Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua , am 24 ani si am o relatie de 1 an cu un baiat de 30 de ani ! Totul este bine intre noi , ne iubim , ne intalnim foarte des aproape in fiecare zi dar toate pana la fazele cu iesitul in oras sau reprosuri din relatiile anterioare. Eu de cand sunt cu el nu mai am viata mea pot zice , nu mai am intimitate ….. El imi stie parolele de la facebook,imi controleaza telefonul ,bine nu ca m ar deranja pentru ca nu am nimic de ascuns si plus am si eu acces la telefonul lui sau contul lui . Dar cand vine vorba sa ies cu o prietena la o cafea face scandal ne certam , cat timp stau la cafea ma suna in continu, nu imi suporta nici o prietena,eu fara el nu am voie sa ies si daca ies cum am zis la o simpla cafea comenteaza.De un an de cand sunt cu el daca am iesit de vre o 7 ori cu fetele dupa orele de la faculta.Dar el iese zilnic cu baieti la cafea si imi zice ca el nu are ce sa faca ca se plictiseste acasa,nu poate sta inchis in casa toata ziua , el merge la casinouri si sta acolo ore intreci si eu trebuie sa tac ca daca ii aduc aminte ca el nu ma lasa sa ies si eu singura fara el iar ne certam. Cei drept eu mai mult puteam iesi cand eram in timpul facultatii , pentru ca atunci cand sunt acasa la mine nu prea pot iesi ziua ca imi ajut parintii la treburi.Din cauza lui imi pierd prietenele, imi pierd orice fel de legatura cu alte persoane , imi pierd increderea in sine .
Alta chestie ce ma deranjeaza la el este ca de multe ori imi scoate ochi cu vechea relatie ce am avut o inainte sa fiu cu el , nu inteleg de ce … Daca incerc sa ii explic totul cum e ,nu intelege ,tot cum vrea el o i a. Am si eu cea mai mare parte de vina pentru ca am lasat asa dupa el si acuma nu stiu daca mai pot sa schimb ceva.De iesit iesim in weekenduri dar nici de cum la un club, unde de 1 an nu am mai fost pentru ca nu ii place lui … sunt tanara as vrea si eu sa mai ies dar cu el nu se poate . Sper sa ma ajutati cu o solutie , nu as vrea sa ma despart de el pentru ca ii iubesc si parca nu stiu m am obisnuit cu el si mi e greu sa renut chiar daca de multe ori am vrut si vreau sa pun punct,

2 lucruri: 1. nu inteleg ce te tine in aceasta relatie de 1 an? obisnuinta, iubirea? Poate te gandesti mai bine si o sa stii sigur; 2. senzatia mea este ca se poarta cu tine ca si cum ai fi un obiect al lui… propietate personala, etc. Tocmai pt ca esti tanara… stii ce sa faci! O ultima atentionare ar fi: atentie la statul prin cazinouri! Tine-te tare si ai grija de tine. Succes!

totul este bine intre voi..va iubiti..fugi din relatia asta cat inca poti….este o relatie toxica..intr-o relatie trebuie sa existe incredere, respect si fiecare dintre parteneri sa aiba libertate…nu trebuie sa ne sufocam partenerul….fa-te respectata si nu mai accepta sa faca ce vrea cu tine..bafta si ai grija de tine..nu uita: tu esti ce-a mai importanta..

Tu cum te simti langa el? Ca o persoana iubita sau ca un animalut de companie? Esti sigura ca il iubesti???

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

În primul rând,bună ziua!Pot povesti viata mea,în mare cam asa:părinții mei au stat împreună 6 ani,tatăl agresiv,niciodată nu si-a dat interesul fata de mine.Acum am 21 de ani,mama are 3 copii cu 3 bărbați diferiti,bunica singura de mulți ani,ea a fost cea care m-a crescut.Mama întotdeauna m -a dat la o parte ca și cum am fost greșeală vieții ei,încercând să tot găsească fericire.La 17 ani am început concubinajul cu un baiat, renunțând la scoala,mai apoi devenind mama a doi copii,pe care mama mea nici nu i a văzut vreodata.Totul s’a terminat în 5 ani,din cauza lipsei unui cămin al nostru și decid să practic prostituția în Germania pt o casa în ro.Aici cunosc Un albanez care pana în prezent ma face fericita,fostul mi a blocat accesul la copii.Încă CV f important:La 20ani tatăl meu natural a încercat sa ma violeze.Problema mea este că îmi vreau copii lângă mine,sunt forma irascibila,am cosmaruri,îmi vad copii în vise,am avut o perioada când consumam droguri,m am gândit ca soluția pentru a ma mai alina este sa fac un alt copil,dar prietenul meu nu este de acord.Simt nevoia să fiu mama,simt o emoție puternica atunci când un copil pe strada plange…

pare ca ai trecut printr-o viata extrem de greu… si sunt sigur ca nu are cum sa nu te fi afectat si sa fie cauza a ceea ce simti acum. Poate ar fi timpul sa iti regandesti viata radical, sa ceri ajutorul oricui este nevoie pt a-ti reface viata (oriunde iti doresti)… ai 21 ani, esti tanara si inca poti iesi din acest cerc distructiv al familiei tale. Se poate, succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Am 28 de ani si am cunoscut o femeie pe internet maritata, cu un copil, ea are 43. Toata discutia a inceput pe un site de socializare, ea fiind in cautarea unei persoane care sa-i fie alaturi, cu care sa se intalneasca. Precizez ca sotul ei e mult mai invarsta decat ea si e cam bolnav, dar ea nu vrea sa traiasca dupa aceea cu nimeni in casa, doar sa aiba alaturi un barbat , sa se vada odata sau de doua ori pe saptamana. Totul a decurs bine la inceput, ne-am intalnit, odata, de doua ori, vorbeam zilnic pe internat , la telefon. Apoi in urmatoarele 3-4 intalniri am avut si contact sexual. Simteam ca am gasit ceea ce-mi doream, nici eu nu ma gandesc la casatorie, imi doream exact acest lucru. De-a lungul relatiei, cand vorbeam imi zicea ca ma iubeste, ca ii e dor de mine, si alte vorbe, ne-am intels foarte bine, dar dupa un timp a inceput sa mai vorbeasca si cu altcineva iar treaba intre noi s-a racit, zicand ca nu se mai poate, ca a gresit. Eu eram constient de la inceput ca odata vom rupe totul , dar nu asa repede. Vreau sa va spun ca ea nu a fost prima femeie sau fata din viata mea cu care am avut acest lucru, dar ceea ce am simtit pt ea , n-am mai simtit pt nimeni, am inceput sa tin la ea, s-o iubesc. Acum cand totul s-a terminat i-am cerut doar cateva raspunsuri la niste intrebari puse de mine, dar ezita sa mi le dea, nu vrea. De ce a facut asta ? daca in interorul ei stia ca nu vrea cu adevarat. De ce la un moment dat cand eu am vrut s-o las, ea imi tirmitea mesaje, ca-i este dor de mine. Oare ce a insemnat pt ea toata relatia asta ? Eu am inceput sa tin la ea, sa o iubesc. A simtit ceva sau totul a fost doar un joc ? Oare cuvintele alea " iubire" si "dragoste" spuse de ea erau adevarate ?. In final am inteles ca trebuie sa o las in pace , daca ea asa vrea, dar totusi am ramas neimpacat, cu niste intrebari. Chiar ma intreb ca a tinut vreun pic la mine sau cuvintele alea si felul ei de-a fii erau asa ca intr-o scena de teatru ?

sa inteleg ca va asteptati sa va raspundem noi la aceste intrebari?

Cand veti gasi raspunsul la comportamentul dumneavoastra vis a vis de citez "De ce la un moment dat cand eu am vrut s-o las, ea imi tirmitea mesaje, ca-i este dor de mine", veti afla si raspunsul la comportamentul ei. Priviti lucrurile in profunzime si nu limitat la specificul acestei relatii. Succes !

Cred ca si ea este la fel de confuza ca dvs. Asteptati raspunsuri pe care probabil ca nu le are inca.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua.Am 22de ani sunt o persoana foarte inchisa,nu am prieteni si sunt mereu panicat ca ceva rau mi se va intampla.In copilarie neam mutat de N ori,am avut prieteni in anumite locuri insa au fost si locuri unde eram singur.In liceu colegi se luau mereu de mine asa ca am hotarat sa renunt,am umblat bramburea pana am fost exmatriculat.Imi este rusine de mine si de trecutul meu ma consider inapt,nu asi fi instare sa ma descurc singur in viata. Am mai fost la psiholog si la psihiatru,diagnosticul meu este:depresie si anxietate moderata,intelect de limita,tulburare mixta de personalitate,crize bipomaniacale.Am luat 2ani pastile,acum mi sa spus ca trebuie sa stau o perioada fara.Psihologul ma incurajat, miam gasit unjob,leam spus parintilor ce misa intamplat in liceu dupa vreo 4 ani,incep sa vorbesc cu parinti(inainte nu vorbeam deloc).Consider ca sunt Inapt.Nu voi reusi niciodata sa mai ajung pe picioarele mele,sa ma descurc.Am atacuri de panica in fiecare dimineata,nu social
izez,sunt trist mereu si asta imi afecteaza si munca.Am doar liceul si nu pot sa eau bacul.

noi cum/cu ce te-am putea ajuta/sustine?

vreau sa vorbesc cu persoana asta

Din cele scrise de dvs. inteleg ca unele lucruri s-au schimbat in bine. Daca ati putea continua sa va duceti la un terapeut probabil veti rezolva si alte aspecte. Poate este bine de stiut ca unele schimbari au nevoie de timp.Succes!

Sunt in aceiaș situatie ,continua psihoterapia,poti gasi un job si fara bac ,chiar daca nu e bine platit ,macar faci ceva,te-as intreba daca pastile de la psihiatru ti-au ameliort starile de tristete si anxietate ,tare curioasa sunt?

Roxana … eu pot sa zic ca da dar tot noi putem sa trecem peste

Stiu ,ca fac psihoterapie ,dar ma chinuie insomnie si atacuri de panica si starile depresive sunt urâte ,ma gandeam ca poate un tratament corespunzator nevoilor mele ,ma poate ajuta sa ma relaxez putin

sincer dute si plimbate fa ce iti place asa osa treci peste bucurate de fiecare zi . si repetati mereu ca ” Im THE BEST

eu am stat 2 ani intro relatie necorespunzatoare . si daia am ajuns asa dar mi-am dat seama ca trebuie sa fac o schimbare ca nu se mai poate

asteptarile si fustrarile mele nemultumiri si multe altele . plus ca imi pierdusem increderea in el . si am continuat sa sper ca osa imi treaca dar numai pot .

de cele mai multe ori psihoterapia si tratamentul psihiatric sunt complementare. Asta nu inseamna ca este nevoie neaparat sa mearga in paralel. Daca presupunem ca diagnosticul persoanei in cauza este adecvat, atunci situatia nu este prea simpla si este nevoie de o interventie interdisciplinara (poate si asistenta sociala, consilier vocational, etc.)

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua,am si eu o problema peste sapte zile trebuie sa plec in Germania cu familia abia astept numai ca ma adaptez f greu numai cand ma gandesc simt palpitatii un nod in gat parca mi.este teama de ceva cu toate ca abia astept sa merg.Poate este un medicament care sa ma ajute sa trec peste acest lucru mai usor,poate a mai patit cineva asa ceva si puteti sa.mi dati un sfat,va multumesc mult.

propunerea mea este sa mergeti direct la un consult psihiatric. Nu este anormal sa aveti emotii puternice inainte de un zbor si exista destul solutii atat alopate cat si homeopate. Succes!

Cati ani ai ? Ce inseamna " trebuie " ? " Familia " tine cont prin ce treci ?

Am 31 de ani.da sotul meu stie ca ma adaptez mai greu cand schimb mediul,trec mai greu peste perioada de acomodare.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

BUNA ZIUA,
Am mari probleme cu somnul,atipesc o ora ,ma trezesc si nu mai dorm o jumatate de ora poate chiar o ora,timp in care psihicul ma trimite la toaleta.In timpul ,,somnului" am vise violente care ma obosesc mai tare.Dimineata ma trezesc obosita si cu dureri de cap.
Frica cea mare este sa nu ma imbolnavesc de ALZHEIMER,boala de care a suferit tatal meu dupa varsta de 65 de ani.Mentionez ca eu am 48 de ani.
Multumesc!

pare sa fie vorba despre anxietate nu despre dementa (care oricum este prea devreme de diagnosticat). Pt problemele pe care le aveti puteti consulta un psihiatru si in timp se pot rezolva, poate chiar niste sedinte de consiliere daca este nevoie. In rest v-as incuraja sa va documentati in legatura cu boala Alzheimer… cu cat aveti mai multe informatii si intelegeti mai bine acest subiect cu atat puteti fi mai ‘in control’. Succes!

Aveti nevoie de terapie.

Nu exista inca o confrimare ca boala Alzheimer are o componenta genetica. Asa ca puteti renunta la teama-cel putin rational. Emotional insa, probabil ca exista o teama pe care puteti reusi sa o gestionati daca va cunoastei mai bine. Pentu asta va recomand sa luati legatura cu un terapeut.

Simptome specifice premenopauzei. Consultați un ginecolog, pentru mai multe informații!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

BUna ziua, am 46 de ani, am divortat acum 5 ani si imi cresc cu mandrie cei doi copii buni, ambii studenti. De 20 de ani lucrez ca director la o firma particulara. Am avut si am o viata stresanta, cu multe responsabilitati la care incerc sa fac fata.
Problema mea cea mai mare o reprezinta insa mama mea. Tatal meu a murit subit de 25 de ani. SUnt singurul copil al mamei, mama nu are nici frati, nici verisori. Sufera inca de la nasterea mea de tulburari de personalitate, cu stari evidente de manii si anxietate.A fost internata acum 30-35 de ani de cateva ori la psihiatrie. Asa am crescut, terorizata de diferitele idei fixe pe care le ducea pana la extrem, cu reguli stupide.Toata viata s-a folosit de altii pentru a-si rezolva toate probeleme si asta face si acuma. Nu iese din casa, nu isi face cumparaturi, nu isi face curatenie, abia isi face ceva modic de mancare. Nu pentru ca nu poate, ci pentru ca nu vrea. Neavand pe altcineva, tot eu ii port grija. O duc la medici, la analize, ii fac cumparaturile, ii platesc facturile pentru ca ea " se teme de bani". Daca cumva ma supar pe ea si-i refuz un serviciu, roaga pe toti vecinii si cunoscutii sa ii rezolve problema. A refuzat ani de zile sa mai consulte un doctor pe motivul ca ea nu e bolnava, ci cu mine e problema. Fiul meu a reusit sa o convinga anul trecut si am dus-o la un psihiatru, care dupa 6 luni i-a pus diagnosticul de "tulburare de personalitate predominant histrionica, suspiciune de Alzeimer (cf CT) fara procese cognitive alterate in urma testarii, psihoze recurente. Deocamdata nu observ pierderi de memorie, dimpotriva stie tot si toate in amanunt. Insa ma exaspereaza cu faptul ca orice as face si oricat m-as stradui sa fac bine ce ma roaga – mereu critica ceea ce fac. Abia ii duc ce mi-a cerut, deja are alta lista de probleme de rezolvat pentru mine. Nu am putut locui cu ea inca de cand erau copii mici, tocmai din cauza firii ei greu de suportat. Insa si asa, ma suna zilnic de multe ori si in timpul serviciului si acasa. In aceste ocazii in care eu tocmai ii rezolv cat de bine pot o problema iar ea e nemultumita, ma enervez si imi ies din fire. Mereu merg cu bune intentii la ea, dar nu mai stiu cum sa gestionez situatia. Medicul ei psihiatru este tocmai in concediu de maternitate. A primit tratament pe 3 luni. Am inteles ca in privinta problemei ei de personalitate, nu se poate face oricum nimic. Va rog sa ma sfatuti ce pot face eu pentru a ma proteja si a putea trata mai indiferent situatia, deoarece cred ca greul cu ea abia de acum urmeaza. Si asa ma tratez deja pentru hipertensiune si tahicardie. Cu mult respect, Rita

din cate am inteles (si cunosc foarte bine genul acesta de situatii extrem de neplacute) problema Dvs. este una emotionala rezultata din aceasta relatie toxica si este de asemenea firesc sa suferiti de hipertensiune si tahicardie cel mai probabil generate de nivelul anxietatii. Ce v-as sugera ar fi sa mergeti macar pt cateva sedinte sa discutati cu un psihoterapeut, la alegere… cum va simtiti mai confortabil… si doar sa va descarcati… vedeti ce ‘iese’ dupa aceea. Succes!

Puteti aplea la o asociatie care ofera consultanta pentru apartinatori/rude ale persoanelor cu probleme de acest gen. Veti putea intelege astfel cum sa gestionati mai bine relatia cu mama dvs.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Salut am 21 de ani,ma simt pierdut nustiu unde so iau sunt nehotarit,nu am incredere in mine,nu pot sa ma concentrez parca am un plan de actiune dar nu se primeste sa fac,am senzatia ca cineva trebuia sa imi arate sa fac si eu o voi face dar singur nu am nici o parere bine stabilita nici punctul meu de vedre sau sunt bolnav nustiu ,am capacitati am fost locul 3 in clasa cunosc limbi straine ,ma pricep in calculatoare in domeniile meunumerate ma descurc de minune deoarece stiu ce si cum trebuie de facut dar as sunt pierdut am nevoie de niste sfaturi care sa ma ajute sa ma gasesc pe mine sa fiu om mersi mult

eu am inteles ca ai nevoie sa ti se arate ce sa faci, concret, ca te simti pierdut desi ai diverse capacitati de functionare. Este dificil pt tine sa te lasi ‘condus’ de altii? Sa faci ce ti se spune? Te-ar putea ajuta sa te (re)gasesti relatia cu un psihoterapeut care iti poate fi alaturi si te poate ghida. Se poate, succes!

Urmeaza cale lucrurilor pe care le faci cu placere din pasiune.

Ca sa va lamuriti este nevoie sa puneti lucrurile in ordine. Puteti realiza asta mai usor apeland la un terapeut. Acest lucru va va ajuta sa va cunosteti mai bine, sa va stabiliti un plan si sa gasiti motivatia pentru a obtine ce doriti. Succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:buna ziua . am si eu o problema cu casnicia mea . suntem casatoriti de 7 ani si asta pt ca am ramas gravida. de la inceput am observat ca nu si-a dorit sa fie insurat dar am vrut sa cred ca totul se va schimba cand va fii tata. sotul meu este un om care se enerveaza f repede iar cand o face sparge orice e la indemana iar situatia s-a inrautatit in ultimul an ,ciudat este cum are mimica fetei cu f mare calm sparge si imi zambeste in timp ce arunca ..inca ceva f ciudat este ca daca ne certam si ma vede calma incepe sa ma jigneasca in modurile care stie el ca ar putea sa ma enerveze f rau iar cand rabufnesc tot asa imi rade in fata si ma jigneste mai mult. de putine ori cand era baut si avea mai mult curaj ma lovea sau ma lua de gat.mereu ii place sa faca pe victima ca el nu poate mai mult ca pe el nu il ajuta nimeni desi fam lui tot timpul l-a ajutata cand s-a plans la ei. de multe ori cand ne certam ii chema pe parinti lui sau pe oricine era in jur sa le arate ce zic eu sau ce reactie am . inclusiv pe copilul lui o cheama sa ii spuna ” uite cum face mata e nebuna vezi?” si fata are 7 ani. am incercat de multe ori sa vb cu el deschis si mereu fuge de discutii nu vrea pur si simplu sau ma lasa sa vb singura apoi imi zice dak am terminat k are treaba

o sa fiu succint: sotul dvs are probleme psihice serioase si ar fi de dorit sa se trateze atat psihiatric cat si psihoterapeutic! Copilul dvs. creste intr-un mediu extrem de daunator! Va rog protejati-va copilul si propria persoana. V-am putea insira nenumarate scenarii negre insa nu cred ca este nevoie. Succes!

Aveti o relatie toxica. Lucrurile se vor agrava in timp daca nu se trateaza.

Daca ti cu adevarat la persoana ta si a copilului tau, atunci sigur o sa respecti indicatiile primite mai sus. Succes, se poate!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Bună ziua , sunt o femeie de 21 de ani care acum doi ani a început o relație cu primul meu bărbat .Fiind primul l am iubit pe zi ce trecea mai mult după ce ne am mutat la el ,1 an stând la mine a început să mă jignească să mi spună vorbe rele să mă umilească practic deși eu nu greșeam cu nimic grav este o fire care se transforma atunci când se enervează, am avut și momente frumoase când era bun blând minunat. Am decis să pun punct și m am întors acasă , el spune ca vrea să ne împăcam ca mă iubește cu adevărat și ca am dat cu piciorul la o iubire adevărată , îl iubesc tare mult dar nu mai pot continua sa accept certurile dese , jignirile și toate cele el e mai mare cu 8 ani și vrea o femeie să facă tot ce trebuie fără să comenteze ,merită să l iert? L am iertat de n ori și nu s a schimbat niciodată ! Vreau să plec din țară ca să pot să uit și să mi văd de treabă mea și cu toate astea îmieste si milă de el ca plângea l
a telefon dar știu ca dacă îl voi ierta va face la fel și voi fi captiva va rog să mă ajutați! Va multumesc

Draga mea, este greu stiu,esti tanara ,vei lasa in urma chiar daca iti va fi greu:o relatie din mila? Meriti mai mult,lupul isi schimba parul dar naravul…?

Daca accepta sa mearga la terapie, este o sansa. Daca nu, uita-l !

Numai pentru ca a fost primul barbat in viata ta (lucru care se pare ca nu a contat prea mult pentru el!) nu merita sa ramai intr-o relatie toxica, unde nu esti apreciata si unde jignirile sunt prezente. Vrea sa il ierti, vrei sa stai din mila cu el, pentru ce? Unde esti tu in ecuatia asta? Daca o prietena de a ta ar veni la tine si ti-ar povesti ce ai scris tu mai sus, ce ai safatui-o? Esti la inceputul vietii, in floarea ei, vrei sa stai langa cineva care sa te foloseasca si sa te ofileasca inainte de vreme? Poate ca ar fi de preferat sa te focusezi pe invatatura, pe devenirea ta ca persoana completa si sa lasi asocierile cu genul asta de oamnei care te trag in jos. Tu alegi!

eu am inteles ca, din cauza ca a fost primul barbat pt tine, te-ai atasat foarte mult de el si ca acest atasament se resimte chiar si acuma cand nu iti mai doresti aceasta relatie. Nu este nevoie sa pleci din tara ca sa il uiti… eu chiar ti-as recomanda sa nu uiti, dar sa depasesti momentul, sa inveti din aceasta relatie si sa cresti ca persoana, sa folosesti experienta pt propria maturizare. Personalitati precum cea a fostului tau prieten sunt greu de inteles mai ales cand ne confruntam pt prima oara cu ele. Incearca totusi sa stai de vorba cu un psiholog macar pt cateva sedinte pt a-ti lamuri cat mai bine situatia. Curaj si succes!

Daca am inteles gresit va rog sa ma corectati:in relatia dumneavoastra de cuplu exista iubire, agenda de lucru a partenerilor aduce nemultumire pentru relatie.Barbatul isi doreste ,,o femeie sa faca tot ce trebuie fara sa comenteze”, femeia vrea sa-si vada de treaba ei personala(,,sa plec,,,sa-mi vad de treaba mea”).Aceste lucruri trebuiesc puse de acord pentru o relatie functionala.Succes!

Daca persista cu aceleasi greseli nu se va schimba niciodata, pune punct si mergi mai departe chiar daca doare, timpul le rezolva pe toate, baieti sunt multi si ai de unde sa alegi !

Atunci cand PRIETENUL TAU A gresit PRIMA DATA este gresala lui, CAND GRESALA SE REPETA NU MAI CAUTA VINOVATUL IN AFARA. DACA “IUBIREA’ CE TI-O POARTA NU L-A SCHIMBAT CE ALTCEVA-TI IMAGINEZI CA-L VA SCHIMBA, MAI ALES CA IN TIMP IUBIREA SE MAI ATENUEAZA. NEUROSTIINTELE ARATA CA HORMONUL SEXUAL FEMININ SECRETAT IN TIMPUL ACTULUI DE INTIMITATE MAXIMA CREAZA DEPENDENTA EMOTIONALA PECAND DOPAMINA SECRETATA DE CREIERUL BARBATULUI II DA ACESTUIA DEPENDENTA DE…. ACEAST HORMON. IN TERAPIE NU SE MERGE DECAT DACA DORESTI SA TE SCHIMBI ORI NU ESTE CAZUL LA TINE CA, NICI LA CELE APROPAPE 50% DIN SITUATII POSTARII SEAMANA CU A TA. DECI NICI IN ASTA PRIETENUL TAU NU ESTE SPECIAL DECI EXISTA O MARE PROBABILITATE CA VIITORUL SA SEMENE CU AL LOR , CACI MULTE DIN PERSOANELE DISPERATE SUNT DEJA CASATORITE SI AU COPII. INCHIDE OCHII SI IMAGINEAZA-TI RELATIA VOASTRA PESTE 5 ANI. POTI ? DECIZIA ITI APARTINE.

Eu inteleg ca v-ati atasat de el, dar ca intuiti ca ati lua-o de la capat daca va impacati. Pare ca nu va vine sa credeti ca solutia este sa treceti mai departe. In adancul dvs. stiti ce trebuie sa faceti: ce este mai bine pentru dvs. Daca nu reusiti sa treceti singura peste acest lucru apelati la un terapeut pentru cateva ore de dezvoltare personala.