Mesaj:
Am 40 ani , sunt divortata de 4 ani , am 2 fete .Lucrez de 6 luni la o companie , unde am inceput in acest timp sa detin controlul multiplelor activitati zilnice. Problema mea este ca nu am curaj sa spun chiar daca ce spun este bine, uneori chiar ma las influentata de altii .Nu pot sa ma impun chiar si cand stiu ca am dreptate.Ma afecteaza mult deoarece eu am dreptate colegii ma contrazic si eu nu am curaj sa ma impun.

pare a fi o problema de stima de sine… va recomand sa incepeti un proces psihoterapeutic/dezvoltare personala, in care sa aflati ce se intampla la acel nivel inaccesibil Dvs. Succes!

impunate o singura data sa vezi ce se va intampla,fii sigura pe tine si nu te lasa influentata gandeste cu voce tare….bine rau trebuie sa ti/i se auda parerea…succes si mult curaj,impunate

La fel cum spunea si Radu mai sus cred ca pare a fi o problema de incredere in tine, de stima de sine nu prea crescuta.Un program de dezvoltare personala in domeniul organizational cred ca ti-ar prinde bine.Succes!

Nu e nevoie sa va impuneti. Pur si simplu cereti explicatii, o motivare reala pentru ideile pe care colegii le prezinta in contradictoriu. Dvs banuiesc ca stiti de ce va sustineti parerea. S-ar putea sa-i prindeti pe picior gresit si sa nu isi poata motiva parerea, caz in care puteti prelua dvs cuvantul, explicandu-va alegerea. E atat de simplu.

Mesaj:
am avut o copilarie grea , parinti alcolici( amandoi) ,tata o batea pe mama, am avut numai lipsuri, am ajuns cu datorii mari la intretinere, a trebuit sa vindem casa,acum stau cu mama si cu una dintre surori. desi am incercat sa nu ma las marcata de greutati si neajunsuri, m0au influentat foarte mult. azi la 27 ani, imi lipseste iubirea,comunicarea. simt ca nimeni nu ma iubeste,sunt tolerata peste tot dar nimeni nu ma iubeste, in scoala, liceu coegii se luau de mine tot timpul, am stat mereu cu frica sa nu supar pe careva, sa nu ies in evidenta,imi doresc sa am o familie dar nimeni nu imi cauta compania, sunt obligata sa o intretin pe mama , dar oare ea ce a facut sa merite acest lucru ,zi de zi nu aud decat vreau aia ,vreau ailalta. m am saturat de tot, m-am rugat deseori sa mor,dar nu am acest drept! de fapt nu am dreptul la nimic! am ajuns sa ma deranjeze tot,orice vorba! inainte eram foarte calma,acuma ma supar din orice!
si inca o problema, vreau sa scap de timiditate ,cand vorbesc cu cineva ma inrosesc toata, ma trec transpiratiile! m-am saturat sa fiu analizata mereu , stiu ca nu sunt buna de nimic ,nu fac nimic bine dar am stat mereu cu frica sa nu rada nimeni de mine,sa nu se ia de mine,pana si cand trec pe langa oameni nescunoscuti si ei se iau de mine( vezi la santiere sau spalatorii,magazine)
mergand la intruniri religioase gasisem un loc unde eram linistita, stiam ca aici nimeni nu va rade de mine, insa in ultimul timp am pierdut si aceasta liniste, vad in privirea cellorlati ,sau aud numai critici.
as vrea sa nu imi pese de parerea nimanui dar nu pot fara sa vreu am aceasta teama de oameni!
oare sunt bolnava? ar trebui sa merg la doctor?
multumesc!

trebuie sa fi suferit foarte mult pana acum… dar poate ca este timpul sa va ocupati de Dvs… si nu sa va cresteti parintii. Daca va permiteti financiar, ideal ar fi sa consultati un psiholog/psihoterapeut. Daca sunteti din Bucuresti, va stam la dispozitie gratuit www.cmibotezat.ro

Draga mea, la 27 de ani cred ca este timpul sa te iubesti foarte mult pe tine.Daca pana acum altii au fost prioritatea ta, a venit timpul tau.Iubeste-te cu toata puterea, gandeste-te cat de minunata esti in interior( chiar esti daca ai gasit puterea de a o intretine pe mama ta si acum), lasa frumusetea ta interioara sa razbata in exterior, ridica capul si uita-te la tine, cum nu ai facut-o niciodata pana acum si vei vedea rezultatele.Succes frumoasa mea!

Trebuie sa iti permiti sa iti traiesti si tu viata. Obligatiile pe care ti le asumi nu sunt implicite – ai dreptul sa ceri reciprocitate. Doar experimentand vei ajunge sa scapi de timiditate, dar izolarea ti-o impui tu singura. Incepe ziua de maine promitandu-ti sa interactionezi cu o singura persoana in acea zi, dar sa interactionezi cu adevarat, cu toata timiditatea, cu toata jena, sa rezisti la o discutie care sa promita o continuare in alta zi. Incetul cu incetul, de una singura, sau mai rapid, prin terapie. Succes!

Mesaj:
Buna ziua.am 22 de ani si o relație de 8 ani.stiu ca mă iubeste insa in ultima vreme nu il mai multumeste nimic la mine avem un bebe de 4 luni de cand a apărut in viața noastră sau dat multe peste cap eu sunt casnica iar el om de afaceri vine acasă seara la 8 de cand a apărut bebe nu prea am mai ieșit ca si înainte toată ziua stau in casa fac curatenie spălat caldcat si am grija de bebe mâncare nu pot sa fac pentru ca nu an cum cu copilul in brate dar stam cu soacra si face ea(deci nu duce lipsa) nu stau deloc toată ziua iar pe el nu il multumesc cu nimic cand vine spune nu ai făcut mâncare de ce ai lăsat asta aici nu faci nimic iam spus sa facem schimb si daca el poate sa facă ceea ce ar vrea sa fac eu am sa fac in fiecare zi.iam spus sa mergem la un cabinet de pahihologie dar nu vrea .ma răneste foarte cand imi spune vorbele astea pentru ca numai eu stiu cat muncesc toata ziua si știe ca vede ca ma consum si ca plâng de fiecare data dar parca nu ii pasa.
..recunosc ca si eu cand aud izbucnesc si tip dar simt ca nu mai pot .am momente cand nu il mai suport as vrea sa imi iau copilul si sa plec dar știu ca nu mi lar da.nu știu ce sa mai fac iam zis sa stea acasă sa vadă ce fac toată ziua sa facem schimb o zi lam rugat sa termine ca ma jigneste insa nimic….

spuneati ca va ajuta soacra… dansa ce zice? Avand in vedere ca sunteti in perioada postpartum poate ar fi o idee sa mergeti Dvs la un psihoterapeut, cel putin pt moment. Aveti nevoie de sustinere! Succes!

Aliaza-te cu soacra! trage-o de partea ta! Vorbeste cu ea despre problema ta cu baiatul ei, dar fara sa-l acuzi de ceva. In discutie aminteste-i cat de mult il iubesti pe fiul ei si cat respect ai pentru dansa.
Faptul ca stati la mama lui, ma face sa cred ca inca asculta de mami.
Si binenteles, faptul ca esti in perioada postpartum, poate "exagera" emotiile, trairile si nemultumirile tale.

Lipsa de educatie familiala. El nu era pregatit psihologic pentru o schimbare atat de mare, cum ar fi venirea unui bebe. E focusat pe afacerea lui, si NU E DESTU DE MATUR pentru a fi tata (varsta nu conteaza). Iar faptul ca prefera CIRCUL in loc sa apeleze la un specialist, dovedeste LASITATE. In ce te priveste, poti alege: repari, cu sprijinul unui specialist, relatia, sau o degradezi continuu, distrugand LITERALEMENTE viitorul (si psihicul) copilului tau (odata cu al vostru). Decizia e in mainile voastre.

Inteleg ca este foarte greu pentru tine, cred ca a-i arata seara cand vine ca la usa il intampina femeia pe care o iubeste, sotia lui si nu numai mama bebelusului ar fi o schimbare.Poate ar ajuta, depinde de tine in primul rand.E greu dar poate merita incercat.

Draga mamica, orice om intelege doar daca i se vorbeste pe aceeasi limba. Ce faceti dvs acasa? Dar dansul ce face la birou? Scrieti-va intr-o zi, punct cu punct, fara sa omiteti nimic, tot ce faceti intr-o zi, dar in amanunt, nu in general, si apoi, cand vine iar vorba, turuiti-le pe toate dintr-o rasuflare. Apoi intrebati-l ce a facut dansul toata ziua de isi permite sa va ia la rost, in loc sa-si suflece manecile si va puna mana la treaba, cot la cot cu dvs. Prea l-ati invatat cu binele, lasandu-va pe ultimul loc. Ce ii poate transmite un asemenea comportament? Ca dansul are toate drepturile… pe cand dvs aveti dreptul de a va sacrifica la nesfarsit. Daca dvs nu va respectati, nimeni nu o va face. Nu va indemn la o disputa, ci la un dialog civilizat, dar ferm, in care puneti lucrurile in perspectiva corecta si reala. Nu veti rezolva din prima, asa ca pregatiti-va sa luptati o vreme, pana izbanditi. Pentru dvs si pentru copil. Succes!

Mesaj:
Buna! sunt fata, am 17 ani si 6 luni si pana acum am avut doar o singura relatie acum un an cu un baiat.Dar nu stiu daca poti sa o numesti relatie daca a durat numai 3 zile.Sa zicem ca oportunitati am avut destule ..pentru ca lasand modestia la o parte au fost destui baieti care au vrut ceva cu mine dar problema mea e ca am fost indragostita si inca cred ca sunt de un baiat. L-am cunoscut cu 3 ani in urma cand eu am mers la liceu. Nici nu stiu de unde sa incep si ce sa spun prima data sa fie si pe scurt dar simt ca imi pierd mintile numai pot si nu pot vorbii cu nimeni pentru ca nu mai pot avea incredere in nimeni. Sunt o fire foarte inchisa care prefera mai mult sa fie singura , visatoare,cu capul in nori , timida,romantica si imi arat foarte greu afectiunea , dar asta cred ca se datoreaza parintiilor care sunt cei mai buni de pe planeta doar ca niciodata nu m-au lasat sa fac nimic si niciodata nu mi-au dat incredere in mine mai degraba mi-au luat-o.Tata mi-a spus odata ca n
u ma vede avand un prieten.Oricum … cand am ajuns in clasa a 9-a mai avusesem o experienta tare neplacuta cu un baiat..imi era coleg de clasa si incepusem sa-l plac il cunosteam de 8 ani doar ca una din prietenele mele mi-a citit jurnalul si i-a spus si pana la sfarsitul clasei a 8-a el nu mi-a mai vorbit dar cand am ajuns la liceu roata s-a intors si el a fost cel care a venit cerindu-mi sa fim impreuna dar eu eram deja indragostitaa pana peste cap si nu imi mai aminteam de el. La liceu am inceput treptat sa ma indragostesc de "el" pentru ca ere genul de baiat rau care se incurca cu toate e tare rebel si dragut dar nu era cel mai frumos de pe planeta insa ochii aia verzi ma omorau.Am inceput cu priviri tachinari si imbratisari mereu incerca sa ma enerveze iar eu ii dateam impresia ca reuseste dar defapt muream ca vorbeste cu mine ..imi lua telefonul si stergea toate nr de telefon ale baietilor din agenda mea ma ducea acasa si incepusem sa vorbim la telefon ..cand vedeam
un sms de la el simteam ca zbor ..am avut conversatii si de 6 ore si ceva la telefon .Mereu ma lua in brate prin toata scoala si toata lumea ma intreba daca suntem impreuna si nimeni nu credea ca nu. Ma saruta pe obraz numai si simteam ca ma topesc in bratele lui adoram totul la el desi nu era cum visam eu era perfect pt mine .Dar cand imi era lumea mai draga isi facea prietena iar eu plangeam singura noptii la randul si culmea era ca dupa ce se despartea de ele eu deveneam cea mai buna prietena cu respectiva din pura intamplare si nu le invidiam sau uram pe niciuna pentru ca stiam ca nu a fost ceva serios si speram ca asa avea sa fie numai cu mine. Incercam sa aflu totul despre el il adoram cu alte cuvinte si el ini datea sperante si prin gesturile pe care le faceaa ma facea sa cred ca si el dar asa a durat 3 ani in care ma duceam la scoala numai pentru el ,nu puteam manca, dormi invata ,nu puteam fi atenta la nicio ora si notele mele au scazut dar nu foarte.O alta prieten
a de-a mea l-a cauta si i-a povestit tot ce eu simteam pentru el si nu eram capabila sa-i marturisesc iar eu am aflat asta abia peste un an si m-am gandit daca toate gesturile acelea erau numai din mila si plangeam non stop dar numai aveam ce sa fac. Anul asta el urma sa termine liceu si eu stiam ca e ultima mea sansa, cand am aflat ca se transfera am plans 3 zile non stop zi si noapte si pana la urma a aflat si asta dar nu a facut nimic. Eu vroiam mai mult ca orice pe lume sa fim impreuna pentru ca pana la urma nu s-a transferat dar nu puteam sa-l las sa-si dea seama ca eu nu am mai avut un prieten sau ca nici nu stiu sa sarut , decat sa afle asta mai bine as fi intrat in pamant de rusine iar cand incepusem sa ne apropiem si venea la mine si ne plimban si vorbeam non stop si a incercat sa ma sarute eu nu am vrut ..nu am avut curaj..Cand ma intreba cineva de ce nu ne-am sarutat spuneam ca isi bate joc de mine ca mai sta cu o fata cu care v-a face revelionul si de mine doar
isi bate joc dar stiam ca nu e asa sau cel putin speram pentru ca nu inventasem eu asta , mi-o spusera mai multe persoane. La revelion ..ne faceam planuri pentru ca urma sa-l facem amandoi in acelasi loc si mereu imi spunea ca imi va face ceva ca sa-l tin minte toata viata, a uitat de asta dar de revelion cand plansesem 2 zile la tata sa ma lase sa fac revelionul acolo bineinteles doar pentru el, el nici nu ma saluta in seara de revelion si fara sa vereau am aflat ca era cu o alta fata. Dar asta nu a fost nimic am trecut peste assta si peste multe iar acum spre sfarsit cand din nou ne aprpiaseram adica din nou imbratisari si pupici si etc el se cupleaza cu o colega de clasa. La inceput am crezut ca e doar o gluma dar timpul a dovedit ca nu , ca e ceva foarte serios pt ca se implinesc cred 6 luni de candsunt impreuna si e chiar fericit si indragostit si eu nu pot sa ii stric asta chiar daca mi se frange inima cand vad ca face cu ea toate lucrurile pe care imi imaginam ca le v-a face cu mine. La un moment dat s-au despartit si ma sunat sa iesim in oras si eu nu vroiam pentru ca stiam ca ceva nu e in regula si a sunat o prietena comuna si am iesit si cu un prieten al lui iar cand am ajuns la o cafenea mi-am dat seama ca acola era si "ea" si ca nu era coincidenta ca ma dusese acolo doar sa o faca geloasa mai ales ca se purtase ca un nesimtit in acea seara si mi se pare ca bause .Mi-am propus sa nu-i mai vorbesc mi-am schimbat nr de telefon si nu am mai rut sa mai aud de el .el s.a impacat cu "ea" mi-a luat din nou nr de telefon ca sa il aiba . Pentru prima data in viata mea m-au facut curva din cauza lui ca i-am stricat toate relatile si ca am sa i-o stric si pe asta si din nou am plans zile intregi pentru assta pentru ca eu care nu sarutasem aproape pe nimeni eram considerata de multi curva..Oricum el a terminat acum a dat bacul v-a pleca si poate ca nu-l voi mai vedea niciodata si eu nu l-am mai vazut de foarte mult timp. In ultima saptamana
de scoala am ajuns la spital iar toata lumea imi spunea ca e ceva normal pentru ca sunt indragostita si din cauza asta nu mananc nu dorm si asta cauzeaza..Am avut imprresia ca l-am uitat pentru ca nu l-am mai vazut de mult si chiar m-am mai linisti pentru ca de obicei la sfarsitul anului intram in depresie ca nu il mai vedeam 3 luni pentru ca nu suntem din aceiasi comuna dar sunt din aceiasi comuna cu actuala lui.. dar anu asta imi uitasem ..insa sunt zile cand as da orice sa il am in fata ochilor pt 5 secunde imi e foarte dor de el si regret ca nu am fost mai curajoasa si nu i-am spus eu ce simt chiar daca el stia..Dar inca tin la el enorm iar el tine la prietena lui cu care face aceleai planuri si vise pe care le avea cu mine doar ca noi nu eram impreuna ..spuneti-mi va rog ce sa fac cum sa fac sa uit pentru ca nu trrece si nu mai pot ..ma cert cu parintii si cu toata lumea pentru ca am numai stari de neinteles si chiar numai pot vreau sa-a tina si el putin la mine vreau sa se desparta de ea dar totodata nu vreau pentru ca daca e fericit cu ea cine sunt eu sa ii iau asta dar eu ma sufoc de dorul lui ..ajuta-ma te rog!!!

o idee ar fi sa va lamuriti o data pt totdeauna sentimentele reciproce, preferabil fata in fata! Daca relatia nu este posibila, sigur o sa gasesti pe cineva adecvat tie de care sa te indragostesti si sa inveti ce inseamna o relatie de cuplu adevarata. Este important sa ne urmarim visele… dar sa deliram nu este sanatos

Draga mea, iti inteleg durerea, dar nu inteleg cum o fata cu asa frumusete sufleteasca nu gaseste curajul de a face ordine in gandurile ei.E posibil ca-n mintea ta sa fii amplificat toate "calitatile" baiatului si pe ale tale sa le fii diminuat.TU esti cea valoroasa , cand vei realiza acest aspect,lucrurile se vor schimba de la sine.E minunat sa iubesti dar incearca sa te iubesti si pe tine.Acest mod de a "iubi" pe care tu-l experimentezi a devenit toxic.O sedinta cu un psihoterapeut sau un psiholog ,chiar psihologul scolii daca nu ai alta posibilitate te-ar ajuta sa vezi lucrurile intr-un alt mod.Traieste-ti viata cu toate bucuriile si suferintele ei,nu o lasa sa treaca pe langa tine traind himere.Succes!

Draga mea, asta nu e dragoste, e dependenta. Ca de un drog. Dragostea trebuie sa te faca fericita, sa te umple de o stare de bine. Ca in orice caz de dependenta, lupta de unul singur are mai greu sorti de izbanda. Apeleaza la ajutor specializat. Terapia nu iti va da raspunsurile lui, ci te va ajuta sa le gasesti pe ale tale, cele care conteaza cu adevarat.

Mesaj:
Buna ziua, sunt fata si am 16 ani,parintii mei ma inebunesc , sunt de moda veche si au o mentalitate pe care nu o pot intelege.La varsta asta inca ma considera un copil, le-am dovedit ca sunt responsabila si capabila sa fac fata societatii din zilele noastre, am incercat sa am nenumarate discutii cu ei legate de acest aspect dar ei nu vor sa admita faptul ca gresesc.Vor sa imi controleze viata sa stie exact ce fac in fiecare minut cu cine si unde sunt.Nu mi se pare normal, mama imi reproseaza mereu ca eu nu o tratez ca pe o prietena, nu o fac pentru ca desi ea imi spune ca ma intelege, nu o face, isi doreste sa ii zic tot ce am pe suflet, si eu mi-as dori s-o fac ,dar imi e frica de reactiile ei, ea de multe ori se enerveaza pe mine din motive inutile ,nu exista zi in care sa nu ne certam, asta pentru ca ea trebuie sa gaseasca un motiv.Am prieten de aproape un an si nu ma lasa ca el sa doarma la mine pentru ca ea vrea ca el sa doarma cu fratele meu si nu cu mine ,lucru cu care nu sunt de acord.Parintii mei cred ca lucrurile materiale sunt tot ce am eu nevoie.Mi-as dori intelegere ca la randul meu sa le ofer si eu respect.Pe zi ce trece ma indeparteaza mai mult de ei, nu am voie sa dorm la cineva pentru ca ei nu faceau asta cand erau tineri, si le-am explicat ca vremurile s-au schimbat dar nu vor intelege asta vreodata.Nu stiu ce sa fac, ma inebunesc , si simt ca o iau razna.Ce as putea sa mai fac?Astept cu nerabdare sa plec la facultate pentru ca nu ii mai pot suporta.

una din lucrurile mature pe care ai putea sa le faci ar fi sa le propui sa mergeti toti trei la un psihoterapeut de familie… loc in care puteti dezbate (intr-un spatiu sigur si neutru) tot ce simtiti, ce doriti, ce nevoi aveti fiecare. Poate sa dureze ceva timp pana ajungeti la un numitor comun, dar merita efortul. Daca mai ai intrebari, te rog sa revii aici. Se poate! Succes!

Ar trebui sa le acorzi mai multa rabdare. Este normal sa-ti ceara sa le spui totul despre tine. Sunt pericole la tot pasul si ei sunt singurii care te pot ajuta neconditionat. Nimeni nu te va ajuta cum te ajuta ei indiferent de ce ai sa faci. Fii mai ingaduitoare si incearaca sa-i asculti. Putem vorbi mai multe pe privat. Doamne ajuta sa fii inteleapta.

Nu te lasa sa dormi cu prietenul tau, deoarece nu accepta sa faceti sex la varsta aceasta si gaseste tot felul de pretexte, ca sa nu doarma la tine sau tu la altcineva si sa vina si el

Eu zic sa-ti vezi de scoala la varsta asta, nu de dormitul cu prietenul.Vremurile s-au chimbat doar pentru usuratice, pentru fetele cu capul pe umeri sa-si faca un viitor este prioritar!!!Daca tu gresesti acum tot pe mama ta o vei invinovati mai tarziu.Nu ne-ai spus cam ce rezultate si realizari ai tu pana acum.Si mai ales pe banii cui traiesti???Cat stai in casa parintilor bine ar fi sa respecti regulile lor.

am 19 ani si prieten de 3 ani iar bubica mea (nu mai am parinti) nici acum nu ma lasa sa dorm cu prietenul meu. la varsta ta e de inteles. nu te supara pe ei pt ca nu te lasa

bunica*

Nu stii sa te aperi si poti ramane gravida !!! De asta nu te lasa. Trebuie sa inveti.

Fa o conventie cu parintii tai, adica sa accepte ca odata pe saptamana ei sa fie copiii tai (de preferat sambata sau duminica, fiinca in rest trebuie sa mergi la scoala). Ce inseamna asta? Simplu. Te interesezi de o munca platita pentru 4 ore la care sa mergi sambata. Dupa acele 4 ore, mergi la cumparaturi si cand vii acasa te preocupi sa faci mancare familiei tale (copiilor tai: mama si tata). Duminica dimineata, ai grija de cele trei mese principale ale familiei tale si eventula cu o activitate recreativa in trei. Ce zici?

Rebeliune tipic adolescentina. Tu ai rezistenta redusa la frustrare, iar parintii, dorinta de control. De unde si conflictul, lupta pentru putere. Ei au ca argumente banul, ca ei te intretin, iar tu ai ca argumente ceva de genul: sunt mare, fac ce vreau. Adevarul e undeva la mijloc. Toleranta din partea ta, si mai multa libertate din partea lor. olutia sta in EDUCATIE, a nu se confunda cu SCOALA (in cazul tau) sau cu MUNCA (in cazul lor). Aveti surse, sunt pe net materiale, exista specialisti, psihologi, life-coach-i, mentori etc.

La 16 ani inca ma jucam cu papusile. Ce mult s-au schimbat lucrurile!

Parca ma vad pe mine la varsta aia, abia asteptam sa plec de acasa ) ceea ce cred ca este un lucru foarte bun. Esti sigura pe tine si stii ca te descurci. Ia-o cu calm, diferente de mentalitate vor exista mereu intre generatii. Important e ca tu sa stii ca orice ar spune si orice ar face, parintii tai o fac din dragoste, pt ca te iubesc si vor sa te protejeze. Si asa stiu ei sa o faca, controland, judecand, ascultand mai putin, pt ca asa au fost si ei crescuti si tiparele astea nu se duc usor. Asa ca mai suporta-i putin pt ca va veni o vreme cand le vei duce dorul. Parintii nu sunt toata viata langa noi. Pretuieste ceea ce ai.

Fiica mea are tot 16 ani ca si tine.Nu e mama de vina ca nu te intelege,ea iti vrea doar binele,e prematur la varsta asta sa dormi cu prietenul!Asa cum spunea cineva mai sus,e important sa-ti faci un drum in viata,apoi ai timp berechet sa-ti traiesti viata asa cum vrei tu!

Mesaj:
Buna ziua ! Sunt o femeie in varsta de 31 ani,casatorita,2 copii(11 ani si respectiv 8 luni). Problema mea sunt EU ! Adica simt ca sunt foarte rea cu cei din jurul meu(mai ales cu cei dragi),mi se pune pata din orice pe sotul meu, mai ales de cand mi-am pierdut increderea in el,ii gasesc nod in papura tot timpul, imi pierd rabdarea foarte repede,vreau sa fiu pusa pe locul 1 tot timpul… Da,sunt egoista,ma simt singura,ma simt neinteleasa, nemultumita…simt ca problema sunt EU…sotul ,saracu’,incercand sa imi vorbeasca frumos…sa-mi faca pe plac… Am incercat sa vb cu el despre ce simt,despre faptul ca nu mai suntem NOI, nu ne mai giugiulim,nu ne mai dragalim cum o faceam inainte,nu ma mai simt dorita…relatia sexuala s-a deteriorat,nici comunicarea nu mai e la fel,EU enervandu-ma tot timpul si vorbind cu un ton ridicat…Nu imi permit sa merg la un psiholog,am nevoie doar de un sfat cum sa fac sa las de la mine,sa fiu mai calma,mai intelegatoare.Nu vreau sa-mi pierd familia,vreau sa devin o noua EU,dar un EU bun si natural!Multumesc.

ideal ar fi sa mergeti la o terapie de cuplu (daca s-ar putea sa faceti acest efort ar fi minunat). Macar incercati sa gasiti un psihoterapeut care are contract cu CNAS-ul, caz in care sedinta este gratuita. Succes!

Este normal ca relatia sa se transforme,sa fiti mai irascibila,tensionata tinand cont ca aveti un alt copil de 8 luni…..Incercati sa aplicati tehnici de relaxare,masaj,sport,dansat,baie…..Mie-mi fct.,am 2 copii,unul 2 ani altul de 9 luni si am momente cand simt ca explodez de oboseala,tensiune ….pun muzica o jumatate de ora si-npreuna cu copii dansez(le place la nebunie,le face bine sa va vada si dansand ,razand nu doar tensionata….),dupa care un dus cand ei au adormit,astfel m-am descarcat un pic de tensiune,tensiune care poate bloca viata sexuala,viata sexuala ajuta si mai bine in a va elibera de tensiune si este importanta in fct.relatiei chiar daca se-ntampla mai rar….Cand dorm copii puneti-l pe sot sa va faca un masaj,poate fi un inceput…..

Este normal ce vi se intampla ! Incercati sa gasiti macar o jumatate de ora cand dorm copiii sa stati intinsa in pat cu ochii inchisi si sa va ganditi mai mult la ce aveti decat la ce nu aveti. Este normal si ca relatia sexuala s-a deteriorat, poate atu putea sa scoateti la iveala persoana care ati fost candva. Este si depresia dupa nastere si toate pb vietii …. Incercati doamna ! E grea viata de mama, sotie si femeie. Stiu bine. Cu totii trecem prin momente dificile si din pacate puterea este doar in noi. Curaj si capul sus

"faptul ca nu mai suntem NOI, nu ne mai giugiulim,nu ne mai dragalim cum o faceam inainte,nu ma mai simt dorita…relatia sexuala s-a deteriorat,nici comunicarea nu mai e la fel" +copilul de 11 ani + copilul de 8 luni = "rea". Nu d-na, nu sunteti rea, sunteti obosita, sunteti stresata si frustrata, nu mai sunteti cea dinante si gestionarea situatiei va depaseste momentan. Asezati-va intr-un moment de liniste (cand copilul mic doarme si cel mare este afara, cand sotul nu este acasa) intr-un loc in care sa stati linistita, inchideti ochii, adunati-va gandurile, concentrati-va pe respiratie, inspirati incet pastrati putin aerul in plamani, apoi lasati-l sa iasa tot la fel de incet. Ganditi-va cum a fost cand v-ati indragostit de sotul dvs. ce v-a atras, cum au fost clipele frumoase intre voi, apoi ganditi-va cum a fost la primul copil, cum v-ati descurcat, cum ati depasit obstacolele ivite si cum v-ati bucurat de fiecare progres al copilului si de caminul dvs. implinit. Stati un moment si savurati aceste imagini ca si cum v-ati uita la un film cu final fericit. Deschideti ochii si zambiti cu toata fata, cel mai frumos zambet pe care il puteti avea. Mergeti la baie si uitati-va in oglinda la dvs., la zambetul de pe fata dvs. ca sa vi-l impregnati in minte. Acum este momentul sa va uitati in ochii dvs. si sa spuneti cat mai raspicat "MA IUBESC SI MA ACCEPT ASA CUM SUNT" (de trei ori), va faceti un dus, va faceti frumoasa, va imbracati cu o tinuta care va sta bine si incercati sa va faceti o placere, cat de mica. Nu uitati de zambet pentru ca trebuie sa-l purtati toata ziua si sa-l afisati tuturor persoanelor cu care va intalniti. Faceti exercitiul de cate ori simtiti nevoia, veti reusi!

Invatati sa meditati

Mesaj:
Buna, am 21 de ani si sunt fata… Am probleme de cand eram mica… Dar nu vreau sa intru in detalii. In ultimul timp ba ma tai, ba ma spanzur ori ma sugrum…pana lesin… Imi doresc insistent sa mor sa ma imbolnavesc de ceva grav… Chiar de zic adevarul nu sunt crezuta, imi e teama sa nu imi pierd prietena mea ceea mai buna… Ptr ca tot fac tampenii non-stop, sau am impresia ca ii fac rau. Ea e departe de mine…imi doresc sa vina in vizita la mine dar… Tot fac tampenii si uneori nu stiu ce fac. Sunt in pragul nebuniei adevarate… Ma clatin, ma legan… Ma apuc de par, ma bat cu pumnii in cap. Nu imi permit sa nerg la terapie, trec printr-o perioada proasta. Ce fac?! Mi-as dori sa o am pe prietena mea langa mine… Sau nu stiu… . Imi doresc sa ma internez sa ma pot recupera….

poti incepe cu un consult psihiatric… este gratuit pe orice asigurare. Daca esti din Bucuresti iti stam la dispozitie www.cmibotezat.ro

Depinde şi unde te internezi. Citeşte de ex. pasajul subliniat şi bolduit din comentariul următor:
http://tinyurl.com/qz5u3gw
Sau comentariul de aici:
http://tinyurl.com/qdrptkx
Într-un scenariu clasic, ai putea fi victima perfectă: tratament pe viaţă, schimbat periodic fiindcă cel actual nu mai dă rezultate. Până când ajungi în stadiul că nu mai eşti capabilă să te legi la şireturi, darmite să îţi mai dai singură palme.

Cred că ar trebui să începi cu nişte analize de laborator pentru metale grele şi intoleranţe alimentare, şi informare treptată asupra unui mod de viaţă sănătos. Dacă nu ai fonduri, pot să te ajut pentru început cu 200 lei, fiindcă strâng mereu donaţii exact pentru scopuri de genul ăsta. Eventual dacă ar mai contribui şi altcineva care citeşte pe aici.
Uite de ex. un articol care oferă anumite informaţii, apropo de faptul că ai avut probleme încă de când erai mică:

"Un nou născut fată cu toxicitate a cuprului, va experimenta o exacerbare a excesului de cupru când ajunge la pubertate. Frecvent vor rezulta probleme comportamentale și emoționale. Aceasta ar putea implica tulburări alimentare, fuga, depresia, tendințele sinucigașe, schimbările de dispoziție și episoadele violente." http://wp.me/p48646-3u6

Incearca o internare, vezi cum merge, dar inainte de orice fa-ti analize amanuntite, sa nu ai valori anormale care pot explica o intoxicare puternica a organismului. Daca nu se rezolva, fa-ti timp si incepe terapia pentru o perioada lunga. Exista solutii pentru problema ta si meriti o viata mai buna.

parintii stiu?ce zic?te/au dus la doctor ,ce faci tu este o boala

Inainte de psiholog sau psihoterapeut, obligatoriu, deschis, cu curaj adreseaza-te unui medic psihiatru. Succes!

"Nu-mi permit sa merg la terapie" e o scuza, o rezistenta fata de actul psihoterapeutic. Ceva se intampla si ai nevoie sa afli de ce se intampla.
Nu ai spus nimic despre parinti, despre vreun iubit..doar despre o prietena care e departe. Simt ca esti singura. Si asta e o mare problema, daca e asa.
Cum te intreti? cine-ti plateste netul? Lumina? etc… Pune viata ta si sanatatea ta pe primul loc. Fa rost de bani si mergi la psihoterapie. Daca e nevoie de psihiatru, psihoterapeutul te va indruma catre unul.

Mesaj:
de 5-6 ani am o problema , inainte imi apareau pete rosii pe fata gat si maini o data de douo ori pe an cand eream foarte oboist sau stresat.de ceva timp cand sunt la fel de oboist si stresat imi apar extreme de frecvent.simt ca imi vine rau din abdomen si parca imi iese ”foc” din fata si ma patez.mentionez ca dupa circa 2 ore trece .

poate sa fie vorba despre o manifestare a anxietatii. Consultati medicul de familie, care sa va dea eventual o trimitere catre analize de specialitate, dupa care, daca nu exista cauze fizice, cereti opinia unui psihiatru. Succes!

Pondereaza-te, ai grija de tine, nu te lasa in voia stresului si a oboselii. Bucura-te ca organismul te atentioneaza doar asa si nu le manifesta intern, prin vreo boala periculoasa. Nu efectul trebuie eliminat, ci cauza. Echilibru, echilibru, echilibru.

Mesaj:
Buna!As vrea sa aud niste pareri din partea voastra !
Un baiat era cu o fata de un an si 6luni la un an si 5luni fata a suferit un soc puternic.El era de servici pe scoala la etajul scolii iar o colega de a lui jos.In timpul orei fata a mers la baie iar ea surprinsa nu la gasit sus.era jos dansa cu fata foarte pasional ba chiar ia ridicat piciorul si a lasato pe spate iar dupa sau tot imbratisat pana iubita baiatului a mers la ei.El spune ca ce a facut nu e inselat.ca a fost o prostie.Nu se poate considera inselat avand in vedere ca se simteau atat de bine si chiar erau sa se sarute?iar cu iubita lui nu a facut asa ceva.

filosofic vorbind, actiunea acestui baiat este ceea ce considera prietena lui ca este… nu ceea ce cred altii despre acest gest. Daca fata considera ca acest gest este o incalcare a relatiei…

Aveti o intrebare? Ce pareri putem avea despre o copilarie? Fata a suferit un soc puternic doar pt ca l-a vazut pe el dansand cu alta fata? Iubita lui, de fapt era iubita lui???? Daca nici nu au apucat sa se sarute, sa danseze, etc, ce fel de iubita ii era lui? Vorbim despre elevi de serviciu la o scoala, sa fim seriosi, ce fel de "iubiti" puteau fi la acea varsta?

colega… si noi am fost adolescenti… bine ca intreaba specialisti! Sa apreciam asta

Ani de liceu/cand se-ntampl-o tragedie/fiindca el te-a vazut/la un film cu alt baiat…

Asculta-ti instinctul! Te va ajuta mult in viata. Filozofand, vei ajunge mereu sa te convingi singur(a) ca nu e adevarat ce ai vazut, ca nu e chiar asa, ca ti s-a parut, ca exagerezi…