Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Am un baietel de 3 ani si 4 luni si de ceva vreme plange la gradinita doar cand merge la masa cu toti copiii si de multe ori nu se cere la toaleta si face pipi pe el. Am incercat sa aflu de la el de ce face aceste lucruri si imi raspunde ca asa vrea el sau ca ii este frica de un domn cu “bormasina care face zgomot”. Am incercat in fel si chip sa-i explic si eu si doamnele educatoare ca nu vine nimeni, ca nu- i face nimeni nimic. In zadar. Plange isteric la masa de pranz. In rest nu am nici o problema cu el. Acasa nu are aceste manifestari. Cum sa il fac sa nu mai planga si sa nu mai faca pe el. Mentionez ca nu s-a comportat asa la inceputul anului scolar.

Copii fac asocieri și raționamente care pot părea bizare sau de neînțeles pentru adulți. Este posibil sa fi văzut pe cineva cu o bormașina și sa fi perceput ca ceva amenințator. Sfatul meu este sa apelați la consiliere de specialitate.

E clar ca are o frica. Vedeți sa nu se fi intamplat ceva la grădinița. Faptul că face pe el e o frica

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua,
Este vorba de fetita mea de 5 ani, care este al doilea an la gradinita si refuza categoric de aproape o luna sa mai mearga la gradinita. Am dus-o o perioada fortat (nu stiu cat de bine a fost), însemnând ca o imbracam fortat, si acolo o prelua o ingrijitoare care o lua pe sus si o ducea in clasa, unde nu mai plangea si se apuca de colorat, de scris, de joaca (la indemnul dnei educatoare care m-a asigurat ca ramanerea ei acasa ar fi cea mai proasta alegere).
Astazi am renuntat, nu am mai dus-o, desi i-am promis ca o iau inainte de somn (gradinita e cu program prelungit). De o luna de zile, de când dureaza aceasta situatie, am incercat sa aflu ce o supara asa tare si mi-a spus mai multe motive, dar când “rezolv” unul din aceste motive, apare altul si altul, pana la urma mi-a zis ca nu ii place NIMIC la gradinita. Mi-a zis prima data ca o obliga sa manance ciorba, am rugat sa nu mai insiste cu nici un fel de mancare (mai ales ca e un copil care mananca f bine orice, e f dezvoltata), apoi mi-a zis ca i se infunda nasul, apoi ca o impinge o fetita, apoi ca vrea sa merg cu ea pana in clasa (parintii neavând aceasta posibilitate, fiind un hol mochetat inaintea clasei ei prin care “nu avem voie” sa trecem).
In cele mai multe zile, desi dimineata o duceam cu plansete si impotriviri, dupa amiaza o luam destul de multumita, linistita, imi povestea ce a facut, etc. Dar in unele zile s-a intamplat sa o iau cu ochii in lacrimi, in una din zile mi-a zis ca educatoarea i-a zis sa isi caute alta gradinita pentru ca plange, ea nu mai vrea sa o primeasca (am intrebat-o a doua zi pe aceasta educatoare de cele intamplate si mi-a zis ca nu a folosit aceste cuvinte…).
Fetita mea refuza sa mearga la serbarea de iarna, desi stie ca vine Mosul etc…nu mai vrea sub nici o forma la gradinita aceasta. I-am spus ca o sa cautam alta gradinita, ca nu o sa ramana acasa, ca nu e posibil asa ceva, ca va trebui s amearga la scoala, prima data când i-am zis asta a zis : “sa mergem la alta gradinita”, imi spune ca nui vrea nici la alta gradinita (” o sa fac figuri si acolo”, ceea ce ma pune iar pe gânduri, ca de fapt nu are nici un motiv intemeiat pentru care nu vrea sa mearga).
Oscilez in a alege cauza, pentru ca ea isi schimba motivul pentru care nu ii place la gradi in fiecare zi, si , sincer nu mai inteleg nimic. Nici in educatoare nu am prea multa incredere, de cate ori am intrebat-o ce e de facut mi-a zis ca e rasfatata, e prea tarziu acum…si cu asta a rezolvat. Am luat-o de buna si o perioada de cateva zile am dus-o efectiv fortat acolo.
Noi mai avem un baietel mai mare, 9 ani, care merge la scoala, nu are probleme, se mai cearta intr-adevar amândoi. Alte situatii nu exista in casa (asa cum mi-a sugerat educatoarea) gen certuri, despartiti, divorturi, etc. Poate ca eu sunt mai dura cu copiii, dar neavând nici un ajutor (bunici, bone) si avand un program incarcat cu copiii (dus- intors scoala, gradinita, fotbal, gimnastica, treburi casnice etc), de multe ori ii grabesc, mai tip la ei si imi asum partea de vina (poate cea mai mare).
Sunt intr-un punct unde nimic se pare sa nu mai mearga privind refuzul acesta de a merge ;a gradinita. Nu stiu cum sa procedez: sa schimbam gradinita, sa luam doar o pauza de la aceasta, sa o duc la bunici la tara 2-3 saptamani (asta ar fi solutia sotului), sa insist in continuare si sa o duc asa fara voia ei… Mi-a mai spus intr-o discutie zilele trecute ca nu se joaca copiii cu ea, desi stiam ca are 2-3 fetite cu care se joaca acolo. In parc nu este cel mai sociabil copil, dar se joaca cu copiii, se joaca cu copiii familiilor cu care noi suntem prieteni. E o fire mai linistita, multi o apreciaza pentru asta (e varsator, nu stiu cat conteaza asta).
In speranta ca voi primi un raspuns, va multumesc si va doresc o zi buna!

E posibil sa se fi întâmplat ceva la grădiniță care sa o determine sa aibă aceasta atitudine, copii la vârsta asta fac asocieri și raționamente nebănuite de adulți. Încercați câteva ședințe de consiliere și explicati-i ca mersul la grădiniță nu este opțional, chiar dacă face o pauza. În același timp, copii întotdeauna testează limitele sa vadă cat de departe pot merge, a fi părinte este o provocare continua unde sa pună aceste limite, a nu fi rigid și nici exagerat de permisiv.

Cereți -i să vă dea ea soluția optimă, în condițiile în care va trebui oricum să se întoarcă finalmente la (o) grădinița. Ceva la modul ” Noi , părinții, nu suntem de acord să rămâi acasă. Cum putem rezolva situația asta ca să fii și tu mulțumită, dar și noi?”

In general, atmosfera de la o gradinita, chiar acolo unde nu sunt probleme, sunt copii minunati si e liniste etc. nu este placuta, fiindca exista copii pe care nu i-ai ales tu si langa care trebuie sa stai. Fetita are propriile ei criterii dupa care apreciaza oamenii, si aceste criterii ale ei fiind inalte, nu se potrivesc cu copiii si personalul de acolo (sau din alta parte). Fiti mai calduroasa cu ea, spuneti-i ca o intelegeti, ca ea simte foarte bine cum stau lucrurile, si ca dvs. si tata o sa ii fiti aproape, o sa o inconjurati cu caldura si iubire si o s-o ajutati sa treaca peste toate. Spuneti-i ca o sa fiti de partea ei indiferent de orice si o sa o iubiti indiferent ce va face, dar de dus trebuie sa se duca, fiindca asa copii sunt peste tot. Fiind foarte calduroasa cu fetita, ea va suporta mai usor gradinita. Spuneti-i ca o intelegeti ca nu-i place, dar nu putem alege sa facem ce vrem. Iubiti-o in continuare si dati-i dovezi de iubire, si duceti-o in continuare la gradinita. Altfel, continuarea in viitor ar fi ca va refuza sa se mai duca la scoala. E bine sa se invete sa suporte gradinita si scoala cu cat e mai mica de varsta, cand va creste nu se va mai putea obisnui.

Educatoarea, sau alte persoane de acolo, nu au tactul necesar, iar Dvs fortand nota, agravati problma. Care exista, in ciuda faptului ca e negata. Lipsa de respect pentru propriul dvs copil imi indica exces de conformism, si multa agresivitate.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna !Am apelat aici in ultima instanta din cauza unui prieten .Am 18 ani si am intrat ,constransa fiind de rude si tata la o facultate complet diferita de ceea ce am studiat eu pe parcursul liceului.Am fpst prima mereu atat pe clasa am participzt la olimpiade judetene si nationale si am luat o nota aproape de 10 in bac.Am vrut sa merg pe specializarea drept dar nu mi s a permis iar acum sunt inscrisa la o facultate de stiinte economice unde incerc sa ma descurc cum pot si incerc sa mi dau interesul cat mai mult pentru a lua note bune si a progresa dar cu cat ma straduiesc mai tare si invat mereu cu atat imi ies lucrurile mai prost ..nu reusesc sa ma adaptez am luat primul 3 si sunt demoralizata ,stau inchirie cu o fata mai mare care nu comunica deloc ,ii e foarte greu ,nu am prieteni ,am cunoscut doua fete cu care ma intelegeam bine colege fiind si cu care ma ajutam eu la engleza microeconomie finante le dadeam teme le explicam iar ele mie la matematica ;si credeam ca o sa fie bine dar in ultima vreme se intalnesc doar.ele doua pe mine ma exclud ,nu discuta cu mine si am impresia ca stau cu mine doar ca le mai ajut si le explic la ce ele nu si dau seama …Ma simt singura rau de tot ,sunt un esec nu am reusit sa ma adaptez ,nu ma mai descurc la scoala nici cum ma descurcam, am decazut de la eleva de nota 10 la nota 3 la matematica ,oamenii ma evita si nu stiu de ce ,a nu am facut nimic de regula aunt o persoana tacuta,tata si ai mei nu ma inteleg deloc vin de la facultate mereu obosita plang dupa care incerc sa mi revin si invat si trag tare dar tot ghinion am ,uneori incep sa cred ca si Dumnezeu a uitat de mine , plang incontinuu si dorm ,nu mai discut nici cu familia ..deoarece nici ei nu ma suna des ..nu aam intelegere nu am ajutor ma simt un dezastru.un esec ,prieteni nu am ..acum cand vad ca fetele astea ma tot evita si imi zic ceva doar fiind obligate ma face sa ma simt si mai rau ,sunt foarte stresata caci saptamana viitoare voi da un examen la
matematica ai sunt sigura ca oricat as invata nu ma voi descurca ,iar celelalte o sa ma priveasca iar cu superioritate pentru ca ele stiu mate deoarece au facut in liceu iar eu nu am facut si nu stiu …ma sint tot mai rau tata zice sa renunt si.tot spune ca pe de alta parte a investit multi bani si asta ma face sa ma simt si mai vinovata …imi doresc doar sa mor si.sa nu mai stie nimeni
de mine ..am ajuns la un punct in care din punct de vedere psihologic nu mai pot incerc sa merg.inainte dar tot timpul apare ceva care iar ma darama ,sunt din e in ce mai inchisa ,mai rau decat am fost inainte imi e greu si nu mai rezist mult timp ,acest prieten cand m a cautat mi a spus ca sunt in depresie si ar trebui sa fac ceva ca sa nu ma stric asa ca e pacat de mine dar nimeni nu intelege ca eu de data aceasta nu mai rezist sunt prea multe si am avut si un trecut plin de suferinta fiind parasita de mama si tata (mentionez ca eu si inca un frate suntem in
grija bunicilor care sunt adevaratii parinti pentru noi )dar ma gandesc ca sunt si ei batrani tata lucreaza in.strainatate la 61 si ma tem ca oricand pot sa i pierd si nu vreau ca efortul lui sa fie in van vreau sa se mandreasca ca si inainte cu un copil model ,eleva eminenta care de la un liceu de prestigiu a ajuns la o facultate unde continua traditia invataturii cu calificative bune ..dar aici nu ma descurc vad si ma simt un om ratat un esec ,ii dezamagesc pe toti ,ma simt singura ,nu ampe nimeni cu care sa ma ajut si inteleg si as vrea doar sa dispar sa nu mai plang sa nu mai dorm incontinuu pur si simplu sa dispar fara sa mai auda nimeni de mine .Ce as putea face ? nu aam cui sa ma descarc incerc sa par puternica la exterior dar nu stiu …nu mai rezist ..sunt multe in mintea mea acum

Buna, cred ca este tare greu sa nu poti urma studiile dorite, si apoi si mai greu sa iti doresti sa oferi familiei tale ceva si sa nu reusesti. Este greu cand te muti intr-un oras si te intalnesti cu provocarea de a te adapta tuturor factorilor. Sfatul meu este sa nu lasi toate lucrurile acestea sa te macine. Vorbeste, descarca-te si daca nu ai incredere suficienta in cineva din viata ta, te rog sa apelezi la cineva de specialitate. Prin ceea ce treci tu acum este foarte greu, si cu siguranta nu vei putea excela la matematica daca iti faci griji ca vei pica examenul; iar toata starea aceasta pe termen lung nu-ti va servi la nimic. In momentul in care vei incepe sa discuti toate lucrurile acestea vor incepe si solutiile sa iasa la iveala.

Inteleg ca tatal tau ti-a oferit solutia de a renunta la aceasta facultate care nu iti place. Ai face asta dar nu vrei sa il dezamagesti cu riscul ca tu nu te simti bine. Mai bine faci o facultate care iti place. Starea ta este accentuata si de faptul ca trebuie sa te obisnuiesti cu un mediu nou. Discuta cu parintii si spune-le ce se intampla cu tine.

Buna! Sunt sigura ca parintii (bunicii) tai au si alte motive sa fie mandrii de tine, nu doar reusitele scolare. Incerca sa ti cont de asta si sa le spui cat mai clar si mai direct ca facultatea pe care o urmezi in prezent nu te reprezinta si ca vrei sa urmezi o facultate ce va reprezenta un pas de pornire catre viitoarea ta cariera ( este important sa stii ce vrei sa faci in viata, iar putini tineri sunt asa hotarati ca tine). Ai tai vor intelege, diferenta de varsta creaza dificultati in comunicare, dar asta nu inseamna ca nu va vor sustine in ceea ce va doriti. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua!

Un psihoterapeut poate identifica o posibila tulburare de personalitate? Intreb pentru ca ma regasesc mai mult in tdp de tip evitant decat diagnosticul pus de psihiatru,cel de anxietate sociala. E si vina mea, recunosc, ca nu am i-am putut spune tot ce am ca sa poata pune diagnosticul corect. Nu i-am putut spune tot ce am pentru ca eram uber tensionat si simteam o stare intensa de jena. De mers la alt psihiatru, n-as avea curajul. Cert este ca vreau sa stiu ce am, doar ca intr-un mediu mai prietenos.

Vlad,21,student la o fac. tehnica din Buc

Anxietatea sociala e pe axa unu, tulburările de personalitate pe axa doi. Nu se exclud una pe alta. În definitiv diagnosticul este doar o eticheta, fiecare suferă în în felul lui personal. Sfatul meu este sa va concentrați pe soluții. Va puteți adresa unui psiholog clinician pentru diagnostic, dar asta nu va va îmbunătăți starea. Da, un psihoterapeut poate identifica o tulburare de personalitate.

poti incerca un centru de testare psihologica…

Ati putea rezolva problema in terapie.

Da, si un psihoterapeut poate identifica o tulburare de personalitate.

Buna! Psihiatrul este medic ce trebuie sa puna un diagnostic in urma unui consult pentru a putea recomanda un tratament mai departe. Urmezi un tratament medicamentos? . . Dincolo de acest diagnostic, ceea ce pare sa te intereseze pe tine este mai potrivit pentru un spatiu de terapie sau consiliere psihologica, pentru a putea intelege sursa acestor probleme si pentru a lucra spre rezolvarea lor. O zi frumoasa!

Toti suntem asa si avem aceste stari de anxietate, doar ca incercam sa le stapanim. Ne iese mai bine sau mai rau, in unele zile mai bine, in altele mai rau. Si cu totii avem dreptate, fiiindca lumea in care traim nu e ”ideala”. Depinde de dvs. sa puteti stapani aceste stari, cel mai bine cu un ajutor din parte unor persoane bine intentionate si pline de tact. Bafta

Important nu e ce ai, si eticheta, care tie nu iti foloseste la nimic! Important e sa gasesti SOLUTIILE, sa schimbi ceva in viata ta. Psihoterapeutul nu pune diagnostice, ci lucreaza impreuna cu tine pentru a corecta ce e de corectat, si a ameliora unele tendinte nedorite.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua! Am o problema si nu am cu cine sa o discut.. De cand am fost mica parintii mei s-au certat mereu. Am 21 de ani si sunt inca impreuna si acum. Tatal meu lucreaza in alt oras, iar atunci cand vine acasa se imbata apoi daca ma vede prin preajma ma jigneste in toate felurile fara nici un motiv. Ma face proasta, cretina si dobitoaca non stop si cand este treaz,iar atunci cand bea imi spune ca era mai bine sa ma fii omorat sau ma ameninta ca ma omoara daca ii spun sa ma lase in pace. Mi-am mai primit si bataie mai mult atunci cand m-am bagat intre mami si el sa ii despart. In ultima vreme de cativa ani mai exact ma simt tot mai rau. Imi doresc din ce in ce mai mult sa ma omor..stiu ca viata este importanta si ca ar trebui sa ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat-o si ca ar trebui sa lupt..dar eu chiar nu mai pot. Ma simt groaznic din ce in ce mai mult..nu vreau sa supar pe nimeni vreau sa ii multumesc pe toti dar nu mai pot sa stau mereu inchisa in mine si sa calculez mereu tot ce spun si ce fac sa nu se ia el de mine..mi-am luat bacul din prima cu 8.36 acum sunt la facultate si tot ce aud este cat de handicapata sunt cum toata lumea e mai buna si numai eu sunt un nimic ca o sa ajung o cersetoare si ca el spera sa mor..

imi pare rau pt drama prin care treci si sper sa ai taria in continuare sa faci ceea ce este cel mai bine pt tine, indiferent de ce spune tatal tau, care in mod clar este o persoana foarte tulburata (nu numai din cauza alcoolului). Asemenea agresiuni nu trebuiesc tolerate sub nicio forma. Daca nu te poti separa de el impreuna cu mama ta, macar fa-o tu; gaseste-ti un job parti-time, cauta 1-2 colege impreuna cu care sa te muti si construieste-ti viata ta. Daca nu poti de pe acum, in timp intra in legatura cu un psihoterapeut si incearca sa ‘purifici’ aceasta relatie. Se poate! Curaj si succes!

In ce-l priveste pe tatal tau gandeste-te cum a aparut zicala “de unde nu e nici Dumnezeu nu cere”. Solutia este sa te separi tu de influenta lui deoarece terapiecu forta nu exista..

Simplu fapt ca ai reusit sa scrii despre problemele pe care le ai cu tatal tau si nu tocmai usoare, demonstreaza ca vrei sa le rezolvi si cauti resurse. Despre faptul ca te agreseaza verbal si te desconsidera, tu stii foarte bine ca nu e asa cum spune el. Ai terminat liceul cu medie foarte buna, esti studenta. Eu vreau sa te felicit! Succes mai departe in tot ce ti propui in plan personal. Esti adult. Vorbeste cu mama ta si vezi ce decizii puteti lua impreuna. Spune i deschis ce te framanta si ce simti.Tu singura poti taia “cordonul ombilical” . De asemeni, iti recomand sa iei legatura cu un psihoterapeut si mergi cu incredere. Solutii exista si sunt la indemana ta. Succes!

Buna! As vrea sa discut cu tine kn privat, daca doresti!

Reiese multa suferinta si tristete din povestea ta, ceea este si de inteles. Trebuie sa ai incredere in tine si in puterile tale, faptele dovedesc ca esti o fata inteligenta, puternica , daca ai reusit in asemenea conditii de viata sa ajungi la facultate. Ar trebui sa fii mandra de reusita ta, chiar daca tatal tau are o parere contrara si gresita despre tine. Cu siguranta ca excesul de alcool in timp indelungat “isi lasa amprenta” asupra creierului, si s-ar putea sa nu fie numai asta. Ar fi bine sa pleci sa locuiesti singura sau cu niste rude sau prieteni, sau la camin, oricum mai departe de familia ta. Poate iti iei un job part-time ca sa te poti intretine. Cred ca un pic de psihoterapie ti-ar fi utila. Succes si incredere in reusita ta pe mai departe!

Tu ai multa putere in tine si curaj!!!!!! Faptul ca ai reusit sa traiesti in acest mediu si ai mers mai departe te face sa fii o invingatoare. Viata e frumoasa si chiar daca acum ti se pare urata si grea crede-ma merita traita si sa te bucuri de ea. Imi este greu aici sa spun exact povestea mea caci e citit acest grup si de persoane cunoscute dar iti zic ca te inteleg si iti sunt gand la gand alaturi si crede-ma viata merita traita SI esti un suflet bland si frumos si minunat

Nici in cele mai disperate clipe sa nu gandesti,ati lua viata. Cred ca e momentul sa tai cordonul ombilical de parintii tai. Axeaza-te pe tine si pe viitorul tau si pleaca din casa parinteasca. E momentul sa iti dovedes-ti tie ,cat de puternica si valoroasa esti ! sunt sigura ca stii deja acest lucru,dar ai asteptat probabil sa fii valorizata de familie.Din pacate nu se va intampla acest lucru, ba din contra…deci ai incredere in tine si ia viata in piept, tine-o tot asa, facultate, job…dar nu in acea casa .Mama ta, va decide singura , daca ramane sau pleaca.Tu nu esti responsabila de viata ei.Tu esti responsabila pentru viitorul tau.Succes !

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Bună ziua. Am nevoie de ajutor. Am doar 12 ani, deci nu cred ca am mari probleme sau ceva, dar trebuie sa vorbesc cu cineva. In ultima vreme nu mai practic activitatii asa ca inainte, la fel de incantat, chiar daca incerc, nu pot manca, adorm la ore foarte tarzii, si am in cap doar lucruri sadice. Gandul ca nu am pe nimeni langa mine nu imi da pace. Si nu ma pot opri sa imi imaginez cum imi fac rau singur (fizic).

nu am foarte multi prieteni care sa ma ajute

ai vorbit cu parintii tai despre ce se intampla cu tine? I-ai de mana si mergeti la un psiholog specializat pe copii si discut tot ce se/s-a intampla cu tine. Curaj si succes!

Eu cred ca exista ceva ce te nelinisteste, cel putin. Vezi sfatul de mai sus…

De ce nu le spui parintilor ce stari si ganduri rele ai, iti este frica ca nu te inteleg? Totusi ar fi bine ca ei sa stie despre starile tale rele care te chinuie. Cu siguranta, impreuna cu ei si un psiholog (care lucreaza cu copii) iti vei rezolva problemele sufletesti si vei scapa de gandurile urate pe care le ai acum. Incredere si succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Sufar de depresie si anxietate. Acestea ma bantuie inca din adolescenta, de peste 15 ani, cu unele perioade mai intense…din momentul in care mi-am dat seama ca sunt diferit fata de “normalitate”. M-am nascut cu anomalii fizionomice ce mi-au adus multe neplaceri de-a lugul vietii. Din cauza aspectului fizic am fost de obicei tratat intr-un mod superficial.Aparent clinic sunt sanatos, dar malformatia faciala mi-a afectat stima de sine, capacitatea de integrare in societate si libera exprimare. Pe parcursul vietii am avut parte de jigniri, umilinte si batjocura. Stiu, probabil veti considera ca ma victimez sau exagerez. M-am izolat timp de cativa ani (aproximativ 5), dupa majorat, simtind nevoia sa fiu singur, sa scap de tortura psihica si fizica aplicata de societate. In scoala eram adeseori jignit si batut de colegi, se luau de mine fara motiv, ma desconsiderau si marginalizau.Dupa decizia mea de “reintegrare” in societate, pentru a-mi continua studiile si a-mi face un rost, mi-a fost foarte greu sa ies din nou in lume, fiind constient de calvarul prin care voi trece. Am incercat diverse terapii la psihologi, tehnici de meditatie, modalitati de a-mi imbunatati aspectul ( am suferit cateva interventii chirurgicale, dar nu m-au ajutat prea mult estetic ). Mi-ar trebui multi bani ca sa urmez si alte proceduri medicale, pe care nu mi le permit momentan.

Viata mea s-a invartit dintotdeauna in acesc cerc vicios, fara scapare. Uneori visez ca as putea avea o viata normala, dar apoi ma trezesc brusc la realitate. Cunosc foarte bine natura umana, iar atunci cand vor sa ma raneasca, se iau de problemele mele. Dezamagit chiar si de apropiati, putinii prieteni pe care-i aveam, familie, am decis sa ma rup de toti. Uneori imi doresc sa nu ma mai trezesc a 2-a zi. Am avut chiar si ganduri de suicid si o tentativa in urma cu cativa ani, dar n-am avut curajul necesar s-o pun in practica. Parca o voce-mi spunea ca nu-i inca timpul meu…Stiu ca alegerile si perceptia noastra afecteaza structurile psihice ale creierului.

Mi-am cam pierdut speranta, stiu ca oricat de mult as incerca sa-mi schimb mentalitatea si stilul de viata, n-am cum sa reusesc in circumstantele acestea, atata timp cat traiesc intr-un mediu social plin de prejudecati care pune etichete si reuseste sa-mi aminteasca cat de “ciudat” sunt. In momentul actual lucrez, dar urasc fiecare moment cand trebuie sa ies pe usa pentru ca-s constient ca voi atrage priviri curioase si reactii rautacioase ale lumii, ironii din partea colegilor…Simt nevoia uneori sa ma descarc cuiva, dar n-am cui…decat in cadrul unor sedinte cu psihologi care-mi asculta povestea, imi reamintesc ca e un proces de durata, platesc serviciul si apoi fiecare-si vede de viata lui. Probabil asta-mi e soarta.

Ca o cugetare la cele spuse de tine… Inteleg cum iti este, dar cred ca daca ti-ai schimba perspectiva, lucrurile ar sta cu totul altel. Daca incerci sa privesti lucrurile din alt unghi, vei vedea ca totul este relativ. D.ex.: in unele triburi frumusetea promovata este pentru noi, europenii, cel putin ciudata. Cum ar fi: http://www.descopera.ro/cultura/5166890-arta-decorarii-corpului-uman . Depinde de momentul in care traiesti. Depinde de forta pe care o ai, depinde de ce impact ai asupra oamenilor din jurul tau. Au de castigat prin tine sau nu? Nu putini sunt oamenii de succes care nu corespund standardelor de frumusete conventionale. Cel mai renumit cercetator al timpurilor noastre, dl. Stephen Hawking (http://www.hawking.org.uk/) nu arata chiar bine si totusi a fost casatorit de 5 sau mai multe ori. Asadar, incearca sa iti continui terapia si fa-ti un plan. O vorba din batrani spune: fiecare oala are capacul ei. Iti tin pumnii!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua. Sunt mamica a doua fetite superbe de 1,8 si 4 anisori. Am stat in concediu de crestere 2 ani cu prima fetita si dupa 5 luni am intrat din nou in concediu cu cea de-a doua fetita. Sunt foarte mandra si incantata de dezvoltarea lor dar acum, cand sunt in cautarea unui nou job simt ca sunt plafonata, rupta de realitate, am impreasia ca nu imi gasesc locul in lumea aceasta. Spun toate acestea deoarece am aplicat la mai multe jobburi si am luat parte la mai multe interviuri care nu au decurs tocmai bine, la ultimul m-a pufnit plansul de fata cu angajatorii. Mi-au pus intrebari in limba engleza, limba pe care anterior o stapaneam favansat, iar acum abia am reusit sa leg cateva cuvinte. Penibil, ce sa mai… Simt ca nu imi voi ma putea reveni sa fac fata din nou vietii profesionale. Atat sotul cat si apropiatii sunt foarte ntelegatori si sustinatori dar eu parca nu ma recunosc in situatia de fata. Multumesc

ma gandesc ca s-au produs multe schimbari personale in ultimii ani ca femeie/mama, schimbari in interactiunea sociala si profesionala, cum de altfel ar fi si normal. Vedeti care sunt punctele slaba (cum ar fi lb engleza) si incepeti sa o luati de la zero, acasa, pana ajungeti cel putin la nivelul anterior. Orice aptitudine se reduce atunci cand nu este antrenata, la fel ca la un sport de performanta, nimic anormal. Binenteles ca puteti explora cu un psihoterapeut situatia, poate doar pt a obtine un alt unghi si o indrumare obiectiva. Curaj, se poate!

Luați-o încet. Căutați un job part time care sa nu va solicite prea mult ca să va puteți reintegra profesional și social. Eventual un job la o companie cu fluctuație mare de personal. Iar cât stați acasă încă uitați-vă la filme în limba engleza fără subtitrare (eu asa am făcut la primul copil și la fac și acum la al doilea).

mama mea s-a angajat intr-un domeniu conex celui in care a terminat facultatea in anul 92/93, in 2005, deci dupa mult mai multi ani de neangajare, nu iti face griji. si ei i-a luat mult sa isi gaseasca ceva, intr-adevar, a lucrat ca paznic pana s-a ivit un post, dar s-a ivit, pana la urma. nu iti pierde speranta si mai ales increderea. la un moment dat a inceput sa invete sa lucreze cu masina de scris pentru nu stiu ce post, a fost nebunie.. evident nu a fost acceptata. nimeni nu spune ca e usor, dar de ce sa te descurajezi, cum spune englezul, "it’s simple but not easy" i-ati timp sa iti reamintesti conceptele de care ai nevoie pentru angajare, sa-ti reamintesti limba engleza, si mergi inainte cu incredere

Este normal-asa cum a fost deja mentionat-ca neexersand o limba straina sa pierderi din fluiditate. Dar asta este doar temporar. Poate v-ar folosi un pic de pregatire pentru interviu de-a lungul a catorva sedinte de dezvoltare prsonala.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua, am si eu o problema majora din punctul meu de vedere. Sunt recasatorit pentru a doua oara si am o fetita de 7 anisori din prima casatorie. Relatia cu cea de a doua sotie este perfecta cu fata, se iubesc reciproc . Problema este ca eu si fata ne-am mutat din orasul natal intr-un oras mare.(capitala). Fata a fost inscrisa la scoala si recent face pe ea , se scapa(treaba mare). Nu stiu cum sa procedez. Imi cer scuze.

Bună ziua. ÃŽn primul rând trebuie să priviÈ›i cauzele somatice. AÈ›i fost cu ea la un medic ? Dacă privim dpdv psihologic, care este relatia dumneavoastră cu ea? Dar a mamei bune? De cât timp se întâmplă? ÃŽn multe cazuri această “scăpare” a copilului reprezintă un atac asupra părinÈ›ilor generat de sentimente negative, dar fiecare caz este original.Cu stimă,
Psih. Tiberiu Seeberger

Exista posibilitatea ca fetita sa amane pana face pe ea. Poate sa apara la copii mai mari atunci cand acestia au trecut printr-un stres emotional precum divortul sau mutarea in alt oras, dupa cum ati descris situatia dvs. De vazut unde se intampla cel mai des. Daca e la scoala, poate ii este rusine sa merga in afara casei. De vazut daca nu sufera de constipatie. Va recomand sa analizati din toate punctele de vedere, medical si psihologic. Cu stima si sa nu va cereti scuze!

Doar dvs si fata v-ati murat?