Arhiva lunara pentru martie, 2016
| 79 vizite |
Ma confrunt cu o puternica stare de depresie, de singuratate dupa ce m-am despartit de prietenul meu cu care am avut o relatie de 2 ani. Tatal meu este mai mereu plecat in strainatate si gasisem in el o prezenta masculina care sa ma protejeze, sa fie langa mine.
|
|
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua! Ma confrunt de ceva vreme…cu o puternica stare de depresie..de singuratate. De abia ce m-am despartit de prietenul meu cu care am avut o relatie de 2 ani si 2 luni. Mi-am pus toata increderea in el..il iubeam..si il iubesc la fel de mult ca pe parintii mei.Insa el se comporta foarte distant cu mine..nu voia sa ma asculte cand ii ziceam ce ma deranjeaza..doar eu ii dadeam mesaje si voiam sa ne vedem in ultima vreme..el era complet absent.La incepu nu era asa..insa lucrurile au inceput sa se schimbe dupa ce am avut primul contact sexual..dupa 10 luni..insa putin cate putin.Schimbarea radicala a avut loc dupa ce am facut de 2 ani.Ma simt tradata..abandonata…ma consum foarte mult cand vad ca..in ciuda a cum se comporta el cu mine..eu tot as fi dispusa sa ii dau o sansa sa ne impacam..insa vad ca lui nu ii pasa daca e cu mine sau nu. Ori cu mine ori fara..el e foarte bine.Tatal meu este mereu mai plecat in strainatate si am gasit in el..oprezenta masculina care sa m
a protejeze si sa fie langa mine.. Simt ca nu mai am nici un rost..ma simt folosita.Am incercat sa vorbesc cu persoane mai apropiate..dar am retineri..Va rog tare mult sa ma ajutati cu un sfat! |
||
|
|
|||
|
|
un sfat ar fi sa discuti/explorezi situatia cu un psihoterapeut… insa ma gandesc ca daca spui ca ai nevoie de o prezenta masculina… de ce nu iti cauti o astfel de prezenta? Curaj!
|
||
|
|
|||
|
|
Ar fi fost de ajutor sa stim ce varsta ai. Apoi, incearca sa te detasezi un pic, da-i timp, daca va fi sa fie se va intoarce singur. Daca nu, asta e, oricat de mult iti doresti, nu poti obliga pe nimeni sa fie langa tine cu forta. Te-ar ajuta sa vorbesti cu cineva despre ceea ce simti, mama, prieteni, chiar si un psiholog. Nu te inchide in tine.
|
||
|
|
|||
|
|
Tinand cont de faptul ca informatiile oferite de tine vin ca o sumarizare a unei experiente de 2 ani cu o persoana iubita si cu insemnatate pentru tine, este destul de dificil a-ti oferi un alt sfat in afara de acela ca este normal sa ai o dispozitie depresiva si sa te simti singura. Asa cum ai mentionat mai sus, aceasta persoana a jucat un rol de sustinere pentru tine, a substituit o nevoie care nu a putut fi implinita de tatal tau, de aceea poate ca ar fi util pentru tine sa intelegi mai multe despre ce inseamna pentru tine aceasta nevoie de protectie, ce anume o cauzeaza. Nu stiu ce varsta ai, nu cunosc foarte multe aspecte ce tin de aceasta stare pe care ai incercat sa o explici mai sus, de aceea cred ca cel mai bine te-ar ajuta sa vorbesti direct cu un psiholog/consilier psihologic- o persoana specializata care sa te ajute a-ti clarifica mai bine situatia. Incearca sa nu te sperii de starea ta; intotdeauna despartirile (intr-un mod sau altul) de persoane dragi sunt dureroase si este nevoie de timp ca acea durere sa se atenueze, sa putem reflecta din ce in ce ma obiectiv la experienta traita pentru a ca apoi sa-i dam un sens si un loc in trecutul nostru. Mult succes!
|
||
|
|
|||
|
|
Daca el nu tine la tine, a te agata de el e inutil. Mie imi spune ca aici e obsesia ta pentru el, fara nici o legatura cu persoana lui! Cu alte cuvinte, tu traiesti o iluzie, care nu are nimic de-a face cu dragostea. E momentul sa te trezesti, iar daca singura nu poti, solicita sprijinul unui specialist.
|
||
Cred ca am o fobie. Ma spal foarte mult pe maini. Si ma limpezesc foarte mult. Si cand fac dus sau cand spal vasele, la fel. Sunt sub tratament psihiatric, dar nu a dat foarte multe rezultate.
|
|
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua!
Am cred ca o fobie. Ma spal foarte mult pe maini. Si ma limpezesc foarte mult. Si cand fac dus la fel, da mai putin totusi. Si cand spal vasele la fel. Sunt sub tratament psihiatric, dar nu a dat foarte multe rezultate. Ce pot sa fac? Caci ma oboseste aceasta fobie sau obsesie. Vs multumesc! |
||
|
|
|||
|
|
Vorbiti cu un terapeut pentru a explora cauzele acestui comportament.
|
||
|
|
|||
|
|
se pare ca suferiti de tulburare obsesiv compulsiva si aveti nevoie de psihoterapie…succes!
|
||
|
|
|||
|
|
Cautati si aici www.paxonline.ro
|
||
|
|
|||
|
|
Tulburarea obsesiv-compulsiva se trateaza eficient cu psihoterapie cognitiv-comportamentala.
|
||
Am o problema din copilarie. La 12 ani mi s-a impus sa fac sex oral, a fost mai degraba un fel de manipulare psihologica, dupa aceea am avut o stare groaznica de depresie. Acum am 16 ani si i-am spus prietenului meu. El ma iubeste extrem de mult insa simt ca nu ii e usor nici lui, deseori isi aminteste acest lucru si imi spune ca isi imagineaza fara sa vrea un film porno cu mine.
|
|
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:
Buna ma numesc Ana,am o problema din copilarie, la 12 ani am fost impusa sa fac sex oral, mai degraba a fost un fel de manipulare psihologica, dupa acest act am avut o stare groaznica de depresie, dar am incercat sa nu cad, am continuat sa invat bine dar trecutul meu nu-l pot uita nici pina astazi, acum am 16 ani, prietenul meu are aceiasi virsta, iam spus de trecutul meu pentru ca am considerat ca trebuie sa stie tot despre mine, el ma iubeste extrem de mult, si mi-a zis ca nu ma va lasa, dar ii trebuie timp ca sa se impace cu gandul ca eu am asa trecut, eu simt ca nu ii e usor nici lui, si deseori el isi aminteste acest lucru, si imi spune ca isi imagineaza fara sa vrea un film porno cu mine, imi zice ca nu poate uita, dar totusi ma iubeste mult si nu vrea sa ma lase. Ajutati-ne! Va roggg |
||
|
|
|||
|
|
Parintii tai stiu acest lucru? Spune-le ca ai nevoie sa vorbesti cu un terapeut.
|
||
|
|
|||
|
|
Intai vorbeste cu parintii, apoi cu un psiholog.
|
||
|
|
|||
|
|
Deci vorbesc din experienta , iubirile la 16 ani dureaza atat cat dureaza . Si tu si el veti avea si alti parteneri , adolescenta este varsta cautarilor , a descoperirilor . Tu nu trebuie sa te simti vinovata pentru ceea ce s-a intamplat si nici macar nu trebuie sa povestesti la nimeni , este pur si simplu treaba ta. Acum nu mai suntem in perioada in care fetele trebuie sa se casatoreasca virgine . De obicei , cu cat povestesti mai putin despre tine unui partener cu atat mai bine . Nu trebuie sa dai ” raportul” la nimeni . Este viata ta , sunt experientele tale , nu trebuie sa te simti vinovata pentru nimic pentru ca toti invatam din greseli si mai ales toti gresim . Asta nu inseamna ca te indemn la libertinaj , dimpotriva iti spun daca nu ti-ai inceput viata sexuala este mai bine , este totusi prea devreme iti spun doar ca ceea ce s-a intamplat la 12 ani a fost o experienta pentru care nu trebuie sa te simti vinovata .
|
||
Sunt mama unui baietel de 3 luni si trebuie sa plec la munca in strainatate, dar nu pot sa ma acomodez cu gandul ca nu o sa-mi vad bebelusul cand adoarme in bratele mele. Plang incontinuu de doua saptamani.
|
|
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:
Sunt mama unui băiețel de 3 luni și trebuie sa plec la munca in străinătate dar nu pot sa ma acomodez cu gândul că nu o să-mi văd bebelușul sa adoarmă în brațele mele am ajuns sa plâng de doua săptămâni incontinuare . as dori un sfat să-mi fie de folos .mulțumesc |
||
|
|
|||
|
|
NU pleca de langa copilul tau!
|
||
|
|
|||
|
|
Sfatul este sa nu pleci.
|
||
|
|
|||
|
|
Copilul este destul de mic si are nevoie de dvs. Poate gasiti o alta solutie. O sa aveti starea necesara sa lucrati acolo daca dvs. sunteti profund afectata de plecarea de langa copil?
|
||
|
|
|||
|
|
Ia-l cu tine
|
||
|
|
|||
|
|
Nu lăsați copilul singur,cu nimeni…e prea micuț,
|
||
|
|
|||
|
|
E obligatorie aceasta plecare? E obligatoriu acest moment? Te poate paste o depresie postpartum… iar daca esti plecata departe, consecintele pot fi devastatoare. Nu e obligatoriu sa fie asa, dar factori predictivi ar fi. Sa nu-ti imaginezi ca e prea mic copilul si nu va sti ca ai plecat… el te cunoaste demult… iti stie mirosul si iti distinge timbrul vocal. Daca i le iei acum… nu vreau sa spun mai multe… dar exista riscuri. Legat de tine, daca acum faci fata cu atata greutate la aceasta idee, atunci cum te vei adapta la acest fapt real cand vei fi acolo?
|
||
|
|
|||
|
|
Trebuie? Ma indoiesc. Il abandonati si ii distrugeti viitorul. Insa copilul nu va putea intelege ca ati plecat, si va considera, cu mintea lui simpla, cas a fost abandonat. Va suferi toata viata. Si va fi traumatizat. Banii pe cafe ii veti face in strainatate nu vor fi suficienti pentru terapia de care va avea nevoie mai tarziu. O decizie neinspirata, pe care o veti regreta toata viata. Dar nu e tarziu sa o schimbati.
|
||
|
|
|||
|
|
Sfatul este simplu de dat: nu plecati de langa copil. Acum va plangeti ca nu il veti vedea cum adoarme in bratele dvs, dar implicatiile sunt infinit mai mari. Sunt atatea cazuri de sinucidere in randul copiilor cu varste din ce in ce mai mici. Si chiar daca nu, ii programati distrugerea pe toate planurile. Veti regreta imens si nu merita. Copilul are nevoie de dvs in viata lui, merita atentia si grija dvs nu a altcuiva. Prin telefon nu-i veti putea saruta ochii, manutele, sterge lacrimile, strange in brate si altele.
|
||
|
|
|||
|
|
Pot sa va dau un sfat de parinte si eu acum vreo doi ani lam lasat vreo opt luni in Romania si mam intors la munca .Pot sa va spun ca copilul sa inchis in sinea lui dela un copil vesel a devenit tacut si trist si eu ca mama nu pot sa va spun prin ceam trecut .Cel mai bine sal luati cu Dumneavoastra daca aveti posibilitatea ,este greu dar o sa fiti implinita ca Mamica
|
||
Este prima data cand incerc aceasta metoda de a afla posibile greseli pe care le fac eu in calitate de parinte. Am 38 ani si un baiat de 11. Anul trecut acesta a fost batut de colegii de clasa pana a ajuns internat in spital, iar din acest an copilul a inceput sa isi faca drepatate singur, nu mai coopereaza nici cu noi in calitate de parinti, nici cu profesorii si nici cu colegii. Toata lumea e impotriva lui.
|
|
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua! Este prima data cand incerc aceasta metoda de a afla posibile greseli pe care le fac eu in calitate de parinte. Am 38 ani si am un baiat de 11, in anul scolar trecut acesta a fost batut de colegii de clasa pana a ajuns internat in spital. Apoi a urmat mutarea lui in alta unitate de invatamant, deoarece acolo nu s-au luat masuri ca el sa se poata intoarce in siguranta acolo. Dar incepand din acest an scolar copilul a inceput sa isi faca drepatate singur, nu mai coopereaza nici cu noi in calitate de parinti, nici cu profesorii si nici cu colegi. Toata lumea e impotriva lui. Nu conteaza daca noi ii oferim tot ce isi doreste, nu conteaza nici daca e pedepsit , efectiv nu ii mai pasa de nimeni si nimic. Noi suntem la capatul puterilor. Voi ce ne sfatuiti sa facem? Sa cautam un psiholog bun la noi in oras? Orice sugestie e bine venita. Multumesc!
|
||
|
|
|||
|
|
desigur cautati sa mergeti cu el la un psiholog… este nevoie ca cineva sa fie accepta (sub orice forma) in universul sau si sa il redirectioneze!
|
||
|
|
|||
|
|
Da, cautati un psihoterapeut cu care fiul dvs sa se simta confortabil sau daca nu , incercati o terapie de familie. Poate in compania dvs problema “lui” devine problema familiei.
|
||
|
|
|||
|
|
in primul rand sa il iubiti neconditonat,sa stati langa el si sa ii fiti cei mai buni prieteni
|
||
Am 15 ani si casa in care stam eu si familia mea arata ingrozitor pe exterior. Mi-am invitat una dintre prietene la mine si pe moment n-a parut deranjata, insa mai apoi am putut simti o oarecare farama de dezgust din partea ei. S-a indepartat incet, incet de mine.
|
|
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua! Apelez la acest site deoarece simt nevoia de a impartasi cu cineva ceea ce mi se intampla.(Sunt fata si am 15 ani.)
De mica am asistat la certurile dintre parintii mei..Aceste ceruri erau foarte dese si pline de violenta atat verbala, cat si fizica. Tatal meu incepea mereu aceste “scandaluri” si mama le suporta de fiecare data…Crescand, ma intrebam adesea de ce in familia mea nu a existat aromonie..de ce tati are atatea iesiri nervoase?…Apoi aveam sa imi dau seama ca de fapt el semana cu bunicul meu (din partea lui, evident). Si bunicul meu se comporta oribil cu bunica, asa ca el a facut tot ce a vazut in copilarie. Din fericire, certurile s-au terminat acum un an, cand eu, mama, tata si surioara mea ne-am mutat din orasul natal in alt oras la 200 de km distanta. Odata cu aceasta mutare, am scapat de anturajele nepotrivite (NU faceam chestii grave, doar mi se distragea atentia de la invatatura) si am inceput sa ma axez pe scoala mai mult. In orasul natal am avut media anuala 9.00, iar aici 9.70. Acomodarea…..a fost teribil de grea.. aici incepe intregul calvar: Mi-am facut doua prietene bune, insa… Casa in care eu si familia mea e data de patronul firmei la care lucreaza tati si nu trebuie platita chirie, dar e groaznica-arata ingrozitor pe exterior si de fiecare data cand vin de la scoala nici nu am puterea sa o privesc…dar, acum cateva luni mi-am luat inima in dinti si mi-am invitat una dintre prietene la mine… pe moment n-a parut deranjata, insa am putut simti o oarecare farama de dezgust din partea ei… si avusesem dreptate: ea s-a indepartat incet, incet de mine. Am ramas insa preietena foarte buna cu cealalta tipa: Jennifer. Tin sa mentionez ca ea are o stare financiara foarte buna, insa are o inima de aur. Este amuzanta, iubitoare, gingasa si loiala… tot ce ti-ai dori de la un prieten! Am fost de multe ori la ea acasa, si acum ar cam veni momentul sa vina si ea la mine… Mereu bate apropori in legatura cu asta si mi se pare normal… dar mereu le resping, ajungand intr-o situatie penibila… As vrea s-o invit la mine, dar daca s-ar distanta de mine precum cealalta tipa? Nu vreau sa o pierd pe Jennifer nicidecum. Stiu ca la un moment dat o sa se indeparteze de mine pentru ca eu o resping, insa sunt foarte confuza… Mami ma intelege, stie tot. Ba chiar a incercat sa vorbeasca cu tati sa ne mutam intr-un loc mai decent..dar, din pacate, nu ar fi mari sanse deoarece tatal meu nu ar fi de acord sa plateasca chirie lunar, cand poate in schimb sa stea in casa asta. |
||
|
|
|||
|
|
Intalniti-va in oras si gata. Locuinta actuala nu e destul de incapatoare pentru musafiri.
|
||
|
|
|||
|
|
acuma ca ne-ai impartasit aceasta suferinta a ta iti este mai bine?
|
||
|
|
|||
|
|
Ma bucur pentru tine ca situatia iti este mai buna. Din propria experienta iti spun ca prietenii raman prieteni si daca casa in care locuiesti nu este una frumoasa. Poti avea o discutie sincera cu prietena ta in care sa ii explici ce te retine de la a o invita acasa. Daca ea isi asuma “riscul”, atunci ti-l poti asuma si tu. In viata nu primim garantii de la nimeni, ne asumam urmarile alegerilor noastre. Din cum ai descris-o pe prietena ta, probabil nu va fi deranjata de asta. Daca ar fi trebuie sa iti pui tu intrebarea: vrei sa ai prieteni care iti sunt prieteni doar la bine? Succes! Scrie-ne deznodamantul
 |
||
Am o fetita in clasa a 4-a. La scoala invata foarte bine, dar cand participa la concursuri cred eu ca se pierde si nu mai e atenta la test. Si la scoala mai are momente cand nu e atenta, se grabeste crezand ca stie problema, dar grabindu-se, greseste.
|
|
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua.am o fetita in clasa 4 la scoala invata foarte bine,mai are si mici scapari dar isi revine imediat in schimb cand participa la concursuri cred eu ca se pierde si nu mai e atenta la test.Si la scoala mai are momente cand nui atenta se grabeste crezand ca stie problema dar grabinduse greseste .Deci se grabeste si nui atenta .Ce as putea face in acest caz
|
||
|
|
|||
|
|
Fetitia dvs sufera de anxietate sociala doamna si are nevoie de psihoterapie de preferat cognitiv comportamentala…puteti si dvs sa o implicati in tot felul de activitati, sa o incurajati permanent, sa o valorizati, premiati, laudati si sa fiti alaturi de ea si sa ii spuneti ca nota 10 nu inseamna ca va fi un geniu in toate domeniile…incurajati-o sa faca ceea ce ii place si fiti alaturi de ea…
|
||
Cum pot rezolva neintelegerile cu parintii? Mai exact cu mama. Sunt certuri aparent banale, dar care se transforma in situatii total neplacute. Nu sunt un copil problema. Nu fumez, nu beau, nu ma droghez, nu iau note proaste, nu am anturaje rele si nici macar nu vin tarziu acasa. Imi ofera o oarecare libertate, doar ca intra cu forta in anumite aspecte ale vietii mele. Spre exemplu viata sexuala. Daca mi-am inceput-o?
|
|
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:
Cum pot rezolva neintelegerile cu parintii? Mai exact mama. Sunt certuri aparent banale dar care se transforma in situatii total neplacute. Sunt momente in care este foarte intelegatoare si momente in care am impresia ca e cu totul alta persoana. Mai rau este ca daca incerc sa vorbesc calm cu ea si sa ii explic ce greseste, mereu, chiar si cand e evident ca am dreptate, imi spune ca eu am o problema. Nici macar nu vreau sa ma inteleaga sau sa ma ajute in vreun fel psihic, vreau doar sa ma lase in pace. (Mentionez ca nu sunt un copil problema. Nu fumez, nu beau, nu ma droghez, nu iau note proaste, nu am anturaje rele si nici macar nu vin tarziu acasa. Si nici macar nu a fost nevoie sa imi zica ea vreodata asta. Este pur si sinplu foarte impulsiva. ) Nu pot spune ca este foarte stricta cu mine, imi ofera o oarecare libertate, doar ca intra cu forta in anumite aspecte ale vietii mele. Spre exemplu viata sexuala. Daca mi-am inceput-o? Da. Daca ii voi spune vreodata? Probabil dupa ce voi face un copil si va fi evident. Nu cred ca vom ajunge niciodata pe aceeasi lungime de unda din privinta asta. Nu e de acord cu relatiile sexuale inainte de casatorie. Doar in momente foarte bune. Uneori ma intreb daca o deranjeaza mai mult ce fac eu sau ce spun vecinii. (Care nu au nimic mai bun de facut decat sa urmareasca tot ce misca) Desi nu prea au ce sa afle din viata mea personala. Partenerul meu este stabil. Nu il cunoastecunoaste (desi nu si a manifestat niciodata dorinta) dar nici nu areare nimic impotriva cu el. Alte banalitati de la care pornesc certuri serioase: patul nefacut si ceasca de cafes uitata goala peste zi in camera mea. Si un alt lucru care ma deranjeaza este ca nu prea e de acord cu activitatile extrascoalare. Ma refer la cele pe termen lung. Spre exemplu daca am o pasiune si vreau sa fac un curs pentru asta es considera ca timpul si banii folositi sunt o mare pierdere si ca mai bine stau sa mai fac cateva exercitii la mate. Cred ca asta |
||
|
|
|||
|
|
Nu ne-ai spus ce varsta ai,dar banuiesc ca esti la liceu.Parintii nostri fac parte dintr-o alta generatie, in care viata sexula inainte de casatorie era de neconceput. E greu pt. ei sa accepte ca lucrurile s-au schimbat, ca esti deja femeie si ai anumite nevoi.Dupa parerea mea, sa-i convingi ca ai dreptate e o pierdere de vreme.Poarta-te responsabil si asuma-ti deciziile.Din pacate sau din fericire va trebui sa ii accepti inca”intratul cu forta”, pentru ca esti in casa ei iar ea nu intelege ca esti deja adult . Daca te cearta pt dezordine, crede-ma ca o face spre binele tau. Este mult mai bine sa-ti spuna acum mama sa-ti aranjezi patul decat sa-ti spuna mai tarziu soacra.Crede-ma ca stiu ce spun. Nu astepta intelegere fata de hobby-urile tale, poate e peste puterea ei sa inteleaga.Fa ce consideri ca e bine, accepta si mai presus de toate gandeste inainte sa actionezi
|
||
|
|
|||
|
|
Ai putea incerca sa discuti cu mama despre motivele care o fac sa fie atat de intruziva. A patit oare ceva cand a fost tanara? Parintii ei au "tinut-o din scurt"? Poate daca ai rabdare si poti "scoate" aceste informatii de la ea, va intelege ca o auzi si ca o intelegi, ca te poti feri de ce a patit ea. Poate ca te va lasa in pace, astfel. Din pacate, mama ta are nevoie de terapie. Poate ii sugerezi terapie de familie? Mult succes si mentine-ti echilibrul!
|
||
|
|
|||
|
|
Suporta pana termini scoala, dar invata cum. Apoi pleaca. Un articol pe tema asta: http://invingemstresul.com/more/34
|
||
Ma confrunt cu cea mai grea perioada din viata mea! Soacra mea are metastaze cerebrale. I-am ascuns adevarul si am luat-o la noi acasa. I s-au dat putine luni de trait. Insa nu mai accepta tratamentul si ajutorul nostru si ne acuza ca o tinem cu forta. Ne cere insistent sa o ducem la ea acasa sau se sinucide.
|
|
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:
Buna ziua! Ma confrunt acum cu cea mai greaperioada din viata mea! In urma cu o luna si jumatate, socrei mele, de profesie medic, inca activa, i s-a pus cruntul diagnostic de metastaze cerebrale. Urmand sfqtul colegelor ei, i-am ascuns adevarul. I s-au dat putine luni de trait, am luat-o la noi si urmeaza un tratament paleativ. Problema noastra este ca a ajuns intr-un stadiu in care nu mai accepta nici tratamentul, niciajutorul nostru si ne acuza ca o tinem cu forta. Ne cere insistent sa o ducem la ea acasa sau se sinucide. Suntem intr-un stres continuu si nu stim ce solutie avem. Sa ii spunem adevarul sau sa suportam starea actuala! Avem nevoie urgent de un sfat! |
||
|
|
|||
|
|
Imi pare rau pt situatia in care va aflati insa tehnic vorbind, daca nu este scoasa din drepturi atunci o retineti impotriva vointei, fapt ilegal. Incercati totusi sa luati o hotarare ca familie.
|
||
|
|
|||
|
|
este o problema de familie asa cum spune dl psihoterapeut Botezat-Antonescu Radu, incercati sa va detasati de problema medicala si gandind "la rece" veti putea lua cea mai buna hotarare…succes!
|
||
|
|
|||
|
|
Doamna, imi pare rau sa va atrag atentia ca, perioada cea mai grea, nu este a dvs, ci a soacrei dvs care-si traieste ultimele luni, zile. Este o situatie dificila, dureroasa, in care este important sa va pastrati ratiunea si bunul simt. Nu stiu cat de corect este sa nu stie adevarul – ma refer la faptul ca fiecare om are unele dorinte, incusiv privind bunurile patrimoniale, sau sa-si rezolve unele situatii, unele relatii. Mai mult, referitor cu luatul la dvs acasa – personal cred ca este o decizie..egoista. Considerati ca-i faceti bine, ca o supravegheati, insa sunteti doar comozi. Avand in vedere ca stadiul terminal al bolii, omeneste ar fi sa o duceti acasa , in mediul sau , in caminul sau..in patul sau, stimata doamna. Si daca tot e vorba de o perioada mai scurta, merita sa va ganditi cum o puteti ajuta in mod real. Cu siguranta veti putea colabora cu ea si pt tratament, ca se va simti mai bine acasa la ea, si nu va mai avea si nervozitate, frustrare, furie – destul ca e atat de suferinda..nu credeti..??!!
|
||
|
|
|||
|
|
Sustin ideea ca doamna trebuie dusa acasa pentru a-si trai ultimele zile intr-un mediul in care se simte bine. Imi este greu sa cred ca dansa nu stie – cel putin banuieste, ca are probleme mari cu atat mai mult cu cat este de profesie medic. Pentru linistea sufleteasca a dansai si apoi a dvs, e bine sa mearga acasa.
|
||
|
|
|||
|
|
Tatăl meu a avut metastaze cerebrale. Și da în ultimele saptamani de viata a refuzat tratamentul. El știa ca va muri și noi nu am putu decât sa îi fim alături și sa îi spunem ca ul iubim. În ultimele zile din viata a stat acasă chiar dacă se simte rău a vrut acasă la el acasă. Și-am stat alături de el acasă și azi e un an de când l-am văzut ultima oara în viata ca apoi a și murit. Da e greu sa ai cineva drag în astfel de situație dar persoanei bolnave îi este și mai greu pt ca știe ca va muri. Da i-ati ascuns ca are metastaze dar ea știe ca e ceva un neregula cu ea ca viata i se va sfârși. Poate nu azimut mâine dar știe. Eu consider ca ea ar trebui sa își trăiască ultimele momente fericita la ea în casa. Dar alături de copiii ei. Eu una acu un an câteva zile nu am fost la munca eram mereu acasă cu mama cu sora mea și cu tata. Tine minte ca înnainte sa moara cu câteva zile ne-am jucat carti cu el și m-am distrat enorm și pt el asta a fost o mare bucurie. Căci de a 2 a zi a fost inconștient pana a murit. Dar ma bucur ca am fost alături de el și ca a fost acasa
|
||
|
|
|||
|
|
s-ar putea sa aiba mari regrete vazand ca i s-a spus adevarul mult prea tarziu si nu mai are puterea de a-si incheia socoteala cu viata asa cum ar fi dorit.Ca medic a vazut multe si poate va reamintiti din discutiile purtate cu ea, cum considera ca ar fi bine de abordat oasemenea situatie. Deoarece este medic, probabil ca de mult banuieste ceva, iar faptul ca nu-i spuneti adevarul o face sa devina si mai banuitoare ceeace oricum o face sa se gandeasca la ceeace este mai rau.
|
||
|
|
|||
|
|
Faptul ca ati mutat-o din propria casa ii agraveaza starea. Ingrijirea nu compenseaza lipsa casei…
|
||
|
|
|||
|
|
Mai devreme sau mai tatziu tot isi va da seama! Putere multa va doresc!
|
||
|
|
|||
|
|
Inclusiv in centrele rezidentiale, unde se acorda ingrijiri 24 din 24 de ore, se urmareste demnitatea umana si autonomia persoanei, indiferent ca sufera de un handicap accentuat sau are o boala in stare terminala. Nu-i luati aceasta sansa de a trai demn pana in ultima clipa. Iar daca are o oarecare autonomie, nu i-o subminati. Faptul ca ameninta cu sinuciderea… ce va spune??? Ii este bine acolo? Nu cred ca vrea singuratate, neaparat; poate va vrea langa ea, dar in casa ei, unde are si intimitate. Cred ca orice om si-ar dori sa moara acolo unde totul este cunoscut pentru el. frica de moarte se atenueaza prin cunoastere.
|
||
M-am despartit de sotul meu care in continuare ma urmareste si ma abuzeaza fizic si emotional, dupa care am intalnit genul acela de iubire pe care am asteptat-o toata viata, insa el incheia totul spunand ca se intoarce la sotia lui, iar eu sunt in depresie.
|
|
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:
Buna ziua, ma numesc Olivia si am 29 de ani, am fost casatorita de aproape 4 ani si am decis sa pun punct relatiei datorita neintelegerilor dintre mine si sotul meu. Am ajuns in faza in care intre noi au aparut multe discutii, certuri, injuraturi si chiar batai. De 1 an de zile am incercat sa merg sa divortez dar nu mi-am facut curaj, in acelasi timp verisorul sotului mee s-a apropiat foarte mult de mine si mi-a decalarat iubirea lui, m-am indragostit de el..a fost genul acela de iubire pe care am asteptat-o toata viata, cu vorbe frumoase, mult respect si intelegere, cu planuri de viitor si multe promisiunui facute de catre el,el fiind in acelasi timp intr-o casnicie care theoretic nu mai mergea de mult…am ajuns sa traim o iubire imposibila datorita faptului ca el este verisorul sotului meu. Eu am divortat…ne facuseram planuri sa plecam din tara, era genul de barbat romantic si indragostit de mine ca si om, mi-o repeat zilnic la telefon si in mesaje si m-a incurajat sa du |
||
|
|
|||
|
|
Vorbiti cu terapeutul despre aceste lucruri. Si daca ati renuntat la terapie poate este momentul sa o reluati. Situatia este destul de complexa avand in vedere ca v-ati despartit de 2 persoane intr-un interval scurt de timp. Poate este momentul sa va ganditi la ce doriti dv. si sa sa intelegeti de ce atrageti acest tip de parteneri care va dezamagesc. Schimbarea incepe cu dvs. Succes, se poate!
|
||
|
|
|||
|
|
Imi pare rau pentru suferinta prin care treceti. Cred ca este sfasietoare. Din pacate, acum nu puteti vedea "capatul tunelului", dar cu siguranta este mai bine ca v-ati despartit acum de var, decat mai tarziu. Probabil ca dvs. urmariti un tipar (asa cum a spus si colega mea) inconstient, atragand un anumit gen de barbati care va ofera un anumit tip de traire. Cum a fost relatia cu tatal dvs.? Ati primit afectiune neconditionata de la parinti? La aceste intrebari si altele tb sa va raspundeti in cadrul unei terapii. O sa aveti si o anumita perioada "de doliu" dupa cele 2 relatii, dar o sa va reveniti. Apelati la serviciile unui psihoterapeut si va veti reveni mai repede. Sanatate multa!
|
||
|
|
|||
|
|
Ce ar fi ca de acum inainte, pentru o perioada, sa incepeti sa aveti o relatie faorte stabila cu cineva care nu va poate dezamagi: cu dimneavoastra? Cum ar fi sa va luati putin "ochii" de la cele doua persoane care v-au dezamagit si sa va indreptati atentia spre dumneavoastra? Atentia dumneavoastra este prea focusata pe cele doua persoane. Parca va uitati printr-un tub ingust la viata dumneavoastra si in vizor apare doar acest eveniment neplacut. Ce ar fi sa nu va mai uitati prin acest tub, sa-l dati jos de la ochi sa sa priviti putin in jur? E mai amplu acum? Noi va putem ajuta foarte putin pe acest forum; dar daca ati fost la psiholog si continuati sa va simtiti la fel, inseamna ca nu ati fost suficient. Exista si terapii mai scurte, va recomand psihoterapie cognitiv-comportamentala. Gasiti un specialist in localitatea dumneavoastra care are aceasta orientare terapeutica si reluati sedintele. Medicatia actioneaza la nivelul neurotransmitatorilor, dar nu va scoate ideile. Combinatia dintre medicatie si psihoterapie e cea mai eficienta in cazurile mai intense. Sa stiti ca nu doar ca exista sperante, dar se poate trata cu succes depresia in secolul nostru. E nevoie de putina energie, ca sa puteti iesi din casa, la sedintele de psihoterapie. Va va lumina si va veti recapata forta de a invinge toate dezamagirile vechi si pe cele noi! Multa sanatate va doresc!
|
||
|
|
|||
|
|
Psihoterapeut. Nu psiholog.
|
||
