Mesaj:
Buna,
Am 21 de ani si locuiesc de 2 ani intr-o alta tara. Am venit aici sa studiez, fiind impinsa mai mult de catre parintii mei decat din vointa proprie, datorita conditiilor slabe de viata din Romania. Cu toate astea relatia cu parintii mei a fost mereu foarte buna si am inteles ca venirea mea aici va fi pentru binele meu. Primele 6 luni au fost destul de grele, plangeam zilnic si imi era dor de tara asa cum era normal. In urmatoarele luni, lucrurile s-au mai ameliorat, am cunoscut pe cineva, roman ca si mine, si suntem impreuna de atunci. Pot sa zic ca el m-a facut sa ma simt mai bine. Insa, de aproximativ jumatate de an am reinceput sa simt lipsa tarii mai puternic ca niciodata, cu alte cuvinte, traiesc in trecut si nu ma pot adapta. Nu imi doresc decat sa dorm cat mai mult si sa muncesc, sa merg la scoala si apoi sa vin acasa ca sa dorm din nou doar ca sa treaca zilele. Simt ca nu ma pot adapta, urasc stilul de viata de aici, oamenii si continui sa compar totul cu viata mea de-acasa. Pe langa asta a inceput sa imi fie in permanenta teama ca am sa mor, imi este teama chiar si sa merg pe strada si sa fiu lovita accidental de orice. Imi este teama pt toata familia mea, pt iubitul meu si am doar astfel de ganduri mereu. Viata mea sociala aici nu prea exista, tocmai pt ca am observat ca nimeni si nimic nu se poate ridica la nivelul de fericire pe care o simteam cand locuiam acasa. Simt ca ma trezesc dimineata doar ca sa am de unde ma intoarce seara si vreau doar sa treaca timpul mai repede. Sunt mereu nostalgica, mereu trista, apatica, nu ma amuza nimic. Simt doar stari de panica, de dor, de furie inexplicabila.Simt ca sunt fericita doar atunci cand plec chiar si pt cateva zile de aici. As vrea sa stiu cum as putea rezolva lucrurile astea si ce as putea sa fac ma simt mai bine.

este foarte posibil sa discutam de o depresie pe fond anxios… ceea ce mi se pare o reactie normala avand in vedere situatia in care te afli. Intrebarea este: cat mai crezi ca poti sta in acel loc? Merita? Chiar iti doresti sa duci pana la capat ce ai inceput acolo? Este mai mult dorinta ta sau a parintilor tai? Incearca sa te asculti mai atent… si singura o sa iti gasesti cele mai bune solutii pt TINE… daca faci ceva cu forta, nu stiu cat de bine iese. Succes!

E greu sa locuiesti singura in alta tara , de la o varsta asa de frageda . Dar , nu stiu daca iti va placea ce-ti spun , totul tine numai de tine . Esti sanatoasa , ai un prieten , inteleg, scoala merge bine , toti cei lasati acasa sunt si ei bine . Tot ce trebuie sa faci este sa-ti faci treaba ta cat mai bine , cauta sa-ti gasesti niste hobby-uri , orice , fa plimbari lungi , chiar si asa melancolica, cum spui ca esti, incearca sa te bucuri de lucrurile marunte , o floare , un fluture colorat ….Daca simti ca ajungi la limita si ai nevoie de ajutor , cere sfatul unui psiholog , poate consilier scolar . Totul se leaga de dorul de tara si te lasi prea prinsa de trecut . Incearca sa nu mai compari viata de acolo cu cea de aici , uite , fa asta un minut pe zi , apoi creste treptat ,a doua zi doua minute ….si tot asa , timp in care sa-ti impui sa te plimbi mai mult , sa te simti bine acolo….Promiti ?

Inima ta incearca sa iti transmita un mesaj clar. Faci ceva impotriva VOINTEI TALE. Cu alte cuvinte, te autosabotezi. Acum ai de ales, sa te OPRESTI, sau sa continui ceea ce faci, stiind ca asta iti face rau…

Este normal ce ti se intampla. Incearca sa te bucuri cat mai mult de ce este acolo. Iesi cu colegii, plimba-te, fa poze, si incearca sa descoperi cum se traieste acolo de adevaratelea. Tara este aici, nu pleaca nicaieri, si tu vei veni cand vei dori. Dar nu supralicita relatiile de acasa si tara pt a nu fi dezamagita prea mult la intoarcere.

Draga mea,s ar putea sa nu ti placa chiar asa de mult ce vei gasi in tara daca te vei intoarce.De multe ori amplificam in mintea noastra atat momentele placute cat si cele neplacute.Poate vei reusi sa gasesti avantajele sederii tale in strainatate.Pana la urma esti doar pentru o perioafa acolo nu definitiv si este alegerea ta sa poti intrerupe cand chiar nu mai poti.Succes!

asa cum au spus si persoanele care au scris anterior, autosabotarea este la ea ‘acasa" ca sa zic asa, in plus ai dezvoltat o anxietate cu atacuri de panica "in permanenta teama ca am sa mor si sa fiu lovita accidental…sa merg pe strada" care risca sa creasca pentru ca intrii intr-un carusel de ganduri irationale care o vor mentine si amplifica. Sugestia mea este sa apelezi de urgenta online sau chiar "face tu face" la un psihoterapeut (atunci cand mai vii pe acasa), pentru a depasi faza si ati perminte la varsta ta sa-ti creasca aripile si sa inveti sa fii pe picioarele tale, pentru ca deja intoarcerea acasa va presupune o alta adaptare (nu vei mai regasi ceea ce ai lasat si ceea ce-ti imaginezi). Esti tanra, ai sansa sa faci ceva cu viata ta, propueti mici obiective accesibile, bifeaza-le daca le-ai atins (si daca nu fii perseverenta), sarbatoreste reusitele, aduna-te pentru ca este timpul tau si poti sa faci tot ce iti propui.

Draga mea, sa inteleg ca te tine cineva cu forta acolo unde nu esti fericita? Alegerile NOI le facem. Tu ce alegere vei face?

Mesaj:
Bunăziua,
am următoarea problema. De aproximativ trei luni sunt foarte abatuta, foarte lipsita de chef, pur și simplu nu reușesc sa ma motivez sa fac nimic. Fupa serviciu, vin acasa și ma pun sa dorm. Ăsta fac de 3 luni si in Week-end uri la fel. Sunt trista, nu mă entuziasmez de nimic. Am trecut recent de 2 luni printr-o despărțire dar nu m-a afectat atât de tare. Am avut acum 3 ani o despărțire mai dureroasa peste care nu cred ca am trecut nici acum. Fusesem cu un băiat timp de 5 ani, m-a părăsit subit și ieri am văzut ca s-a căsătorit. De atunci sunt mai afectata. Va rog un sfat sau o direcție sa ies din apatia asta care mă distruge.
Mulțumesc

s-ar putea sa fii intr-o depresie, pe care iti recomand sa o tratezi la un psihiatru. Ar fi bine sa gasesti si un psiholg cu care sa discuti mai pe larg acest episod in care te regasesti si care, aparent, este suficient de semnificativ incat sa te afecteze atat de puternic. Succes!

Atunci cand nu traim o pierdere, cand amanam sau blocam procesul de doliu poate aparea depresia. Poate fi purtata zi de zi si neconstientizata. Insa cand apar evenimente ca cele descrise de dvs. se manifesta cu putere. Psihoterapia v-ar fi utla. Toate cele bune!

Deci, in ordine: o iesire la aer liber, ore la sala sau la piscina, o petrecere sau o iesire la o terasa cu prietenii, o sesiune de cumparaturi, cateva sesiuni de meditatie (adica stai tu cu tine), o manichiura mai speciala, etc… intelegi tu. Pune-te pe tine pe primul loc, nu pe fostul iubit. O ora de terapie iti poate ridica moralul semnificativ.

Te inteleg perfect , eu cind sunt suparata apelez la niste trucuri care s-au dovedit eficiente ..ma duc la coafor imi fac manichiura sau ies cu o prietena la o cafea sa stii ca ajuta !!!!

E o depresie cronica, si asta necesita interventie. Rareori trece de la sine, si adesea necesita mai mult decat iesire la plimbare, sala, shoping, (cum scriu mai sus alte persoane care tind sa subaprecieze problema). Un psihoterapeut te poate ajuta ACUM, sau un psihiatru ceva mai tarziu, dupa ce problema se va agrava. Alegerea iti apartine.

Depresia este o afectiune care trebuie tratata la fel ca orice alta boala.Daca trei luni ne doare f.tare stomacul ce facem? Este o durere a sufletului,a interiorului.Mergi la medic si apoi la terapeut.

Buna , as dori daca se poate , din partea unor specialisti , un sfat referitor la urmatorul diagnostic : protruzie discala C5 paramedian dreapta de ~2,3 mm cu compresiunea radacinii C6 dreapta intraforaminal si protruzie discala C6 paramedian stanga de ~2 mm cu compresiunea radacinilor C7 bilateral ,primit in urma efectuarii unui control RMN datorita unei dureri permanente a mainii stangi , localizata la incheietura cotului ,etc .Ce sfaturi imi dati , daca sunt posibile agravari a situatiei prezente si in ce conditii ,daca este neaparata nevoie de interventie chirurgicala sau sunt si alte alternative de tratament . Va multumesc anticipat !

Cea mai buna discutie este cu medicul care te a trimis.Nu ezita in a i -i cere atatea lamuriri pana cand intelegi care este afectiunea de care suferi si ce trebuie sa faci.

Mesaj:
Buna seara!
As dori sa stiu opinia dumneavoastra in urmatoarea situatie!Nu demult am cunoscut printr-o prietena comuna un barbat care imi place fff mult!Am iesit de cateva ori in club cu mai multi prieteni ( fiind si el prezent) unde ne-am distrat,ne-am simtit bine impreuna…pe zi ce trecea imi dadeam seama ca ma indragosteam de acest amic..si asta pentru ca amandoi participasem la clasicul flirt!stiam de la prietena mea ca este foarte timid si ca ii va lua mult timp pana sa imi spuna ca ma place(aceasta dandu-si seama ca el ma placea)..asadar m-am gandit sa fac eu primul pas si sa ii spun ca m-am indragostit de el(prin sms),lucru pe care pana acum nu l-am mai facut niciodata si pe care acum il regret..niciodata nu am facut eu primul pas…dupa cateva zile am mai vorbit pe facebook,dar lucruri banale si nimic despre ce eu ii spusesem,iar asta ma scotea din minti!
Apoi intr-o alta seara tot in club,am incercat sa il sarut,iar el m-a respins(m-am simtit groaznic!) motivand ca sunt lucruri la care el tine(sa cucereasca el o femeie) si nu sa ii se ofere pur si simplu!:(( Eu de obicei sunt greu de impresionat sau de cucerit,insa de data asta…nu stiu ce s-a intamplat!
Pentru el aceste lucruri au fost facute "fortat"!De atunci l-am mai intrebat pe facebook cate ceva,dar raspunsul lui este scurt si la obiect sau nu imi da nici un raspuns!Am incercat sa par si indiferenta la un moment dat,dar nici asta nu a dat roade!(adica sa nu ii mai trimit mesaje)pentru ca fizic nu ne-am mai vazut de atunci de cand am incercat sa il sarut!
Mentionez ca acum 2 ani i-a placut o fata,dar i-a trebuit 1 an si jumatate ca sa o invite la o cafea!ce parere aveti?cum ar trebui sa procedez?nu stiu…simt ca ma apuca disperarea!!
nu stiu ce sa mai fac..mi-as dori ff mult sa imi dea o sansa ca sa ma cunoasca mai bine si sa vada ce fel de persoana sunt..dar mi-e teama ca nu doreste acest lucru…De curand am aflat ca a iesit cu o fata la o cafea(dar nu erau singuri) si nu stiu exact ce tip relatie e intre ei!
Multumesc anticipat!

poate ar fi o idee sa abordati problema empatic si sincer, intr-un cuvant mai eficient. Daca este nehotarat, este problema lui. Nu cred ca sunteti nici unul dintre Dvs inca la liceu… Succes si curaj!

Nu vreau sa te fac sa te simti aiurea, dar daca era atractie din ambele parti, si subliniez cuvantul ‘ambele’ , nu se mai intampla ceea ce s-a intamplat.Probabil ca te place doar ca pe o amica si nu vrea sa schimbe lucrul acesta, din propriile lui considerente.

timiditatea este o caracteristica a copilului interior. prin faptul ca ai preluat initiativa primului pas i-ai confirmat acest statut psihologic. practic, mesajul implicit pe care l-ai transmis este "tu nu esti suficient de matur si de capabil sa ma cuceresti, asa ca fac eu asta in locul tau" – adica exact ce face o mama, nu o iubita :p este in natura barbatilor sa vaneze, sa cucereasca, sa initieze, este o "lege" psihologica pe care daca o incalci ori se ajunge in situatii ca asta, sa te respinga, ori se complace intr-o relatie cu tine dar din postura de copil, nu de barbat. tu chiar crezi ca daca el te placea cu adevarat si te vroia langa el nu venea spre tine? nu facea el primul pas? daca te vroia langa el ca femeie nu crezi ca lasa copilul (timiditatea) de-o parte si incerca sa te abordeze ca un barbat? de altfel, el ti-a zis fix acelasi lucru in felul lui. in orice caz, incearca sa te mentii in realitate si in prezent pentru a nu aluneca in disperare, ai de invatat din orice experienta si aminteste-ti ca cine vrea cu adevarat sa fie cu tine si se potriveste cu caracterul tau va gasi o cale sa ramana in viata ta.

Draga mea, daca-i ia un an si jumatate pana sa invite o fata CARE-I PLACE la o cafea… cat o sa-i ia sa o ceara de nevasta si sa-i faca copii?! Daca ai atata timp la dispozitie, spune-i ca ai gresit si ca renunti la el. Daca te vrea, o sa reactioneze (nu garantez ca in secolul asta…). Daca te dispretuieste / ignora, vezi-ti de viata. De multe ori fixatiile de genul celei pe care ai facut-o sunt generate tocmai de imposibilitatea atingerii idealului, eliminand elementele reale care pot introduce ratiunea in ecuatie. Ori abtine-te de la a-l contacta, fie suna un terapeut care sa te ajute sa te echilibrezi emotional si sa vezi lucrurile in perspectiva.

Tipul are o problema, si nu una minora… Dar e problema LUI. Ma intreb de ce tu cauti o relatie cu un astfel de tip, de ce iti place ceva neobisnuit, iesit din comun? Ceva atipic? Studiaza dorinta ta atipica, si lasa-l pe el cu necazurile lui…

Crezi ca e barbatul pe care ti-l doresti? Crezi ca asa un tip ti-ai dori alaturi de tine? Ce anume crezi ca e la mijloc, aici, mai degraba, decat faptul ca iti place si-ti doresti sa-ti mai dea o sansa? Crezi ca te-ai potrivi cu el?

Draga mea ne indragostim de multe ori de himere,nu te agata de aceasta situatie.Traieste viata si daca baiatul te place cu adevarat va veni el la tine,altfel degeaba alergi dupa el,va cauta cu totul altceva.

Mesaj:
Buna ziua, am nevoie de ajutor. M-am despartit de iubitul meu intr-un moment de furie si acum regret enorm pentru ca am facut o greseala. Eu sunt o persoana foarte impulsiva si fac unele lucruri pe care dupa le regret..asa s-a intamplat si cu iubitul meu. Ne-am despartit deoarece eu sunt foarte geloasa.,nu stiu daca nu cumva problema este de fapt la mine. Avem un an impreuna, ne-am despartit de 4 ori pana acum, despartirea tinea doar o saptamana maxim si asta pentru ca sunt cam posesiva..Dupa ce nu l-am cautat 2 zile, m-am gandit sa il sun sa vorbesc cu el sa ii spun ca imi pare rau si ca regret cele intamplate dar, mi-a spus ca nu vrea sa renunte la mine doar ca este foarte confuz si ii este foarte greu,,nu vreau sa il pierd..il vreau inapoi nu stiu ce sa fac..

mergeti impreuna la un terapeut de cuplu… sigur va poate da niste sugestii eficiente. Succes!

A iubi pe cineva inseamna a-l face sa se simta liber si implinit langa tine, inseamna a-i iubi chiar si defectele! Asa cum intuiesti, probabil ca problema este la tine, in orice caz este o problema care se poate rezolva cu … mai multa incredere in tine, in relatie, in el. Nimanui nu-i place sa se simta urmarit si judecat mereu. Nici tie, nici lui, nici mie! Un psiholog , nu costa mult si nici nu necesita un numar mare de sedinte, te poate ajuta sa te cunosti mai bine, sa intelegi de unde provine neincrederea si sa te ajute sa dezvolti alte comportamente, mai adaptative. Curaj si succes!

Cand ai sa iti atenuezi FRICA de a-l pierde, dupa ce vei lucra asupra ta, si asupra sentimentelor tale distructive, vei putea avea o relatie normala. Pana atunci, o vei duce tot asa. E un tipar… mai frecvent decat crezi. Si mai usor de reprogramat decat se pare. Doar daca ai constientizat asta, si VREI sa faci o schimbare reala.

Gandeste-te de ce il vrei inapoi. Ca sa fie in continuare obiectul scenelor tale de gelozie sau pentru ca iti doresti sa fii fericita cu el? Meriti sa fii fericita? Dar el, merita sa fie fericit? Analizeaza aceste probleme. Nimeni din cei care spun ca vor sa se schimbe nu se schimba daca nu au o dorinta arzatoare, devoratoare de a se schimba, si un motiv al naibii de bun. Ce zici? Te incadrezi in categoria celor care se schimba sau o sa ne mai scrii, plangandu-te in continuare? Pentru schimbare e de muncit, deci pregateste-te sa o iei cu povestitul din copilarie, de unde, probabil, se trage acest comportament nedorit. Dupa ce descoperi declansatorul, mergi mai departe si creeaza-ti o noua realitate, prin inventarea si implementarea de obiceiuri noi. O sa dureze, dar functioneaza. Contacteaza un terapeut.

gelozia strica "omenia" si aici ma refer la relatie… daca mai esti si posesiva – deja verdictul e clar – "lasa-ma draga mai bine fara"… aici am "jucat" vocea iubitului… ce e de facut??? Rezolva aceasta "ecuatie": "nu stiu daca nu cumva problema este de fapt la mine."

O discutie autentica cu tine insuti iti va clarifica unele situatii.Vei putea gasi si anumite solutii la diferitele tale comportamente.Uita-te cu atentie in interiorul tau!

Mesaj:
Buna ziua,
Intrebarea mea: este posibil sa sufar de depresie cauzata de abuzul emotional provocat de partener?
Evenimente negative din copilarie : lipsa tatalui
Studii si mediul scolar: postuniversitare, mediul scolar a fost unul placut
Relatii de prietenie : nu am
Viata sexuala : relatii intime o data pe luna
Ocupatie : inginer
Familie : relatiile de familie sunt bune, mai putin cu bunica mea care sufera de dementa, care a aparut dupa un accident de masina in care a fost lovita puternic in zona capului si a coloanei (la momentul respectiv neavand sanse de supravietuire.
Problema existenta : ma simt la capatul puterilor, epuizata si fizic si psihic, avand frecvent(aproape zilnic) dureri de cap si senzatii de greata. Am o relatie cu partenerul meu de 5 ani, dintre care doar primul an a fost o relatie frumoasa, dupa care au inceput certurile care au devenit din ce in ce mai frecvente. De fiecare data cand am incercat sa ma desprind de relatia asta, venea plangand ca ii pare rau ca m-a facut sa sufar si ca se va indrepta. Dar nicodata nu a durat mai mult de o saptamana indreptarea. Ma simt captiva, nu am voie sa am prieteni (ca nu sunt de nasul meu), nu pot iesi nicaieri, doar la servici si acasa (“pentru ca la ce am nevoie de socializare, ca nici el nu are prieteni, doar relatii de munca”, de fiecare data cand doresc sa spun ce simt, ce parere am cu privire la ceva, incep certurile pentru ca “parerea mea nu e buna”, “sunt absurda”, “nu ma comport normal”, etc (de exemplu vrem sa facem o casa, dar neavand suficienti bani hotarasem sa facem totul electric. Intr-o zi a venit cu ideea sa punem o soba metalica si sa facem un cos dintr-un metal care sa iasa prin tavan – casa fiind de lemn. Desi initial i-am spus ca nu e o idee buna, pentru ca un cos improvizat poate provoca incendii, mi-a spus ca nu stiu despre ce vorbesc. M-am documentat si i-am spus ca sunt de acord, dar sa facem instalatia asa cum cere legea, cu protectie impotriva incendiilor, nu ca teava cosului sa atnga peretele, si tot a fost impotriva, “ca stie el mai bine”). Am ajuns in situatia de a nu mai avea dreptul nici macar sa aleg cu ce ma imbrac, cum sa imi vopsesc parul, sau ce sa aleg sa mananc, pentru ca “stie el mai bine”. Aceste certuri ma consuma foarte mult, simt ca am ajuns la capatul puterilor.Nu am cu cine vorbi despre ce simt, nici macar el nu doreste sa discute cu mine despre nimic (de multe ori se preface ca nici nu sunt in aceeasi incapere cu el), nu imi cere sfatul, toate deciziile sunt luate de el, imi sunt aduse la cunostinta si eu trebuie sa le accept, indiferent daca vreau sau nu. Desi eram o persoana care nu conuma nici macar un pahar de sampanie de anul nou, acum am ajuns sa ma refugiez in alcool atunci cand nu mai pot.

sunt sigur ca stiti ce aveti de facut! Aparent va aflati intr-o relatie abuziva cu o persoana care in mod cert sufera de o tulburare mintala. Nu va refugiati in alcool pt ca nimeni nu merita sa va autodistrugeti! Daca vreti ca ceva sa se schimbe… atunci poate ca este cazul sa si faceti ceva pt acea schimbare. Se poate, succes!

Da , din ce spuneti , toate acuzele sunt pe fond depresiv . Cu alte cuvinte , ati ajuns la capatul puterii . Sa va vada un psiholog , pentru a va ajuta sa va reveniti . Cu partenerul vorbiti foarte serios . Daca nu accepta sa se schimbe sau daca schimbarea nu dureaza , renuntati la relatie . Ceea ce aveti impreuna cu el nu este o relatie liber consimtita , este gen sclav-stapan .Cantariti ce avantaje si dezavantaje aveti, convietuind cu el si decideti ce urmeaza . Apoi , ar trebui indrumat catre un psiholog , probabil nu doar cu dvs se poarta asa , poate ca mai are relatii abuzive si la servici , etc …Nu e normal sa va simtiti constransa la tot pasul intr-o relatie cu sexul opus. Efectiv, va controleaza viata si va tine captiva . O astfel de relatie poate ajunge la ceva si mai rau , cum este violenta fizica . Nu ati spus daca ati fost agresata si fizic .Nu amanati , luati masuri , pentru a reveni la o viata normala si pentru a va recastiga respectul de sine .Bafta!

Alegerea este a dvs. Da, a dvs! Nu va mai plangeti si faceti ceva. Daca nu stiti ce sa faceti, luati-va o saptamana de concediu, departe de partener, ocupati-va numai de dvs, nu il sunati, nu ii raspundeti la telefon, departati-va de relatie (eventual faceti-va acest mini-concediu la o manastire, unde nu aveti voie cu telefon sau internet, si unde nu are voie nici el sa vina sa va controleze). Cand va veti intoarce, veti sti singura ce sa faceti si cand. Sunteti ceea ce permiteti celorlalti sa faca din dvs., decizia de a ceda controlul fiind exclusiv a dvs. Cand va veti decideti sa schimbati lucrurile, tot decizia dvs va fi. Nu strica nici terapia, dar va sfatuiesc sincer sa incercati solutia de mai sus intai.

Buna ziua. Da, este foarte posibil sa suferiti de depresie cauzata de relatia abuziva cu partenerul. De neputinta pe care o traiti in relatia cu el, de neputinta de revendicare a puterii personale, de pozitia de ne-ok la care sunteti invitata de el.

Bună, Uite, ceea ce am a-ţi spune deocamdată este doar că doar în puterea ta stă propria viaţă şi, bineînţeles, alegerile. E cazul să mergi să vorbeşti cu un preot sau un psiholog. Altminteri, dacă doreşti să ai cui spune tot ce simţi, după ce citeşti comentariul cu răspunsul acesta atât de sumar, te rog să-mi laşi un mesaj aici pe Facebook şi vom vorbi mai multe despre tot ce ai nevoie. Îţi doresc să ai izbândă în tot ce-ţi doreşti şi să-ţi redobândeşti nepreţuita şi binecuvântata libertate. Pe curând.

Parerea mea este ca ar trebui cit mai repede sa schimbi aceasta atmosfera tensionata din viata ta. Daca relatia nu merge nu are rost sa insisti cu timpul va fi mult mai rau si viata ta va fi un calvar!!asculta muzica si stai de vorba cu un psiholog sau o prietena buna!!!!!!!!!

Chiar as spune ca DA, MAI ALES din cauza abuzului. Si l-as cita pe Freud: inainte de a te diagnostica pe tine cu… asigura-te ca nu esti inconjurat de…

Iesi urgent din relatia asta abuziva. aSta e un vampir de energie, si toate celelalte feluri de vampirisme care se mai practica… de ce iti trebuie o asemenea relatie? Esti cumva masochista? Ma indoiesc, ca daca ai fi fost, nu erai pe acest site…. “Schimba cocosul!” (pe de alta parte….. ce ai de pierdut…???? “O data pe luna….”?…. pentru atita, nu trebuie sa suferi chiar deloc…..

Mesaj:
Numele meu este Mirela,am 45 ani si am 2 mari probleme:
- mi-am pierdut increderea in mine
- imi e frica sa imi fie frica de un atac de panica,cum am ajuns aici va voi relata cat pot de scurt .
In urma cu 6 ani(dupa decesul sotului meu)au inceput atacurile de panica si depresiile,nici nu era de mirare deoarece aveam prob cu casa,2 copii adolescenti,2 scoli in paralel,3 credite in banci si 3 joburi(2 fiind part-time).Probabil s-au declansat si datorita unei schimbari metabolice,am slabit 15 kg intr-o luna,in ideea in care mancam 10 mese pe zi ,dar lucram 20 de ore),nu am mai transpirat 2 ani,nici macar axial. Primul atac de panica l-am facut in clinica(unde lucram),am avut senzatia ca mi-am bagat aer pe vena),am facut 180/130 TA (eu fiind hipotensiva, am avut senzatia ca mi s-a infierbantat creierul),dar aveam si celelelte simtome ale unui atac de panica. medicul cardiolog cu care am vb,mi-a spus ca mare noroc am avut ca sut atat de sanatoasa deoarece putea face un AVC(asa a murit sotul meu),iar acest lucru nu m-a ajutat deloc. Am incercat tot despre ce am auzit,dar fara prea mare eficacitate,clinic eram sanatoasa.Nu imi putea permite un psiholog.dupa cca 3 luni am luat un taxi si am mers pt internare la sp.Obregia,acolo am urmat doar trat medicamentos,3diazepame,1 medazepam si 1 pharmataz 5 zile,dupa care mi-a dat drumul acasa),am urmat acest tratament 8 luni,l-am intrerupt cu de la mine putere brusc(am trecut prin faza de sevraj),iar totul a fost ok pana acum 3 luni .Acum tot pe stress au reaparut starile de anxietate,am repetat toate analizele,CT,Doppler cranio-cerebral,endocrinologie,,ecocardiografie si multe altele,am inceput sa merg la un psihoterapeut,dar nu am bani pt fiecare sedinta.Ce as putea face in conditiile date?
Va multumesc !

reluati un tratament psihiatric, fara de care psihoterapia o faceti aproape degeaba (ne avand energia necesara de investit in relatia terapeutica). Daca doriti, va stam la dispozitie www.cmibotezat.ro

Pentru atacurile de panică, aţi putea avea în vedere inositolul http://wp.me/p48646-3uP, şi alte suplimente importante cum ar fi omega 3 şi forme avansate de vitamina E. În general puteţi să îmbunătăţiţi dieta, fără cereale, uleiuri, lactate, zahăr etc.Puteţi merge iar la laborator pentru acumulări de cupru, mai ales dacă aţi folosit de-a lungul timpului anticoncepţionale sau aveţi deficit de zinc. http://wp.me/p48646-3u6Apropo de internări, mesajele de aici oferă nişte informaţii importante, de ex. cel scris de către @Bean http://tinyurl.com/qz5u3gw
Sau comentariul de aici: http://tinyurl.com/qdrptkx

Doamna, din ce citesc eu, atacurile de panica v-au salvat viata, pentru ca doar ele v-au mai temperat din mersul sigur catre groapa. Trebuie sa intelegeti ca, uneori, ni se intampla lucruri rele pentru ca altele, si mai rele, sa ne ocoleasca. Cautati pe net despre EFT si lucrati singura acasa. De asemenea, sedintele de terapie nu sunt numai cu un psihoterapeut, si nu numai la cabinet. Reorientati-va catre sedinte pe care vi le permiteti (on-line, telefonice, si cu terapeuti) si recastigati-va echilibrul. Stresul vrea sa va invinga. Il lasati tocmai acum?

Mesaj:
buna!!!!!!sunt C.am 44 de ani….pe langa problemele pe care le.am intampinat in viata(precum si un divort dupa 25 de ani de casnicie)precum si depresile care le tratez prin medicamente prescrise de un pshiatru…am nevoie de un mic ajutor…este vorba de unul dintre copii mei(23 de ani)care in curand v.a fi tatic,si care nu.mi vorbeste din cauza sotiei lui care m.a acuzat de multe lucruri printre care si k felul meu de crestere al copiilor mei lasa de dorit,dar cel mai dureros este faptul k in loc k copilul meu sa i.a o atitudine,se lasa manipulat de ea….si m.a rugat sa le dau pace…dar in fine sunt MAMA…si ma doare…dar am si orgoliu…pt care nu.i caut nici eu…desi stiu k fiul meu ar avea nevoie de sprijinul meu moral…am incercat toate caile de acces pt a vorbi cu copilul meu…dar sunt respinsa total…

mai mult decat sa va recomandam sa lasati orgoliul, nu prea avem ce sa va spunem, dar daca fiul si sotia lui nu vor sa vorbeasca atunci nimeni nu ii poate obliga (sunt majori), trebuie sa ia deciziile in cuplu, mai ales acum. Insistati totusi si incercati sa gasiti o cale de mijloc pt toata lumea; puteti chiar apela la un terapeut de familie daca exista disponibilitatea. Succes!

Rolul dumneavoastra este doar partial…la nivel de sfat..in caz de nevoie…asa ca incercat sa va axati mai mult pe viata dumneavoastra….

Probabil nora dvs. este furioasa si de aceea va acuza pentru cum v-ati crescut copiii. Si poate nu va cunoaste, sau cunoaste doar o parte din cine sunteti. Poate ca depresia de care suferiti va acopera autenticitatea. Ar fi de ajutor pentru relatia cu fiul dvs. sa mergeti catre el. Si sa va vindecati pentru a va putea arata cu toate partile. Toate cele bune!

va multumesc frumos….!!!!!!!!!!…Mihail…Ioana….

Mesaj:
Buna ziua!
Va scriu ….ufff..nunta mea va fi in mai putin de 2 luni si problema grava pentru mine este..MAMA, nu vrea sa vina la nunta.Traieste prin sora ei, ii asculta sfaturile, ne-am indepartat, banii sunt o problema majora, orgoliile la fel.Cand mama a ramas fara servici, eu din cauza neglijentei si nepasarii( nu m-a sunat de ziua mea, nu i-a pasat ca am avut accident de masina, am avut piciorul in ghips)am ales sa ma indepartez si m-am inchis in mine.Nu pot trece peste durerea provocata de mama prin nepasarea ei, imi este teama sa vorbesc cu ea, ea are ultimul cuvant de spus.

ce va pot spune este ceea ce probabil stiti deja si anume ca nu este o dorinta deziderabila, cea pe care o aveti acum. Incercati totusi, inca o data, o reconciliere…. daca nu se poate, inseamna ca nu se vrea si trebuie mers mai departe. Priviti inainte! Casa de Piatra! si Succes!

Domnisoara cunoasteti expresia: "mortii cu mortii si viii cu viii"… probabil ca o parte din familie va consudera "moarta" ca nu le sinteti pe plac… asa ca aveti grija de noua dumneavoastra familie si tot ce tine de nunta… nu e "musai" ca unii din familie sa va si faca pe plac, pentru ca e posibil sa nu-si doreasca acesty lucru… cautati sa va gasiti fericirea alaturi de partenerul de viata… restul sint doar "vorbe" – SUCCES

imi pare rau ca treceti prin aceste lucruri cu siguranta povestea este mai lunga si mai complexa decat putem intelege noi aici si exista suferinta de ambele parti; ma gandesc ca probabil asa cum dvs v-ati inchis si v-ati retras ca sa va aparati intr-un fel de suferinta provocata de ea, acelasi lucru il face si ea acum. ati putea incerca sa va cereti iertare si sa schimbati strategia de comunicare si vedeti daca functioneaza, daca nu… pentru ca o impacare sa aiba loc trebuie ca ambele parti sa isi doreasca asta iar daca ea tot nu face un pas, probabil ca va fi nevoie sa o acceptati asa cum este si sa o iubiti de la distanta (daca simtiti asta). nu putem schimba pe nimeni daca acea persoana nu-si doreste acel lucru…

O veste buna e ca poti trece peste durere doar daca vrei. Probleme sunt multe si la fel si solutii din fericire. Alegerea va apartine

Lasa viata sa-si urmeze cursul. Ai grija de noua ta familie. Mama ta va intelege sa se impace cu tine doar cand nu va mai avea pe nimeni langa ea si isi va aminti ca are o fiica. Doar ca si atunci tot interesul ei va fi.
Casa de piatra!

Intreaba.te cat de important este pentru tine ca mama ta sa fie la nunta? In functie de raspunsuri fa.ti o balanta a beneficiilor pt fiecare situatie…si a pierderilor..vezi unde inclina balanta mai mult…:) succes!! Si multa fericire draga mea; )

Trăiești prin propria persoana si nu prin altcineva, decizia pentru propria viata o poți lua numai tu , iar iubire cu sila nu se poate! Sunt câteva sfaturi pe care le știe oricine, depinde de fiecare cum le aplica! Scurt! Numai bine!

Nu e foarte clar de ce e o mare problema faptul ca mama nu vine la nunta. Spuneti ca "am ales sa ma indepartez si m-am inchis in mine"…si "nu pot trece peste nepasarea ei"- deci alegerea de a va indeparta si inchiderea comunicarii va apartine din motivele pe care le-ati spus. Nunta este un eveniment fericit la care se presupune ca va alegeti persoanele care va impartasesc bucuria. Daca solutia indepartarii de mama a fost atat de justificata de "nepasarea si neglijenta ei", inseamna ca pana acum v-a fost bine fara relatia cu ea. De ce acum e important ca ea sa vina la nunta? Dupa ce gasiti raspunsul la aceasta intrebare, cu siguranta veti sti ce aveti de facut. Iar… teama sa vorbiti cu ea poate disparea daca va asumati deciziile. Atat cea de a va indeparta cat si cea de a-i vorbi (daca e cazul). Orice decizie luata, vine "la pachet" cu niste consecinte naturale, iar asumarea cu maturitate a deciziilor inseamna acceptarea acestor consecinte. Numai bine!

mergi undeva la o cofetarie-patiserie-cafenea-etc, terasa sa fie, sun-o si invit-o la un suc! vorba dulce, mult aduce! poate ai noroc, o prinzi in toane bune, in dorinta de a mai face si ea o iesire, etc. si daca vine, cu vocea inimii ii spui ca ai nevoie de MAMA! iti urez mult SUCCES!

Ia-ti o ora de terapie EFT cu un terapeut bun (fata in fata sau pe skype). Vei analiza de unde vin starile tale si pe ce se bazeaza. Nivelul de stres va scadea dramatic, si vei vedea ca – iesind din problema – exista si alte solutii, pe care nu le-ai vazut pana acum.

Oare de ce nu reusesesti sa o accepti exact asa cum e? Poate camama ta este foarte atasata de sora ei, poate ca aceasta ii dedica mai mult timp decat ii acorzi tu si banuiesc ca pe tine te deranjeaza mai mult faptul ca te simti data la o parte. Incearca sa comunici mai mult cu mama ta si sa mai lasi din orgolii, sa o accepti exact asa cum e.

Viata ta e viata ta… Mama poate DECIDE singura daca doreste sau nu sa vina la nunta ta, si DECIZIA EI trebuie respectata. iti place sa te victimizezi – ceva gen: Uite cat ma straduiesc sa ma impac cu mama, dar ea nu vrea, si EU sunt nefericita din acest motiv… De fapt, tu esti NEFERICITA DIN ALTE MOTIVE, dar ai nevoie de un tap ispasitor asupra caruia sa arunci vina. Vrei sa joci un rol, cel de bun samaritean care face tot posibilul sa obtina… imposibilul. De fapt, REFUZI SA ACCEPTI DECIZIA MAMEI. Vrei sa IMPUI cu forta decizia ta asupra ei… Si speri ca aici sa iti GASESTI COMPLICI sau persoane care sa te compatimeasca… Sfatul meu: Deschide ochii, vezi-ti de viata ta, si renunta la a incerca sa IMPUI altora (mamei sau altora) ce sa faca si cum sa faca. Daca ma vei asculta, vei descoperi ca devii mai fericita.

Mesaj:
Buna ziua. Am 23 de ani si am o problema cu a duce lucrurile pana la capat(sau cel putin asa cred).De mic copil am visat sa devin afacerist sau inventator.De multe ori aceste vise erua interconectate(descoperind ceva nou/sau revolutionand ceva existent il puteam comercializa pentru obtinrea de profit,faima si putere).Cu trecerea anilor am ramas cu acest vis/e insa am inceput sa acord o importanta mai scazuta scolii(credeam/cred ca scoala nu te invata cum sa devii un om de succes,realizat),in sensul ca eram atent doar la materiile care imi placeau,dar si fata de unele dintre aceste materii imi pierdeam interesul (nu neaparat definitiv ci momentan)daca vedeam ca sunt mai bun decat profesorul.Cu toate acestea am dezvoltat cateva programe de calculator,dar si roboti,insa sunt nemultumit pentru ca inafara de cateva diplome nu mi-au adus nimic real(nici recunoasterea de care speram dar nici pe plan financiar).Dupa o perioada am incercat sa deschid cateva firme in acest domeniu dar fara succes. In cele din urma am luat o pauza,insa dupa aceasta pauza in loc sa realizez ceva productiv,am apucat pe o cale gresita, in care faceam tot felul de lucruri ilegale nu neaparat pentru a obtine bani ci pentu a imi testa limitele.Eram constient de riscurile si/sau consecintele la care eram supus,nu eram mandru de ceea ce faceam, dar tot am facut-o.Dupa aceasta perioada am revenit pe un curs normal,in care am incercat din nou sa fac totul din punct de vedere legal,insa momentat nu am reusit.Acum ma gandesc sa iau o noua pauza.Multumesc

noi cu ce va putem ajuta?

Sunt oameni care viseaza si oameni care fac. Nu e rau sa faci parte din niciuna din aceste categorii, atata timp cat nu-ti doresti sa faci parte din cealalta categorie. Sunt unii care aleg o cale si merg pana la capat. Sunt altii care viseaza toata viata si ajung sa-si verse frustrarile pe ei insisi sau pe altii. Pana la urma e alegerea ta. Daca simti ca e ceva ce-ti lipseste, contacteaza un terapeut pentru cateva sedinte, in care sa te lamuresti de unde provine acest tipar de comportament despre care ne-ai povestit, si cum sa-l inlocuiesti cu comportamentul dorit de tine.

Afacerile necesita experienta. Ideea in sine e insuficienta. Aplicarea ideilor in practica necesita echilibru interior, orientare spre scop, motivatie… Iar astea se pot descoperi si activa cu ajutorul unui business coach.