Intr-un sistem social defectuos, precum cel romanesc, paradoxurile nu se poticnesc in ilogic, ci compun realitatea. Astfel ca pe de o parte avem conceptia aproape unanima ca daca ai facultate, vei avea un viitor mai bun, iar pe de cealalata parte exemplificarea clara si in acelasi timp confuza, cu succese financiare si ascensiuni sociale neconditionate de nivelul de cunostinte dobandite in scoala. Cu toate acestea, cel putin la nivel urban (in zonele rurale, marcate, in anumite regiuni, de educatie precara si saracie, specificul este altul), insuccesul scolar este considerat stigmatizant, atat pentru copil, cat si pentru familia sa.

Succesul scolar al unui copil este important pentru statutul pe care acesta il detine in familie si in grupul de prieteni, dar si pentru statutul familiei si al scolii in comunitate. Sintagma sinonima insuccesului scolar este esecul scolar, dar mai putin uzitata, cuvantul “esec” avand un impact psihologic negativ mai mare (Salavastru, 2004, 229).

Ce este insuccesul scolar?

Evaluarea rezultatelor scolare se face de catre profesori (evaluarea considerata cea mai obiectiva), dar totodata si de catre elev sau familie. In aceste cazuri perceptia este mai degraba subiectiva. O nota de 8 poate fi perceputa ca fiind buna de catre profesor si ca fiind un rezultat prost de catre copil sau familie. In fixarea nivelului de aspiratie al copilului conteaza si standardele familiale, iar cand acest nivel aspirational nu este atins, dar copilul nu prezinta un insucces real, este vorba despre asa-numitul insucces psihologic sau fals insucces (idem, 233). Parintii planifica deseori viitorul copiilor, iar notele proaste le destrama iluziile. Nu sunt insa multe cazurile fericite in care ei ajung sa accepte revizuirea acestor planuri. Situatia este des intalnita, fie sub forma parintilor cu studii superioare, care nu concep ca acestea sa nu fie urmate si de copiii lor, fie la parintii cu un nivel de educatie nu foarte ridicat, pe care il pun pe seama greutatilor din trecut, si care considera ca, oferindu-i copilului lor tot ce are nevoie, acesta trebuie sa realizeze ceea ce ei nu au putut. In ambele cazuri se poate intampla insa ca nivelul de aspiratie stabilit de parinti sa nu corespunda posibilitatilor reale ale copilului. Percepand aceasta situatie ca pe o presiune permanenta din partea familiei, copilul poate dezvola teama de esec care “poate determina blocajul fortelor psihice, al mecanismelor prin care se realizeaza performantele scolare si, in final, insuccesul.” (idem, 234).

Revenind insa la definitia insuccesului scolar real, trebuie subliniat faptul ca obiectivitatea lui apare din raportarea la normele scolare. Insuccesul scolar reprezinta “ramanerea in urma la invatatura sau neindeplinirea cerintelor obligatorii din cadrul procesului instructiv-educativ, fiind efectul discrepantei dintre exigente, posibilitati si rezultate” (idem 230). Trebuie facute insa niste distinctii, deoarece exista diferite forme ale insuccesului scolar, precum:

- insucces generalizat – situatie care priveste viata scolara in ansamblu;

- insucces limitat – dificultati doar la anumite materii;

- insucces scolar de tip cognitiv – nerealizarea obiectivelor scolare;

- insucces scolar de tip necognitiv – incapacittaea elevului de a se adapta mediului scolar– insucces scolar cu caracter episodic – dat de anumite circumstante;

- insucces scolar ca fenomen de durata – acumularea de lacune in perioade mari de timp (semestru, an).

Unul dintre cele mai importante aspecte ale insuccesului scolar il reprezinta impactul psihologic pe care acesta il are asupra copilului, deoarece insuccesul scolar influenteaza imaginea lui de sine, in sensul degradarii ei si a subaprecierii propriilor capacitati. Ulterior, aceasta va insemna si supraaprecierea altor probleme intalnite, situatii in care copilul, considerand ca nu are competentele necesare pentru depasirea obstacolelor, nu se va mobiliza, ajungand sa lucreze sub nivelul posibilitatilor reale. Se formeaza asadar un cerc vicios, marcat de sentimente de inferioritate, culpabilitate, excluziune, iar uneori chiar comportamente deviante (violenta, abandon scolar), toate acestea reprezentand efectele cumulative ale esecului scolar (idem 235). In aceasta situatie intervine, de fapt, acea capacitate de care dispunem pentru a ne apara imaginea de sine, de a face fata evaluarilor negative. O modalitate de mentinere a unei imagini de sine pozitive o reprezintă sistemul autoatribuirilor (ibidem):

- atribuiri externe: invocarea unor cauze exterioare, ca de exemplu dificultatea sarcinii respective;

- atribuiri interne: este vorba despre considerearea drept cauze a unor trasaturi specifice propriei persoane, dar mai putin importante si in general trecatoare, precum oboseala, neatentia, insuficienta efortului, ceea ce asigura protejarea trasaturilor de personalitate situate la un al nivel de valorizare.

Fazele insuccesului scolar (idem, 231):

- Faza premergatoare – apar primele probleme in realizarea sarcinilor scolare (primele lacune, incetinirea ritmului fata de al celorlalti colegi, lipsa dorintei de a invata), dar este faza in care situatia poate fi corectata destul de usor;

- Faza de franare propriu-zisa – apar acumularea de goluri mari, aversiunea fata de invatatura si profesori, nu se manifesta incercari independente de indeplinire a sarcinilor etc.

- Faza esecului scolar formal – apar repetentia sau abandonul scolar, cu consecinte negative asupra dezvoltarii personalitatii si a integrarii sociale si profesionale ulterioare, deci nelimitarea conceptului de insucces scolar doar la nivelul a ceea ce se intampla in cadrul scolii, deoarece eficienta invatarii este verificata, pana la urma, prin competentele reale dobandite in cadrul scolii si probate apoi pe piata muncii, deci nu este o problema pedagogica, ci una socioeconomica.

Factorii insuccesului scolar

Studiile au aratat ca niciun factor nu este hotarator si ca de obicei este vorba despre un cumul de factori, iar fiecare situatie de insucces scolar este unica.

Cele trei mari categorii de factori care pot determina insuccesul scolar sunt:

1. Factorii individuali;

2. Factorii familiali;

3. Factorii scolari;

1. Factorii individuali:

Doar in primele clase nivelul de inteligenta determina in proportie de 50% succesul scolar. Aceasta influenta a nivelului de inteligenta scade ulterior, pe parcurs intervenind multi alti factori individuali. Insa inainte de analizarea unui insucces scolar este necesara evaluarea IQ-ului respectivului elev, pentru eliminarea situatiei in care insuccesul lui este cauzat de un nivel al IQ-ului, aflat sub limita normala. Nu este o procedura simpla si cu rezultate reale de fiecare data, deoarece factorul principal care asigura calitatea acestor evaluari il reprezinta competenta examinatorului: ceea ce decodifica el din rezultate este mai important decat valorile stabilite de testul in sine (idem, 236).

Inteligenta poate deveni factorul hotarator al unui insucces scolar atunci cand este vorba despre deficiente mentale. “Deficienta mentala desemneaza o reducere de un anumit grad a capacitatilor psihice, fapt ce determina dereglari ale mecanismelor de adaptare ale individului la conditiile de mediu si la standardele de convietuire sociala” (idem, 237).

Nivelul IQ-ului si inteligenta corespunzatoare:

- mai mare de 130 – inteligenta superioara (supradotare);

- intre 90 şi 110 – inteligenta normala;

- intre 70 si 80 – inteligenta de limita;

- sub 70 – deficienta mentala (deficienta mentala usoara – intre 55 si 70, deficienta mentala moderata – intre 40 si 55, deficienta mentala severa - intre 20 si 40 si deficienta mentala profunda – sub 20).

In cazul in care motivul insuccesului scolar este inteligenta sub limita, copilul trebuie indrumat catre scolile speciale.

In cazul inteligentei de limita, atunci cand copilul are capacitate de invatare si de adaptare la cerintele unui colectiv cu nivel de inteligenta normal, el poate fi mentinut in colectivitatile scolare normale.

Specificul elevului cu inteligenta de limita: “inteligenta generala fluida saraca, conduite operatorii inferioare varstei cronologice, aptitudini verbale nedezvoltate, oscilatii în performantele intelectuale, raspunsuri date intr-o manieră inegala (adesea lacunara), nevoia unui interval de timp si a unui ajutor din partea educatorului pentru mobilizarea capacitatilor intelectuale in oferirea unui raspuns corect, dificultati in insusirea cititului si scrisului, precum si a calculului aritmetic, dificultati in realizarea operatiilor de analiza si sinteza, comparatie, abstractizare, clasificare cu continut semantic, deficiente de colaborare si de stabilire a unor relatii interpersonale, ca urmare a unei imaturitati socioafective, lipsei de stapanire, de autocontrol si autoreglare, reactii de opozitie, de indisciplina si, in general, atitudini negative fata de scoala” (ibidem). Este foarte importanta diagnosticarea corecta a inteligentei de limita, deoarece are multe particularitati comune cu deficienta mentala usoara, insa potentialul de invatare al acestor copii este altul.

In ultimii ani, accentul s-a mutat de pe conceptul de potential intelectual, pe cel de potential de invatare, adica nu mai este important doar ceea ce a invatat deja copilul (testele de inteligenta evalueaza aspecte incheiate ale dezvoltarii proceselor cognitive), ci ceea ce poate sa invete in continuare. Studiile au analizat ceea ce poarta denumirea de zona proxima a invatarii, adica acea diferenta dintre potential si nivelul dezvoltarii (idem, 238). Testele care masoara potentialul de invatare determina: viteza invatarii si capacitatile de conservare si aplicare a ceea ce s-a invatat. De asemenea, a aparut si ideea de educabilitate cognitiva, adica de interventie in deficientele constatate, in scopul ameliorarii eficientei intelectuale.

De cele mai multe ori insa, factorii individuali ai copilului care pot determina insuccesele scolare sunt: starea de sanatate, dezvoltarea fizica (care, in anumite conditii, pot induce stari de oboseala defavorabile invatarii), starea afectiva, motivatia, personalitatea. Tot aici intra si aspecte care tin de echilibrul fiziologic si care se pot manifesta la nivel de sistem respirator, circulator, endocrin sau la nivel de metabolism. La fel de importante pot fi tulburari ale somnului sau alimentare. In multe situatii, elevii cu deficiente de ordin fiziologic pot fi etichetati ca fiind “lenesi”, ,,neatenti“, “rau-voitori”, “nepasatori ” sau, dimpotriva, supraprotejati. Ambele atitudini sunt in defavoarea copilului, prima putand duce la scaderea stimei de sine a acestuia, a doua facandu-l dependent de adulti si ezitant in a infrunta obstacolele.

Alte aspecte, care tin atat de natura somato-fiziologica, cat si de personalitate, sunt cele care se manifesta prin: ritmul si eficienta invatarii, puterea de munca sau rezistenta la efort. Sunt copii care, chiar si cu un nivel normal al inteligentei, se mobilizeaza mai greu si sunt mai lenti. Solutia nu consta in fortarea lor sa adopte un ritm mai rapid (rezultatul neputand fi decat insuccese care pot genera ulterior, cumulate, esecul scolar), ci respectarea ritmului propriu al fiecaruia (idem, 240).

Tot factor individual este si motivatia, care se poate intalni si in situatia elevilor cu capacitate mare de invatare, care nu au insa rezultate conform potentialului lor. La lipsa motivatiei se poate adauga o atitudine negativa fata de scoala, care poate duce la refuzul de a indeplini sarcinile primite.

Instabilitatea emotionala reprezinta, la randul ei, un alt factor individual important, manifestat prin gandire superficiala, lipsa de atentie, lipsa de dorinta de a depune efort, permanenta cautare de stimuli noi. O situatie de acest gen este cea a copiilor cu tulburari de atentie sau de hiperactivitate, precum cei cu ADHD (deficit de atentie cu tulburare hiperchinetica). Pentru acesti copii sarcinile trebuie sa presupuna o rezolvare rapida, de obicei recompensata (idem, 241).

2. Factorii familiali ai insuccesului scolar

Teoria handicapului social specifica faptul ca evolutiile scolare diferite sunt cauzate in primul rand de inegalitatile socio-culturale. Chiar daca acesta teorie a fost criticata pentru ca mentioneaza acest factor ca fiind unul major, realitatea este ca, in ciuda promovarii “egalitatii la sanse”, studiile arata ca, intr-adevar, rezultatele scolare ale copiilor sunt influentate de statutul social si cultural al familiilor din care provin sau de specificul mediului in care traiesc (idem, 242). In 1966, antropologul american Oscar Lewis, a dezvoltat conceptul de cultura a saraciei, care face referire la o serie de patternuri (tipare, modele) care se dezvolta intr-o comunitatate saraca, patternuri care influenteaza felul in care ajung oamenii din respectiva comunitate sa gandeasca si sa actioneze. Este vorba despre acel model familial, si totodata al comunitatii, pe care copilul il preia si de care in foarte putine cazuri are capacitatea de a se desprinde.

Dar chiar si atunci cand exista, din partea copilului, dorinta de a continua scoala, saracia poate determina parintii sa il retraga de la scoala sau sa nu il poata sustine intr-o forma de invatamant superior, nemaivorbind de aspecte precum: asigurarea unei hrane adecvate, a rechizitelor sau hainelor. Cea mai grava repercusiune este cea a abandonului scolar inainte de terminarea studiilor primare, obligatorii. In plus, saracia genereaza tensiuni si conflicte familiale si, nu in ultimul rand, frustrari ale copilului vizavi de situatia sociala a familiei lui.

In ceea ce priveste factorii culturali, ei se refera la nivelul de educatie al parintilor, care influenteaza nivelul aspirational cu privire la viitorul copilul si bagajul cultural al acestuia (valori, vocabular, accesul la manifestari culturale precum piese de teatru, expozitii, concerte etc.). Diferentele lingvistice (vocabularul fiecarui copil) creeaza diferentieri ale rezultatelor scolare chiar si in cazul copiilor cu potential intelectual egal, limbajul folosit in familiile superioare socio-cultural fiind mai asemanator celui utilizat la scoala. In situatii de dezacord intre valorile familiale si cele ale scolii, pot aparea protestul, refuzul scolar, violenta si, in cele din urma, inscucesul scolar (ibidem).

Alt factor familial important il reprezinta stilurile educative folosite in familie:

- stilul permisiv: control parental scazut, sustinere foarte mare, reguli si responsabilitati restranse;

- stilul autoritar: slaba sustinere a copilului, reguli stricte, valori precum: ordine, disciplina munca sau autoritate.

- stilul autorizat – imbina cele doua stiluri de mai sus, aflate la extreme, regulile exista, este verificata respectarea lor, dar nu apar sub forma de reguli impuse, ci sunt explicate copiilor motivele pentru care este bine sa le urmeze. Este un stil flexibil, in care apar, intr-un mod echilibrat, atat afectiunea, sustinerea, cat si fermitatea.

Climatul educativ familial/tiparul interactiunii familiale: studiile au aratat ca elevii cu rezultate mai slabe la invatatura dispun de un climat familial tensionat, cu dezacorduri intre parinti (inclusiv in ceea ce priveste educatia lui). Un tipar foarte des intalnit in cazul elevului cu rezultate slabe la invatatura este cel al mamei anxioase, fara autoritate, mult prea permisiva, superprotectoare, in timp ce tatal reprezinta cealalta extrema, fiind rigid, autoritar si irascibil (ibidem).

La fel, conflictele dintre parinti, de multe ori marcate de violente verbale sau fizice, reprezinta un alt aspect al unui mediu nefavorabil copilului. Acesta poate dezvolta timiditate, nesiguranta, sentimente de inferioritate sau, dimpotriva, aspecte la polul opus: agresivitate, violenta, agitatie. Un cadru adecvat cuprinde doi parinti in acord privind felul in care se raporteaza la copil, calm, intelegere, afectiune, sustinere, dar, in acelasi timp, fara sa se creeze copilului sentimentul de libertate nesfarsita, prin suprapunerea acestor aspecte pe o structura marcata prin disciplina si reguli coerente (idem, 245).

Nu in ultimul rand, in categoria factorilor familiali intra si tipul de structura familiala: conjugala (ambii parinti), monoparentala (un singur parinte care locuieste cu copilul), reconstituita (cel putin unul dintre parteneri a mai fost casatorit) sau adoptiva.

Divortul parintilor este, de asemenea, un factor de risc in ceea ce priveste performatele scolare, copilul ai carui parinti divorteaza putand dezvolta probleme psihologice sau de relationare precum: vinovatie, neputinta, frustrare, anxietate, rusine, confuzie. In acest caz conteaza insa si varsta copilului in momentul divortului parintilor.

Sunt putine insa situatiile in care un sigur factor este decisiv si, de retinut, “un factor poate deveni activ intr-un anumit context si inactiv in alt context” (de exemplu, nu conteaza doar situatia financiara precara a unei familii, ci si ceea ce genereaza ea si cum se raporteaza membrii respectivei familii la aceasta situatie) (idem, 245).

Factori scolari ai insuccesului (idem, 247):

- bugetul scolii, calitatea echipamentelor (din acest aspect sunt dezavantate scolile din mediul rural);

- calitatea programelor de invatamant;

- calitatea organizarii procesului de invatamant si continutul acestuia;

- metodele de predare-invatare (poate sa apara accentul pus pe invatare, memorare si nu pe descoperire si pe rolul activ al copilului in dezvoltarea structurilor lui intelectuale);

- pregatirea psihopedagogica a cadrelor didactice;

- personalitatea profesorilor;

- relatia profesor-elev;

- relatia scoala-familie.

In plus, in scoli in care se promoveaza elitismul si in care rezultatele la olimpiade dau masura calitatii lor, elevii medii sunt mai degraba ignorati, iar profesorii tind sa supraincarce materia care trebuie predata, scopul lor fiind acela de stabilire a unor performante (performante care insa pot fi atinse doar de catre unii elevi).

Nu in ultimul rand, in Romania inca se mai continua ideea ca atat in scoala, cat si in afara ei, elevii trebuie sa fie cat mai ocupati, de unde si numarul mare de teme pentru acasa, timpul acesta fiind, de fapt, timpul pe care copiii ar trebui sa-l petreaca jcandu-se, relaxandu-se (ibidem).

Programa nu include aspecte importante, care tin de stabilirea si mentinerea relatiilor interumane, de igiena personala, dezvoltarea autonomiei personale, dezvolatarea empatiei, dezvoltarea tolerantei a frustrare (in articolul anterior, referitor la toleranta la frustrare, am vorbit despre faptul ca in strainatate, inca din anii ’60 au fost introduse in scoli programe care sa creasca rezistenta la frustrarea a copiilor). Rolul scolii este acela de a pregati elevul pentru viata, iar informatiile obtinute trebuie sa aiba in primul rand rolul de a putea fi aplicate in exteriorul ei.

Bibliografie:

Salavastru, Dorina, Psihologia educatiei, Polirom, Iasi, 2004