Mesaj:
buna ziua.Am 22 de ani si sufar de depresie de ceva vreme.Am avut un soc emotional cand mi-am pierdut mama acum ceva timp in urma si de atunci toate lucrurile merg prost.Am o gandire negativista,ma enervez extrem de usor,am impresia ca toti sunt impotriva mea.Pur si simplu nu pot sa fiu calma.Exista tot timpul acel chef de cearta din orice lucru banal.Va rog ,ajutati-ma.

Condoleante! Perioada de doliu are nevoie sa se consume, pana atunci fiind ‘normal’ sa suferim modificari. Daca Dvs considerati ca va este greu sa depasiti singura aceasta perioada, sunt sigur ca o perioada de psihoterapie va poate fi de folos si, daca este nevoie, poate sa va ganditi si la urmarea unui tratament medicamentos. Succes!

Buna ziua Se intimpla adesea asa, ca o experienta cu o incarcatura atit de puternica, sa determine si depresie, si o adevarata degringolada emotionala mai apoi… Din pacate, lasat "de capul sau" (sa treaca de la sine) genul acesta de situatie tinde mai degraba a se complica, precum observi si tu. De aceea, cu cit i te adresezi mai repede, cu un ajutor specializat – cu atit mai bine. Eu, personal, lucrez foarte eficient intimplarile traumatizante, cu ajutorul tehnicii Emotional Freedom Technique (poti citi mai multe despre ea pe www.facebook.com/Cristina.H.B.Docan), asa incit recomandarea mea este sa gasesti o persoana care stie sa foloseasca acest instrument, pentru rapiditatea cu care se inregistreaza rezultatele dorite si eficienta metodei.

Ai nevoie de cineva cu care să-ţi împarţi suferinţa şi acel cineva poate fi un membru din familie, un prieten…… Depresia însă…… te forţează oarecum să cauţi un terapeut: este ca şi cum ai avea dureri cumplite de stomac şi tu încerci să te tratezi la o şuetă cu prietenii. Ei bine, şi sufletul doare, iar simptomul durerii de suflet este depresia, aşa că, alege un ,,doctor,,!

Ar fi minunat sa-ti pot spune ca vei iesi singura din aceasta stare, dar se pare ca vezi si singura ce greu e. Suferinta ta e normala, furia la fel, iar aceste "scapari" te elibereaza momentan de presiunea care exista in tine. Fa un efort sa mergi regulat o perioada la terapie (EFT, NLP etc.). Meriti sa lasi in urma aceasta lupta: tu impotriva tuturor sau invers. Meriti o viata mai buna. Numai bine!

Vine o vreme cind cei care ti-au fost alaturi pleaca in alt spatiu.Eu cred ca intre noi si ei circula doar iubirea,mirosurile si sunetul.Daca am baga de seama si am face meditatii macar o data in zi am fi mult mai aproape de ei .Ar trebui daca vrei sa faci mai multa miscare in natura,sa privesti mai mult frumosul natural si de cite ori iti vin ginduri negative intreaba-te ce as vrea,ce vreau sa fie si poti fauri un alt viitor .Pentru toti perioada aceasta sociala nu este foarte pozitiva dar noi putem sa o transformam in ceva magic daca incepem acum sa creem ginduri frumoase si situatii mai hazlii.Arghezi spune cu ceva timp in urma ;Din bube mucegaiuri si noroi

Creeat-am frumuseti si ginduri noi.

Este bine sa iesi din casa ,sa socializezi si sa cauti ceva sa te exprimi cum ar pictura,lucru de mina etc.

Mesaj:
Buna ziua,
Am nevoie de ajutorul si sfatul dumneavoastra in aceasta chestiune presanta pentru mine. Numele meu este Cristina, 30 de ani, studii superioare, mama a unui copilas de 6 luni. Si acum incep…
In luna Ian 2013 l-am cunoscut pe tatal copilului, la vremea ceea avand 29 de ani, (fara loc de munca, dependent de ruleta) ne-am indragostit nevoie mare la prima vedere, dupa o luna am ramas insarcinata. Si de aici potopul. In perioada de 8 luni si jumatate (Ian2013 Oct 2013) cat am stat la el eu am muncit, el nemuncind, in luna Sept tatal lui spunandu-mi de ce nu platesc ai mei datoriile la intretinere, banii mei, integral, ducandu-se pe mancare si toate celelalte. In secunda aceea nu am plecat desi in forul meu interior am simtit sa fac asta, pentru ca eram in perioada in care hotarasem in capul meu sa ii mai acord o sansa vreme de 3 sapt sa vad daca se trezeste la realitatea curenta, sarcina avansa, el nu muncea, eu il presam sa faca ceva pentru noi, el nimic, dupa care mi-am luat talpasita. Pana sa nasc a castigat la ruleta 2000 dolari care… evident ca s-au reintors acolo, in contextul in care ar fi putut contribui la cheltuielile de nastere si ce mai era de platit, dar nu a facut o.
Mentionez ca in perioada aceea analizele mi-au iesit prost, eram suspecta de hepatita, desi pana la urma s-a dovedit a nu fi nimic, totul de la stress si griji, analize pentru care ai mei au platit. Am nascut in Noiembrie cu ajutorul integral al parintilor mei, el sau ai lui neparticipand cu absolut nimic la nasterea copilului sau cheltuielile de dinainte.
Iarasi pe toata perioada sarcinii numai liniste nu am avut, eram presata sa fac avort de ai mei si ai lui, evident ca nu l-am facut, tatal lui ma sicana, cireasa de pe tort fiind faza cu cerutul bamilor pentru intretinere, in loc sa l determine pe fiul sau sa faca ceva cu viata lui, sa ne casatorim, sa ne pregatim ca familie, sa adune bani. Nu. Nu a fost asa.
Bun… Acum urmeaza partea si mai "frumoasa". Cu o zi inaintea externarii am decis sa ma intorc acasa pentru ca nu aveam nici un suport din partea lui, nu muncea, cu ruleta tot juca, si m am gandit la binele suprem al copilului desi in sufletul meu mi a fost tare greu sa accept acest esec si poate nici acum nu l-am acceptat, acela de a nu avea o familie, a fi maritata, si copilul sa nu aiba tata. In certificatul de nastere nu am vrut sa l trec, poate din orgoliu ca nu ne am casatorit, el in continuare sicanandu ma ca ce "el este un strain?" In momentul de fata munceste, e drept, de o luna, in strainatate.
Ai mei nu il sufera nicicum,din tigan nu il scot, este un pic mai inchis la piele, dar nici el si nici ai lui nu recunosc cum ca ar apartine etniei, eu nu ii sufar pe ai lui si mai nicicum ca urmare a comportamentului din timpul sarcinii. El doreste sa fie tata si in acte si sa ne casatorim, cel putin la nivel verbal, cum au fost de altfel si celelalte vorbe ale lui ca… Verba volant si anume.
Eu una nu mai stiu ce vreau de la el. Toata perioada asta m-a transformat, m a facut sa vad viata altfel, sa nu mai fiu naiva de dinainte. Problema cea mare este ca intr-o zi gandesc intr un fel, in alta in alt fel… Adica intr o zi m-as intoarce la el, in alta nici sa nu aud de el sau ai lui. Parintii mei mi au comunicat ca daca imi da prin cap sa ma impac cu el pot sa uit ca am parinti, vor considera ca am plecat in Alaska definitiv. In fiecare zi maica mea imi spune ca ma distrug daca il aleg pe el, si asta din luna Aug, ca totul va fi negru pentru mine si copil, ca imi va lua copilul, ca asta e de fapt un teatru pt a obinte copilul, ca el azi munceste maine cine stie, ca o sa mi l educe tatal lui, si multe. Stand in casa lor trebuie sa respect ceea ce spun ei, nu vor sa l lase sa si vada copilul, pana acum am facut o pe ascuns, de 4 ori in sase luni de zile. Si… Ii cred in stare pe ai mei sa considere ca daca am plecat ei au murit pt mine. Bunicul meu din partea mamei nu a mai vorbit cu tatal lui vreme de 25 de ani. Tatal meu s-a casatorit cu mama impotriva vointei mamei lui.
Si stau si ma intreb… Ce am de facut acum pentru copilul meu astfel incat sa nu-l traumatizez, sa nu-l privez de un tata, sa nu ma tarasca prin tribunale, caci se pare ca ar putea-o face, sa am o viata implinita, sa ma marit, sa fie bine pentru toata lumea, dar in primul rand pentru copil, apoi pentru mine, si restul pe locul trei.
Va rog mult sa-mi dati o idee, sugestie, cuvant de alinare. Va multumesc.

In adancul fiintei dumneavoastra ati luat deja hotararea. Nu va mai uitati inapoi, altfel riscati ca, mergand inainte cu privirea peste umar, sa…cadeti intr-o groapa adanca, din care sa nu mai puteti iesi…

parintele este cel care te creste, nu cel care te face! In rest, exista legea. Pare ca stiti ce este de facut si pana acum ati luat decizii rationale; excelent! Copilul primeaza! Sigur puteti gasi un partener pe masura. Succes!

Inca mai intalnesc femei care cred ca pot schimba barbatul de langa ele, care cred ca daca se marita si ii fac un copil atunci, ca prin minune, barbatul se maturizeaza si se apuca de munca, ba mai scapa brusc de dependentele pe care le are, iaca sa de dragul femei. Si se sacrifica femeia de dragul lui, poate, poate. Drept dovada vezi rezultatul, situatia in care te afli. Acum cel mai important este copilul tau. Ce iti doresti pentru el, in ce mediu vrei sa creasca?

Din ce povestesti, legea 80-20 primeaza….daca barbatul cu care traiesti are 80% defecte si 20 % calitati…. ar fi indicat sa zbori pentru libertatea ta si a copilului tau. In schimb sunt sceptic cu asumarea responsabilitatilor. Din experienta terapiilor de cuplu simt ca nu ai spus prea multe despre cele 50 de procente ale partii tale de vina in aceasta separare. E un lucru normal si noi ne intalnim aici doar cu nevoile tale si nici macar putin cu ale lui.

Draga doamna, mai intai de toate vreau sa spun ca stiti f bine exact ceea ce va doriti: l-ati cunoscut, l-ati luat, in pofida problemelor pe care le avea, ati facut cu el un copil, v-ati intors la parinti, constienta fiind ca e o solutie mai buna, etc. Acum, faptul ca simtiti ca oscilati, nu inseamna ca nu stiti ce vreti, ci ca sunteti putin speriata de viitor, de incertitudinea ca nu stiti ce va urma, cum va fi. "Toata perioada asta m-a transformat, m a facut sa vad viata altfel, sa nu mai fiu naiva de dinainte." Iata motivul, probabil, pt care acest om a aparut in viata dv si scopul acestui lucru. Asta nu inseamna ca trebuie neaparat ca acest om sa si ramana in viata dv, ceea ce stiti deja si dv, prin alegerea pe care ati facut-o deja, ati demonstrat acest lucru. Este mare lucru ca ii aveti alaturi pe parinti, desi nu au fost de acord cu anumite alegeri pe care le-ati facut, ei sunt in continuare alaturi de dv si va ajuta. Pe urma, in momentul in care femeile devin mame, incep sa gandeasca asa, mai intai copilul si tot ce e bine pt el, apoi eu, daca si cum se mai poate si pt mine ceva. Total eronat. Mai intai eu si apoi copilul, daca mie nu mi-e bine, nu are cum sa-i fie bine copilului, doar daca eu sunt eu bine pot sa fac astfel incat copilul meu sa aiba viata pe care i-o doresc. Este exact ca atunci cand calatoresti cu avionul si se intampla ceva, mai intai trebuie ca mama sa-si puna masca cu oxigen sa fie sigura ca ramane in viata ca sa-si poata ajuta copilul si sa-l pazeasca de rele, daca sta in putinta ei. Pt copilul dv, este mai bine sa fiti dv bine, daca sunteti bine aveti putere de munca, ganditi lucid, luati hatarari bune pt dv si copil, etc. Ca ramane fara tata, se mai intampla, nu ar fi nici primul, nici ultimul copil fara tata, si sincer, decat cu un tata care sa-l traumatizeze si alaturi de care sa aiba o viata nedorita, mai bine fara. De schimbat, tatal, e greu sa credem ca se poate schimba in viitor, daca faptul ca ati dorit sa intemeiati o familie si ati facut cu el un copil nu l-a facut sa se schimbe… nu stiu ce sa spun. Nu va lasati intimidata de santaj emotional din partea lui, multi fac asta, doar in speranta ca vor reusi s-o faca pe mama sa se razgandeasca, si asta doar cu gandul la binele lor, de multe ori. Nu toti suntem facuti sa fim parinti, ati dorit un copil si-l aveti, bucurati-va de el si fiti pozitiva, viata va inchide poate o usa, ca sa va deschida o alta, care e benefica pt dv. Bazati-va pe instinctul dv, acesta nu insala niciodata, desi asa cum am spus, stiti f bine ceea ce va doriti. Succes!

Draga mea, stii foarte bine ce ai de facut. Ai toate elementele necesare spre a lua o decizie. De ce te mai incurci cerand sfatul sau permisiunea? Doar ca sa nu-ti asumi responsabilitatea deciziei? Acum esti mamica, ai cea mai mare responsabilitate din lume. Orice decizie ai lua de acum incolo e nimic pe langa decizia pe care ai luat-o de a pastra copilul. Orice ai decide, mergi inainte. Ca faci bine sau rau – mereu va fi cineva dispus si disponibil sa comenteze pana in panzele albe. Si ce? E viata ta. Numai bine!

Mesaj:
buna! am o relatie in care nu ma simt implinita desi el ma iubeste foarte mult,ma respecta si ma alinta si ar face tot ce-i sta in putere pentru a ma vedea fericita. noi am fost impreuna doua luni dupa care am fost despartiti deoarece eu mi-am facut o alta relatie timp de 4 luni din acelasi motiv ca nu ma simteam implinita,dar dupa ce s-a intors in tara ne-am reimpacat…de ce am facut asta nu stiu… faza este ca acum cel cu care am stat 4 luni ma cauta sa ne impacam dar mi-a gresit mult,ba chiar mi-a cerut banii pentru drumurile pe care le-a facut cu mine in cele 4 luni motivand ca s-a simtit folosit si abandonat. un gand ma face sa ma intorc dar daca-l iubeam nu ma mai desparteam de el. am impresia ca de iubit nu-i iubesc pe nici unul dar nu stiu ce sa fac sa scap de neimplinirea asta si sa nu cad in vre-o depresie…deoarece sunt momente in care nu-mi vad rostul…si chiar ma gandesc la lucruri urate…

Stiu ca nu o sa iti place ceea ce iti spun. Implinirea pe care o cauti nu o sa o gasesti nici la urmatorii iubiti oricat de minunati sunt ei. Implinirea este important sa o cauti in fiinta ta,nu in exterior. Oricat de minunati sunt iubitii tai tu nu esti implinita….intelegi ideea? Cauta sa te intelegi pe tine, ce iti place ce nu iti place, ce te implineste si ce nu, intra intr-un proces de introspectie SINCER si cauta ceea ce lipseste, apoi priveste in relatiile tale. De mare ajutor iti poate fi un specialist care cunoste foarte bine tot acest proces. MULT SUCCES!!!

de acord cu cele scrise mai sus… incearca sa investesti o perioada in propria ta dezvoltare in loc de a o cauta in altii. Daca nu am ajuns in prezent, ne va fi foarte greu sa mergem spre viitor. Succes!

Uite un articol foarte bun scris de un barbat.

http://crististefan.com/relatii-remarcabile/

Uite, o sa facem un test. Zic asa: sa spuna "de acord" sau "dezacord" toti cei care mai stam pe aici si ajutam cu ce putem pe cei ca noi.
Afirmatia pe care eu o cred este: Nimeni nu are cum sa ma faca fericit, in afara de mine.

ai cumva pana in 18 ani?

Acord total! Se pare că tu nu te simţi împlinită, oricare ar fi împrejurările, deci caută-te pe tine însăţi mai întâi. Apoi, vezi care bărbat te iubeşte şi….. Vezi însă ca definiţia iubirii să fie cea corectă, pentru că altfel te vei trezi din nou neîmplinită……

Draga mea, asculta-ti instinctul si cugetul. Apoi, asculta-ti si sufletul si intelege ca tu ai rolul tau pe pamant, un rol pe care niciunul din ceilalti 7 miliarde de oameni nu-l poate implini in locul tau. Meditand la aceasta, vei afla ca fericirea exista deja in tine. Ce ni se intampla, elementele externe, ne pot face sa pierdem temporar legatura cu ea, dar ea exista acolo si asteapta sa o scoatem la iveala. Tu cum vei face asta? Numai bine!

Mesaj:
Buna ziua! Am 39 de ani, sotul are 42 si suntem parintii unei fete de 15 ani si a unui baietel de 9 ani.Eram o familie normala si fericita, pana cand am aflat ceva care ne-a tulburat foarte mult si ne-a dat peste cap viata. Baiatul nostru are un coleg de clasa care ii este si prieten si in weekend-uri se viziteaza si petrec cateva ore impreuna, fie la noi acasa, fie la el. Ieri am aflat cu stupoare ca, pe langa joaca sau privit la TV, mai faceau si altceva: isi pupau unul altuia penisul si funduletul. Ambii baieti au recunoscut acest lucru, spunand ca s-a intamplat de cateva ori. L-am intrebat pe baiatul meu unde a vazut astfel de lucruri si mi-a spus ca si de pe internet, dar a auzit si la colegii de clasa. Din cate am inteles de la el, lui i-a apartinut ideea, iar celalalt a fost de acord. Ultimele doua dati cand s-au intalnit, celalalt baiat a spus sa nu mai faca deoarece nu e bine si nu s-a mai intamplat nimic.
Am stat de vorba cu copilul nostru si i-am explicat ca nu e deloc bine ce a facut, nu l-am certat si nu l-am batut, l-am rugat sa fie de acum mai deschis fata de noi si sa ne spuna tot ce se intampla si mai ales daca mai are astfel de curiozitati. Noi vorbeam cu el si pana acum despre tot felul de lucruri (ne-a spus despre fetele de care ii placea, inca de la gradinita)si nu stim cum a putut sa tina secret acest lucru.Nu cred ca realizeaza cat e de grav ce au facut!
Este un copil inteligent, cu rezultate foarte bune la scoala (e in clasa a III-a), este iubitor, ascultator, respectuos si tocmai de aceea a fost un soc atat de mare sa aflam aceste lucruri despre el.
Va rog sa ne sfatuiti cum ar trebui sa procedam pentru ca aceste lucruri sa nu se mai repete! Va rog mult si va multumesc anticipat!

sunt proaspat parinte si am testat pe pielea mea ingrijorari pentru cele mai banale intamplari, inteleg cat de greu este sa fim obiectivi, de aceea incerc sa va incurajesz ca mama si sa va transmit ca ceea ce ati observat la copil poate fi o simpla curiozitate-normala pentru varsta lor si ca ati procedat foarte bine purtand o discutie deschisa cu el

Buna ziua! Nu va impacientati! Sunt curiozitati de copii ce au la baza informatii nepotrivite. Explicati-i ca nu e bine, ca se poate imbolnavii si apoi va trebui sa mearga la doctor, ca exista o varsta pentru a descoperii toate acestea si ca daca este curios chiar puteti sa-i aratati diverse carti in care poate vedea ce inseamna contactul fizic intre 2 oameni. Cred ca ar mai trebui sa afle ca oamenii ajung sa faca dragoste cand se iubesc, dar dupa ce trec de 16-17 ani. Iar asta este potrivit sa fie intre 2 persoane de sex diferit. Bineinteles nu ar trebui uitat ca totul sa fie transmis cu blandete. In acelasi timp poate puteti verifica la ce se uita pe internet, in history. Copiii de azi stiu si afla foarte multe lucruri. Pentru a-i ocupa timpul, si consuma energia, poate acum pe vara il dati la inot sau alt sport sau doar puteti gasi modalitati de a-l tine ocupat. Dupa ce vorbiti cu el, considerati capitolul incheiat si nu mai aduceti vorba, dar din umbra urmariti cu mare atentie si supravegheati orice miscare. Toate bune!

Mesaj:
Buna ziua!dupa o relatie de 17 ani ,am decis sa divortez datorita agresiunilor fizice si verbale ale sotului. am incercat sa-i stopez furia si sa nu-i alimentez gelozia prin toate metodele posibile. in momentul in care m-a lovit si agresat verbal in fata fiicei noastre de 11 ani, am decis sa pun punct acestei relatii.
Momentan nu lucrez de 5 luni, fapt care a declansat o depresie crunta. am decis sa parasesc orasul natal. insa nici aici nu-mi gasesc linistea. nu reusesc sa gasesc un job, mi-am pierdut increderea in fortele propii si nu reusesc sa gasesc nici o cale de iesire.
De 3 ani am o relatie. E un om deosebit! La randul lui, are un copil de 5 ani. Daca la inceput totul era frumos si copilul ma accepta… brusc a inceput sa ma respinga. V-as fi recunoascatoare daca m-ati indruma cumva… nu stiu cum sa ma port cu el. Daca incerc sa ma apropii de el devine agresiv si ma respinge.
Tin sa mentinonez ca si in fosta relatie a actualului sot au existat probleme (gen socrii care care ”participau”la educatia copilului intr-un mod negativ). La aceasta varsta copilul inca are probleme mari de exprimare, agresivitatea fiind cea mai grava problema.
Va rog din suflet sa ma ajutati a reusesc cumva sa il recastig. Tin sa mentionez ca niciodata nu am vorbit urat cu el, nu l-am certat, nu l-am lovit. Tocmai de aceea nu inteleg brusca lui schimbare. A inceput sa-si respinga si tatal spunand ca nu vrea sa mai vina acasa, daca eu sunt acolo. Nu stiu cum sa reactionez in fata unui copil de 5 ani, nici cum sa-i explic ca nu vreau sa il iau pe tatal lui ci ca toti suntem o familie si ca ar trebui sa ne iubim si respectam. Va multumesc frumos!

Inteleg ca sunteti intr-o situatie care nu e deloc usoara, atat ca urmare a faptului ca nu lucrati, cat si datorita acestei aparente respingeri a copilului noului dvs partener de viata. La o prima vedere, situatia dumneavostra pare prea complexa pentru a fi discutata pe un forum. In cazul in care doriti, este posibil sa programati pe site-ul www.psihoterapiefamilie.ro o prima sesiune de psihoterapie online pe care o achitati doar daca doriti sa continuam impreuna drumul spre gasirea raspunsurilor dvs. Dr Rares Ignat – psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata de cuplu si familie

va felicit pentru decizia luata, chiar daca a fost una grea, mult curaj pe mai departe!

Mesaj:
Buna ziua, as dori sa-mi lamuresc cateva lucruri.Sper ca se poate. In urma unor introspectii am constatat ca sunt o persoana cu probleme de comunicare. Am tinut sa va scriu personal in speranta ca imi veti raspunde la fel.
In urma cu trei luni de zile m-am angajat la un nou loc de munca deoarece vechiul loc mi s-a parut fara perspective ( de fapt am reusit sa invat noul dar nu am reusit sa avansez si am plecat). La noul loc de munca m-am adaptat destul de greu, treptat si parca silita sa accept adevarul. (ma angajasem pe un post inferior si in conditii mai grele de munca decat la anteriorul), dar tot pe acelasi domeniu. Mi-am zis ca doar asa se poate face evolutia. Trei luni de zile m-am chinuit sa invat ce inseamna schimbarea si intr-un final am reusit. Dar sunt foarte, foarte mahnita si chiar am avut accese de furie cateva zile la rand, desi nu mi le-am exprimat explicit la locul de munca, toate au "explodat" acasa. Singura exceptie este ca am facut o greseala: contractul mi s-a prelungit asa cum ma gandeam fara sa fiu anuntata. Atunci am comunicat sefilor intentiile mele, cu mare greutate, (parca era revelatia adevarului)…acelea de a avansa pe un alt post. Si totusi am semnat contractul.
Ca mai tarziu sa imi depun singura preavizul fara sa am vreo acoperire la alt loc de munca asa cum mi-am anuntat sefii. Au observat incapatanarea mea,iar seful m-a anuntat in legatura cu un post vacant superior. Am convenit la acest lucru dar fara sa mai confirm ulterior asa cum mi s-a spus, parca aveam blocaje (ma simteam limitata si duala, poate si din orgoliul, daca nu voi reusi?!) si aveam temeri fata de responsabilitatile care vor veni. Asa ca am tacut. Am facut exact ce am facut la vechiul loc de munca, incapacitatea de a avansa datorita blocajelor de comunicare si incredere in mine. Tin sa mentionez ca am 27 de ani si inca sunt in cautari. Am si cateva probleme in familie, de aici si accesele mele de furie si dezorientare.
Intrebarea mea: ce este de facut in acest sens cu felul meu de a fi? Din cauza aceasta nu reusesc sa merg mai departe.
Va multumesc.

Nu as numi "fel de a fi", ceea ce descrieti d-voastra. Pare ca va autosabotati, mai mult sau mai putin inconstient… Doriti sa avansati in cariera, sa domonstrati ca sunteti competenta si totusi luati decizii sau generati situatii care au efect contrar, din impulsivitate, din teama ca nu sa aveti resurse suficiente sa reusiti, poate din aceste motive deveniti defensiva, ingrijorata, vreti si nu vreti locul de munca, responsabilitatea care decurge… Ceea ce este de facut, este sa incercati sa vedeti cine/ce este acest "sabotor", de unde blocajele, de ce nu puteti spune ce doriti/ce aveti nevoie, de ce faceti ceea ce faceti, desi nu este in interesul d-voastra imediat sau pe termen lung. Recomand deci, consiliere/psihoterapie, ce doriti d-voastra sa alegeti. Numai bine!

RASPUNS: Ok, am inteles ce trebuie facut in legatura cu problema mea insa cum sau unde se pot face sedintele de psihoterapie?

Sedintele le puteti face in cabinetul specialistului. Eu sunt consilier psihologic si va pot ajuta, de pilda. Ma puteti contacta, daca doriti, in privat. Mai sunt si alti colegi aici, apti, care au toate datele in acest sens: in principiu, drept de libera practica, analize personale (dezvolatrea personala obligatorie…). Cel mai important este ca d-voatra sa va simtiti confortabil in prezenta persoanei si sa simtiti ca puteti colabora. Succes!

RASPUNS: Buna ziua,
Am fost la un cabinet de psihoterapie din Bistrita, asa precum m-ati sfatuit. Am inceput sa cred ca am o problema, insa nu eu eram cea cu probleme, ci cred ca ceilalti au una mai mare. Nevoia de bani. O sedinta in privat de o ora pentru un contracost destul de mare.
Nu am reusit sa schimb nimic la mine, chiar si daca as mai fi mers inca la 20 de sedinte. Constatarea mea e clara: psihologii furnizeaza sfaturi, opinii simple care costa bani multi; pentru asta sunt platiti. Nu pot schimba caracatere, personalitati, moduri de gandire, le pot doar influenta. Aceleasi sfaturi, opinii le poti auzi de la un bun amic sau prieten, coleg, etc, si inca pe gratis.

incercati sa gasiti un prieten psiholog/psihoterapeut care sa va explice mai in detaliu ce ar trebuie sa se intample intr-o psihoterapie bine executata. A va opri din a face ceva ce nu doriti, sau sa faceti ceva care doriti fac parte din ‘ce este de facut’-ul pe care l-ati solicitat Dvs. initial. Daca nu va plac anumite parti ale dvs, incercati (poate) sa le reeducati. Aceasta reeducare va lua timp si ocazional indrumare, din pacate pt toata lumea nu tot timpul este si gratis! Daca ati intalnit specialisti nesatisfacatori, sau abuzivi, incopetenti, etc., cel mai bine este sa ii reclamati si sa cautati pe altcineva. Nu suntem toti incompetenti si/sau profitori. Daca mai aveti intrebari sau situatii/reflectari specifice puteti sa le postati aici si vom incerca sa contribuim cum putem. Succes!

Va recomand o dezvoltare personala utilizand tehnicile psihodramei Moreno dar in grup si nu individual.Mult succes.

Mesaj:
Buna ziua,
Am nevoie de ajutorul si sfatul dumneavoastra in aceasta chestiune presanta pentru mine. Numele meu este Cristina, 30 de ani, studii superioare, mama a unui copilas de 6 luni. Si acum incep…
In luna Ian 2013 l-am cunoscut pe tatal copilului, la vremea ceea avand 29 de ani, (fara loc de munca, dependent de ruleta) ne-am indragostit nevoie mare la prima vedere, dupa o luna am ramas insarcinata. Si de aici potopul. In perioada de 8 luni si jumatate (Ian2013 Oct 2013) cat am stat la el eu am muncit, el nemuncind, in luna Sept tatal lui spunandu-mi de ce nu platesc ai mei datoriile la intretinere, banii mei, integral, ducandu-se pe mancare si toate celelalte. In secunda aceea nu am plecat desi in forul meu interior am simtit sa fac asta, pentru ca eram in perioada in care hotarasem in capul meu sa ii mai acord o sansa vreme de 3 sapt sa vad daca se trezeste la realitatea curenta, sarcina avansa, el nu muncea, eu il presam sa faca ceva pentru noi, el nimic, dupa care mi-am luat talpasita. Pana sa nasc a castigat la ruleta 2000 dolari care… evident ca s-au reintors acolo, in contextul in care ar fi putut contribui la cheltuielile de nastere si ce mai era de platit, dar nu a facut o.
Mentionez ca in perioada aceea analizele mi-au iesit prost, eram suspecta de hepatita, desi pana la urma s-a dovedit a nu fi nimic, totul de la stress si griji, analize pentru care ai mei au platit. Am nascut in Noiembrie cu ajutorul integral al parintilor mei, el sau ai lui neparticipand cu absolut nimic la nasterea copilului sau cheltuielile de dinainte.
Iarasi pe toata perioada sarcinii numai liniste nu am avut, eram presata sa fac avort de ai mei si ai lui, evident ca nu l-am facut, tatal lui ma sicana, cireasa de pe tort fiind faza cu cerutul bamilor pentru intretinere, in loc sa l determine pe fiul sau sa faca ceva cu viata lui, sa ne casatorim, sa ne pregatim ca familie, sa adune bani. Nu. Nu a fost asa.
Bun… Acum urmeaza partea si mai "frumoasa". Cu o zi inaintea externarii am decis sa ma intorc acasa pentru ca nu aveam nici un suport din partea lui, nu muncea, cu ruleta tot juca, si m am gandit la binele suprem al copilului desi in sufletul meu mi a fost tare greu sa accept acest esec si poate nici acum nu l-am acceptat, acela de a nu avea o familie, a fi maritata, si copilul sa nu aiba tata. In certificatul de nastere nu am vrut sa l trec, poate din orgoliu ca nu ne am casatorit, el in continuare sicanandu ma ca ce "el este un strain?" In momentul de fata munceste, e drept, de o luna, in strainatate.
Ai mei nu il sufera nicicum,din tigan nu il scot, este un pic mai inchis la piele, dar nici el si nici ai lui nu recunosc cum ca ar apartine etniei, eu nu ii sufar pe ai lui si mai nicicum ca urmare a comportamentului din timpul sarcinii. El doreste sa fie tata si in acte si sa ne casatorim, cel putin la nivel verbal, cum au fost de altfel si celelalte vorbe ale lui ca… Verba volant si anume.
Eu una nu mai stiu ce vreau de la el. Toata perioada asta m-a transformat, m a facut sa vad viata altfel, sa nu mai fiu naiva de dinainte. Problema cea mare este ca intr-o zi gandesc intr un fel, in alta in alt fel… Adica intr o zi m-as intoarce la el, in alta nici sa nu aud de el sau ai lui. Parintii mei mi au comunicat ca daca imi da prin cap sa ma impac cu el pot sa uit ca am parinti, vor considera ca am plecat in Alaska definitiv. In fiecare zi maica mea imi spune ca ma distrug daca il aleg pe el, si asta din luna Aug, ca totul va fi negru pentru mine si copil, ca imi va lua copilul, ca asta e de fapt un teatru pt a obinte copilul, ca el azi munceste maine cine stie, ca o sa mi l educe tatal lui, si multe. Stand in casa lor trebuie sa respect ceea ce spun ei, nu vor sa l lase sa si vada copilul, pana acum am facut o pe ascuns, de 4 ori in sase luni de zile. Si… Ii cred in stare pe ai mei sa considere ca daca am plecat ei au murit pt mine. Bunicul meu din partea mamei nu a mai vorbit cu tatal lui vreme de 25 de ani. Tatal meu s-a casatorit cu mama impotriva vointei mamei lui.
Si stau si ma intreb… Ce am de facut acum pentru copilul meu astfel incat sa nu-l traumatizez, sa nu-l privez de un tata, sa nu ma tarasca prin tribunale, caci se pare ca ar putea-o face, sa am o viata implinita, sa ma marit, sa fie bine pentru toata lumea, dar in primul rand pentru copil, apoi pentru mine, si restul pe locul trei.
Va rog mult sa-mi dati o idee, sugestie, cuvant de alinare. Va multumesc.

Daca vrei ca copilul tau sa ajunga un lenes, jucator de ruleta, ramai cu tatal, are ce invata de la el in sensul asta! Dupa ce exemple vrei sa se modeleze copilul tau, ale tatalui ruletar si parintilor lui, sau dupa parintii tai?

Sunt f multi barbati care iubesc copii si sunt responsabili. De ce va tot agatati de tatal copilulul care nu face altceva decat sa va distruga viata?

In cazul expus de dvs. sunt foarte multe lucruri de comentat.Din experienta mea de parinte in primul rand si psiholog in al doilea, va pot spune ca exista doua categorii de parinti si anume parintii asumati si parintii desemnati. Se pare ca tatal copilului dvs. face parte din cea de a doua categorie, ceea ce inseamna ca un tata desmnat este acela care nu are disponibilitate in raport cu cresterea si educarea unui copil, cu toate ca este si al lui. Important este ce va doriti in acest moment si ce alegeri faceti.Nu va lasati influentata de ceva ce va poate afecta . Este strict responsabilitatea dvs. aceea de a lua decizia corecta, insa nu uitati un lucru, toate includ si copilul. Daca tatal este unul desemnat , cred ca ii faceti o favoare copilului privandu-l de prezenta acestuia.Este mai trumatizant pt. un copil sa aiba un tata dezinteresat decat unul cu care nu are o relatie tata-fiu/fiica.

In acest caz e bine sa te gandesti ce educatie vrei pentru copilul tau.Timpul trece si de obicei lucrurile nu prea se indreapta ci doar se amplifica.Stiu ca esti puternica si asta conteaza sa iei o hotarare buna pentru copilul tau si de ce nu si pentru tine.

Mesaj:
Buna ziua,
Am divortat acum 5 ani dupa 10 ani de casnicie. Am reusit dupa 2 ani sa am din nou incredere in cineva , cu care am o relatie de 2 ani si jumatate. Totul pare sa mearga bine. Avem baieti de aproape aceeasi varsta si suntem o " familie " frumoasa".Partenerul meu este poate putin mai rece , mai distant, dar are calitati suficiente pentru a recompensa "setea mea de caldura". Doar ca, de curand , am descoperit ca in ciuda unei vieti sexuale normale (chiar daca nu locuim impreuna), am avut impresia de cateva ori ca abia astepta sa plec ( in serile cand nu ramaneam la el). Avea un comportament altfel decat stiam eu. Intr-o seara , m-am intors , pe motiv ca am uitat ceva si el deja deschisese laptopul si viziona filme pentru adulti ( in ciuda faptului ca ma respinsese in aceea zi pe motiv ca este foarte obosit si vrea sa doarma). M-a durut foarte tare.A mintit ca se uita pe mail , dar auzisem foarte clar sunetele. Asa ca am decis sa ma uit in istoricul de pe google si intr-adevar vizioneaza destul de des, uneori chiar zilnic si in special in zilele in care ma respinge. Ma doare foarte tare , dar nu ii pot spune ca stiu, caci se va supara ca l-am " spionat". Insa , durerea ma doboara si faptul ca nu pot vorbi si nu pot intelege " de ce?" e si mai greu de suportat. M-am gandit sa-i spun si sa pun punct acestui drum, dar mi-a teama sa nu iau o decizie gresita si as vrea sa mai am rabdare. Am nevoie de un sfat, oricat de mic ar fi. Am inceput sa fac noaptea atacuri de panica. Multumesc tare mult pentru ajutor

Mesaj:
In urma cu aprox 2 ani am intrat intr-o relatie cu un barbat casatorit (38ani). Il cunosteam de 1 an si ceva, a existat de la inceput o conexiune intre noi insa am comunicat doar profesional. Dupa un eveniment mai putin formal am ajuns sa iesim impreuna, am stiut de la inceput ca este casatorit, iar eu fiind intr-o relatie (pe atunci de 4 ani) am acceptat acest lucru si nu m-a deranjat. Treptat am ajuns cei mai buni prieteni si amanti. Dupa un an de relatie, inca am vorbit la telefon de cateva ori pe zi, am petrecut momente placute impreuna, ne am intalnit aproape zilnic si am reusit sa petrecem zile intregi doar noi i-am spus ca sunt dispusa sa renunt la prietenul meu si ca imi doresc ca si el sa renunte la sotia sa. Mi-a spus atunci despre casnicia lui – ca nu ii ofera nicio satisfactie, ca nu petrec timp impreuna, ca nu a iubit o ci conjunctura i-a adus impreuna si i-a facut sa se casatoreasca, ca nu isi doreste copiii cu ei (aflase oricum ca ea nu poate avea copii), ca nu e fericit. Mi-a spus atunci ca va “rezolva” situatia, ca tot ce vrea e sa fim impreuna si ca va face asta insa ca ar prefera sa aiba un motiv sa plece pt a fi lucrurile mai usoare. De atunci, in ultimul an adica, ne-am apropiat si mai mult. Sunt convinsa ca petrece timp mai mult si mai valoros cu mine, in ciuda faptului ca amandoi suntem inca in relatiile de dinainte (eu am o frica groaznica de singuratate si nu pot renunta la prietenul meu pt a ramane singura si mi e si teama ca m-as transforma in amanta perfecta). Vad ca ma iubeste, o arata de nenumarate ori, prin gesturi mici, prin implicare, prin tot ce face. In urma cu 2 luni i-am pus un ultimatum si i-am spus ca vreau sa faca asta acum, ca nu mai pot astepta, ca nu dorm noptile (lucru care si la el este valabil), ca ma macina faptul ca ne iubim asa mult insa nu suntem impreuna.Mi-a spus ca da, va face ceva, va aranja lucrurile si ca sigur vom fi impreuna. L-am crezut. Au trecut aceste 2 luni fara presiuni din pa
rtea mea. Zilele acestea am avut o discutie. Mi a spus asa: “Te iubesc dar nu pot face asta acum. Nu o mai iubesc, tin la ea (ceea ce clar e firesc), si nu ii pot face asta acum. Prefer o viata mizera langa ea decat sa ii fac asta. Imi doresc sa inteleg ce e cu mine, imi doresc sa am puterea sa fac asta, stiu ca nu e normal sa gandesc asa pt ca fiecare avem dreptul sa fim fericiti, iar cu tine as fi fericit! Asa ca am inceput sa ma duc la psiholog. Daca poti sa mai astepti, cred ca dupa ce ma voi duce o vreme la psiholog e posibil sa pot sa fac ceva pt noi pt ca asta e tot ce imi doresc. Dar acum nu am puterea”. Il iubesc enorm, nu va lucrurile fara el. Este iubitul meu, prietenul meu, barbatul langa care cred ca pot darama muntii. Am acceptat sa mai treaca o perioada in care sa isi puna ordine in ganduri. Intrebarea mea este daca exista posibilitatea ca un psiholog sa il faca sa inteleaga ce e mai important pt. el si sa treaca peste acest blocaj si sa ia o decizie definitiva si radicala? El acum nu poate renunta la ea dar il vad cat il chinuie gandul ca ma poate pierde. O alta intrebare este cum pot face eu fata usor aceste perioade (greu de spus cat va dura terapia ca sa aiba rasp de care are el nevoie), in conditiile in care mi-as dori sa se intample cat mai repede ceva? Oare este el capabil sa ia o decizie? Oare va fi vreodata capabil sa isi asume un divort cu tot ce inseamna el? Stiu ca ma iubeste, dar asta nu mai e de ajuns acum. Oare merita sa mai astept o perioada si oare va veni momentul in care sa nu mai spuna “nu pot acum sa fac….” ci sa spuna clar “aceasta este decizia mea”, indiferent de decizie? Ma chinuie ca imi spune “nu pot acum” pt ca acel acum imi lasa o portita deschisa. Mi-as dori sa fie ceva clar: ma despart de ea sau nu voi face asta niciodata! Fara portite! Va multumesc!

Cred ca nimeni nu va poate spune acum in ce directie vor merge lucrurile , iar situatia nu e ușoară pentru nici unul dintre dvs. Aveți încredere în el, în intenția lui de a-si cauta raspunsuri si de a găsi o rezolvare împreuna cu un psiholog. Ceea ce puteți face pentru dvs este să vedeți ce anume va atrage la el, care vă sunt visele, asteptarile legate de relație si de unde vin fricile (ați spus ca va e teama de singurătate). Vă încurajez sa va căutați propriile raspunsuri, separat de el, poate tot împreuna cu un psiholog. Un astfel de demers pentru autocunoaștere, va poate ajuta pe amândoi să vă angajați cât mai onest în relație. Numai bine!

Problema e ca va iubeste pe amandoua si nu poate renunta la nici una. Mai ales cand amandoua il iubiti si fiecare ii da ce isi doreste. Tu chiar crezi ca ar fi stat intr -o relatie esuata daca avea totul cu tine? Certificatul de casatorie e doar o hartie. Si pentru el e greu, dar nu cred ca mersul la psiholog (daca chiar se duce) o sa -i dea solutia. El stie deja ca vrea sa fie cu amandoua. Iar tu trebuie sa alegi si pentru el. Tu stii daca poti merge mai departe asa sau poti renunta la el.

Poti mai mult! Fara el!

Stiu ca esti puternica si poti face o evaluare a relatiei .Intrebarea este: Ce-ti doresti tu in viitor?Poate te ajuta sa faci o lista cu toate calitatile si defectele lui.Ambivalenta duce in timp la suferinta.Stai tu cu tine si cu gandurile tLe si sunt convinsa ca iei hotararea cea mai buna pentru tine.

Gandeste-te ca ai o esarfa in mana.La un capat esti tu iar la celalalt sunt cei doi prieteni sau toti ceilalti oamneni.Niciodata nu stii ce gandesc cu adevarat ceilalti.De cele mai multe ori una spun si alta gandesc si cu atat mai mult ceea ce gandesti tu este doar ceea ce vrei tu .Nu putem stii ceea ce gandeste altcineva.Doar tu esti singura care poti lua o hotarare.arare.

Mesaj:
Buna ziua. Sunt mamica unui baietel diagnosticat cu autism. deja de trei ani lucram intensiv cu el zilnic patru ore de terapie care sa-l ajute sa dezvolte abilitatile necesare pentru viata cit si lucrul pentru insusirea notiunilor teoretice si practice precum copii de virsta lui. La moment are 7 ani. Avem rezultate destul de bune, care ma bucura, dar a aparut la mine o problema acea ca ma consider vinovata ca boala sa si permanent caut materiale chiar daca are suficiente pentru lucrul iar noptile mi le petrec la calculator cautind informatii si moduri de a-l ajuta. Daca nu o fac consider ca nu fac suficient pentru el. Specialistii imi zic sa incerc sa ma uit la el ca la un copil obisnuit si sa nu pun accentul pe faptul ca e un copil special, dar simt ca deja ca ma depaseste si il privesc mereu ca pe un copil care are mereu nevoie de ajutor, desi de multe ori ma conving ca se descurca bine si fara de ajutor. Ce sa fac sa accept lucrurile ca copilul meu e special sau sa il privesc ca un copil sanatos? Cum sa ma detasez de boala lui si sa nu pun accentul pe ea in orice context? Nu ma pot relaxa deloc nu ma pot bucura de viata.

Ati pomenit de vinovatie, cand au aparut la dvs aceste sentimente? Sunt legate de un moment anume sau le-ati avut tot timpul? E posibil ca ajutorul pe care i-l oferiti, desi baietelul nu are nevoie , sa va linisteasca propriile sentimente de vinovatie? Cum este viata dvs in afara de partea legata de rolul de mama( relatii, serviciu, activitati care sa va aduca multumire) ? Spuneti ca fiul dvs se descurca bine in prezent si chiar specialistii va spun ca il puteti privi ca pe un copil normal, e important ca ati ajuns la rezultatele dorite. V-ar ajuta sa faceti ceva si pentru dvs,cred ca aveti nevoie sa vorbiti despre ceea ce va framanta cu un psiholog. Multa sanatate va doresc!

Cu ajutorul psihoterapiei veti reusi sa depasiti problema,important este sa incepeti sedintele de terapie.

Sunt de acord cu doamna Oproiu. Nu se poate da un raspuns simplu la o asemenea intrebare. Chiar si in cateva sedinte de terapie, va puteti gasi raspuns la ceea ce va framanta. Dar mai intai trebuie sa stiti de ce?