Mesaj:
Buna ziua,
Am o problema care m-a aduce in pragul disperarii. Voi incerca sa va expun cat mai pe scurt situatia.
Fiul meu este elev in clasa pregatitoare, la o invatatoare de top la care m-am straduit un an sa ajung. Metodic este foarte buna,pare o doamna calda siplacuta dar pe partea emotionala este un dezastru. Fiul meu este un copil bun si cuminte. La gradinita si in alte medii nu am avut niciodata nicio problema legata de batai certuri etc. Este extrem de sociabil, lucru confirmat de educatori si psihologul de la gradinita. De cand suntem la scoala, fiul meu s-a schimbat foarte tare, a devenit introvertit si imi spune ca doamna il ignora. Au fost nenumarate zile in care copilul ne povestea ca a fost lovit si ca doamna nu zice nimic in situatiile respective. De 2 ori copilul a plecat singur de la semi pentru ca dna a iesit si nu le-a spus nimic el a crezut ca s-a terminat semiinternatul. Dupa o interventie la rinichi am rugat-o sa fie mai atenta putin cu copilul dar la catva zile copilul a fost trantit p jos si lovit de alti copii. Avand in vedere ca nimeni nu intervine, i-am spus copilului sa riposteze. La petrecerea de sfarsit de an, un baietel l-a lovit iar el ripostat dandu-i un pumn in cap. L-am certat si credeam ca a fost o intamplare nefericita intre copii. La doua zile, bunica baiatului respectiv il asteapta pe baietelul meu la iesirea din clasa si ii spune ca ii cel mai urat baiat din lume -are vreo 4 kg in plus – nesimtitul dracului si alte asemenea injurii. Am sunat mama, mi-am cerut scuze pentru ce a facut fiul meu dar nu asa trebuia procedat. Am mers la bunica sa-i cer socoteala cum a avut curajul sa imi agreseze psihic copilul fara sa discute cu noi sau cu doamna. Discutia a degenerat deoarece bunica imi spunea aroganta razand ca nu a facut nimic grav. Doar i-a spus ca ii urat …. Am fost la doamna sa vad cum ar trebui sa rezolvam conflictul, iar dansa mi-a dat de inteles ca d-na ii o persoana importanta si a fost adusa in scoala de catre director. Mi-a reprosat ca nu m-am interesat de copil decat o data in timpul anului scolar, desi halucinant eu mi-am luat de la inceputul anului in fiecare vineri copilul de la scoala si de fiecare data am stat cateva minute de povesti cu doamna. I-am facut saptamana trecuta diplomele de sfarsit de an doamnei, le-am scris si i le-am dus. Astea au fost 2 intalniri intr-o saptamana plus o sedinta care a avut loc saptamana trecuta. Si extrem de ciudat imi reproseaza ca am fost o singura data intr-un an la dansa!!!! As dori un punct de vedere pentru ca eu sunt in stare de soc. Ori eu sunt nebuna ori nu stiu ce sa zic. Va rog un sfat. Multumesc!

mai exact un punct de vedere despre ce? Daca relatia cu fiul Dvs a devenit mai complicata din diverse motive, puteti consulta (singur sau impreuna cu restul familiei) un terapeut de familie/copii care sa va explice mai pe larg genul asta de situatii. Daca va referiti la atitudinea doamnei invatator… nu stiu cine va poate raspunde mai concret decat dansa. Despre prioritatile relatiilor dlui Director… iar dificil. Incercati sa izolati putin intrebarile care va framante si sa ni le retransmiteti

dupa cum ati spus…. copilul este in grupa pregatitoare. din propria-mi experienta va spun ca stabilitatea emotionala, incurajarea din partea educatorilor (mai ales ca el este la semiinternat), precum si implicarea acestora in bunul mers la lucrurilor la scoala (copilul sa fie multumit, apreciat, dar si corijat cand este nevoie- bineinteles cu tact) sunt foarte importnate. poate mai importante decat bastonasele pe care le deseneaza, sau literele pe care le invata. pt ca daca unui copil nu i se pun aceste baze extrem de importante in copilarie ( bun-simt, repsect fata de sine si fata de ceilalti, empatie, dar si sa stie sa isi sustina punctul de vedere cand este nevoie) , atunci invatatura este fortata, pentru ca lui nu-i va placea sa mearga la scoala nici pe viitor, si deci aproape nula (cel putin in acest moment al vietii lui). mai incolo, d-ar putea ca copilul chiar sa refuze sa mai mearga la acea scoala, sa aiba tulburari de comportament, sau cine stie ce, mai ales ca ati spus ca de fel este un copil sensibil. mult succes!

Nu sunteti nebuna,sigur ceva sa intamplat din moment ce copilul a devenit exagerat de introvertit…”Este necesar ptr.echilibrul sau afectiv si intelectual,ca el sa poata dispune de un sector de activitate a carui motivatie sa nu fie adaptarea la real ci dimpotriva, asimilirarea realului la eul sau,fara constrangeri sau sactiuni….”

Din pacate situatia sta asa: nu ati mers cu cadouri la "doamna" ! Asta este singura pb. Imediat ce veti incepe sa o cadorisiti o sa se schimbe si atitudinea ei fata de copil ! Din pacate asa stau lucrurile in scoala !

Ignoranta,prostia si nesimtirea stimata doamna, se poarta la toate nivelurile si in toate paturile sociale. Important pt. copilul dvs. este sa stie ca acasa este iubit si in siguranta. Explicati-i doamnei invatatoare ca are nevoie sa se simta in siguranta si la scoala. Daca nu intervine nici o schimbare in bine, cautati alte metode care sa fie benefice pt. copil. Nu lasati lucrurile asa.

O singura solutie, schimbati clasa. Oamenii sunt oameni, mai dau si rateuri… si Dvs nu aveti metode de a corecta astfel de situatii. (Nici ministerul invatamantului nu are…)

Una din datoriile parintelui e sa-si apere copilul de agresori si situatii traumatizante. Sunt sigur ca aveti deja un plan in minte. Ceea ce ma intriga este faptul ca ii spuneti copilului sa riposteze cand e lovit, apoi il certati cand o face…

Mesaj:
Familia mea a luat-o razna
Salutare,
Fac parte dintr-o familie normala, insa cu grave probleme comportamentale. Mama este o personalitate dornica sa se impuna si sa preia controlul(niciodata nu iesi in castig dintr-o discutie). Tata este pierdut in peisaj, incercand sa se strecoare printre neintelegerile familiale. Fratele meu, adolescent, si-a pierdut limitele si nu mai stie sa faca legatura intre normal si anormal.
Un exemplu concret: saptamana trecuta, fratele meu s-a certat cu mama, si-a iesit din minti si a spart un geam. Treburile acestea se intampla periodic la noi acasa, iar in ultima vreme au inceput sa se intensifice.
Eu incerc sa aplanez situatiile de acest gen, dar nu gasesc intelegere din partea nimanui.
In urma unor discutii am reusit sa ii conving sa accepte un ajutor de specialitate.
Va rog sa ma imi spuneti ce fel de consiliere sa aleg pentru ei, si daca exista vre-un serviciu de acest gen decontat de stat.

Exista terapia de familie care face minuni, insa nu stiu daca se face prin institutiile de stat. Trebuie sa cautati un psiholog de la spitalele sau policlinicile de stat. De obicei in spitale se face psihoterapie cu cei internati, dar la dvs. nu este cazul. Aveti de-a face cu conflicte intrafamiliale si trebuie vazut de unde vin si care este cauza.

Buna ziua, nu stiu cum sa mai procedez cu fiul meu diagnosticat cu schizofrenie paranoida.Chiar si sub tratament,in continuare este plin de ura,fara sentimente,nu reusesc sa comunic cu el,orice conversatie,oricat de scurta aduce tensiune..uraste tot si pe toti ce-i inconjoara,toti sunt vinovati de ceea ce i se intampla.Deja sunt depasita de situatie,sedintele la terapeut nu au adus nici o imbunatatire. Nu stiu cum sa mai procedez,pentru linistea lui si a celor din jur,pentru starile si sentimentele lui sufletesti.
Multumesc anticipat pentru raspuns. O zi minunata

Presupun că v-ar ajuta şi mesajul de aici. http://tinyurl.com/og5a399

poate ar fi o idee buna sa cereti mai multe pareri ale psihiatrilor, din pacate diagnosticul ramane in sfera psihiatrica si trebuie tratat ca atare (va rog nu inlocuiti tratamentul cu ceva homeopat sau cine stie ce alte alternative!). Daca nu este eficient tratamentul poate trebuie modificat. Succes!

Mesaj:
Buna ziua Credeti ca ar fii cazul sa apelez la un psiholog? Am 20 de ani copilaria sincera sa fiu nu prea am avut am asistat mai mult la certurile parintiilor mei dar nu prea m-a deranjat chestia asta banuiesc..sunt mai timida, antisociabila, retrasa de fel nu prea am un grup foarte mare de prieteni..ma simt trista zilnic fara motiv aparent am avut in trecut tente sinucigase..unele au ramas doar cicatrici fiecare are cate o amintire neplacuta…mai am momente cand ma simt fericita dar foarte rar…de scoala m-am lasat in clasa a 9 a nu am avut sustinere morala din partea alor mei chiar daca faceam ceva bine s-au nu tot timpul eram criticata pentru inutilitatea mea si esecul de care dadeam dovada am avut un iubit timp de 4 ani care s-a comportat foarte urat…ma insela pleca noptile ma jignea uneori lovea nu inteleg cum de nu am pus capat relatiei (posibil naivitatea mea de a spera ca se va schimba) am o fetita de 1 an si 5 luni dar aparent cand a implinit ea 9 luni tatal ei ne-a parasit fara motiv de atunci pana in prezent traiesc un adevarat cosmar…defapt acum s-a accentuat nu ma simt deloc in regula am fost (probleme medicale am doar cu inima si teroida in caz ca va ajuta la ceva) ma simt practic ca o umbra nu am chef de nimic si de nimeni doar sa stau in liniste sa ma scufund in ganduri sincera sa fiu am avut momente cand ma simteam ca mai am putin si ma prabusesc scriam o poezie isi facea efectul pe moment dar dupa nu a mai functionat ma simteam din ce in ce mai rau acum am un nou iubit o iubeste pe aia mica si pe mine face tot ce ii sta in puteri sa ma faca sa ma simt bine de multe ori ma ascund si nu ii spum cum ma simt cu adevarat..de multe ori observa ca ceva este neinregula cu mine am impresie ca involuntar il afecteaza cumva si pe el am momente cand am crize de nervi (asa le zic eu) plang timp de cateva ore bune fara oprire loc de munca nu am momentan…scoala urmeaza sa mi-o termin dar parca ceva ma tine in loc…simt ca ma sufoc ca nu am aer…e o senzatie greu de explicat in detaliat….relatia cu parintii mei nu este buna decat cu mama ma inteleg tatal meu in fiecare zii ma critica si imi aminteste cat de inutila sunt sau mai bine muream sau ca sunt un nimeni…si chiar asa ma simt…d-voastra ce credeti chiar trebuie sa merg la un psiholog pentru consultatii si o eventuala medicatie? sau este totul doar in mintea mea?( nu prea mai fac diferenta sincer dintre ce este in imaginatia mea sau realitate am momente cand vorbesc cu mine insumi si ma sfatuiesc….iau foarte greu decizii si din cele mai simple intrebari ca spre exemplu la o intrebare banala ca care nu as stii ce sa raspund este daca prefer ciocolata sau fructele de padure..).

din ce am citit, sunt de parere ca ai nevoie de ajutor din partea unor profesionisti. Ai trecut prin foarte multe si din cate povestesti am reusit sa extrag stare depresiva si anxietate. Amandoua se poate rezolva medicamentos si prin consiliere. Daca esti in Bucuresti te asteptam (gratuit) la cabinetul nostru www.cmibotezat.ro

Pe langa toate sfaturile f bune pe care le vei primi aici de la oameni de specialitate in ale terapiei ,te rog sa primesti si sfatul meu sincer: pe langa o terapie ,indreapta-te si pe partea religiei(este si asta o forma de terapie si,inca una ff importanta),participa la slujbe religioase,cauta-ti un duhovnic caruia sa ii povestesti toata starea ta de suferinta sufleteasca.Esti o fiinta care nu a avut copilarie,ai nevoie de multa afectiune,ca sa o poti oferi sufletelului care are nevoie de tine.Te imbratisez si iti doresc numai bine!!

Ai suferit mult,in cazuri ca ale tale ca si-n alte cazuri neplacute (mai mici ca ale tale) depresia si anxietatea exista insa daca persista in timp,de mult timp si iau in intensitate este clar ca ai nevoie de un specialist…Este important,dupa tot prin ce ai trecut ,sa-ti faci viata linistita cu noul partener fara interventia anumitor pers.(chiar si tatal daca te incarca negativ,de tensiune)ce-ti pot da” peste cap”tot echilibrul ,armonia.Alege doar lucrurile pozitive si inlaturale pe cele negative macar pentru o perioada(lucrurile negative fac parte din viata noastra,nu-i totul” in roz)”,ai nevoie de cat mai multa afectiune si liniste ca ranile tale sa se vindece nu sa se ”infecteze.”…Succes!

Si da,Doamna Godor are dreptate,ruga ajuta,este un alt fel de a medita,contacta cu sinele,cu universul care ne poate incarca de energie fiind totul o energie.Roaga-te in felul tau,cum simti…………….Succes!!!!!!!!!!!!!!!!

Este nevoie sa-ti refaci si controle la inima, tiroida cum ca starile de sufocare si indispozitie ,nevrozitate pote sa apara si din aceste motive….

Mesaj:
Familia mea a luat-o razna
Salutare,
Fac parte dintr-o familie normala, insa cu grave probleme comportamentale. Mama este o personalitate dornica sa se impuna si sa preia controlul(niciodata nu iesi in castig dintr-o discutie). Tata este pierdut in peisaj, incercand sa se strecoare printre neintelegerile familiale. Fratele meu, adolescent, si-a pierdut limitele si nu mai stie sa faca legatura intre normal si anormal.
Un exemplu concret: saptamana trecuta, fratele meu s-a certat cu mama, si-a iesit din minti si a spart un geam. Treburile acestea se intampla periodic la noi acasa, iar in ultima vreme au inceput sa se intensifice.
Eu incerc sa aplanez situatiile de acest gen, dar nu gasesc intelegere din partea nimanui.
In urma unor discutii am reusit sa ii conving sa accepte un ajutor de specialitate.
Va rog sa ma imi spuneti ce fel de consiliere sa aleg pentru ei, si daca exista vre-un serviciu de acest gen decontat de stat.

Va recomand sedinte de terapie de familie, insa nu se deconteaza, trebuie platite de dvs.

ati putea incerca intr-o prima faza, consilierea…acelea cred ca sunt decontate de stat. va tb sa va interesati mai bine.

Mesaj:
de 6 luni sotul a parasit domiciliul ( o noua relatie, ascunsa din 2013), dupa o casatorie de 10 ani si un copil minor de 3 ani. au trecut cu greu aceste luni. diferite stari si discutii. vom avea aceasta luna prima infatisare la divort (intentat de mine). nu stiu cum sa procedam sa ajungem sa discutam amiabil, prieteneste despre copil si ce vom face pe viitor. la telf e ok dar cand ne vedem in fata ies scantei. am incercat sa explic ce am gresit, sa nu mai intreb decat de copil. problema este ca femeia din viata sotului l-a schimbat complet. nu are putina compasiune pentru mine, respect ca sunt mama copilului. ne cauta cand nu este d-na in localitate. va cer sfatul cum sa procedam sa ajungem sa putem discuta despre toate problemele ce vor urma la divort, cu calm si intelegere.

Cunosc atat personal cat si profesional situatia prin care treceti. Tarziu am inteles ca relatia copilului meu cu tatal lui nu are legatura cu relatia mea cu fostul, ca cel mai important este binele copilului meu. Vad in tribunal adevarate batalii intre fostii soti iar copilul este la mijloc, intins la maxim, folosit ca moneda de razbunare si platire a politelor. Acum depinde de maturitatea emotionala a parintilor. Important sa aveti in minte binele superior a copilului.

incercati sa discutati cu sotul varianta in care, pe viitor (dupa divort), sa mergeti impreuna la un terapeut de familie care sa va poate invata atitudinile corespunzatoare in acest gen de situatie. Succes!

Tonul face muzica. Daca dumneavoastra va eliberati emotional de toata aceasta incarcatura (terapie EFT), veti privi situatia din afara, nu dinlauntru, reusind sa va stapaniti si sa setati un ton civilizat, la care sa nu renuntati. Aveti nevoie de sprijin: poate de la familie, prieteni, preot sau terapeut. Veti trece cu bine peste toate pentru dumneavoastra si pentru copil. Toate cele bune!

Lucrati asupra starilor emotionale, impreuna cu un consilier pe probleme de cuplu. Detasati-va de emotiile negative, acceptati situatia, si iertati-l. Asta se obtine in doar cateva sedinte. Dupa care veti gandi LA RECE, fara sa va implicati emotional, ce e mai bine pentru copil.

foloseste un mediator….. DUPA CARE, treci la terapie de consiliere, ca sa te recuperezi dupa divort… dupa rezolvarea problemei (adica, nu trebuie sa dai nas in nas nici cu sotul…), devii mai in masura sa te deschizi pentru o terapie care sa fie, intr-adevar, fructuoasa si folositoare si pentru tine….

Mesaj:
Buna ziua,
Am un baietel de 2 ani care este agresiv cu copiii de varsat lui sau un pic mai mari. Am epuizat toate cunostintelemele in a explica ca nu e bine ce face. Interesant este faptul ca, cu ceilalati copi mai mari se joaca foarte frumos, de asemenea si cu adultii, parca este alt copil. Va rog sa-mi dati un sfat in a-l ghida cum sa se comporte si sa realizeze ca violenta nu e o optiune. Multumesc!

ma gandesc ca este o faza in care nu permite ‘concurenta’ si poate ar fi o idee sa il fereti de eventuale conflicte pt o vreme in ideea ca o sa depaseasca aceste impulsuri. Daca persista, incercati sa stati de vorba cu un psiholog specializat pe aceasta categorie de varsta. Succes!

Copilul a preluat (din parc, probabil) un exemplu pe care-l urmeaza, atata tot. Nu e la varsta la care sa judece ce-i bine si ce-i rau, oricat i-ati explica. Solutia este sa aveti rabdare, sa evitati joaca cu grupa de varsta cu probleme si sa premiati comportamentul frumos. De asemenea, in cazul repetarii acestei atitudini, pedepsirea imediata si fara discutii (plecand din parc imediat, de exemplu, in niciun caz violent). Se poate rezolva cu multa diplomatie din partea dumneavoastra dar, in special, cu o hotarare de nestramutat, indiferent de protestele ce pot aparea. E vorba de un antrenament pentru viata aici, si raspunderea cade pe umerii dvs. Succes!

"Hipoglicemia este cunoscută că ar cauza probleme comportamentale şi manifestări colerice la copii. Toate acestea pot fi prevenite ingerând fibre concentrate, care prin ingestia fibrelor vor provoca o creştere mai blândă a glicemiei." http://wp.me/p48646-2IL Citiţi şi celelate articole din ‘Cuprins’, şi veţi afla mai multe apropo de dietă.

Mesaj:
Buna ziua,
Am un baietel de 2 ani care este agresiv cu copiii de varsat lui sau un pic mai mari. Am epuizat toate cunostintelemele in a explica ca nu e bine ce face. Interesant este faptul ca, cu ceilalati copi mai mari se joaca foarte frumos, de asemenea si cu adultii, parca este alt copil. Va rog sa-mi dati un sfat in a-l ghida cum sa se comporte si sa realizeze ca violenta nu e o optiune. Multumesc!

perseverenta este mama invatari, nu renuntati sa vb cu el despre faptul ca ceea ce face nu e bine, cu exemplificari, este o perioada care va trece dar cu rabdare si calm veti reusi! Iar sursele agresivităţii pot fi:

Frustrarea este una din principalele surse ale agresivităţii umane. Frustrarea (lipsirea) de obiect şi frustrarea de relaţie (de pildă, o iubire neîmpărtăşită, părăsirea partenerului, divorţul) conduc la manifestări ostile, distructive, din partea celui frustrat. Indivizii, adulţi sau copii, au o toleranţă diferită la frustrare, cei cu toleranţă scăzută fiind mai agresivi decât cei cu o toleranţă mai ridicată. De asemenea, copiii au, în general, o toleranţă mai scăzută la frustrare decât adulţii.

Teama, anxietatea constituie o altă sursă importantă a agresivităţii. De multe ori, copiii (dar şi adulţii!) care nu îşi pot exprima teama prin cuvinte, se comportă agresiv atunci când se simt angoasaţi sau ameninţaţi. Agresivitatea copilului se manifesă uneori chiar asupra obiectului care îi produce teamă: copilul aruncă cu pietre în căţeii de care se teme, îşi loveşte părintele care l-a ameninţă cu retragerea iubirii („Eşti copil rău, nu te mai iubesc”) sau cu părăsirea („Plec la alt copil”). Un copil cu un ataşament nesecurizat faţă de părintele său este greu de consolat atunci când este separat de acesta, iar în momentul revederii, în loc să se bucure, copilul se manifestă agresiv faţă de el: îl ceartă, îl loveşte, îl muşcă, plânge, urlă. Şi adulţii se pot comporta similar atunci când se simt ameninţaţi sau anxioşi.

Provocarea verbală, dar şi fizică constituie adesea o sursă sigură pentru un comportament agresiv atât la copii, cât şi la adulţi.

In prima faza: rObservati-l si identificati SURSA comportamentului sau. Observati ce se intampla…si de ce .

Mesaj:
Buna ziua!Ma aflu in fata unei situatii dificile in sensul luarii deciziei asupra divortului. Sunt casatorita de aproximativ 5 ani si nu am copii.Sotul meu e un tip anxios care in ianuarie 2014 a facut un atac de panica (urmare unui fibroscopii) cu repercursiuni in sensul ca si azi resimte o stare inexplicabila de frica continua (multe operatii de polipi in copilarie – traume), dupa multe discutii am reusit sa-l conving sa mearga la un psihiatru in prima faza (a urmat un tratament medicamentos o luna – el a decis sa intrerupa medicatia) iar acum merge la un psihoterapeut care vede unele progrese la el (eu mai putin – probabil dezamagirea de ani si ani)si face si terapie craniosacrala care il ajuta mult insa starea de agitatie continua persista. Ne certam in fiecare zi de la tot felul de nimicuri fiind super cicalitor si mai ales gelos si posesiv(asta am aflat acum 6 luni – fiind o persoana fff introvertita).Inca de la inceputul relatiei am incercat sa-l ajut sa-si corecteze unele tulburari comportamentale care ma deranjau mai ales in public in timp insa s-a izolat de toti prietenii a renuntat la sport si a devenit un captiv al rutinei serviciu casa si mereu lipit de mine asa am ajuns si eu sa nu mai pot iesi nicaieri singura. In prezent simt ca nu am pot substitui rolul barbatului intr-un cuplu – practic niciodata nu m-am simtit protejata si in siguranta el comportandu-se ca un copil mare pe care am tot incercat sa-l ajut cum am putut(am apelat si la preoti, psihologi, familie)ca intr-un final sa ajung sa-mi reproseze ca daca am fi facut un copil el nu ar fi trecut prin toate astea insa mereu ceva ma retinea sa i-au decizia asta pe de o parte problemele financiare (avem un credit ptr casa pe 30 de ani) si abea ne descurcam de la o luna la alta (desi amandoi suntem bugetari cu studii postuniversitare) si pe de alta parte nu il vedem in stare sa-si asume responsabilitatea cresterii unui copil. Dezamagita de la un an la altul m-am refugiat in munca sperand ca voi fi promovata insa sistemul corupt din Romania nu apreciaza valorile si competenta astfel am inca un esec si pe plan profesional (2 facultati si un master si nu se gasesc inca solutii pentru a fi promovata). De cand m-am angajat la actualul loc de munca (6 ani) am devenit fff buna prietena cu un coleg care mereu mi-a fost mereu alaturi chair oferindu-mi diverse solutii in ideea de a-mi salva casnicia. In urma cu un an cred mi-a marturisit ca s-a indragostit de mine si spre uimirea mea am raspuns sentimentelor lui nu-mi venea sa cred ce se intampla cu mine vorbeam in fiecare zi si la serviciu si mai ales seara pe mess ajungand sa ne cunoasteam destul de bine insa dragostea dintre noi a atins doar nivelul platonic – fizic nu s-a intamplat nimic intre noi. Din momentul acela a inceput o lupta in interiorul meu gandindu-ma in fiecare zi ce voi face mai ales din clipa in care colegul meu imi pusese intrebarea: ce asteptari ai de la relatia noastra? lucrul asta efectiv ma blocase eram intr-un cerc vicios. Astfel dupa o certa puternica cu sotul meu i-am spus colegului meu ca am de gand sa divortez ca am obosit sa lupt pentru o relatie care nu merge (sotul meu mereu sustinand ca e fericit si nu intelege de ce tot vad eu probleme)desi atat familia si cunostintele sesizau reactiile lui deplasate si comportamentul imatur. Dupa discutia legata de un posibil divort colegul meu a avut o reactie de baricadare efectiv a doua zi parca am fi fost doi straini bineinteles ca am raspuns cu aceeasi moneda cand aveam cea mai mare nevoie de el nu-mi mai oferea intelegerea si sustinerea de care aveam atata nevoie. In prezent ne eveitam si ne limitam doar in a discuta chestiuni de serviciu cand e chiar musai.I-am trimis un ultim e-mail in care ii uram tot binele din lume si raspunsul a fost ca se simte vinovat pentru distrugerea unei relatii si sa lasam timpul sa vindece ranile si poate intr-o zi vom discuta cum stau lucrurile in realitate. Dupa numeroase discutii cu sotul meu inclusiv cu terapeutul am ajuns la concluzia ca trebuie sa ne punem ordine in ganduri si sa luam o decizie fiind momentul sa incetam sa ne facem rau unul altuia. Va rog sa ma ajutati sa i-au o decizie corecta si buna (sotul meu imi spune ca inca ma iubeste si ca va fi de acord cu decizia pe care o voi lua eu). Ma gandeam sa cer iertare atat sotului meu cat si colegului meu pentru ca practic am facut 2 oameni sa sufere (neintentionat) constiinta ma mustra acut, insa deocamdata nu am puterea sa spun iarta-ma niciunuia dintre ei. Va rog sa-mi sugerati ce as putea sa fac in asa o situatie fara iesire pe care o traversez si care ma afecteaza mult pe zi ce trece. Va multumesc din suflet pentru timpul acordat si pentru intelegere si sper sa nu ma judecati pentru ca efectiv nici azi nu-mi explic cele intamplate fiind o persoana credincioasa si cu principii insa niciodata nu trebuie sa spunem nicioadata. Toate cele bune!

Buna. Din cele relatate am inteles ca mergi la cabinetul unui psihoterspeut. Daca nu ai obtinut rezultate, incercati , impreuna cu sotul ,un psihoterapeut de familie si cuplu. Sunt multe informatii de analizat si pus in ordine, si este nevoie ,si de participarea sotului la sedinte.

din ce ati scris, se pare ca stiti foarte bine ce este de facut. Ce va pot intreba eu aditional este: care sunt nevoile/dorintele pentru viata Dvs? Doriti sa traiti pt altii, sau pt Dvs? Solutia exista! Incercati sa mai ‘rotiti camera de filmat in alte unghiuri . Succes!

Draga doamna, s-a schimbat ceva in relatia cu sotul? Ma refer la nemultumirile care v-au determinat sa alegeti ideea divortului. Daca vreti sa mai dati casniciei inca o sansa, faceti ambii eforturi in aceeasi masura si stabiliti pasi clari, o perioada determinata de timp (trei luni, sase luni de ex.), mergeti la terapie amandoi si cereti terapeutului sa verifice progresul (el fiind neutru). Daca lucrurile se schimba semnificativ in bine, inseamna ca ati gresit sa doriti divortul. Succes!

Mesaj:
Problema mea este mai complicata. Pur si simplu ca urmare a unei viroze puternice respiratia mea a devenit controlata constient de creier E foarte greu sa revin la o respiratie normala. Este posibil ca creierul meu sa fi uitat sa respire necontrolat? Cind incerc sa uit de respiratie am sensatii foarte neplacute Ce trebuie sa fac? Situatia asta dureaza de aproape doua luni. Exista o ameliorare in ultimele zile dar…. mi-e teribil de greu. Am uitat sa precizez ca viroza care ma afectat asa tare a debutat cu o ocluzie stomacala asa ca respiram in acea perioada doar toracic si deloc abdominal. Exista sanse sa-mi revin? Ce trebuie sa fac?

ma gandesc ca ati dezvoltat o stare de anxietate in urma experientei recente si este posibil sa fi dezvoltat si o mica panica. Daca doriti, cereti parerea unui psihiatru care ar putea sa va recomande un tratament (chiar naturist) pt starile Dvs. Succes!

Merge si un tratament Naturist, dar mai merg si niste sedinte despre intelegerea situației.

Daca ar fi asa, s-ar opri in timpul somnului. Ceea ce nu se intampla! E doar o impresie. Se rezolva prin HIPNOTERAPIE.

Ce schimbare s-a produs in viata dumneavoastra dupa aceasta viroza? Ma refer la activitati, relatii… Cautati efectul ca sa gasiti motivul acestei stari.