Mesaj:
Buna ziua! Am ajuns la capatul puterilor si nu stiu ce sa fac! Am 30 de ani, sunt casatorita de 6 anI si avem un baietel de 4 ani. La inceputul relatiei, eu si sotul meu ne intelegeam foarte bine, eram mereu impreuna, am avut probleme financiare , dar am trecut peste toate. Acum suntem foarte bine financiar, dar parca nu ne mai iubim. Dupa nasterea baietelului ne-am racit foarte rau. Baietelul a fost mai nazdravan,sotul meu nu mergea cu noi la plimbare, cand venea de la serviciu cauta pretexte sa plece iarasi, parca nu dorea sa stea cu noi.Cand ies cu cel mic in parc el nu merge cu noi decat daca ne certam foarte tare si ii reprosez acest lucru si acolo il cearta din orice. Cel mic ii spune ca o ia pe mamai si pleaca daca mai tipa.El sufera, se poarta frumos cateva zile si o luam de la capat. Ne-am racit foarte tare pe toate planurile, el sta numai la tv, nu participa la jocurile noastre, iar cu mine e foarte rece, nu mai avem viata intima, nimic. Nu vreau sa divortam pentru
ca cel mic ar suferi cel mai mult, vreau sa indreptam lucrurile si nu stiu cum.Eu parca nu il mai suport si nu stiu ce sa fac sa indreptam lucrurile. I-am sugerat sa cerem ajutor specializat, dar nu vrea. Nu stiu cum sa procedez sa ne apopiem iarasi si sa nu-i facem rau baietelului

incercati totusi sa il convingeti sa mergeti la o terapiede cuplu de dragul copilului macar! Aparent ceva se intampla cu el (poate vrea sa mearga singur la un terapeut in acest caz). Daca tine in el si nu reactioneaza, nimeni nu il poate ajuta. Succes!

Buna ziua! Spuneti ca nu mai stiti de ce parca nu il mai suportati. Poate ca este multa furie care nu a fost exprimata sau ascultata sau ambele. Relatiile de lunga durata sunt un paradox, pe masura ce atasamentul creste, dorinta sexuala descreste. Pentru dorinta este necesara o anumita distantare pentru a-i da voie sa se intample. Mergeti dvs. la un terapeut, este vorba de viata dvs. Toate cele bune!

Mie imi cam miroase a “extrarelatie…” Urgent sati un RESET relatiei cit inca se mai poate…. vina o purtati amindoi: sotul s-a racit iar dumneavoastra sinteti sloi de gheata si invers… si inca un sfat: nu folositi copilul ca “moneda de schimb” – sufera copilul, se supara copilul, etc… copilul e cu copilatia lui iar adultii cu viata lor… copilul nu e pe post de SUPERGLUE sa tina pe parinti “lipiti”. Cautati sa aflati unde s-a “racit” relatia si reaprindeti “focul dragostei” ca mai aveti mult pina la 100 de ani

Baietelului deja ii faceti rau. Este el mic, dar vede, sufera si va tine minte. Puteti s-o duceti asa inca zece ani, iar fantoma despartirii va plana asupra relatiei. Intrebati-l ce vrea. Ce vrea de fapt. Dar intrebati-l calma si hotarata, dupa ce a adormit copilul. Dati-i o zi de gandire. Va va rezolva el dilema, daca nu cumva e in avantajul lui sa-l intretineti sau sa-l adapostiti. Daca nu va lamuriti, platiti o ora de terapie, ca nu e o avere, si iesiti din stresul acesta, care va macina pe nedrept.

Va inteleg situatia si din pacate multe femei se vor regasi in spusele dvs… Lucrurile nu stau intodeauna asa cum par si asa cum sunt expuse, ele au multe cotloane pe care fie le stiti, fie nu le constientizati decat ajutat de alte persoane (de preferat profesioniste). Sunteti o persoana inca tanara cu un copil mic dar care deja a inceput sa resimta problemele din cuplul vostru (de fapt, oricat de mic ar fi copilul, el are firele lui prin care percepe atat binele cat si raul) care treceti printr-o perioada mai grea si care chiar daca o veti depasi, umbrele ei tot se vor rasfrange asupra relatiei daca nu veti gesiona bine episodul. In numele copiilor si pentru ei, multe mame aleg calea umilintei si a frustrarilor, gandind pe termen lung ca o familie chiar disfunctionala parca ar fi tot mai buna decat una lipsa sau cu parinti de imprumut. Asa este, sunt cazuri si cazuri si nu exista retete! De multe ori gestionarea unei homeostazii chiar negativa este mai de suportat decat luarea de la capat si frica asta paralizeaza multe femei in luarea unei decizii. Situatia fiecaruia este particulara ca si in cazul dvs. Incercati sa discutati problema cu o persoana in care investiti incredere si oarecum neutra, care sa nu fie partinica sau mergeti la psiholog si vedeti ce se mai poate face. In cazul in care decideti sa ramaneti in aceast mariaj (numai dvs. cunoasteti motivele!), acceptati situatia in conditiile date, stabiliti clar prioritatile dvs. ca sa nu aveti asteptari si in consecinta sa nu cumulati frustrari. Faceti o lista cu calitatile si defectele voastre si inca o lista cu ce va uneste si ce va desparte de partenerul dvs. si apoi veti trage singura o concluzie. Cereti ajutor si in aceasta ecuatie, nu uitati de dvs. pentru ca un copil ca sa creasca armonios, are nevoie de o mama echilibrata.

Exista mereu o solutie. Spuneti ca ati trecut peste anumite probleme. De multe ori cand oamenii trec “peste” ei nu integreaza situatia si de multe ori raman lucruri nerezolvate. Aparitia unui copil conduce in unele situatii la raceala in cuplu. Va recomand sa apelati la un terapeut dvs. sau amandoi pentru a readuce echilibrul in viata dvs, de familie.Succes!

Mesaj:
Buna ziua, ma numesc Andrei si am 19 de ani! povestea mea este un pic mai complicată …. In urma cu 3 ani, mama mea a murit iar dupa cateva luni tatal meu ma parasit! Am ramas in grija surori si a familiei ….. dar usor mam indepartat de acestia. La varsta de 18 ani, mam angajat pentru prima data ! Mam adaptat foarte greu, am avut momente sa imi dau demisia… dar usor usor a inceput sa imi placa. La job l-am cunoscut pe seful meu de tura, care are 28 de ani ….. ne-am imprietenit foarte tare, am ajuns sa ne spunem totul ….. sa dormim in acelasi pat etc. In urma cu o luna, iam gresit colegului meu, si lam dezamagit! Mam simtit foarte vinovat si am incercat din rasputeri sa imi rascumpar greseala …. iam cumparat nu mai cadouri de la 2 mil in sus, l-am implorat sa ma ierte …. dar tot nu ceda! am intrat intr-o depresie, si am hotarat sa iau pastile, sa mi se faca rau, doar sa ii atrag atentia Am ajuns de urgenta la spital, iar cand mi-am revenit si mam intors la munca, el stiind ca am facut-o pt el , a inceput sa ma certe! In ziua respectiva am purtat o discutie cu el, si lam intrebat daca mai tine la mine, si el mi-a raspuns de 2 ori ca da! Problema este urmatoarea ….. am incercat sa ma sinucid pt el si nu am facut-o cand a murit mama ….. tin foarte mult la el, dar nu sunt foarte sigur de sentimentele pe care i le port si imi este o oarecare teama….. eu am avut relatii doar cu fete si niciodata nu mi-am inchipuit ca o sa fiu asa atras de un baiat! sfaturi, va rog!

Exista si atractie sexuala fata de el? Ai fantezi si vise erotice cu el? Ati avut apropieri de acest gen?

ai incecat sa mergi la un psiholog? Aparent este vorba despre o problema de identitate sexuala care nu este tocmai simplu de clarificat online. Succes!

Eu cred ca duci lipsa de parintii tai care sa te asculte si sa te inteleaga esti intr-o etapa dificila a vietij tale si de accea te-ai atasat asa tare de acel coleg deoarece te asculta si cu el petreci cel mai mult timp si iti acorda atentia lui…restul e o iluzie a mintii (parerea mea personala)

Andrei, iti recomand sa mergi la un psiholog. Cu siguranta te vei clarifica daca treci printr-o criza de identitate sexuala sau doar incerci sa umpli un gol interior lasat de pierderea mamei tale. Iti doresc toate cele bune!