Mesaj:
BUNA sunt Anda am27 ani si 2 fete , una de 7 si cealalta de5 .cea de 7 am alintato si iubito ca pe o comoara era indrazneata ,desteapta le avea pe toate plus ca era primul nostru copil.cand avea 3 ani a venit pe lume surioara opusa ei din toate punctele de vedere ,sotul a plecat atunci in srainatate (avand o legatura foarte stransa cu ea) eu ma ocupam de cea mica, vedeam ca o neglijez dar o consolam zicandui ca este mare de acum si ca trebuie sa avem grija de cea mica.si-a intrat in rol repede si sa maturizat foarte mult de atunci are grija de cea mica la scoala pe drum o imbraca ii da mancare etc. Multi imi zic ca sa maturizat si ca vorbeste ca un adult, eu nu stiu ce sa zic ,am gasito in casa acum cateva zile plangand cu capul in plapuma zicand ca nu o iubeste nimeni si nu o intelege nimeni ,cand ma vazut a tacut si nu mia dat un raspuns prea concret ,am vorbit si cu preotul sa o mai intrebe la spovedanie dar la fel raspunde cu da sau nu , are rezultate bune la invatatura dar nu se punea niciodata singura trebuia sa duc multa munca de lamurire la teme sau la citit relatia intre noi este foarte stransa avem secretele noastre imi zice de colegi de note dar vad ca are ceva este mai tacuta nu mai are incredere in ea imi zice mereu ca nu tin la ea daca o cert de la ceva .Credeti ca este nevoie de psiholog?multumesc.

cu riscul de a parea putin agresiv: lasati preotul si spovedania si intariti relatia cu cele doua fetite. Sunt suficient de mari amandoua incat sa inteleaga ce inseamna relatia dintre parinti si copii, relatia intre frati, etc. Pare ca stiti ce aveti de facut, dar ma gandesc ca ati putea sa resetati relatia cu ele si sa incepeti ‘de pe acelasi picior’ cu ambele. Daca nu faceti fata, puteti merge cu incredere la un psihoterapeut de familie care sa va dea cateva sugestii sau strategii. Succes!

Fetita a preluat un rol, prea mare pentru varsta ei, pe care dvs l-ati incurajat. Este un copil parentificat. Sfatul meu este sa apelati la un psihoterapeut de familie. Cat mai repede.

Stimata doamna, in calitate de psiholog clinician si educational sunt de acord cu spusele Adelinei Popescu. Parerea mea este ca dumneavoastra aveti nevoie de cateva sedinte de consiliere psihologica, astfel incat sa va ajute sa va reorientati in relatia cu copiii. Indiferent cat de matur gandeste, fiica dumneavoastra ramane tot un copil de 7 ani. Copiii de 7 ani au nevoie sa se joace si sa invete lucruri noi, potrivit varstei lor si nu potrivit varstei adultilor. Ea simte responsabilitatea uriasa pe care ati plasat-o pe spatele ei, tratand-o ca si pe un partener cu pondere egala cu dumneavoastra. Mesajul pe care vi-l transmite este unul cat se poate de clar: "Mami, si eu sunt copil si am nevoie de tine. Vreau sa ma rasfeti si pe mine, sa ma mangai, sa te joci cu mine. Asta inteleg eu prin iubire!" Nu ma indoiesc ca va iubiti fiica de 7 ani, insa trebuie sa-i aratati aceasta iubire astfel incat sa fie si perceputa de catre ea, adica sa va exprimati aceasta iubire la nivelul ei, de 7 ani, nu la nivelul varstei dumneavoastra. Acesta este si motivul pentru care consider ca o tratati ca si partener cu pondere egala. Ar fi util sa dedicati 30 de minute in fiecare zi, exclusiv fiicei de 7 ani; se numeste perioada de joc si relaxare, in care ea alege activitatea si regulile, iar dumneavoastra va lasati condusa de ea, de regulile ei si ii oferiti recompense sociale: imbratisari, laude, zambete, aprobari (nimic negativ si nici o corectura). Dar aceste sfaturi nu inlocuiesc totusi o consiliere psihologica. Puteti incepe de aici. Va doresc succes!

evident ca asta urma sa se intample din moment ce i-ati pasat o responsabilitate atat de mare, de aia au copiii PARINTI, ca sa fie ingrijiti de acestia, nu de fratii lor mai mari iar cu preotul nici nu vreau sa incep… aceasta maturizare frapanta nu e intotdeauna cel mai bun semn, ganditi-va ca va ajunge adulta si poate claca pentru ca va simti ca nu si-a trait copilaria la timp. colegii mei au dreptate, atentie mare la rolurile psihologice si puteti incerca si psihoterapie daca simtiti nevoia sa va clarificati mai bine situatia.

Apropierea mamei nu poate fi inlocuita de nimeni, nici de psiholog, nici de preot. Reinvatati sa va apropiati de ea (singura sau la terapie), facandu-va din a-i acorda atentie si iubire fatisa o prioritate. Ceea ce ati stricat dvs numai dvs puteti repara cu adevarat. Deci, daca aveti nevoie apelati la sprijin, daca nu, nu, dar reparati greseala de atunci si asumati-v-o.

Mesaj:
Buna ziua.am 21 de ani si sunt casatorita de 2 ani..sotul meu are 27 si in urma cu un an a decis singur sa incerce daca putem sa facem copii..lui ii era frica k nu va putea si a decis acest lucru fara sa vorbeasca cu mine desi eu ii tot spuneam k nu e momentul potrivit pt un copil..acum avem un baietel de 5 luni si de o perioada eu sunt tot timpul nervoasa si suparata..gasesc tot felul de motive pt a ma certa cu sotul meu..imi iubesc copilul foarte mult dar simt k nu eram pregatita sa devin mama..e o responsabilitate foarte mare si sotul nu prea ma ajuta cu copilul doar cand ii spun eu sau ma cert cu el..acum sunt foarte stresata am examene la facultate si trebuie sa am grija si de copil pt ca nu vrea sa stea mult timp cu altcineva..ma simt ciudat ca nu mai pot sa fac nimic din ce faceam inainte iar cand las copilul cu altcineva nu pot sa ma concentrez la ce fac pt ca ma gandesc la copil. simt ca starea care o am e din cauza sotului pt ca nu a asteptat pana cand consideram eu ca e momentul potrivit pt un copil..macar pana terminam facultatea..am prea multe responsabilitati si simt ca nu mai pot sa fac fata..ma stresez foarte mult nu mai am pofta de mancare si am slabit in ultimul timp..va rog sa imi spuneti cum as putea trece peste starea pe care o am

Cred ca ar fi util sa mergeti la un psiholog,. De aici nu puteti obtine mare lucru, cel mult cateva sfaturi si de aceea e important sa aveti un psiholog cu care sa vorbiti pe indelete ceea ce va preocupa.De linistea dvs depinde si linistea copilasului.

Datorita fragilitatii psihice pe care o traversati, in aceasta perioada pot aparea numeroase probleme psihice (bluesul, depresia post-partum, etc) cat si dificultati in relationarea cu bebelusul: angoase, fobii, probleme de atasament etc. Se intampla adesea ca unele femei sa nu simta in mod spontan ceea ce se cheama « instinct matern ». Pentru acestea accesul catre maternitate si catre propria lor feminitate este adesea dificil si plin de obstacole.Iar problemele cu care va confruntati(stresul facultati, neimplicarea sotului in cresterea copilului, faptul ca ati acceptat sa faceti un copil atunci cand nu considerati momentul cel mai potrivit) toate astea doar impreuna cu un specialist puteti sa gasiti resursele interioare pentru a trece peste perioada in care va aflati! si ce e mai grav este ca starea se poate agrava!

Mesaj:
Buna ziua !
Imi fac curaj si incep… de fapt nici nu stiu de unde sa incep.
Ma numesc Loredana si am 41 de ani impliniti am o fetita in anul 2 la pedagogie.
As vrea sa-mi pot face ordine in viata , viata mea de familie s-a destramat de mult cred ca acum 7 ani si traiesc asa pastrand doar aparentele une familii normale. E greu e foarte greu sa mai p[ot rezista asa inca un an pana imi termina fata studiile
Viata mea de cuplu si de familie s-a terminat de mult mi-a fost teama ca atunci cand voi divorta , el sotul meu nu va mai participa la sustinerea financiara a fetitei noastre. As vrea sa pot merge pana la capat cu ideea divortului si sa-mi pot construi si eu o viata fericita . Fiid legata de acest barbat pentru care nu mai simt absolut nimic dar, ii jac menaj zi de zi , nu pot nu reusesc sa-mi gasesc resursele necesare pt a actiona , din teama de a nu-i face rau fetitei . Toata viata lui a stiut doar sa ne exploateze, pe mine si pe fetita si ne-a terorizat psihic .

apelati la un psiholog/psihoterapeut care sa va ajute sa va puneti viata in ordine. Succes!

De ce urgenta aceasta? Ati asteptat atatia ani si nu mai puteti astepta inca un an? Ce s-a intamplat si nu ne spuneti? S-ar putea sa fie cheia intelegerii acestei situatii. Daca aveti nevoie de ajutor, mergeti la terapie. Va va ajuta sa va planificati viata pe care v-o doriti si sa scapati de senzatia de panica ce va cuprinde cand se apropie momentul in care liantul familiei va disparea (sustinerea fetitei la facultate).

Cum te-a exploatat toata viata lui pe tine si cum anume a exploatat-o pe fata? Cum anume te-a terorizat pe tine si cum a terorizat-o pe fetita?

Ordine in viata si resurse necesare pentru a implementa o actiune pe care o doresti, poti obtine cu ajutorul psihoterapiei. Dar fiica ta va avea nevoie de sustinere (chiar si financiara) si dupa ce isi va finaliza studiile. Aceasta sustinere o poate obtine mai usor din partea unor parinti linistiti care traiesc separati, decat din partea unor parinti tensionati care coabiteaza.

Loredana, fiica ta nu mai este o fetita, se va descurca intr-un fel sau altul.Daca dorinta ta de a-ti schimba viata este o dorinta voluntara cu siguranta vei gasi si resursele prin care o poti face.Curaj!

Temerile dv vin din cauze diverse si multiple, dar pot fi si temeri fara fundament printre ele. Sesizez o mare teama de schimbare, printre altele, cautand scuze si motive pt care sa ramaneti pe loc. Fata dv e majora, e aproape un adult, nu cred ca daca veti avea o discutie deschisa si sincera cu ea nu ar intelege ceea ce trebuie sa inteleaga si nu v-ar sprijini in intentiile pe care le aveti. Va doriti o mare schimbare, fireasca, dar va legati de lucruri minore ca sa nu o faceti. Va temeti ca ramaneti singura, fara suport financiar, si altele, vorbiti de faptul ca i-ati face rau fetei…. ce rau ii puteti face mai mult decat s-o tineti langa asa un tata, care spuneti ca toata viata v-a terorizat? In ce fel ii puteti face rau, lipsind-o de un tata abuziv, exploatator, care o terorizeaza psihic? Unde ar fi raul, odata eliminat din viata voastra? Rau este faptul ca a suferit si a indurat pana acum tot ce ati spus, nu ca sotul dv ar iesi din viata dv. Asadar, fiti sincera fata de dv, sa va puteti constientiza temerile si motivele pt care inca indurati tot ceea ce indurati de atata vreme, nu mai folositi copilul drept scuza pt a nu actiona si a nu face ceea ce e de dorit sa faceti, atat pt dv cat si pt copilul dv. Succes!

Stimata doamna, fata d-voasta fiind la pedagogie sigur a invatat si stie sa construiasca planuri si strategii de a iesi dintr-o situatie conflictuala sau care ii creeaza un distres puternic si are toate resursele pentru a depasi astfel de praguri. Problema nu este ea ci d-voastra.

Si, daca ati rezistat sa traiti 7 ani sub teroare, aveti toate resursele sa mai rezistati 7, iar in aceasta perioada sa nu uitati ca dispuneti de libertatea de a alege. Cu responsabilitate, seninatate, demnitate si acceptand consecintele alegerilor facute. Se numeste maturitate.

Mesaj:
Buna ziua. Am intalnit ieri o problema care ma deranjeaza intr-atat incat nu vad niciun sens nici macar sa ma ridic din pat. de fapt problema sunt insasi eu. Sunt o persoana careia ii place sa aiba multi prieteni si cu toti sa se inteleaga. Prietenii mei cei mai buni fac parte din doua grupuri diferite(Virginia, Valeria, Ana, Ion, Cristi si de cealalta parte Dana, Mihaela, Daniel). Pentru a mentine relatiile bune cu toti, aveam o perioada cand ii vorbeam Mihaelei, Danei (…) lucruri doarte urite despre prietenii din prkmul grup. Chat-uiam cu ei pe acebook arunand cuvinte foarte urite despre prietenii din primul grup. Recent ei au vazut toate aceste mesaje si s-au intors de la mine, pentru ca intd-adevar erau foarte urite. Ne-am despartit intr-un mod urit, Virginia zicsnd ca ea cu asa persoane ca si mine nu vrea nici macar sa stea la o masa pentru ca sunt fata de care se ferea mereu. Sunt fatarnica, asa ma caracterizeaza ei.
Eu inteleg vina mea si inteleg supararea lor, insa eu la ei in realitatea tin foarte mult, iar ei cred ca eu m-am folosit de dinsii. Peste 5 zile avem balul de absolvire a liceului si nu stiu cum sa ma uit la ei in ochi. Nu vreau nici macar la bal sa merg.

Remuscarile pe care le ai sunt semn bun; ele te vor ajuta sa-ti ajustezi comportamentul pe viitor. In ceea ce priveste prezentul, nu stiu ce valoare vor avea aceste remuscari pentru grupul despre care ai vorbit urat. Probabil te-ai aliat cu primul grup, ca sa nu pierzi apartenenta la el si, impilcit, pretuirea membrilor lui. Dar nu stiu daca cei din primul grup au capacitatea de a-ti intelege motivatia. Poate ca ar fi mai util sa te pregatesti pentru acceptarea consecintelor, dar si asumarea lor. Rusinea este una dintre aceste consecinte, apoi excluderea din acest grup, poate ca ar urma drept penalizare. insa, daca poti repara ceva, nu ezita. Primul pas ar fi sa vorbesti individual cu fiecare si apoi cu toti impreuna, asumandu-ti greseala si prezentandu-le remuscarile tale, plus garantia ca nu se va mai intampla. E important sa nu te simti vinovata, ci mai degraba sa te gandesti la un comportament inadecvat, care se poate schimba.

Totul se plateste in viata. Pe de alta parte, din greseli invatam cel mai bine. Esecurile ne fac mai umani, mai intelepti, mai buni. Iata, pe tine deja te-a transformat intr-o persoana care intelege mai bine relatiile si oamenii. Viata merge inainte!

Ce intelegi tu prin prietenie? Daca ai prieteni la care tii cu adevarat, nu-i vorbesti de rau altora, chiar daca uneori mai ai motive sa fii suparata pe ei. Poti face parte din doua tabere diferite fara sa trebuiasca sa fii de partea unora sau altora… Daca i-ai vorbit atat de urat altora incat acestia nu vor sa mai aiba de-a face cu tine, inseamna ca nu ati fost prieteni cu adevarat sau tu nu cunosti sensul acestui cuvant, nu stii ce inseamna a fi prieten cu cineva. (Chiar si cu motive nu faci asa ceva). Asuma-ti aceasta fapta si mergi inainte, daca simti ca e cazul cere-le scuze, daca nu… asta e. Oricum ai ales deja celalalt grup. Important este ca ai constientizat ca fapta ta e urata si ca te-ai purtat cum nu era cazul, invata din asta si pe viitor ai grija la cei din jurul tau, la relatiile tale, la comportamentul tau.

Asuma-ti si partile mai putin placute ale tale, chiar si fatarnicia, invata din ceea ce s-a intamplat si ia-o de la capat.

Nu exista greseli ci doar lectii de viata!

Mesaj:
Buna,
Numele meu este LIVIA ,nu stiu cum sa imi expun poveste si temerile ,nu stiu daca am sa fiu suficient de coerenta pentru a fi inteleasa.
In urma cu 3 luni l-am cunoscut pe MIHNEA , era la sfarsitul unei casnicii ,inca nu avusese curajul sa bage actele de divort(mereu existau fel si fel de motive) ,ea il parasise ,considerand ca nu sunt fericiti unul cu celalat dupa 7 ani de relatie din care ultimi doi fusesera casatoriti. L-am cunoscut printr-un coleg de serviciu , primele doua saptamani au fost minunate (iubire ca in filme) nu puteam sta unul fara celalalt , a bagat actele de divort ,intr-un timp foarte scurt ne-am mutat la el (avand un apartament achiztionat prin credit),fac aceasta paranteza pentru ca si acest aspect de multe ori este o problema , de pilda sunt anumite temeri ale lui care nu imi permit sa ma simt ca acasa.

V-am prezentat pe scurt povestea mea ,pentru a ma ajuta sa inteleg ce se intampla sau unde gresesc.

Din punctul lui de vedere el a terminat orice capitol ,aspect cu fost lui sotie(acum fiind divortati) ,insa eu nu stiu cum sa fac ca relatia noastra sa mearga pentru ca simt ca nu pot nu ma gandesc daca el se gandeste la ea sau face comparatii. Efectiv mi-a intrat ca un virus in minte . Imi e teama ca as putea distruge aceasta relatie prin prisma faptului ca din cand ii pun intrebari legate de ea , ma deranjeaza ca vorbeste cu persoane apropiate ei (rude) si toate aceste lucruri ma imping sa ii acord o atentie mult prea mare (sa il sufoc, sa vin acasa sa ii gatesc ,sa fiu grjiulie cu tot ce tine de el),iar aceasta atentie asa cum am mai spus strica relatia noastra.

va rog frumos sa ma ajutati ,efectiv nu stiu ce si cum sa ma comport ,cum sa depasesc aceasta situatie ,cum sa nu ma mai gandesc ca el se gandeste la ea.

Va multumesc anticipat pentru raspunsuri

v-as recomanda sa discutati cu el varianta de a merge impreuna cateva sedinte la un psihoterapeut de cuplu unde sa discutati sincer toate aceste sentimente pe care le aveti vis-a-vis de relatia Dvs. Succes!

Psihoterapie. Singura problema reala o constituie TEMERILE TALE… Problemele sunt in majoritate imaginare, si se cheama FRICI. Se elimina prin psihoterapie.

Ai spus-o tu…”ca un virus…”si frumos,bine ai spus-o….Ca sa te vindeci de acest” virus”este necesar ”medicamentul corect”,incredere in tine,in el si-n relatia voastra.Cu ajutorul unui psihoterapeut de cuplu va fi mult mai usor sa-ti aplici ,gasesti”medicamentul corect”………….Succes!

Aveti nevoie sa stati de vorba cu cineva care sa va asculte si sa va ajute, nu sa va judece, deci va recomand cateva ore de terapie. Se poate rezolva.

Mesaj:
am o problema de adaptare si o pot depasi cu greu…as dori sa comunic pe un chat sau e-mail…multumesc.

pt o eficienta terapeutica mai mare, ar fi preferabil sa incercati sedinte de psihoterapie live… intr-un cabinet. In rest, puteti contacta orice terapeut care a postat pe acest grup. Succes!

Iti ofer o sedinta GRATUITA… Iar daca esti caz social sau oncologic, si a doua a fel. Online, pe Skype, sau messenger.

Sigur. Scrie-mi mesaj privat.

Mesaj:
buna seara ma numesc alex si sunt din constanta
Ma confrunt cu o problema destul de dificila din cate realizez eu , am o prietena cu care locuiesc impreuna timp de 2 ani si pe langa asta avem si un copil , ea timpul acesta nu a lucrat niciunde si am luat o hotarare sa se angajeze sa ne putem descurca mai bine cu banii , acum putin timp sa angajat ca ospatar si realizam in gandul meu ca o sa ma confrunt cu o gelozie(posesivitate) grava , a inceput munca intr-un final tocmai la ce mam gandit nu am scapat ,ori mam invatat cu ea acasa atata timp si imi este greu sa accept lucrul asta ori sunt foarte posesiv ca de exemplu am inceput prima seara sa o sun in disperare sa o urmaresc la locul de munca sa nu dorm cu grija ca ma inseala ma framanta ideea ca o pierd daca tot fac asa am incercat sa spun in gand ma iubeste nu o sa o faca,a 2 seara a inceput sa imi fie si mai greu o disperam cu telefoanele din ce in ce mai des cu sms urate ,chiar am inceput sa plang in fata ei , mam dus la ea la munca mam certat cu cei de acolo , acum a spus daca nu ma linistesc o sa o pierd dati-mi va rog un sfat o idee cum pot scapa de gelozia aceasta (posesivitate) sau atasament fata de persoana de langa mine va multumesc cu stima astept un raspun

Te-ai obisnuit sa detii tu controlul ,sa o ai mereu disponibila doar ptr.tine….Noul sperie,incredere in ea nu ai si daca este fara un motiv clar ai nevoie de un specialist sa-ti rezolve iesirile necontrolate,incercati sa mergeti la un psiholog,a discuta ajuta in gasirea de solutii…Succes si felicitari ptr.primul pas important ce l-ai facut, scriind aici in acest fel!!!!!!!!!!!

Tu de fapt nu ai incredere IN TINE. Daca ea te iubeste, ce motive ar avea sa te insele? Lipsa ta de incredere in tine se poate remedia prin psihoterapie. Recomand HIPNOTERAPIA. Altfel, situatia se va agrava, si vei fi parasit, atat de ea, cat si de cele care o vor urma. Posesivitatea a iesit din moda, o relatie inseamna respect reciproc, iar incercarea de a CONTROLA ALTE PERSOANE va fi penalizata prompt.

Ia-o de nevasta, si scapi definitiv de gelozie…..

Gelozia -i boala grea . Ce inseamna ,,posesivitatea a iesit din moda " ? Impartim iubitii sau iubitele cu altii ? A pretinde sa nu fi inselat nu inseamna ca esti posesiv ! Si tocmai de asta ii e frica lui Alex , dar asta nu inseamna ca e posesiv in excedent,nu inseamna ca vrea sa o controleze . Este foarte gelos , o iubeste foarte mult si ii este frica sa nu o piarda . Abordezi problema gresit si il bagi si mai mult,, in ceata " .

Un aspect important ar fi sa intelegi originea acestor trairi atat de intense. Sunt legate de lucruri mult mai profunde decat de realitatea prezentului, cel mai probabil de experiente din copilarie, atasamentul tau fata de mama, relatia pe care ai avut-o cu ea, respectiv relatia dintre parintii tai, modele de interactiune de cuplu pe care le-ai preluat, mai mult sau mai constient. Ar fi de preferat sa consulti un psihoterapeut care sa te sustina si sa fie alaturi de tine pe acest drum al autocunoasterii si acceptarii de sine.

Alex, relatiile de lunga durata nu se bazeaza numai pe dragoste, ci, in primul rand, pe respect, incredere si sprijin. Oricat ai iubi o femeie, daca nu o respecti, nu o crezi si nu o sprijini in ceea ce face, o vei pierde. Schimbarea prin care va trebui sa treci te va ajuta toata viata, nu numai acum. Plecam de la premisa ca nu te inseala (daca ai fi prins-o sau ai fi avut vreo dovada, altfel ne-ai fi povestit toate acestea). 1. Analizeaza lucid daca exista motive ca ea sa te insele, motive care sa tina de tine, de ea, sau de relatia voastra. Daca exista, schimbati ce trebuie schimbat. 2. Logic e sa te bucuri ca aduce si ea un venit, mai ales ca ati decis asta impreuna. Asuma-ti alegerea. 3. Orice slujba ar avea, va fi departe de tine. Intelege asta si mergi mai departe. Si tu esti in aceeasi situatie. Cum ar fi sa vina la serviciul tau si sa faca ce i-ai facut tu? 4. Ti-a dat un ultimatum. Ia-l in serios si schimba-te. Dragostea face minuni.

In loc sa te mandresti si sa sari in sus de bucurie ca ai scapat sa fi singurul care aduce bani in casa, ca ai timp sa relationezi doar tu cu copilul vostru, ca ai timp si spatiu doar pentru tine, ca poti face ce vrei tu prin casa, ca poti sa te uiti linistit la care emisiuni doresti, ca poti folosi calculatorul fara sa fi deranjat, etc etc, tu ce faci??? Crize de gelozie??!! Felicitari! Ca ospatar vara, in Constanta sau oriunde pe litoral, sa zici mersi daca ai timp sa mergi la baie pentru tine caci mintea sigur nu-ti va sta la facut sex cu strainii. Fii barbat…ce Dumnezeu!

Va multumesc , pentru raspunsurile voastre si incurajarea pe care am acumulato de la sfaturile pe care mi lea-ti dat, sper sa ma schimb si sa fie totul bine,va Pup

Alex, invata sa ai mai multa incredere in tine, cu siguranta prietena ta este acolo la serviciu, nu pentru altceva.

Mesaj:
Buna!Am o problema destul de serioasa.Familia mea sa cam destramat din cauza problemelor financiare, mama mea muncind in prezent in Germania,sora mea in Spania, eu sunt studenta la o facultate in alt oras iar tatal meu e angajat in orasul natal. Problema e tatal meu.Mama plecand la varsta mea 16 ani de acasa eu am inlocuit-o si am facut tot ce tinea de casa. Tata fiind un alcoolic toata viata mai nou e si violent,cand a venit mama de Craciun a batuto a fost nevoie la un moment dat sa chemam politia, sora mea cand a venit in vacanta ea fiind insarcinata scandalurile provocate de tatal meu beat au fortato sa iasa din casa nesuportand tensiunile nervii in situatia in care e. Acum eu sunt in sesiune si tot pe fond de bautura din partea lui ma amenintat ca ma bate si m-am blocat in camera mea la un moment dat a vrut sa sparga usa asa ca am chemat politia inainte sa apuce sa dea in mine. Eu am fost la doctor de jumatate de an iau tratament pt anxietate….dupaia pt eliminarea stresului. Mama a incercat orice modalitate doar sa fie liniste in casa nu atata cearta si betie. De comun acord la dus pe tata acum un an "sa se prinda la preot ca nu mai bea dar a tinut 1 luna de zile toata povestea"….din cauza ca a bagat intentie de divort inainte de Craciun tata sa enervat si a batuto, mama renuntand sa definitiveze divortul. Zic ca acum dupa 4 ani singur doar cu mine tata sia luat ura pe mine ca din cauza facultatii mele mami munceste in strainatate si nu poate fi acasa cu el,e gelos si ma jigneste ingrozitor cand prietenul meu vine la mine in vizita 1 data pe saptamana,de fata cu el nu are nimic dupa ce pleaca el e un infern in casa. Chiar daca ii fac mancare tatalui meu o minteste pe mami la telefon ca il las nemancat sau ca mananc pe deascuns mancaruri bune si lui nu ii dau. Pur si simplu minteste din orice. Mama ma crede pt ca am filmat cu telefonul anumite momente,lam inregistrat am avut martori.Face pe victima ca e batran (47 ani)e bolnav nu mai are
mult de trait dar nu e adevarat,medicul lui spune contrariul conditii de trait are nici in casa nu munceste nu face curat e scutit de la aproape orice. Acum in august o sa vina mama acasa si cred ca e decisa sa divorteze. Eu am pus intrebarea aici poate mai exista o alta cale. Bani de psiholog avem dar el nu ar merge in ruptul capului,are gandirea aia "psihologu e pt aia nebuni eu nus nebun,nebuna esti tu,tu ai nevoie"…asa ia spus si medicului de familie

din pacate trebuie sa recunoasca problema pe care o are si sa se duca singur la un specialist. Pana atunci, voi familia, trebuie sa va protejati sub orice forma!

Tatal tau are probleme psihice grave. Psihiatru ii trebuie , nu psiholog. Stiu ca suna dur, dar cand vom accepta adevarurile fara sa le mai mbracam in poleiala stralucitoare ca sa dea bine? Cu cat acceptam mai repede realitatea, cu atat mai bine pt toata lumea, nu ne mai mintim singuri. Lucrurile incep sa se rezolve, cand le constientizam si acceptam asa cum sunt

Cand devine violent si agresiv fizic pe fondul consumului de bauturi alcoolice aveti posibilitatea internarii non-voluntare intr-un spital de psihiatrie, solicitand si ambulanta, obligatorie pentru transport, si politia pentru protectie. Acest lucru il faceti apeland numarul unic 112. Dupa aceea…restul. Se stie de catre profesionisti ca toti "nebunii" sustin ca sunt sanatosi tun. Nu va fie frica sa-i oferiti o perioada de redescoperire, recunostere, reconsiderare si reechilibrare.

Draga mea, vad ca toate relele se intampla acasa. Cu toate astea, observ ca toate va intoarceti acolo, intr-o speranta ca veti rezolva ceva. 1. Tatal tau nu pare sa-si doreasca sa se schimbe, deci e o lupta inutila cea pe care o duceti. Acceptati-i alegerea si mergeti mai departe, vedeti-va de viata voastra, si lasati-l sa se descurce singur. Nu-mi spune ca nu se poate fara ajutorul vostru, pentru ca se poate. Dansul nu face decat sa va indeparteze prin atitudinea dumnealui, deci e clar ca nu si-l doreste. 2. Abuzul creeaza o relatie extrem de puternica. Toxica, dar puternica. Iti va fi greu sa te desprinzi din aceasta relatie, pentru ca tu faci tot ce poti sa rezolvi problemele tuturor, dar odata ce vei reusi aceasta desprindere, vei incepe practic o noua viata. 3. Te-ai panicat deja numai gandindu-te la ce se va intampla cand va veni mama ta acasa. Ganditi-va daca o ajuta sa se intoarca, stiind bine ce asteapta. Actele se pot face si de la distanta. Cautati sanctuar la rude sau la o fundatie care se ocupa cu protectia celor abuzati in familie. Exista si functioneaza fantastic pentru multe femei. Acum, in legatura cu tine, personal: nu te lasa la urma. Ai grija de tine. Ai trait intr-o situatie extrem de stresanta si nedreapta prea mult timp si e posibil ca, intr-o anumita masura, sa te fi obisnuit cu asa ceva. Nu este normal. Lupta sa-ti schimbi viata si obisnuieste-te cu binele. Mergi la terapie, ca sa fii sigura ca scapi de incarcatura emotionala negativa si ca sa mergi inainte, cat mai putin afectata de trecut. Numai bine!

Exista un centru la Sura Mica langa Sibiu un centru pentru persoanele dependente. Poate merge acolo, dar doar dupa dezalcolizare la spital. La Sura Mica se sta min 3 luni si acolo pe langa terapia de grup zilnica au si atributii care le sunt destinate si care ii invata sa faca cate ceva. Este un loc foarte bun. Cauta pe net centrul asta si vorbeste cu dl.dr. Lux. Sunt foarte buni

A spune ca psihologul este doar pentru cei "nebuni" , est ca si cum spui ca preotul este doar pentru pacatosi sau ca machiajul este doar pentru urate. Tatal tau are nevoie de un ajutor specializat, care nu se reduce doar la medic sau doar la psihoterapeut, ci mai degraba la o colaborare intre acestia. Problema este ca tatal tau nici nu-si da seama ca are o problema. E normal sa nu-si doreasca nici ajutor specializat, pentru ca, dupa parerea lui, nu are ce remedia. Lui ii este confortabila aceasta situatie. Are la dispozitie tot ce vrea: bautura, mancare, menaj, victime… in plus, nu suporta nici o consecinta, ca urmare a comportamentului sau abuzator. Pe el il inteleg relativ usor. Insa nu pot intelege ce te tine langa el; de ce nu te muti impreuna cu prietenul tau, sa-ti vezi de viata ta. De ce stai la dispozitia lui? Ca sa-i pregatesti masa? Dar el este un copil neajutorat sau un adult autonom? Nu crezi ca ar fi timpul deja sa suporte niste consecinte? Imi vine greu sa cred ca te tine legata in lanturi sau ca sta cu pistolul la tampla ta ca sa-i gatesti. Esti libera ca pasarea cerului sa faci tot ce doresti si sa pleci de acolo, exact la fel cum si el a ales liber acesta viata. Acum trebuie sa si-o asume singur. Nu esti obligata sa-i servesti drept victima, dimpotriva, obligatia ta morala fata de tine insati este sa te iubesti si sa te aperi. Pana la urma si tu va trebui sa alegi pe care viata vrei sa o traiesti: pe a lui sau pe a ta? Din ce ai descris reiese ca totul graviteaza in jurul tatalui tau, inclusiv relatia cu prietenul tau.

Draga mea, spui ca faci facultatea in alt oras.Tatal tau este un adult de 47 ani, in floarea varstei , nu are decat sa se descurce singur.Cu siguranta ca va reusi.In schimb tu, nu te mai lasa prinsa in jocurile lui psihologice in care face pe victima.Responsabilitatea pentru a-ti schimba viata iti apartine !

draga mea, imi inchipui ca iti este foarte greu sa treci prin toata aceasta situatie dar este foarte important sa intelegi bine cateva lucruri: el nu se va schimba. cel mult, poate fi dus de urgenta la psihiatrie asa cum au zis colegii mei mai sus; voi sunteti abuzate, in special tu care stai toata ziua si ai grija de el; orice relatie are doua cauze, tu esti victima iar el e agresorul si din moment ce nu il poti schimba pe el, singura solutie este ca tu sa iesi din postura de victima; nu ai nicio responsabilitate sa ai grija de tatal tau, in mod normal ar fi trebuit sa fie invers, singura responsabilitate pe care o ai este pentru tine insati. incearca sa il vezi ca pe un adult, chiar daca el se posteaza in pozitie de copil. asa cum ai zis, e destul de tanar, sanatos si capabil sa aiba singur grija de el; incearca sa nu-l mai vezi ca pe un copil si sa ai incredere ca se poate descurca si singur, asta e singurul mod in care il poti ajuta cu adevarat, redandu-i libertatea si autonomia. nu ai niciun motiv sa te simti vinovata; daca iti permiti un psiholog ar fi foarte bine sa te duci tu la terapie; vindecandu-te pe tine poti schimba dinamica intregii familii. succes si ai sustinerea noastra!

Mesaj:
Buna ziua!Am o mare dilema si nevoia de un sfat din partea unui specialist.Am o relatie cu un baiat in varsta de 26 ani,eu am 22,de 2 ani.Relatie cu multe neintelegeri.Iubitul meu este dependent de jocurile de noroc,si toate resursele sale financiare se pierd in acest domeniu.Banii au devenit o problema intre noi,ducand la certuri serioase.de 2 saptamani ne-am despartit,insa locuim inca impreuna.Este foarte greu pentru mine si in tot acest timp m-am gandit daca ar fi cazul sa mai fac ceva pentru a salva relatia noastra si ce anume?Va multumesc.

Draga mea, de acest comoprtament nu poti sa-l scapi tu singura; din pacate, nici el singur nu se poate lasa usor. Acest comportament este unul adictiv, la fel cum se comporta un alcoolic, adica dependent. Pentru o astfel de afectiune este nevoie de psihoterapie. Primul pas pe care ar trebui sa-l faca fostul tau partener, este sa constientizeze ca are o problema; al doilea este sa vrea sa o rezolve; al treilea este sa apeleze la un specialist; apoi lucrurile se vor aseza… dar necesita timp mult, rabdare si vointa multa. Daca vrei sa salvezi aceasta relatie, atunci gandeste-te mai intai daca ai rabdarea necesara sa-l vezi cum progreseaza, pentru ca sa aiba si recaderi mai apoi; gandeste-te daca esti pregatita sa suporti minciuni atunci cand va avea recaderi (pentru ca nu va vrea sa te dezamageasca din nou). Gandeste-te daca vrei sa-i acorzi acest timp necesar pentru o recuperare atat de grea. E important sa nu fii prea suparata pe el, indiferent daca veti ramane impreuna sau nu, pentru ca el nu e un om rau sau inconstient, ci e un om care sufera de o afectiune care-i deregleaza echilibrul neurotransmitatorilor la nivel cerebral. nu el a ales sa se imbolnaveasca. Daca ar fi chel, ar suferi de alopecia; te-ai putea supara pe un om care sufera de alopecia? E absurd nu? La fel stau lucrurile si in cazul lui. Dar este alegerea ta daca vei continua relatia sau nu. Macar acum esti in cunostinta de cauza si stii ce te asteapta. Iti doresc minte limpede.

Nu te transforma in salvatorul nimanui, daca persoana nu-si doreste sa fie salvata. Tot efortul tau va fi inutil. Cel putin in aceasta situatie, iti depaseste posibilitatile, deci apeleaza la un specialist.

Care e motivul pt care doresti sa mai salvezi aceasta relatie? Tu ce-ti doresti de la viata? Ce fel de viitor crezi ca ai avea langa el, ce fel de viata crezi ca ai trai cu el? Dupa ce-ti vei raspunde la aceste intrebari si la altele care vor veni firesc dupa ele, tu singura iti vei da raspunsul, pt ca tu stii cel mai bine ce-ti doresti si ce e mai bine pt tine! Succes!

Dependenta de jocuri de noroc nu se vindeca din senin.Raspunsul il gasesti la tine, daca mai e cazul sa faci ceva pentru aceasta relatie.Daca ti-ai pus aceasta intrebare cu siguranta ca ai cateva raspunsuri.Alegerea e la tine!

Mesaj:
Am 16 ani, si ma confrunt cu anxietatea! Am fost la psihiatru, iau medicamente si urmeaza sa fac sedinte de psihoterapie. Pana atunci as vrea sa mi spuneti cateva sfaturi pt a scapa de teama de moarte! ma insoteste zilnic aceasta frica..

ar fi bine sa lasi macar o luna ca tratamentul sa isi faca efectul, timp in care incearca sa ai numai activitati linistite/linistitoare, sa te inconjori de persoane care te sustin si cu care iti face placere sa stai, exercitiu fizic (ce vrei tu), orice te incanta si relaxeaza. Succes, o sa treaca!

Gasesti pe you tube o gramada de melodii relaxante si exercitii care combat anxietatea si te relaxeaza. Vezi in interiorul tau care este problema

Se scapa ATIT de usor de teama de moarte – ca si de orice fel de frica!… Instrumentul se numeste Emotional Freedom Techniques, gasesti detalii pe www.facebook.com/Cristina.H.B.Docan

In paralel cu psihoterapia, incepe meditatiile zilnice si, cum iti recomanda si doamna Docan, tehnicile de eliberare emotionala. Din experienta mea, iti spun ca functioneaza foarte rapid la fobii, anxietate, dureri si cate altele. Progresul va fi fenomenal.

Draga mea, teama de moarte face parte tot din spectrul afectiunilor legate de anxietate; aceasta teama nu se rezolva prin "cateva sfaturi", ci chiar prin psihoterapie. Poti sa incepi sedintele de psihoterapie chiar cu aceasta problema, daca ea este cea mai fierbinte.

Una dintre cele 4 griji fundamentale ale omului este teama de moarte.Incearca sa integrezi aceasta teama in viata ta de fiecare zi, sa o privesti ca pe o trecere, ca pe ceva deosebit.Traieste fiecare clipa, intens, bucura-te de lucrurile marunte.Iubeste-ti teama si transform-o.