Mesaj:
Salutare! Inainte de a ma intalni cu fete, trebuie sa spun ca am defect de vorbire (vorbesc putin mai greu) inainte de intalnire sau in timpul primei intalniri? Sau cand e momentul sa spun? Multumesc!

eu cred ca cel mai simplu este sa fii sincer atunci cand simti nevoia. Daca tu crezi ca este important de la prima intalnire… atunci go for it! Succes!

Just be yourself. Cine te place, te place exact pentru ceea ce esti. Cine vrea sa te schimbe intr-un fel sau altul atunci nu este potrivit tie.

E bine ca vorbesti greu unii vorbesc prea repede incit nici ei nu mai stiu ce au rostit buzele lor… Lasa emotiile si iesi la atac… caprioarele asteapta

Mesaj:
Ma simt foarte singur in ultima vreme am 24 de ani si inca nu am ajuns sa am o amica sa ies in oras is plin de complexe adica asa ma vad eu chiar daca membri familiei nu ma vad asa. Daca sar putea sa imi dati si mie un raspuns cum sa trec peste etapa asta nasoala din viata vas fi foarte recunoscator

incepe o dezvoltare personala (psihoterapie) impreuna cu un psihoterapeut. Aceasta etapa a ta are radacini adanci care e bine sa fie discutate amplu. Succes!

prietene, fiecare om e frumos in felul lui.. si in viata ai nevoie de cineva care sa te accepte asa cum esti tu… probabil iti lipsesc doua lucruri: o vizita la oftalmolog sa ti se confirme ca vezi bine ca sa intelegi ca arati bine… si apoi sa schimbi oglinzile de prin casa ca au defecte … succes amice…

Mesaj:
Buna ziua!!Nustiu daca este cazul sa scriu dar simt permanent ca sunt intr-o stare de neliniste continua…Orice fac am emotii peste masura ,i-mi este frica ca toti din jur nu ma iubesc ,cu toate ca niciodata mai inainte nu a fost asa….eu am fost intodeauna o fire vesela ,sociabila…am impresia ca toti ma evita…daca am oaspeti acasa incepe nelinistea de care va zic,dupa ce pleaca oaspetii (cu toate ca a fost bine totul)incep in capul meu ginduri nebune,ma simt vinovata de ceva mereu..am 31 de ani,sunt asistenta medicala de profesie…am o fetita de 3 ani…care are probleme de sanatate si din cauza asta sunt nevoita sa stau cu ea acasa..incerc sa-mi ocup timpul cu ceva(curat ,crosetat)Am o frica oarecare de soacra-mea care aparent pare buna cu mine,dar cind are sansa poate sami raspunda foarte sever,eu fiind o fire care incearca sa intre in voie la toti nu pot s-o contrazic…si mereu incearca sa concureze cu mine la imbracat ,inaintea sotului meu sa arate ca e cea mai buna,ca gateste cel mai bine ,cum spune ea e regina…Nustiu de cind ma-m casatorit m-am transformat dintr-o persoana cu multi prieteni fara de nici unul…simt ca nu are sens ca mai sunt uneori …ca nu sunt apreciata delok…nu sunt de folos stind cu copilul doar acasa…Avem atitea greuta-ti sotul mult lucreaza ,stam cu chirie,construim o casa a noastra si pentru noi nu avem timp….nu iesim practic deloc cu prieteni,doar la parinti si frati…sotul meu parca este iubitor dar de multe ori poate fi si arogant (sa ridice vocea in public)el spune ca nu poate sa se schimbe se staruie….am trecut printr-o etapa mai grea a relatiei ,suntem casatoriti de 11 ani,8 ani am asteptat acest copil…am lucrat asupra relatiei noastre dar sotul nu prea este comunicabil si mai mult tace deobicei cind incercam sa discutam ce ma doare…sau niciodata nu mi-a luat apararea din initiativa sa..e complicat…

este complicat dar am inteles suferinta ta. Cred ca este firesc ca cineva care practic a stat inchis in casa (cel putin 3 ani) cu dificultatile unei tinere mamici (si la primul copil), cu o soacra ‘speciala’, cu multe griji lumesti pe capul familiei. Imi pot imagina greutatea care a ajuns sa te copleseasca! Inteleg ca simti nevoia sa stai de vorba cu cineva de incredere caruia sa ii impartsesti ceea ce simti, in acest sens iti recomand sa cauti un psihoterapeut (daca financiar nu iti permiti cauta unul care ofera sedinte decontate de CNAS). Se poate, succes!

ce spuneti de o echilibrare? uitati-va pentru informatii pe www.reconectaresibiu.ro si pe fb: reconectaresibiu. Informatii, articole, marturii, cercetari stiintifice…

Cautati sa intrati intr-un proces psihoterapeutic. Sunt mai multe aspecte din viata dvs care trebuiesc echilibrate. Incepeti cu primul pas. Mult succes!

Apelati la un terapeut cu ajutorul caruia sa incepeti sa echilibrati aspectele din viata dvs.Succes!

Mesaj:
Buna ziua. Sunt o masteranda si am probleme foarte mari cu stresul si nu stiu cum sa procedez. Parintii mei au divortat acum un an, iar acum sunt in partaj si sunt foarte multe discutii pe tema asta. Eu m-am certat si cu mama ca prcatic ea a plecat de acasa ca o batea taicamiu, dar nu cred ca potisa stai 23 de ani cu el doar pentru copil ca asa a afirmat. Unele persoane nu zic ca nu ar putea face dar eu fiind mare avea 22 de ani at cand au divortat si de cand am plecat in alta localitate adica in constanta i-am zis sa pelce daca nu mai poate. Problema este urmatoarea ca ea imediat dupa ce a divortat ca s-a definitivat cu divortul la o luna dupa ce a plecat si-a facut facebook si a inceput sa vorbeasca cu barbati,chiar mi-a facut si mie cunostiinta cu unul. Iar eu am mari dubii si nu stiu ce sa gandesc, nu mai am tinere de minte si cel mai mult ma ingrijoreaza ca sunt in ultimul an la masterat si nu stiu cum o sa-l trec si acum se apropie si sesiunea.

Din ce punct de vedere ai probleme cu stresul sau ce efecte are stresul asupra ta? Faptul ca mama ta a ramas intr-o relatie toxica ca sa-ti asigura tie un camin poate ca iti este greu de inteles, numai punandu-te in papucii ei i-ai intelege alegerile, numai ea cunoaste motivele. Ar fi trebuit sa te bucure faptul ca a divortat si a incheiat acest calvar si incearca acum o alta varianta de a trai sau asta nu te bucura pentru ca iti placea mai mult cand statea sa sufere langa un barbat abuziv, dar tu aveai un camin unde sa vii si unde sa te mai simti copilul lor si in siguranta. Lasand la o parte probelmele parintilor tai, poate ca ar trebui sa mergi la un psiholog si sa inveti sa-ti gestionezi problemele care se afla in spatele acestui stres, a abandonului, a acceptarii de sine, a increderii in sine, problemele de concentrare si cele legate de autosabotare (inconstient te folosesti de problemele parintilor tai pentru a nu duce la bun sfarsit masteratul).

Atunci cand exista probleme emotionale puternice procesul de acumulare de cunostinte este mult ingreunat, in unele cazuri foarte redus. Pentru a putea invata pentru master este important sa diminuezi stresul (daca se poate), sa rezolvi intr-un fel sau altul problemele de natura emotionala din viata ta. Cauta sa practici exercitii de relaxare in fiecare zi, internetul este plin de astfel de exercitii. Iti recomand sa vizitezi un psiholog, chiar si o singura data, ai sa te simti mult mai bine. Iti doresc liniste sufleteasca.

Iti pot sugera sa traiesti viata ta, constient, aici si acum, si nu pe a parintilor tai. Nu este greu dar daca intampini dificultati poti apela cu incredere la un psiholog. Capul sus.

Mesaj:
Bun gasit!
Ma numesc Diana, am 48 de ani. Ceea ce ma indeamna sa scriu aici este faptul ca am ajuns la o epuizare nervoasa maxima.
Pe chipul meu de multa vreme se citeste doar tristete.
Pe scurt povestea implica doua personaje: eu si un el putin mai mare, intelectual, bine pozitionat social, cu multe contacte, divortat. Eu: o fiinta calma, rationala, foarte singura de foarte multi ani, modesta. Ne cunoastem de mai bine de zece ani, el era casatorit chiar dar nefericit…relatia noastra a fost de genul "prietenie cu beneficii" adica ne vedeam la intrevale mai lungi sau mai dese in majoritatea situatiilor stabilite de el. A fost si o pauza intre noi de ani buni, ani in care nu ne-am vazut, ani in care el a fost in culmea gloriei. E mai deschis cu mine cand ii e greu.
De doi ani ne-am reintalnit, eu am facut un mic pas spre el iar el a revenit cu bucurie, dorinta desi este intr-o relatie de concubinaj cu o colega de serviciu. Lucrurile am mers multumitor pina in toamna trecuta, intre noi a existat mereu acea bucurie a revederii, acea pasiune care de regula dispare in cuplu. Sunt convinsa ca de asta a si rezistat atat de mult relatia noastra. La un moment dat, brusc a venit la mine cu o cutie de ciocoltata, lucru neobisnuit. Se intampla foarte rar sa aduca ceva. Si totusi intalnirile noastre erau mai precipitate. Abia acum stau sa ma intreb in ce situatie era pus pentru ca probabil trebuia sa-si aranjeze plecarile. Dar mereu din delicatete am crezut ca nu e cazul sa pun intrebari. Apoi a aparut cu alte mici atentii, parea mai dragut dar mai altfel. Apoi a venit luna decembrie cand a disparut. Stiu ca asa face la sarbatori, ca a fost plecat dar totusi e luna cand prietenii sunt aproape. M-am simtit ingrozitor, fara un telefon, fara un mesaj.
Mi-am spus ca nu-i voi mai raspunde niciodata la apeluri. Dar…dupa prima saptamina din an m-a sunat, normal si probabil ar fi vrut sa-l invit la mine. Am fost doar politicoasa si rece dar el, desi ocupat mi-a dat de inteles ca ne vom vedea. Si la scurt timp a reaparut iarasi. Am gandit sa fie o intalnire test: sa vad cum arata, cum se comporta. Da, arata cu mult mai bine, ca si cum acesata departire lunga i-ar fi priit. A venit iarasi cu o mica atentie, parea dornic de a ma vedea dar in acelasi timp precipitat. La putin timp a inceput sa-i sune insistent mobilul. Era prima oara cand se intampla asa ceva. De regula, venea statea cateva ore fara sa-l deranjeze cineva. Nu a plecat dar din sfert in sfert de ora era sunat asa ca s-a terminat. Eu i-am reprosat ca a facut acest lucru intentionat. In mintea mea a rasarit ideea ca el vrea sa puna punct dar sa fiu eu cea care spune: gata! Pe de alta parte poate a fost doar o intamplare?!
Am petrecut atat de multe momente frumoase, am crezut ca ne leaga o prietenie mai intai de toate. Oare care este realitatea?
Multumesc mult ca imi sunteti alaturi!

Tu joci rolul unui animalut dragalas. El se joaka cu tine ,te recompenseaza ca dai frumos din labute. Cand se plictiseste,cauta alt animalut si tot asa.

sa inteleg ca doriti sa va spunem noi care ar fi realitatea?

Pentru ce ati expus mai sus, priviti prin alta prisma, adica cititi ce ati scris ca si cum pe acea persoana o chema sa zicem "Gina" si este o prietena a dvs. Cam in ce cheie ati vedea relatia Ginei, daca se poate spune asa si ce sfaturi credeti ca ati putea sa-i dati?

Pana una alta, ar fi timpul sa va uitati cu adevarat la dvs. adica spuneti ca tristetea vi se vede pe chip de mult timp asta insemnad o problema pe care va sfatuiesc sa nu o neglijati. Este alegerea dvs. sa apelati la un psiholog si sa vedeti de ce ati acceptat o asemenea relatie, de ce nu v-ati oprit la un moment dat, de ce v-ati multumit cu putin, etc.

a fi un pansament, mereu la indemana, in cutiuta lui, satisface dar nu implineste…

Povestea cu mobilul cred ca a fost o intamplare din ziua respectiva. Cred ca domnul acesta oricum face regulile in relatie si atata timp cat il primesti cand are el chef, nu ar avea nici un motiv sa renunte la tine. De ce nu ai vrea sa fii sotia numarul 2? Sau macar prietena oficiala? Desi, cu asemenea obiceiuri, nu stiu ce sa zic, sa te gandesti ca mai viziteaza din cand in cand cate o alta prietena…

Ai nevoie de iubire ca sa iti dispara tristetea aia. Impartasita. Sa ai un zambet tamp pe fata care s-ar sterge doar cu zece lamai!! Sa simti ca traiesti, ca vibrezi, ca esti iubita si dorita. Doar tu din tot Universul!!

ne avand confirmari palpabile, inclin sa cred ca mai de graba, propria nemultumire, ce mocnea in adancul sufletului a asociat acele telefoane cu dorinta dumeavoastra de a pune capat unei relatii fara finalitate. Astfel de evenimente. Jung le-ar numi sincronicitati. Toti cautam un sens al vietii iar scurgerea timpului accentuaeaza ceasta nevoie nerostita. Atunci cand sufletul este nemultumit iar ratiunea neaga o reactie normala a sufletului impingand-o in subconstient, acesta ca un fin psiholog, asteapta un "motiv declansator" si va izbucni scotand la iveala oglinda adevaratelor trairi. Altfel spus, este greu sa constientizezi ca esti folosit drept manta de ploaie in timp ce el se balaceste intr-o continua indecizie, chiar daca bunul simt sau delicatetea dumneavoastra sufelteasca a facut ca pana atinci ca totul sa para normal.

Niciun barbat in astfel de situatie nu este in "indecizie". El pur si simplu se bucura de multiple partenere. Partenerele insa pot alege sa ramana sau nu intr-o relatie in care primesc mai putin decat tortul intreg. Poate o felie va ajunge, de ce nu?

Nimeni nu-ti poate spune care-i realitatea, ce se intampla cu adevarat(cu exceptia ta si a lui)… insa, poti retine faptul ca un cui scoate un altul. Daca simti sa stai, atunci bucura-te de fiecare secunda…rar, des… cum or veni. Daca nu vrei… poate e cazul sa privesti in alta directie. Nu e cazul sa fii trista, suparata sau deprimata. Fiecare moment isi are locul lui… daca "supararea" continua… poate e cazul sa mergi la un terapeut! Terapii de scurta durata! Bafta!

e foarte simplu: tu vrei mai mult decat este el dispus sa-ti ofere. ori te multumesti cu cat primesti ori pui punct.

care e realitatea? confuzie si durere sunt sentimentele, e evident1 si nemultumire de sine……..si scormoniti acolo mult in ginduri?? ce a fost vazut la rece din partea lui o partenera ,, poate si ceva sentimente….nimik mai mult caci altfel se implica, din partea dumneavoastra a fost " a te complace" , accepta ceva " bun" cind de fapt se putea face o alegere care o meritati…..nu ma scormoniti ce a fost in trecut , oricum e trecut si ati ales dvs, atunci de ce va faceti rau singura si mai mult , incotro va duceti? ce alegeti de acum? parca suna altfel…..si sistemul nervos se va linisti!

Lumea nu este asa cum este ci asa cum o vedem noi, acesta este marele adevar in privinta modului de functionare a psihicului uman. Asadar in privinta modului de a pune punct relatiei, personal tind sa cred ca ati "descoperit" o solutie ce va menajeaza atat stima de sine, crezand ca el asteapta sa puneti dumneavoastra punct relatiei si care tot o data nici nu raneste investirea de suflet facuta in multele momente frumoase petrecute impreuna. Este o solutie specifica felului dumneavoastra modest de a fi, asa, ca nimeni sa nu fie ranit. In ce ma priveste, tind sa cred ca aceasta este realitetea mecanismelor dumneavoastra de comportament si simtire. In fapt, situatia este aceaia pe care o cunoasteti.Are o familie, o concubina la serviciu si pe dumneavoastra. Telefoanele insistente daca s-au datorat geloziei concubinei, care prin natura relatiei de serviciu stia ca are "timp liber" pe care nu-l petrece totusi alaturi de ea, au mari sanse sa o faca sa-l piarda datorita insistentelor ce-i complica suplimentar exisintenta. Evident ca "succesele’ ii maresc increderea si stima de sine "baetelului" facandu-l sa evolueze, dupacum ati observat de-a lungul timpului. Asa cum s-a mai intamplat si asta sprijina in ce ma priveste ideea ca viziunea asupra felului in care, el ar dorit de fapt sa finalizeze relatia de fapt va apartine. In ce-l priveste, este clar ca desi nefericit in viata de familie dupa cum spuneti, nu are puterea de asi asuma responsabilitatea unei decizii si prefera avantajele oferite de fiecare varianta, neglijand celelate aspecte pentru a se menaja. Ori problema este daca dumneavoastra mai doriti sa va asumati continuarea la nesfarsit a acestui "joc" de genul "decat un sfarsit chinuit, mai bine un chin fara sfarsit". Iar aici sufletul si ratiunea dumneavoastra sunt in conflict. Evident tot ce se poate face dand sfaturi pe net sunt doar speculatii ale mintii sfatuitorului pe baza celor invatate si a experientei de viata ce l-a format, fie el terapeut sau nu. Mai mult in ce va priveste, nu puteti obtine decat lucrand in mediul securizant al unui cabinet de psihoterapie. In ce-l priveste pe el, la varsta pe care o are, este deja format ca personalitate si nu se poate face nimic daca nu doreste asi asuma responsabilitatii unei decizii, aflandu-se intr-o situate in care se complace de mult timp, cu care s-a obisnuit si el si poate si sotia daca telefoanele acelea insistente i se datorau….

Puterea de a trece peste toate vine din interior. Echilibrul este puterea. Una dintre solutii poate fi Vindecarea Reconectiva. www.reconectaresibiu.ro. In Sibiu, in Romania si in Lume. Vindecare prin echilibrare. Cititi articolele si cercetarile stiintifice , pentru informatii. Cu respect, sanatate va doresc !

Relatia voastra este de tipul amant-amanta. Tu sti foarte bine acest lucru si ai acceptat benevol acest rol. la fel si el stie acest lucru si se comporta ca atare. Acum apare marea problema, tu dupa atatia ani de jucat rolul amantei secrete doresti mai mult, adica doresti rolul de iubita, de ce nu sotie. CORECT? Eiiiii, abia acum apar problemele. El nu cred ca este dispus sa schimbe nota relatiei voastre. Intrebare de baraj tu ce vrei de la aceasta relatie?

Ce anume va doriti dvs.? O relatie de cuplu sau o prietenie? Din cele scrise eu inteleg ca stiti care este realitatea dar din anumite motive nu o acceptati.

Mesaj:
Buna ziua, de mai bine de doi ani ma confrunt cu o problema care ma afecteaza aproape in ficare zi, am senzatia ca pierd persoana pe care o iubesc cel mai mult, pana sa ma casatoresc am simtit aceasta teama insotita de ganduri negre si vise urate fata de mama mea, dupa casatorie fata de sotul meu, acum ca am devenit mamica, teama s a mutat catre copilul meu!!! In anul 1996 tatal meu a avut un accident de masina in urma caruia a ramas semiparalizat si cu multe complicatii, am suferit foarte multi ani si nu am vrut sa accept realitatea, la 2 ani dupa accidentul tatalui a murit bunicul din partea mamei, pe care il iubeam enorm, de atunci s au intamplat tot felul de necazuri, au murit rude mai apropiate, prieteni apropiati, iar acum 4 ani a murit unchiul pe care l am iubit cel mai mult, la vre 2 ani dupa unchiul meu au murit bunicii din partea tatalui la cateva luni diferenta unul de altul si o buna prietena de a mea, dupa moartea prietenei mele am pierdut o sarcina, la scurt ti
mp am ramas insarcinata din nou si acum 3 luni am adus pe lume o fetita minunata, dar nu scap de frica mortii persoanelor pe care le iubesc profund, ce sa fac, simt ca o iau razna???!!! Multumesc

Trebui neaparat sa vedeti un psiholog ,dupa citeva sedinte sunt sigura ca va fi ok .

aveti grija… poate sa fie depresie post-partum destul de puternica. Un psihoterapeut specializat pe aceasta perioada v-ar fi de folos. Nu amanati! Succes, se poate!

si de voi merge in mijlocul mortii nu ma voi teme de rele caci tu cu mine esti. frica este absenta credintei. sadeste in inima ta si in mintea ta credinta ca va fi bine.

da,

despre depresia post-partum am scris un articol astazi – despre ea si despre una dintre solutiile frumoase . Cititi daca doriti in blog-ul site-ului www.reconectaresibiu.ro exact despre acest lucru.

Consultati un psiholog clinician pentru un diagnostic psihologic corect. Undeva in subconstientul dvs exista un eveniment, situatie care tot vrea sa ajunga in constient, sa se purifice, la fel ca o rana care vrea sa se vindece. Intrati intr-un proces terapeutic pentru a intelege si vindeca sufletul dvs.

Mesaj:
Mama unui prieten a disparut acum trei nopti. Are alzhaimer, 63ani, a plecat de acasa. S a anuntat politia, dar o cautam si noi. Puteti spune cum ar gandi si pe unde sa o mai cautam, incercam sa intelegem cum ar gandi ea ca logica noastra nu da rezultate.

Prin ce zona stati?

Am avut bunica cu Alzeimer, noroc ca a vazut-o un vecin in fata blocului in miez de vara cu caciula si pijamale si a oprit-o. Ei se pot rataci foarte usor pt ca nu mai recunosc deloc locurile. Pe de alta parte, cei cu aceasta boala uita evenimentele recente insa au o memorie foarte buna in ceea ce priveste trecutul si sunt f legati de locuri din trecut. Bunica mea de exemplu voia sa plece la gara sa se duca fie la ea la Tg Mures (cu toate ca ii vandusem casa si o luasem la noi la Bucuresti pt ca nu se mai descurca deloc singura, uita sa isi faca focul, uita sa manance), fie la Bilbor, la niste neamuri de-ale ei (pe care nu le mai vazuse si cu care nu mai vorbise de cateva zeci de ani si care cel mai probabil murisera). Anunta politia pana una-alta…in rest, e greu de zis, pt ca orientarea unui bolnav de Alzeimer e subrezita, insa poate te ajuta informatia asta, legata de atasamentul fata de locuri si persoane din trecut. Succes si sper sa fie bine!

intuitia D-voastra este cea mai importanta;,din povestile dinsei amintiti-va cele mai des pomenite,cautati-o unde( subconstientul depozitar considera, ca ar fi fost cel mai fericita),si o duce involuntar,inconstient.Asa cred.

Mesaj:
Va rog frumos sufăr de depresează anxioasă de șase ani de zile si nu mai îi dau de capăt.am făcut tot felul de tratamente si nu mai scap de ia de vreo doi ani fac tratament cu xanax.dar acum nici cu astă nu mă simit bine

da la psihoterapeut ati fost?

Xanax nu e un ‘tratament ‘, doar o improvizaţie până îşi fac efectul soluţiile reale, însă doar câteva zile în cazuri disperate. Acum ar trebui să vă ajutaţi organismul ca să renunţaţi treptat la Xanax ( 1-2 luni ?). Citiţi de ex aici tinyurl.com/p24llul

mai exact… ce tratamente ati facut si cat timp fiecare? Cati medici au prescris acele tratamente?

inchide ochii, relaxeaza-te si imagineaza-ti cu lux de amanunte cum ar fi ziua ta perfecta. bucura-te de fiecare detaliu. traieste-le cu emotie cum ar fi aevea. fa exercitiul asta in fiecare seara la culcare si tine minte: oricand in timpul zilei poti inchide ochii pentru cateva clipe si sa-ti traiesti ziua perfecta. vei observa cu timpul ca viata ta va incepe sa se schimbe in bine si momentele in care va trebui sa inchizi ochii vor fi din ce in ce mai rare. (nu incerca asta la volan)

incercati in paralel si re-echilibrarea . Vedeti cum va simtiti… Cititi articolele mele in legatura cu efectele reale in depresii si anxietate… Echilibrarea emotionala este vitala pentru noi. Uitati-va pentru informatii pe www.reconectaresibiu.ro si FB Reconectaresibiu. Oriunde ati fi, sesiunile ajuta la fel de eficient. Vindecarea Reconectiva u este altceva decat fizica cuantica in slujba omului. Uitati-va si pe youtube la video-urile de acolo. Sanatate !!!!

Mesaj:
Am o fiica de 9 ani , nu vorbeste , dar intelege tot ce ii spun , gesticuleaza si incearca sa vorbeasca , dar nu poate . Singurul cuvant clar care il spune este : Da ! . De cand am sezizat ca nu vorbeste , am tot fost la diferiti doctori care nu stiau ce are . Intr-un final am duso la o gradinita speciala pentru copii cu boli asemanatoare . Am incetat sa o mai duc , deoarece ii facea rau , cand ajungeam in fata gradinitei , incepea sa planga si imi gesticula , cum ca ar vrea acasa . Acei copii o speriau ! Cateodata sparge si arunca lucruri , apoi se linisteste si sta cuminte . Nu stiu ce sa mai fac , exista vreo calea in care sa o fac sa vorbeasca ? Daca exista , voi face tot posibilul sa imi ating scopul ,sa imi fac copilul sa vorbeasca ! Va rog , ajutati-ma !

ati fost la un logoped?

Apelati la un logoped.

inainte de logoped, cred ca o vizita la medic ORL si neurolog ar fi buna, pentru indepartarea cauzelor fizice (corzi vocale, trasee neurologice). Numai bine!

incercati terapii holistice cum ar fi homeopatia,medicina traditionala chineza – acupunctura,Bowen,orcare dintre ele merita incercat.

Daca va aude cand vorbiti cu ea si intelege ce-i spuneti, inseamna ca aveti nevoie de un logoped. Poate va pot ajuta cumva…si fetita mea a facut multe sedinte logopedie si e f bine.

Treceţi şi pe la gastroentereolog. Citiţi cu atenţie acest articol http://wp.me/p48646-10Q

Daca investigatiile medicale obligatorii au aratat faptul ca fetita este sanatoasa din punct de vedere medical, se poate banui o afectare psihica, mai precis un mutism selectiv. Mutismul selectiv poate disparea si maine, sau peste cativa ani….Aici, va poate ajuta un psiholog clinician sau un psihoterapeut. In astfel de cazuri, se lucreaza mai degraba cu apartinatorii persoanei cu mutism selectiv, decat cu aceasta….Toate cele bune!

din ce localitate sinteti?Va rog sa-mi scrieti

Dorina, eu profesesz in Mangalia, judetul Constanta. Ma gasesti online foarte usor, daca dai o cautare cu google. Pentru un astfel de caz, exista si varianta de lucru online. Toate cele bune!

Cred ca ar trebui consultată la ORL, neurologie pediatrica, psihiatrie pediatrica, apoi evaluata de un psiholog clinician și de un logoped. Sănătate multa!

Ei Îți vor spune ce ai de făcut în urma evaluărilor.

Mesaj:
Buna ziua.Am o fetita de 6 ani si am o vesnica problema cu urinarea.Mai exact, mereu ajunge prea tarziu la baie , adica se scapa pe ea si noaptea daca nu o trezesc eu sa o duc la baie , face in pat. Ajutati-ma va rog.Spuneti-mi ce ar trebui sa fac.Multumesc anticipat .

Exiasta tensiune in relatia cu sotul sau nevoile ei de a i se acorda atentie depaseste cu mult timpul dumneavoastra disponibil ?

Da, pentru enurezis cartile recomanda psihoterapie. Teoria este ca enurezisul este un simptom al copilului pentru o relatie de cuplu disfunctionala. Pe de alta parte, m-am confruntat si eu cu aceasta problema, la o varsta mai mica, e drept, si i-am spus ca ii iau jucaria preferata de adormit daca nu se controleaza, ca eu m-am plictisit cu atata pipi. Si nu mai face, explicand in acelasi timp ca nu vrea sa ii iau jucaria.

Puteti gasi idei utile de abordare a problemei in cartile lui Francoise Dolto.