Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua.Am19 ani ,sunt fata si de ceva timp nu ma mai inteleg cu partenerul.Imi interzice sa vorbesc,imi spune ca sunt nesimtita si ca am tupeu chiar si cand incerc sa spun ce ma doare,se "supara"(nu stiu daca e chiar suparare ) de la orice dupa ma evita si nici nu mi ofera sansa sa ii explic ca ma trateaza mizerabil .Ma consum si plang foarte mult,am ajuns sa mi cer scuze fara sa fie vina mea doar ca sa discute cu mine …am nevoie de un sfat,ajutor.Simt ca ma lasa psihicul .Ma omoara sa plang , sa ma consum mereu si sa imi asum o vina care nu exista doar pentru ca e asa incapatanat el si cu toate astea il iubesc.Va multumesc.

intrebarea cred ca este ‘ce te tine in aceasta relatie extrem de toxica?’, in afara de ‘iubire’. Persistand in aceasta relatie nu faci decat sa iti prelungesti suferinta. Daca poti, discuta cu un psihoterapeut despre situatia ta, macar pt o vreme, pt a putea invata cum sa ai relatii cu parteneri care nu te abuzeaza. Curaj, se poate!

ce iubesti cel mai mult la el? ce este iubirea, pana la urma? ai grija sa nu fie numai o indragostire prosteasca, iubirea e cu totul altceva. iubirea e ceea ce iti ofera, cum te face sa te simti cand esti langa el, ce simti sa oferi la randul tau, etc

Știu ca suna aiurea dar ești foarte tânără și nu merita sa stai cu cineva care te face sa suferi. Într-un cuplu mai apar și mici neînțelegeri dar nu într-una. Capu sus și privirea înainte.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

As vrea sa va povestesc pe scurt viata mea. Mama mea a rămas gravida din greșeală iar bărbatul acela nu m-a vrut din momentul în care a aflat ca urmează sa vin eu pe lume, ce-i clar nimeni nu m-a vrut dar a trebuit sa vin pe lume nedorita de nimeni. Pe data de 4 noiembrie 1999 m-am născut. Pe la vreo 2 anișori, mama m-a lăsat în grija bunicilor și a plecat în străinătate. Venea foarte rar acasă 1-2 ori pe an. Din aceasta cauza nu sunt atașată mai deloc de ea. Acum aproximativ 1 an am cunoscut un băiat mai mare cu 9 ani ca mine, de atunci suntem împreună. În vara, când am terminat clasa a lxa am fost în vacanta la el deoarece el lucrează în străinătate. FOARTE convinsa în momentele alea eram sa nu ma mai duc în țară, sa rămân cu el deoarece îl iubeam mult și încă îl iubesc nespus de mult. Zis și făcut, am renunțat la liceu pentru el. Însă am momente când regret ca am făcut totul pentru el. Nimic nu mai este ca la început, totul s-a schimbat. El a iubire mult pe cineva în trecut care si-a bătut joc de el și de atunci nu a mai avut nicio relație serioasa. De fiecare data când ne certam îmi pun aceeași întrebare " oare cu ea cum era? Se comporta mai frumos cu ea?" tot felul de întrebări de genul și îmi fac rău, plâng mult, ma consum, sunt o copila. Mereu îl întreb pe Dumnezeu " ce am făcut sa merit toate astea? De ce numai rău mereu?" Mereu ma gândesc ca ar fi fost mai bine sa nu ma fi născut, ca ar fi mai bine sa mor. Nu știu ce sa mai fac, va rog, am nevoie de ajutor!!!

Draga mea, in timp toate relatiile lucrurile se schimba….inceputurile sunt cu "fluturi in stomac", vedem doar ce ne place in partener, si noi ne straduim sa fim mai buni/frumosi/intelegatori decat suntem de fapt. Cu trecerea timpului, redevenim cei care suntem cu adevarat – cu bune si mai putin bune. Arta este sa ne acceptam si aceste parti mai putin bune (si la noi si la partener), si sa construim impreuna o relatie solida. Daca tu doresti o relatie cu acest barbat, cred ca este necesar sa-ti asumi responsabilitatea pentru partea care-ti revine tie pentru ca relatia sa functioneze. Chiar daca esti foarte tanara, pentru el esti femeie , nu copil. Ce as face eu in locul tau? M-as stradui sa devin independenta financiar – as cauta un loc de munca, as face ceva cursuri (gen masaj, manichiura etc) , as termina liceul etc. Si n-as mai face comparatii – daca relatia cu cealalta persoana era perfecta, tu n-ai mai fi fost cu el acum . Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

buna ziua, sunt intr-o situatie putin mai aparte! simt nevoie de a face sex(nu dragoste care sa implice sentimente) in permanenta! oricat as face , nevoia e inca prezenta.
poate fii vorba de o dependenta de sex?
sotul meu nu intelege nevoia aceasta peramenta si de multe ori ajungem la dispute pe aceasta tema! mentionez ca am 22 de ani, iar aceasta dorinta o am de cand am inceput viata sexuala la 16 ani.

Bună ziua. Nu cred că este bine să intrați într-o categorie cum ar fi cea a dependenței de sex. Ideea este că sunteți într-o situație care vă deranjează și doriți ajutor. Eu vă recomand să începeți o terapie și să discutați atât problemele prezente cât și cele din copilăria dumneavoastră.
Cu stimă,
Psih. Tiberiu Seeberger

si eu cred ca este de explorat impreuna cu un sexolog sursa acestei dorinte si as adauga un eventual consult ginecologic (poate exista niste chisti?) pt a inlatura o eventuala cauza organica. Succes!

Cred ca e ceva normal la 22 de ani..

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Am suferit o despărțire de fostul iubit . Orice lucru care ma supăra sau ma enervează ma duce din nou cu gândul la el indiferent de subiect . Nu pot manca sau sa fac orice altceva care îmi da timp de gândire deoarece tot la el ma gândesc și pe toți ii vad vinovați pt ceea ce mi se întâmplă. Cu părinții nu ma înțeleg bine deoarece nu sunt asa deschisa și ei sunt foarte strici . La școală nu sunt motiva deloc deși am note bune . Încerc sa rezolv dar deși sunt conștientă ca nu e bine ce fac sa urlu mama , sa ma port urat cu prietenii și sa fac altele nu ma pot controla . Va rog sa ma ajutați.. multumesc mult

Discuta cu parinti si apelati la un terapeut. Pentru tine este o perioada dificila si ai nevoie de sprijin pentru a trece prin aceasta perioada.

se pare ca inca suferi despartirea ,te-ai despartit tu de el sau invers ,daca te-ai despartit tu de el ,atunci situatia te-a socat destul cat sa provoace un dezechilibru in interiorul tau , alege ce este cel mai bine pentru tine ,atragei atentia iubitului,parintilor,prietenilor,iar daca te iubesc cu adevarat ,te vor intelege ,si veti merge mai departe impreuna , cu siguranta familia te iubeste ,doar modul in care iti arata e putin diferit de ceea ce te astepti tu … nu-ti fa rau singura punand orgoliul in fata ,iar daca te vei impaca cu iubitul ,sa nu crezi ca va fi totul ca inainte ,nu va mai fi nimic ca inainte …va fi mult mai bine ….trebuie sa ai doar incredere in tine si sa-ti doresti sa fie bine .

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:buna dimimneata,
am un baietel de 4ani si 6luni,a inceput gradinita anul acesta.in afara faptului ca s-a imbolnavit mult mai des decat pana acum,a devenit foarte nervos,agitat,ne cearta,ne zgaraie,ne bate.Dar la gradinita nu se comporta asa,este foarte cuminte si ascultator.El este in general un copil energic,vesel,dar cum am spus in ultima perioada a fost foarte nervos.
va multumesc.
alina

Va recomand sa consultati un terapeut pentru a identifica motivele pentru care se comporta asa.

Daca doar acasa are acest comportament agitat si agresiv, inseamna ca ceva nu-i “prieste” din ce se intampla in casa. Poate fi relatia dintre dvs.si sot, sau starea de spirit din casa, inconsecventa comportamentala a unui membru al familiei, un sentiment de “gelozie”-nu vrea sa imparta iubirea lui pentru mama cu nimeni. Ar bine sa mergeti la un psiholog clinician care poate identifica corect cauzele coportamentului diferit si agresiv pe care il are. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Copii: vărstă, eventuale probleme.
Bună ziua ! Mă numesc Natalia, sunt de la Moldova. Mă socot în prezent cea mai nefericită, nearilizată ca părinte. Am o fiică matură deja de 21 de ani. Relaţii dintre noi fiind la distanţă (mă învinuieşte că am fost închisă faţă de ea şi acum e rece ea faţă de mine)Eu socot că prea mult i-am oferit, fiind una la părinţi, m-am străduit să-i ofer multe din ce a avut nevoie.Nu mi-a fost uşor şi mie, cînd eram însărcinată cu ea m-am îmbolnăvit grav de epilepsie, boala a durat practic 6 ani după naştere.Medicii mi-au interzis să mai am copii.Dragă psiholog mă doare sufletul şi nu ştiu cum să procedez. Daţi-mi un sfat…

In primul rand renunta la ideea asta ca i-ai oferit prea mult. Suna a repros…I-ai oferit tot ce ai putut tu mai bun pentru ca de asta facem copii. Apoi, copiii au nevoie nu doar de “oferta” materiala, ci si “de suport” psihologic, sa simta ca sunt intelesi, apreciati, iubiti. Nu esti nerealizata ca parinte (cu atâta mai mult, nu ii reprosa asta fiicei tale) ci esti un părinte împlinit: ai o fata sanatoasa, frumoasa, deșteaptă. Cand vorbesti cu ea, nu mai adu in discuție nici ce ai făcut pt ea, nici ca esti nerealizata. Discută cu ea deschis, asuma-ti (daca e cazul si stii unde ai gresit fata de ea), spune-i ca iti doresti ca de acum incolo sa aveti o relatie mai apropiata. Ascult-o, ajut-o, intelege-o, oferă-i sprijinul tau neconditionat.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Salut!Ma numesc Catalina.Am 20 de ani.Am 10 clase,nemaifiind posibil sa termin liceul,datorita costurilor. De ceva timp,ma intretin singura.Am locuit cu prietenul meu pentru o durata de 1 an jumate,acum de cateva zile ,m-am mutat singura.nu ne mai intelegem asa bine..credem ca avem nevoie de spatiu…Lucrez ca ospatarita intr-un restaurant…Sunt persoana destul de inchisa fata de ceilalti.Mai am 2 surori naturale,3 vitrege de tata.Eu cu cele doua surori naturale,am fost crescute la tara.Tata nu a lucrat niciodata,mama intotdeauna era rupta de oboseala Tatal meu ,se purta foarte urat cu ea,inca o mai face(desi ea inca munceste ca sa il intretina) si cu noi la fel..injuraturi ,batai..scandaluri cu mama..astfel incat,eu fiind cea mai mica..pe la 11 ani,am incercat sa ma sinucid.Apoi,nereusind,dupa cativa ani,mi-am facut un iubit.desi nu era inca vremea,ne-am mutat impreuna.dupa multe scandaluri cu a-i mei..A durat relatia noastra vreo 2 ani,pana am gasit pe alctineva ,de care chiar imi placea:D insa…a fost arestat,avand probleme cu politia-talharie.Trecand peste,m-am mutat in alt oras,am facut un curs de bucatar,am lucrat…am mai facut si alte cursuri..Toate astea,cand inca eu si prietenul meu eram ok..Mutandu-ma singura..realizez defapt cat de singura sunt.imi este teama de orice zgomot..imi este teama sa vin seara acasa .La servici ,nu ma gandesc decat la cat de urat imi va fi cand voi veni seara acasa.Mai merg din cand in cand la prietenul iar el mai vine pe la mine..insa tot nu imi este ok,chiar si cand se intampla asta..stiu doar ca anulez confruntarea cu problema mea.Stiu ca sunt puternica ,insa frica nu dispare.Frica ca sunt urmarita,ca cineva imi poate face rau..sau ca orice se poate intampla oricand.As dori sa scap de acest sentiment si ssa imi pot trai viata ,sa pot face lucruri!!Va multumesc pentru timpul acordat.

Buna! Nu pot spune sigur, dar pare sa fie vorba de o frica de singuratate, ce s-a camulflat in aceasta frica de a patii ceva. Chiar daca stai singura sau cu iubitul, poti fi urmarita sau talharita, deci sigur este altceva ascuns sub aceasta spaima. Poate te-ar ajuta sa vorbesti cu cineva despre asta, daca nu cineva specializat, un/o prietena care sa aiba rabdare, disponibilitate si intelegere. O zi buna!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua, sotul meu cu care sunt castorita de 5 ani dar avem o relatie de 10 ani. Are o fata acum in varsta de 22 de ani. Cand ne-am cunoscut el era deja despartit in fapt de sotie deci nu eu am fost cauza despartiri lor…. El din cauza unui stil de viata opulent cu care isi invatase familia si dupa o perioada de decadere din pdv economic el a fost nevoit sa plece destul de mult de acasa ca sa asigura acelasi standard. Astfel el a ajuns in Romania si aici sotia l-a anuntat ca vrea sa divorteze. El i-a spus ca e mai bine sa mai astepte pana cand fata o sa mai creasca. In tot acest timp el a avut grija de ele si financiar si sentimental pentru fata. In acest timp ne-am cunoscut si noi si am inceput o viata impreuna inclusiv si o afacere care incet cat de cat sa mearga dar neavand un stil de viata extravagant ci doar unul putin peste medie. Din pacate ulterior copilul a devenit moneda de schimb pentru sotie crezand ca el aici traieste in lux….In acelasi timp nici pe fata nu a putut sa o tina in frau… A terminat liceul destul de modest fapt caruia nu i-a permis sa poata sa intre la o facultate de stat de acolo ci doar una privata care costa mult. Am vorbit atunci cu fata explicandu-i ca e un efort financiar mare si ca trebuie sa invete sa incerce sa obtina si o bursa ceea ce ar fi fost un ajutor pentru noi. A trecut un an si a trebuit sa facem interventii ca sa-l treaca…iar ne-a facut promisiuni ca o sa invete si o sa mearga mai departe…In Al II lea o mare parte nu s-a dus la scoala…dar de fiecare data ne spunea ca nu are probleme si ca toate sunt ok pana cand am aflat adevarata situatie. Atunci a spus ca nu s-a dus ca s-a simtit singura ca nu e tatal ei langa ea si ca nu se intelege cu mama…Atunci ne-am hotarat sa o luam langa noi in Romania. Am discuta cu ea daca vrea daca nu vrea, daca vrea sa faca facultate sau vrea altceva si a spus ca vrea sa faca o facultate. Am umblat aici pana am reusit sa o inscriem la Univ Buc dar din pacate ce a facut acolo a facut si aici…Am intrebat-o daca e ceea ce-si doreste sau nu… Cu mine a avut o relatie buna pana cand a venit aici. Am facut pentru ea tot ce as fi facut si ptr copilul meu sau sora, nu am ingradit-o in a iesi din casa ci doar fiind intr-o tara pe care nu o cunoaste si nici nu-i vorbeste limba ne sie parea normal sa ne spuna macar cand pleaca, daca intarzie…am incercat sa-i fiu prietene si tot ce am cerut a fost doar respect fata de noi, liniste si armonie in casa…. Pe mine mai ales daca tatal ei nu e acasa fiind nevoit sa plece cateodata…pentru ea casa e hotel…doar sa se schimbe si sa plece… A avut cu ea multe discutii dar degeaba.Vrea multe dar fara a da nimic in schimb. Eu am decis sa fac un pas in spate si vreau sa ma distantez putin pentru ca nu stiu ce fel sa ma mai comport… Un sfat m-ar ajuta…
multumesc

Dacă are 22 de ani și nu urmează cursurile unei facultăți nu mai aveți nici o obligație sa o întrețineți. Se chema facultate pentru ca este facultativa. Probabil ca nu a avut ocazia sau mediul necesar sa se maturizeze. O consiliere de familie este oricând binevenită, cred ca v-ar ajuta sa va reglați mai bine rolurile și relațiile.

Va recomand sa apelati la un terapeut cu care sa discutati aceste lucruri. Ideal ar fi sa mergeti impreuna cu sotul.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua. Eu sunt casatorita de 14 ani, avem o casnicie fericita si linistita, doar un pic probleme financiare dar ne descurcam cum putem. Avem trei copilasi:cel mai mare fecior are 12 ani, al doilea fecior are 10 ani si a treia este fetita de 2 anisori. problema cu care ma adresez este comportamentul celui mai mare fecior de 12 ani. este in clasa a sasea si e destul de nervos, agresiv. are un comportament urit la scoala se cearta cu colegii, cu profesorii. Sau inceput toate mai mult din clasa a cincea dar il mai puteam urmari si tinea sub control. Acum insa nu mai reusesc, nu vrea sa faca nimic, nu vrea sa invete. De la 7 ani merge la Taekwon-do si la Scoala de Arte cinta la clarinet, aici are mare talent si era foarte bravo se descurca de minune, dar anul acest de studiu nu vrea sa faca nimic absolut nici intr-o directie, nu il intereseaza nimic. reusita la scoala este de 7,5 media da nu ma deranjeaza notele pe cit ma deranjeaza comportamentul. La eliberat de la Taekwon-do din motiv ca nu vroia sa mearga si chiar daca il trimeteam eu cu forta se ducea si categoric nu vrea sa faca nimic. Asa situatii face si la scoala daca il supara cumva profesoru atunci el se enerveaza si nu vrea sa scrie si sa lucreze la ore. Acasa am incercat diferite metode, dar cel mai mult discutam, aduc multe exemple urite ca sai arat ca ceea ce face el nu duce la bine, am incercat si cu pedeapsa ce tine de calculator, telefon, am incercat si cu bataia asa usurel nu tare, mai mult simbolic, am incercat sal sperii co o sal dam la o scoala de tip internat. Toate aceste metode ajuta o zi doua si iar din nou. Sau ma suna diriginta ca a facut ceva sau ma suna parintii copiilor ca ia ofensat sau chiar ia batut pe cineva. Am uitat sa mentionez ca anul acesta a fost ales seful clasei si imi pare ca e mai rau pentru dinsul. este tare mofturos ce tine de haine, frezura si multe altele. Dar cel mai grav ce consider eu ca este ca el niciodata nu recunoaste cai vinovat, el mereu gaseste mii de vinoveti doar nu el si nul pot convinge ca uite in situatia asta tu esti vinovat. Niciodada nu isi cere scuze el asa de la sine, mereu eu trebuie sa zic ca uite ai gresit trebuie sa-ti ceri scuze. Nu mai stiu ce sa fac si cum sa discut cu el, va rog din tot sufletul sa ma ajutati. Fratele lui cel mai mic este un baiat foarte disciplinat si la scoala si acasa. La scoala are purtarea exemplara si invata doar pe note de 9 si 10 si fara ajutorul meu. Si cel mai mare baiat mereu se ride si il ofenseaza si pe fratele lui mai mic. eu mereu i-am invatat ca sunt frati si ca trebuie sa se iubeasca sa fie cei mai buni prieteni dar nu se primeste. Mi se rupe inima cind vad ce se intimpla cu viata lui si tare mii frica sa nu il scap de sub control. Va rog frumos sa ma ajutati cu un sfat ce pot face si cum trebuie sa procedez… Multumesc

Situatia este destul de complexa pentru a va putea spune ce sa faceti. Ma gandesc la faptul ca ati putea apela la un terapeut cu care sa discutati mai pe larg situatia.

Fiul cel mare sufera si comportamentul deviant este răspunsul lui. Se razbuna, vrea sa pedepseasca. Este posibil sa se fi simtit abandonat cand au aparut fratii sai. Nu sunt clare multe aspecte, ar trebui sa vizitati un psiholog pentru a va lamuri.Succes!

Din ce descrieti inteleg ca fiul cel mare se simte descurajat si cere atentie.Daca nu o poate obtine in mod pozitiv o face in mod negativ.Aici intervin mai multi factori: aparitia fratilor mai mici , competitia cu cel de-al doilea frate , isi cauta un loc .Critica si controlul nu face decat sa-l descurajeze si mai tare , de aceea nu functioneaza.Incurajati-l pe ce stie sa faca cel mai bine , proiectati in el asteptari pozitive si gasiti modalitati de a coopera cu el , de a tine cont de nevoile lui .Apelati la nevoie la o terapie de familie.Succes!