Mesaj:
Buna,
Am 21 de ani si locuiesc de 2 ani intr-o alta tara. Am venit aici sa studiez, fiind impinsa mai mult de catre parintii mei decat din vointa proprie, datorita conditiilor slabe de viata din Romania. Cu toate astea relatia cu parintii mei a fost mereu foarte buna si am inteles ca venirea mea aici va fi pentru binele meu. Primele 6 luni au fost destul de grele, plangeam zilnic si imi era dor de tara asa cum era normal. In urmatoarele luni, lucrurile s-au mai ameliorat, am cunoscut pe cineva, roman ca si mine, si suntem impreuna de atunci. Pot sa zic ca el m-a facut sa ma simt mai bine. Insa, de aproximativ jumatate de an am reinceput sa simt lipsa tarii mai puternic ca niciodata, cu alte cuvinte, traiesc in trecut si nu ma pot adapta. Nu imi doresc decat sa dorm cat mai mult si sa muncesc, sa merg la scoala si apoi sa vin acasa ca sa dorm din nou doar ca sa treaca zilele. Simt ca nu ma pot adapta, urasc stilul de viata de aici, oamenii si continui sa compar totul cu viata mea de-acasa. Pe langa asta a inceput sa imi fie in permanenta teama ca am sa mor, imi este teama chiar si sa merg pe strada si sa fiu lovita accidental de orice. Imi este teama pt toata familia mea, pt iubitul meu si am doar astfel de ganduri mereu. Viata mea sociala aici nu prea exista, tocmai pt ca am observat ca nimeni si nimic nu se poate ridica la nivelul de fericire pe care o simteam cand locuiam acasa. Simt ca ma trezesc dimineata doar ca sa am de unde ma intoarce seara si vreau doar sa treaca timpul mai repede. Sunt mereu nostalgica, mereu trista, apatica, nu ma amuza nimic. Simt doar stari de panica, de dor, de furie inexplicabila.Simt ca sunt fericita doar atunci cand plec chiar si pt cateva zile de aici. As vrea sa stiu cum as putea rezolva lucrurile astea si ce as putea sa fac ma simt mai bine.

este foarte posibil sa discutam de o depresie pe fond anxios… ceea ce mi se pare o reactie normala avand in vedere situatia in care te afli. Intrebarea este: cat mai crezi ca poti sta in acel loc? Merita? Chiar iti doresti sa duci pana la capat ce ai inceput acolo? Este mai mult dorinta ta sau a parintilor tai? Incearca sa te asculti mai atent… si singura o sa iti gasesti cele mai bune solutii pt TINE… daca faci ceva cu forta, nu stiu cat de bine iese. Succes!

E greu sa locuiesti singura in alta tara , de la o varsta asa de frageda . Dar , nu stiu daca iti va placea ce-ti spun , totul tine numai de tine . Esti sanatoasa , ai un prieten , inteleg, scoala merge bine , toti cei lasati acasa sunt si ei bine . Tot ce trebuie sa faci este sa-ti faci treaba ta cat mai bine , cauta sa-ti gasesti niste hobby-uri , orice , fa plimbari lungi , chiar si asa melancolica, cum spui ca esti, incearca sa te bucuri de lucrurile marunte , o floare , un fluture colorat ….Daca simti ca ajungi la limita si ai nevoie de ajutor , cere sfatul unui psiholog , poate consilier scolar . Totul se leaga de dorul de tara si te lasi prea prinsa de trecut . Incearca sa nu mai compari viata de acolo cu cea de aici , uite , fa asta un minut pe zi , apoi creste treptat ,a doua zi doua minute ….si tot asa , timp in care sa-ti impui sa te plimbi mai mult , sa te simti bine acolo….Promiti ?

Inima ta incearca sa iti transmita un mesaj clar. Faci ceva impotriva VOINTEI TALE. Cu alte cuvinte, te autosabotezi. Acum ai de ales, sa te OPRESTI, sau sa continui ceea ce faci, stiind ca asta iti face rau…

Este normal ce ti se intampla. Incearca sa te bucuri cat mai mult de ce este acolo. Iesi cu colegii, plimba-te, fa poze, si incearca sa descoperi cum se traieste acolo de adevaratelea. Tara este aici, nu pleaca nicaieri, si tu vei veni cand vei dori. Dar nu supralicita relatiile de acasa si tara pt a nu fi dezamagita prea mult la intoarcere.

Draga mea,s ar putea sa nu ti placa chiar asa de mult ce vei gasi in tara daca te vei intoarce.De multe ori amplificam in mintea noastra atat momentele placute cat si cele neplacute.Poate vei reusi sa gasesti avantajele sederii tale in strainatate.Pana la urma esti doar pentru o perioafa acolo nu definitiv si este alegerea ta sa poti intrerupe cand chiar nu mai poti.Succes!

asa cum au spus si persoanele care au scris anterior, autosabotarea este la ea ‘acasa" ca sa zic asa, in plus ai dezvoltat o anxietate cu atacuri de panica "in permanenta teama ca am sa mor si sa fiu lovita accidental…sa merg pe strada" care risca sa creasca pentru ca intrii intr-un carusel de ganduri irationale care o vor mentine si amplifica. Sugestia mea este sa apelezi de urgenta online sau chiar "face tu face" la un psihoterapeut (atunci cand mai vii pe acasa), pentru a depasi faza si ati perminte la varsta ta sa-ti creasca aripile si sa inveti sa fii pe picioarele tale, pentru ca deja intoarcerea acasa va presupune o alta adaptare (nu vei mai regasi ceea ce ai lasat si ceea ce-ti imaginezi). Esti tanra, ai sansa sa faci ceva cu viata ta, propueti mici obiective accesibile, bifeaza-le daca le-ai atins (si daca nu fii perseverenta), sarbatoreste reusitele, aduna-te pentru ca este timpul tau si poti sa faci tot ce iti propui.

Draga mea, sa inteleg ca te tine cineva cu forta acolo unde nu esti fericita? Alegerile NOI le facem. Tu ce alegere vei face?