Mesaj:
Buna!Am mare nevoie de sfatul unui specialist… Fetita mea de 1 an si 8 luni este extrem de capricioasa, nervoasa si uneori chiar agresiva…La toate intrebarile, cerintele mele raspunsul ei este "NU VREAU!!!!!" … Nu stiu cum sa mai procedez, cum sa ma comport cu ea…Toata ziua tipa, bate din picioare, se tavaleste pe jos…Trebuie sa fac doar ceea ce vrea ea …Nu vrea nici sa manince, nici sa stea pe oala, nici sa doarma… Cind vine vorba de somn, face o mare isterie…Nu functioneaza nici o modalitate:nici leganatul in brate, nici pe picioare si nici in patuc…daca seara mai adoarme dupa doua ore de isterie, la amiaza nici n-are rost sa mai incerc s-o adorm… Am incercat si sa-i explic, si s-o pedepsesc, si sa ignor toate capriciile dar fara rezultat…Ce sa fac? Ajutati-ma ,va rog!Sunt momente cind imi pare c-o sa-mi explodeze creerii!!!

Se pare ca fetita dvs a rescoperit ce inseamna puterea si in acelasi timp magia lui NU VREAU. Inainte de a aplica anumite corectii de natura educationala cel mai bine sa ii faceti o evaluare psihologica completa pentru a elimina unele probleme. Aceasta o face un psiholog clinician specializat pe copii. Daca ramane doar problema rasfatului atunci este un picut mai usor de rezolvat. =))))) Cu mare drag va stau la dispozitie.

Un psiholog va poate sfatui cum sa abordati lucrurile dupa o evaluare a fetitei.

consultati un terapeut de cognitiv comportamentala. Acestia au rezultate minunate in corectarea comportamentelor nedorite sau dezadaptative la cei mici. In afara de asta trebuie in primul rand sa va adunati. Nu putem fi parinte al unui copil si sa ne asteptam sa ne asculte cand noi insine suntem agitati si disperati. Starea se transmite. Trebuie ca regula si disciplina sa o transmitem noi insine ca sa se poata prelua si de copil. Copilul in general trece prin perioada NU-ului in copilaria mica. Refuzul celui mic este normal insa poate nu atat de vehement ca in cazul copilului dumneavoastra.

In povestea de mai sus lipsesc date importante care sa ne ajute sa ne dam seama de ce cel mic face asa scandal. Este posibil sa fie nevoie de o corectare in ambele directii. Si la dumneavoastra si la cel mic. Dumneavoastra sa aplicati anumite strategii de parenting si cel mic sa primeasca sau sa i se satisfaca anumite nevoi pe care nu v-ati dat poate seama ca le are: vrea sa se joace mai mult cu parintii, vrea mai multe dragoste, vrea sa nu se mai intample sau sa nu mai fie abordata cum a fost inainte de catre familie, etc etc. Nu se poate pune punctul pe "i" fara niste vizite la un psiholog.

Intai v.as recomanda sa mergeti la un psihiatru pediatru iar acesta va va indruma in continuare ce e de facut, pbbil va tb ss cereti ajutorul unui terapeut cgnitiv comp specializat pe copii. Daca doriti mai mukte detalii ma puteti contacta pe privat. Succes!

Cumva recunoasteti ceva din cele descrise aici ?http://ro.wikipedia.org/wiki/Teoria_atașamentului

Stimata doamna nu este nimic in neregula cu fetita dvs. O simpla lectura a stadiilor dezvoltarii copilului va va clarifica cu privire la faptul ca are reactii perfect normale pentru varsta ei! Intre varsta de aproximativ un an, de cand copilul incepe sa vorbeasca si pana la varsta de 3 ani parcurge asa zisa perioada "NU" in care refuza majoritatea propunerilor primite si cu cat se simte mai presata cu atat refuza mai vocal! Este doar o perioada care o sa treaca. Recomandarea este sa aveti cat mai multa rabdare si sa fiti cat mai blanda cu ea, eventual sa o tentati, sa o ademeniti prin modalitati creative de a preyenta hrana sau activitatile, in loc sa-i propuneti sau sa o obligati! Dupa varsta de aproximativ 3 ani urmeaza perioada "DE CE?" in care copilul intreaba de ce, dupa de ce , dupa de ce, la orice raspuns primeste, pentru ca e perioada in care exploreaza constient lumea inconjuratoare si este curios sa afle explicatiile!

Mesaj:
Bună, sunt o fată de 15 ani și ca oricare alt adolescent am niște mici probleme cu iubirea. Este vorba despre un băiat cu care mă cunosc de când eram bebeluși fiindcă părinții noștrii se înțelegeau bine încă dinainte a ne naște. Mie îmi place de el de la 3 ani și sunt foarte curioasă dacă și el mă place pe mine sau nu. Când eram mici, mergeam unul acasă la altul și ne jucam de toate. El o trimitea mereu pe sora mea din cameră să rămânà doar cu mine. Când am trecut pe clasa a 5-a eram în școală cu el, însă mă băga în seamă rar, dar mă și apăra de colegii lui dacă cumva se luau de mine. Am uitat să specific că este mai mare decât mine cu un an.
Acum suntem în licee diferite și ne vedem doar la biserică. Când mergem la bisericã nu mă bagă în seamă, doar se mai uită din când în când la mine, o singură dată s-a luat în vorbă cu mine și m-a întrebat ce note am luat în teze, iar după a plecat. Nu am înțeles de ce m-a întrebat asta. Aș avea nevoie de un răspuns la nedumeririle mele și aș fi recunoscătoare.

ce pot sa iti spun este ca baietii se exprima mai greu in general… mai ales in ceea ce priveste afectivitatea. Ia initiativa si spune-i ce ai de spus… cel putin asa or sa fie lucrurile clare, macar pt tine. Succes!

Mesaj:
Pai totul a inceput vara trecuta cand m.am dus la o prietena de a mea… M.am indragostit de un baiat… Am petrecut momente frumoase.. Ne.am despartit… Dupa 2 luni… Ne.am intalnit intamplator intr.un parc..desi fiecare aveam un partener am reusit sa scapam de toti si sa plecam amandoi la plimbare unde ne.am luat in brate ,ne.am sarutat… Dupa am fost din nou impreuna… Ne.am despartit.. Eu aveam un iubit… Am inceput sa vorbesc din nou cu fosta mea iubire din vara.. Ne.am impacat… Dar baiatului cu care fusese nu i.a picat bine afland asta pentru ca sunt prieteni…Asa am fost mult timp dupa cu el ne iubeam si chestii… Am aflat ca vorbeste cu o alta fata.. Si asta m.a durut..ajungand din nou la despartire… Acum eu inca il iubesc enorm au trecut 4 luni de cand ne.am despartit…sufar…m.am taiat pe maini… Incerc sa.l uit… Dar de fiecare data cand reusesc asta revine in viata mea trezind sentimentele pentru el… Nu stiu ce e de facut… Nici nu vrea sa mai auda de mine.. De fiecare data eu m.am despartit de el… Si asta mi.a zis ca i.a ranit sufletul… Eu sunt pesti si el fecioara…(zodiile noastre ) vreau sfaturi urgent!!

Ce vârstă ai?

du-te urgent si stai de vorba cu un psiholog. Orice sfat ai primi pe internet nu are cum sa fie suficient in asemenea situatii!

Mesaj:
Buna ziua,ma bucur foarte mult ca exista un asemenea site.
Doresc sa impartasesc problema mea, iar daca se poate, sa ma ajutati cu solutionarea acesteia.
Locuiesc impreuna cu prietenul meu, de aproape un an. Pana sa locuim impreuna, acestaa era foarte tandru si atent cu mine. Joaca foarte des la pariuri sportive, iar acest lucru, ii ocupa tot timpul liber. Nu ma deranjaza neaparat faptul ca nu imi acorda aceiasi atentie, cat ma deranjaza atitudinea si reactia lui la pierderea unui bilet. Nu stiu ce as putea sa fac in aceasta situatie, care devine destul de stresanta, iar uneori, am impresia ca vreau sa plec. Daca puteti, va rog sa ma ajutati cu un sfat!
Cu stima,
Sara

Ar fi foarte usor sa spun: PLEACA! Important este ce-ti doresti tu, ce vrei tu pe termen lung de la aceasta relatie? Crezi ca poti face o familie cu el, crezi ca poti sa construiesti, sa cresti langa el, crezi ca vei fi implinita langa el? Fa o lista cu avantajele si dezavantajele ramanind in aceasta relatie si apoi urmeaza-ti instinctul. Daca alegerea este dificila pentru tine, cauta mai adanc in spatele acestei indecizii, mergi la psiholog si vezi ce din istoricul tau de viata te opreste sa faci alegeri bune pentru tine.

Dependentele, in general, au o rezolvare destul de dificila (inclusiv cea de jocuri de noroc, de pariuri, de fumat etc.). Daca va doriti un viitor alaturi de el atunci mergeti impreuna la un psiholog clinician care sa aiba si formare in psihoterapie. Probabil este mai degraba problema lui decat una de cuplu, insa asta se va vedea dupa ce psihologul face evaluarea si pune un diagnostic (inclusiv privind obiceiul lui cu pariurile, care a devenit sau nu dependenta). Mult succes!

si eu cred ca este vorba despre cum isi gestioneaza el aceasta adictie. Daca el realizeaza ca are o problema cu aceasta dependenta atunci poate fi ajutat de catre un psihoterapeut specializat si isi poate rearanja viata. In ceea ce te priveste pe tine, te poti gandi daca esti sau nu dispusa sa incerci sa treci cu el prin acest proces de evolutie… pt ca are nevoie de cineva care sa il sustina… sau daca nu esti dispusa. Cauta raspunsul in tine… este cel mai sincer! Succes!

Mesaj:
Buna ziua. Ca sa nu mai dau multe detalii inutile, am sa trec direct la subiect. Sunt in perioada grea din adolescenta, 16 ani, clasa 10-a. Eu sunt mai slab de felul meu si cam de 1.70
dar majoritatea colegilor ma iau in ras. Le-am permis glume, dar au inceput cu glume proaste ( Ca sunt slab, ca se bat cu 4 ca mine, ca am nasul mare etc. ). Incerc mereu sa ma calmez si cred ca numai suport si pana la urma ma dau la el si ce-o fi o fi…Mentionez ca am un nas mai borcanat si multa lume crede ca nu sunt suficient de barbat, care ar fi motivul as vrea sa stiu si cum sa procedez ca nu ii mai suport si imi vine sa bag cutitu in ei.

preferabil ar fi sa iti concontrolezi furia… nu de alta dar nu cred ca vrei sa faci puscarie pentru omor calificat! In al doilea rand ai putea sa te gandesti la faptul ca exista oameni care pentru ca se simt slabi… pentru ca au un gol in ei pe care nu il pot umple si defapt sufera f mult… recurg la violenta… pt ca este mai usor sa faci rau decat bine. Incearca sa iti faci un grup de prieteni care te accepta pt cine esti si nu pt cum arati! Timpul trece, tu ai grija de sanatatea si viata ta cat poti de mine. Succes!

Copiii de mai toate varstele au uneori tendinta de a fi batjocoritori, de a se reuni in grupuri si de a isi agresa verbal de cele mai multe ori colegii. Cauta si citeste despre fenomenul de ”bullying”, si incearca sa te concentrezi asupra activitatilor scolare si cauta compania prietenilor care te pretuiesc si te accepta neconditionat. Daca tu te simti bine in corpul tau, asta e cel mai important. Glumele lor vor atinge arii pe care le vor observa ca sensibile iar tu nu trebuie sa raspunzi cu agresivitate, ci cu siguranta de sine. Anii acestia vor trece si concentreaza-te sa pastrezi amintiri frumoase!

Ai spus ca multa lume crede ca nu esti suficent de barbat. Tu ce crezi despre tine? Cauta sa intri intr-un proces de dezvoltare personala specific pentru adolescenti. Acolo vei invata multe lucruri minunate printre care si modalitati frumoase de ati creste stima de sine si increderea in tine. Multi adolescenti se confrunta cu tot felul de nemultumiri de sine. Mult succes!

Intr-o haita de lupi dar si intre oameni, nu conduce cel mai puteric ci cel mai sigur de el. Acesta este prototipul conducatorului si’n anumte grupuri de adolescenti de unde si succesele acestora …. A accepta la nesfarsit glumele proaste nu este o solutie pentru stima de sine si evident moral tau. Poti riposta daca vezi ca ai cu cine dar nu si in situata in care ai de-a face cu o personalitate de tip "interlop" si grupul din care faci parte ii este obedient. Intr-o confruntare cu asemenea personaje ori il dovedesti fara drept de apel si-l umplii de "respect" prin deteminarea cu care actionazi ori mai bine iti cauti alt grup. Socialmente cea mai de succes forma de riposta este umorul, sarcasmul, depinde de situatie… "ma maguleste ca nu mai ai adversar in lume si te-ai oprit tocmai la mine", Nu cumva ai un complex de depasit de vrei sa te bati cu 4 de o data ? Este cumva vre-o fata pe care vrei sa o impresionezi ? Poti cobora stacheta ca sa vorbsti pe limba lui daca nivelul intelectual este mai scazut, insa lezarea amorului propriu la asemenea personaje se reduce la confruntare fizica, ceeace nu cred ca este avantajos. cauta mai bine grupuri incare liantul este o pasiune comuna cu a ta: sport, muzica, stiinta, cultura, etc. Acolo nu forta bruta si mistoul va fi valorizat ci ceeace esti in acel domeniu.

Mesaj:
Judecatorul care omoara relatiile.

Toti avem, in cap’sorul nostru, un mic complet de judecata, pe care il activam in prezenta altor persoane. La unii, e mai aprig, la altii, mai linistit, dar toti ne facem o idee despre cei din jur, din perspectiva proprie, judecand trasaturile descoperite.
Problema mea e ca, desi judecatorul isi face treaba bine, si pot in general sa vad daca o persoana imi e agreabila din foarte putina interactiune, desi sunt constient de gradul de subiectivitate implicat, desi sunt constient ca exagerand cu judecarea celor din jur distrugi relatiile, problema mea e ca nu pot opri instinctul acesta.
In caz real, asta se concretizeaza in relatii care nici nu au sansa sa porneasca, pentru ca ‘judecatorul’ a decis dinainte ca persoana vizata are cateva trasaturi deranjante.
Sunt constient ca perfectiunea pe care o vad eu e subiectiva si ca nu voi gasi niciodata persoana care sa fie 100% ceea ce imi pare mie ca fiind placut, insa la nivel subconstient, parca la nivelul instinctelor, repulsia se creeaza si involuntar se vede. Asta nu inseamna ca sunt neaparat rece la orice din exterior, dar cei din jur gasesc greu sa creeze o legatura cu mine.
Stiu ca eu gresesc, judecand prea mult, dar am senzatia ca se intampla asta fara sa ma gandesc.

Cred ca stiu si cauza declansatoare a acestei atitudini. Am realizat relativ devreme(copil) ca aspectul fizic nu ma avantajeaza, si am observat ca indiferent de pareri, oamenii pun pret pe aspect, pentru ca pana la urma suntem fiinte, animale evoluate, si instinctiv vom judeca aspectul. Si, cel mai probabil, in cautarea de oameni care sa judece aspectul fizic cat mai putin, am ajuns sa judec eu oamenii prea mult.

Si cu toate ca sunt destul de constient de aceste aspecte psihologice, tot imi este greu sa-mi schimb atitudinea.

Esti foarte critic de fapt la adresa ta (inconsitent). La nivel intrapsihic, nu poti suporta ideea ca nu esti "perfect", fapt ce detremina criticismul fata de cei din jur, pentru ca, nu este asa, ceilalti sunt mai "defecti" decat tine si asta la nivel inconstient te linisteste! A recunoaste ca ceilalti sunt "mai buni decat tine" (pentru ca tu esti etalonul de comparatie, adica propria subiectivitate) ar fi echivalent cu "eu sunt mai rau decat ceilalti", lucru de neacceptat!

eu cred ca exista o diferenta intre a judeca/eticheta (la orice nivel) si a avea o judecata/ chibzuială/ raţionament/raţiune. De multe ori aceste doua se confunda… incearca sa reflectezi la acest lucur. Succes!

As pune problema la fel ca Mihaela, dar nu neaparat in senul ca "eu sunt mai bun". Este vorba evidet de un mecanism de aparare elaborat in copilarie in vederea menajarii propriei sensibilitati si sustinerii stimei de sine. Prin raportarea la diverse repere "absolute" de fumusete, moralitate, etc, va menajati sensibilitatea in fata uni posibil esec si tot o data va privati de experienta ce da naturaletea de a te simti confortabil in apopierea cuiva. De unde si atitudinea sau limbajul dumneavoastra non verbal ce indeparteaza oamenii. De fapt complexul avut, v-a retinut de a va apropia de oameni care va placeau, inclusiv la varsta cand dezvoltarea biologica cerea asta cu impetuozitate. Omul este o fiinta sociala si are o nevoie inascuta de relationare, iar acest gol dureros a trebuit umplut cu ceva pentru a nu cadea in depresie. Orice stare emotionala, poate fi dizolvata prin disecarea ei rationala la nesfarsit. Si totusi sufeltul nu poate fi pacalit caci "sufeltul are ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste" de unde si disconfortul resimtit in momentele de :bilant". Problema este ca disecad prea mult ajungi sa aplici automat metoda in toate celelalte aspecte ale vietii inclusiv cele profesionale pentru a te impaca cu tine insuti, daca nu ai transformat cumva acest complex in unul de competitivitate, care va echilibreaza balanta macar pe linie profesionala. Pentru a iesi din aceasta situatie ar trebui sa invatam sa ne abandom trairilor si impulsurilor de moment. In ce priveste intalnirile cu persoanele importante din viata noastra, practica arata ca nu este indicat a gandi pre mult. unele din cele mai bune decizii vin din ceeace numim instinct. Urmati-va instinctul. urmati-va instinctele si/sau intuitiile de moment. Atunci cand este sa se intample evenimente importante pentru viata dumneavoastra, se intampla de obicei independent de complexitatea rationamentelor ce va framanta. In schimb rationand dar ne reactionanand le puteti pierde., iar unele nu se mai intorc nici o data. Acelasi lucru in ce priveste si momentele de intimitate. Se duce naibi trairea daca satai si judeci: " atingerea a fost apasata sau prea superficiala, asta inseamna ca n-are incredere in el sau are simturile cam grosiere, inseamna ca nici cu educatia nu o duce pre bine, ce-ar spune …. daca m-ar vedea….". Si dupa atata rationalitate care crezi c-ar fi starea de multumire sufleteasca resimtita ? Constientizati ca nu ratiunea ci neimplinirea sufleteasca v-a facut sa ne trimiteti acest mesaj…

Mesaj:
Fiica mea are probleme cind sta in picioare pozitia drept ,daca se misca sau umbla nu are nimic dar daca trebuie sa stea in asteptare sau la o coada sau pur si simplu e nevoita sa stea mai mult in picioare are un gol in stomac si trebuie sa se aseze imediat ca i se face rau.Toate analizele sint bune ,a incercat sa lucreze dar daca nu sta pe scaun e un cosmar.A inceput de multi ani dar acum are 19 ani e inca la facultate dar problema asta a devenit un stres psihic mai ales ca a facut o gramada de analize si nu are nici un diagnostic!

a ajuns sa stea de vorba cu un psihoterapeut? Ma gandesc ca atunci cand nu exista probleme fiziologice ne putem indrepta atentia spre problemele psihologice. Poate ca ‘a sta la coada/in picioare/etc.’ are o semnificatie foarte puternica pt ea (probabil ceva traumatizant). Succes!

Mesaj:
Buna ziua,de aproape 6 ani sunt intr-o relatie cu un arab(Marocan)..in acesti ani am avut parte de rau si bine…mai mult rau..Am trait impreuna in Romania 3 ani dupa acea el a plecat acasa.m-a facut sa sufar m-a inselat ma batut facea de toate si tot am ramas cu el..cam dupa 4 ani jumatate dupa atatea suferinta am vrut sa ma despart de multe ori dar nu ma lua in serios..am cunoscut pe cineva si am inselat,el a aflat ..am vrut sa-l parasesc si el mi-a cerut iertare si a zis ca e numai vina lui si ca ma iubeste enorm si sa incercam inca o data ..sa luam de la capat..am zis sa incercam..m-am dus acolo pt o sapt si m-a logodit am fost departe de el pan in septembrie facea crize de gelozie dar relatia noastra era ok vorbeam la tel non stop si simteam ca ma iubeste si gata am lasat trecutul in spate..interesant ca nu am simtit iubirea lui inainte sa insel..Am fot de 18 ori in maroco..de septembrie sunt aici,din sept pan decembrie ma trata foarte urat ma si batea si ma injura zi de zi imi reprosa totul si nu mai amintea el tot ce facea cu mine..deja sentimentele mele pt el nu au fost atat de puternice ca de mult, nu mai era flacara s-au intamplat prea multe dupa aceste 3 luni de batai si de toate strigam la el cat de mult il urasc si la prima ocazie cand ajung acasa il parasesc..dupa reactia mea el s-a schimbat cu 180 de grade..in decembrie am avut cateva zile nashpe dar majoritatea ma trata ca o printesa..acum in ianuarie facea totul pt mine ca peste cateva zile plec acasa si vad ca sufera si parca e in depresie de cateva zile mi-a luat biletul si plangea ca un copil cica el e sigur ca am sa-l parasesc si ca eu sunt viata lui si ma roaga sa nu mai plec sau sa ma intorc sa ne casatorim..Deci ma simt tare confuza!Am multe posibilitati si am facut planuri pentru viitorul meu fara el in decembrie cand am pierdut speranta si a murit totul in mine..dar incet incet parca a readus totul sau simt numai mila..nici eu nu stiu ce simt si nu mai stiu ce sa fac..Nu mai suportam sa vad plangand si depresat deci am zis bine stai linistit ma duc acasa si ma intorc peste o luna si ne casatorim..deci e fericit acum si mi-a promis ca o sa ma tine in mana si totul o sa fie bine…dar sinccer nu stiu daca vreau acet lucrul..Eu sunt lucratoare si o persoana activa dar el fiind bogat si avea totul in viata lui fara sa lucreze nu simt ca ma apreciaza dar nu numai pe mine si familia,in general totul..Va rog dati-mi un sfat ce sa fac?sau cum pot sa decid cea ce vreau..Parca ma manipuleaza..mi-e frica ca se poarta asa numai din cauza ca simte ca ma pierde…si daca ma intorc si ma marit cu el o sa fie mai deastru…dar daca ma iubeste asa cum imi zice de ce s-a purtat asa in tot acesti ani..nu mai inteleg nimic..Astept sfaturi!Va Multumesc din suflet

mie mi se pare ca stiti ce este de facut, le-ati enumerat foarte bine si clar. Tabloul pare sa fie: nu mai simt decat mila pt el si ma astept sa se poarte la fel de urat si in viitor. Ce ramane de facut este sa alegeti… si sa va tine de alegerea facuta. Tehnic vorbind, daca vreti sa va intoarceti la un barbat care v-a batut si este foarte probabil sa va bata (abuzeze) in continuare, este o alegere autodistructiva si poate ar fi o idee sa vedeti de unde provine aceasta tendinta, impreuna cu un psihoterapeut. Succes!

nu cred ca exista nici o persoana care sa te sfatuiasca sa te intorci la el. este o relatie distructiva atat pentru tine cat si pentru el. eu te sfatuiesc sa-i pui punct. ai intuit foarte bine ca te manipuleaza (fie si inconstient). eu nu m-as mai intoarce la el. gandeste-te doar cum o sa se comporte si cu copiii vostri. le doresti si lor o astfel de viata?

Stii deja, si ai spus deja ce vrei sa faci: Sa pleci, sa ai grija de tine si de viata ta. Te retine un fel de mila pentru ca el plange si te implora. Eu zic sa nu te mai lasi impresionata de lacrimi de crocodil si de promisiuni care niciodata pana acum nu s-au respectat.Iubirea nu produce suferinta, iar lacrimile lui pot insemna orgoliu ranit, neputinta (inca nu esti nevasta lui cu acte, deci nu are drepturi depline), si in special manipulare emotionala. Daca ar simti cu adevarat vina pentru ce a facut, nu ar mai repeta. Iar tu… incearca sa faci diferenta intre iubire si dependenta, intre iubire si frica, intre iubire si obisnuinta. Sa ramai o victima sacrificata nu e o dovada de iubire pentru el ci de lipsa de iubire si respect fata de tine insati. Si… nu spera ca el se va schimba, un astfel de caracter nu se schimba. Trebuie sa ai in vedere si faptul ca a crescut intr-o cultura care nu acorda prea mult respect si consideratie femeilor. Eu zic ca meriti mai mult decat atat. Curaj!

Nu te-ai saturat de bataie ? Mai vrei ? Vezi de drum !

Mila de tine cand o sa iti fie???

Draga mea asta e profilul clasic al manipulatorului agresor si violent. Fugi!

fugi cat poti..odata prinsa acolo e foarte greu sa mai reusesti sa te desprinzi..

Draga mea, acolo unde exista violenta, cu siguranta nu vorbim despre iubire. Faptul ca nu te poti desprinde dintr-o astfel de relatie, este un fenomen cunoscut in psihologie…Ai nevoie de cateva sedinte cu un psihoterapeut. Succes!

Incearca terapia access bars

Da-i un verde crud, pe romaneste, ai dedus bine, se poarta ok doar cand simte ca te pierde, in rest nu mai pare deloc interesat de relatie, ba din contra, te mai si bate! Eu as fugi iepureste!

Mesaj:
Buna ziua , problema mea este alcoolul si nu stiu cum sa ma lecuiesc de acest viciu foarte daunator. Am aceasta problema de circa 2 ani si nu stiu cum sa ma opresc. Mentionez ca daca pana acum consumam alcool ca orice om normal adica ocazional si in cantitati normale acum zilnic beau seara pana ma ametesc bine sau chiar ma imbat. Programul meu este serviciul de dimineata pana la ora 6 dupa care pana sa ajung acasa ma opresc la un bar din cartier unde ma apuc de baut , iar in weekend tot la fel seara. Tin sa specific ca nu am baut niciodata dimineata sau in timpul serviciului ci doar seara de aceea mie mi se pare mai mult o obisnuinta extrem de grava si nu o dependenta 100% deoarece nu simt nevoia de a bea insa asa mam obisnuit sa fac si asta este rutina mea. Eu sunt o persoana care greu renunta la obiceiuri si nu imi plac sub nici o forma schimbarile. Rog ajutor si sfaturi pentru a renunta la patima aceasta a alcoolului. Va multumesc si va doresc numai bine.

solutia v-ati dat-o chiar dvs.: schimbati un obicei prost/daunator. Ma gandesc ca exista un motiv mai profund pt acest consum zilnic, motiv care poate nu va este inca accesibil. Daca doriti sa explorati, va recomand sa mergeti sa discutati cu un psihoterapeut, macar pt o perioada. Succes!

Pentru a schimba un obicei (in cazul dumneavoastra, chiar daca negati este dependenta pentru ca deja are o vechime destul de mare) este nevoie de foarte multa motivatie si vointa. Va sugerez sa: de aceea ati putea sa va faceti un angajament scris fata de dvs. si ori de cate ori va simiti “cu gatul uscat”, scoateti hartia si cititi angajamentul care l-ati luat fata de dvs. Ati mai putea incepe prin a va modifica si traseul de intoarcere spre casa, evitand orice v-ar putea ispitii (bar, bodega, restaurant, etc.), dupa cum se se spune:”cine a pus carciuma’n drum…”. In fiecare zi in care nu ati baut, puneti banii pe care i-ati fi cheltuit intr-un borcan, la vedere.

Ţine oare alcoolul loc de altceva în viaţa dvs? Poate un consilier/terapeut v-ar putea ajuta să găsiţi răspunsul la această întrebare.

De obicei, un viciu, obisnuinta poate fi mylt mai usor substituit cu o alta obisnuinta poztiva. De ex ati putea sa va faceti un abonament la sala si in loc sa va opriti la bodega dupa munca, puteti trece pe la sala. Se elibereaza endorfine si va veti simti epuizat fizic. Mult succes! Daca acest lucru nu merge ati putea apela la un ajutor de specialitate. Sau

nimeni nu te poate opri din baut decat tu insuti. iti trebuie insa foarte multa vointa sa treci peste aceasta problema si de cele mai multe ori un sistem de sprijin te poate ajuta enorm la inceput. http://www.alcooliciianonimi.ro/index.php/ro/

Opritul la “circiuma” indica un lucru grav… probabil acasa nu va asteapta nimeni sau nimic.. aici trebuie schimbat ceva… motivatia familiei ar putea ajuta la acest viciu sa-l “restringeti”…

Se rezolva prin hipnoza

Mesaj:
Problema mea a inceput acuma 5 ani,iar in ultima perioada si-a atins apogeul ,simt ca nu mai am control asupra actinilor mele..Nu stau mai mult de 1-2 ore la calculator ,dar nu prea beneficiez de un somn bun,desi ma bag devreme in pat nu pot sa adorm ,iar cand,,adorm,, sunt mai mult intr-o stare de veghe ,undeva intre treaz si adormit…NU stiu ce sa ma mai fac cu mine.Inainte sa am aceasta problema eram un elev model care obtinea rezultate si careia ii mergea mintea ca pe roate,in schimb,acum ,daca vreau sa spun spun ceva ma incurc de 100 de ori ,desi in minte propozitia pe care am in intentia a o spune este bine structurata. Gandesc ceva amplu si inteligent si pe gura scot numai prostii..Stau o gramada ca sa invat ceva ce nu demult imediat retineam,depun un efort dublu sau chiar mai mare si nimic din ce fac nu da rezultate.Aveam ganduri mari ,vroiam sa urmez medicina ,dar am ajuns in punctul in care fac 100 de exercitii de acelasi fel la mate si dupa ultimul facut uit rationamentul ,pur si simplu mi se sterge din minte si oricat m-as stradui nu pot sa-mi amintesc.Toata clasa a 9a a fost un calvar pentru mine ,am depus un efort extrem ca sa invat niste licruri care mi se pareau banale inainte.Totul a inceput la jumatea clasei a 7-a cand am suferit de pe urma colegilor,care intr-o excursie si-au batut joc de mine devenind retras si foarte timid ceea ce pana atunci nici nu se punea problema,din aceasta cauza socializez foarte greu cu persoanele noi sau fetele,cu persoanele pe care le cunosc ma comport normal. Parintii imi reproseaza non stop ca nu imi dau silinta destul si ca imi gasesc circumstante atenuante ,scuze in loc sa invat mai mult ,dar profesoara de la meditatii crede ca sunt lenes si ca nu ma intereseaza situatia mea,dar eu fac tot posibilul sa invat si nimeni nu intelege prin ce trec.Cateodata ma gandesc ca nu voi mai ajunge nimic in viata daca continui in ritmul asta si de aceea sunt foarte deprimat si nu mai sunt o persoana careia sa-i placa sa iasa ca inainte.Oamenii nu se intreaba daca ai vro problema sau nu ,ci te judeca fara sa se gandeasca o secunda ,iar gandul a lumea ma vede ca pe un lenes ma deprima si mai mult.Va rog mult sa-mi spuneti cum ma regasesc,ca nu sunt persoana care am devenit!Spueti-mi ca exista un leac pentru agonia aceasta.

din ce ai descris prima ipoteza ar fi ca ai suferit un soc foarte puternic in acea excursie si care a dat nastere unei stari depresive si/sau anxioase care iti diminueaza majoritatea capacitatilor. Cel mai simplu este sa mergi la un psiholog (sau centru de testare psihologica) unde sa faci niste teste care sa poata determina exact ce se intampla. In momentul in care afli axact cauza o si poti trata. Succes!

si eu oscilez intre a banui ca ai stari depresive sau stari generate de sindromul burn out. te poate ajuta un terapeut. nu amana intalnirea cu el pentru ca timpul nu sta pe loc si in curand va veni vremea sa dai examenul de admitere la medicina, moment care ar fi bine sa te gaseasca stapan pe resursele si pe emotiile tale. numai bine si sa devii tot ce iti doresti tu!