Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua. Nici nu stiu cum sa formulez. Stiu ca cev nu este in regula cu mine. Ideea este ca mincesc mult si oboseala psihica atinge in scurt timp cote maxime. Lucrez in domeniul publicitar undeva intre 8 si 14 ore pe zi. Imi este teama sa nu dau intr-o depresie sau ceva de genul. Acasa situatia este oarecum tensionata. Locuiesc cu tatal meu nevasta lui si sira mea de 4 ani jumate. Ai mei fiind divortati. De mama nu as vrea sa povestesc ca este urata situatia cu ea. Prieteni nu prea mai am. Singurii cu care mai ies sunt tovarasi de pahar ca bine inteles m-am imprietenit si cu berea. Sunt constient ca am o problema dar nu stiu ce. Cea mai mare frica o an de o depresie. Ma puteti ajuta cu un sfat? Va multumesc

Este bine ca ati constientizat starea si va puneti intrebari. Inteleg ca ati incercat sa faceti fata situatiei dar nu sunteti multumit de rezultat. Poate v-ar ajuta sa discutati cu un terapeut si astfel sa vedeti situatia dintr-un punct diferit de vedere. Asta v-ar ajuta sa gasiti solutia potrivita.

problema este exact ce ne-ati scris iar frica de depresie (desi eu ma gandesc la sindromul de burnout) este justificata. Cum a spus si colega mea, ma gandesc ca este momentul propice unei explorari. Curaj!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:De cand ma stiu am tot invatat la scoala ca sa ii multumesc pe parintii mei, in privinta asta nu i am dezamagit niciodata, stiu ca nu m au fortat sa urmez profilul de filologie la liceu, ci eu am vrut, stiu ca nu m au fortat nici sa ma duc la facultatea de litere si totusi m am dus fiindca imi tot repetau si continua sa o faca ,,noi vrem sa ajungi cineva” ideea e ca am vrut si eu la litere, voiam sa fiu profesoara, insa am tot stat si m am gandit daca vreau cert lucrul asta…acum imi dau seama ca nu, nu mai vreau, dar nici nu le pot spune parintilor mei fiindca ei ar fi foarte nervosi pe mine si mi ar striga faptul ca si au cheltuit banii cu mine, si bineinteles ca nu vor accepta si vor fi foarte dezamagiti…ce sa fac? vreau sa renunt sa fac altceva cu viata mea, locul meu nu mai e la facultatea de litere…

Felicitări ca ți-ai dat seama! Investiția în educație nu e niciodata zadarnică. A contribuit la formarea ta ca om (intelect, cultură, caracter). Formarea ta îți va folosi în orice ai alege să faci. Mergi cu curaj înainte, un om care își descoperă pasiunea, e un om împlinit.

Asa cum ai realizat dupa un timp destul de lung ca voiai sa fii profesoara, asa s-ar putea sa-ti schimbi iar optiunile. Nu ai precizat varsta, dar banuiesc ca nu ai avut timp sa expersezi munca pentru care te-ai pregatit si ti-ai facut studiile, deci nu prea stii daca esti facuta pentru asta sau nu, daca vrei asta sau altceva. Adevarul este ca atata timp cat nu se pune accent in liceu pe vocatie si nu se cultiva inclinatiile copilului pentru ceea ce il atrage, este foarte greu sa te decizi cam ce ai vrea sa faci si pe ce drum sa o apuci. De obicei esti influentat fie de parinti, fie de cercul de prieteni, fie de trend, de moda, etc. Daca nu au existata evenimente in viata ta in ultimul timp care sa te deturneze de la ceea ce faci acum, s-ar putea ca nemultumirile tale sa fie mai profunde si refulate, neavand puterea sa te lupti cu ele. Ar fi bine sa discuti cu o persoana neutra, de specialitate, cu ajutorul careia sa te edifici ce vrei, ce poti si cum vei putea sa alegi macar de acum incolo astfel incat sa fii impacata cu tine.

eu as adauga sa ai incredere in capacitatea parintilor tai de a face fata momentului chiar daca vor simti ceva neplacut, in timp trece. Ideea voastra, ca familie, este sa iti fie tie bine profesional si in consecinta si personal; a nu fi profesoara nu inseamna ca nu o sa mai poata sa iti fie bine. Curaj si incredere!

Nu ne-ai spus ce an esti la facultate. Daca esti catre final, poate ar trebui sa finalizezi totusi studiile. Oricum incearca sa te angajezi undeva sau sa faci un internship fie in leg cu studiile urmate, fie in alt domeniu. E greu sa iti dai seama ce ti-ar placea sa profesezi fara sa incerci macar in plan real acest lucru. La noi, in sistemul de invatamant se mizeaza mai mult pe teorii depasite de realitatea pietei locurilor de munca. Asa ca experimenteaza, implica-te ca voluntar sau intern pe domenii care te atrag si vezi cum este.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua. As vrea sa ma sfatuti cum sa-i explic fetitei mele de 9 ani ca sunt insarcinata cu al treilea copil. Cea mai mica e tot fetita. Deoarece ea era foarte categorica in privinta aceasta. Acum ne gindim cu sotul cum sa-i explicam ca sa nu o stresam deoarece e foarte emotiva, geloasa si chiar egoista.Va multumim mult.

Aceste reactii ale copiilor apar cand isi fac griji cu privire la dragostea pe care le-o poarta parintii, la timpul petrecut impreuna, la atentia oferita fiecaruia, mai ales cand mai apare un fratior/surioara. A fi categoric presupune, in acest caz, nu un raport de putere, ci o opinie. Asigurati copilul ca a fost auzit, inteles, ca este iubit, dar ca dumneavoastra, parintii, ati hotarat altceva. Este cu adevarat un factor de stres, insa intesitatea este atat de mare pe cat ii permiteti sa fie. Succes!

Majoritatea școlilor au cabinet ptr consiliere. E aiurea ca le ocolim. Când creștem ne dăm seama că e păcat că la timpul acela n-am profitat de aceasta oportunitate pentru a ne dezvolta frumos.emotivitatea,gelozia,egoismul nu o sa treacă cu timpul așa de la sine. Mai ales dacă nu facem nimic pentru asta.
Oricum, dacă aș fi în această situație as încarca să iau legătura cu acel psiholog scolar ( care e si gratuit) încercând să fac o programare după orele copilului.iae micutei i-as spune că după ora X să meargă acolo ptr dezvoltarea ei. Lucru asta o sa se vadă și la rezultatele școlare.
Asta ar fi la problema cu gelozia..care nu e deloc de neglijat.
Acasă, as încerca să aflu de unde izvoraste gelozia ei…
Iar privitor la copilașul care urmează…. As încerca să-i induc ideea că ea și-ar mai dori o surioară. ( Ne-am uita seara la un film de exemplu si as spune ,, uite, ce fericiți sunt. Si eu mi-as dori o familie așa mare…” Apoi, în altă seară i-as pune un film în care o soră e geloasa pe cealaltă să vadă cât de urât e…Si as încerca să-i explic unde greșește fetița din film si cum ar trebui să gândească… Ca nu are motive să fie geloasa etc
La 9 ani e destul de măricică.. o să înțeleagă.
Oricum, cel mai indicat ar fi să apelați la un specialist.

Ii puteti spune ca din dragostea dvs si a sotului dvs veti aduce pe lume un nou bebe, dar ca acest nou eveniment nu o sa afecteze iubirea fata de fiica dvs, ba mai mult ca va sprijiniti si pe ajutorul ei pentru ingrijirea noului bebe, a sorei mai mici. De cele mai multe ori copiilor le este teama de un nou membru in familie. Le este frica ca vor pierde atentia parintilor, ca nu se vor simti la fel de speciali in ochii parintilor cum au fost la inceput….De aceea, este bine sa incercati sa o implicati spre exemplu in alegerea variantelor de jucarii pentru noul bebe, a hainutelor, sa se simta inclusa in aceste pregatiri pentru a metaboliza usor, usor ideea si noua structura familiala. Acest gand aplicandu-se si la sora mai mica. Mult succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua, am 28 de ani, sunt femeie si am o problema in cuplu. Am cunoscut-o pe iubita mea acum aproape 3 ani si timp de 10 luni am avut o relatie la distanta in care ne vedeam cam o data pe luna. Am avut certuri si atunci, dar nimic foarte grav. Dupa 10 luni ne-am mutat impreuna si in urmatoarea perioada au inceput certurile. Ma gandesc ca in fiecare cuplu exista probleme odata cu mutatul. In principal ne certam de la faptul ca eu nu comunic foarte bine, de la anumite convingeri diferite pe care le avem (gen alimentatia, anumite preferinte, obiceiuri legate de religie), iesitul in oras cu prietenii sau colegii de munca pentru ca ea nu a avut prieteni in noua locatie,moment in care eu, desi am inteles-o m-am simtit controlata. Mentionez ca financiar am fost separate si ulterior au aparut discutii legate de achizitionarea unor lucruri impreuna, gen masina, mobila si m-am blocat. Totodata nu pot comunica foarte bine, daca am ceva de spus mi-e frica sa nu-l ranesc pe celalalt sau sa
nu ne certam. Desi iubita mea s-a schimbat si nu mai are tendinta de a ma controla eu inca resimt acest comportament chiar si cand acesta nu mai e prezent.Ultima oara am uitat sa verific telefonul si ea m-a sunat de mai multe ori pentru ca trebuia sa ne vedem, iar eu nu am inteles acest lucru si cu toate ca am gresit neintelegand mesajul si apoi lasand telefonul deoparte am simtit si o oarecare urma de control, desi ea isi dorea doar sa dea de mine. Am ajuns sa nu mai facem aproape nimic impreuna. Cand vreau sa fac ceva , gen sa citesc sau o alta activitate personala, ma simt ciudat pentru ca o las singura si am tendinta sa imi inchipui ca pe ea o deranjeaza pe baza celor intamplate la inceput si ma simt prost. Totodata mie nu imi place foarte mult sa ies in oras si ea simte aceasta nevoie, iar eu in acele momente ma gandesc mai mult la nevoile mele decat ale ei. Consider ca atitudinea mea este legata oarecum si de relatia mea cu mama, pentru ca ea este o fire foarte autoritara, nu
poti spune nu in fata ei si mereu in copilarie a considerat ca daca imi satisface nevoile fizice e suficient.In momentul in care i se spune nu, ea aduce in vedere faptul ca e bolnava si nu o respect, iar eu ma simt vinovata. M-a invatat ca orice lucru de rezolvat sa fie rezolvat de tata, pentru ca atunci cand am fost mica am fost foarte bolnava si amandoi au vrut sa ma protejeze. Mereu m-a facut sa imi doresc sa fiu mai buna si chiar daca eram cea mai buna trebuia sa fiu mereu si mai buna. Cred ca de asta mi-am pierdut increderea in mine, tin minte ca in liceu m-am certat foarte mult cu mama. Acum cred ca din aceasta cauza nu reusesc sa empatizez cu ceilalti si mai ales cu iubita mea. Mereu cand vrea sa facem ceva ma gandesc mai intai daca eu ma simt ok cu activitatea respectiva si nu fac compromisuri. Ea imi spune sa merg la psiholog, dar eu consider ca raspunsurile se afla in mine si eu ar trebui sa le aflu si refuz ideea. Desi o iubesc nu stiu sa-i arat acest lucru si acum lucrurile stau sa se prabuseasca, daca nu cumva deja s-au prabusit. Stiu ca problemele mele nu ar trebui sa fie si problemele ei si ar trebui sa ma schimb si sa ma accept pe mine mai intai. Nu stiu cum sa-i arat ca eu o iubesc.Ea sustine ca nu o iubesc si nu o condamn pentru ca faptele mele nu arata asta.

Un psiholog v ar ajuta sa scoateti la iveala raspunsurile din dvs. Acesta nu vi le va furniza el insusi… Primul pas a fost facut-acela de a constientiza existenta unei probleme,precum si dorinta de a o rezolva. Curaj si succes!

Sigur ca raspunsurile se afla in dvs. Dar de cele mai multe ori faptul ca suntem subiectivi nu ne ajuta sa vedem situatia si din alt punct de vedere. Tocmai aici va ajuta un demers terapeutic: sa vedeti situatia altfel si sa gasiti solutiile.

Este corect raspunsurile se afla in Dvs si cu sustinerea unui life coach veti afla raspunsul corect. Astfel veti stii cum sa va schimbati comportamentul si care este decizia cea mai corecta.

Nimic din ceea ce avem nu poate fi luat si nimic din ceea ce nu vrem nu poate fi adaugat! Ideea este toate trec, dar depide cum si ce consecinte decurg din asta! Nu intodeauna avem puterea de a vedea clar cum stau lucrurile pentru ca privim doar prin prisma unilaterala, prin lentila proprie si judecam doar din “papucii” nostrii. Lucrurile se petrec la jumatate de drum, intre emitaor si receptor, depinde de intentii si de cum sunt receptate mesajele. Ceva din tine produce la ea un comportament si ceva din ea iti determina tie anumite reactii. Faceti bine si mergeti amandoua la o consiliere de cuplu si vedeti de ce ati ales ce ati ales si daca sunteti impacate cu alegerile pe care le-ati facut.

refuzul de a merge la psiholog/psihoterapeut inseamna in sine ‘ceva’… poate un refuz inconstient de a te vindeca? Psihoterapeutul este si un ghid, printre altele, care te poate ajuta sa ajungi mai repede unde iti doresti. Curaj!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Bună. Mă numesc Anda, am 19 ani. De ceva timp trăiesc o stare de spirit ciudată. M-am mutat într-o altă țară, alt oraș, oamenii din jurul meu sunt și ei noi. Am impreisa că locul meu nu e aici, că nu sunt acceptată de cei din jurul meu. Nu pot avea încredere deplină în mine și mă simt foarte aiurea. Cînd eram acasă, la școală aveam aceiași stare, că lumea din jur nu mă acceptă, că sunt mai rea ca alții. Cum aș putea scăpa de asta? Mă puteți ajuta cumva, vă rog?

ideal ar fi sa discuti mai multe sedinte cu un psihoterapeut. Mediul online este limitat si nu poate sa iti ofere decat generalitati in situatia descrisa de tine. Imi imaginez ca este stresanta pt tine aceasta schimbare mare si ca ce simti este reactia la aceasta schimbare. Faptul ca in trecut te simteai similar necesita aprofundare. Ai putea incerca un numar de sedinte online… poate iti ofera cateva raspunsuri, insa ma gandesc ca s-ar putea sa fie nevoie de o calatorie mai lunga. Curaj si succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua,Intrebarea mea este un pic mai diferita sa zicem.
As dori sa tin cursuri de dezvoltare personala si stiu ca imi trebuie o certificare.
Pot face cursuri aici pentru a primi aceasta certificare mai departe ?
Mentionez ca sunt absolventa licentiata a facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din cadrul Universitatii Bucuresti

Multumesc anticipat

la ce va ganditi cand spuneti ‘dezvoltare personala’?

Grupurile terapeutice ( cum sunt cele de dezvoltare personala) trebuie conduse / dirijate de un terapeut care a urmat un program de formare pentru terapia de grup.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua! Sunt divortata de 29 ani, cu 3 relatii indelungate pana la varsta actuala, 57 ani. Dupa ultima relatie, terminata prin decesul partenerului, nu am avut curajul sa incep o alta relatie decat dupa 7 luni. Acum am intalnit un barbat care m-a atras mai mult prin inteligenta sa, dar nu numai, amandoi avand studii postuniversitare, dar nu-i inteleg comportamentul. Ne-am intalnit de 3 ori dupa care a urmat o intrerupere de o luna, in sesnsul ca nu ne-am mai vazut dar ma suna zilnic. Motivul invocat fiind functia pe care o are. E detasat in alta localitate, el fiind din Bucuresti. In urma unor discutii, spune ca ii plac, ca il interesez ca persoana, altfel nu ma mai suna, dar pentru a stabili o relatie indelungata, trebuie sa cunoasca bine femeia. Chiar mentioneaza ca nu numai sexul e prioritar ci intelegerea spirituala, pentru el, conteaza mai mult. Nu stiu cum sa procedez. Pana acum am continuat jocul dar simt o nesiguranta. Imi este frica sa nu am o deceptie. Deja am trecut prin momente grele cum am spus mai sus si nu cred ca mai pot face fata. As avea nevoie de o parere. Multumesc anticipat.

parerea mea este ca s-ar putea sa va fi pripit in a avea aceasta relatie; poate este prea curand, poate 7 luni nu au fost suficiente? Daca simtiti ca este mai bine sa fiti mai prudenta, atunci poate ar fi bine sa va ascultati instinctele. Succes!

Poate ca vedet intrarea intr-o relatie in mod diferit. Daca simtiti ca investiti prea mult poate este nevoie sa incercati sa va protejati pana vedeti cum stau lucrurile.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Sufar de paranoie. Sunt sigur de asta caci mi-am confirmat singur simptomele. Dar cred ca mai este ceva. Simt o dorinta de a ucide oamenii pe care ii cred eu “nepotriviti”. Dar nu arat acest luctu. Doar imi imaginez cum ii ucid.
Nu au avut loc prea multe evenimente negative in copilaria mea. Doar ca am avut un tata alcoolic si putin violent cu fratii mei. Si mama a fost putin violenta cu fratii mei cand faceau pozne. Eu sunt cel mai mic dintre ei. In scoala am fost un baiat comunicativ pana la sfarsitul clasei a VI-a. La sfarsitul clasei a III-a m-a transferat mama la o scoala de la tara caci trebuia sa stea cu bunica caci avusese doua accidente vasculare si nu se mai putea ingrijii singura. Am stat un an acolo. In clasa a V-a ne-am mutat iar la oras, impreuna cu bunica. Cat am stat cu bunica, am inceput sa dezvolt o ura pentru ea, dar nu stiu de unde. Nu a stat mult la oras caci s-a mutat mama iar la tara impreuna cu ea. Eu am ramas cucea mai mare sora a mea. In clasa a V-a m-am reintregit cu fosta mea clasa, si in acelasi timp cu fosta mea ” gasca”. Fiind o gasca de baieti mai “rebeli” si eu un baiat bisericos (caci mama era un devotat crestin), tratam glumele lor ca fiind de prost gust si amenintatoare.
Cum ar fi salutul “uai m*ie” etc. Glume de baieti daca pot sa le zic asa. Pe langa acestea, mai faceau si actiuni copilarest precum impinsul in zapada, ciupituri, etc. Totusi, eu interpretam acele glume ca un atac. Atunci am inceput sa nu vorbesc cu nimeni de teama de a nu fi atacat sau spurcat. Relatiile familiale nu prea merg bine. Nu pot sa am incredere in ei. Parca as vrea dar nu pot. Pe mama am considerat-o mereu prea protectoare. A vrut mereu sa stie unde sunt, cu cine, ce fac. Cred ca era in stare sa imi puna microfoane si camere pe haine. De aceea hotarasem sa nu ii mai zic nimic din ceea ce fac, nici la scoala nici afara. Tata a avut un inceput de schizofrenie(nu stiu exact cum se scrie). Dar din cauza sederii lui in Spania caci acolo lucra. El statea singur acolo.
Va rog sa ma ajutati. Am uitat sa mentionez ca sunt foarte usor iritabil cu stari diferite de pe o zi pe alta. Uneori rad pur si simpu de mine insumi.

eu inteleg ca ai adunat foarte multe lucruri, din punctul meu de vedere foarte ‘grele’, care merita mai multa atentie. Incearca sa gasesti un psihoterapeut si incepe sa explorezi toate aceste trairi si ganduri pe care le ai; online ar fi insuficient. Succes!

Ce simptome spuneți că aveți de considerați că suferiți de paranoia ?
Cu stimă,
psih Tiberiu Seeberger

Probabil ati adunat multe nemultumiri, poate chiar ura. Discutati cu un terapeut.

Foarte buna descrierea propriei persoane. Incearca sa vorbesti despre asta cu o persoana pregatita,ce stie sa asculte si sa aiba rabdare sa iti gasesti propriile rezolvari. Te vei cunoaste mai bine si vei avea bucuria dezvoltarii personale.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:buna seara.
ma confrunt cu urmatoarea problema. am nascut de curand.mai am o fetita de 9 ani. cand eram insarcinata ma pupa pe burta,vorbea cu viitoarea ei surioara etc…cand a aparut o iubea, o giugiulea etc…bebele are 4 luni.de ceva timp o iubeste.dar am surpris o de multe ori ca o ciupeste ff tare…se razbuna.e geloasa.i am explicat de multe ori cum sa se poarte, ca gresteste etc..nu a functionat.am pedepsit o.pedepse constand in: interzicerea la tv, interzis la trotineta etc.
eu pe fata mare o iubesc, incerc pe cat posibil sa nu o ignor, sa nu simta ca cineva i a luat locul….citim seara, o pupacesc, iesim afara….doar ca ea simte ca o iubim mai mult pe cea mica.
va rog sa ma sfatuiti daca gresesc si cum sa o dezvat de acest obicei.
va multumesc

Bună ziua. Este normal. Până să se nască cea mică, cea mare era singura iubită de părinți. Acum are un concurent la dragostea mamei.
Cu stimă,
psih Tiberiu Seeberger

Eu nu sunt psiholog ci doar o “sora cu 8 ani mai mare”. Cred ca faptul ca o pedepsești “din cauza celei mici” adâncește prăpastia si dintre voi doua si dintre surori. Mai multa comunicare, mai multa empatie față de sentimentele ei, mai multe momente petrecute doar voi doua (ca in vremurile cand erați voi doua) ar ajuta mai mult decat pedepsele. Daca acest comentariu nu este oportun, il pot sterge.

As spune ca e de dorit sa separati ce simte de cum se comporta. Puneti limite comportamentului dar lasati libera comunicarea sentimentelor. Daca va simti ca ii sunt acceptate sentimentele, vor scadea in intensitate su frecventa manifestarea in act a acestor sentimente.

Ce mi-as fi dorit eu de la parintii mei, in calitate de sora mai mare: sa nu aud mereu “tu esti mai mare, trebuie sa cedezi, ea e mica, nu intelege”, sa nu o trimita pe cea mica, in grija mea, afară sau la întâlnirile cu prietenii mei, sa nu faca diferente intre mine si ea, sa imi inteleaga sentimentele (schimbarea e majoră in viata tuturor, o data cu apariția celui mic). Sfatul meu este ca in loc de pedeapsa sa discuti cu ea, calm, atunci cand are un comportament inadecvat: de ce te -ai comportat asa, ce ai simțit cand ai ales sa faci asta, cum ai fi vrut sa se intample, ce ar trebui sa facem cu toții pt ca tu sa nu mai faci asta…etc. in spatele unui comportament negativ se ascund niste sentimente, frustrari la care tu trebuie sa ajungi si sa le intelegi. Pedeapsa doar inraieste si instituie frica.

Din perspectiva de sora mai mare cu 7 ani va pot spune ce a făcut mama iar din perspectiva de mama cu doi copii (11 ani respectiv 6 luni) va pot spune ce fac eu ca mama ca sa combat gelozia dintre frați. Primul lucru în acest scop l-am făcut exact ca mama mea: i-am luat celui mare cadou de Big Brother (in cazul nostru a fost un skateboard). Apoi când am venit cu cea mica acasă i-am spus ca el are cel mai important rol în educația și creșterea fetitei pentru ca el va fi modelul ei. De asemenea l-am rugat sa ma ajute ocazional cu cea mica (sa ii citească o poveste, sa îmi dea un scutec sau șervețelele umede). Alt lucru important a fost sa le iau la amândoi cate ceva (dacă ei i-am luat o rochiță i-am luat și lui un tricou). El fiind la școală îl ascult mereu când îmi povestește ce a mai făcut în timpul zilei, îl ajut la teme și la nevoie ii cert pe amândoi nu doar pe el ca e mai mare.

Explicati copilului pe intelesul sau situatia. Vedeti ce anume o deranjeaza si rezolvati aceste lucruri. Copiii spun ce ii “doare” dar pe limba lor. Incercati sa intelegeti mesajul.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:buna. sunt mark si am probleme in casnicie…sotia mea tocmai ce a plecat pentru a nustiu cata oara problema e ca locuim in anglia si ea a plpecat in romania…avem 23 de ani de casnicie si un ultimul timp m-a daramat rau sotia. in urma cu 3 ani a avut o relatie in italia deci nu din auzite pana si pe fica mea cea mare a chemato sa-i cunoasca amantul. problema mea e ca o iubesc dar nici nu mai vreau sa trec prin acele momente. simt un gol imens cand ea e polecata si nu stiu cum sa fac fata. va multumesc.

poate este momentul sa incheiati aceasta relatie daunatoare. Inteleg ca va este greu sa stati fara ea insa pare ca ea nu mai este interesata de mult timp de aceasta relatie.

Decizia de a continua sau nu e doar a dumneavoastră. Dar pentru a-i face față sunt mai multe metode.
Una ar fi să umpleți acel gol cu activități care vă fac placere. Alta metodă ar fi să apelati la ajutor. Există multe persoane dispuse să ajute (consilieri, psihologi, psihoterapeuti) care lucrează și online și gratis ( de obicei prima ședință).Dumneavoastră sunteti un om cu multe calități. Plecarea soției nu schimbă asta.