Arhiva lunara pentru martie, 2020
| 230 vizite |
Mereu ne certăm (eu și soțul), mereu ne reproșăm, simt chiar că nu îl mai iubesc și că nu mă mai iubeste. Regret și faptul că m-am căsătorit și avem un copil împreună. Simt nevoia de o pauza sau de o schimbare, dar îmi este frică să o fac, îmi este teamă să mă întorc cu copilul la părinți (care cu siguranță ar pune paie pe foc și mi-ar reproșa), altundeva nu am unde să mă duc, că m-aș duce învârtindu-mă…
Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapeut online
Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Bună ziua. Sunt o femeie de 33de ani,căsătorită și cu un copil de 7ani,scolar. De ceva timp ne-am mutat în altă localitate iar de atunci au apărut “problemele”datorită neadaptării mele aici,nu îmi mai convine nimeni și nimic,sunt mult mai nervoasă (uneori chiar depresiva, deprimată), mă port mai urât cu,copilul,pe soț nu îl mai suport(simt că nu mă intelege),ne reproșăm foarte multe unul altuia,etc… Simt că trăiesc o altă viață care nu este a mea, că mă “complac”in această situație de dragul copilului (să crească cu tată) și a”fricii”de a o lua de la capăt. Menționez faptul că soțul este întreținătorul familiei,el plătind toate utilitățile și necesitățile,eu desi am studii superioare găsesc in domeniul fie pe salariu foarte mic,chiar sub salariul minim,fie nu găsesc…nu îmi place nimic,nu îmi convine nimic…nici la părinții mei nu m-aș întoarce din diverse motive… Mereu ne certăm(eu și soțul),mereu ne reproșăm,simt chiar că nu îl mai iubesc și că nu mă mai iubeste,el spunandu-mi că dacă vreau sa divorțez sa fac eu asta că el o singura data s-a căsătorit și în Biserică și că el nu își dorește asta,că dacă vreau sa plec sa plec că nu mă poate tine cu forța,sa fac ce și când vreau… Mi-e dor de viața mea de dinainte,de prietenii mei,de tot la ce am renunțat venind aici. Copilul este foarte atașat de soț și soțul îl iubeste,dar mereu ii face”teoria chibritului”,mereu e cu anumite reguli și ne”corectează”verbal,violent nu este dar cicălitor da. In momentul de fata regret și faptul că m-am căsătorit și avem un copil împreună. Simt nevoia de o pauza sau de o schimbare dar îmi este frica sa o fac,îmi este teama sa mă întorc cu copilul la părinți(care cu siguranță ar pune paie pe foc și mi-ar reproșa),altundeva nu am unde sa mă duc că m-aș duce invartindu-ma…
Mesaj anonim, prin: https://terapeuti.ro/category/psihologie-psihoterapie-online/
Bună ziua. Sunt o femeie de 33de ani,căsătorită și cu un copil de 7ani,scolar. De ceva timp ne-am mutat în altă localitate iar de atunci au apărut “problemele”datorită neadaptării mele aici,nu îmi mai convine nimeni și nimic,sunt mult mai nervoasă (uneori chiar depresiva, deprimată), mă port mai urât cu,copilul,pe soț nu îl mai suport(simt că nu mă intelege),ne reproșăm foarte multe unul altuia,etc… Simt că trăiesc o altă viață care nu este a mea, că mă “complac”in această situație de dragul copilului (să crească cu tată) și a”fricii”de a o lua de la capăt. Menționez faptul că soțul este întreținătorul familiei,el plătind toate utilitățile și necesitățile,eu desi am studii superioare găsesc in domeniul fie pe salariu foarte mic,chiar sub salariul minim,fie nu găsesc…nu îmi place nimic,nu îmi convine nimic…nici la părinții mei nu m-aș întoarce din diverse motive… Mereu ne certăm(eu și soțul),mereu ne reproșăm,simt chiar că nu îl mai iubesc și că nu mă mai iubeste,el spunandu-mi că dacă vreau sa divorțez sa fac eu asta că el o singura data s-a căsătorit și în Biserică și că el nu își dorește asta,că dacă vreau sa plec sa plec că nu mă poate tine cu forța,sa fac ce și când vreau… Mi-e dor de viața mea de dinainte,de prietenii mei,de tot la ce am renunțat venind aici. Copilul este foarte atașat de soț și soțul îl iubeste,dar mereu ii face”teoria chibritului”,mereu e cu anumite reguli și ne”corectează”verbal,violent nu este dar cicălitor da. In momentul de fata regret și faptul că m-am căsătorit și avem un copil împreună. Simt nevoia de o pauza sau de o schimbare dar îmi este frica sa o fac,îmi este teama sa mă întorc cu copilul la părinți(care cu siguranță ar pune paie pe foc și mi-ar reproșa),altundeva nu am unde sa mă duc că m-aș duce invartindu-ma…
Dacă doriți să răspundeți, asigurați-vă că respectați regulamentul grupului: https://www.facebook.com/groups/intreabaterapeutul/permalink/2774660962580760/
De când cu Covid-19, am început să am simptomele legate de virus: tuse, dureri de gât, febră, respirație grea și o durere de stomac persistentă. Mi se întâmplă de multe ori când citesc despre o boală să îmi apară imediat simptome identice. Când a fost Ebola mi-au trebuit 6 luni să îmi revin complet.
Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapeut online
Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
24 feminin
Ma confrunt cu o problema și sper ca cineva să mă poată ajuta cu un sfat. Am mai postat de doua ori pe acest site, sper să nu fac abuz, însă m-ați ajutat enorm și apreciez foarte mult ceea ce faceți.
De când cu covid-19 , am început să am simptomele legate de virus , precizez că nu am interacționat cu nimeni dinafara țării și nu am fost nici in strainainte in ultimii ani. Problema este că de 2 săptămâni am aceste simptome ( tuse, dureri de gat, febra, respirație grea și deja am o durere de stomac persistenta) mi se întâmplă de multe ori când citesc despre o boală sa îmi apară imediat simptome identice. De exemplu când a fost Ebola mi-au trebuit 6 luni să îmi revin complet. Am avut zile când aveam simptome specifice, frica mă acaparase complet. Acum îmi imaginez că am și alte boli de care nu sunt conștientă și mai ales îmi este frică să merg la doctor. Îmi este frica să ies din casa și asta mă afectează. Nu știu ce să fac, nu știu cum să îmi revin. Când eram mică am avut probleme de sănătate și eram la un pas de a fii omorâtă. De atunci am aceste probleme.
Ma confrunt cu o problema și sper ca cineva să mă poată ajuta cu un sfat. Am mai postat de doua ori pe acest site, sper să nu fac abuz, însă m-ați ajutat enorm și apreciez foarte mult ceea ce faceți.
De când cu covid-19 , am început să am simptomele legate de virus , precizez că nu am interacționat cu nimeni dinafara țării și nu am fost nici in strainainte in ultimii ani. Problema este că de 2 săptămâni am aceste simptome ( tuse, dureri de gat, febra, respirație grea și deja am o durere de stomac persistenta) mi se întâmplă de multe ori când citesc despre o boală sa îmi apară imediat simptome identice. De exemplu când a fost Ebola mi-au trebuit 6 luni să îmi revin complet. Am avut zile când aveam simptome specifice, frica mă acaparase complet. Acum îmi imaginez că am și alte boli de care nu sunt conștientă și mai ales îmi este frică să merg la doctor. Îmi este frica să ies din casa și asta mă afectează. Nu știu ce să fac, nu știu cum să îmi revin. Când eram mică am avut probleme de sănătate și eram la un pas de a fii omorâtă. De atunci am aceste probleme.
Prietenul meu are 11 ani de detenție. Regretă accidentul prin care un om și-a pierdut viața. Problema e că început să se comporte foarte ciudat, spunând că aude glasuri, vede îngeri, fiind convins că cineva vrea să îl omoare, că a murit și Dumnezeu l-a înviat. Când consumă alcool, devine violent, amenințându-mă cu moartea, lovindu-mă. Recent am găsit fișa lui medicală de la pușcărie si am văzut că are diagnosticul de dubla personalitate și schizofrenie.
Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online
Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Buna ziua. Am nevoie de niste sfaturi si răspunsuri, va rog. Acum 6 luni am cunoscut un tânăr. Cu toate ca are 11 ani de detenție, am devenit prieteni si apoi iubiți. Nu este un om rau, ba din contra, si regreta accidentul prin care un om si-a pierdut viata. toate bune si frumoase la început, până când a început să se comporte foarte ciudat, spunând că aude glasuri, vede “ingeri”, si ca sunt camere de luat vederi si microfoane în pereții casei, fiind convins că cineva vrea sa il omoare, ca el este ‘alesul Tatălui din ceruri”, ca a murit si Dumnezeu l-a înviat. Uneori vorbea cu acele personaje fictive spunând că nu au sa reușească să il omoare , si ca stie ca este auzit si vazut mereu. Stările s-au agravat extrem de cand consuma alcool, devenind violent, amenintandu-ma cu moartea, acuzandu-ma chiar si pe mine ca sunt pusă de crima organizată sa il omor, lovindu-ma. asa ca am pus stop relației însă vreau totusi sa il ajut cumva. A fost supus violenței inca de mic, in familie fiind numai scandaluri, consum de alcool si bătăi. Si a ramas cu traume din perioada detenției. recent am gasit fisa lui medicală de la pușcărie si am vazut ca are diagnosticul de dubla personalitate si schizofrenie. Nu stiam la început ca el are un diagnostic real, o boală mintală reală, fiindcă la început parea normal, usor usor însă mi-am dat seama. puneam totul pe seama unei vieti pline de traume si suferinte.Ce inseamna sindromul de dubla personalitate pe deplin? Trebuie sa urmeze tratament sau vizite la psiholog ceva? Ma tem ca o sa refuze, ca zice sa nu cred ce au scris doctorii pe foaie. Recent a avut câteva conflicte cu cineva din familie, chiar grave, si asta l-a marcat iarăși. Usor a început să aibă un fel de “crize” din ce in ce mai grave, mai ales pe fondul consumului de alcool. A zis ca renunta la acest viciu. Cum sa il conving sa faca o vizita la psihiatru si sa urmeze un tratament ceva ? Ma tem ca daca o să-i spun in fata nu o sa accepte realitatea…
Sunt studentă în alt oraș față de cel unde stă mama mea. Este foarte posesivă și a vrut mereu să mă controleze. Acum, de cand cu virusul, vrea sa ma duc acasă. Mi-e teamă că dacă mă duc, o sa mă oblige să rămân acolo până se reiau cursurile.
Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online
Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Buna! Sunt o fata de 20 de ani, sunt studenta in alt oras fata de cel unde sta mama mea. Ea este foarte posesiva si a vrut mereu sa ma controleze, de cand eram mica, inclusiv imi spune ce si cand sa mananc, cand sa beau apa, cand sa dorm/ ma trezesc, comtenteaza la orice prieten/a, iubit etc, am realizat si ca din cauza stresului ma imobolnaveam mereu cand eram acasa cu ea. Mi-am dat seama cat de toxica este dupa ce am venit la facultate si m-am distantat de ea, nu m-am mai imbolnavit si ma simt mult mai linistita si fericita.
Din cauza posesivitatii ei, nici la facultate n-am putut merge in ce oras am vrut fiindca voia sa ma stie cat mai aproape.
Acum, de cand cu virusul, vrea sa ma duc acasa si i-am spus ca nu e sigur pentru ca am fost la facultate si e posibil sa fi luat virusul de pe undeva, am vazut ca nu prea i-a convenit dar nu a zis mare lucru. In schimb suna toate rudele si le plange la telefon ca nu vreau sa merg acasa, desi ne-am vazut in urma cu o saptamana.
Ideea e ca stiu ca eu m-as simti groaznic acasa, doar ca sa se simta ea bine si chiar nu e corect! As rezista cateva zile, insa efectiv mi-e teama ca daca ma duc, o sa ma oblige sa raman acolo pana se reiau cursurile. Nu pot spune nimic acum pentru ca inca ma intretin parintii si nu stiu cum sa explic familiei lucrul asta fara sa par egoista. Cum ma sfatuiti sa gestionez situatia?
Sunt mama a doi copii: o fată de 2 ani și un băiat de 7. După ce a apărut fata s-a schimbat în rău, este foarte violent la școală, își face dreptate singur. La un moment dat mi-a spus că dacă îl mai enervează colegii de la școală o să-și taie gâtul cu cuțitul.
Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online
Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Sunt mama a doi copii..o fata de 2 ani si un băiat de 7ani clasa 1.problema cea mare este la băiat. Pana sa apara fata a fost in centru atenției .mereu aveam timp de el si nu ii refuzăm nici o plăcere…bineinteles in limita bunului simt .a apărut fata si el sa schimbat in rau.eate foarte violent la scoala ..nu accepta sa fie înfrânt …sa i ia cineva scaunul sai arunce pe jos ceva vreun coleg căci imediat isi face dreptate singur .uneori isi salvează colegii de la bătaie..adica întreține atmosfera si nu o creează. A început să fie din ce in ce mai problematic si de fiecare dată când l-am certat sau pedepsit a facut cum trebuie 2 3 zile dupa a uitat. Eu nu sunt destul de drastică..si autoritatea o detine tatăl. Dacă m-am tot certat si pedepsit de nenumarate ori..el la un moment dat mia spus că dacă îl mai enervează colegii de la scoala o sasi taie gatu cu cuțitul.aceest lucru ma speriat și chiar nu mai stiu cum sa gestioneze situația .ajutatima va rog !
Sunt o persoană rațională, știu cum să am grijă de mine și de cei din jurul meu, iar acest virus nu mă îngrijorează, însă problema mea este că am stat izolată 5 zile, astăzi am ieșit, am avut de rezolvat ceva și cum am ieșit, fără să intru în contact cu nimeni, am început să mă simt rău, m-a durut capul, mi s-a înfundat nasul. Cred ca devin paranoică.
Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online
Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Buna , ma numesc A si am 18 ani , sunt diagnosticata cu anxietate sociala precizez asta in caz de are legatura cu problema pe care o voi descrie.
Este legat de subiectul intalnit peste tot , Covid 19 .
Eu in general sunt o persoana rationala si nu ascult tot ce se da la stiri stiu cum sa am grija de mine si de cei din jururl meu fara instrucțiuni iar acest virus nu ma îngrijorează insa problema mea este ca am stat izolata cam 5 zile fara sa ies deloc , in general nu sunt.o persoana sociala deci nu imi creeaza discomfort acest lucru insa am iesit astazi putin am avut de rezolvat ceva si cum am iesit fara sa intru in contact cu nimeni am început sa ma simt putin rau , ma durut capul mi s-a infundat nasul , cum s-ar zice simptome de raceala insa nu am cum sa racesc doar pentru ca am iesit o ora din casa , si m-am protejat pe maini si tot .
Nu inteleg de ce am starile astea ? Stiu ca am zis ca acest virus nu ma ingrijoreaza insa este ceva la care ma gandesc , si cred ca devin putin paranoica insa nu stiu daca ma simt asa din cauza gandului ca as putea lua ceva , sau daca ma simt asa pentru ca, am luat ceva sau daca ma simt asa pentru ca m-am expus la mediul exterior dupa o perioada lunga petrecuta in interior ? Ce parere aveti ?
Prietenul meu e cumpătat cu banii, aproape zgârcit. Cumpăra doar strictul necesar, aproape toți banii îi economisește. Nu mi-a facut cadou nici măcar de ziua mea. Îmi doresc să ne căsătorim, dar cum să-l fac să punem banii la comun, pentru că nu concep ideea de conturi separate într-o familie.
Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapeut online
Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Buna ziua. Am 30 de ani si o relație cu un bărbat de aceeași vârstă. Avem o relație de aproximativ 1 an jumate. Problema mea e ca , el este foarte cumpătat cu banii, aproape zgârcit as spune. Cumpăra doar strictul necesar, cu toate ca are un venit mult mai mare ca al meu.Aproape toti banii ii economisește. De cand suntem impreuna, nu mi-a facut cadou nici macar de ziua mea. Incerc sa-l fac sa se schimbe prin puterea exemplului, cumparandu-i mici atenții cu diferite ocazii. Însă pana acum nu prea am reusit. Imi doresc sa ne căsătorim, deoarece are multe alte calități. Dar, gândul ca va avea conturi de care eu nu voi stii sau ca vom fii separat cu banii, nu-mi da pace. Nu sunt o persoana care risipește banii. Dar, daca vom fii o familie ,imi doresc sa avem banii la comun. Nu stiu cum sa deschid subiectul banilor, cum să-l fac să punem banii la comun, pt ca nu concep ideea de conturi separate într-o familie. Va rog ajutati-ma cu un sfat, cu argumente solide ,
deoarece banii sunt un subiect extrem de delicat si nu vreau sa se angajeze situatia.