Mesaj:
Buna ziua. Ma numesc C., am 21 de ani, sunt studenta. De cateva zile simt ca viata mi s-a intors pe dos. Am realizat ca nu pot iubi pe cineva decat daca imi face rau. Am realizat asta recent, cand am intalnit un om care ar fi in stare sa faca orice pentru mine. Ma sufoca gandul ca nu pot sa am o relatie sanatoasa cu cineva. Toate sfarsesc la fel: incapand de la apatie si lipsa de interes fata de persoana respectiva, pana la dependenta fata de ea. E tare ciudat. Ma simt ciudat, ca simt ca nu exista nimeni pe potriva mea oricum nu ar fi. Sunt constienta ca am de rezolvat cateva conflicte, dar de ce nu pot sa las pe nimeni sa se apropie de mine? de ce ranesc desi stiu cum e sa fii ranit? Nimeni nu poate sa ma inteleaga. M-am obisnuit ca mereu sa cersesc afectiune, iubirea mea fiid asociata doar cu suferinta… si de acuma simt ca nu pot fi fericita, ca mereu ceva lipseste, ceva nu e, ceva care ar completa. Nu stiu ce sa mai zic. Sunt destul de confuza. parca nimic nu-si are ro
stul. parca nu ma mai bucura nimic realizand acest lucru. Vreau sa precizez ca am crescut fara tata de la varsta de 10 ani. Uneori ma gandesc ca poate acolo isi are radacina tristetea mea, curajul de a lupta singura si de a iubi pe cineva de la distanta… e dureros sa te stii inconjurat de multi oameni, dar sa te simti singura…Uneori ma simt un paradox…
Cum ar trebui sa incep sa lucrez la mine? care sa fie atitudinea mea fata de oamenii care ma iubesc? Precizez ca in adolescenta am mers la un psiholog… dar… parca toate se rotesc in jurul meu si nimic nu dispare de fapt.
Va multumesc anticipat.

Deja ai început să lucrezi cu tine. Felicitări! Este într-adevăr un drum anevoios, dar merită parcurs. Cea mai bună cale ar fi cu un psihoterapeut alături. Succes!

buna ziua
Aceste probleme nu se pot rezolva doar prin mesaje, e.mail uri.Este nevoie de contact personal cu psihologul si analizate relatiile de dinainte si de familie.
La Arad Cabinet de psihologie Zsivoinovits Agnes
Tel.0744 396215

posibil să fie un tipar comportamental achiziţionat din copilărie… care a fost relaţia ta cu părinţii? cum era relaţia părinţilor tăi? cu suportul unui psihoterapeut vei descoperi cauzele problemelor tale şi cum să le depăşeşti… succes!

Daca iti place sa citesti, cea mai buna carte in limba romana despre problema asta eu cred ca este: Robin Norwood – Femei care iubesc prea mult. O poti descarca de pe scribd sau sa o cumperi de aici: http://www.litera.ro/index.php/femei-care-iubesc-prea-mult-robin-norwood.html

Mesaj:
Am ajuns la cel mai bun liceu cand aveam 15 ani, nu mi-a placut prima clasa, am schimbat-o cu alta, in a10a m-am transferat la alt liceu, dar nu m-am adaptat, nu am fost primita prea bine, in a11a am ales un alt liceu pe care l-am intrerupt din cauza banilor si problemelor de familie..oricum nu reuseam sa ma adaptez, nu imi placeau deloc colegii nicaieri! Acum mai am un an si termin la FR si e mult mai bine, insa imi e teama ca oamenii ma judeca si nu vor intelege ca eu chiar am probleme emotionale .. uneori am impresia ca o sa ma sinuicid din cauza faptului ca am schimbat atatea licee si nu m-am adaptat!
Ma simt foarte ciudat fata de unii oameni care ma cunosc, poate rad ca am schimbat atatea medii insa eu chiar nu ma acomodam, sunt o persoana foarte dificila. Ce este de fcaut, sunt in depresie si nu reusesc sa imi revin, doar mami ma mai tine in viata in rest nu mai gasesc nimic ..Ce e de facut?

ia-o pe mama ta si gasiti un psiholog/psihoterapeut cu care sa stai/stati de vorba despre ce se intampla cu tine si incercati sa gasiti noi strategii de adaptare, avand in vedere ca cele pe care le-ai cumulat pana in prezent nu iti sunt de folos cum ti-ai dori. Succes!

Draga domnisoara, intereseaza-te la Casa de Asigurari de Sanatate ce psiholog clinician din localitate are contract-cadru cu un medic. Ceri de la medicul de familie trimitere catre acel medic si prin el vei ajunge la psihologul clinician ,ca sa nu mai platesti sedintele caci am inteles ca in aceasta perioada de disconfort ai avut si probleme financiare. Specialistul te va indruma si-ti vei rezolva problema.

Mesaj:
Buna ziua. As dori sa stiu daca se poate iesi la pensie de boala la 45 de ani cu diagnosticul cardiopatie hipertensiva cu insuficienta congestiva a inimii si obezitate gr.IV dupa 24 de ani in meseria sudor si ce trebuie sa fac. Va multumesc.

contactati medicul de familie

Da se poate… medicul cardiolog trebuie consultat pentru evaluare si eventual referat catre comisia de expertiza a capacitatii de munca… insa e un drum lung pentru ca aveti nevoie de mai multe acte justificatoare a afectiunii dumneavoastra precum si intenari in sectiile specifice diagnosticelor dumneavoastra… va ajuta mult cei 24 de ani de munca chiar daca nu e norma intreaga de cotizare catre CNAS….

Mesaj:
Buna ziua.am 21 de ani si sunt casatorita de 2 ani..sotul meu are 27 si in urma cu un an a decis singur sa incerce daca putem sa facem copii..lui ii era frica k nu va putea si a decis acest lucru fara sa vorbeasca cu mine desi eu ii tot spuneam k nu e momentul potrivit pt un copil..acum avem un baietel de 5 luni si de o perioada eu sunt tot timpul nervoasa si suparata..gasesc tot felul de motive pt a ma certa cu sotul meu..imi iubesc copilul foarte mult dar simt k nu eram pregatita sa devin mama..e o responsabilitate foarte mare si sotul nu prea ma ajuta cu copilul doar cand ii spun eu sau ma cert cu el..acum sunt foarte stresata am examene la facultate si trebuie sa am grija si de copil pt ca nu vrea sa stea mult timp cu altcineva..ma simt ciudat ca nu mai pot sa fac nimic din ce faceam inainte iar cand las copilul cu altcineva nu pot sa ma concentrez la ce fac pt ca ma gandesc la copil. simt ca starea care o am e din cauza sotului pt ca nu a asteptat pana cand consideram eu ca e momentul potrivit pt un copil..macar pana terminam facultatea..am prea multe responsabilitati si simt ca nu mai pot sa fac fata..ma stresez foarte mult nu mai am pofta de mancare si am slabit in ultimul timp..va rog sa imi spuneti cum as putea trece peste starea pe care o am

mergeti impreuna cu sotul Dvs la terapie de cuplu unde sa restabiliti parametrii relatiei Dvs., mai ales ca este si un copil la mijloc. Ar fi ideal sa mergeti si Dvs la o terapie individuala, avand in vedere ca sunteti intr-o perioada dificila pt orice femeie

Ma gandesc ca o discutie sincera si calma cu sotul , in care sa-i spui dificultatile cu care te confrunti si in care sa-i ceri sprijinul in tot ceea ce faceti pentru copilul vostru ar fi buna, pentru echilibrarea relatiei voastre.Un copil e un miracol , chiar daca e greu sa-l cresti si trebuie sa renunti la multe, chiar merita.Incercati sa faceti cat mai multe lucruri impreuna.Copilul are mama si tata in egala masura.

Draga mamica, nu esti victima sotului tau, nu esti decat victima ta. Nu te supara ca-ti spun asta, pentru ca te va ajuta. In viata noi alegem ce facem si ce nu. Daca alegem sa facem ce ne spun altii sa facem, tot alegerea noastra este. Acum lucrurile sunt consumate: ai deja baietelul si-ti doresc sa-ti traiasca si sa te bucuri de el. Nu lega de el frustrarile tale, pentru ca nu merita asta. Treci mai departe si depaseste-le, asa cum probabil a facut si mama ta cand te-a nascut, si cum au facut si fac atatea miliarde de alte mamici. Nu esti singura coplesita de tot si de toate. La tine aceasta stare e mai accentuata pentru ca de-abia ai nascut si resursele tale, consumate de sarcina, abia acum incep sa se refaca. Ai nevoie de ajutor, si ma refer la terapie. Cateva ore dedicate doar tie si binelui tau personal. Le meriti. Acolo iti vei face planurile cele mai bune pentru tine, vei invata sa te intelegi, sa te accepti, sa te organizezi si sa te ingrijesti. Situatia ta e grea, dar vei trece cu brio si prin asta, cu putin ajutor. Numai bine!

Este foarte interesant cum spui ca a decis singur sotul sa faca un copil. Spui ca te afli in aceasta situație din cauza sotului tău. Ma întreb ce anume te-a oprit sa te protejezi intr-un fel sau altul, de exemplu pilula de a doua zi, pastile anticoncepționale etc etc? Stiu cat este de greu sa studiezi si in acelasi timp sa fi mama, stiu din experiența personala. Asta nu scuză faptul ca nu dorești sa vezi si partea ta de contribuție la toata această situatie. Stiu ca este mult mai ușor sa dam vina pe ceilalți, sa arătăm cu degetul și apoi sa așteptăm ca cel vinovat sa repare totul. Cautati un psihoterapeut de familie iar daca este iubire sunt convinsa ca veți trece cu succes peste acest impas al căsniciei voastre. Astfel veti fi pregătiți pentru următorul . )))))))) Pai cum credeți ca crestem? Mult succes!!!!!!

Draga mea, este posibil sa te afli in aceasta stare datorita prabusirii hormonale, dupa nastere. Mergi la un consult psihiatric si la o evaluare psihologica si vei sti sigur daca este vorba despre acest lucru sau nu. Daca Dumnezeu nu ar fi vrut sa ai acest copil in acest moment, poate ca iti venea ideea ca stapana trupului unei femei este ea insasi, nu barbatul de langa ea; in consecinta, poate ca te-ai fi protejat prin ceva metoda contraceptiva , tocmai ca sa nu ramai insarcinata. Dar daca lucrurile s-au intamplat asa si nu altfel, atunci bucura-te de acest dar minunat si gandeste-te ca nu esti singura studenta in sesiune, care are copil pe care il alapteaza. In plus, acum copilul nu creaza mari probleme, pentru ca inca nu merge in picioare. Ce te faci la urmatoarea sesiune, cand copilul va incepe sa mearga si tu vei sta tot indoita de spate in urma lui sau tinandu-l de mana? Asta da solicitare! Vei putea invata doar in orele lui de somn, care se vor imputina la numar. Asa ca priveste aspectul pozitiv din situatia actuala. In plus, cand va creste copilul, tu vei fi o mamica foarte tanara. Referitor la faptul ca sotul nu se prea implica, ar fi util sa-i spui cu subiect si predicat ce fel de asteptari ai de la el. Aveti drepturi egale, dar si responsabilitati egale in cresterea copilului. Nu ramane blocata pe "vina" sotului; asta a fost si a trecut; deci concentreaza-te pe viitor si fa acum ceva care sa-ti amelioreze starea. Daca este totusi depresie postpartum, va sti psihiatrul si psihoterapeutul cum sa te readuca la nivelul initial. Iti doresc multa liniste.

"si in urma cu un an a decis singur sa incerce daca putem sa facem copii.." A decis singur? Dv sunteti cea care a ramas insarcinata, a dus o sarcina la bun sfarsit si a nascut un copil… Daca ati considerat ca nu era momentul, nu va putea obliga nimeni sa faceti un copil, exista contraceptive de diverse feluri… Va revoltati acum, de fapt, pt faptul ca nu ati avut puterea sa-i tineti piept si ati facut asa cum a vrut el, desi nu ati dorit si stiati exact ca nu e momentul. E firesc sa va simtiti coplesita si sa simtiti ca nu faceti fata, este de dorit sa-l implicati cat mai mult in toate treburile casnice si in cresterea copilului, mai ales ca si-a dorit atat de mult incat aproape ca v-a obligat sa faceti acest copil, din ceea ce reiese aici. Din pacate, starea dv poate afecta copilul, care nu este cu nimic vinovat ca a venit pe lume intr-un moment nepotrivit si ca nu a fost chiar dorit, deci incercati sa faceti anumite schimbari, primul este, asa cum am spus mai sus, sa-l implicati pe sot cat mai mult. Trebuie sa inteleaga ca un copil nu se creste singur si ca trebuie ca amandoi sa-si aduca aportul la crestrerea si dezvoltarea lui normala si sanatoasa. Impartiti-va toate treburile, faceti cu randul, cereti ajutor atunci cand simtit ca va depaseste situatia, implicati, eventual si bunicii copilului, daca credeti ca puteti face asta, desi nu ati pomenit nimic de ei. Aveti nevoie de ajutor si sotul, mai ales, trebuie sa inteleaga asta si sa va ajute. Veti vedea ca odata ce veti primi acest ajutor si vor mai fi si altii care sa se implice, nici dv nu veti mai fi atat de stresata si de nemultumita. Copilul se va obisnui, in timp, sa mai stea si cu altcineva (care e de incredere).

Mesaj:
Bună! Am o situaţie cam nasoală, penibilă mai bine spus. Sunt … îndragostită de o vedetă.Totul a început cam acum un an. Eram înnebunita după o trupă, şi în ea era un băiat care mi-a atras atenţia. Am început să scriu tot felul de poveşti cu el, să mă transpun în personajul feminin , ce era iubit de el,înţelegeti voi . Ei bine, pe la finalul anului trecut, am căzut într-o depresie din cauza stresului de zi cu zi,şi din cauza criticilor care mi se aduceau asupra aspectului meu. Am început să mă refugiez în lumea mea, lumea mea cu el . Începeam să îmi revin, cu ajutorul lui, şi am reuşit până la urmă să îmi revin comple, după zile în care mă taiam, şi plângeam. La un moment-dat, în perioada aia depresivă,băiatul ăsta cică ar fi fost văzut cu noua lui iubită,că ar fi făcut dragoste şi chestii de genul . Am început să plâng ca o proastă,pentru că simţeam că…nu ştiu cum să explic,că nu mai e al meu, că a plecat. Atunci am căzut şi mai tare. Până la urmă s-a dovedit un zvon,şi băiatul ăla e single şi în ziua de azi. Treaba e că, e o parte din viaţa mea acum, şi orice aş face să renunţ la " iubirea " asta a mea pentru el, nu pot. E peste tot, orice aş face. E normal să am sentimente aşa puternice pentru cineva pe care nu l-am văzut faţă în faţă niciodată ?

este normal sa avem fantezii… ce iese din normalitate este intentsitatea si modul in care ne afecteaza viata/functionarea. Pare sa iti fi indus o obsesie pt acest personaj. Ma intreb daca nu ar fi mai productiv sa iti depasesti problemele de stima de sine si sa iti gasesti un partener real, care sa te aprecieze pt cine esti tu cu adevarat si invers. Succes!

Poate ar fi bine sa faci intr-un fel si sa-l cunosti. El pe scena si in cantecele lui e un personaj, care nu are nimic de-a face cu ceea ce este el de fapt. Poti alege sa nu il cunosti si sa fi fost indragostita de Fat Frumos , sau sa-l cunosti si sa vezi si tu ca e un om ca toti oamenii cu bune si rele.
Citeste "Luceafarul" de M.Eminescu

Aduna-te si treci peste acest moment, vorbeste despre aceasta "relatie" cu parintii, incearca o relatie normala cu un barbat in carne si oase, nu cu un om din vise!
Traieste viata frumos si autentic! E timpul!

Nu ma pot abtine sa nu te intreb direct: DE CE NU IEI LEGATURA CU EL, aici pe FACEBOOK?????? Probabil are o pagina de fani, ca doar si "lele Marie din deal" are deja, daramite vedetele…. Nu este exclus ca si el sa vada "CEVA" in aceasta atractie pe care o simti tu…. Fa primul pas, si… lasa-te in voia Celui de Sus! S-ar putea sa ai surprize ploacute! In orice caz, rau nu poate sa-fi faca…. Gindeste-te: care este cel mai rau lucru care ti se poate intimpla, daca iei legatura direct? Totusi, nu uita, si el este un suflet care are nevoie de afectiune. Bineinteles, totul in limitele bunului simt, si fara sa intri cu picioarele in viata omului…. Pe urma, orice s-ar intimpla, ai timp sa decizi, cu ochii DESCHISI deja, ce sa faci in continuare. – Nu uita, totdeauna ai aici ajutoare cu care sa discuti, despre tot…. – Fa primul pas ACUM, si SUCCES!

Draga domnisoara, adresandu-te specialistilor ai facut un pas important. As fi dorit sa stiu ce varsta ai, caci in perioada cand te automutilai(taiai) si plangeai , imi este greu sa cred ca din familie nu a observat nimeni suferinta ta. Vreau sa te ajut ,si voi fi sincera cu tine . Clientul(persoana ce are nevoie de psihoterapie ),este informata intotdeauna despre presupusul diagnostic pentru a putea crea incredere si alianta cu terapeutul, pentru a da rezultate pozitive sedintele. Ceea ce ai descris tu, pare a fi o tulburare deliranta, stare prezenta de mai bine de 3 luni. Este tipul de tulburare erotoman. Iata in ce consta:o alta persoana(adica tu),este indragostita de individ..Ideea deliranta se refera adesea la o dragoste romantica,idealizata.Persoana in raport cu care are aceasta convingere,are de regula un statut mai inalt(ex.,o persoana faimoasa,o diva,un superior la serviciu sau scoala),dar poate fi si una complet straina Efortul de a contacta obiectul ideii delirante(-individul-, prin apeluri telefonice,scrisori,povesti scrise,poezii dedicate,cadouri,supraveghere,informatii despre persoana ,desi,ocazional,cea care isi face vise poate tine secreta ideea deliranta)este stresant, insa comportamentul nu este straniu sau bizar . Sa inteleg ca atunci cand faci referire la critici ce le-ai primit privind aspectul , are legatura cu vestimentatia ,cuafura celor din trupa ,etc.?

(continuare)Numai daca mergi la un specialist ,vei intelege cauza,poate fi hormonala,o avitaminoza,o trauma,stima de sine scazuta,etc.Cu sprijinul psihoterapeutului,vei gasi solutii, caci ideile delirante,stresul ,pot da complicatii.Daca ai indoieli sau nelamuriri ma poti contacta pe Terapeuti .RO

Draga mea, din ceea ce scrii aici reiese ca este vorba despre erotomanie. Iti recomand psihoterapie, neaparat. Despre erotomanie, gasesti tot ce te intereseaza si pe net, citeste si ai sa intelegi. Insa, gandeste-te la psihoterapie, asa cum am spus.

Mesaj:
Am 17 ani si studiez la unul dintre cele mai bune colegii din tara. Nu sunt genul de persoana care sa apeleze la psiholog. In urma cu un an, am avut o relatie cu un baiat cu un an mai mare decat mine. In urma unor presiuni, am acceptat sa intretinem relatii sexuale, insa am ajuns la sex oral. Dupa cateva luni, prietenii nostri comuni au aflat asta de la el si de aici a pornit totul. In urma unor neintelegeri, acestia si el au inceput sa strige dupa mine oriunde ma aflam cuvinte de genul "muia", sa scrie asta in fata portii mele, sa spuna ceea ce se intamplase tuturor cunoscutilor. Dupa 3 luni in care aceste lucruri s-au intamplat, lucrurile au incetat pentru ca am revenit in Bucuresti. Parintii mei nu stiu, deoarece sunt foarte stricti si asta ar insemna o dezamagire totala. Dupa aceste 3 luni (vara trecuta) fostul prieten m-a santajat, asa ca am ajuns sa intretinem relatii sexuale. Am decis sa opresc asta, iar acum lucrurile au inceput iar, el spunandu-mi ca le va spune tuturor ce s-a intamplat daca nu ma culc iar cu el M-am gandit sa le spun parintilor lui,dar mi-e teama sa nu il provoc mai tare si sa se ajunga la parintii mei. Ce ar trebui sa fac ca sa se opreasca?

Constrangerea la intretinerea de relatii sexuale se numeste viol. Faptul ca esti minora este o circumstanta agravanta. Ceea ce ti se intampla este mult mai grav decat oprobiul publicului sau dezamagirea parintilor. Ia masuri legale impotriva lui !!! Altfel vei ramane pe veci in mintea ta o victima. Daca nu ai curajul confruntarii cu parintii, cauta sustinerea unui adult de incredere, profesor, consilier scolar, matusa, prietena de familie.

salut, mi se pare foarte urat ceea ce se intampla si trebuie oprit cat mai rapid ceea ce face tipul, daca simti nevoie sa vorbesti "in direct" despre asta cu persoane dispuse sa te ajute poti intra pe chatul site-ului psihoterapie.net, sunt un simplu utilizator al site-ului respectiv si nu-mi place ca se intampla asa ceva, de asemenea sfaturile primite aici sunt cele mai bune

Este o experienta neplacuta si-nvata din ea(experientele negative ne dau multe lectii,ne maturizeaza),invata sa ai curaj,invata sa te respecti si sa nu mai permiti nimanui sa abuzeze de tine,du-te si la politie cu ajutorul unei pers.de incredere,insotita de o pers.in care ai incredere.Indicat,exact cum a specificat si Doamna Mihaela Vasut,ar fi sa discuti si cu un consilier scolar.Rezolva aceasta situatie atat ptr.binele tau cat si ptr.binele altor fete,va face lafel si cu altele daca nu vei lua o masura..Parintii este necesar sa fie alaturi in orice sit.,ai curaj si-ncearca sa le spui in prezenta unui consilier scolar…..

Mereu se va gasi in viata dispus sa te santajeze pentru una sau alta. Important e ce faci tu cand ti se intampla asta. Gura lumii, sloboda! Nu o vei opri decat dandu-i un alt subiect, mai bun decat cel care te priveste pe tine. Sfatul meu este sa incetezi TU in a te simti vinovata. In momentul in care vei reusi asta (prin terapie sau nu), putin iti va pasa de ce zice unul sau altul. Nimeni nu are dreptul de a te obliga sa faci ceva impotriva dorintei tale. Nimeni. Iar doamna Luncasu are mare dreptate in ce priveste partea strict penala a problemei. De aici incolo, insa, tine de tine daca vei lasa acest episod sa te urmareasca si sa te streseze in continuare, sau nu. Cauta ajutor si sprijin prin terapie sau mobilizeaza-te, pentru ca vei reusi si singura, daca-ti doresti.

Pana iti faci curaj sa mergi la politie sau sa vorbesti cu parintii, inregistreaza convorbirile cu el (mesaje, sms-uri), spune ferm nu si nu te lasa coplesita. Amenintarea ca vor afla parintii tai are implicatii mai grave pentru el, daca este cazul ii poti spune ca vei depune plangere penala impotriva lui si ca vei chema ca martori pe toti prietenii comuni carora le-a spus despre abuz. Cine are cunostinta de ce se intampla si nu ia atitudine nu-ti este prieten, este martor si complice prin ne-intervenite la un abuz sexual asupra unei minore. Nu esti fara aparare si nici fara resurse. Primul pas este sa opresti santajul. Ideal este sa o faci frontal, legal prin adresarea organelor de drept, sa informezi parintii, si sa intelegi ca nu victimei trebuie sa-i fie rusine, ci agresorului. Chiar daca parintii vor fi suparati sau dezamagiti, vor avea macar posibilitatea sa isi protejeze fiica macar in acest moment.

Mesaj:
Buna! Am si eu o problema, sunt o persoana foarte introvertita si ma afecteaza enorm de tare in viata de zi cu zi nu reusesc sa fac nimic, e ca o bariera pe care nu o pot face, mi-e frica de aproape orice. Am aceasta problema din copilarie si tind sa cred ca parintii mei sunt de vina. Cand eram mica ii auzeam de multe ori certanduse, injuranduse, reprosandu-si multe, ore intregi, uneori nu puteam dormi noaptea din cauza lor. Acum de fiecare data cand cineva ridica tonul la mine ma sperii si plang.
De fiecare data cand ajung sa ma departez de ei si sa ma deschid mama mea se enerveaza si urla la mine, ma injura, imi spune ca sunt proasta si nu sunt buna de nimic, ma trage de par ma loveste, nu-mi da voie sa fac aproape nimic. De cele mai multe ori cand incerc sa fac ceva imi interzice si ma tine cu forta acasa. Mi-a zis ca mai bine ma ucide si osa fie mai fericita apoi. Nu m-am bucurat niciodata de o viata normala pe care toata lumea o are, vrea sa-mi stie orice miscare si sa imi conduca viata dupa bunul ei plac chiar daca asta ma distruge. Un alt lucru care ma face sa sufar este apropierea clara dintre fratele meu si ea,lui nu-i reproseaza nimic, nu-i interzice nimic, are deplina libertate… Simt ca inebunesc, vrea sa-mi aleaga si facultatea acum, nu mai pot sa traiesc asa si iar am ganduri de sinucidere ca atunci cand eram mica. Va rog sa-mi dati un sfat!Multumesc anticipat!

Iti recomand sa apelezi la un psihoterapeut si, de asemenea, sa iesi cat mai curand din mediul toxic familial. Sunt convinsa ca nu este usor, insa esti acum o persoana matura care isi poate asuma propriile decizii, lasa in urma rolul copilului neajutorat pe care il controlau si manipulau parintii.

Este greu sa se adreseze unui psihoterapeut pt ca trebuie sa plateasca consultatia care nu e 10 lei si mai mult ca sigur nu se rezolva doar cu o sedinta. Cine este in masura sa o ajute dati-i un sfat in scris …sau poate o cheama cineva fara sa plateasca. Eu nu am curs de psihologie ..iti pot da un sfat ca si om. Incearca sa iti indepartezi acest gand din minte pt ca nu ai de ce …ai toata viata inainte si gsndeste-te ca intr-o zi nu vei mai depinde de ei. Pe mama ta sa o schimbi acum cred ca este greu…dupa cum o descrii tu. Dar tu iti poti schimba idealul..mergi la o facultate buna pt a putea avea un job si incearca sa lasi de la tine,sa zici ca ea. Ar fi ideal sa o gasesti intr-un moment bun si sa incercivsa discuti cu ea. Ea poate vrea ce este bun pt tine…nu imi pot da cu parerea pt ca nu stiu ce este de fapt acolo,poate ai si tu o parte de vina. Incearca sa vorbesti cu fratele tau,intreaba-l cum vede el situatia. Dar acele ganduri care zici tu …sub nici o forma. Gandeste-te ca sunt niste obstacole, niste examene pe care trebuie sa le treci. Infrunta ce ti se intampla si incearca sa discuti, sa te eliberezi, chisr si pe facebook…

Mesaj:
Buna ziua pentru mine a fost foarte greu sa ma hotarasc sa apelez la un psiholog, dar situatia in care ma aflu acum m-a adus la limita.
Simt ca casatoria mea este pe punctul de a se risipi, lucrul pe care nu mi-l doresc. Pentru mine este o situatie mai dificila fiindca singura nu-mi pot explica unde am gresit sau poate si gresesc.Orice discutie cit de banala nu ar fi ea se termina cu cearta. Totul a inceput foarte frumos,a fost o relatie la baza careia este(cred eu) dragostea. Pina am ajuns in fata altarului am fost impreuna timp de 4 ani,timp in care am hotarit ca ne cunoastem indeajuns. niciodata nu credeam ca un certificat de la starea civila poate sa-mi transforme viata intr-un calvar. de ce zic anume certificatul fiindca si pina la asta am locuit impreuna,timp in care eram fericita, acum insa totul e pe dos.Suntem casatoriti de doi ani timp in care nu am reusit sa punem bazele unui copil, ceea ce ne dorim foarte mult ambii. Sotul este un om calm, echilibrat cu capacitate de a ghindi, dar totusi simt ca as vrea ceva mai mult, mai multa atentie , mai multa afectiune si dragoaste. anume aceste neajunsuri ma fac sa fiu mai rece, mai distanta fata de el, ceea ce mi se reproseaza de fiecare data. Nu vreau sa par venita din epoca antica dar pentru mine mai sunt lucruri importante, nu numai sexul, si iata anume aici la capitolul sex apare explozie. Sotul traieste cu ideea ca viata sexuala este principala problema a casatoriei noastre.
La momentul de fata sunt intr-o dilema si nustiu cum sa procedez. Ma ghindesc poate ca ar fi bine pentru o perioada scurta de timp sa locuiesc in alta parte. poate asa vom realiza care de fapt este problema noastra, dar de fapt imi este frica sa nu fie o plecare definitiva.
Va multumesc anticipat si daca intr-un fel sau altul sfatul dvs o sa fie benefic situatiei mele create, atunci pararea mea referitor la o consultatie psihologica se va schimba radical.

sunt sigur ca ati beneficia de terapie de cuplu. Aspectul sexualitatii este doar o parte, cealalta fiind latura afectiva asa cum ati mentionat chiar Dvs. Ma gandesc ca nu ati reusit sa comunicati exact ceea ce este nevoie sotului si invers, dar se va rezolva in terapie. Succes!

buna ziua, sunt multe de spus, sugestia mea este ca, pentru inceput, sa cititi cartea "“Cele cinci limbaje ale iubirii” de Gary Chapman, poate ajuta enorm sa deschida ochii in privinta paradigmei de cuplu in care evoluati si sa va ofere niste sugestii concrete si simple de aplicat… Va doresc o zi blanda !

Esti in deriva. Pana nu te intelegi pe tine insati, nu te va intelege nimeni altcineva. Mergi la terapie.

Problema e a ta, in primul rand, pentru ca ai un conflict INTERIOR. Ru cu subconstientul tau. Adica nici tu nu stii ce vrei. E nevoie de introspectie, de autocunoastere. Adica de DEZVOLTARE PERSONALA, sub ghidarea unui psihoterapeut (a nu se confunda cu psihologul clinician, care testeaza si pune diagnosticul, fara sa aiba mijloace de interventie).

Ma bucur ca desi v-a fost foarte greu, ati apelat la un psiholog. Cum merge treaba in cabinet? Ceva progrese pana acum?

Schimbarea incepe cu noi insine,a oferi afectiune fara a cere nimic in schimb, neconditionat, poate avea rezultate nesperate.

Din ceea ce inteleg, sunteti putin cam plictisita si nu mai stiti exact ce va doriti. Intrebari ar fi mai multe, la care ar fi de dorit sa cunoastem raspunsurile, printre altele, cum ar fi: Dv sunteti sunteti la fel ca inainte? Va purtati la fel? Sotul dv a fost mereu asa sau de cand v-ati casatorit e mai rece, mai distant? In ce fel, cat si cum s-a schimbat fiecare dintre voi? Daca s-a schimbat vreunul, pt ca daca sunteti aceleasi persoane, va purtati ca si inainte, inseamna ca ati avut asteptari mult prea mari, care nu s-au concretizat dupa casatorie, probabil ati crezut ca aceasta casatorie ar putea aduce mai mult decat ati avut. Spuneti ca va doriti un copil dar fiecare discutie se termina cu o cearta… Copilul vine atunci cand partenerii de cuplu sunt pregatiti, se iubesc, se inteleg si exista o armonie intre ei, atunci cand terenul e fertil din toate punctele de vedere. Sunteti ca doi inamici, din ceea ce spuneti, e firesc sa nu puteti concepe un copil in situatia actuala. De dorit e sa aveti o discutie sincera si obiectiva, sa va lamuriti fiecare din voi ceea ce va doriti cu adevarat, ceea ce trebuie schimbat si de comun acord sa luati niste hotarari in a face ceea ce trebuie facut, in toate privintele.

Ca si oamenii, relatiile au o viata; ceea ce au relatiile in plus este faptul ca ele pot fi construite, bilateral. Eu inteleg ca de la casatorie ati avut doar asteptari dar de constructie ati uitat. Certificatul schimba multe; in primul rand creste siguranta, dar si expectantele. Daca lipseste disponibilitatea de a mai pune o caramida la constructie si cresc asteptarile in virtutea existentei acestui certificat, atunci e normal ca realitatea cea reala sa nu corespunda cu realitatea subiectiva si ideala. Se creaza o discrepanta intre cele doua realitati ale tale, iar apoi apare dorinta de a lua distanta ca sa poti vedea mai clar care e problema reala. Cu alte cuvinte, te asteptai ca in urma certificatului, relatia sa se sudeze, sa fie mai solida, mai plina de dragoste si armonie. Dar ca atitudine ai ramas la nivelul de dinaintea casatoriei. Asa ca relatia nu se suda, dar asteptarile existau. Apoi ai inceput sa te porti ostil, pentru ca ai observat ca nu se schimba nimic, nu creste relatia. Iar asteptarile de sudare a relatiei, continuau sa existe. Pentru ca lucrurile nu mergeau asa cum te asteptai sa mearga, dar mai cu seama pentru ca ai constientizat acest lucru, ai inceput sa te porti si mai ostil. relatia intima a inceput sa se degradeze datorita "pedepselor" pe care le-ai aplicat, privata simtindu-te de atentie si dragoste. Sotul a sesizat problema din acest punct, fara sa-si de seama totusi ca era metoda ta de coercitie. Vazand ca nu da roade coercitia, ostilitatea ta a crescut. In acest fel, ai reusit nu doar sa pastrezi relatia la acel nivel de dinaintea casatoriei, ci chiar sa o darami, caramida cu caramida. Solutia este sa strangi toate caramizile pe care le-ai scos din edificiul initial, sa le plasezi la locul lor, iar apoi sa mai adaugi altele. Cu efort, asteptarile tale chiar se pot implini. Acesta este elementul cheie, care a lipsit din momentul semnarii actelor de casatorie. Chiar si dupa casatorie relatiile se construiesc, sau, in cel mai fericit caz, doar se ajusteaza. Dar nu ne putem astepta sa se construiasca de la sine, fara implicare si efort sustinut. E absurd. Daca avem astfel de asteptari, fara a pune caramizi la constructie, ajungem in punctul in care esti tu acum. Ai spus ca nu stii unde ai gresit; uite acum, ca ai o perspectiva, poti sa repari greseala, dar nu de la distanta, asa cum te-ai gandit initial, ci chiar din miezul problemei. Poti incepe prin a fi mai politicoasa; apoi vei ajunge cu timpul, sa fii si mai afectuasa. Daca reusesti sa fii mai interesata de partenerul tau, sa-i spui cuvinte de lauda (nu gratuite), sa fii mai pozitiva, atunci el va simti nevoia sa-ti raspunda la fel. Si iata niste caramizi… si vor veni treptat si altele. Dar disponibilitate mai ai?

Mesaj:
Buna ,am 28 ani sunt casatorita si am 2 copii,in copilarie am vazut de multe ori cum tata o batea pe mama ,batai groaznice o calca in picioare cu bocanci de armata ,dupa care isi cerea scuze si ne punea sa avem grija de ea o spalam si o puneam pe pat era de multe ori lesinata,aveam vreo 5-6 ani si ma rugam la D-zeu sa il ea pe tata de langa noi ,a murit cand aveam 7 ani si am crezut mult timp ca din vina mea, nu am putut plange deloc la inmormantare,si nici la dezgropaminte lam urat foarte mult ,nu numai pe el ci toti barbati nu am iubit pe nimeni, cand aud prietenele ca vorbesc de iubire nu ma simt bine, cu sotul m-am casatorit ca mi se parea un baiat de treaba calm care nu ar lovi o femeie niciodata si ma iubeste foarte mult nu am incredere in el nici dupa 10 ani de casatorie tot mi se pare ca este violent mie frica cand ne mai certam sa nu ajungem sa ne batem si de multe ori tac si il las sa creada ca are dreptate numai sa taca.Am o nemultumire tot timpul nu sunt sigura p
e deciziile care le iau ma simt neajutorata . Mama a ramas cu 4 copii si lea dat la toti cate ceva mostenire dar mie nu mia dat nimic imi tot promite ca o sami ia mobila dar nu mia luat nici acum nimic am fost singura care nu iam impus sami dea obligator ceva fiindca stiam ca nu are, ceilalti iau impus si lea dat .am crezuto ca nu are de unde dar cand vad ca la ceilalti le da nu mai o vad ca pe mama .plang in fiecare noapte si as vrea sa am si eu baza in cineva care sa ma ajute la greu .

poate ar fi bine sa gasiti un psihoterapeut si sa incepeti o perioada de psihoterapie. Succes!

Nu sunt specialist,insa sunt sigura ca mama ta te iubeste la fel de mult ca pe ceilalti.Nu trebuie sa iubim/sa nu iubim doar pt simplul fapt ca primim ceva sau nu in schimb.E mama ta si sigur a facut multe pt voi toti,daca tu nu i ai impus nimic,bravo tie,ea apreciaza asta cu siguranta si daca celorlalti le a dat si tie,inca,nu probabil i a fost teama sa nu i piarda,tinand cont de caracterul lor…de iubirea si sprijinul tau este sigura.:) In legatura cu sotul tau,ar trebui sa vorbesti deschis cu el,sa i spui temerile tale,ce te deranjeaza,bninteles cu calm si dragoste,cu toti facem greseli si vorbim mult si prost la nervi.Nu are rost sa plangi,iar cand iti vine s o faci cere i sotului tau o imbratisare!

Mesaj:
Buna.. Numele meu este Madalina si am 17 ani. De la varsta de 16 ani am fost cu un baiat dar relatia noastra era foarte subreda; ne desparteam mereu odata la 2 saptamani si ajungeam sa ne certam si sa ne jignim intr-un fel greu de imaginat. Eu , dupa fiecare despartire plangeam si sufeream , nu intelegeam dece face asta , pana intr-o zi cand totul s-a schimbat , el s-a schimbat , a devenit altfel , mi-a marturisit ca ma iubeste , am simtit ca ma iubeste , asa ca am decis sa-mi incep viata sexuala cu el … acum la 4 luni dupa marea schimbare , el a decis sa ma ignore , nu ne mai vedem , nu ne mai vorbim .. iar daca vreau sa vorbesc cu el imi spune ca este ocupat. Ma simt folosita si tradata , simt ca am un gol in suflet care nu ma lasa o secunda fara sa ma gandesc la el , la decizia lui, nu inteleg dece face asta pentru ca nu mi-a spus..sufar si plang non-stop si nu stiu ce sa fac , el nu imi spune nimic , cand il intreb ceva ma ignora, simt ca nu mai am putere sa trec peste asta , mai ales cand stiu ca i-am daruit toata increderea mea si am ales ca el sa fie primul baiat din viata mea .. nu stiu ce sa fac , nu imi pot stapanii lacrimile , chiar am nevoie de un sfat Multumesc..

adolescenta este o perioada tumultoasa! Tu ce iti doresti de la partenerul tau, defapt? Nu ma refer la cel de acum, ci la un partener ‘ideal’. Ma gandesc ca alegerea de a i te darui prima oara lui a fost facut tinand cont de sentimentele pe care le aveai la acel moment; aveai motive sa le regreti la vremea respectiva? Daca nu, atunci in tine va ramane acel moment minunat. Ce schimbari au aparut dupa, este alta discutie, avand in vedere faptul ca in Univers totul este in continua miscare/schimbare. Ai putea sa stai de vorba cu un psiholog, macar cateva sedinte, despre aceasta faza prin care treci. Mai bine sa stii ce se intampla 50% decat deloc. Succes!

Draga mea,
E bine ca ti-ai inceput viata sexuala cu iubire, tandrete si frumos. Este meritul tau ca ai gasit un asa baiat bun. Asta inseamna ca modelul tau te barbat este corect. Nu iti face sange rau ca acum se poarta asa. Treaba lui. Care este treaba ta ? Sa te ridici, sa-ti stergi lacrimile, sa te faci frumoasa si sa traiesti frumos si senin, asa cum esti tu.
Din pacate modelul societatii noastre este gresit, dar este mostenit de generatii, acesta fiind sa tinem de legaturile deja create, sa ne casatorim cu primul baiat intalnit si sa avem doar o singura , hai doua max trei experiente in viata. Este gresit , draga mea. Nu te mai simtii folosita pentru ca nu ai fost, amandoi ati fost in aceiasi masura folositi in aceasta relatie. Si tie ti-a placut si si lui. Nu e nimic gresit. Mergi mai departe. Multumeste pt aceasta experienta si aceasta traire si vezi de viata ta. Nimeni nu merita lacrimile tale. Capu’ sus si vant din pupa!