Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua,as avea o intrebare …cum as putea sa fac sa nu mai iubesc pe cineva…avand in vedere cas casatorita…si el la fel…nu am avut relate intima cu aceasta pers.,,,si nu supotrt ca este asa de bun cu mine si ma ajuta…(sotul ii place femei..bautura drogurile,,poveste lunga)imi este rusine de mine insami ca simt asa ceva..multumesc

eu zic sa va raspundeti singura la aceasta inrebare intr-o psihoterapie… pare ca situatia Dvs. este mult mai complexa pt a va putea da noi un raspuns eficient. Curaj!

Evident ca ati gasit dincolo ceeace acasa va lipseste. Spun credeti, pt ca in genere lumea nu- asa cum e ci asa cum o vedem noi. Adica mintiuca noastra compenseaza imaginativ. Realitate s-ar putea sa aiba multe nuante pe cere nu le cunoaste-ti

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua,

am 37 de ani, sunt casatorita de 5 ani, cu 2 copii, 4 ani si 2 ani.
Dupa nasterea primului copil m-am indepartat de sotul meu si departarea aceasta s-a aprofundat cu timpul.
Eu sunt o fire introvertita, intodeauna am avut probleme cu exprimarea sentimentelor.De aceea m-am si indepartat de sotul meu, erau multe lucruri care ma deranjau, dar nu i le-am spus niciodata si daca am facut-o ama avut senzatia ca nu le intelege sau nu ii pasa, apoi pur si simplu nu am mai zis nimic.
Recent am intalnit o alta persoana de care m-am apropiat foarte mult, care simt ca ma intelege si care ma iubeste asa cum sunt.
Nu vreau sa divortez, dar parca nici nu pot merge mai departe. Si ma simt prinsa in capcana propriei vieti.
Daca inainte aveam o prietena buna cu care imparteam totul, acum ea a plecat din tara si nu prea mai pastram legatura. In plus nu mai simt nevoia sa ii fac nici un fel de confidente. Simt ca m-am salbaticit si nu mai vreau sa vorbesc cu nimeni nimic pentru ca am senzatia ca nimeni nu intelege prin ce trec.
As avea nevoie de un sfat specializat ce sa fac, cum pot depasi acest prag.

Poti depasi acest prag vorbind cu o persoana care te intelege si nu te judeca si nu-ti da sfaturi, dar care te ghideaza spre cele mai bune decizii si te ajuta sa te autocunosti; se numeste psiholog. Succes!

Un psiholog va poate ajuta, pe internet e greu sa dai sfaturi. Problema trebuie aprofundata.

Toti vreti sa spargeti firul in 100. Orice problema cu cat se tot diseca se complica. La final de zi problema e ce vrei si ce te face sa cresti si sa fii fericit. Sa stai intr o relatie fara sa comunici cu partenerul si fara sa fii in primul rand prieten nu neaparat pentru sex e cumplit. Mama si tata s impreuna de 36 de ani. 2 superbi ce se adora si au o relatie minunata. Mama e n mintea ei cu tata non stop desi e plecata si invers. Dar sunt inainte de orice prieteni si sprijin celuilalt si motive pt a creste fiecare individual. Ai asta ramai. Nu ai asta sanatate. Copiii cresc. Mie mama mi a zis ca daca veci aflu ca tata o inseala sa tac ca ea se împaca cu el si se ceartă cu mine. Tatei i s au facut avansuri de fata cu mine. E un superb si un simpatic. Le a ignorat. Idem mamei cu acelasi feed back. La fel mama mi a zis sa nu i cer veci sa aleaga ntre mine si tata ca l alege pe el ca eu am viata mea si ea ramane apoi singura. Si i am dat dreptate. Tu decizi. Fiecare om intelege viața din experienta proprie. Ce mi face mie bine nu i obligatoriu sa ti faca tie si invers.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua! Sunt o studenta la medicina in vârsta de 23 de ani si am mare nevoie de ajutorul dumneavoastră . De aproximativ 6 luni de zile am observat un comportament alimentar deviant asociat cu niște stări psihice complexe: nervozitate, anxietate, depresie, etc. In urma episoadelor de supraalimentație constante urmate de comportamente compensatorii de genul abuzurilor de laxative sau inducerea stărilor de voma am ajuns intr-i stare deplorabila atât pe plan fizic, cât si psihic… Am ajuns sa ma îngraș aproape 10 kg si toate activitățile sociale si educaționale pe care le efectuam sunt grav perturbate. Am ajuns sa evit contactul social si sa nu mai reușesc sa îndeplinesc sarcinile corespunzătoare unor proiecte extrem de importante pentru viitorul meu. Obișnuiam sa fiu o persoana perfecționistă, cu rezultate de top in domeniul meu si o viața socială activa, însă am ajuns sa nu ma mai recunosc; capacitatea mea volitionala este minima, chiar si interesul meu fata de ce se întâmpla in jur a scăzut considerabil. Am încercat diferite tehnici de meditație bazate sau nu pe conceptul de mindfulness, tehnici de psihoterapie cognitiv-comportamentala specifice pentru tulburări alimentare de tipul bulimiei, post, rugăciune, discuții cu apropiații, însă nu reușesc sa controlez nimic. Am nevoie de o cale menită sa ma ajute, pentru ca in acest moment am ajuns intr-un endpoint… Va multumesc!

ma intreb daca nu este momentul sa incerci si alopatia si poate psihoterapie pe termen lung?

Tot acest comportament alimentar deviat urmat de starile psihice descrise pornesc de la o cauza ascunsa, sufleteasca care a fost declansatorul lor. Degeaba faceti fel de fel de tehnici, atata timp cat nu cautati sa rezolvati acel conflict interior,totul e zadarnic. daca nu reusiti singura sa il rezolvati, mergeti la un medic specialist care sa va ajute.

Parerea mea este ca aveti nevoie de o echipa care sa va ajute sa depasiti aceasta etapa din viata d-voastra: psihoterapeut, psihiatru, endocrinolog si nutritionist. Sunt convinsa ca exista niste dereglari ale organismului dvoastra care ar fi bine sa le echilibrati lucrand in felul acesta. Cred ca va pot face si niste recomandari daca aveti nevoie. O zi frumoasa. (Ps: sa va dau si o veste buna: la 23 de ani nu mai este necesar sa fiti perfecta, nu mai e necesar sa corespundeti)

Există mai multe posibile cauze ale acestei tulburări de comportament alimentar. Dacă de exemplu ați avut o perioadă în care nu ați fost la înălțimea așteptărilor dumneavoastră, e posibil să fi intervenit această tendință de a compensa un neajuns. La fel cum alții consumă alcool, droguri sau joacă jocuri de noroc până ajung la epuizare fizică și psihică, așa există și tendința de a mânca peste măsură pentru a umple un gol.
Gândiți-va la ce vă face să consumați prea mult, peste măsură.
Îngrășarea este un fenomen firesc în acest cerc vicios: mancat prea mult, compulsiv, sub influența emoțiilor, ca apoi să intervină starea de vinovăție și nevoia de a elimina cu orice preț “cauza” vinei. Apoi promisiuni către sine că nu se va mai întâmpla niciodată. Dar din păcate fără puțin ajutor specializat sau fără să înțelegeți mecanismul prin care se repetă cercul vicios, nu prea se rezolvă ceva.
Sfatul meu este să lucrați puțin la iubirea de sine. Cum? Spunându va că nu există perfecțiune și chiar dacă există, nici măcar nu e interesant să tindem să o atingem. Sub imperiul perfecțiunii, ajungem să fim într o luptă continuă, care efectiv ne seacă de energie. Acceptați va limitele și lucrați acolo unde simțiți și știți că se poate lucra. Sănătate și numai bine!

Buna ziua! O tulburare alimentara este o modalitate de a face fata unor suferinte, sentimentului de gol, de inadecvare si/sau vid. Tulburarile alimentare sunt strans legate de stima de sine, de lipsa unui sens al sinelui, de sentimentul de inutilitate si de multe ori de perfectionism. O tulburare alimentara ne arata ca sistemul nostru de autoprotectie este slabit si este necesar sa dezvoltam abilitatea de avea grija de noi insine si de a dezvolta un sentiment sanatos al propriului sine. Toate cele bune.

Faptul ca v-ati umplut timpul fiind activ si perfectionist nu “v-a umplut si sufletul.” Si asa a aparut acest mod de “compensare”… deinlocuire a unei insatisfactii printr-o placere de moment…

Avand in vedere cele scrise de dvs va recomand un consult psihiatric si terapie pentru a atenua aceste simptome, pentru a intelege semnificatia lor si evident pentru a descoperi solutiile.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna! Am o relatie de scurt timp(4 luni) cu un baiat care desi la inceput era foarte atent, acum este distant si nici macar nu mai propune sa ne vedem. Recent, mi-a cerut o pauza(deja dureaza de o luna) sub pretextul ca ar avea probleme in familie, insa ce mi s-a parut ciudat e faptul ca dinainte de aceasta comportamentul lui a fost schimbat, nu ma mai alinta,nu era dispus la niciun fel de consens si nu imi mai transmitea nimic. Oare ar trebui sa continui sa ii ofer timp sau totul a fost doar o scuza pentru a ma indeparta?

Mai degraba ar fi recomandat sa fii pregatita sa-i oferi libertate deplina, decat timp; timpul ofera-ti-l tie; se numeste "viata". Ia-ti si tu libertate si experimenteaza alte relatii. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua, am 15 ani,sunt fată. Mai am o sora de 20 de ani si locuim impreuna cu parintii noștrii . Tatal meu a avut accident vascular cerebral acum 3 ani,si acum este foarte greu cu el . Se enerveaza foarte foarte repede ,ridica mereu vocea la noi,rade din orice (chiar daca ce ii zicem noi este extrem de important sau serios),dar cel mai rau,ne injura si uneori abuzează de noi . Este adevarat,si inainte sa faca accidentul vascular mai avea niște apucături de genul acesta ,dar acum este mult mai rau . Am uitat sa precizez ca Tatal meu are 51 de ani fara câteva luni,iar mama 49 . Tocmai in dimineata aceasta a fost o mare cearta in familia noastra . Înjurături peste înjurături (din partea tatălui meu)..ne a jignit folosind niște cuvinte de nedescris … am suportat pana acum,dar cred ca am ajuns la momentul in care trebuie sa fac un apel la un psiholog . Nimeni din familia mea nu stie ca expun povestea asta pe internet . Si nici nu vreau sa afle .
Locuim intr o casa destul de mare ,la curte , de aproximativ 10 ani . Stiti vorba aia ‘aparentele Înșeală’? Ei bine ,ni se potrivește si noua. Cine vede unde locuim poate sa zica (,) ca suntem bogați si o ducem bine ,dar suntem departe de asa ceva . In casa noastra este mereu frig . Deși avem centrală,soba din aceea mai modernă ,si aer condiționat care poate fi setat sa bage caldura ,la noi este frig . Tatal meu nu ne lasa sa dam drumul la caldura deoarece ne spune ca plătește prea mult ..ne zice sa ne îmbrăcăm si chiar sa purtam geaca si căciulă..in casa ..Pur si simplu ne tine in frig ..Cu mancarea ce sa mai zic…Daca mama nu ar cumpara mancare ,murim de foame .. Săraca ,imi este si mila de ea cand o aud ca se cearta cu tata ..si el o injura ..uneori se da la ea sa o lovească…Ea in ochii mei este cea mai puternica persoana pe care o cunosc..îndura atâtea pentru mine si Sora mea … Are salariul foarte mic si mereu se gândește la noi mai întâi ..se gândește ca mai bine cumpara de mancare in casa in loc sa cheltuie banii pe ce vrea si ea . Tata ,deși primește pe luna 20 de milioane (nu lucrează pentru ca este pensionar pe caz de boala ,dar primește bani din pensie si are 2 garsoniere cu chiriași ) plătește doar facturile… si ii mai raman multi bani..si mama are salariul mult mai mic…cred ca are 4-5 milioane. Ea are multe bijuterii la amanet ,care sunt foarte importante pt ea pt ca valorează foarte mult..sentimental .si le a dat la amanet in situații de urgență…cum ar fii : sa isi pună benzina la masina ,sa mai plătească din datorii ,sa mai ia mancare ,sa imi dea mie pentru scoala… iar in fiecare luna ea trebuie sa mai plătească acolo ca sa nu le piardă de tot
Atunci cand mama ii cere bani lui tata ,el face foarte mare scandal..si ii da doar împrumut ..adica ii așteaptă inapoi … iar mama de unde sa aibă sa ii mai dea? ea are la îndemnâna si alocația mea de 80 de lei ,dar am cazut de acord ca din banii aia ea sa plătească factura la telefon (pentru ca pana la urma avem nevoie de credit la telefoanele noastre pt orice eventualitate )..si este adevarat,ma simt prost cand colegii si prietenii mei ma invita si pe mine sa ies cu ei…pentru ca accept foarte rar din cauza ca stiu ca nu am bani..si in ziua de azi nu poti iesii undeva fara sa cheltui. Dar ma rog ,nu sunt chiar genul ala de copil sa merg in fiecare zi cu aceleasi haine la scoala ,sau sa ma îmbrac cu haine căpătate sau rupte . Cand vine vorba de haine e totul Ok .
La scoala de obicei nu am mancare la mine sau bani ca sa imi cumpăr ceva de la magazin ..ori stau si mor de foame ..ori colega mea de banca isi mai împarte mancarea cu mine…
Nu pot sa zic ca nu il iubesc pe Tatal meu..il iubesc atunci cand e calm…dar atunci cand se enerveaza parca se transforma intr un monstru ..Mi ar fi rusine sa zic aici ce ‘expresii ‘ folosește cand vorbeste cu mine si este nervos… Acum o saptamana s a intamplat la fel . Era luni dimineata si ma pregăteam sa merg la scoala …Dar nu am mai mers pentru ca Tatal meu se luase de mine si ma jignea pentru ca i am zis sa nu mai țipe deoarece se certa cu mama din cauza banilor . Si atunci a trebuit sa imi mint colegii ca nu am mers la scoala pentru ca eram ‘bolnava’ ..stiu ca nu e bine sa minti,dar mi se pare destul de rușinos sa zic adevarul motiv M am gandit sa apelez la protecția copilului,dar nu vreau sa il pierd pe tata ..chiar daca uneori ne oferă momente de coșmar si arunca de pământ cu tot ce prinde … Va rog dati mi niște sfaturi ..m am saturat sa simt durerea aia in inima si sa plang in fiecare zi…

Un prim pas l-ai facut. Ai scris aici. Poti continua vorbind cu psihologul scolar. Intelegand exact prin ce treci si prin ce trece mama si sora, vei putea avea o discutie cu ele pentru a lua o decizie comuna. Cred totusi ca tatal ar trebui sa primeasca un soi de "ultimatum" de a merge la psiholog. Eventual intreaga familie. Daca refuza, va trebui sa decideti in consecinta si in cunostiinta de cauza. Adica, atmosfera aceasta nu este buna pentru niciuna dintre voi. Viata merita traita, nu supravietuita. Iti tin pumnii!

Vorbeste cu psihologul scolii, nu e bine ce se intampla. Ai parte de toate abuzurile care exista, din partea tatalui tau. Exista mai multe solutii, daca vrei sa le iei in seama. Intai, cere ajutor, sfaturi celor din jur. Apoi, tatal tau trebuie sa vorbeasca cu cineva, ori e cu voi, ori e impotriva voastra. Vorbeste si tu cu el in perioada lui mai calma, impreuna cu sora ta, eventual. Poate reusesti sa- l faci sa inteleaga ca nu se poarta prea bine, asigura- l ca il iubesti fiindca este tatal tau, dar nu mai poti asa. Bafta! Putem vorbi cand vrei.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

de unde o sa stiu daca nu o sa regret?

am o relatie de 5,5 ani, cu un barbat de la care am un ingeras.Relatia noastra e ff stricata, nu usntem casatoriti, care ma doare muult, dar se ocupa deja f frumos cu fetita. Nu exista saptamana sa nu arunce dupa mine cuvinte grele, gen : eu te tin, tu c…a, nu faci nimk, ce ai facut tu in 5 ani, eu platesc chiria, cheltuielile, toot, etc…, asemena lucruri aud de 2,5 ani, si nu mai suport sa le aud… Daca ma duc separat, fata tot o sa fie trasa dintr-o parte in alta, eu nu o sa-i pot oferi conditii, iar el daca va intemeia o alta familie, fetita va fi neglijata…. Nu exista saptamana sa nu fiu pusa afara din casa, m-am dus de 3x, dar m-am intors dtaorita sfaturilor prietenilor, si cand sunt aici, abia astept sa-mi gasesc loc de munca (sunt bolnava, am TBC, si mai am 4 luni de tratament)
Mi-e tare frica, de cele mentionate mai sus, de gura lumii, si mai ales de faptul ca oare nu o sa regret oarasi? dar situatia asta ma baga deja intr-o stare de anxietate, depresie, nu pot vorbi cu nimeni, ma controleaza, in fata parintilor mei, si al familiei el e un geniu, eu un nimic, el face totul, eu nimik (totusi nu e usor la pirmul copil), a fost groaznic aceste doi ani

Imi pare rau pentru ceea ce simtiti. Exista asociatii care ajuta mamele abuzate. Pentru ca este vorba de un abuz (financiar si psihologic). Adresati-va unei asemenea organizatii din zona in care locuiti. Fetita este deja intr-o atmosfera rea pentru ea. Niciunui copil nu-i prinde bine sa vada ca mama este abuzata si continua sa ramana acolo. Luati-va inima in dinti si actionati. Sanatate multa si succes!

Daca ai reusit sa stai 2,5 ani in aceasta stare de tensiune, inseamna ca te-ai imprietenit cu ea. E greu sa iesi din ea direct intr-un mare necunoscut. E nevoie de curaj si asumare de risc. Lucrurile se vor aseza in timp, nu deodata, in conditia in care decizi sa te separi. Dar ele nu se vor aseza deloc, daca ramai; dimpotriva, se vor strica si mai tare. In plus, ce mesaj ii transmiti fetitei tale? Femeia trebuie sa suporte abuzuri verbale si emotionale atunci cand are un copil. In realitate, lucrurile stau altfel: femeia trebuie sa fie linistita, ca sa poata oferi echilibru copilului. Daca esti bolnava, concentreaza-te pe tratament momentan si, spre final, incepe si cauta-ti un job. Doar atunci lucrurile se vor schimba, atunci cand nu vei mai fi dependenta, cand vei fi pe picioarele tale si nimeni nu iti va mai putea dicta ce sa faci, cum sa te uiti, etc. Referitor la tatal copilului, el va ramane pe veci tatal lui, indiferent cati copii va mai avea. Va fi decizia lui daca va neglija fetita sau nu. Insa fetita va avea absolut tot suportul tau si nu va duce lipsa de dragoste. Daca ramai, nu vei putea sa-i acorzi tot suportul tau si va suferi mult mai mult, pentru ca ea are nevoie de dragostea parintilor, dar si de dragoste intre parinti (sau liniste, macar). Ca sfat, doar unul pot sa-ti dau: nu mai asculta de prieteni, fa-ti viata ta, fara acordul prietenilor, cu suportul parintilor si gaseste-ti repede un job. Apoi va rasari soarele. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna! Am avut o relatie cu un baiat de doua luni.Am inceput sa ies cu el din plictiseala,dar am inceput sa il plac.Dupa prima luna l-am chemat la mn.Eram culcati in pat si ne sarutam si el mi-a zis ca ii pare rau dar nu se simte bine si de aia azi nu vom avea nimic.Eu i-am zis ca sunt virgina si ca nu ma asteptam la nimic,doar vroiam sa stam impreuna.De fapt ,am vrut sa facem peting sau ceva de genul,dar i-am intrat in situatie si nu am vrut sa insist.Si uite ca o saptamana in urma,el mi-a facut o surpriza.A creeat o atmosfera romantica,a cumparat vin si bomboane si a aprins lumanari.Si iar ne-am culcat si mai mult de saruturi nimic.Cand am plecat a vazut ca sunt suparata si mi-a zis ca cand stam impreuna ma vrea prea mult ,prea tare il excit incat cand ajunge momentul sa ma dezbrace nu i se mai scoala,dar eram prea distrusa ca sa il pot linisiti si intelege.A doua zi am decis sa vorbesc cu el ,am insistat si i-am zis ca voi face tot pentru ca sa il excit si l-am intrebat care e problema,daca e in mn problema.El mi-a zis ca e la nivel psihologic si ca data viitoare va fi ok.Era distrus si foarte obosit a doua zi,probabil s-a stresat si el din cauza asta.Eu l-am intrebat cand vom mai ramane in doi ,pentru ca el nu cauta momentul ca sa ramanem in doi.Si imi parea foarte indiferent,i-am zis si asta.El mi-a zis ca are o perioada in viata cand ii este indiferent absolut tot.Pana la urma eu i-am zis ca nu m-am linistit deloc si ca nu vreau sa plece pentru ca o sa retraiesc incontinuu.I-am zis ca mai bn sa ne despartim decat el sa ma chinuie.pentru ca imi pare indiferent.El mi-a propus sa luam o pauza si eu i-am zis ca e mai bn sa ne despartim.El mi-a zis ca nu stie ce e cu el.ca eu sunt foarte buna,frumoasa ca ma place mult dar nu are interesul sa organizeze ceva ,sa facem ceva interesant in doi,ca e cu mine pentru ca nu vrea sa fie singur si a crezut ca ii vor aparea sentimente ,dar nu apar.Si ne-am despartit frumos.Am ramas prieteni.Dar totusi ma ma
cina ceva pe dinauntru,pentru ca s-a intamplat exact dupa cazul cand nu i s-a ridicat.Nu stiu daca am procedat corect insistand sa ne despartim.Faza e ca mi-a fost neplacut sa aflu ca el nu are absolut nici un sentiment fata de mn.Dar mie imi placea foarte mult de el.Vreau sa inteleg anume care a fost problema? Ca nu i-a placut de mn iin general sau are lagatura faptul ca nu i s-a ridicat.

problema este in totalitate la el insa nu ti-o poate spune integral pt ca nici el, cred, nu o cunoaste integral. Daca totusi o cunoaste, ma gandesc ca ii este mult prea greu sa se deschida/fulnerabilizeze in acea directie… faptul ca nu simte nimic poate sa fie mecanismul lui de aparare fata de acea suferinta. Roaga-l, poate dupa ce discuta cu un psihoterapeut despre situatia lui (si nu ma refer la erectie ci la problema emotionala), sa iti spuna si tie, daca este ok, ce se intampla cu adevarat atunci. Succes!

Subscriu. Problema erecției pare mai degrabă una emoțională pe care el ar merita sa o abordeze în terapie.