Dupa articolele referitoare la personalitatea depresiva, cea obsesionala si cea isterica, ultima dintre cele patru structuri de personalitate prezentate in „Formele fundamentale ale angoasei”, cea mai apreciata lucrare a cunoscutului psihoterapeut german, Fritz Riemann, o reprezinta personalitatea schizoida.

Consideram uneori ca ne putem diferentia mai bine de ceilalti si ca ne putem proteja mai bine propria individualitate, atunci cand suntem cat mai independenti, cand nu stabilim relatii care sa presupuna sa ne raportam si la alte pareri in afara de a noastra sau cand nu avem obligatii fata de nimeni. Se dezvolta atunci dorinta de izolare, distantare, de a stabili limite cat mai clare si implicit angoasa de relationare, de apropiere interumana, adica angoasa de autodaruire. Iar ceilalti eticheteaza un astfel de comportament ca fiind rece, impersonal, distant. Pentru personalitatea schizoida, sentimente precum tandretea, iubirea, afectiunea sunt dintre cele care trebuie evitate, deoarece presupun apropierea. Cu timpul, aceasta izolare voita, duce la o scindare din ce in ce mai mare de lumea exterioara, deoarece schizoidul, evitand multe experiente, ajunge sa cunoasca din ce in ce mai putine lucruri despre ceilalti, deci sa fie din ce in ce mai nesigur in relatia cu ei. De unde imposibilitatea de orientare, indoiala, intr-o masura mult mai mare decat in cazul altor personalitati. De la: „Oare cei din jur se uita la mine pentru ca este ceva in neregula cum mine?”, se poate ajunge, in functie de cat de accentuata este latura schizoida a unei persoane, la paranoia sau inchipuiri delirante. In aceasta situatie de suprapunere a lumii interioare cu cea exterioara, cele doua se confunda, iar propriile proiectii sunt luate drept realitate (Reimann, 24-27). Schizoidul poate ajunge sa puna tot ce se intampla in exterior in relatie cu el insusi, putand dezvolta, in suspiciunile lui, un adevarat delir de interpretare. Este tot timpul in garda, atent la orice potential pericol, sesizand cele mai mici schimbari de mediu, insesizabile pentru altii (idem, 59).

Personalitatea schizoida si iubirea

Tiparul comportamental al personalitatii schizoide este simplu: orice apropiere, relationare interumana ii provoaca angoasa, deci cu cat pericolul apropierii de cineva este mai mare, cu atat creste reactia lui de indepartare, retragere. Aceste dificultati de contact se manifesta inca din copilarie, din cum se integreaza sau nu copilul in colectivul de la gradinita, de exemplu. Mai tarziu, la scoala si la pubertate, copilul cu personalitate schizoida este vazut ca un ciudat singuratic, retras, evitand relatiile cu ceilalti, mai ales cu persoanele de sex opus, citind foarte mult (personalitatile schizoide au de cele mai multe ori inteligenta peste medie). La varsta aceasta, in care dorinta sexuala devine din ce in ce mai puternica, in acelasi timp cu distantarea de ceilalti, este foarte dificila integrarea, acceptarea si intelegerea acestui nou aspect: sexualitatea. Personalitatii schizoide ii lipsesc, dupa cum aminteam mai sus, capacitatea de afectiune, tandrete, simpatie si nu in ultimul rand empatia, capacitatea de a se pune in locul celuilalt. In acest conflit intre dorinta care necesita apropiere si angoasa de apropiere, una dintre posibilitatile de rezolvare este aceea de a-l percepe pe celalalt doar ca pe un obiect sexual, satisfacator al nevoii fizice, separand trairile afective de sexualitatea propriu-zisa. Tendinta va fi de a initia doar relatii cu un potential foarte mic de a se transforma in mai mult decat un contact sexual, deci care nu vor implica apropierea cea mai periculoasa, cea afectiva. Pe de alta parte, chiar si in relatii cu potential de a presupune apropiere emotionala, afectiva, personalitatea schizoida va manifesta atat angoasa, cat si stangacie, neincredere, din cauza neexperimentarii unor sentimente. Partenerul va fi indepartat de acest comportament sau va deveni revendicativ, avand asteptari mai mari, ceea ce va speria si mai mult personalitatea schizoida, crescand angoasa lui de autodaruire. Din aceasta categorie fac parte cei care se hotarasc greu sa se casatoreasaca, desi au relatii de ani intregi (si fac acest lucru, de cele mai multe ori, la insistentele partenerului) sau cei care isi parasesc partenerul inainte de nunta (idem, 28-31).

Unul dintre cele mai importante aspecte care pot influenta relatiile afective ale schizoidului il reprezinta credinta ca nu poate fi iubit. Cu aceasta indoiala, de multe ori el va face aproape orice (ajungand chiar la sadism) ca sa obtina confirmari, desi tocmai ceea ce va face el pentru a confirma acest lucru va determina partenerul sa-l paraseasca (nu insa si atunci cand partenerul este masochist). Schizoidul va cere permanent dovezi de iubire, va face tot felul de interpretari asupra celor mai inofensive gesturi/vorbe etc., despicand firul in patru si cautand nod in papura, si poate dezvolta o gelozie aproape patologica sau delir de gelozie, existand inclusiv situatii de omucidere din aceasta cauza. Purtandu-se insa astfel incat sa nu para demn sa fie iubit, daca va fi parasit, schizoidul va resimti mai putin dureroasa despartirea decat daca s-ar fi straduit ca relatia sa mearga, iar finalul ar fi fost tot despartirea (idem, 31-35).

Personalitatea schizoida si agresivitatea

In lipsa acelor relatiile interumane profunde care sa-i dea sentimentul de siguranta, protectie, personalitatea schizoida se percepe ca pe o fiinta neajutorata, expusa pericolelor. Cercul de protectie de care are nevoie acest tip de personalitate este mult mai larg decat al celorlalte persoane, iar reactia atunci cand simte ca cineva ii depaseste aceasta granita, mult mai agresiva. Reale sau imaginare, aceste pericole par a-i ameninta intreaga existenta. Agresivitatea schizoidului este o reactie imediata, fara nicio restrictie, deoarece schizoidul, lipsindu-i empatia, nu este interesat de efectul agresivitatii sale asupra celorlalti si nici nu incearca sentimente de culpabilitate. Unii dintre cei mai cunoscuti criminali in serie sunt dintre cei fara legaturi interumane, deci cu profunde accente shcizoide, manifestate inca din copilarie (criminalul in serie adolescent, Jurgen Bartsch, nu era lasat de catre parintii lui, in copilarie, sa se joace impreuna cu alti copii si nu avea capacitatea de a stabili relatii interumane sau de a-si face prieteni). Ca si sexualitatea, nici agresivitatea nu este integrata intr-o traire emotionala de ansamblu, fiind o simpla descarcare pulsionala.

De retinut insa ca agresivitatea poate avea in cazul schizoizilor, nesiguri in stabilirea relatiilor interumane, nu doar un rol de aparare, protectie, ci si un rol de abordare, similar incercarii stangace a adolescentilor de a se apropia de persoanele de celalalt sex (idem, 38-41).

Fundalul biografic

Cele doua teorii asupra factorilor ereditari ai personalitatii schizoide iau in calcul doua posibilitati: a) sensibilitate, labilitate si fragilitate psihica foarte accentuate, de unde nevoia de a se asigura un fel de zid de protectie si b) o expansivitate, motricitate, agresivitate pulsionala foarte accentuate, care determina respingerea si neacceptarea celorlalti, de unde dezvoltarea unei atitudini marcate de neincredere si de retragere, fundal adecvat pentru personalitatea schizoida de mai tarziu.

In ceea ce priveste factorii de mediu, formarea unei personalitati echilibrate presupune ca in prima faza a dezvoltarii sale copilul sa resimta mediul exterior ca pe unul favorabil satisfacerii tuturor nevoilor sale, pentru ca astfel sa capete deplina incredere in el. „Numai dintr-o astfel de incredere originara el poate indrazni treptat in viata sa riste sa se daruiasca, fara angoasa de a fi distrus.” (idem, 41-42). Nu este insa vorba doar despre ingrijirile indispensabile (hranire, adapost, igiena), ci si despre satisfacerea nevoii de afectiune, tandrete, iar aici intra acea tandrete corporala care se realizeaza intre mama si copilul alaptat la san. Alaptarea la san pune bazele dezvoltarii capacitatii de a te baza sau de a-ti pune sperantele intr-un alt om si ale capacitatii de a manifesta iubire si recunostinta.

Personalitatile schizoide apar deseori la copiii care nu au fost doriti, iubiti sau de care parintii nu au avut timp sa se ocupe, lasandu-i in grija altora. Copiii institutionalizati prezinta acelasi risc. Acelasi efect cu al unui mediu rece, sarac in stimuli, il are si mediul suprastimulant, in care copilul este luat de parinti cu ei in foarte multe locuri, nu are un program clar si nu i se indeplineste trebuinta de liniste, ceea ce il determina sa aiba tendinta de a-si retrage participarea sa la un cadru exterior pe care il percepe ca suprasolicitant (idem, 42-49).

 Bibliografie:

Riemann, Fritz, Formele fundamentale ale angoasei, Editura Trei, Bucuresti, 2005

Imagine: Bryan Charnley (pictor care a suferit de schizofrenie si care s-a sinucis, dupa ce a renuntat la tratament), Autoportret, 1991