Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Am 13 ani si sunt in clasa a-6-a. Problema este ca media mea este 9,30 ,iar bunica(stau cu bunica si verisoara mea) se asteapta la o medie mai mare. Au spus ca daca media mea anuala este sub 9,50 nu mai am ce cauta acasa. Ce sa fac?

Probabil ti-au spus asa sa te mobilizeze, nu cred ca au vorbit serios asupra faptului c-o sa te izgoneasca.Discuta cu ei pe un ton frumos , asigurandu-i ca la anul iti vei da silinta mai mult.Tu nu te impacienta, pentru ca totusi e o medie decenta, iar tu meriti apreciat(a) pentru efortul de-ai multumi.

Felicitari pentru media obtinuta! Bravo!

Spune-i bunicii ca are nevoie de psiholog sa inteleaga ca nimeni nu-i perfect! Esti un copil minunat indiferent de media pe care o obtii la scoala.Eu personal te felicit pt media ta care e foarte buna.Tu reprezinti mai mult decat o medie.

Parintii unde sunt?

Vorbeste cu diriginta ca sa lamureasca pe bunica ca esti un copil exceptional.As vrea sa stiu ,bunica ce medii a avut la scoala?

Problema ta nu e media de 9,3. Problema e bunica. De fapt, tu n-ai nicio problema. Suntem multi care am trait foarte bine cu medii mai mici de atat. E bine sa aspiri mai sus dar nu motivat de frica.

Sigur bunica are o problema si se ia cu media nepoatei…daca parintii nu sunt acasa ar trb sa vorbeasca cu diriginta clasei

Sa-i bagi in ma-sa!

Tu esti minunata! Sa nu uiți asta!

da Ardus Cecilia, frumoase sfaturi…. Daca bunica nu intelege ca este o medie buna si procedeaza aiurea, cum se asteapta lumea sa-i spuna copilul ca are nevoie de un psiholog?Daca ii spune asta, la ce idei fixe are bunica, cred ca chiar o va da afara:))) Ganditi-va va rog de mai multe ori inainte sa ‘ajutati’ pe cineva, stiu ca sunteti bineintentionati, insa va lasati mult prea mult condusi de primul impuls si de emotiile voastre. Aici este strict o problema de obsesie a bunicii, care asa intelege ea ca trebuie facut ca nepoata sa-si dea silinta mai mult, si evident ca nu realizeaza ca prin asta nepoata va avea de suferit mai incolo….

Asta se asteapta si de la verisoara ta ? Sau ei nu i-a pus conditii? Vrea doar sa dovedeasca in fata altora ca ea detine fraiele si scoate om din tine. Stai linistita ca te vei descurca in orice situatie, doar fii atenta la cuvintele si faptelor celorlati. Cand spun sa fii atenta, nu spun sa asculti ci sa auzi si sa analizezi, sa nu te lasi manipulata de vorbelor lor. Doar sa te gandesti. Pb e a bunicii nu a ta. Succes! Continua sa inveti bine pentru tine !

Bine Alex! Cum zici tu e perfect!

nu exista perfectiune, dar putem tinde catre ea daca ne gandim putin inainte sa intervenim.nici eu nu am interventii perfecte, dar ma gandesc ca in cazul in care nu pot remedia vreo problema, cel putin sa nu o agravez:)

Poti pune problema si asa!

Mergi acasă, cu multă politețe discută cu bunica acest aspect. Nu o jigni, nu ai de unde să ști ce a trăit ea. Acum îți dai ție o notă în funcție de rezolvarea situației. Mergi fericită, poți să-i duci flori și să-i mulțumești că are grijă de tine. Nu uita să-i promiți că te vei strădui să ai rezultate și mai bune.

Cand eram mai mica am citit intr-o carte ca profesorii nu le spun elevilor la scoala ca cei mai buni nu ajung neaparat si cel mai bine in viata .Atunci nu am inteles si nici nu am fost de acord cu aceasta afirmatie , mai tarziu da .Poate asta o va ajuta si pe dansa sa inteleaga ca viata e cum e si nu trebuie sa-ti taie aripile ci sa-ti dea motive sa ramai , dar sa te si intorci acasa .Doar daca te incurajeaza si e langa tine la bine si la greu vei avea rezultate si mai bune la scoala si vei fi mai puternica in viata .

Ai o medie foarte buna,felicitari ! Du-te acasa linistita nimeni nu va renunta la un copil asa inteligent si cuminte! Bunica ta are multe temeri ca o vei lua poate pe cai gresite,dar tu iau o in brate ,pup-o pe un obraz si spune-i ca o iubesti mult si ca te vei stradui data viitoare mai mult si sa nu isi faca griji ca tu mereu vei iubi scoala.Cand va fi ziua ei sa ii cumperi o carte despre cum sa iti cresti un copii fericiti si sa i-o oferi cu mult drag si sa ii spui ca e foarte important pt tine sa o citeasca.

Spune-i ca tu ai avut media cea mai mare din clasa.

Felicitari ptr.medie!Aspira la mai mult dar nu te stresa,fixa ptr.medii mult mai mari decat poti(este excelenta media si-o sa reusesti multe in viata….),sanatatea este mai importanta.Incearca ”sa vezi”viata cu ochii tai nu cu ochii bunicii,sa gandesti cu mintea ta nu cu a bunicii,ai o minte sclipitoare!!!!!!!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:buna ziua.problemele de sanatate sunt ale sotului meu.este cardiac si urmeaza cu tratament de specialitate de 4 ani.lucreaza ca agent de paza 12/24continuu deci cu odihna mai greu.acum 5 ani ne-am pierdut singurul baiat intr-un accident de motocicleta. problemele au inceput sa apara acum vreo 3 luni.este un om deosebit de ordonat sicu o igiena exagerata. acum vreo 3 luni au inceput niste obsesii.scoate rufele din masina si i se pare ca i-au cazut pe jos. le spala din nou. le pune pe sirma si ise pare ca au cazut pe jos. le spala din nou. o perioada nu putea intra la toaleta din curte. desi este curata i se parea ca s-a murdarit. ajungea in casa si se schimba.daca vede o baltoaca i se pare ca deja a sarit pe el. cam asta ar fi.am mers la psihiatru. i-a prescris seronat,anxiar si niste picaturi[imi scapa cum le zice ]. a urmat o luna.nu s-au vazut rezultate. medicul a decis sa ii dubleze picaturile.dupa 3 zile de tratament s-a simtit rau-agitat, un disconfort interior. a intrerupt tratamentul si a mers la alt psihiatru acum 2 zile. i-a prescris-serodets,spitamin si cinarizin. a luat ieri si avea stari de ameteala.ce sfat ne puteti da? va multumesc

se pare ca sotul Dvs. trece printr-un episod destul de sever si ce v-as sugera este aveti rabdare pana gasiti un tratament adecvat lui si, in plus, daca este de acord, l-ar putea ajuta sa se descarce unui psiholog… macar pt o vreme cat dureaza stabilizarea. Succes!

Din pct meu de vedere e posibil sa se confrunte cu o obsesie compulsiva.Obligatoriu e nevoie de psihoterapie si tratament psihiatric.Unii trecem cu greu peste evenimentele de viata altii putem dezvolta tot felul tulburari.Suntem precum vasele…unii de portelan si la un soc ne spargem…altii de plastic si ne indoim sau ne fisuram…iar altii din metal si doar ne ciobim un pic.Depinde din ce material e sotul dv.Oricum e nevoie de psihoterapie dupa un asemenea eveniment.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua,Am 21 de ani, urma sa termin facultatea de marketing dar am inceput sa lucrez ca designer grafic si am amanat-o. De doua luni lucrez de acasa si devine exasperant, nu sunt deloc productiva, lucrez fara chef, si foarte putin. Am foarte mult timp liber pe care il pierd, zi de zi. Sunt intr-o relatie de 3 luni, tin la persoana de langa mine. El este foarte ocupat, are foarte putin timp liber spre deosebire de mine si ne vedem destul de rar (cu toate ca vorbim in fiecare zi). Cateodata mi se pare ca nu este suficient de “dragastos” chiar si in conversatii, si apar sute de intrebari, daca imi pierd timpul cu el, daca tine la mine, daca nu ar trebui sa faca mai multe pentru mine, sa ne vedem mai des, etc.

Stiu ca aceste sentimente nu ar trebui sa exista, si ar trebui sa ma bucur de timpul pe care il avem, mai ales pentru ca suntem la inceput si ar trebui sa il inteleg ca nu are foarte mult timp, dar uneori nu ma pot controla. Ma astept sa ma caute, sa imi scrie, etc.

Simt ca nu il interesez atat de tare, cu toate ca se intereseaza de mine, de cum ma simt, discutam destul de mult, este foarte dragastos cand ne vedem.

Imi doresc sa ajung la nivelul la care sa fiu suficient de ocupata, sa-mi gasesc cumva motivatia si sa scap de obsesii, dependenta de cuplu, dar uneori chiar simt ca nu stiu cum. In plus, ma obsedeaza gandurile legate de el, in general.

eu iti recomand sa explorezi toate aceste sentimente impreuna cu un psihoterapeut… sa iti oferi o perioada de dezvoltare personala in care sa iti limpezesti realitatea care pare sa fie foarte incarcata de diverse lucruri. In plus ti-ar focaliza in primul rand gandurile… spui ca ai foarte mult timp liber in care te gandesti, in mod normal, la tot felul de scenarii (asa face mintea cand ‘nu are ce face’… isi da de lucrur ). Succes!

De foarte multe ori cerem de la cel de langa noi acele lucruri pe care ar trebui sa ni le oferim noua.Ii ceri f mult timp.El ce ar trebui sa faca? Sa se lase de job pt a va petrece timpul doar impreuna?.Spui ca nu simti ca iti da atentia de care ai nevoie si nu e dragastos tot timpul….cum ar fi sa te centrezi pe tine si sa-ti oferi atentia cuvenita.?De multe ori cand lucram de acasa apare starea pe care o descrii tu.Pai casa e casa si jobul e job.Fa o delimitare.Am mai spus si altor persoane.Focuseaza-te pe obiective pe care sa le duci la bun sfarsit si mintea nu se va mai ocupa de a gasi nod in papura celuilat.Schimbarea incepe cu omul din oglinda.Niciodata nu-i putem schimba pe ceilalti….doar pe noi.Asta necesita efort zilnic.Esti dispusa.?

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Am 41 de ani si la 25 de ani am ramas vaduva si cu un copil. Dupa 10 ani am devenit din nou mama dintr-o relatie pe care o am si acum dar fara sa fim casatoriti.Relatia mea cu partenerul actual este una rece si fara comunicare. Am cunoscut un barbat care a devenit foarte important pentru mine in decusrul unui an de zile.El locuieste in Germania si amandoi suntem prinsi in relatii nefericite. El imi spune ca vrea sa fim impreuna asa cum se cuvine si totul va fi in regula. Problema este ca eu nu il prea cred si am impresia ca tergiverseaza lucrurile. Sunt foarte trista si il iubesc iar el sustine ca sunt viata si sufletul lui. Ceva insa…lipseste si nu stiu ce. Sunt extrem de dezorientata si simt un gol mare in inima si in stomac.

de cele mai multe ori, instinctul, intuitia, ne protejeaza foarte bine

Este posibil sa aveti dreptate si intuitia sa va ghideze in acest caz. Poate faptul ca el spune ca impreuna va fi bine dar tergiverseaza lucrurile va face sa simtiti ca ceva lipseste. Intre vorbe si fapte este de multe ori o diferenta destul de mare. Cautati si va ascultati si sa stiti ce doriti cu adevarat fara a va expune.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua!
Problema pe care o sa v-o descriu este una mai complexa si se intinde pe o perioada relativ mai lunga de timp, asa ca va rog sa aveti putintica rabdare cu mine
Sunt un tanar insociabil si introvertit, in varsta de 26 de ani, cu studii superioare si cu o relativa neincredere in fortele proprii. Sunt singur la parinti si am avut o copilarie la tara, cu bunici ultraprotectivi care ma iubeau enorm si ma rasfatau, dar care nu ma lasau sa iau niciodata niciun fel de decizie proprie si astfel ma cam sufocau. Niciodata nu mi-am luat vreo palma de la ei, dar asistam in schimb la certuri si batai intre bunic si bunica, cel mai adesea din cauza bauturii. Cred ca aceste lucruri mi-au zdruncinat increderea in mine si chiar si acum am momente cand imi este prea frica sa intreprind vreo actiune in vederea unui scop.
In trecut (mai ales la liceu) am avut dese stari anxioase coroborate cu stima de sine foarte scazuta, teama de a-mi sustine orice fel de opinie in public, teama de a vorbi cu fete de varsta mea, plus tendinta de victimizare si inca mai am si acum asa ceva (dar la o intensitate mai redusa). Tot in liceu am avut experiente neplacute, persecutii si umilinte in public din partea unor colegi de clasa (un fel de bullying) si de atunci increderea mea in semeni a scazut drastic, iar ura fata de acestia a crescut.
Datorita unor complexe de inferioritate, m-am apucat acum cativa ani de culturism amator (eu avand in trecut un fizic foarte, foarte slab) si in prezent rezultatele sportive sunt foarte bune si mi-a mai disparut si din anxietate.
Am insa momente de furie interioara cand efectiv vreau sa-mi caut fostii colegi de liceu care m-au persecutat si umilit in public si sa-i joc in picioare, sa-i distrug. Pe vreo doi am reusi sa-i gasesc si m-am certat cu ei, i-am injurat ca la usa cortului (insa nu am trecut la violente fizice. Acum imi pare rau ca m-am comportat asa.
De asemenea, simt o furie extraordinar de mare fata de orice fel de autoritate, iar acest lucru ma afecteaza uneori la munca. Efectiv imi vine sa-mi iau la bataie superiorii pt orice ordin dat (desi tin in mine si nu trec niciodata la fapte).
De asemenea, imi este si frica de schimbari. Mereu mi s-a spus in copilarie ca familia noastra are bani si proprietati, ca mancarea nu este o problema, ca tot ce au parintii si bunicii (bani, lucruri, case, proprietati etc) vor ramane ale mele, ca nu va trebui sa ma chinui prin chirii si sa strang cureaua ca altii, ca eu trebuie doar sa invat si o sa am jobul asigurat prin pilele si relatiile familiei etc. La auzul acestor lucruri cred ca mi-am pregatit creierul pt un anumit stil de viata mai lejer, corespunzator cu acele informatii, insa acel stil de viata nu prea se mai materializeaza de ceva vreme: am probleme cu banii (salariu mic), stau inca cu parintii (desi in trecut am stat si prin camine si garsoniere inchiriate), nu am nicio proprietate pe numele meu pe care sa o pot folosi sau vinde, am parte de stress la job etc. Mi-as dori sa plec de la actualul job precum si din casa parintilor, dar simt ca imi este efectiv foarte teama. Stiu ca sunt insociabil si cred ca imi va fi greu sa obtin alt job. De asemenea, ma si supara foarte tare faptul ca desi avem ca familie mai multe proprietati si locuinte, eu totusi nu beneficiez de aceste proprietati, nu am nimic pe numele meu, nu le pot folosi etc, ele fiind in posesia stricta a parintilor. Ma simt penibil sa stiu ca avem ca si familie mai multe locuinte, iar eu sa trebuiasca sa dau in viitor bani pe chirie.
Plus ca mi-e teama sa intreprind orice fel de actiune mai serioasa, ca nu cumva sa dau chix si sa ma intorc tot in casa parintilor cu coada intre picioare. Cum pot depasi aceasta stare generala de lucruri (in afara de consultatul unui psiholog)? Ce pot face in mod practic pt a depasi problema (in afara de mersul la psiholog)? Caci efectiv de multe ori ma simt ca un ratat care inca nu s-a impacat cu trecutul. Mentionez ca momentan nu ma pot duce la un psiholog, deoarece in oraselul de provincie in care locuiesc nu exista niciunul, cel mai apropiat fiind la circa 100 km, iar seful nu-mi poate da mereu libere de la job pt vizite la psiholog.

Și totuși… Primul pas spre emanciparea dumneavoastră, e tot psihoterapia… Soluții se găsesc și dacă sunteți la distanță de orice terapeut. Se pot face ședințele și on line, pe Skype, nu mai e o problema acum să achitați de la distanță. Dar trebuie să vă găsiți curajul de a deschide această formă de dialog cu dumneavoastră înșivă. Curaj!

ce ne ceri tu este destul de complicat… si dupa ca am impresia, ai realizat ca ai beneficia de sustinerea unui psihjolog/psihoterapeut intr-o dezvoltare personala, in care chiar poti obtine ceea ce iti doresti. Ne-ar fi foarte greu sa te ghidam eficient prin mediul online . Ca o prima sugestie ma gandesc ca daca ti-ai asuma acel ‘risc’ de a pleca din casa parintilor pe propriile puteri (chiar daca o sa fie mai greu o perioada – poate chiar in alt oras unde sa fie si un psiholog?), ti-ar face foarte bine. Stima de sine se creste prin rezultate bune… dar ca sa ajungi la rezultate bune o sa ai si esecuri . Exista o vorba: ce nu te omoara te face mai puternic! Curaj; se poate si succes!

In primul rand tin sa te felicit ca ai avut curajul si implicit ai constientizat situatia in care te aflii si emotiile pe care le traiesti. Tu ai acumultat multa furie si neputinta (prin asistarea la scenele de violenta intre bunici), supraprotectia toxica atat a bunicilor cat si a parintilor lor prin compensare pentru ca fiecare la randul lor s-au simtit vinovati, primii din cauza ca te-au expus la violenta si ceilalti prin faptul ca te-au abandonat si nu si-au asumat cresterea ta, cu toate ca nu te-au avut decat pe tine (si cresterea de catre bunici in loc de parinti, tot un abandon este!). Probabil ca s-a recurs la lucrul acesta in numele banilor si a traiului mai bun pe care sa-l ai tu mai tarziu, dar ti-au taiat aripile in felul acesta si in loc sa creasca un om responsabil, tu ai ramas in faza infantila in care crezi ca ti se cuvine sau astepti "sa ti se dea, sa ti se faca, sa ti se asigure, etc." Ai nevoie de restructurare cognitiva, de o dezvoltare personala sau macar de un prieten (ruda apropiata) si de incredere care sa aiba cinstea si curajul sa-ti spuna unde gresesti. Esti tanar, esti scolit, ai un vocabular frumos, consitenizezi situatia in care te aflii, deci nu lasa sa treaca viata pe langa tine complacandu-te in conditia de "cersator" la parintii tai, i-ati viata in maini (acea furie pe care o simti poti sa o redirecitonezi in a face lucruri pentru tine si pentru devenirea ta) si cu curaj, fa ceva, orice, pleaca de acasa, gasesteti un serviciu bine platit, casatoreste-te, etc, dar fa ceva!. Probabil ca parintii tai asteapta intai sa vada ca te poti descurca pe picioarele tale ca sa poata sa aiba incredere in tine si sa-ti incredinteze din munca lor (ca sa nu se duca de rapa si sa nu se risipeasca averea!), deci responsabilizeaza-te, lasa trecutul trecutului (renunta la vendete inutile si gratuite, nimeni nu s-a nascut sa te faca pe tine fericit!) si focuseaza-te pe tine. Stiu ca poti.

poti merge la cel mai renumit psiholog,oriunde,dar cel ce trebuie sa se schimbe esti tu,lasa ti deoparte trecutul,frica….cel ce traieste in trecut nu poate trai prezentul….asa ca,trage linie,impacate cu ideea ca asa a fost sa fie,fruntea sus ca luminita se afla la capatul tunelului

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Am fost diagnosticat in urma unui RMN cu hernie de disc cervicala c6-c7. Am fost consultat de 2 medici neurochirurgi foarte apreciati dpdv profesional si ambii mi-au spus ca unica solutie este operatia. Credeti ca am vreo sansa sa ma vindec cu tehnic bowen?

Operati-va, daca e necesar. Sunt operata de 5 ani de disc cervical C5-C6 si, multumesc lui Dumnezeu ma simt bine. Muncesc mult, fac efort, ma supar, chiar daca toate acestea imi sunt interzise, mi-e mult mai bine ca inainte de operatie. Sanatate multa si curaj!