu e bine ce face stiind ca sunt bolnav ( nu am vrut sa fac pe victima sau sa-i scot ochii ca am ajutat-o ) , ea fiind constienta ca nu e bine ce face, mai rau a facut, m-a ignorat tot timpul cat a fost in vacanta. Nu consider ca nu mai exista alte femei pe lumea asta , dar totusi va intreb , cum si de ce ar face o femeie asa ceva tinand cont ca nu i-am facut decat bine, Si nu..nu sunt un om slab, nu cersesc atentie , vreau doar sa stiu ce trebuie facut, in momentul de fata ma simt rau si nu stiu in ce parte sa o iau , pe ea nu o mai intereseaza, eu ma gandesc cum de poate un om sa fie asa rau si indiferent tinand cont ca am fost bun cu ea, si deja am devenit o leguma, nu mai vad niciun viitor in fata, si stau inchis in casa ( sper sa fie o stare doar de moment ) poate pentru ca mi-a dat un sentiment de siguranta si apoi l-a luat, sunt intr-o stare deplorabila si stiu ca nu e bine dar banuiesc ca lucreaza subconstientul. Si mai tin sa precizez si faptul ca la inceput era disperata dupa mine, adica mesaje peste mesaje,mailuri, ne vedeam destul de des dormea cu saptamanile la mine si banuiesc ca a tinut cat de cat la mine sau poate am fost doar un stalp de sustinere in perioada ei grea. Tind sa cred ca femeile care au practicat cea mai veche meserie din lume au o problema isi pierd sentimentele destul de repede, sau ca se leaga de orice vorba buna stiind ca nimeni nu o va mai accepta asa si incep sa promita ca facem ca dregem stiind ca asta e singurul mod de a tine un barbat langa ea, sincer nu imi dau seama cum gandesc femeile din breasla asta si astept de la dumneavoastra un sfat. multumesc si imi cer scuze pentru greselile gramaticale sau pentru ca m-am repetat.

in primul rand trebuie sa iti vezi de sanatate pentru ca este cea mai importanta. intrebarea pe acre artrebui sa ti-o pui este .. nu de ce se comporta ea asa cu mine? ci de ce ma comport eu astfel cu mine insumi. ganedeste-te ca esti tanar, ai toata viata in fata. ceea ce simti… aceasta distantare si nevoie a ta de a fi singur este cel mai pbbil un inceput de depresie. cancerul este o boala grea atat pt fizic, cat si pt psihic. comportamentul ei cred ca spune mai mult decat vorbele. sa te gandesti de ce a facut ceea ce a facut sau zis nu cred ca mai are rost. iti pierzi timpul degeaba cu fapte care deja sunt consumate. acum depinde ce iti doretsi tu de la ea. oricum… avand in vedere ca in momentul inc are a aflat ca esti bolnav ea ti-a intors spatele… asta spune foarte multe despre caracterul ei : fie ii este teama sa nu te piarda si sa nu sufere ( de aici si nevoia ei de a fugi, de a se distanta, de a da vina pe tine pentru cele mai mici lucruri – mecanisme de aparare) sau pur si simplu nu doreste sa isi complice viata. mult succes!

Incercati sa puneti ordine in ganduri si sentimente apeland la un terapeut. Sanatatea dvs. fizica si mentala este o prioritate. Este greu de acceptat un asemenea comportament mai ales de la o persoana apropiata .Incercand sa intelegeti cum a fost posibil ca ea sa procedeze astfel consumati multa energie. Ati putea intelege sau nu. Indiferent de motive, noi nu putem schimba alte persoane ci doar pe noi insine. Din cele scrise de dvs. pareti o persoana puternica si care in acest moment este blocata pentru ca nu intelege "de ce" se intampla anumite lucruri. Ce conteaza poate, este ce doriti dvs. si ce va face sa simtiti ca lucrurile se aseaza pe fagasul potrivit. Mult succes!

Mesaj:
Buna,
As vrea sa ma sfatuiti despre dependenta de munca?
E vorba despre sotul meu. Suntem casatoriti de peste 20 ani si, intotdeauna a fost asa. Am sperat si am asteptat ca, odata cu trecerea timpului si realizarea obiectivelor care tin de o existenta de "bun simt" sa o lase mai usor si, sa avem timp pentru noi. Situatia e insa la fel, motiv pentru care sunt tensiuni zilnice intre noi.
Eu as vrea sa incep sa "traiesc" chiar daca sunt peste 40 ani si, mi-ar fi placut sa o facem impreuna dar, privim in directii diferite se pare!
Ce sfat imi dati?

Toti avem dreptul sa ne traim viata asa cum consideram ca ne este bine. Din cate spui ai "sperat si ai asteptat". Dar de facut, ce ati facut pentru a avea o casnicie asa cum v-ati dorit-o? Genul asta de probleme nu se rezolva asteptand ceva de la celalalt. Trebuie facut ceva. Incercati o consiliere de cuplu. Ar trebui ca prin asta sa gasiti, fiecare, raspuns la ceea ce asteptati unul de la celalalt. Numai bine!

Da este foarte buna ideea cu consilierea de cuplu..in general workaholici sunt asa pentru ca se afunda in munca in ideea de a fugi sau a uita de alte probleme…poate exista probleme intre voi pe care nu le poate confrunta, poate ca exista conflicte interioare despre care tu nu stii pentru ca nu iti spune…poate nu comunicati suficient si atunci el refuleaza in munca…va urez mult succes! se poate rezolva! ai incredere!!

Insista si explica sotului tau ca viata este scurta si nu merita satraiesti doar pt munca mai tirziu o sa iti para rau ca nu ti ai trait viata asa cum ai fi dorit …sunt atit de multe lucruri frumoase care merita vazute si meriti sa fio

Odata ce s-a obisnuit sa fie desprins de familie, sa traiasca pentru munca, sansele sa renunte la acest stil de viata sunt minime. Pentru ca i-a devenit o a doua natura, pentru ca il fereste de responsabilitatile si implicarea inerente atunci cand esti prezent. Pentru ca il atrage ceva mai mult acolo decat acasa. Sau cineva. Intelegeti ca nu se va schimba daca doriti dvs, ci numai daca va dori dansul. O discutie serioasa cu dansul poate duce la o ruptura. Sunteti pregatita pentru o astfel de alternativa? Discutati cu un terapeut.

discutati cu un terapeut,sa va ajute psihic pt.o eventuala ruptura,a-ti ajuns la punctul limita de rabdare sa complaceti cu relatia,nu mai este cale de intoarcere,depinde in ce domeniu lucreaza,poate vrea sa faca performanta,nu trebuie amestecata viata profesionala cu relatia de cuplu,pt.el conteaza doar realizarile profesionale,i se pare ceva normal sa va gaseasca acasa ca si cum a-ti fi o piesa de mobilier.Nu o sa se schimbe,dar daca o sa aveti o discutie cu ceea ce va doriti,e posibil sa o faca 2-3zile

E criza varstei mijlocii. La Dvs, desigur. Daca timp de 20 de ani ati ACCEPTAT o astfel de situatie, v-ati complacut in ea, si ati considerat-o normalitate, azi tot Dvs v-ati trezit ca situatia nu va convine… E cam tarziu pentru o remediere brusca… Sunteti in situatia bolnavului care apeleaza la medic doar dupa ce e prea tarziu… Va recomand o sedinta de coaching (va ofer eu una daca doriti), in care sa va stabiliti OBIECTIVELE si PRIORITATILE in viata. Dupa care veti vedea mai clar ce masuri trebuie luate.

Daţi-i să urmărească interviul acesta cu Woody Allen, teoretic ar putea să vadă lucrurile în altă perspectivă http://wp.me/p48646-Hr

Mesaj:
Buna ziua sant femeie am 43 de ani si de 5 luni ma lupt cu frisoane fara febra la inceput au fost mai rare si numai noaptea dar acum sant in fiecare Noapte aproape si dureaza pina la amiaza transpir de ud hainele si lenjeria de pat dar corpul meu este rece ça gheata. Si tremul de frig parca as fi la polul nord am consultât mai multi medici dar nu au gasit cauza acum chiar sant disperata nu mai stiu ce sa fac va rog datim un sfat ce sa mai fac

poate sa fie vorba de o tulburare anxioasa… consultati un psihiatru

si eu cred ca este ceva de ordin psihosomatic!

Eu va recomand terapie holistica.

Nu pun diagnostice, dar mi se pare ca este o dereglare hormonala…. terapie energetica ar fi recomandata, fara medicamente cu hormoni. Eventaul, se poate incerca si un tratamnet cu branca ursului (ceai si tinctura).

Scrieti-ne la ce specialisti ati fost(medic de familie ,urolog etc) ca sa stim pt ce ati fost investigata deja..

Doamna, trebuie sa discutati cu un terapeut, ca sa gasiti ce anume a declansat aceste episoade si ce le intretine. In acelasi timp, mergeti la un reflexoterapeut bun si faceti cel putin 15 sedinte. Sunt extrem de dureroase la inceput, deci daca vedeti ca nu va doare masajul in talpa pe care vi-l face, lasati-l si mergeti la alt reflexoretapeut. Ceaiuri de dezintoxicare, regim fara carne, fara sucuri carbogazoase, fara cafea, orice fel de lactate, somn obligatoriu de la 9 si jumatate seara pana la 5 dimineata cel putin, 8 dimineata cel mult. Schimbati locul patului, ca sa dormiti cu capul la nord. Scoateti totul din priza in camera in care dormiti. Va veti rezolva situatia daca sunteti hotarata sa va vindecati.

Mesaj:
Buna ziua
Sunt mama unui baiat de 13 ani in ultima perioada i-a crescut sani iar organele genitale nu sunt dezvoltate Este o tulburare endocrina?

da… des intilnita din cauza hormonilor de crestere care se afla in alimente… consultati un endocrinolog

Doamna draga trebuie sa va duceti la un medic endocrinolog de urgenta pentru ca nu este ok.

Poate sa fie o tulburare endocrina sau poate e doar supraponderal.

consuma soia, bea bere ? Fiindcă ar putea contribui.

Mesaj:
Am 60 ani si am intrat in menopauza precoce de la varsta de 45-46 ani.Acum 2 saptamani am “dobandit” o fisura la coasta VIII anterior; mergand cu imaginile la medicul ortoped, acesta mi-a spus ca in afara de problema cu coasta, am coloana foarte urata, cu vertebre tasate, scolioza, spondiloza cervicala si lombara si o hernie de disc la L4-L5(despre care stiam). Mi s-a recomandat bai termale si gimnastica speciala pentru coloana. Mi-a fost prescris Osseor ca tratament pentru osteoporoza. Mai am ca afectiuni HTA (cea mica este in jur de 90-100)pentru care iau Zomen 30 mg 1/zi si Egylok 25 mg 1/zi. Cum locuiesc in Baia Mare, m-am gandit sa profit de baile cu apa sarata de la Ocna Sugatag.
Mama mea are 78 de ani, are artroze la ambii genunchi si un umar anchilozat, coloana la fel de “urata” si HTA.
Intrebarea mea : am putea avea rezultate , in sensul de a ameliora durerile de oase si articulatii daca am merge cateva zile la Ocna Sugatag ? Evident, facand tot ce va fi recomandat sub supraveghere medicala!
Va multumesc.

Daca medicul recomanda, avand in vedere ca exista si alte boli asociate. Dar sfatul de a face gimnastica medicala nu trebuie ignorat. Este singura parte din recuperare care inctineste degradarea. Si mai trebuie sa tineti cont ca dea acum inainte miscarea trebuie sa fie un stil de viata.

Trebuie luat in calcul si faptul ca “baile sarate” nu se prea impaca cu valorile tensiunii arteriale prea crescute si nu neglijati acest sfat mai ales ca sinteti si sub tratament antihipertensiv.

Mesaj:
Buna!Am 16 ani si tocmai am realizat ca am la activ 10 persoane pe care le-am sarutat. Gandul asta ma omoara de vreo cateva zile. Simt ca am facut ceva rau avand in vedere ca am doar 16 si atatia baieti. Nu am avut relatii serioase sau chestii,am vorbit cu persoanele alea in jur de o saptamana, doua. Este intr-adevar un lucru rau??

Lucru rau nu e atata timp cat nu s-a intamplat si altceva.dar e bine ca ti-ai dat seama ca genul acesta de lucruri pot iesi de sub control lasand loc pentru lucruri si mai rele.Acum ca ai realizat asta, poate incerci sa schimbi strategia si sa iti alegi unul si bun dupa toate standardele tale!

doar i-ai sarutat… daca faceai ‘altceva’ cu ei… poate era un motiv de ingrijorare. Incearca totusi sa te mai temperezi… daca tu consideri ca este nevoie.. Succes!

Unele lucruri nu se pot face la “fara frecventa”, asa ca….. intelegem cu totii ca tocmai traversezi partea practica a dezvoltarii personale…:) – si nu te astepta ca barbatii, oricare ar fi ei, sa te felicite ca ai atita experienta…. desi, nici nu le displace….

Daca simti ca e ceva rau in asta, schimba ceva de acum incolo, dar lasa trecutul in urma. Reprosurile nu te ajuta.

Mesaj:
Nici nu stiu cu ce sa incep.Parintii mei au divortat cand eu aveam 4 ani.Am ramas cu tata.Acesta sa recasatorit,iar doamna avea si ea o fata(2 ani mai mica decat mine).Sotia tatalui a plecat in strainatate cu banii care i-au luat de pe vanzarea aparamentului in care locuiam (mostenire de la bunica).Pe noi fetele ne-au trimis la tara la parintii acesteia,tata ramanand sa locuieasca in oras cu chirie,avand serviciu.De aici incepe un adevarat cosmar.Practic m-au crescut niste straini,care faceau diferente,care imi vorbeau urat si pentru care eram oaia neagra.Am locuit acolo de la varsta de 6 ani pana la 14 ani,pana cand i-am spus tatei sa ma ia ca eu nu vreau sa mai locuiesc acolo.Tin sa mentionez ca “mama vitrega”nu a mai dat nici un semn de viata si ca de fapt ea avea o relatie cu cel mai bun prieten al lui tata cu care a plecat.Intorcandu-ma in oras,aflu ca si tata are pe cineva,ba mai mult si doi copii.Respectiva fiind tanara,cu vreo 7 ani mai mare ca mine,mereu imi reprosa
ca ii fur din iubirea tatalui meu.Descurcandu-se greu cu chirie si cu doi copii mici,tatal meu ma lasat in grija unei matusi singure care era mai mereu nervoasa,totdeauna nemultumita.Am trecut si printr-o relatie de 3 ani,frumoasa dar care mi-a lasat multe regrete.La 18 ani mama care nu si-a facut aparita foarte des in 16 ani(de 3 ori,dar pentru ca am cautat-o eu),mi-a propus sa ma mut la ea.Este recasatorita si are un copil.In prezent locuiesc cu ea.Tatal vitreg ne face zile fripte.Urla de dimineata pana seara,nimic nu-i convine,nu am voie sa ies prea mult si tot timpul trebuie sa fac ce doreste el.Am terminat o facultate,invatand noaptea ca ziua nu aveam liniste si am cunoscut un baiat.Dupa incheierea studiilor am plecat impreuna la mama lui in Italia.Am stat un an de zile fara sa fac nimic,certandu-ma non stop cu el.Ne-am intors,ne certam in continuare,mai ales din cauza mamei lui.Nu face nimic fara mama.Tatal vitreg ma terorizeaza in continuare.Lucrez ca asistent manager si contabil primar intr-o firma,ceea ce imi aduce satisfactie,dar pe plan personal e haos.Iubitul meu nu vrea sa discutam despre vreun plan de viitor(desi avem 4 ani impreuna si varste destul de mature,eu 25 iar el 31).El fltreaza,se intalnete cu altele iar eu ma inceput sa cred ca eu am problema.Am costientizat pana la un moment dat ca sunt “un trofeu”pentru barbati,dar vazand ca iubiul meu cauta si in alte parti,am ajuns sa nu mai am grija de mn,sa ma uit in oglinda si sa imi dau seama ca nu stiu sa ma mai aranjez,nu stiu sa mai zambesc,sa ma imbrac.Iubitul meu a inceput sa ma umileasca din cauza asta.m-am indepartat de priteni,nu vreau sa vorbesc cu nimeni.Povestea e lunga,umilinte sunt destule.V-am cautat pentru ca simt ca nu gasesc o cale de iesire,iar tot mai des plang fara motiv.Plang cand vad cupluri,plang cand vad copii cu parinti,plang dimineata cand ma trezesc,inainte sa adorm plang.As vrea sa ma despart de iubitul meu,dar cred ca m-am obisnuit cu el,iar atuni cand ma inalnesc cu el scap de tipetele de acasa,chiar daca nu-mi gasesc langa el acea liniste de care am nevoie,chiar si pentru 5 min.

pb Dvs are solutie… chiar banuiesc ca o stiti deja… numai ca lipseste vointa, asumarea riscului, curajul de a o aplica. Pare ca sunteti intr-un cerc vicios si ca aveti nevoie de ajutor pt a iesi din el. Incepeti prin a gasi un psihoterapeut cu care sa discutati pe indelete totul si care sa va ajute sa dezvoltati strategii adecvate dorintelor si nevoilor Dvs, nu ale altora. Se poate, succes!

Inteleg ca ai reusit sa faci fata tuturor incercarilor, ca ai avut curajul de a cauta si gasi mereu solutii, ca ai avut intelepciunea si puterea de a urma o facultate in conditile vitrege descrise de tine, ca ai avut indrazneala de a testa o tara straina, inteleg ca ai 25 de ani, un job bun si… eziti sa te bucuri de viata pe care singura ti-ai construit-o? Esti tanara, acum este momentul sa fi parte dintr-un cuplu , parte dintr-o familie armonioasa, acum este momentul de a te bucura de partea frumoasa a vietii. Ai independenta financiara necesara, ai curajul de a actiona urmandu-ti visele, asa cum mereu ai facut, lasand in spate certuri, nedreptati, umilinte. Eu sunt mandra de tine ! Sunt atati alti copii care, provenind chiar din familii bune, cu bani, nu-si termina facultatea, nu sunt pe picioarele lor fiind dependenti de parintii lor. Tu esti libera sa-ti construiesti ce viitor doresti. Sper sa alegi sa fii fericita. E doar o chestiune de optiune. Succes!

Ce mai astepti? Tu singura ti-ai dat raspunsul, te-ai analizat, vezi totul foarte clar, asa ca… orice terapeut ar putea doar sa iti intareasca decizia proprie, de fapt deja luata….. Asa ca, da-i inainte rapid, lasa in urma totul (toate familiile si relatiile de pina acum), da cu buretele sau intoarce foaia…. si ia-o de la capat! De fapt, daca te uiti mai bine in jur, vezi 2 lucruri: 1. trebuie doar sa te muti cu chirie, SINGURA, undeva (ai job, poti sa te intretii singura…. ) 2. Nu ai nevoie de partenerul actual, de fapt, el avea nevoie de tine pina acum, ca sa-si “faca o imagine respectabila” (pe romaneste, “esti fraiera de buna ce esti”…). – Rezultatul va fi ca imediat vei fi in vizorul unui alt barbat, poate mai corect decit actualul. Dar, fii cu ochii in patru, ca niciodata nu se stie ce este dincolo de colt, iar lumea este plina de lupi! Esti o leoaica, atunci de ce vrei ca lumea sa te creada OAIE…? – Succes!

Draga mea, ai admiratia mea nedisimulata! Esti o invingatoare. Problema e ca uiti in mod repetat asta. Esti o invingatoare si meriti o viata buna. Fie invata sa traiesti ca o invingatoare, ce te afli, in ciuda greutatilor, fie lasa trecutul si fa-ti viata asa cum iti doresti. Poti face asta de una singura, sau la terapie, unde ti se poate recomanda o tehnica sau alta, potrivit tipologiei tale.

Mesaj:
Ma numesc Andreea si am aproape 20 de ani si simt ca nu imi gasesc un echilibru. Am avut o copilarie fericita, parintii aproape, oameni care sa ma sustina si aproximativ tot ce mi-am dorit, in limita posibilitatilor. La scoala m-am descurcat bine, acum sunt la facultate, in anul 2. Nu am avut conflicte cu persoanele din jurul meu, sunt in general o persoana linistita. Am suferit un "esec" in sensul ca mi-am dorit foarte mult sa intru la o facultate, dar am picat. Asta m-a demoralizat pentru o perioada, care s-a lungit in sensul ca nu mai am incredere in mine. Am suficienti prieteni, dar foarte putini prieteni buni. Problema e ca am impresia ca nu mai stiu nimic despre mine. Nu mai stiu sa aleg oamenii din jurul meu si sunt dezamagita mai mereu cand cineva nu e cum ma asteptam. Starile mele se schimba de la una la alta, nu pot sa zic ca sunt introvertita, pentru ca vorbesc si sunt o persoana vesela in general. Numai ca la un moment dat devin introvertita dintr-o data, fara un motiv neaparat. Nu pot sa imi exprim foarte bine sentimentele si prefer sa tin totul pentru mine. Din cauza ca imi iau multe precautii in privinta oamenilor, am tendinta de a respinge fara a cunoaste. Sau pur si simplu, cunosc, dar nu pot sa ma deschid. Imi doresc unele chestii si cand apar fug. Si asta in general cu relatiile cu baietii. Ma gandesc cum ar fi daca ar fi si cand e, fug. Si nu stiu daca e in regula. Nu stiu exact care e problema mare la mine, dar.. Simt ca e ceva si as vrea sa imi revin. Poate ma puteti ajuta cumva, cu un sfat. Multumesc anticipat.

20 de ani e o varsta foarte delicata, unde abia acum iti consolidezi personalitatea , iti cauti un drum, si-ti organizezi prioritatile.O perioada de timp, cam pana la 22 de ani te vei mai confrunta cu astfel de stari in care te simti dezorientata . Tu ai doar datoria de a le gestiona bine. Un indemn pentru tine ar fi sa-ti iei o agenda, si sa-ti scrii in fiecare seara o lista cu niste obiective pe care le ai in ziua ce va veni. Si benefic pentru tine ar mai fi sa-ti ascuti simtul de observatie , si de a te orienta putin catre exterior pentru a vedea cat mai bine ceea ce vrei si ceea ce vrei sa fi.

este normal ca orice viitor sa para nesigur in aceasta perioada a vietii, dar o data cu experienta lucrurile se schimba. Daca simti ca ai nevoie de indrumare, nu trebuie decat sa o ceri, fie familiei, prietenilor, unui terapeut… nu conteaza atata timp cat tu simti ca te deszvolti si construiesti. Succes!

Reactiile de fuga sau lupta sunt primare. Ne tin in viata. Nu au sens insa in toate situatiile. In cea descrisa de tine, subconstientul vede un pericol acolo unde nu e. Deci, ce sa faci: te echilibrezi emotional (meditatie, EFT, terapie NLP, reflexoterapie), iti creezi un program de efort fizic pe care sa-l respecti cu religiozitate, in fiecare saptamana schimba un singur lucru la tine, dar unul singur. 30 de secunde, in fiecare zi, afirmatii in oglinda (e practic o reprogramare mentala) – ma contactezi daca vrei detalii. Sunt atatea metode… Alege un drum si mergi pe el cu consecventa. Atat.

Mesaj:
Eu am ameteala in cap si vedere intunecata atacuri de panica imi trmura corpul si imi amortesc miinile si buzele am mirzaten de la psihiatru dar mie frica sa iau caci am tensiune mica si este la contraindicatii mie frica groaznic de ameteli va rog sa mi spuneti daca meteala din cap si vederea intunecata cu sensibiitate la lumina e de la depresie si daca incep tratamentul o sa fie bine.Ma numesc anisoara din slobozia .Va rog rsspuns rapid

ameteala si vederea intunecata pot fi cauzate de atacul de panica, insa nu explica episodul depresiv prin urmare nu cred ca un mirzaten ar fi suficient. Parerea mea ar fi consultul unui alt medic psihiatru sau unui psiholog. ca o metoda de urgenta pentru atacul de panica, incercati sa exersati o respiratie corecta, in momentele cand nu exista atac de panica si atunci cand il simtit sa aveti o punga sa respirati in ea pentru a va asculta respiratia.

Eu cred ca ar trebui sa consultati un neurolog , nu stiu daca ati facut deja asta .Ametelile pot fi si de la coloana , amortelile la fel , dar si de la o lipsa de calciu, de exemplu . Apoi , pot fi si un sindrom somatic . Oricum, recomand o vizita la un psiholog , inainte de a lua orice medicament .

rapid va pot spune ca daca va este asa teama pt sanatatea Dvs aveti dreptul de a va interna macar cateva zile la o sectie de psihiatrie unde puteti fi supravegheata si undeva vi se poate administra un tratament care nu are contraindicatii. Succes!

Doamna Anisoara, vorbiti cu un terapeut, povestiti-i care sunt elementele importante din viata dvs, problemele, crizele, bucuriile, fricile. Acele atacuri de panica va feresc de ceva, dar trebuie sa aflati de ce anume, iar singura e mai greu. De aceea va recomand sa vedeti un specialist. Puteti avea o viata mai buna, dar ascultati recomandarile domnilor doctori care au scris mai sus si cautati o a doua parere, urmati-o si luptati sa reveniti la normalitate. Numai bine!