Arhiva lunara pentru mai, 2018
Adaugare anuntCautam insotitor pentru copil autist – Bucuresti (zona Piata Sudului)
Cautam insotitor pentru copil autist de 9 ani. Zona Piata Sudului.
Program: 8.00-13:30.
Tel.: 0729.408.096
Cum as putea sa ma controlez sa nu mai tip la fata mea de 7 ani si jumatate. Am observat ca ii este frica de mine si tremura. Din cauza nesigurantei locului de munca, a ratelor la banca etc. nu mai sunt calma.
Buna ziua as dori sa stiu si eu daca exista carti unde ma pot informa despre cum as putea sa ma controlez sa nu mai tip din orice la fata mea care are 7 ani si jumatate. Eu de fel eram o fire calma dar din diferite cauze gen nesiguranta serviciului rate la banca etc nu mai sunt calma si cam tip la fata desi fata mea este un copil cuminte si am observat ca ii este frica de mine si tremura. Va multumesc.
Din pacate nu exista carti unde sa va puteti informa. Asta se poate trata in cadrul unei psihoterapii. In momentul in care va enervati, nu va ajuta cartile, ceea ce v-ar ajuta este sa va eliberati de bagajul emotional, de stres si de tensiunea psihica. Nu ezitati sa cautati o rezolvare deoarece inteleg ca pe fiica dvs o afecteaza. Cereti-va iertare de fiecare data cand va enervati si tipati la ea sau va rastiti. Spuneti-i ca va pare rau, ca sunteti ingrijorata sau stresata si ca veti cauta ajutor pentru a nu va mai enerva. Apoi faceti ce i-ati spus. Numai bine!3
Copiii nu au nici o vina pt nemulțumirile personale parintilor. Ar fi important sa va găsiți niște modalități de a va elibera de frustrări, nemulțumiri și energia negativa (sport, activități constructive sau o psihoterapie).Va puteți încarca cu energie pozitiva petrecând timp cu copilul:plimbări, joaca, făcând diverse activități casnice împreună. Ce înseamnă copilul pt d-voastră??? Ce vreți să-i oferiți??? Cum puteți face să-i oferiți iubire???
Si eu cedez uneori din cauza problemelor. Dar imi amintesc fix înainte de a rabufni vorbele unui preot:sa nu te razbuni niciodată pe un copil pt neputinta ta;si el sufera cu tine,nu il face sa sufere si din cauza ta. Asa ca imi musc buza de fiecare data si merg mai departe. Mi-ar parea rau apoi tot mie si fac tot ce pot pt a face lucrurile in asa fel incat sa nu imi para rau apoi.
Nu exista carti care sa modeleze comprtamente! E vorba de necesitatea unui efort individual, eventual ghidat de un mentor. Nimeni nu invata sa joace fotbal din carti, nici sa inoate, si nici sa conduca autmobilul. Cat despre autocontrolul emotional, acesta e o competenta dobandita care se exerseaza, nu se lectureaza.
Incearca Laura Markham “Parinti linistiti,,copii fericiti”
Eu si prietena mea avem o relatie de 4 ani, iar la inceputul relatiei am fost foarte neglijent fata de ea. Nu am reusit sa o dezvirginez niciodata de atunci. Nu stiu cum sa o ajut sa se relaxeze psihic
Buna ziua, eu si prietena mea avem o relatie de 4 ani, iar la inceputul relatiei am fost foarte neglijent fata de prietena mea. Din cauza asta imi este frica sa nu-i fi implementat ceva in mintea ei sau nu stiu ce in asa fel incat nu am reusit sa o dezvirginez niciodata de atunci. Nu stiu cum sa o ajut sa se relaxeze psihic deoarece acolo este problema. Nu avem resursele necesare pentru vizite la doctori si de aceea am apelat la dvs. in vederea unor “sfaturi practice”. Am incercat filme romantice… (la partea intima nu exista nicio problema iar ea imi spune la final ca ii este frica si nu poate sa si ia gandul de la durerea aceea). Multumesc anticipat. Stiu ca sunt nepriceput. este prima relatie de orice fel.
Se poate simți presată, încearcă să nu mai aduci în discuție partea sexuală sau poate are vreo problemă despre imaginea sa proprie așa că o poți ajuta să o faci să se simtă frumoasă, femeie în adevăratul sens al cuvântului, să aibă încredere în tine și în ea în special, dar consider că cel mai important este să nu se simtă presată. Poate chiar nu este pregătită din punct de vedere psihic, tu nu ai pricizat vârsta fiecăruia așa că nu îți pot da un răspuns clar despre motivele pentru care s-ar simți nepregătită. Poți încerca, de asemenea, să vorbiți deschis despre orice problemă, nu doar acesta, vă recomand să petreceți câteva zile doar voi doi, pentru a vă apropia mai mult.
Inteleg ca “durerea aceea” este ceva ce a experimentat la un moment dat in relatia voastra, probabil atunci cand spui tu ca “ai fost foarte neglijent fata de prietena ta”. Nu stiu ce inseamna acest “foarte neglijent” dar se pare ca pe ea a afectat-o.Ati incercat sa aveti contact sexual si a fost foarte dureros pentru ea sau doar i-ai propus si ea te-a refuzat din cauza fricii? Problema este durerea sau frica? Prietena ta isi doreste sa aveti relatii sexuale sau doar tu simti nevoia si incerci ceva in sensul acesta? Pentru ca daca nu exista dorinta din partea ei, degeaba incerci…
De când eram mică mi-am dorit să devin doctor, dar am picat pentru o diferență de 10 sutimi. Nu pot trece peste, mă gândesc doar la acest eșec, nu îmi mai pot focaliza atenția pe nimic.
Bună ziua, am 19 ani, iar de când eram mică mi-am dorit să devin doctor. Vara aceasta în luna iulie am susținut examenul de admitere și am picat pentru o diferență de 10 sutimi. Problema mea este că nu pot trece peste, mă gândesc doar la acest eșec, nu îmi mai pot focaliza atenția pe nimic. Nu vreau să ies afară pentru a nu vedea pe stradă studenți sau a trece pe lângă facultate, nici de învățat nu îmi prea vine deoarece mă gândesc că nu voi reuși nici vara următoare. O altă meserie nu mi-ar plăcea, aș face-off cu o deosebită plăcere, dar nu mai am răbdare să iau din nou toată materia de la capăt și să trec peste acest eșec. De multe ori mă gândesc la colegi sau amici care au intrat și încep să plâng, gandindu-ma că nu sunt și eu la facultate împreună cu ei. Sper să nu vi se pară copilăresc ceea ce am scris mai sus, iar orice sfat este bine venit. Vă mulțumesc anticipat!
Frumoasa dorinta si cu siguranta ca vei deveni ceea ce iti doresti. Inseamna ca iubesti oamenii si vrei sa ii ajuti prin meseria pe care consideri ca ti se potriveste. Cauta un curs de asistent medical sau ceva care sa fie in concordanta cu examenul pe care il vei sustine anul viitor. Succes !
Incearca la un centru de Voluntariat sau un cabinet medical
Oare meseria de medic este plina de succese? Oare un medic nu intampina obstacole, esecuri, frustrari de-alungul carierei? Poate tocmai acest esec este o pregatire pentru meseria dificila, dar frumoasa si nobila, pe care iti doresti sa o urmezi. Sau poate iti arata ca de fapt nu esti pregatita pentru ea. Daca intr-adevar asta iti doresti, atunci un esec nu te va opri din a te ridica, si a incerca din nou. Succes!
Buna! Daca dorinta ta de a deveni doctor este suficient de puternica, atunci ai putea sa vorbesti cu amicii tai care au intrat la facultate sa te lase sa citesti si tu cursurile, sa tii legatura cu ei, sa te informezi despre cum sunt desfasurate cursurile s.a.m.d. E un fel de solutie pentru a te mentine motivata si in plus poate vei reusi sa te pregatesti mai bine pentru urmatorul examen. Inteleg ca efortul tau sustinut de a te pregati pentru un examen atat de important pentru tine, ti-a consumat multe resurse (psihice, emotionale), dar nu considera aceasta prima incercare sfarsitul “bataliei”.
Am 18 ani si nu pot sa-mi revin dintr-o chestie; mi-e rusine de mine asa de rau, incat nu ma pot privi in oglinda. Acum 4 zile am sustinut una din probele pentru admiterea la Conservator si am picat-o, deoarece am mari probleme cu frica si am luat doua pastile de Extraveral inainte sa intru sa cant… Dar nu-mi aduc aminte foarte clar ce am facut in timpul examenului, mi s-a spus ulterior ca radeam…
Am 18 ani. Nu pot sa-mi revin dintr-o chestie si mi-e rusine de mine asa de rau incat nu ma pot privi in oglinda. Sunt muzician si acum 4 zile am sustinut una din probele penntru admiterea la Conservator. Si am picat-o, deoarece am mari probleme cu frica de a canta in fata persoanelor, mai ales examenul asta, era cel mai important pentru mine. Asa ca am luat doua pastile de Extraveral inainte sa intru sa cant, am zis ca ma calmeaza si in trecut le luam. Oarecum, la examenul asta m-a calmat asa incat nu mai constientizam daca eram in examen sau in fata parintilor. Nu-mi aduc aminte foarte clar ce am facut in timpul examenului, mi s-a spus ulterior ca radeam, lucru ce nu mi-l amintesc. Si ma bantuie gandul ca nu stiu ce am facut, nu am fost constienta si m-a costat foarte mult. Faptul ca am picat si ca am esuat pentru mine este un soc imens deoarece nu am luat in calcul ca voi pica examenul. Mi-e rusine de mine, de colegii mei, de familia mea, de prieteni, de profesori, mi-am inchis telefonul, site-urile de socializare si orice mijloc de a comunica cu mine este ‘mort’, am disparut de pe fata planetei de atunci. Ma bantuie gandurile ca sunt un esec si mi-e rusine de ce am facut si ma simt ingrozitor. Mai exista o a doua sansa pentru mine, insa ma simt de parca nu o merit, si parintii nu inteleg cum ma simt, imi dau dreptate sa fiu suparata dar imi tot spun sa mi revin si nu pot sa mi revin, imi e foarte greu, de fapt nu cred ca merit sa mi revin. Am fost la psiholog ieri si m-am simtit mai bine pentru cateva ore, apoi mi-au revenit in cap flashu-uri din ziua aceea si m-am enervat si am inceput sa plang si iar am stat in pat. Dimineata nu mi vine sa ma trezesc, tata e suparat pe mine pentru ca nu-mi revin. Uneori imi doresc sa dispar de tot, sa mor, asa nu ar mai avea nimeni asteptari de la mine. Si nici eu, nu as mai fi constienta. Chiar ma simt afectata, ma simt de parca am murit pe jumatate. Facultatea asta si instrumentul meu erau totul pentru mine, mi-am pus
toate bazele in asta,mi-am schimbat viata pentru asta si pentru momentul asta,pentru admiterea la facultate, si eu l-am ratat. Am esuat,si am mai si iesit cu zambetul pe buze.Vorba aia, daca tot o facem de oaie sa o facem cu stil. Am impresia ca a trecut o saptamana dar au trecut doar 4 zile. Azi mi-am mai schimbat putin activitatile, 3 zile de atunci am dormit si am plans, nu am facut nimic altceva. Astazi am decis sa-mi infrunt teama si sa-mi scot instrumentul si sa cant. Si m-a durut sufletul ca si cum as fi privit pe cineva drag, mort. Asa-mi vedeam instrumentul. Si am cantat 10 minute, nu am putut mai mult, si oricum nu am cantat ce am cantat la examen atunci, nici nu vreau sa-mi amintesc piesele cantate atunci, nu pot, imi vine sa plang. Maine o sa incerc sa le cant si sa-mi infrunt teama, in 3 saptamani ma voi duce din nou sa sustin examenul si mi-e foarte frica. initial nu am vrut sub nicio forma sa ma mai duc, mi-am schimbat gandurile vorbind cu psihologul care m-a indemmnat sa-mi infrunt temerile. Asa voi face insa nu pot scapa de frica de esec si de rusinea pe care o am fata de oamenii aceea care m-au vazut in starea aia nenorocita, au vazut un monstru care nu eram eu, desi arata ca mine, sau eram eu?! Asta nu pot sa-mi scot din cap si nu ma pot convinge daca pastilele au fost de vina sau pur si simplu asta sunt eu. O iar razna si nu stiu ce sa-mi fac sa-mi revin, daca o sa fac chestii care ma vor face fericita sau sa uit de problema asta atunci o sa o dau la o parte si va ramane ceva nerezolvat, si trebuie sa-mi rezolv problemele insa nici nu stiu de unde sa incep si care e problema, nu ma pot ajuta singura. Mi-e rusine de toata lumea, ma simt patetica si penibila in ultimul stil. Toata munca mea si sulfetul meu puse la un loc mi-au distrus creierii, nu mai gandesc normal. Am iesiri urate din senin, nu ma pot concentra pe nimic, fac lucuri banale gen ma uit la fimle, nu ma pot concentra pe film mai mult de 5 minute cand imi vine flash-ul
ala nenorocit in cap din timpul examenului si ma enervez si arunc cu toate alea si incep sa plang pana ma ia somnul. Simt intampplarea asta ca pe o trauma, nu ma lasa in pace, e ca ceva care ma urmareste si nu ma lasa sa-mi vad de treaba. Poate mai am nevoie de zile sa traca.
Am mare nevoie de ajutor pentru ca nu stiu cum sa-mi schimb atitudinea fata de mine in raport cu muzica,o simt uneori ca si cum mi-ar fi cel mai mare dusman, oneori ma ridica si ma face fericita alteori ma pune la pamant de nu ma mai pot ridica. Am si o atitudine critica fata de mine, nu accept sa fiu la mijloc, nu suport ideea de mediocritate. Am avut si in trecut episoade urate in care am clacat pe fondul tracului de scena, am facut de doua ori atacuri de panica pe scena si uneori isi mai face aparitia si anxietatea, dar nu mereu, cateodata iese bine si ma bucur de moment. In legatura cu asta credeti ca pot face ceva sa nu mai fiu atat de incordata cand cant in fata altcuiva? Si cu public mic am emotii. Incep sa tremur, sa-mi transpire mainilie, imi tiuie urechile, imi bate inima ingrozitor de tare si simt ca nu am stabilitate pe prorpriile picioare. Pot face ceva sa vindec asta? Va multumesc mult ca ati citit tot.
Sunt sigura ca vei deveni un om minunat! Nu renunta,te rog! Tara noastra are din ce in ce mai putini tineri ca tine,tu esti viitorul nostru cultural.
Sfatul meu este sa prestezi cu ochii inchisi pe scena,in felul acesta nu vei mai observa publicul si sigur nu vei da gres. Daca vei vizualiza prestatii ale artistilor de calitate ,ve vedea ca toti tin ochii inchisi
Prietenii nostri vor adopta un copil. Cum am putea sa il prezentam copilului nostru pentru a-l accepta cat mai bine?
Buna ziua,
Prietenii nostri vor adopta un copil si intrebarea mea este cum am putea sa il prezentam copilului nostru pentru al accepta cat mai bine. Probabil vor fi intrebari de genul de ce nu a fost in burtica si de ce nu l-a cunoscut pana acum avand in vedere ca cel mic va avea 4 anisori si copilul nostru 6.
Multumesc!
Il prezentati ca pe copilul lor si daca este necesar, circumstantele in care acesta a devenit copilul lor. Pur si simplu. Copiii accepta si se adapteaza mult mai usor decat o fac adultii. Intrebarea este, de ce aveti dvs aceste ingrijorari?
Ii spuneti adevarul, nu este nimic gresit in a fi adoptat. Atitudinea pe care o aveti dvs se transmite si copilului dvs. Daca dvs considerati ca este normal si il acceptati, copilul prietenilor va fi mai usor acceptat de copilul dvs.
Țineți cont de modul în care prezentați realitatea copilului, poate deveni model de argumentare ulterioară. Dacă „omiterea adevărului” îi este prezentată ca fiind parte normală a vieții de familie, îi va fi ușor să folosească aceeași metodă ulterior. Adevărul este cel mai potrivit, în cazul în care apar acele întrebări. Nu e nevoie să detaliați dacă el nu va adresa întrebări suplimentare.
Am 28 de ani, iar viata mea a fost plina de traume legate de barbati. Tata a fost un betivan, la 11 ani am fost violata si nu am spus nimanui, primul prieten m-a lasat pentru prietena mea cea mai buna.
Buna ma numesc Maria si am 28 de ani in mare sa va povestesc viata mea a fost plina de traume legate de Barbati de cand ma stiu tata a fost un alcolizat betivan mai pe romaneste la 11 ani am fost violata si nu am spus nimanui pana in ziua de azi pt ca la inceput ma simteam vinovata apoi acum ce sens mai are la 16 ani mai intragostit pt prima oara ma gandeam ca e pt totdeuna insa intro zi ma lasat pt prietena mea cea mai buna…dupa o perioada de suferita in care am ramas singura si farà fostul si farà Mama care a plecat in strainatate tatal meu nu la interesat cine stie ce de mn am cunoscut un baiat care la inceput imi oferea tot ce imi doream si ma.sustinea dupa cateva luni a inceput sa ma bata din cauza jocurolor de noroc si devenise foarte obsedat de mn pana la urma am reusit sa plec la.mama mea si sa scap de el aici am cunoscut dupa ceva ani de reprindere un alt baiat de care mam indragostit pt a doua oara in viata totul a fost foarte frumos pana a cunoscut o fata si ma.lasat am suferit foarte mult si o luasem razna timp de ceva luni am.baut foarte.mult…la doi ani de la despartire am cunoscut pe cineva semana aproape la fel ca el ma.atras acest lucru si de 4 ani suntem impreuna el este insurat dar nu ma.deranjat pt mn este ok ca seamana cu cel pe care il iubesc… problema este ca dupa tot acest timp fostul meu sa facut viu pe Facebook am vorbit cu el numai ca el imi cere o a doua sansa sa incercam sa o luam de la zero numai ca imi este frica pt ca el imi poate face la.fel sa ma.lase pt o alta care ii apare in fata … nu stiu ce sa fac nici cu altualu nu sunt fericita nul iubesc si niciodata nu am sa fiu…dar din frica de a suferi nici pe cel care il iubesc nu vreau sal accept….cred ca am innebunit
Toate raspunsurile pe care le vei primi in continuare vor fi niste pareri care fie vor fi sau nu potrivite dar au sa fie o privire din exterior. Esti bine, din toate punctele de vedere, problema e ATASAMENTUL si dorinta fireasca de a fi iubita. Aceasta dorinta se manifesta in alegerile fie inspirate fie mai putin si permiti unor persoane sa intre in viata ta doar pentru faptul de a compensa aceasta lipsa. Gandeste-te la faptul ca revii acolo de unde ai pornit, de la NIMIC, omul ala nu ti-a oferit nimic atunci, de ce crezi ca acum ti-ar oferi ceea ce iti doresti? Te bazezi doar pe ceea ce simti, dar nu e suficient, emotiile se schimba, te vei convinge. Cel cu care esti in prezent…, ce inseamna pentru tine…? Acelasi simt al compensatiei. Nu te agata de orice sau de oricine, trecutul e trecut si lucreaza asupra prezentului cu alte mijloace….Ne auzim peste 6 luni…
Am 16 ani și acum 2 ani am fost intr-o tabăra in care mi-a fost foarte rau și văzând ca sunt departe de mama mea care ma ajuta de obicei, am făcut primul meu atac de panica, care mi-a schimbat viata…
Bună ziua!
Am 16 ani și am o mică problema care ma deranjeaza din punct de vedere psihic .
Acum 2 ani am fost intr-o tabăra in care mi-a fost foarte rau și văzând ca sunt departe de mama mea care ma ajuta de obicei , am făcut primul meu atac de panica , care mi-a schimbat viata , din păcate . De atunci ma simt destul de rau când dorm undeva unde nu e și mama mea , și am impresia ca am devenit puțin ipohondra , dar nu știu sigur asta…singurul motiv pentru care cred ca sunt ipohondra este ca ma panichez când simt ceva in neregula cu sănătatea mea , însă imediat cum caut pe net anumite lucruri , și văd ca nu am simptomenele respective , ma calmez ..
Cum sa scap de aceasta povara ? Cum sa fac sa nu mai fiu atat de atașata de mama mea și sa reușesc sa ma simt bine și fără ea ? SI cum sa nu ma mai panichez așa usor și sa-mi mențin calmul ? Știu ca pot face asta!
Buna! Atacurile de panica sunt neplacute si nu te lasa sa te bucuri de lucruri firesti care presupun sa stai departe de mama ta. Cred ca intre tine si mama ta este o legatura destul de stransa si tu probabil esti nesigura pe tine ceea ce o face pe mama ta o plasa de siguranta pe care daca nu o ai la indemana, nu te simti bine. Iti sugerez sa stai de vorba cu mama ta si impreuna sa decideti inceperea unei psihoterapii. Asta te-ar ajuta pe tine sa capeti autonomie, sa ai mai multa incredere in tine si treptat, sa dispara si atacurile de panica. Curaj!
sustin opinia de mai sus; in special abtine-te a mai cauta pe internet informatii medicale; acest comportament iti mentine problema!!!..; discuta cu cineva apropiat si ai incredere in ce spune medicul (mai ales ca acum mergi la scoala si daca exista ceva medicul este acolo si te poate vedea). Psihoterapia te poate ajuta sa intrerupi acest cerc vicios al fobiei si comportamentului compulsiv invatand ce anume sa faci, cum sa procedezi si in special sa-ti recastigi increderea in tine! Curaj, se poate schimba, va fi bine!
Nu e ipohondrie, si nici lipsa mamei nu a provocat atacul. Ai de rezolvat problema impreuna cu un specialist, fara amanare, si fara a cauta inutil justificari sau explicatii care doar par rationale.
RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: “Doresc sa menționez ca tocmai am petrecut o seara departe de mama fără sa am vreo problema ! Am avut încredere ca ma descurc singura, chiar m-a surprins acea seara! Sigur o sa ma descurc ! Va mulțumesc ! “.
Sotul meu credea ca a consumat marijuana, insa s-a adeverit ca erau etnobotanice stropite cu otrava de sobolan.
Buna ziua!
Sotul meu a consumat marijuana sau cel putin asa credea el. Insa s-a adeverit ca erau etnobotanice stropite cu otrava de sobolan.
Am fost la psihiatru, iar doamna doctor spune ca are tulburare bipolara, datorita comportamentului sau spune ca a fost intr-un episod maniacal( inainte sa aflam ca ceea ce a consumat el era altceva).
Acum sotul meu este tare dezamagit de el, iar dansa spune ca este in episodul depresiv.
Mai este putin pana la urmatorul control, si as vrea, daca se poate sa imi spuna un specialist, diagnosticul se schimba dupa aflarea acestei vesti?
Multumesc anticipat!
In primul rand ce inseamna ca “s-a adeverit”? Au fost facute analize care sa ateste substanta psihoactiva? Cand a consumat sotul aceasta substanta? In general diagnosticul nu se poate pune daca starea persoanei se datoreaza consumului de substante/ medicamente, deci starile si comportamentul ar trebui sa existe independent si nu ca efect secundar. Cu toate astea, consumul de substante produce un dezechilibru al neurotransmitatorilor din creier, motiv pentru care daca starile persista, se ia in considerare un diagnostic si un tratament care sa echilibreze neurochimic.
Nu, diagnosticul nu se schimba in functie de substanta consumata. Cei care sufera de tulburare afectiva bipolara au in episoadele maniacale (de exuberanta, veselie) un comportament riscant: activitati sexuale mai intense decat de obicei (d.ex. prostitutie), consum de substante, asumarea de riscuri pe care in mod normal nu si le-ar asuma (condusul masinii in stare de ebrietate) etc.. La polul opus, cand aceasta stare dispare, apare depresia. Aveti incredere in medicul ales si colaborati cu el/ea. In paralel, este necesara psihoterapia. Multa sanatate va doresc!
pentru a fi diagnosticul de tulburare bipolara, trebuie sa fi fost si anterior cu anumite stari de deprimare uneori alternand cu stari de euforie si comportamente de risc! Rabdare si incredere- va recomand- pana la confirmarea unei probleme dureaza, trebuie sa fie simptome concrete cu o anumita manifestare, evolutie. Se pare ca sotul s-a speriat deja!
In plus, exista tratamente pentru orice. Curaj, va fi bine!
RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: “Buna ziua!Multumesc pentru raspunsuri! „s-a adeverit” inseamna ca a fost prins un grup infractional din orasul nostru, care se ocupa de comercializarea acestor substante, substante care au fost testate si care au fost consumate si de sotul meu. El in acest moment se comporta exact ca inainte, numai ca e speriat de diagnostic si dezamagit de el, de punctul in care este.
Saptamana urmatoare mergem la control, el urmeaza tratamentul cu rigurozitate si vizitam medicul odata la doua saptamani.
Imi doream sa stiu opinia mai multor specialisti. Multumesc mult!”.
Nu se schimba, ci se adauga si DEPENDENTA de substante interzise. Insa nu diagnosticul e important, ci dorinta lui de a se reechilibra, de a face ceva in acest sens. Etichetele nu sunt utile pacientului, ci medicului care prescrie un tratament.
Am 22 de ani si o relatie cu un baiat, dar problema este ca mama se impotriveste ca eu sa dorm la el sau invers. Imi cere sa intru in casa la ora 22:00, chiar daca eu am iesit de o ora afara, iar daca nu se intampla asta, imi face scandal.
Olga Gâdea
:
Ma puteti ajuta,va rog,cu un sfat? Eu chiar nu mai stiu cum sa ii explic faptul ca normalul nu este doar cum il cede ea si ca nu mai suntem in vremea pe care a trait-o
Mandita Gutanu
:
ai22 de ani ,daca nu ti convin regulile mamei ia-ti viata in miini si muta-te,intretinete singura si fa ce ti place
Sotir Adriana
:
Perfect de acord cu Mandita Gutanu. Esti adult de la 18 ani, teoretic la 22 ar trebui sa fii pe picioarele tale,sa poti lua decizii fara a cere voie cuiva.Atata timp cat depinzi de mama nici viața personală nu vei avea
Anca Florina
:
Sustin si eu. La 22 de ani nu mai esti copil. Asa cum spui si tu. Daca nu ai un job,ia-ți unul si fii pe cont propriu in totalitate.
Dorin-Mihail Agapie
:
Bună ziua, cu stimă vă spun că la 22 de ani aveți libertatea (dpdv legal) să faceți ce doriți in viața privată. Probabil nu ați explicat total contextul în care vă aflați (în această dependență față de mama dvs). Dacă sunteți un adult fără probleme medicale și capabil de o viață autonomă va trebui să luați decizii în acest sens, poate cu ajutorul unui psiholog care v-ar putea susține.
Numai bine. Psiholog Agapie Dorin
Olga Gâdea
:
RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: “Multumesc pentru sfaturile date. Vreau sa mai specific ca eu nu depind financiar de ea si ca nu imi da voie sa ma mut in alta parte,datorita faptului ca nu vrea ca eu si iubitul meu sa locuim impreuna. Eu i-am explicat foarte clar ca,deocamdata nu se va intampla asta,ci doar vreau sa ma mut singura pentru ca doar asa pot fi pe picioarele mele,dar fara rezultat. Ea este fixata pe un lucru si nu schimba.”.
Continuand navigarea pe acest site sunteti de acord cu Termenii si Conditiile utilizarii.
