Login

Întreabă psihologul online

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

RECOMANDĂM

Masti de protectie Dr Fashion

masti de protectie reutilizabileMastile de protectie reutilizabile Dr Fashion ajuta la prevenirea contaminarii cu fluide, intrarea acestora in caile aeriene via nas si gura.

Arhiva lunara pentru mai, 2018

  54 vizite

La 5 luni imi apare mereu imi minte ca imi pierd copilul, ca imi este furat, ca fac un accident…

Mesaj anonim, prin terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

La 5 luni fupa ce am nascut consider ca viata mea e prea frumoasa ca am fost binecuvantata cu un copil pe care l am dorit foarte mult dar totusi ceva consider ca nu este normal cu mintea mea. Imi apare mereu imi minte ca imi pierd copilul fara sa ma gandesc la ceva anume, imi apare asa in minte deodats ca va pleca de langa mine, ca fac un accident de masina ca imi este furat copilul iar lucrurile astea ma fac sa stau in casa departe de toate rautatile lumii ma fac sa sufar si sa ma gandesc la tot ce ii mai rau! Credeti ca iubirea mea e prea mare!? Ca sufoc aceasts iubirea cu gandurile mele!? Ca exagerez!?

Cred ca 90% din proaspetele mame se confruntă cu astfel de gânduri la un moment dat. Eu am incercat sa ma relaxez, sa traiesc momentul! Pana acum da roade.
 2
Bună ziua. Este o obsesie pe care o aveți. Se tratează foarte ușor urmând o terapie psihanalitică. Se poate să dispară de la sine sau se poate să se agraveze. Psih. Tiberiu Seeberger
Este un răspuns care vine din iubire (dar și din evenimentele dvs. de viață anterioare, precum și din ceea ce ați observat de-a lungul vieții la adulții din jurul dvs.) și apare în mințile tuturor mamelor, mai ales la primul copil. Dacă vă afectează activitățile de zi cu zi (le opriți, evitați etc.) merită să stați de vorbă cu un psihoterapeut.
 1
Copilul va implineste. Dar care este starea dvs in general? Obosita,vesela,trista? Sunteti multumita per total?
Se intampla deseori tinerelor mamici. Poate trece de la sine sau poate aveti nevoie de putin ajutor sa depasiti momentul. Bucurati-va de copil! Sanatate!
Buna ziua! Pare a fi o tulburare anxioasa, care poate aparea dupa nastere la multe mamici. Va recomand sa discutati cu un medic psihiatru despre aceste stari si ganduri neplacute. Se pot datora unui dezechilibru hormonal. Mergeti la un specialist, psihiatru sau psiholog, va fi bine!
E o anxietate, o frica nejustificata. Cateva sedinte de psihoterapie schimba perspectivele complet.
Inchiriez cabinet psihologic ultracentral – Bucuresti (zona Unirii)

Inchiriez cabinet psihologic ultracentral – Bucuresti (zona Unirii)

Inchiriez cabinet psihologic ultracentral, zona Unirii, joi, vineri si sambata. 0769.295.809

Nu lucrez de 6 luni de cand m-am intors din strainatate. Nu ma atrage niciun loc de munca din punct de vedere financiar, de iesit nu ies cu zilele din casa, pentru ca prieteni nu mai am.

Mesaj anonim, prin terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna ziua. Apelez si eu la dvs in speranta ca imi veti da un sfat. Am 30 de ani, nu lucrez de 6 luni de cand m-am intors din strainatate. Acasa nu ma atrage nici un loc de munca din punct de vedere financiar, de iesit nu ies cu zilele don casa pt ca prieteni nu mai am acasa. Nici in strainatate nu mi-a fost usor sa ma adaptez, a fost bine cat am locuit cu fostul meu iubit dupa care m-am inchis atat de mult in mine ca nu m-am mai putut apropia de altcineva. Relatia a fost una de scurta durata, 5 luni, timp in care am fost fericita,cel putin asa credeam. Dupa despartire am optat pt un loc de munca mai bun acolo si la inceput a fost bine. Treptat entuziasmul a disparut, singura nu imi era deloc usor, alt baiat nu am mai cunoscut si au inceput gandurile cum ca viata nu are sens, singura printre straini si departe de familie. Am ajuns acasa, crezand ca o sa imi fie mai bine insa nu am pornire deloc sa ma angajez aici. Ma panichez ca nu voi face fata, de multe ori nu ma pot concentra
asupra sarcinilor si am sentimentul ca niciodata nu imi voi gasi alesul..fericirea..linistea. Mentionez ca familia mea este una plina de viata, eu insa nu ma pot adapta in nici un fel. Ei rad glumesc, eu stau tot timpul posomorata si trista ca nu am nici iubit nici viata sociala si nici job. Ba mai mult, nu am deloc incredere in mine..ma consider urata, grasa si nu atat de desteapta. Mi-ar fi placut ca pana la varsta asta sa am si eu un copil, sa fiu casatorita si sa nu mai depind de familie sau prieteni (care sunt plecati in strainatate) sa iasa cu mine sau stiu eu..caut anturaj in oricine dar in ultima vreme fara prea mult chef de viata. Asta se vede si in comportamentul meu care uneori este agresiv in vorbire..sunt rautacioasa invidioasa pe realizarile altora si ma intreb ce e in neregula cu mine. Eu de ce nu am mai nimic, decat o familie care ma iubeste si m-a ocrotit mereu, o mama super protectoare care nu a fost de acord cu plecarea in strainatate desi eu asta imi doream. Acum
nu mai stiu ce imi doresc..mi-este frica de tot..de nou. Sunt satula sa am intalniri si sa nu se aleaga nimic de durata. Am ajuns la concluzia ca ori imi este frica de responsabilitati..ori am gresit pe undeva. Sunt o pers f usor de influentat, si acum imi pare rau ca am renuntat la anumite persoane doar pt ca mama si familia nu le doreau in viata mea. Ba ca e sarac ba ca e prea urat..Asadar am o multime de temeri..si nu stiu ce ar fi mai bine pt mine. Sa plec si sa incerc de una singura din nou sa ma descurc…sau sa raman acasa si sa ma tratez. Din pct de vedere mintal simt ca nu sunt ok. Ma plictisesc de mor in casa dar nu am chef sa ies..sa ma aranjez..sa ma dau jos din pat sau sa fac ceva cu viata mea. Mentionez ca am mai fost plecata in iulie anul asta in anglia, insa dupa o sapt am cedat, iarasi frica ca ma duc la munca si trece viata pe langa mine fara ca eu sa am vreo bucurie. Stiu ca ar trebui sa caut fericirea in mine si nu in oameni si nu imi place deloc pers care am
devenit..apatica..lenesa..trista..invidioasa…nepasatoare..rautacioasa.
Dati-mi va rog un sfat..nu mai suport toate astea.

Cum a fost pt tine aceasta supraprotectie, ocrotire permanenta??? Cum ai ales tu sa te folosești de acest răsfăț din partea familiei? Ai descris cum nu vrei sa fii, dar cum ți-ai dori sa fii(ce invidiezi la ceilalți)??? La ce ar trebui sa renunti pt a fi asa cum ți-ai dori??? Ce ești dispusa sa faci pt asta?
Si eu trec prin aceleasi stari..si la fel am avut o mama sufocant de grijulie,iar asta cred ca iti cam astupa independenta si deciziile.nu sunt psiholog,dar tin sa scriu persoanelor care trec prin aceleasi etape.in primul rand pe viitor nu mai renunta la persoane ca nu le convine la unul,altul.bazeaza-te pe ce vrei tu cu adevarat,chiar daca e rau sau bun,urat,frumos,te vei lovi singura cu capul..important este sa nu ai regrete si sa decida altii in locul tau.nici eu nu mai muncesc de..4luni..dar ma lupt in prima faza sa imi gasesc placeri in asa zisul stat in casa.chiar conteaza sa iti cresti increderea in sine..si sa iti raspunzi tie insuti la intrebarile de mai sus care le.a adresat doamna Olimpia.trebuie sa iti cresti entuziasmul..cu cat ne crestem entuziasmul prin mici placeri,cred ca vom avea putere sa inaintam.eu am inceput cu sportul,asta te mai trezeste din lene,in timp iti creste energia..depinde acum de tine sa iti stii sau sa iti aduci aminte ce iti creeaza placere…iti doresc mult curaj si entuziasm!
Ai mai insirat ca te simti…in anumite feluri…asta ar fi un motiv in plus sa lucrezi cu tine..te simti cu kg in plus,fa macar un exercitiu,doua,chiar daca nu faci multe,macar iti hranesti constiinta ca ai luptat pt tine..nu te vezi desteapta,trebuie sa ai un talent al tau ca orice om…..schimbati aspectul parului..machiazate un pic..chiar numai pt tine! ..nu te nevoie sa te vada neaparat altii….fa-o pt tine! ..iar casatoria..copilul..ne-a pus cumva cineva un zid in fata si nu avem voie sa le facem de acum incolo?in lumea asta nu sunt limite de varsta..si in secunda urmatoare..si peste doi ani,putem face asta.pana atunci vom fi si mai pregatite..
E depresie.
Si eu cred ca e depresie si cred ca te-ar ajuta un proces terapeutic pas cu pas sa iesi. Ar fi indicat sa vezi daca pe langa bagajul emotional si relational(familie, viata sociala) nu exista si un dezecbilibru hormonal care sustine astfel de stari si poate duce si la fluctuatii in greutate. Un control endocrinologic te va lamuri. In plus insa te poti ajuta schimband focusul atentiei tale de pe ce te supara, pe ce iti doresti. De pe ce iti lipseste pe ce ai si de pe probleme in general pe cautarea de solutii la ele. Creierul e ca o masina de dat raspunsuri. Esential e ce te intrebi. Alege intrebari care te ajuta si ai curajul sa gresesti. Cand ai o mama superprotectoare e normal sa te temi si sa decizi cu greu pentru tine. Protectia ei atata timp te poate face sa crezi ca singura nu poti reusi. Starea in care te afli nu te ajuta sa vezi cat de puternica esti. E cel mai greu din starea ta de acum sa actionezi, dar e si sfatul meu pentru tine. Bucura-te de ce realizezi in fiecare zi, fa lucruri care iti plac si compara-te doar cu tine de ieri, nu cu ceilalti.

Am 14 ani si urmeaza sa ma mut singura la 600 de km de casa. Urmeaza sa incep un liceu din Bucuresti si sunt foarte entuziasmata. De ceva timp insa, eu si prietena mea cea mai buna nu mai vorbim aproape deloc. Si-a facut o noua prietena, o viitoare colega de clasa.

Mesaj anonim, prin terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna. Am 14 ani si urmeaza sa ma mut singura la 600 de km de casa. Urmeaza sa incep un liceu din Bucuresti si sunt foarte entuziasmata. Prietenii mei m-au sprijinit, cel putin la inceput. De ceva timp insa,eu si prietena mea cea mai buna nu mai vorbim aproape de fel. Nici nu ne mai vedem. Si-a facut o noua prietena, o viitoare colega de clasa, iar de atunci parca nu mai exist. Nu stiu dava sa ii spun sau nu ce simt, sau ce trebuie sa fac. Am avut si niste caderi nervoase pe aceasta tema.

Buna.Ar fi bine sa ai o discutie cu prietena ta in care sa ii spui ceea ce simti.Uneori lucrurile nespuse ne macina f mult si este mai bine sa ne eliberam de ele.
Pe de alta parte fiecare este liber sa cunoasca si sa se intalneasca oricand cu alte persoane. In viata nu putem pastra mereu aceleasi persoane langa noi…unele pleaca si chiar daca pe moment putem ramane cu un gol sufletesc invatam cu timpul din acele relatii si experiente trecute.
 5
Se pare ca prietena ta s-a pregatit din timp pentru momentul cand nu veti mai fi asa de aproape si si-a gasit o inlocuitoare. Este normal sa te simti ranita si data la o parte, chiar daca pleci departe de casa asta nu inseamna neaparat si sfarsitul unei prietenii. Cred ca ar fi bine sa ii spui ceea ce simti cu sinceritate si fara sa-i reprosezi, dar sa stie ca acest lucru te-a afectat si ca tu tii in continuare la ea. Cum va reactiona, este alegerea ei si nu prea poti controla acest lucru, tu poti insa controla ceea ce tine de tine si daca te cramponezi de aceasta relatie sau incerci si tu sa iti faci alti prieteni. Important este ca tu sa ai sufletul impcat, sa iti exprimi sentimentele si sa pornesti la drum cu forte noi. Iti urez succes la liceu si in noul an scolar!
 2
Mutarea ta va fi un stres in plus, si echilibrul tau e important! Mai important decat scoala, profilul, cariera. Ia decizia si in functie de tine.

Sunt bucatar de ceva ani si imi este frica uneori sa ma duc la munca, nu pot dormi cateodata de stres, imi este frica sa nu gresesc ceva, desi stiu ca fac treaba foarte bine, imi este frica de seful meu, desi nu tipa…

Mesaj anonim, prin terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna ziua.

Am o problema muncesc in domeniu alienate..mai concret sunt bucatar de ceva ani.

Am 32 ani si Inca imi este teama de schimbat locului de munca..imi este frica cateodata sa ma duc la munca desi muncesc de 6 luni in acelasi loc…nu pot dormi cateodata de stres…imi este frica sa nu gresesc ceva.desi stiu .ca fac treaba foarte bine..imi este frica de seful meu ..desi nu tipa.
.

am prins o frica de sefi….presupun .ca din cauza abuzului verbal cauzat de tatal meu in copilarie

Nu stiu ce sa fac….ajutati ma

Bună ziua. Puteți avea dreptate aici. Din cauza tatălui acum nesimțiți o teamă față de șefi. Răspunsul constă într o terapie psihanalitică. Psih. Tiberiu Seeberger
Ați făcut un pas important sa conștientizați de unde e teama de sefi(autoritate). O psihoterapie va poate ajuta sa înțelegeti relația cu tata din copilărie (ce fel de convingeri a generat) și în ce mod va influențează acum acele convingeri. De asemenea aveți posibilitatea sa va redescoperiti puterile și sa aveți mai multa încredere în propria persoana. Succes!
 1
Este evident ca va aflati intr-o stare considerabila de stres. Acest stres va afecteaza pe langa sanatate, calitatea somnului si performanta la locul de munca, astfel intrati intr-un cerc vicios. Si eu va recomand o psihoterapie, pe langa activitati relaxante, poate si un sport de intretinere, toate acestea va vor ajuta sa eliminati acest stres. Nu ezitati, succes!
Frica e ceva util, iti arata ca faci ceva gresit. Fa o schimbare… Sau agraveaza fricile…
Si eu am schimbat 4 locuri de munca pana la 35 de ani…..
buna ziua! Eu consider ca este mai mult decat atat;, cred ca este si ceva la nivel de personalitate; cum ar fi neancredere in fortele dumneavoastra, asertivitate scazuta, etc. (acestea va amplifica stresul) … toate desigur intr-un fel sau altul sunt urmari…. Solutia ar fi o evaluare psihologica adecvata; identificate mecanismele si ..intervenit asupra lor. Se poate si in putine sedinte de psihoterapie. Mult succes!

Am un prieten si am hotarat sa mergem in strainatate sa muncim pentru a strange banii pentru viitor (o casa, masina), pentru a ne putea intemeia o familie. Dar la locul meu de munca sunt oarecum atrasa de unul din sefi.

Mesaj anonim, prin terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna,
Am nevoie de indrumarea voastra,sunt intr-o situatie nu tocmai placuta.
Am un prieten de 3 ani,(primul meu prieten )am hotarat sa mergem in strainatate sa muncim pentru a strange banii pentru viitor(o casa,masina),pentru a ne putea intemeia o familie.Primul venit a fost el,apoi eu la cateva luni. Pentru mine e important sa imi intemeiez o familie,sa am un copil.Am uitat sa precizez,varsta mea e de 28 de ani,iar el 31 de ani.I am vorbit despre asta de nenumarate ori si a zis ca avem timp…(pana la adanci batraneti).Dupa un an de zile de munca,am avut concediu.Mai mult presati din cauza parintilor mei,am hotarat nunta.Parinti nostri nu se cunosc inca intre ei.Am gasit localul si lautari,i-am si arvunit.La locul meu de munca,de prima data cand am ajuns am fost oarecum atrasa de unul din sefi.Timp de un an de zile,nu s a intamplat nimic,doar ne salutam si ne privim,un mic schimb de amabilitati.S a aflat la locul de munca,ca sefului ii place de mine…lumea a inceput sa vorbeasca pe seama noastra,dar neintamplandu-se nimic,s au potolit.Privirile noastre insa sunt foarte puternice.El e mai in varsta ca mine cu 20 de ani,mai are 2 copii din casatoria anterioara.Prietenul meu nu stie nimic,momentan.Dupa ce am venit din concediu,am gasit o scrisoare,in care ma invita la o cafea.Ii place se mine foarte mult,m vorbit pe mail o saptamana,si i am spus ca am decis cu mintea si nu cu inima si cred ca nu sunt persoana potrivita.Desi imi pare foarte rau…Ma gandesc sa schimb locul de munca,dar as fugi degeaba…Sincer nu stiu ce sa fac,,,
Nu vreau sa fie dezamagit de mine prietenul meu,iar seful banuiesc ca nu stie ca am prieten…Ce decizie pot sa iau?!

I-ati spus sefului dvs ca sunteti intr-o relatie? Stiti ce isi doreste el cu dvs mai exact? Dvs ce simtiti vizavi de aceasta situatie?
 3
Pai, inteleg ca viitorul sot de fapt nu isi doreste sa faca copii, si nici sa se casatoreasca. Dvs. il (mai) iubiti? Aceste priviri intense cu seful ce inseamna pentru dvs.? De ce hotarati cu mintea si nu cu inima? Credeti ca viitorul cu actualul prieten va fi “mai roz” decat cel cu seful? Doar pentru ca este “disponibil” pentru casatorie? Ca sa inchideti gura parintilor? Nu parintii isi vor trai viata in locul dvs. Iar o casnicie si un copil cu un barbat care nu isi doreste asta acum, ci la adanci batranete, nu promit o viata implinita. Daca mai aveti vieti de rezerva, incercati, sa vedeti ce iese. Daca nu, mai ganditi-va o data, stati de vorba cu seful asa cum a sugerat colega mea mai sus si vedeti daca nu vi se deschid noi perspective. Cine nu risca, nu castiga.
 5
Trebuie sa te hotarasti. Din cate vad eu, nici prietenul nu prea da ghes sa se insoare. Ar fi bine parintii sa se cunoasca inaintea nuntii voastre, daca va hotarati s-o faceti, nu sa-i aduci ca pe ceilalti nuntasi, ar fi de dorit sa stie despre proiectele voastre. Daca te razgandesti, sa nu-ti para rau ca” vai, dar am facut pregatirile de nunta”. Gandeste-te la fericirea ta, cum iti spuneam, vad ca nici prietenul nu prea da in branci pt cununie. Iar tu, daca dragostea ta era de neclintit, nu erai atrasa de celalalt, nu conteaza ca e sef.
 1

Am 25 de ani. Sunt plecata intr-o tara straina cu viitorul meu sot si atunci cand plec de acasa plang foarte mult si abia imi revin. Am o relatie foarte buna cu parintii, vorbesc mult cu ei la telefon si vin acasa de cel putin doua ori pe an.

Mesaj anonim, prin terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna ziua. Ma numesc Mihaela si am 25 de ani. De ceva timp sunt plecata intr-o tara straina cu viitorul meu sot. Problema mea e, ca atunci cand plec de acasa plang foarte mult si abia imi revin. Am o relatie foarte buna cu parintii, vorbesc mult cu ei la telefon si vin acasa de cel putin doua ori pe an. As vrea sa va intreb ce as putea face sa fiu mai puternica atunci cand trebuie sa plec? Dupa ce ajuns acolo cam dupa o saptamana imi revin sia acomodez cu viata de acolo, dar cand e momentul plecarii simt ca se rupe fiecare particica din mine. Astept cat mai multe raspunsuri .multumeac!

Poate ca relatia cu parintii e prea stransa si nu v-ati maturizat emotional. O terapie v-ar ajuta sa descoperiti cauzele si sa remediati situatia.
Si eu cred ca nu s-a produs o separare emotionala de parintii dvs, situatie in care este normala reactia dvs. Atasamentul este foarte puternic, uneori insa este impiedicata obtinerea unei autonomii in adevaratul sens al cuvantului. Va recomand sa explorati acest blocaj intr-o terapie individuala. Numai bine!

M-am îndrăgostit de un personaj feminin din anime, mă gândesc tot timpul la ea și aș vrea să fie cu mine. Am și plâns… cum fac sa scap de sentimentul asta?

Mesaj anonim, prin terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Știu că poate suna ciudat, dar eu o consider o problema. M-am îndrăgostit de un personaj feminin din anime și mă gândesc tot timpul la ea și aș vrea să fie cu mine, am și plâns, cum fac sa scap de sentimentul asta?

Sunt curioasa câți ani ai? Eu când Avram vreo 15 ani eram fascinată de sailor moon si ma visam ca ea sunt. Da mi-a trecut. Eu zic ca e posibil să fie ceva trecător dar pti vb cu cineva specializat pe tema asta
 1
Te sfatuiesc si eu sa discuti cu un psiholog despre asta, cateva sedinte de terapie te-ar ajuta sa descoperi ce inseamna pentru tine acest personaj, ce nevoi iti satisface aceasta fuga in imaginatie, ce iti lipseste in viata de zi cu zi, etc. Uneori sentimentul de singuratate, de a nu fi inteles, faptul ca nu stim cum sa comunicam cu ceilalti, frica de respingere ne pot face sa ne refugiem in lumi de fictiune, in jocuri, desene, carti, etc. Pe masura ce devenim mai puternici, incepem sa acceptam realitatea si sa nu mai fugim de ea, dar pentru asta uneori e nevoie de ajutor. Mergi la psiholog, faptul ca esti constient ca asta te afecteaza, este un lucru bun. Curaj!
 3

Am 25 de ani si simt ca nu am realizat nimic in viata si ca nu imi pot gasi scopul. Am facut studii superioare si masterat. Am plecat in Anglia in ideea ca voi fi remunerata mai bine, dar nu ma pot acomoda si simt cum intru in depresie deoarece nu imi pot gasi un job.

Mesaj anonim, prin terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna ziua! Sunt Adela si am 25 de ani. Simt ca nu am realizat nimic in viata si ca nu imi pot gasi scopul. Am facut studii superioare si masterat in inginerie. Am plecat in Anglia in ideea ca voi fi renumerata mai bine decat as putea in tara, indiferent de clasa sociala pe care o voi avea. Insa, nu ma pot acomoda si simt cum intru in depresie deoarece nu imi pot gasi un job pe care il pot face din punct de vedere fizic. Si zic asta pentru ca nu am stat tocmai bine din punct de vedere al sanatatii. Sunt cardiaca, am probleme cu coloana, sunt operata pana la varsta asta de 8 ori din cauza unor hemangioame si a unei tumori la picior. Pe langa toate astea, am facut pasul de a parasi tara deoarece am vrut sa uit de crunta perioada depresiva in care prietenul meu de 3 ani s-a despartit de mine si in acel timp a avut pe cineva. Mi-a fost enorm de greu sa accept ce s-a intamplat si nu am uitat complet nici in prezent. Imi este teama ca ar putea sa o faca din nou desi sunt proaspat ceruta in
casatorie de el. Nu stiu acum incotro. Nu stiu ce imi place sa fac si cum sa imi gasesc un drum al meu. Imi este teama de esecuri in relatie si in viata mea profesionala. Acum ne gandim sa ne intoarcem in tara si sa reluam de unde am ramas…

Bună ziua. În primul rând vă recomand să vă dezidentificaţi de problemele de sănătate prin care aţi trecut sau treceţi: aşa că puteţi spune, de exemplu, sufăr de o boală cardiacă, sau am o boală de inimă, şi NU “sunt cardiacă”. Făcând astfel, veţi da o şansă şi celorlalte părţi ale dumneavostră să existe şi să-şi dezvolte potenţialul :) În al doilea rând, vă sugerez să priviţi cu atenţie ce anume din ceea ce vă oferă acest bărbat vă atrage aşa de tare încât să treceţi peste suferinţa cauzată de despărţire.
 1
Sunt multe posibilitati prin care poti castiga bani in ziua de azi, daca esti flexibil si te poti adapta. Sunt lucruri pe care le poti face de acasa, te poti angaja la un call-center, poti face activitati care nu implica munca fizica grea, depinde ce iti doresti si cat esti de dispusa sa te indepartezi de domeniul pe care l-ai ales. Posibilitati exista, se lucreaza si de la distanta, si pe internet, poti face un curs de calificare acolo, trebuie doar sa ai curajul sa incerci si sa cauti idei, oportunitati, solutii. In ceea ce priveste relatia ta, ai stat de vorba cu partenerul tau despre ce s-a intamplat? Stie ca ti-a afectat increderea in el si in relatia voastra? Este necesar sa vindeci rana pe care ti-a produs-o acea despartire, altfel vei intra cu aceste temeri, cu neincredere si resentimente fata de partenerul tau in casnicie. Te sfatuiesc sa incercati macar cateva sedinte de terapie de cuplu, este spre binele relatiei voastre si a viitoarei casnicii. Curaj!
 2

Chiar este persoana geloasa dintr-o relatie singura de blamat? Problema mea este gelozia pe care nu o mai suport, cu sentimentul de nedreptate ca sunt singura facuta vinovata de acest fapt.

Mesaj anonim, prin terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna ziua tuturor,

Mi se pare interesant site ul si am decis sa impartasesc si povestea mea, asemenatoare cu alte mii de povesti legate de gelozie.
Tot citind despre subiect apare prezentat ca ceva oribil, paranoic, delirant in conditiile in care nici lumea in care traim azi nu este tocmai cea mai in ordine si cea mai corecta.
Intrebarea este : chiar este persoana geloasa dintr-o relatie singura de blamat ? Nu cumva ceva provoaca si alimenteaza acest comportament ?

Contexul este urmatorul :
Am avut toata copilaria impresia ca am crescut in umbra fratelui care a acaparat toata atentia, nu a fost niciun secret pentru nimeni ca fiind mai mic si mai bolnavicios din fire avea parte de mai multa dragoste si mai multa toleranta si intelegere
Nimic de semnalat in ceea ce priveste activitatea mea scoalara, am fost elev olimpic national, am avut bursa… mi-a placut scoala si imi aduc cu drag aminte de acei ani
Relatiile de prietenie sunt un domeniu foarte deficitar pentru ca nu am fost pe aceeasi lungime de unda cu gasca din care faceam parte, pe vremea adolescentei mele luasera amploare manelele si o manelizare a intregii societati in care eu nu m-am regasit. La acest lucru s-a adaugat si un control strict al parintilor mei care nu imi permiteau fuste prea scurte, sau escapade pana noaptea tarziu, ceea ce era un must have pentru integrarea in gasca si pentru succesul la baieti. In ziua de azi le multumesc pentru acest control strict.
In viata sexuala nimic de semnalat, totul se intampla asa cum e normal chiar peste asteptari din toate punctele de vedere
Partenerul actual este o combinatie de intelegator si impulsiv in ceea ce priveste gelozia mea. Asa cum si eu sunt o combinatie de instinct si logica legat de aceeasi problema. Ma simt provocata si manipulata in conditiile in care eu nu percep reactiile mele ca fiind deplasate : ofer respect si cer respect in schimb, nu ne plimbam de mana si el se uita dupa alte femei, nu i-am interzis sa faca asta cand este cu baietii dar nu cu mine. Dar noi ca un cuplu sa discutam despre cat de atragatoare sunt alte femei, este peste puterile mele, imi face rau aceasta comparatie.
Si eu la randul meu sunt atragatoare pentru unii barbati si sunt constienta, as putea sa joc aceasta carte, dar nu ma intereseaza. Nu vreau sa fac acest lucru pentru ca ar fi cu o furie inzecita si sunt constienta de raul pe care l-as face. Ma minte si imi ascunde lucruri cu scopul de a ma proteja si de a evita discutiile. Nu este o solutie ca ma simt cu atat mai « prostita pe fata » atunci cand aflu.
Ocupatie cu intelesul de hobby : sportul in general, pe locul doi este shoppingul normal ca majoritatea femeilor
Am crescut intr-o familie modesta dar unita si care a facut toate eforturile ca sa avem o viata frumoasa.
Problema existenta este gelozia pe care nu o mai suport, si sentimentul de nedreptate ca sunt singura facuta vinovata de acest fapt in conditiile in care perceptia mea este ca sunt provocata. Nu obisnuiesc sa controlez telefoanele sau mailurile/conturile de socializare, dar imi place atunci cand nu inteleg ceva sa intreb pana am raspunsul care imi convine si care mi se pare satisfacator. Sunt si momente in care ma blochez si nu mai sunt receptiva la nimic, nu vreau sa aud scuze si explicatii si ce vad cu ochii mei imi este suficient dincolo de toate vorbele pe care as putea sa le aud
Sunt eu singura nebuna in aceasta lume care parca nu mai are nicio regula de moralitate si de bun simt si care confunda libertatea cu libertinajul ?

Depinde.gelozia dintr-o oarecare doză e bună dintr-o relație.problema intervine când depășește nivelul normal. Dar după cum prezinți situația cred ca relația voastră are niste hibe si le puteți discuta in terapie
Tu ai anumite așteptări si probleme nerezolvate din trecut.el nu s-a maturizat complet încă. Aveți nevoie să rezolvați anumite bube si apoi sa vedeți ce e de făcut
Buna ziua! Din ce povestiti eu inteleg ca va simtiti provocata si cred ca ceea ce doriti sa spuneti este ca reactiile dvs si sentimentul de gelozie este generat si de comportamentul partenerului, intrebarea fiind daca sunteti dvs “nebuna” sau nu. Este clar ca aveti o vulnerabilitate care provine si din copilarie si care va face sa reactionati mai usor si sa fiti mai geloasa in relatia actuala. Nu sunteti vinovata, trebuie doar sa constientizati acest lucru si sa incercati sa il rezolvati intr-o terapie. Pe de alta parte, este foarte posibil ca partenerul intr-adevar sa va provoace, si sa o faca inconstient, dand apoi vina pe dvs ca sunteti geloasa. Eu spre exemplu nu vad ceva constructiv in a discuta despre cat de atractive ni se par alte persoane in cuplu, faptul ca noi suntem atrasi vizual si de alti oameni poate fi tinut pentru noi, nu trebuie sa devina un subiect de discutie. Intrebarea este de ce ar simti partenerul nevoia sa faca acest lucru? Eu din mesajul dvs inteleg ca nu va deranjeaza atat situatia in sine (ca partenerul se uita si dupa alte femei) cat faptul ca partenerul dvs nu accepta si nu intelege ca ceea ce face el va deranjeaza, in plus vinovata sunteti facuta tot dvs, ca sunteti geloasa. De aici ati acumulat atata furie, pentru ca nu aveti certitudinea sau recunoasterea ca partenerul va starneste gelozia si dvs nu sunteti nebuna, ceea ce percepeti dvs fiind o contradictie intre ceea ce face si ceea ce spune partenerul. Recomandarea mea este sa explorati pentru dvs cauzele geloziei intr-o terapie individuala, cat despre relatia de cuplu, cred ca partenerul dvs este nesigur pe el si trebuie inteleasa cauza pentru care va provoaca. Doreste sa va faca geloasa? Incearca sa-si diminueze anxietatea, discutand despre alte femei pe care le considera atractive? Important de inteles este ca doi parteneri nesiguri pe ei intra intr-o dinamica inconstienta prin care se chinuie reciproc, unul starneste gelozie pentru a se simti dorit sau chiar pentru a ii creste stima de sine, altul incearca sa anticipeze si sa controleze comportamentul celuilalt, oricum insa, ambii parteneri sunt o oglinda unul pentru celalalt….
 3
Buna seara! Draga mea, nu esti nebuna; nu-ti mai spune asa! Observatia mea este ca de la un anumit timp, nu ai reusit sa te adaptezi/ integrezi la mediul social si nu reusesti sa gestionezi situatiile din cuplu. Mai mult, se pare ca au aparut neancrederea si probleme de comunicare. Pare obisnuit deja pe acest site; dar in cateva sedinte de psihoterapie ai putea sa intelegi mai multe despre tine si sa identifici noi modalitati de relationare, de comunicare si exprimare emotionala (care se pare ti-a fost interzisa in copilarie); cu alte cuvinte sa devii mai puternica si sa depasesti situatiile. Mult curaj si..numai bine! Se poate depasi!

Loading

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

19313 raspunsuri primite pentru 4121 intrebari | Vezi toate intrebarile
consiliere psihologica gratuita