Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna seara!Mi-ar place sa cred ca daca am ajuns sa va scriu in sfarsit ,pot spera la o ,,limpezire,,a gandurilor ,a trairilor mele. Nici nu stiu de unde sa incep,povestea mea fiind destul de lunga indiferent cat as dori eu sa o scurtez.Tind sa cred ca am avut o copilarie normala,parintii mei inca traiesc ,mai am o sora mai mare cu 7 ani decat mine,desi eram destul de ,,baietoasa,, eram si cocheta luandu-i pe furis surorii mele diverse rochite si accesorii .Dintotdeauna am fost mai rebela fata de sora mea,ea fiind ,,ascultatoare,, eu ,desi constientizam gravitatea faptelor gresite ,tot le faceam …fapt pt care la 18 ani si jumate am cunoscut un barbat cu 12 ani mai mare decat mine de care m-am indragostit de el si el de mine si ulterior mi-a devenit ca si sot ,spun asta pt ca nu am fost casatoriti legitim niciodata,insa putini stiau lucrul acesta ,asadar am fost ,,casatorita ,,cu acest barbat timp de 16 ani.Ne-am iubit f mult a fost prima mea dragoste ,am avut suisuri si coborasuri , am trecut prin multe,,greutati,,de tot felul si social si financiar ,avand in vedere ca el era de alta cetatenie ,au fost f multe nepotriviri de cultura,de gandire,de rationament,insa in timp am reusit sa trecem usor ,usor peste toate ,el fiind un om cu un suflet de aur,m-a respectat ca si ,,femeie,, a lui ,m-a invatat o multime de lucruri bune,si m-a iubit cum a stiut el mai bine,adica s-a daruit in totalitate.Pe parcursul casniciei insa, am realizat ca am si o atractie fata de persoanele de acelai sex si anume ca incep sa ma ataraga si femeile,asta intamplandu-se dupa ce am devenit cosmeticiana.I-am impartasit si sotului lucrul asta ,nu a fost deranjat ,ba dimpotriva era ceva ,,nou,,in casnicia noastra ,cand ma intalneam cu o tipa,imi cerea detalii ,,cum a fost,, ,,ce ti-a placut,, etc.insa viata noastra de cuplu si cea sexuala nu a avut niciodata de suferit din aceasta pricina,chiar pot sa spun ca eram amandoi f activi sexual ,deci ,ne potriveam.La inceput aveam momente cand vroiam sa fiu cu femei,dupa care la un moment dat ,imi trecea si poate 5-6 luni nu mai stiam nu mai gandeam la aceste experiente amoroase extraconjugale.Viata mea alaturi de sotul meu a decurs frumos,lin ,fara probleme financiare,faceam cam tot ce ne doream ,aveam concedii atat in tara cat si in alte tari ,ne placeau f mult plimbarile, drumetiile, iesitul in aer liber,totul era frumos doar ca la un moment dat am inceput sa imi doresc un copil care ,dupa indelungi tratamente ,inseminari artificiale ,toate s-au soldat cu un esec total.Nu am putut avea copii desi imi doream din tot sufletul atat eu cat si el si amandoi ne doream o fetita….el iubind f mult copii.Nu a fost sa fie …Dupa 15 ani de casnicie,la un moment dat am plecat cum obisnuiam sa mergem destul de regulat in tara lui pt a ne petrece concediul,numai ca am mers si la un consult medical de cardiologie pt ca sotu meu nu se simtea prea bine ,in urma caruia ni s-a dat verdictul:era necesara operatie pe cord avand 3 vene infundate aproape total.A fost crunt de greu si pt el dar mai ales pt mine,eu ramanand internata cu el in clinica particulara unde a fost operat ,a intampinat greutati dupa anestezie,a fost tinut in coma indusa 3 zile timp in care eu eram distrusa si ma rugam in continuu ca Dzeu sa se indure de noi sa mi-l lase chiar si inconstient,chiar si in carucior imobilizat ,doar sa mi-l lase in viata ,dar pana la urma cand si-a revenit , primul lucru care a intrebat doctorii ,a fost :unde este sotia mea ,vreau sa o vad pe sotia mea,,.Dupa o perioada anevoioasa si lunga de covalescenta de vreo 2 luni ,am primit incuviintarea doctorilor ca putem calatori cu avionul,si asa am revenit in tara ,insa dupa refacerea de acasa ,totul avea sa se schimbe pt totdeauna.Dupa ce m-am asigurat ca totul este in ordine,din pct de vedere al sanatatii lui,am simtit nevoia unei destinderi si anume,ieseam cu prietenele mele care aveau inclinatii asemanatoare cu ale mele ,si anume de a fii impreuna cu o alta femeie,le-am sugerat ca mi-ar place sa cunosc si eu pe cineva ,ca simt nevoia unde destinderi si uite asa am cunoscut-o pe Anca ,o tipa mai mica decat mine cu 6 ani ,pe atunci eu aveam vreo 31-32 de ani, ea,necasatorita ,fara nici o obligatie ,care nu prea m-a incantat f tare la prima vedere,insa am continuat sa ne vedem,sa ne cunoastem din ce in ce mai bine,ea locuind in Bucuresti, dupa cateva luni a hotarat ca ar putea sa se mute in orasul meu sa fim mai aproape una de cealalta si sa poata justifica sederea ei in acest oras ,s-a inscris si la o facultate.Bun si facut ,totul parea ca ia o intorsatura f frumoasa,incepusem sa ne indragostim una de cealalta desi amandoua stiam ca eu am o casnicie de intretinut ,insa am dat frau liber sentimentelor si am ajuns in stadiu de a nu mai putea sta una fara cealalta ,timp in care sotul meu analiza ,ma intreba despre Anca cum e si cum imi place,insa nu stia la ce stadiu avansat ajunsesem noi,eu fiind mai mult pe la ea pe acasa ,aveam grija sa mearga la facultate,aveam grija sa nu ai lipseasca nimic gateam ,faceam curat, cand puteam noptile le dormeam impreuna(sotul meu,prin prisma afacerilor mai avea perioade cand calatorea in tara sau in afara tarii) adica fara alte multe cuvinte duceam o viata dubla…ba chiar nu mai imi doream sa fiu cu el,nu mai imi doream sa fac dragoste cu el ,simteam ca o tradez pe ea….si tot asa pana cand la un moment dat el a prins telefonul meu si a citit tot felul de me
saje de dragoste ,de iubire de etc,fapt care nu i-a convenit ,desigur si m-a atentionat cu tact si cu prudenta ,dar cine sa ia seama eu? Eu eram deja luata de val.Nu am mai observat mare lucru in jurul meu…el s-a incurcat cu o ,,una,,oarecare,cu vreo 20 si ceva de ani mai mica decat el,lesne de inteles si de ce pt ca de acum f atragator nu mai era insa mercedes-ul decapotabil cel il tineam in garaj pt plimbarile de vara ,era un motiv suficient sa atraga si o puicuta ,insa faptul ca eu nu am fost ,,atenta,,la ce cuceriri facea ,prima dra care i-a cazut in brate ,a tatonat terenul repede si bine,a vazut ca omul e sensibil la anumite subiecte si….dupa cateva luni bumul cel mare vine: a ramas insarcinata si va face copilul…..pt mine atunci a fost sfarsitul…am simtit cum imi fuge pamantul de sub picioare ,am inteles ce era de inteles,stiam ca va ramane cu ea pt copil ,indiferent
cat de mult m-ar fi iubit…ceea ce s-a si intamplat,chiar daca am incercat sa ai acord variante sa crestem noi copilul sau sa viziteze copilul la mama binenteles achitand tot ce ar fi fost necesar ,insa nu a fost cu putiinta.Pt mine a fost lovitura de gratie cu atat mai mult ca eu nu am putut avea un copil..C u 5 ani in urma acestui incident ,am avut si eu o operatie ,a trebuit sa imi scot un ovar deci sansele de a ramane insarcinata oricum se imputinau…iar acum dupa toata intamplarea asta pe fond nervos,din cauza socului ce l-am avut ,un chist ovarian creste brusc in 3 zile ,se face cat o portocala ,si plesneste chiar inainte de cea de-a doaua operatie unde doctorii au fost nevoiti sa imi scoata si cel de al doilea ovar, exsistand pericolul de a fi cancerigen,insa multumita Domnului nu a fost.Si uite asa sea mai incheia o etapa din viata mea….m-am acomodat greu cu ide
ea ca nu mai sunt caatorita cu el insa am continuat relatia mea cu Anca ,ea m-a ,,ajutat,,sa trec cu bine peste toate greutatile.Din cauza afacerilor si cu sotul meu tineam legatura , desi ne-am despartit chiar si cu casele,insa aveam o relatie destul de pertinenta ,de deschisa desi am trecut prin momente de cosmar cand stiam ca o arecare va naste copilul sotului meu care am fost cu el 16 ani….si asa s-a intamplat si a nascut ,si s-au mutat impreuna si s-a terminat si farama de fericire ce il cuprinsese pe al meu sot o data cu venirea baietelului lor .S-a dovedit a fi o persoana total nepotrivita pt el,care intr-adevar nu isi dorea decat banii lui iar ,,pasaportul,,ei pt o viata de huzur a fot copilul…. lucruri care le stiu de la el pt ca ajunsese sa se ,,confeseze ,,la mine ,devenisem,, prieteni,, nu foarte apropiati dar totusi suficient cat sa ma intrebe daca sunt tot cu Anca ,daca o insel cu o alta ,iar el sa imi puna ca a gresit f mult si ca Dzeu il pedepseste pt greseala lui facandu-l sa accepte o viata de care nu era multumit absolut deloc ,o viata in care nu era fericit….Eu ? Eu eram fericita? Nu ,nu in totalitate,traiam viata pe care mi-am dorit-o,alturi de o femeie insa constientiznd ce am pierdut ,…un om minunat,un trai decent,o viata normala,pe cand in relatia mea cu Anca eram tot timpul ascunsa de prieteni ,de familie ,ea nu era decat ,,prietena mea cea mai buna,,.La scurt timp dupa despartirea mea de el,m-am mobilizat sufleteste si am facut ce imi doream de mult sa fac si anume sa adopt o fetita ,lucru care s-a intamplat intr-un final,dupa multe asteptari ,acte si anchete sociale….si ca povestea mea sa capete iz de telenovela ,intamplarea a facut ca fetita mea sa fie de aceeasi varsta cu baietelul lui.Nu a fost ceva premeditat ci pur s
i simplu intamplare.Am continuat relatia mea cu Anca,acum eram noi doua si fetita care ,incet incet a crescut ,o stia pe Anca la fel de ,, prietena ,, ca si restul lumii doar ca locuiam impreuna .Intre timp relatia mea cu fostul sot incepea sa se imbunatateasca de la o zi la alta ,am inceput sa ne intalnim acasa la mine, prin hoteluri si din ce in ce ne apropiam unul fata ce celallat ,amandoi constientizand greselile noastre dar neputand renunta nici unul la celallat.Devenisem amanti….Bineinteles ca Anca nu stia nimic ,nici mama baietelului…pana intr-o zi cand desi eram foarte bonava ,ma simteam f rau ,fostul sot imi spune ca si-ar dori sa ne intalnim ,eu i-am spus ca ma simt f rau insa el a insistat iar eu nu puteam sa rezist sa il refuz,ne-am intalnit,iar dupa 2 saptamani sa primesc lovitura suprema : A MURIIT ….un stop cardiac l-a rapus.Afost cel mai crunt moment din viata mea de care nu vreau sa vb prea mult doar ca atunci am simtit ca am ramas singura pe lume,sentiment ce il am si in ziua de azi.Anca m-a sustiunut ,m-a sprijinit insa de atunci eu nu mai mi-am gasit locul ,am incercat sa ma redresez psihic,insa nu reuseam in totalitate ,tot timpul ceva ma atragea ca un magnet cimitirul,acolo mergeam cat puteam de des desi nu este in oraul meu,dar acolo imi gaseam alinarea ….Am hotarat sa plecam toate 3, eu Anca si fetita mea in alta tara pt a ne stabili acolo insa a fost o alta mutare gresita,am intampinat tot felul de greutati atat financiare cat si si din pct de vedere al relatiei.Din cauza stresului ne certam foarte rau ,nimic nu ne mergea asa cum ar fi trebuit si desi eram impreuna de 8 ani ,cei 2 ani care i-am petrecut in alta tara ne-a facut sa ne spunem lucruri urate si doar faptul ca eram intr-o tara straina ne mai tinea impreuna.Eu nu am putut sa continui in ritmul asta si am luat hoatrarea sa revin in tara cu fetita mea,fiind constienta ca aici se va termina totul insa nu ne-am comportat ca si cum ne-am desparti definitiv ci doar temporar pt ca ca dupa cateva luni urma sa se reintoarca si Anca in tara..Am revenit in tara ,dezorientata ,scarbita de ce se consumase in relatia asta si fara nici o tinta.Imi aranjasem sa lucrez undeva si savuram ,,libertatea,,.Intamplator am omis sa va spun ca in timpul relatiei mele cu Anca am avut multe momente cand am vrut sa ne despartim,insa probabil ca obisnuinta,comoditatea si faptul ca Anca ma iubea mult mai mult decat o iubeam eu,ne-a facut sa ne impacam iar si iar.Insa acum imi doream sa fie definitiv.Faptul ca ea a ramas intr-o tara straina fara ajutorul nimanui si cu multe probleme financiare m-a facut sa ma simt vinovata si nu eram in stare sa ai spun ca imi doresc sa ne despartim pt totdeauna,pana intr-o zi cand ,desi nu ma as
teptam ,am cunoscut-o pe Ea.A fost asa …ceva neasteptat,ceva ce nu cautam dar totusi a venit .A venit in viata mea persoana care a reusit sa imi schimbe tot sensul vietii .la varsta asta sa spui asa ceva …este putin probabil ca poate fi adevarat ,insa chiar asta e purul adevar.Am cunoscut-o intamplator, pe o retea de socializare,ne-am ,,inteles,,din prima ,ne-am trimis poze,ne-am placut ,apoi am vb la tel ….eram din orase diferite ,distanta era singurul obstacol,am vorbit si iar am vorbit pana cand am hotarat sa ne vedem,la mine.A fost cea mai frumoasa intalnire din viata mea,m-am simtit atat de fericita ,de parca o asteptam de-o viata si in sfarit venise.Dar asa a si fost …ne-am placut atat de tare caci am continuat convorbirile interminabile pana diminetile la 3-4 si iar a venit si eram si mai fericita si mai indragostita si ea la fel, o vedeam cum prinde aripi cum abia asteapta sa ma vada sa ma simta ,sa petrecem timp impreuna.I-am spus ca am un copil mi-a spus ca ai plac copii si ca il va vedea ca pe propriul ei copil….am ramas surprinsa,Ea este mai mica decat mine cu 12 ani,initial am refuzat sa cred ca as putea avea chiar si doar o intalnire cu o tipa mult mai mica decat mine,insa s-a dovedit a fi f matura in gandire ,in tot ceea ce face …si da , ne-am indragostit subit ,nici una dintre noi nu se astepta dar s-a intamplat …..am inceput sa facem planuri de viitor sa ne dorim sa locuim impreuna,a cunoscut-o pe fetita mea ,s-au indragit reciproc,ea este f copilaroasa ,cu fetita mea a fuzionat perfect,se intelegeau de minune,am inceput sa cautam casa sa ne mutam impreuna ,intre timp ne vedeam aproape saptamanal si facea in asa fel la serviciu sa isi ia mai multe zile libere sa putem sta mai mult impreuna.Amandoua eram in al 9lea cer ,pt mine Ea era ceva ce nu am avut pana atunci,ceva ce nu am simtit ,nu am stiut ca exsita ,ma simteam de parca as fi avut 15 ani,Ea este de o inteligenta sclipitoare si frumoasa,si senzuala si ma iubea ca pe lumina ochilor si tot timpul imi spuneam ca nu poate fi adevarat ce mi se intampla ,cum de a dat asa noroc peste mine sa o cunosc pe Ea si pe deasupara sa ma si iubeasca sa ma vrea in viata ei ,sa imi spuna ca eu sunt jumatatea ei si ca nu va mai vrea vreodata alta femeie si eu o ascultam si ma minunam cum de toate minunile astea mi se pot intampla mie….eu nu am trait asa ceva pana acum ,nu la o asa intensitate,dar ….vai…pesimista de mine face ce face si spulbera frumusetea unui vis atat de frumos ,pt ca doar visurile pot fi atat de ireal de frumoase….. In ziua cand am
cunoscut-o pe Ea i-am scris Ancai ca imi doresc sa ne despartim,nestiind nici pe departe ce urma sa fie ,m-am gandit ca asa e cel mai bine sa ai spun ca am decis sa ne despartim fara posibilitatea de ne impaca vreodata.Nu stiam ce urma sa traiesc eu cu Ea,doar ca am considerat ca este corect sa spun stop in momentul cand cunosc alta persoana ,desi stiu ca trebuia sa o fac mai din timp insa faptul ca o lasasem intr-o situatie deloc favorabila si intr-o tara straina unde nu ai pe nimeni aproape, efectiv imi era jena,mila sa ai mai dau si palma asta :stii vreau sa ne despartim….,,Intr-un final i-am spus-o ,nu a reactionat foarte rau dar nici bine….M-a intrebat daca mi-am gasit pe cineva si i-am zis ca nu dar ca daca va apare ceva nu am sa refuz….stia ca o pot face si m-a crezut doar ca asta a fost ca o liniste inaintea furtunii drept urmare s-a dezlantuit…A luat legat ura cu parintii mei ,si le-a pus …cam tot despre mine…a reusit a intre in posesia nr de tel al EI si a sunat-o si i-a spus cat de ,,minunata,,sunt ,a inceput sa ma sune repetat cand ameninta cand plangea ,cand isi cerea scuze ca apoi sa ameninte iar….si tot asa…pana a venit in tara dupa care s-a dezlantuit si mai rau …timp in care eu imi traiam o fericire nestiuta pana atunci dar in acelasi timp se acutiza sentimentul de vinovatie fata de Anca.Am sfarsit prin a face greseala vietii mele de a incerca sa ma impac cu Anca ,nici eu nu stiu de ce ,din mila din sentimentul de vinovatie ,habar nu am insa inainte cu cateva zile de sfarsitul anului 2015 ma trezesc ca ai scriu un mesj sa ma ierte pt tot raul ce i-l-am provocat ,pt ca vroiam sa ma eliberez oarecum ,simteam nevoia sa stiu ca m-a iertat iar Anca ai trimite Ei mesajul de la mine spunandu-i ca nu o las sa isi continue viata….la care Ea a reactionat si a spus ca va pleca din relatia asta pt ca Ea se simte in plus….si a plecat …Pe moment nu am realizat ce impact va avea asupra mea.Anca a aflat ca am fost ,,pusa pe liber,, intr-un final m-am vazut cu Anca ,inevitabilul s-a produs am incercat sa vad daca voi putea relua ceva ce timp de 10 ani si asa a mers schiopatat….Ce o fi fost in capul meu …nu stiu insa ,un lucru am inteles ca doar Ea este cea fara de care nu pot sa traiesc .Am recunoscut ca am gresit ,mi-am cerut iertare fata de Ea ,am implorat-o sa ma ierte ,insa tot Ea ma avertizase ca o data ce va fi ranita .tradata, nu se va mai intoarce pt nimic in lume….Acum incerc din rasputeri sa o fac sa revina la sentimente mai bune,din cat imi vorbea cu atata dragostea si daruire ,am ajuns sa ne spunem lucruri nu tocmai frumoase,imi spune ca nu poate sa treaca peste ….imi spune ca inca mai ma iubeste dar …nu suntem compatibile ,am fost la ea aproape in fiecare weekend ne-am certat,ne-am impacat ,am facut dragoste ,dar dupa care se schimba devine din nou agresiva verbal….imi spune ca nu vorbele sunt importante ci faptele….am incercat sa ai intru in voie cu diferite actiuni,ai spun cat de mult conteaza Ea pt mine si cat de mult am sa o iubesc orice ar fi .Intr-adevar nu pot fara ea ,au trecut 2 luni de cand nu stiu unde calc si ce fac,am o responsabilitate in spate ,un copil de crescut,insa acum nu mai sunt in stare de nimic….Am ajuns sa ma trezesc in mijlocul supermarketului si sa ma intreb ce caut eu aici?Plec spre casa rusinata de atata disperare dupa care imi aduc aminte ce imi trebuia….Eu stiu clar ca o iubec si ca nu as mai gresi vreodata fata de ea,stiu clar ca prin ce trec acum nu am mai trecut niciodata,dar nici nu am mai simtit niciodata ceea ce simt pt Ea
,i-am spus ca sunt gata sa fac orice sacrificiu pt ea ,pt noi…acum suntem la stadiul eu ai trimt zeci de mesaje zilnic iar ea imi raspunde ….asa cu un,,da ,,sec sau faptul ca in ultimul timp si-a schimbat joobul si este ff solicitata si f obosita ,imi spune ca nu mai poate de obosela,ca nu mai rezista mult …etc motiv pt care eu ma ingrijorez f mult pt Ea si imi fac mii de griji .Faptul ca acum este ora 3.50 cand eu inca va scriu povestea mea in speranta ca mi-ati putea da un sfat cat de mic … Stiu ca sunt la varsta la care ar trebui sa pot controla sentimentele cu alta dexteritate decat o fac acum….insa nu stiu cum sa ies din povestea asta ,nu pot sa renunt pt ca stiu ca si Ea inca ma iubeste ,inca nutreste sentimente fata de mine,dar am ranit-o mult ,a suferit rau…a plans si a strigat pana nu a mai putut….Nu se atepta din partea mea sa o tradez ,nic
i eu nu ma asteptam….Am avut atat de multa fericire incat nu am stiut ce sa fac cu ea…….Tare mi-e teama ca nu o sa poata trece …mai rau mi-e teama ca o sa isi refaca viata,momentan e singura dar daca intr-o zi….Doamne gandul asta ma omoara ,nu pot sa il diger….Am incercat sa stau de vorba cu ea ….nu mai are incredere in mine , nu crede aproape nimic din ce-i spun ….cateodata ,alteori e blanda ,incearca sa ma inteleaga sau cel putin mie asa imi da senzatia….stiti…si ea a terminat psihologia,si m-a indemnat mereu sa merg la un psiholog…ticmai pt a fii sfatuita c ear trebui sa fac in situatia de fata….chiar sunt pierduta total ….oare se va gasi leac pt boala mea? Daca reusiti sa cititi si sa intelegeti povestea mea ar fi ceva nemaipomenit insa doar un lucru va cer VA ROG NU MA JUDECATI din cauza orientrii mele .Stiu sigur ca sunt multe femei in situatia mea Nu ma regasesc in alta formula ,doar ca de data asta simt ca e mai mult decat foarte serios ,mai alaes ca am inceput sa am probleme de sanatate sau chiar probleme psihice…eu stiu .In permanenta am o stare de emotie,,,ca si cum urmeaza sa mi se intample ceva ,din ce in ce mai des in ultimul timp am o durere f mare in capul pieptului ,iar in stanga sus am niste dureri asemenea contractiilor ,ma lasa ,ma ia din nou ….si tot asa . Va doresc o zi buna si multumiri pt ca ati citit si povestea mea.

O poveste foarte complicata, din care am inteles ca nu sunteti in contact cu propria dumneavoastra persoana. Faceti lucruri ale caror urmari nu le anticipati (sau le ignorati) si sfarsiti prin a suferi si a rani si pe cei dragi. Va recomand cu caldura terapie sau dezvoltare personala, pentru a va cunoaste mai bine si a va raspunde la aceste intrebari, Mult succes!

recunosc ca am fost captivat de povestea Dvs. in care, din punctul meu de vedere, orientarea sexuala poate sa fie doar problema pe care o vedeti singura, nici pe departe ce credem noi (cei din exterior). Atata timp cat oamenii (de ambele sexe) intra si stau in relatii nepotrivite fiind heterosexuali… la nivel emotional cred ca ar fi bine sa ramana discutia. Problemele pe care le-ati relatat sunt legate de modul de relationare cu X sau Y din viata Dvs… daca vreti sa le numim probleme de ‘management’ al relatiei, atat cu sine cat si cu persoana din cuplu, indiferent de sexul acesteia. Incepeti o psihotarepie si explorati… merita efortul! In ceea ce priveste simptomele descrise, sunt caracteristice anxietatii si le puteti trata cu ajutor psihiatric insa nu vor disparea in totalitate daca nu va lamuriti la nivel existential. Curaj, se poate!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna seara! Am varsta de 18 ani. O sa spun pe scurt! In trecut eram cea mai negativa persoana, am trait in violenta multa, imi doream sa mor, sa nu mai traiesc, uram viata si pe mine…absolut tot. Am ramas cu un mic blocaj, cand cineva drag se bate pic jos, nu ma pot controla si plang.
Sunt sportiva, la liceu, liceu cu program sportiv. Am practicat 5 ani de gimnastica artistica, dar n-a fosr sa fie gimnastica pt mine.
Relatii deprietenie nu am prea multe. Multe persoane nu ma inteleg.
Cu familia tin legatura, dar nu vorbim in fiecare zi, nu ma inteleg. Desi am descoperit ceea ce-mi place…ma descurajeaza mereu. Ca nu e bine ceea ce am ales, ca in sus, ca in jos. Nu au incredere in mine. Nu ma sustin, n-am acea persoana care sa-mi fie aproape si a ma inteleaga,ma doare.
Intr-o zi stiu ca voi realiza ceea ce vreau si o sa am aproape si acea persoana. Am multe scopuri. Acum doi ani am descoperit un documentar care mi-a schimbat viata. Secretul-legea atractie. Si de atunci am descoperit super multe lucruri. Am inceput sa citesc despe ce ma intereseaza, dar ai mei nu ma sustin. Spun ca nu sunt lucruri curate. Parapsihologia e bestiala. Gandurile pozitive, tratarea prin energie si multe alte lucruri sunt ceea ce ma intereseaza, dar mamei nu-i place. Spune ca ma indeparteaza de Dumnezeu. Eu cred in felul meu, nu cum vrea ea sa cred. Pur si simplu…ma obliga si nu-mi place. Of. Ce mi-a mai ramas este doar sa avansez cu ceea ce mi-am ales, sa ajut alte persoane sa slabeasca, sa aiba un stil e viata activ si sanatos, sa evolueze si ele si in acelasi timp sa ma ajut si pe mine. Sa plec…. si sa nu mai aud pe nimeni ca nu fac nimic,nu sunt buna de nimic, etc. Vreau sa incep sa-mi fac propria viata. La facultate m-as duce la Kinetoterapie. Alt
ceva nu stiu. Dar cum parapsihologia… toate aceste chestii cu energia si restul….ma atrag, ma gandeam ca poate as putea sa ma indreptspre acest domeniu.
Imi cer scuze pentru greselile gramticale. Daca puteti sa-mi dati un sfat, il astept cu drag! ☺
O seara cat mai placuta!

daca doresti sa fii chinetoreapeut sau orice poti face in aceasta directie (exista multe optiuni) nu pot decat sa te incurajez. Este nevoie de acest gen de sustinere in randul oamenilor… oameni care sufera si gasesc si in acesti specialist/profesionisti alinarea de care au nevoie. Parapsihologia nu este un ‘domeniu’… cel putin nu unul profesional. Ce iti pot recomanda cumva conex ar fi mai mult din categoria artelor martiale, ma refer la Qi Gong, Tai Chi, etc. Se leaga foarte bine si de ceea ce vrei sa faci tu. https://ro.wikipedia.org/wiki/Parapsihologie Succes!

Daca doresti sa te inscrii la facultatea Kinetoterapie iti pot da cartile mele, eu am terminat acum 4 ani, lucrez in domeniu si ce pot sa iti spun despre aceasta meserie este ca e un domeniu minunat si foarte vast. Ramane doar sa te hotarasti daca asta vrei cu adevarat sa faci pentru ca nu va fi usor, dar satisfactiile sunt enorme. Succes si daca te hotarasti sa continui in acest domeniu trimite-mi un mesaj si cu mare drag putem vorbi.

Domnule Botezat-Antonescu, parapsihologia este un domeniu profesional, exista persoane care isi castiga existenta din astfel de activitati, iar meserii legate de acest domeniu exista in Clasificarea ocupatiilor din Romania. Poate ati vrut sa spuneti ca nu este un domeniu stiintific…?

Exista, de asemenea, institute de cercetare cu finantari foarte mari in Rusia, SUA in acest domeniu pseudo-stiintific…. Vreau sa spun ca nu stim niciodata ce ne va aduce viitorul… Odata, faptul ca pamantul e rotund a fost o descoperire revolutionara …

Reactia ta intensa la vederea violentei se datoreaza faptului ca astfel de situatii declanseaza amintiri din experienta ta trecuta cu violenta care in mod firesc, te-a afectat. De asemenea, trebuie sa fie foarte dificil sa nu primesti incurajari in directiile de interes pentru tine. Poate ar merita sa vorbesti cu un terapeut despre aceste lucruri! Cu toate acestea, este de admirat faptul ca ai descoperit un domeniu care te pasioneaza si in care esti dispusa sa investesti, in ciuda parerilor din exterior. Parintii au de multe ori tendinta de a isi indruma copiii in functie de ceea ce cred ei ca este mai bine, acele lucruri care au functionat pentru ei. Desi de multe ori acestea pot fi cele potrivite, sunt poate alte lucruri care functioneaza mai bine pentru copiii lor! Incearca si vezi ce functioneaza pentru tine! Nu am cunostinte avansate privind parapsihologia insa iti recomand studiul psihologiei in sine care este un domeniu vast, prin care poti ajuta foarte mult atat in problemele de ordin psihologic cat si biologic! Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua!
Intrebarea mea este cum trebuie abordat un copil cand vine vorba de o mutare in afara tarii .Este vorba despre o fata de 11 ani si un baiat de 7 ani.Fata a fost de acord pana in momentul cand a inceput sa se inscrie la handbal acu 3 saptamani.
Mama este divortata si sta in chirie datorita faptului ca nu are unde sa stea.Ajutorul financiar vine din partea mea,fiind sora(matusa copiilor).De precizat ca ,copii au fost 3 saptamani in Anglia anul trecut de sarbatori.Le-a placut,au fost incantati.Astazi m am intampinat(atat eu(matusa) cat si mama copiilor de refuzul fetei de a mai veni si studia in Anglia cand ia fost adresata intrebarea in legatura cu venitul in Anglia la vara.De precizat ca mama copiilor nu este sustinuta financiar decat de mine,tatal copiilor nu le plateste pensia alimentara.Considerati ca se pot adapta sau trece cat de cat usor peste aceasta situatie?Sprijinul moral il vor avea,dar as dori cum sa punem problema cat de cat.I am explicat fetei ca mama nu pleaca pentru ca vrea ea,pleaca pentru a le putea crea un viitor,etc.Sper ca ati inteles situatia si problema care este momentan.

Multumesc!
Anca

Fata (cat si baiatul) au o viata a lor, cu prietenii lor, cu scoala, etc. Pentru ei nu este interesant aspectul legat de bani. Nu e problema lor. Ceea ce ii intereseaza este sa se integreze in colectiv, sa aiba prieteni, sa se joace, eventual sportul sau alte activitati. Vorbiti cu ei, spuneti-le ce ii asteapta. Oferiti-le alternative, astfel incat sa simta ca pot alege, nu ca li se impune ceva ce nu pot refuza. Oferiti-le si alternativa intoarcerii in tara (chiar daca aceasta nu exista) dupa o perioada de 6 luni. Cu siguranta se vor acomoda in acest timp si nu va mai fi necesar. Totusi, aveti grija sa cunoasca cat de cat limba inainte de a pleca si nu le faceti promisiuni care nu pot fi indeplinite (daca totusi nu se acomodeaza in 6 luni sau un termen rezonabil, ar trebui sa aveti in vedere si varianta intoarcerii in tara). Succes, sunteti o matusa pe cinste!

Subscriu recomandărilor colegei, în ceea ce privește interesele copiilor și implicarea lor în decizia plecării. Argumentele de oameni mari nu sunt valide pentru ei, așa ca pregătirea din timp și prezentarea posibilităților odată ajunși acolo sunt utile. Cu toate astea, din punctul meu de vedere, poate ca nu ar fi util sa le prezentați aspecte care nu sunt posibile, precum reîntoarcerea în tara – copiii vor tine minte și se vor simți trădați, încrederea se va pierde. Propun o abordare onesta în schimb. Totodată, dacă observați ca au dificultăți de adaptare dupa ce au stat o perioada acolo, indicat ar fi sa apelați la un specialist.

Prezentati-le avantajele. Ei sunt norocosi pentru ca isi vor face si mai multi prieteni, pe langa cei din tara. In plus acolo au mai multe oportunitati de distractie (dezvoltare), decat in tara, iar mama le va putea realiza si mai multe dorinte. De asemenea nu se pune problema separarii de mama, atat timp cat vor fi cu ea in Anglia. Daca raman in tara, vor avea prieteni mai putini si vor duce dorul mamei, iar distractia va avea si ea de suferit. Acum, daca au aceste perspective ei sa aleaga care varianta o doresc. Daca si asa aleg sa ramana, plusati cu avantajele (reale) si cu consecintele negative in cazul unui refuz. Negociati. Spuneti-le ca aceasta plecare nu este definitiva, ei putandu-se intaorce la prietenii din tara, in vacante, atunci cand si prietenii vor fi liberi de scoala si vor avea mai mult timp de petrecut impreuna. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua!! As vrea sa va cer ajutorul..Sunt depresiva..sunt minora,recunosc..toata lumea ma uraste(prietenii,profesorii,familia) .. ma tai pe maini, imi bag cuie in maini , ma lovesc de diferite chestii pentru a suferii…ma rog..nu le pot spune parintilor….va multumesc!!

Inteleg din ceea ce si relatat ca iti e greu si ca totul pare sumbru acum. E dureros, dar nu trebuie sa treci prin asta de una singură. De crezi ca toată lumea te urăște? Și dacă toți ceilalți o fac, înseamnă ca nu ești demna de iubire, măcar din partea propriei tale persoane? Ti-e greu sa vezi o alta persoectiva asupra lumii acum, dar cu persoana potrivita alaturi iti va fi mai usor. Poți apela la psihologul școlar în prima fază. Dacă părinții te abuzează cumva, poți apela la organele competente. Dacă nu, însă, recomandarea mea e sa încerci sa le spui prin ce treci, pentru a te sprijini în a primi tratamentul corect..

Cautati un psiholog si mergeti in cadrul terapeutic pentru a face pasii in directia dorita.
Succes!

Imi pare rau pentru ceea ce simti in momentul de fata. Ceea ce ne povestesti se datoreaza unei suferinte, traume profunde, care ti s-a intamplat in trecut. Este necesar sa vorbesti cu cineva de incredere, un psihoterapeut, despre ceea ce ti s-a intamplat pentru a putea prelucra trauma si a o depasi. Se poate sa te simti bine, se poate sa fii fericita. Daca nu ai mijloace financiare, te poti indrepta catre psihologul scolar. De ce nu le poti spune parintilor ca suferi si ca ai nevoie de consiliere/terapie? Iti tin pumnii! Nu lasa lucrurile asa cum sunt, nu se vor rezolva de la sine.

Eu nu te urasc ! Si daca toata lumea te-ar uri, te poti iubi tu! De ce? Iaca de-aia, sa vada ei ce floare minunata esti rasarita prin asfalt (daca stii imaginea aia care circula pe net). Nu te lasa, ai de muncit cu tine acum! Esti pe drumul cel bun fiindca ai scris aici. Urmeaza sfaturile colegilor si cauta un psiholog/terapeut.

Acesta e fb meu…daca vreti sa ma ajutati cumva..va rog sa o faceti…multumesc anticipat!!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua. Am fost inselat de sotie dupa 12 ani. Am avut foarte mare incredere si i-am oferit ce am putut. O vedeam ca pe o zeita si simt ca am fost lovit ca de trasnet exact unde nu ma asteptam. Suntem impreuna, nu am parasit-o… o iubesc si ma iubeste. Nu a avut o aventura ci o relatie de 6 luni cu seful timp in care mergea la hoteluri, prin parcari in masina la el. Ma doare ca nu s-a oprit la timp, dupa primul sarut…. Am incredere in ea dar ce sa-i fac … a fost slaba… eu am fost un idiot ca nu am simtit. Simt foarte multa durere si imi e greu sa o administrez. Nu pot vorbi cu nici un prieten ca acestia o cunosc, nu pot vorbi cu ea ca ii provoc sentimentul de vina si nici nu stiu cum sa scap de durere. Ma puteti ajuta?

Puteti merge la un psiholog pentru a povesti ce vi s-a intamplat. Imi pare rau pentru ceea ce simtiti.

Trebuie sa va fie greu aflându-va în postura data, e de înțeles. In relația dvs. s-a creat o fisura înainte ca soția sa va însele – acesta fiind doar un simptom al fisurii. Recomandarea mea e sa încercați sa reparați aceasta fisura împreună – determinati care sunt cauzele ei în primul rand. Oricât de greu v-ar fi, subiectul trebuie abordat înainte de a va putea vindeca amândoi. Nu-l puteți îngropa ca și Cum nu s-ar fi întâmplat și nu va puteți asuma doar unul dintre voi responsabilitatea. În opinia mea, cel mai indicat ar fi sa încercați sa abordați subiectul alături de un terapeut, împreună.

Vai, cata toleranta si flexibilitate!!! Cata intelepciune!!! Nu-mi vine sa cred! Am citit postarea dumneavoastra de 5 ori! Admiteti un sarut, admiteti ca a fost slaba, va doare, nu vorbiti cu prietenii pentru a nu o discredita; nu vorbiti cu ea, ca sa nu-i provocati sentimente de vina… nici nu stiu daca este intelepciune sau bunatate pura! Mai rar astfel de perspectiva, felicitari! Ma inclin in fata dumneavoastra si ma simt atat de mica… Eu nu am trait un astfel de eveniment, dar l-am vazut prin ochii pacientilor mei si nici unul nu a avut o astfel de atitudine. Ar fi mare, mare pacat sa nu vorbiti cu un psiholog care sa va invete cum sa gestionati durerea, pentru ca ea poate sa creasca si sa va transforme. Va felicit inca o data si va doresc aceeasi minte limpede.

Pasul 1: mergeti la psihoterapie individuala, aveti multe de povestit, important este sa va mobilizati si sa deveniti actional in sensul nevoii dv;
Pasul 2: mergeti la terapie de cuplu.
Mult succes!

Inteleg ca v-a fost inselata increderea. Si asta va doare foarte mult. Ati vorbit cu partenera ce anume a determinat-o sa intre in acea relatie? Puteti merge la terapie de cuplu pentru a rezolva aceasta situatie in care sunteti implicati amandoi. Sau daca partenera dvs. refuza acest demers puteti apela la terapie individuala.

Imi pare foarte rau pt ceea ce simtiti..e dureros, dar ma bucur ca dati dovada unui om generos sufleteste . S-a produs undeva o fisura, care a devenit ruptura la un moment dat, si astfel, pe acest fond, sotia a devenit vulnerabila. Ceva s-a intamplat cu ea. E bine ca ati inteles ca va iubiti, ca aveti o casnicie pe care doriti sa o refaceti. Mergeti la un psiholog, terapeut , va va ajuta sa scoateti la suprafata problema si sa va vindecati, sa va reconectati.

SIngurul ajutor pe care il puteti primi pe acest grup este asa cum a fost descris mai sus, sa apelati la ajutorul unui consilier psihologic sau al unui psihoterapeut de cuplu- in cazul in care si sotia dvs este de acord. Opinia mea este ca ar trebui sa discutati cu sotia dvs despre modul cum va simtiti, despre motivele pentru care s-a comis adulterul, pentru ca nu mi se pare sanatos sa treceti peste un asemenea eveniment fara a-l analiza si a sesiza ce anume din casnicia dvs necesita mai multa atentie. Este de inteles ca o o asemenea conversatie poate fi destul de neplacuta si reactiveaza stari emotionale dureroase sau penibile, dar a nu discuta si a nu se evidentia “carentele” sau poate nevoile fiecaruia legate de casnicie poate duce la adancirea instrainarii unuia fata de celalalt. Adevarul poate fi uneori neplacut si dureros, si poate implica o schimbare in rutina zilnica (de comunicare, relationare, s.a.m.d) dar este mai sanatos decat a intretine o fatada falsa a unei stari de bine. Puteti gasi pe site-ul colegiului psihologilor din Romania, cabinete si psihologi acreditati http://www.copsi.ro/ sau puteti apela la medicul de familie pentru recomandare. Mult succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna seara, este o ora destul de tarzie, este si asta una dintre problemele cu care ma confrunt , insomnia.
Nu obisnuiesc sa ma plang sau sa vorbesc nimaui despre mine, nici macar familiei. Dar simt ca nu mai pot,si am ales sa scriu aici deoarece identitatea mea ramane anonima. Sunt un tanar de 17 ani,care era plin de viata pana il ultimele luni,imi puteai observa binele in ochi,acum nu a mai ramas decat tristete,ura,neincrederea in sine. De ce ? Nu,nu sunt ca restul tinerilor care sufera din relatii. Nici macar nu pot avea una,nu poate intra nimeni in inima mea "de gheata",asta fiind inca una din probleme. Ma confrunt zilnic cu propria persoana, sunt paranoic..pur si simplu simt ca nu pot avea incredere in nimeni,nu mai ies din casa de ceva timp,prietenii imi spun ca sunt introvertit..daca-i pot numi asa. Nu dorm noaptea efectiv deloc,reusesc sa inchid ochii dupa ora 6 dimineata,trezindu-ma cand este deja noapte,noaptea ma cuprinde melancolia..in interiorul meu se dezlantuie iadul. Nu mai stiu ce pot face..va rog, daca ma puteti ajuta cu un sfat,orice..

Daca v-ati diagnosticat ca paranoic va trebui sa incepeti prin a va dezlipi aceasta eticheta.
Apoi va trebui sa povestiti cuiva intr-un cadru sigur ce a avut loc acum x luni, de la momentul cand s-a produs aceasta transformare.
Apoi va trebui sa mergeti cu rabdare si curaj pe acest drum introspectiv si sa puneti in aplicare ceea ce veti descoperi ca este necesar si eficient pt dv.
Mult succes!

Tu nu poti schimba lumea dar te poti schimba pe tine . Daca tu nu ai incredere in nimeni atunci fii tu aceea persoana in care altii sa poata avea incredere . Tu atragi ceea ce gandesti . Daca crezi ca nu poti avea incredere in nimeni atunci atragi in jurul tau persoane in care nu poti avea incredere . Daca schimbi perspectiva si crezi ca oamenii merita sa ai incredere in ei , daca tu insuti devi o persoana in care se poate avea incredere atunci asa se va intampla . Succes

Vorbeste cu consilerul scolar despre aceste probleme. Sau discuta cu parintii si discuta cu un terapeut.

E chinuitor sa treci prin astea singur, așa ca indicat ar fi sa apelezi la un terapeut sau măcar la psihologul școlar.

si eu am avut l un moment dat aceasta problema…insa la mines-a dovedit a fi un efect secundar al bolii de tiroida…acum ca s-a mai remediat situatia, iau tratament pt tiroida…starile mele melancolice si neincrederea, insomnia si introvertirea s-a mai remediat….sunt di nou ca inainte…mai cu chef de viata, mai increzator…mai optimist…si cel mai importanta este ca dorm!!…poate te ajuta informatia …sper sa gaseti o cale sa fie bine

Imi imaginez ca trebuie sa fie foarte dificil sa treci prin asta si mai ales sa nu intelegi exact ce ti se intampla. Pentru a vedea cum poti depasi aceasta situatie trebuie mai intai sa descoperi care este cauza ei. Atunci cand nu reusesti sa adormi probabil mintea iti este inundata de ganduri. Probabil ca ceva lipseste in viata ta, ceva de care ai nevoie si fata de care nu stii cum sa te apropii. De asemenea, neincrederea are cauzele ei, probabil in experientele traite de tine. Poti incerca sa vorbesti cu un consilier sau psihoterapeut pentru a descoperi aceste lucruri si a le depasi! Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua!

Am mai multe probleme legate de mama si sora mea.

Sora mea mai mica are 26 de ani si este obsedata de jocurile de noroc. Are momente cand recunoaste ca are o problema dar nu vrea sa mearga la doctor, iar altadata se enerveaza si spune ca nu e adevarat. Are deja o groaza de datorii, am incercat sa o ajut si cu bani, si cu sfaturi, dar nu stiu cum sa o determin sa termine. Ea spune ca e singura ei sansa ca sa scape de datorii pentru ca nu ii ajunge salariul. Asta e problema cu sora mea;

Mama a avut cateva atacuri cerebrale minore si i-au fost afectate vorbirea si concentrarea. Merge la psihiatru si la neurolog si are tratamen, dar in ultimele luni nu are chef de viata, nu face nimic toata ziua, nu merge nicaieri, doar mananca si sta in pat. Am o fetita de 4 ani si nici cu ea nu se joaca, nu se spala, nu se piaptana…ar putea fi din cauza atacurilor cerebrale, un inceput de Alzheimer sau?…Ce putem face ca sa aiba vointa si sa interactioneze cu alti oameni?Ea este vesnic nemultumita, ca nu are bani, ca bunica nu a ajutat-o pe ea ci doar pe matusa mea…

Mama si sora mea stau impreuna si mai am o sora mai mare care sta cu ele.

Nu ne spuneți nimic despre dvs. – Cum gestionați situația? Cum va simțiți? Din păcate, oricât de greu ne-ar fi sau cât de copleșiți ne-am simți, uneori nu îi putem schimba pe cei din jur, caz în care e nevoie sa ne schimbam chiar noi perspectiva. Luând acest aspect în considerare, haideti sa vedem ambele situații.
În privința surorii, din ceea ce ați descris, pare sa fie vorba despre jocul patologic de noroc. Nu putem sa o diagnosticam aici, dar ca idee, ar fi indicat sa apeleze la un specialist pentru a vedea ce declanșează și întreține comportamentul și a-l modifica ulterior. Ceea ce puteți face dvs. este sa discutați cu ea, expunându-va motivele de îngrijorare și sustinand-o sa întreprindă un demers terapeutic. De asemenea, poate ca atunci când o ajutați cu bani pe termen scurt e bine, însă pe termen lung faptul ca nu exista consecințe ale comportamentului sau (chiar dacă pierde bani, îi primește din alta parte), nu e chiar benefic. Țineți minte însă ca, indiferent de cât de mult va doriți dvs. o schimbare la ea, s-ar putea ca ea sa nu o facă.
Pe de alta parte, în ceea ce o privește pe mama, lucrurile sunt mai complicate. Recomandarea mea este ca și de aceasta data sa încercați sa indicați lucrurile pe care le-ati văzut schimbate și sa va expuneți îngrijorările, sfatuind-o sa mergeți împreună la un specialist, care sa o evalueze. Ar putea fii vorba de simptomatologie depresivă, spre exemplu, dar, din nou, nu o putem diagnostica aici. Și de aceasta data, amintiti-va ca ar refuza suportul dvs.
Acestea fiind spuse, sa ne întoarcem către dvs. – uneori e greu și pentru membri familiei când apropiații se confrunta cu situații similare celor descrise de dvs. Chiar dacă cei vizați nu apelează la terapie, o puteți face chiar dvs. pentru a gestiona mai bine lucrurile, stările emoționale prin care treceți și a găsi soluții.

Intrebarea mea vizavi de intrebarile si situatiile descrise de dv este: ce vreti sa faceti dv? Ce sunteti decisa sa faceti punctual?
Abia apoi se poate vorbi despre vindecare. Dupa ce lamuriti nivelul angajamentului si implicarii personale.
Cele bune!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Hi Sunt Anca am 31 de ani si ma confrunt cu o problema des intalnita adica depresia
Deci f des imi vine sa plang,chiar si fara motiv nimic nu imi este bine parca nici cu prietenii nu mai pot iesi in sfarsit imi place izolata…sa nu vad pe nimeni sa nu aud pe nimeni…si aparte asta vreau sa fac multe dar nu fac nimic pana la urma
Sunt f agitata si cu munca parca sunt obosita la patrat daca muncesc 2ore parca as fi muncit 10 asa de obosita ma simt..
Ceea ce ma ingrijoreaza este ca ceea ce imi placea sa fac inainte acum nu mai fac,schimbariele de umor f dese,parca si cu minte nu mai tin minte chiar toate amanuntele cotidiene si nu ma pot concentra probleme mari de concentrare am in ultima perioada…
Eu acum sunt in Anglia si nu pot merge la psiholog,unul ca imi este rusine si doi nici cu engleza nu sunt asa ok
As vrea daca ma puteti ajuta oare exista ceva medicamente sa le iau din tara si sa mi le trimita
Va multumesc mult si astept cu nerabdare raspunsul

Simptomele pe care le-ai descris sunt din spectrul depresiei. Poate ca ti-ar fi mai usor si mai ieftin sa apelezi la o terapie online decat sa faci acolo terapie, iar cu medicamentele…trebuie sa mergi la un psihiatru. De aici nu-ti poate recomanda nimeni medicatie fara consult, fara evaluare. Pana una alta, incearca sa-ti faci cate o bucurie in fiecare zi, oricat de mica, fa dimineata un pic de exercitii inainte de a te da jos din pat, adica pe marginea patului: intinderi de maini, rotiri de cap, de umeri, apoi daca mai ai chef mai continua dupa ce te speli pe fata. Priveste in jurul tau si lasa-ti ochii sa se odihneasca pe lucruri frumoase, care-ti plac. Gaseste-ti o ocupatie care sa te capteze, fa plimbari in aer liber sau poti de exemplu sa te apuci de colorat mandale. Nu sta si te lasa pe baza ca trece de la sine fara sa-ti propui sa iesi cumva la suprafata.

Subscriu recomandărilor colegei. Exista opțiunea terapiei online, susținută de studii care arata eficienta ei și se adresează tocmai unor astfel de situații. În privința medicației, tratamentul e prescris în urma unui consult psihiatric și nicidecum aici.. de asemenea, dacă te hotărăști sa începi un demers terapeutic primul pas va reprezenta evaluarea, care, din nou, nu se poate face aici, pentru ca mai apoi sa se stabilească scopurile respectivului demers. Mult succes!

Subscru recomandarilor colegelor: terapie(poate online cu un psiholog roman) si un consult la psihiatru. Ar fi indicat sa treceti peste rusinea de a apela la un psiholog pentru ca ceea ce ati descris nu trece de la sine.

Cred ca, pe langa tratarea depresiei, ar fi indicat sa-ti faci o verificare a glandei tiroide. Ea este cea care, in urma dereglarii, poate da astfel de simptome

Daca nu identifici un motiv emotional (poate dorul de tara, singuratatea, etc.), poate chiar esti epuizata sau ai o carenta… De cand locuiesti in Anglia? Acolo fiind soare putin, majoritatea au deficit de vit. D. Mergi la un control medical, fa-ti analize, pot fi multe cauze pentru starea ta.

Medicamentele antidepresive se prescriu de obicei de catre medicul psihiatru, dupa o consultatie in prealabil. Nu se vand la farmacie la liber ca paracetamolul. Va sugerez totusi sa vorbiti mai intai cu un psiholog clinician, capabil sa diagnosticheze problema dvs. Exista psihologi din Romania care practica psihoterapia pe skype. Cautai, nu va dati batuta! E mai eficient sa plangi la psiholog, decat sa razi la psihiatru.

Va multumesc mult
Irina Cohal sunt in Anglia de vreo 2 ani si vreo 10 ani prin Italia

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Bună!E ciudat, nici nu știu cu ce sa încep… Viata mea a fost plina de suișuri și coborâșuri, dar asa e peste tot. Am 29 de ani, un tata alcoolic, violent, extrem de strict, dar care în momentul de față nu îmi mai influențează viata cu nimic. De la 14 ani nu mai locuiesc cu părinții, adolescenta mi-am petrecut-o cu bunicii și mătușa mea, mătușa care era mai stricta decât tata. La 8 ani am fost violata, dar nici asta nu ma afectează prea tare. S-a întâmplat, a trecut, asta e. Bun, problema mea este urmatoarea:nu știu ce sa fac cu viata mea. Anul acesta ar trebui sa ma căsătoresc, totul e programat, doar ca… oare sa o fac sau nu? Am o relație de 4 ani cu un om care ma iubește. Dar relația noastră a început sa moara. Deja. Nu mai exista pasiunea aia de la început care te face sa te topește când îl vezi și înțeleg ca nu tine o veșnicie… dar noi nu mai facem lucruri împreună. Am impresia ca suntem doar colegi de apartament. În ultima vreme avem tot mai multe certuri. L-am înșelat și l-am înșelat emoțional și asta mi se pare și mai grav. As putea sa vorbesc enorm de mult pe tema asta, dar nu veți avea răbdare sa citiți tot. Concluzia este ca mi-e frica sa trăiesc lângă el o viata întreaga pentru ca s-ar putea sa fiu singura în doi. Îmi lipsește ceva, n-as putea spune ce și îmi lipsește demult, tocmai de aceea am încercat sa umplu golul cu aventura. SI a funcționat o perioada. Mie mi se pare ca am următoarele solutii:
1. Ma căsătoresc cu el și om vedea ce va fi. Oricum de iubit nu ma va iubi nimeni mai mult decât el și doar pentru ca suntem firi foarte diferite (eu plina de viata, zambitoare, vesela, el monoton, suparat pe tot si pe toate, obosit tot timpul) nu înseamnă că nu o sa pot sa-mi găsesc de una singura fericirea în diverse chestii gen alți bărbați când se va ivi ocazia pentru ca am nevoie de ceva sa ma tina în priza.
2. Nu ma casatoresc, dar în cazul acesta risc sa rămân singura o viata întreaga pentru ca dacă nici cu el nu merge, nu va merge niciodată cu nimeni și nici nu mai vreau sa încerc sa fac sa meargă.
3. Ma căsătoresc și trag de el și de mine și de relație sa meargă și la 40 de ani am sa fiu una dintre femeile frustrate care fie se apuca de alcool fie își revarsă toată iubirea și frustrările asupra copiilor devenind obsedate de ei sau mai știu eu ce…
La asta ma gândesc eu acum și tare am nevoie de un sfat profesional pentru ca singura nu pot sa ma decid. Mulțumesc pentru răbdare

Termeni şi Condiții | Politica de confidențialitate | Politica de cookie-uri

Copyright © 2011 - 2024 Terapeuti.ro | Toate drepturile rezervate.