Mesaj:
Buna,am 36 de ani,am 7 copii,am nascut ultimul copil acum 3 luni si de o luna si ceva,ma simt rau.Simt o durere in partea dreapta sub coaste cateodata,multa imbalonare si durere la intestine chiar si la stomac cateodata;am dureri de cap,ameteala,oboseala,mult acid la stomac pt ca ragai foarte des,durere la spate de la jumate in sus,gust amar,mai simt cateodata si frisoane la spate.Nu am avut ecograf inca pt ca aici la noi in irlanda programarile dureaza multe luni,am fost la medic si mia prescris COLPERMIN,cate o capsula de trei ori pe zi si LOPRAZpt stomac cate o capsula pe zi tinand cont ca alaptez.La o saptamana,nu am mai luat Colpermin din cauza ca am simtit ceva reactii adverse(o usturime in gura si in gat).Doctorul mi-a spus ca nu crede ca as avea piatra la fiere pt ca la un control al ei,cand ma apasat la fiere trebuia sa reactionez cumva iar eu nu am avut nici o reactie

daca aveti temeri… internati-va!

UAU!7 copii?!Sa va traiasca atat ei cat si dvs.!!Nu asteptati,mergeti la urgenta daca programarile dureaza mult,tineti cont de ce a scris Domnul Botezat,internati-va!!!!Corpul dvs.a suferit enorm dupa atatea nasteri…….

Este important sa precizati modul in care s-a terminat nasterea ( pe cai naturale sau op. cezariana).?

Mesaj:
Buna ziua!Am 34 de ani si de vreo 2-3 ani am o problema care nu imi da pace.
Sufar cred de o transpiratie excesiva, imi transpira foarte rau mainile, picioarele, axilele si zona fetei.
Starile se accentueaza atunci cand vorbesc sau cand cand fac un efort, de orice fel, fizic sau intelectual.
Mentionez ca nu sunt stari pasagere, mainile aproape in permanenta le am umede, pe toata suprafata lor.
Totodata am palpitatii puternice, cam in aceleasi situatii descrise mai sus si o tuse care nu imi da voie sa vorbesc. De multe ori mi se intampla sa am nevie de cateva secunde pentru a-mi regla glasul, intrucat nu pot sa vorbesc si mi se modifica vocea.
Daca s-a mai confruntat cineva cu aceste stari, va rog sa imi spuneti si mie despre ce poate fi vorba.
Fiindca din punct de vedere medical nu am nimic, mi-am facut analizele, iar acestea au iesit ok.
Multumesc anticipat.

episoade de anxietate ridicata. Puteti consulta un psihiatru. Succes!

Este posibil sa fie o anxietate, eu va recomand psihoterapie si daca terapeutul va considera necesar un consult la medicul psihiatru.Toate bune!

De fapt stările acestea sunt caracterisitice situaţiilor ‘disperate’ (un şcolar care copiază la o lucrare, cineva încolţit de nişte câini), în care individul trebuie să producă un răspuns adaptativ cât mai eficient (flight or fight response). Şi imediat poţi observa că nu toţi şcolarii se impacientează când copiază, sau sunt şi oameni care nu se pierd cu firea dacă sunt atacaţi de animale sălbatice.
Poate că obiceiurile zilnice în general şi preferinţele dvs alimentare contribuie cel puţin în parte pentru aceste reacţii. Citiţi şi aici: http://tinyurl.com/p24llul

Altfel spus, poţi transpira şi dacă există nişte anomalii în funcţionarea unor glande din mecanismul necesar adaptării, de exemplu o glandă hipofiză hiperactivă sau direct suprarenalele.
Nu ştiu cât de sigură este ipoteza asta… dar ar putea fi o idee: urme de arsenic sau alte toxine care influenţează activitatea hipofizei http://tinyurl.com/kdolrbu
În rest mai puteţi întreba un endocrinolog, poate vă recomandă nişte dozări de hormoni suprarenali.

Ce greutate aveti? Ce tip de alimentatie aveti? Aveti o viata sexuala activa? Sunteti o persoana sociala? Ati facut analizele de tiroida? Incercati cateva sedinte de terapie.

Mesaj:
Buna ziua,de ceva timp,o luna cred,m-am izolat mai mult decât o făceam înainte, sunt singura,am divorțat acum opt ani,am doi copii,doi băieți,lucrez , am încercat sa-mi refăcut viața personală daca pot spune așa după doi ani si jumătate de la divort,timp in care nu am avut nici o relație si pe nimeni in viața mea personală si sexuală , cu un bărbat care părea in linii mari ok insa , nu suficient de relaxat ..adică , mi-am dat seama ca ascunde ceva insa nu am avut curajul sa încerc sa aflu.. De frica.De frica ..de ce as putea afla,astfel m-am complacut.Pana cand ,după patru ani, am decis sa .. Aflu.Am aflat, era căsătorit.MA mințise, in legătura cu vârsta,starea civilă etc.ATunci cand l-am cunoscut,i-am cerut buletinul si hotărârea de divort.Mi le-a dat.insa in momentul in care m-am hotărât sa fac investigatiei,am aflat ca buletinul era fals ,avea , adresa gresia,vârsta si hotărârea de divort de asemenea falsa. In momentul acela.am vrut sa se facă o gaura adâncă din care sa nu mai ies niciodată. Ma rog.. Nu mi.- a trecut .. Si nu știu cum sa fac deși s-a întâmplat in August anul trecut .AM suferit sufăr si mai nou am niște stări care din câte am citit par a fi atacuri de panica pe care nu le pot controla.IN luna Iunie am întâlnit un bărbat care .. Ma rog nu știu cum sa zic, ma simpatizase cu foarte mulți ani in urma,bărbat căruia i-am zis ca nu sunt interesata de aventuri lucru care deja i-l Știa,pentru ca am fost colegi.. Apoi a fost șeful direct al sotului meu (fost)care între timp divorțase.. Si el .. Pe scurt zicandu-mi ca ,dorește sa avem o relație si ca,pentru a avea încredere pentru ca nu aveam, daca sunt de acord,mergem si facem cununia civilă.Dupa câteva zile, l-am văzut in compania unei dne si trimițând un mesaj in care e adevărat ca l-am făcut jigodie, a zis ca nu- i ceea ce pare a fi.Lucrul care ma termina in fiecare zi e … Ca m- am culcat cu el.. Apoi a dispărut fără măcar sa aibă bărbăția de a suna si explica.. Ma rog e mult zis explica.. In acest moment ,simt .. Ca nu mai pot merge mai departe. Va rog.. Nu știu ce sa fac. Sunt extrem de singura .Multumesc

pt starile Dvs de panica si in mod cert depresie, va recomand un consult psihiatric, iar pt alegerile Dvs, pt strategiile de viata, etc., gasiti un psihoterapeut si incepeti un proces de deszvoltare personala. Se poate !

Cred ca dupa un divort, mai bine zis, dupa ce ai trait ani intregi cu un anumit gen de persoana si ai functionat dupa principii comune trebuie un timp, destul de mult si multa descoperire de sine, ca stii ce cauti, ce vrei si mai ales ce nu vrei sa mai ai in viata ta.
Cuvantul asta "refacut" si mai ales intrebarea care vine dupa un divort" dar ti-ai refacut viata? " poate cu un " draga" dupa ma scarbeste. Am incercat sa analizez daca intrebarea si indemnul de ati "reface viata" dupa divort este doar mentalitate sau prostie sau rautate. Cred ca ar fi bine sa te linistesti, sa te ocupi de tine, sa te odihnesti, sa stai put si simplu degeaba si sa indepartezi de tine toate aceste furtuni. Viata ta, e viata ta, casatorita sau nu. Nu inseamna ca daca esti singura e vreo pb si trebuie neaparat sa fii cu cineva ca altfel nu e viata" facuta" sau "refacuta". De multe ori e mai bine singur. Mai putine dureri de cap.

Treceti peste aceste experiente (nu sunt esecuri, doar experiente! – considerati-le lectii de viata, lectii de smerenie…)…) si reluati-va viata, infruntind cu curaj cele viitoare. Un zimbet, un vin bun… si mergeti mai departe. Nu este o tragedie, se intimpla frecvent, oricui. Faptul ca, pina la aceasta virsta, nu ati mai avut asemenea experiente, denota doar ca acum le-a venit timpul potrivit…. atit. Nu aveti niciun motiv de ingrijorare, sunteti perfect sanatoasa. Succes in noua viata!

V-ati pierdut increderea,pe buna dreptate,in barbati.A-ti avut parte de experiente dureroase ceea ce este normal sa va induca un pic de teama.Luati partea buna a lucrurilor,stiti ce va place si ce nu mai bine,stiti ce va face bine si ce nu,mergeti inainte fara a generaliza,barbatii nu sunt lafel in caz ca va doriti o alta relatie.Urmatorul poate este demn de toata increderea insa teama va blocheaza,incercati caci nu aveti nimic de pierdut decat de castigat,experientele ne dezvolta,ne maturizeaza cu bune si rele…..”Nu lasati ca experientele negative sa va transforme in ceea ce ,ceva ce nu sunteti…”….

Nu suferiti pentru cei care nu merita afectiunea dvs. E dovada de risipa. Va cautati centrul de echilibru in afara dvs, ceea ce va va mentine intr-o stare perpetua de cautare si deprimare. Reconectati-va cu Eul dvs si regasiti-va valorile. Puteti face asta singura, printr-un efort sustinut, sau prin terapie, tot cu efort, dar merita! Succes!

Mesaj:
Caz grav si fara raspuns;Sunt casatorit de 20 de ani,am 7 copii,prin ce trec nu doresc la nimeni,ii strigator la cer de 3 ani de zile sotia nu are somn noaptea,are niste iesiri cu totul diferit,iesite din comun,isi viseaza fratele care este mort de 2 ani,ii spune de multe ori sa nu aiba incredere in mine,apare si problema geloziei,se scoala noaptea din somn ,ma pindeste,a scos internetul,a luat rizaivarul de la TV,are unele iesiri cu totul iesite din comun,tatal ei are probleme mintale,are si o sora la fel,probleme de handicap,am si o fata cu autism,sotia tot timpul cauta motiv de scandal are probleme si cu inima.I-mi este frica sa nu aiba sindromul Parkinson,iar cind veni vorba de doctor nici nu vrea sa auda va rog sa ma lamuriti daca puteti.Va multumesc si astept raspuns.

sunt mult prea putine informatii sa putem ajunge la o rezolvare, insa ce-mi iese in evidenta este faptul ca nu din cauza mortii fratelui se intampla lucrurile astea, ca doar decesul a fost acum 2 ani si sotia are probleme de acum 3 ani. Va recomand mersul la un psihoterapeut sa-i povestiti intr-un cadru comfidential toate aceste probleme.

Mesaj:
Buna ziua! Ma macina de ceva timp un aspect al vietii mele si anume viata mea sexuala. Am 20 de ani si am o viata sexuala destul de activa pentru ca am un prieten de 2 ani de zile.Problema mea este ca de la un timp a inceput sa imi placa agresivitatea si vulgaritatea din punctul asta de vedere. Umilinta in sine…imi place. Am inceput sa controlez totul si sa ii spun ce sa faca si cum sa imi vorbeasca si deseori el imi spune ca nu poate sa faca/sa zica (desi se intampla sa mai accepte si pare sa ii placa) ce ii propun pentru ca ma iubeste si asa ne stricam amandoi tot cheful. Eu ma inhib,parca ma trezesc la realitate cand imi spune asta si mi-e rusine. Ma ingrijoreaza ce se intampla cu mine si nu stiu cat de normal este! As avea nevoie de niste pareri/sfaturi. Multumesc!

uneori avem nevoie sa lasam si monstrul la iveala cert e ca toti dorim sa experimentam lucruri noi si atat in 2 ani de zile cat si intr-o caznicie mai avem nevoie sa mai modificam compozitia mancarii

Mesaj:
Bună ziua, sunt fată, am 14 ani şi de vara trecută am început să mă simt şi port ciudat, însă nicio persoană din familia mea nu ştie şi nu a observat asta, pentru că nu le-am spus din frică.
Îmi place psihologia şi încerc să învăţ foarte multe lucruri de una singură, şi de asta mi-am dat seama foarte uşor. Am făcut foarte multe teste online şi m-am interesat pe o perioadă îndelungată de timp să văd dacă într-adevăr sunt sau nu bipolară. Foarte multe teste mi-au dat un răspuns pozitiv: ori că am episoade depresive, ori că am nevoie de un consult urgent, ş.a.m.d. Nu vreau să le spun părinţilor şi nici nu vreau să merg la psihologul şcolii( când va reîncepe şcoala). Nici nu ştiu de unde să încep.
În primul rând, ştiu că sunt două episoade: episodul maniacal şi depresia majoră. De la ambele episoade am cel puţin 5 simptome care într-adevăr se manifestă pe o perioadă îndelungată de timp( 1-2 săptămâni). Câteodată am foarte multă energie, nu pot să gândesc o idee cap coadă pentru că imediat apare alta, nu am nevoie de foarte mult somn, simt că pot face orice şi am încredere în forţele proprii, vorbesc foarte repede, sunt distrasă de orice( de exemplu vorbesc cu o persoană şi mă întrerup pentru că văd o muscă) şi apoi într-o simplă secundă starea mea se poate schimba: mă simt foarte prost şi dau vina pe mine pentru orice se întâmplă, mă simt inutilă, nu am motivaţie, nu mai fac aproape nimic din ceea ce iubeam să fac înainte, iau decizii foarte încet, sunt foarte neliniştită şi da, am şi gânduri despre moarte şi sinucid. Am încercat să îmi fac un jurnal care m-ar putea ajuta, dar de fiecare dată când scriam î
n el îmi venea să plâng în hohote fără vreun motiv aşa că m-am oprit. Adevărul este că nu ştiu ce a putut să îmi declanşeze asta. Sunt obişnuită să fiu minţită de persoanele care îmi sunt foarte apropiate, mereu s-a dat vina pe mine pentru orice, mereu mă aştept la ce e mai rău, şi mereu când am fost mai mică eram înlocuită, tratată urât de persoanele din jur şi batjocorită de unii colegi( şi încă sunt, dar nimic grav). Ocupaţii… înainte aveam multe, de exemplu dansul, cântatul, mersul cu bicicleta, şi din toate acestea am rămas doar cu desenul. Nu am foarte mulţi prieteni, decât câţiva online care îmi sunt apropiaţi, însă recunosc, şi de la ei mă aştept la ce e mai rău, pentru că aşa am fost obişnuită. Nu ştiu ce să fac şi chiar vreau să ştiu dacă sufăr de această "afecţiune psihică" sau nu.
Ce să fac?

este foarte important sa mergi la un consult de specialitate: evaluare psihologica si, eventual, una psihiatrica (daca este nevoie). Vorbeste cu parintii tai serios pt ca ai nevoie de sustinerea lor in a gasi un psihiatru/psiholog; daca esti din Bucuresti sau apropiere iti recomand www.bellanima.ro Succes!

Vad ca ti-ai asumat rolul de medic si ti-ai pus diagnostic. Domnisoara doctor ai omis faptul ca tulburarea bipolara nu apare pana la 14 ani , apare dupa varsta pubertatii sau la maturitate. Domnisoara doctor de tulburarea ciclotimica ai auzit? NU?…..repede, repede la nenea GOOGLE sa afli raspunsul.:))))))))))))))))) Trecand peste gluma, este important sa mergi sa vezi un specialist, iti faci singura viata amara, asteapta sa ai o confirmare. )))))))))))))))))))

Incepe cu parintii…

Draga mea, acorzi prea multa atentie unor aspecte care nu te ajuta sa te cunosti, dimpotriva. Nu te mai privi ca pe un subiect didactic, si intra in legatura cu sinele tau real, prin meditatie sau arta dramatica. Meditatia e simpla, gratuita si are efect imediat si de durata. Cand te vei obisnui cu meditatia, vei privi aceste nedumeriri ale tale ca pe ceea ce sunt: chestiuni nerelevante la nivel sufletesc si spiritual.

In orice caz, cine scrie atit de frumos, coerent, corect din punct de vedere gramatical si stilistic, la abia 14 ani, merita un mare BRAVO!!!! – FELICITARI! – In nici un caz nu ar putea realiza aceasta performanta o persoana cu sindromul maniaco-depresiv (bipolar). De fapt, sunt de acord cu Doamna Guzu… – desi, la o adica, tulburarea bipolara se poate rezolva USOR, prin tehnica numita "mutarea punctului de asamblare", tehnica imbunatatia si predata magistral de catre doamna Maria Bican… in abia 2 sedinte de cite 15 minute – atit! Succes, si fii fara grija, problema nu este a ta, ci a celor din jurul tau, fata de care tu esti mai "evoluata"…. Dupa cum zicea Freud: "inainte sa-ti pui diagnosticul de nebun, vezi daca cei din jurul tau nu sunt cumva imbecili…"…:)

Esti o persoana deosebita, inteligenta, si te lovesti pentru prima data in viata de invidia si rautatea celor din jur. Si ai probleme cu gestionarea acestei situatii. De unde si pretinsele simptome de bipolaritate, prin care trecem toti in adolescenta. Acele simptome sunt pentru ADULTII MATURI. Si au relevanta doar intr-un anumit context, la varsta matura, si la o anumita frecventa si ritmicitate. Tu esti doar un ADOLESCENT, si tot ce ai nevoie e sa iti faci un mic cerc de persoane (2-3) de care sa te simti apropiata, si cu care te intelegi. Care sa te INCURAJEZE, si sa te sustina moral. Sa inveti sa invingi stresul, si gura lumii. Personal, iti ofer o SEDINTA GRATUITA de coaching. Pe Skype.

Cred ca esti o fata deosebita.Vreau sa te intreb ceva.Te-ai gandit ai crescut si ca incepi sa fii adolescenta?O parte din ceea ce spui ca traiesti au legatura cu transformarile adolescentei.Daca-ti place sa citesti , citeste despre adolescenta.Psihologie vei incepe sa inveti in clasa a X-a si cred ca va fi de un real folos sa asculti explicatii pertinente de la un profesor psiholog.De asemenea o vizita la psihologul scolii iti va clarifica cu siguranta multe aspecte.La psihologul scolii merg copii sanatosi care vor sa se dezvolte personal si sa se autocunoasca.Pacat sa nu profiti de o resursa existenta in scoala ta si care pe deasupra nu costa nimic altceva decat incredere si timp. Succes!

Mesaj:
Buna seara!Ma numesc Denis si sunt dependent de jocul patologic,in special ruleta de aproximativ 6 ani.joc de vreo maxim 10 ori pe an si imi fac datorii aproximative intr`un an de 3000 euro.Am fost si la cateva sedinte de psihoterapie dar niciun rezultat.Sunt constient ca am o problema grava.Dupa ce pierd o anumita suma de bani ma las o perioada de vreo 2 3 luni apoi uit si zic sa merg sa ma joc putin sa fac niste bani in plus si se intampla inevitabilul.Nu stiu ce sa fac mai exact,cum sa incep recuperarea mea.Astept un raspuns,va multumesc frumos!

Psihoterapia este soltutia prin care puteti afla cauza exacta a problemei dvs. Iar prin dezbatere puteti afla si intelege mai multe aspecte despre dvs. Si astfel sa descoperiti satisfactie si in alte aspecte ale vietii.

Cateva sedinte de psihoterapie nu sunt suficiente,rezolvarea este tot prin psihoterapie.

cautati un psihoterapeut sepecializat pe adictii de acest gen, intrati in terapie si ramaneti acolo pana se rezolva problema. Succes!

Eu stiu ca domnul Daniel Mois ("Invingem stresul impreuna") are metode foarte bune pentru rezolvarea adictiilor (printre care si asta). Eventual, se poate lua legatura cu dinsul, si probabil ca veti avea parte si de gratuitati… Succes!

E o adictie (dependenta) ca oricare alta, si odata descoperita cauza, se poate lucra asupra ei. Asupra CAUZEI REALE a adictiei.

Recomand terapie, evident, dar mai recomand ceva: rupeti-va de toate legaturile cu viata de jucator si – la recomandarea terapeutului – intrati intr-un grup de astfel de jucatori aflati in recuperare (pe stilul AAA). Starea pe care v-o aduce jocul trebuie s-o obtineti facand altceva, pozitiv.

Printre multitudinea de factori care contribuie la succesul unei psihoterapii, cea mai importanta din punctul meu de vedere este motivatia,chiar daca procesul terapeutic uneori nu este tocmai confortabil si usor de gestionat pentru dumneavoatra cu siguranta veti reusi daca va doriti acest lucru.Este bine sa simiti ca terapeutul va intelege,acesta este un alt element cheie in bunul mers al unei psihoterapii. Va urez multa bafta!

Pentru a rezolva o situatie, e nevoie sa identificati cu precizie CAUZELE PROFUNDE, SUBCONSTIENTE ale acestor comportamente… Orice alta idee este "la nimereala". Si risca sa agraveze problema. Retete universale nu exista, decat in sistemul medical actual, bazat pe vanzare de substante. PERSONALIZAREA e cheia, si identificarea cauzelor interne ale fiecarei persoane. Ce functioneaza la mine, poate la tine sau la altul va avea cu totul alt efect.

Mesaj:
Viata sexuala: Sunt cu o fata de 5 ani. Uneori simt nevoie de cate o aventura…mai ales ca ispitele sunt multe…Nu vreau sa o ranesc in vreun fel, o iubesc, dar in acelasi timp parca as incerca si aventura…Pe plan sexual nu imi lipseste nimic de la partenera. Ne intelegem perfect din toate punctele de vedere…Ma vad imbatranind cu ea. si acum imi pun intrebarea : daca e asa de ce simt sa incerc si o alta fata.

poate ca ati ramas blocat in nevoia instictiva/primitiva/animalica/etc de a va ‘imprastia samanta’ in cat mai multe directii. Incercati sa stati de vorba cu un sexolog. Succes!

Ispita are si ea rolul ei in viata: cel de a-ti atrage atentia ca trebuie sa schimbi, sa imbunatatesti ceva in viata ta (si nu ma refer la partenera). Din pacate, de cele mai multe ori se cade in ispita, in pofida sentimentelor puternice pentru partenera. Eu te sfatuiesc sa cauti adevaratele motive care te-ar impinge catre "pacat". Poate e cazul sa reveniti la statutul de iubiti, si nu de parteneri de sex, condimentati relatia, adanciti-o, surprindeti-va, dati-va intalnire, ca la inceput… Poate ca tentatia asta e menita sa va intareasca relatia. Ce zici?

Daca simti nevoia de altceva este posibil ca totusi in relatia voastra sa lipseasca ceva.Intelegerea perfecta nu este intotdeauna "perfecta", poate un pic de sare si piper in relatie e necesara.S-ar putea sa fie ceva legat si de stima de sine, pentru a-ti dovedi tie anumite lucruri.Cand mai ai astfel de ganduri cantareste cu atentie beneficiile si pierderile pe care le-ai putea avea.Succes!

Monogamia este o alegere. Nu va asteptati ca in viata sa fiti scutiti de tentatii. Daca alegeti sa mergeti pe un drum cu aceasta persoana si stiti ca fidelitatea este parte din intelegere, trebuie sa invatati sa diferentiati intre ganduri si fapte, sa stati departe de tentatiile pe care le simtiti greu de gestionat si sa alegeti de fiecare data sa respectati decizia luata.

Mesaj:
Buna ziua! As avea nevoie de un sfat cu privire la inceperea vietii sexuale.Sunt fata, am aproape 17 ani, si o relatie zic eu serioasa. Nu e doar "indragosteala" ca la majoritatea tinerilor, aici e vorba de iubire, sunt sigura de acest lucru. Iubitul meu are 19 ani si a mai avut relatii sexuale. Suntem impreuna de 4 luni, poate pare o perioada scurta de timp dar am trecut prin multe. In ultimele zile am ajuns sa imi doresc foarte tare sa fac dragoste cu el,desi initial ziceam sa mai astept vreun an. Ne-am explorat fiecare parte a corpului reciproc si ne-am excitat foarte mult in ultimele zile.. Parintii mei nu ar fi de acord sa imi pierd virginitatea pana la 18 ani probabil, dar imi doresc mult sa fac dragoste cu actualul prieten, cand vom prinde ocazia. Credeti ca ar mai trebui sa astept o perioada? Sau cum imi dau seama daca sunt pregatita?

nimeni nu te poate opri din a iti incepe viata sexuala. Oricum tu decizi cand permiti acest act. Ce ai putea sa faci este sa te gandeste de cate ori este nevoie inainte de a o face. Vrei neaparat cu el, vrei neaparat acum, este sau nu doar o ‘hormoneala’ daca tot nu e doar ‘indragosteala’? Gandeste-te suficient de mult incat sa fii sigura ca nu o sa regreti! Succes!

De la femeie, la viitoare femeie: alege sa faci dragoste pentru ca vrei tu, pentru ca barbatul care iti sta alaturi te trateaza ca pe o regina si, nu in ultimul rand, informeaza-te despre masurile de protectie pentru o sarcina nedorita si boli cu transmitere sexuala!

Mesaj:
Buna ziua,
Va solicit expertiza intr-o problema legata de viitorul fiului meu, in varsta de 30 ani.
La aceasta problema, ipoteza arata astfel:
1.Fiul meu.
Dupa terminarea liceului, n-a mai intreprins nimic, nici facultate si nici imbratisarea vreunei meserii. De gura lumii, a lucrat o luna ca ospatar pe un vapor de croaziera, vreo 3 luni tot ca ospatar la un mic restaurant si vreo 3 luni, ca operator de calculator la o firma de statistica.
Se plictiseste repede si gaseste imediat motiv s-o rupa acasa "la mama", unde ziua consuma divertisment de pe internet, iar noaptea pana tarziu, "sta" la un bar cu prietenii.
Are libertate deplina si, fata de mine, afiseaza o "independenta" numai de el inteleasa.
Momentan, comunicarea mea cu el se reduce la cateva discutii telefonice, initiate tot de mine, cu prilejul zilelor onomastice sau asa aiurea, cand gasesc ceva interesant pentru el sa-i transmit.
Atunci cand incerc sa-i sugerez o directie, capat automat raspunsul: daca mi-ar fi placut, deja as fi facut asta.
De anul trecut este inscris la pshihologie la Iasi, la o facultate privata, dar din ce mi-a relatat, nu prea are tragere de inima nici aici. Asa, sa fie ceva, dar tot de gura lumii care a inceput sa-l agaseze.
2.Mama: iubitoare si protectoare peste masura.Leoaica adevarata, si-n sens figurat si la propriu.
Inca din primii ani de scoala ai fiului meu, invatatorul acestuia a sesizat aceasta si i-a atras atentia, dar ea nu asculta de nimeni si nimic.
Fata de mine arata ca este de acord cu ce spun, dar actiunile ei sunt contrare, sponzorizundu-i in continuare acest trai fara griji si lipsit de orice responsabilitate.
I-a dat libertate maxima, iar acum are si o relatie cu fata cu o situatie asemanatoare cu a lui, dar mai mica cu vreo 10 ani.
3.Eu sunt tatal. Divortat de 2 ani si separat de familie de mai bine 5 ani.
Cauzele divortului sunt multiple: mutarea domiciliului in fosta casa a sotiei, amestecul soacrei in problemele de familie, o tendinta exagerata a sotiei de a satisface placerile fiul meu, in detrimentul educatiei si pierderea propriului serviciu, din motive ce tin de firma la care am lucrat.
Momentan ma zbat sa exist cu o afacere mica, in domeniul artelor decorative.
Comunicarea cu fiul meu n-a fost prea buna in ultimii ani, banuiesc, din cauza "obsesiei" mele de a face ceva, ceva care sa-l defineasca ca om.
In ciuda aparentelor, are prieteni cu familie, oameni asezati, care muncesc si zbat pentru viitorul lor.
Are si un prieten caruia i-au murit ambii parinti si care, impreuna cu fratele lui, munceste din greu pentru a exista.
Cu fosta sotie, nu s-a schimbat nimic in comunicare, una vorbim si alta facem in continuare.

Cam astea ar fi in mare, datele legate de aceasta mare neimplinire pe care o traiesc de multi ani, in ciuda tuturor eforturilor si sacrificiilor mele.
Va multumesc pentru rabdare si astept cu mult interes un raspuns de la dv. si, daca este necesar, va pot furniza si alt date suplimentare.
Cu deosebita consideratie,
T.G.

va inteleg dilema in care va aflati, insa daca cineva nu considera ca are o problema si nu cauta ajutor, sa nu mai vorbim de implicarea totala in a face o schimbare pt sine. In ceea ce va priveste, poate ar fi de ajutor sa gasiti un psiholog cu care sa discutati, sigur merita efortul. Succes!