implant dentar fast and fixed

Login

Cursuri de balneofizioterapie | Kinetoterapie | Masaj terapeutic

Cursuri gratuite

Sfatul terapeutului

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

Arhiva lunara pentru mai, 2014

Aceasta sectiune este dedicata anunturilor diferite de cursuri sau evenimente (angajari, colaborari, inchirieri spatii etc.).

Adaugare anunt

Colaborare infiintare societate civila profesionala de psihologie – Bucuresti

Caut colaboare cabinet de psihologie pentru deschiderea si infiintarea unei societati civile profesionale de psihologie, in Bucuresti.
Teodora, 0733 545 834

 

 

De cand ma stiu mananc noaptea! Problema e ca nu ma pot controla, lucru care ma depaseste si ma face sa ajung la frustrare.

Terapeuti RO 7:51am May 30
Mesaj:
Buna ziua! Am si eu o mica, mare problema. De cand ma stiu mananc noaptea! Problema e ca nu ma pot controla pur si simplu sa nu o mai fac, lucru care ma depaseste si ma face sa ajung la frustrare. SUnt casatorita si am un bebe de 9 luni si sincer mi-e rusine si de sotul meu. Copilul nu se mai trezeste noaptea sa manance…eu da! In fiecare zi imi spun si imi promit ca nu o sa se mai intample, gata, la noapte nu mai mananc….si ma trezesc brusc si din nou cu botul in frigider . Nu stiu cum as putea sa ma controlez, ce as putea face sa am puterea si vointa de a nu mai manca. La inceput am zis ca e un moft, ca e foamea, dar acum am ajuns sa cred ca deja totul e psihic…din momentul in care nu realizez numai dupa ce am mancat. Mai greu e ca acum incerc si sa slabesc dupa sarcina. Daca imi puteti da cel putin un sfat m-as bucura enorm! Poate reusesc sa scap de of-ul asta care ma domina!
Va multumesc si va doresc o zi buna!

Botezat Radu 8:15am May 30
ar exista destule ipoteze. Poate ca este un construct inconstient al Dvs din perioada de sugar in care nu erati hranita suficient cand va era foame in timpul noptii si ca adult incercati sa compensati acel gol? Colegi mei psihanalisti va pot ajuta mai bine ca mine. V-as recomanda sa incercati o terapie cognitiv-comportamentala pt inceput si vedeti cum merge. Succes!

Neli Pena 8:33am May 30
Mergeti de urgenta la psiholog si povestiti cum mancati, cat mancati ce mancati,la ce ora din noapte se intampla si mai ales de cat timp se manifesta.

Dana Falchidi 8:39am May 30
Exercitiu: urmatoarea saptamana obligatoriu, la interval de o ora si jumatate, va puneti ceasul sa sune si va treziti si mancati obligatoriu ceva. Ce zici, incerci? Scrie-mi dupa aceasta saptamana.

Muscuri Odette 7:01pm May 30
Se pare ca problema dumneavoastra nu se va rezolva doar cu psihoterapie comportamentala.Stiti si ati simtit din experienta ca sarcina poate da schimbari in organismul femei.In primul rand trebuie sa mergeti la medicul de familie,acesta va va da bilet de trimitere la un specialist de nutritie pentru a elucida daca nu este vorba de un diabet , si abia apoi mergeti la psihoterapeut. Psihologul clinician impreuna cu medicul nutritionist va va ajuta sa treceti peste aceasta situatie neplacuta.

Carmen Caramlau 8:06pm May 30
E un obicei de care bebelusul dumneavoastra a scapat. Luati-i exemplul. In loc sa va sculati din pat atunci cand va treziti, dornica sa mancati, intoarceti-va pe partea cealalta sau beti o gura de apa, iar daca nu puteti sa nu va sculati din pat, faceti un drum pana la baie, nu la bucatarie. Nu pastrati rontaieli in frigider si pe nicaieri, doar mancare gatita, pe care sa nu o puteti manca decat daca va deranjati sa aprindeti focul, lumina, sa faceti galagie cu vesela… intelegeti ideea. Simplu. Ca sa intelegeti de ce vi se intampla asta, v-ar face bine o vizita la terapeut. Numai bine!

E ceva ce ma tine in loc, nu pot pleca de langa prietenul meu si mi-e teama de sentimentele mele pentru un alt barbat, insurat…

Terapeuti RO 7:50am May 30
Mesaj:
Buna ziua, am 30 de ani si sunt intr-o relatie de aproximativ 10 ani.Locuim impreuna de 7, dar nu suntem casatoriti.Totul a mers bine, sau cel putin asa am crezut eu, pana anul trecut.Comportamentul lui se schimbase radical, era rece, absent, nu vroia sa mai stea acasa, iesea mereu, spunand ca are nevoie de libertate.Dupa o serie de certuri urate, l-am confruntat inca o data spre sfarsitul anului, cand mi-a spus ca nu mai mai iubeste ca la inceput, si ar vrea sa-l pot iubi si eu mai putin pentru a-i putea oferi libertatea necesara.Am banuit ca are o alta relatie,dar a negat vehement.Eram deja intr-o perioada de depresie, luam si medicamente antidepresive.Am vrut sa plec, dar m-a oprit o buna prietena, spunand sa-l mai las o perioada, sa-i observ comportamentul.Eram la pamant, toata lumea mea se daramase.
Am ramas, dar am inceput exact atunci o relatie cu un barbat insurat, care mi-a fost alaturi mult timp, si despre care banuiam ca are sentimente pentru mine.Am fost rece si retinuta la inceput, dar acum am ajunsa sa-l iubesc foarte mult, si stiu ca si el ma iubeste pe mine.Mi-a spus ca el si-ar parasi sotia pentru mine, dar eu nu am stiut ce sa-i spun…E ceva ce ma tine in loc, nu pot pleca de langa celalalt, si mi-e teama de sentimentele mele pentru cel insurat…Nu mai stiu ce sa fac, situatia este epuizanta, m-am saturat de minciuni, si cred ca ma indrept spre o noua perioada de depresie.Am obosit…

Botezat Radu 8:19am May 30
v-as sugera sa va opriti putin din ceea ce faceti si sa respirati! Vedeti ce va doriti in realitate… ce nevoi adevarate aveti? Este foarte greu sa iesim dintr-o relatie de lunga durata; s-au construit multe obiceiuri, moduri de a fi, de a simti, etc. Binenteles ca puteti apela (chiar recomand) la serviciile unui psihoterapeut, macar pt o vreme pana va redresati

Oltean Loredana 9:50am May 30
Daca ati intalnit omul pe care ati ajuns sa-l iubiti si va iubeste, care spune ca si-ar lasa sotia pt dv, care e motivul pt care insistati in relatia cu sotul care nu va mai iubeste, doreste libertate si sa nu-l mai iubiti? Ce doriti sa spuneti, mai exact, cu "mi-e teama de sentimentele mele pentru cel insurat…"? De ce anume va e teama de fapt? Spuneti ca ati ajuns sa-l iubiti… Va e teama de ce anume? Daca v-ar fi fost teama de sentimente, nu ati fi ajuns sa-l iubiti, ma gandesc. De dorit ar fi sa va faceti timp pt dv, sa va lamuriti cu ceea ce va doriti cu adevarat, cu temerile pe care le aveti si cu lucrurile, mai ales, fata de care aveti temeri. Incercati sa fiti cat mai sincera cu dv si sa intrati in adancul sufletului dv, pt a va putea da seama ce se intampla mai exact. Ar fi de dorit sa apelati la un psiholog cu ajutorul caruia sa aduceti la suprafata tot ceea ce nu va este clar si tot ceea ce va impiedica sa luati hotarari pt dv.

Dana Falchidi 6:15pm May 30
Observ, din cele relatate de dmnv ,ca ati evitat sa fiti inselata si eventual abandonata ,cu varianta in care dmnv inselati si abandonati. Totul este in regula, observ , pana in momentul in care trebuie sa va asumati o relatie 100%. Indiferent de ce se intampla cu ceilalti, sunteti cea mai epuizata si disperata persoana din triunghi. Metodele "predate" de prietena dmnv si ceea ce stiti sa faceti, se pare ca nu v-a a adus intr-un punct de echilibru. Un specialist psihoterapeut, va poate ajuta mai mult decat ati incercat pana acum.

Carmen Caramlau 8:12pm May 30
Draga doamna, faceti o pauza, ca sa va puneti gandurile in ordine. Pauza aceasta trebuie sa va rupa de locurile si obiectele familiare, care va pot declansa amintiri, reprosuri. Izolati-va si reconectati-va la sinele dvs. Raspunsul e in dumneavoastra. O vizita la terapeut va va ajuta. Numai bine!

Subiectul conflictelor cu parintii mei se centreaza pe tema: “Cat mananci la masa mea si locuim sub acelasi acoperis, imi respecti regulile!”.

Terapeuti RO 7:48am May 30
Mesaj:
Buna ziua, ma numesc Bianca, am 21 de ani, si am nevoie de un sfat in legatura cu o posibila rezolvare a conflictelor dintre mine si parintii mei. Subiectele conflictelor se centreaza pe tema: "cat mananci de pe masa mea, si locuim sub acelasi acoperis, imi respecti regulile!". Imi respect parintii ca m-au crescut pana la aceasta varsta, ca ma tin la facultate sa fac ceea ce imi place, dar ei nu constientizeaza ca am 21 de ani, si ca tineretea mea trebuie traita acuma si nu dupa ce ma voi muta la casa mea. Sunt logodita de 2 luni, iar cand vine vorba de o posibila mutare intr-o alta locuinta, sub acelasi acoperis cu persoana pe care o iubesc, si cu care imi voi intemeia o familie, parintii mei isi exteriorizeaza extrem autoritatea iar relatia mea de cuplu are de suferit. Am primit fel si fel de sfaturi, de la: accepta situatia asa cum e, pana la pune si tu piciorul in prag. Oricat mi-as dori ca din discutiile pe care le am cu ei, sa se ajunga la un comun acord, nu vad niciun aspect pozitiv dupa atata timp. Logodnicului meu ii e frica de momentul cand voi scapa de sub "tutela" lor, sa nu o iau razna pentru ca nu am apucat sa-mi traiesc tineretea si sa experimentez unele lucruri, si am ajuns sa avem certuri pe care le depasim cu greu. Am incercat de cateva ori sa stam toti patru in jurul unei mese servind subiectul acesta, dar parintii mei nu isi lasa armele jos. Va rog da-ti-mi un sfat!

Botezat Radu 8:23am May 30
in primul rand, esti majora! In al doilea rand, binenteles ca ar fi de dorit sa mai incerci sa stai la masa cu toata lumea implicata si sa gasiti un consens, sau sa adunati suficient incat sa luati o hotarare. Voi decideti din moment ce ati luat deja o decizie! Puteti incerca cateva sedinte de psihoterapie de familie cu parintii. Succes!

Oltean Loredana 9:36am May 30
Intrebarea mea este: te-ai logodit cu acceptul parintilor? Pt ca daca e asa, atunci chiar nu inteleg atitudinea lor. Ce anume ar dori ei sa faci, mai exact? Logodita fiind, urmand sa-ti intemeiezi o familie a ta, cred ca ar fi de dorit pt tine sa te gandesti la viata pe care urmeaza s-o incepi alaturi de viitorul tau sot si sa iei niste hotarari bune pt voi. Deja este destul de trist ca aveti certuri intre voi si tensiuni create de parintii vostri. Probabil, parintii tai inca nu sunt pregatiti sa-ti dea drumul si sunt speriati. Apoi, daca asa au fost toata viata si asa s-au purtat mereu cu tine, presupun ca daca stii ce vrei cu adevarat, vei schimba lucrurile si-ti vei lua in maini propria viata. Parintii sunt asa cum ni-i da Dumnezeu, odata deveniti majori noi suntem cei care facem alegeri pt viata noastra. Tu ce-ti doresti? Esti pregatita sa-ti iei zborul din cuibul lor si sa incepi sa-ti traiesti propria viata asa cum crezi ca e bine pt tine? Simti ca esti stapana pe tine si gata sa-ti asumi tot ceea ce urmeaza dupa plecarea de la ei? Si mai am o intrebare: daca logodnicul tau e speriat ca poti ajunge sa faci cine stie ce, dupa ce vei scapa de parintii tai, asa cum spui, crezi ca e in regula? Cata incredere are in tine? Cat de mult va cunoasteti? Nesiguranta lui in legatura cu tine ridica niste intrebari.

Carmen Popa 10:44am May 30
Draga Bianaca, unul din parametrii unei relatii functionale este claritatea granitelor. Va fi necesar sa incepi sa setezi aceste granite cu praintii tai. Cum anume ? Prin reguli. Pentru a ne construi identitatea de sine avem nevoie de spatiu personal si timp personal, avem nevoie sa ne constientizam propriile nevoi (care sunt particulare si personale), prin urmare avem nevoie sa realizam aceasta separare intre persoana noastra si a celorlalti. Unul din modurile orin care realizam acesta este setarea granitelor prin stabilirea unor reguli de interactiune. Un adult (deci o persoana cu o identitate de sine formata) seteaza aceste granite in mod natural si firesc. Este posibil sa iti fie dificil, la inceput, sa setezi aceste granite, intrucat mai ai nevoie sa cresti interior un pic, respectiv sa capeti incredere in tine, sa constientizezi cine esti si ce anume vrei. Aceasta separare psihologica de parinti face parte din procesul individualizarii si este o etapa prin care trecem cu totii, in drumul nostru spre maturizare, mai devreme sau mai tarziu. :) Pe scurt, incepe sa constientizezi cine esti, ce iti dorestii, care iti sunt nevoile si, dat fiin grija si iubirea parintilor fata de tine, solicita-le concret suportul in acest demers al tau de cunostere de sien si afirmare de sine.

Flor Costa 2:19pm May 30
Draga Bianca,
Parintii tai sunt foarte ok, cunosc viata si iti poarta de grija, doar ca ori nu stiu sa transmita ideeile lor, ori nu vor sa le puna pe tapet intr-o ordine ca sa nu te supere. E doar o pb de comunicare. Uite care cred eu ca e ideea:
Ai 21 de ani si pana acum ai fost si esti intretinuta de ei.
Primii pasi normali si benefici tie in viata de adultut este
1. Sa te intretii, si sa-ti suporti cheltuielile personale mai intai sub acoperisul lor.
2. Daca doresti sa ramai in continuare sub acoperisul lor( ceea ce ar fi foarte bine pt o vreme scurta) sa participi la cheltuielile casei, cu o parte cat de mica( sa-ti cumperi cartela de mobil, sa platesti internetul si apoi poate o parte din intretinere si din lumina, urmand sa mai cumperi si tu cate ceva de mancare in casa)
3. Sa te muti singura si sa te intretii 100 la suta singura.
Sunt convinsa ca traiul pe cont propriu al orcarui tanar este benefic. Traiul pe cont propriu si SINGUR!
Nu te muta din prima cu logodnicul tau, pentru ca mai intai trebuie sa traiesti cu tine singura,
ca sa descoperi ce vrei si ce nu vrei sa se intample pe teritoriul tau,
cine esti si ce vrei sa fi ,
Cum vrei sa fi.
Exista o vorba care zice ca " mai inainte sa fim noi, trebuie sa fiu eu" ( ceva de genu’ daca mi-o mai amintesc corect)
Parintii tai ar trebui sa-ti spuna( sau cel putin asa as spune eu) :
Iubita noastra copila e usor sa te logodesti sa te plimbi sa mai faci si altele si sa te vezi tu FEMEIE , cand tu nu ai cumparat nici macar o paine sau poate nici macar nu bagi rufe la masina de spalat.
Normal ca parintii tai isi extind autoritate si asupra logodnicului cand ei se gandesc:"aoleu ne mai procopsim cu unu’ ! "si unde dorm doi se trezesc trei si apoi noi trebuie sa-i tinem pe toti ! Si nici macar la batranete, nu o sa avem liniste, si in loc sa mai avem noi ajutor de la copii nu stim pe unde sa scoatem camasa sa tinem si pe altii!
Nu iti mai certa parintii ca nu ai nici un drept.
Si DA parintilor trebuie sa le pui limite si granite si ce mai vrei tu. UNA SINGURA:
MAMA SI TATA, VA MULTUMESC PT CE ATI FACUT PANA ACUM!
NU MAI IAU DE LA VOI NICI O COAJA DE PAINE DE AZI INAINTE!
AM 2 maini, 2 picioare si un cap si ma descurc singura!
Dovedeste asta, du-te la munca si o sa vezi ca lucrurile se vor rezolva!
Cu drag

Viorel Mocanu 3:32pm May 30
Bianca, logodnicul tau este pe "picioarele lui"? Are o sursa autonoma de venit, poate intretine o eventuala familie? Daca da, te sfatuiesc sa te gindesti serios la viitorul tau… Ai spus logodnic asta, asta inseamna ca aveti ginduri serioase… Parintilor tai sa ii inveti cu melodia aceasta: "Ia`ti mireasa ziua buna!" :) parintii tai au familia lor, tu, trebuie sa o ai pe a ta… Cu cit vei lalai aceasta "situatie" cu parintii rai, cu atit vei aduce neintelegeri in viitoarea ta familie oricare va fi ea… Si sotia mea a trecut prin ceea ce treci tu, insa eu am stiut ce vreau de la viata, le-am prezentat intentia, si nu m-a interesat parerea lor… insa sotia mea a stiut ca se poate baza pe mine si intentiile mele de a forma o familie. Ulterior socrii s-au schimbat radical spunindu-mi ca le era frica ca fiica lor sa nu sufere in viata, nestiind prea multe despre mine… iar acum sint ca si parintii mei… DECI tu si logodnicul luati deciziile nu parintii… SUCCES

Dana Falchidi 6:01pm May 30
Nu merge cu sfaturi ! Parintilor le este teama sa nu" o iei razna", logodnicului ii este teama sa nu ‘o iei razna", iar tu simti o nevoie nebuna sa" o iei razna", si ti-e teama sa o faci. Aveti un membru permanent numit "Teama". Pe principiul " de ce anume ti-e teama ,nu scapi", simt ca sunt clarvazatoare. Ar trebui sa aduceti un nou membru, numit "Curaj "si o membra numita" Incredere". Cu siguranta, daca nu reusiti sa dati de acesti membri pe undeva, un psihoterapeut de familie si cuplu, va poate indruma, si fi alaturi de voi, in greaua incercare. Succes

Carmen Caramlau 8:17pm May 30
Draga Bianca, si satul si cu punga plina… nu se poate.

Am 41 de ani si am avut mai multe relatii, dar din pacate in niciuna nu am fost fericita: intalnesc exclusiv persoane nepotrivite.

Terapeuti RO 9:18am May 28
Mesaj:
Buna ziua.
Am 41 de ani, nu am fost casatorita si nu am copii. Am avut mai multe relatii…din pacate in nici una nu am fost fericita. Nu stiu cum se face ca intalnesc exclusiv persoane nepotrivite. Pe plan familial de cand ma stiu au fost doar necazuri si probleme de toate felurile. Tot timpul m-am incurajat ca va fi bine un maine, am incercat sa fiu pozitiva si optimista…dar, dupa atatia ani…m-am cam saturat. In timp, am ajuns sa nu mai vreau nimic ….mai ales pe plan sentimental, efectiv am ajuns la o stare de indiferenta din cauza neincrederii si scarbei datorate atator experiente negative. Nu stiu daca e ok aceasta stare…sincer.

Cristina Hazulea 9:25am May 28
Ati incercat sa mg la psiholog/ psihoterapeut? Sigur impreuna cu in psihoterapeut o sa gasit raspuns la pb dvs.

Botezat Radu 9:29am May 28
poate ca va sabotati singura (inconstient). Va recomand si eu sa incepeti o perioada de analiza personala si sa vedeti mai profund ce se intampla defapt. Se poate, succes!

Flor Costa 10:15am May 28
este super ok starea. exact cand nu mai astepti nimic atunci se intampla!

Grigore Lily-Ana 1:49pm May 28
Universul este setata pe polaritate.Atunci cind esti pozitivist in viziuni,proiecte pentru tine apar din univers persoane pe aceeiasi frecventa.Daca vei fi mai pozitiva ,vei face planuri de tipul:Cum as vrea sa fie jumatatea mea?Sa fie libera!Sa nu aiba obligatii sa ma iubeasca,sa pot comunica…si lista dorintelor poate continua o sa fie alte rezultate.Destinul ni-l scriem singuri !

Gerard Stroe 4:13pm May 28
C.G. Jung spunea ca viata incepe intradevar dupa 40 de ani, pana atunci faci documentare! :) Pare amuzant, dar el a spus-o ca pe ceva mai profund, in sensul ca este o varsta suficient de matura, pentru ca ai avut timp sa experimentezi multe si care iti permite sa faci o analiza personala prin prisma evenimentelor traite, astfel incat sa te cunosti pe tine, sa hotarasti ce vrei si ce nu vrei in viata ta, ce te face sa evoluezi si ce te face sa scoti coltii etc. Intradevar ajutorul unui psihoterapeut te poate ajuta sa clarifici aceste aspecte si astfel sa incepi sa traiesti asa cum iti este cel mai bine pentru ca 41 de ani este inca o varsta tanara! Succes! :)

Carmen Caramlau 7:32pm May 29
Schimbarea vine la orice varsta. Nu neaparat schimbarea pe care v-o doriti dumneavoastra, dar poate veni ceva mai bun decat sperati. Totul e sa adaugati la speranta si o activitate continua de schimbare, de deschidere catre ceea ce viata va ofera, dar nu va baga in traista. Va recomand tehnicile de eliberare emotionala si meditatia zilnica. Numai bine!

Carmen Popa 9:27am May 30
Din pacate ceea ce descrieti dvs e povestea multora. Sunt multi cei care au ajuns la astfel de concluzii in urma experientei de viata.
…desi in ceea ce spuneti nu ati formulat nicio intrebare, dincolo de nevoia de a impartasi cu altii ceea ce simtiti, indraznesc sa percep o intrebare adresata printre randuri. Din momentul in care spuneti ca ‘Nu stiu daca e ok aceasta stare…sincer’, probabil ca balanta interioara inclina catre… sinceritate. Undeva intuiti ca nu e tocmai ‘ok’ indiferenta asta.
Indiferenta – sau lipsa de interes – avem, de exemplu, fata de modul in care se asambleaza un motor (scuze mecanicilor). Indiferenta despre care vorbiti de obicei ne-o construim pentru a ne proteja de dezamagire, insa natura ei e una artificiala. Noi ne protejam atunci cand exista o teama sau un risc de, iar teama de ‘dez-amagire’ ascunde convingerea ca o sa fiti ‘amagita’. In acelasi timp, aceasta indiferenta declarativa de a ‘nu mai vrea nimic’, ascunde in ea insasi dorinta, din moment ce s-a construit pe ideea de ‘vreau sa nu mai vreau/vreau sa nu mai imi doresc’ (pentru ca poate fi dezamagitor, dureros).
Acesta e doar un scenariu. In ce masura vi se potriveste, Dvs stiti cel mai bine. Personal cred ca, in momentul in care ne-ati impartasit gandurile dvs, ati dori sa se schimbe ceva, asta inseamna ca interior ati fi pregatita pentru o schimbare, iar intrebarea ar fi ‘eu ce fac acum?’. Raspunsul tine de cat de mult vreti ‘altceva’. Cu ce anume ati vrea sa schimbati indiferenta ? Formuland o intrebare constructiva si mintea va cauta raspunsuri constructive, in acest fel iesind din impasul sau blocajul datde convingerea ca nu avem optiuni.

Dana Falchidi 6:31pm May 30
Viata ta este construita din necazuri si probleme, relatii nefericite, scarba si indiferenta, esecuri si suferinta, neincredere, nimeni nu te iubeste……etc. Ai vrea sa schimbi ceva? Starea ta este ok, daca nu vrei sa schimbi nimic. Sa ai o gandire pozitiva si optimista , nu inseamana sa te minti singura. Ai incercat sa faci dezvoltare personala? O minte care are astfel de programe si incarcatura emotionala, nu poate atrage decat ceea ce este.

Sotul meu a fost diagnosticat cu tulburare de conversie, isterie, in urma cu cativa ani.

Terapeuti RO 9:43am May 29
Mesaj:
Buna ziua,
Sotul meu a fost diagnosticat cu tulburare de conversie – isterie in urma cu cativa ani. A luat tratament medicamentos. Periodic boala revine sub forma unor simptome fizice, dureri la ceafa, ameteli, scurte atacuri de panica.
Asa s-a intamplat in urma cu trei ani si la sfarsitul anului trecut. In luna februarie anul acesta a avut un accident de masina si de atunci starea lui se agraveaza foarte tare si foarte repede. A devenit cu adevarat "isteric".
El are o psihologa dar rezultatele obtinute prin tratamentul dat de ea nu par sa fie pozitive.
Mi-e teama ca boala va deveni permanenta.
Ce sa fac?
Copilaria sotului meu a fost normala, marcata de divortul parintilor la varsta de 3 ani. Are si o sora mai mare la care tine foarte mult si care a plecat la facultate cand el era la gradinita. Tatal a fost cadru militar deci destul de sever dar nu brutal.
A absolvit facultatea de constructii. In anul intai de facultate ne-am casatorit (am ramas insarcinata).
Viata sexuala nu exista dar fiindca nu discuta acest subiect cu nimeni, nu-mi dau seama daca este vorba de impotenta sau un refuz psihic. Asta este oricum un subiect la care si eu am o gramada de intrebari la care el trebuia sa raspunda si n-a facut-o.
Casatoria functioneaza cam prost. Nu comunicam, nu discutam despre bani, are suficiente motive de frustrare iar eu de nemultumire. Cata vreme nu discutam despre aceste motive si le toleram, casnicia functioneaza.
Va rg sa-mi raspundeti ca sunt dsperata pentru faptul ca boala s-ar putea permanentiza sau ar putea deriva in niste afectiuni fizice.
Multumesc anticipat

Botezat Radu 9:55am May 29
a existat si un consult psihiatric recent?

Neli Pena 8:19am May 30
Stimata doamna, din tot ceea ce ati descris mai sus rezulta ca sotul dvs. are si alte probleme care sunt de natura emotionala. Nu stiu ce competente are psihologul cu care se vede sotul dvs., dar va informez ca indiferent de formarea sa, nu are competenta de a prescrie tratament medicamentos. In situatia de fata este necesar sa il vada un neurolog si un psihiatru, pentru a exclude o conditie medicala generala si apoi sa luati legatura cu un specialist in psihologie clinica pentru stabilirea unui diagnostic in ceea ce privesta starea emotionala.

Am 17 ani si problema mea este ca nu am reusit pana la varsta asta sa am un iubit, ca celelalte fete.

Terapeuti RO 9:15am May 28
Mesaj:
buna ziua! am 17 ani si problema mea este ca nu am reusit pana la varsta asta sa am un iubit ca celelalte fete . pot sa spun ca nici nu sunt o persoana indrazneata ca altele si din acest motiv m-am apucat de teatru. in cest grup sunt de aproximativ un an iar acum cateva zile a venit un baiat nou pe care l-am mai vazut si la liceu(este cu un am mai mare ca mine) dar el nu ma cunostea …sa tina locul unui alt baiat care nu poate veni la aceasta piesa .
Prima dată a fost foarte comunicativ ba chiar părea încântat de prezenţa mea ,a venit imediat sa facem cunostinta si avea un zambet pe fata pe toata durata cursului (aici as putea preciza ca la primul curs lipsea un coleg deci am fost doar eu, un baiat mai mic de aprox 9 ani si inca o fata cu care ma inteleg foarte bine ).Tot la primul curs m-a pupat pe obraz desi nu ar fi fost chiar necesar deoarece inainte la repetitii doar ne imbratisam fara sa ma mai pupe. Cam asa a decurs primul curs.
A doua oara am fost mai multi :3 fete de 12-13 ani , baiatul care lipsise si cealalta fata … acum nu s-a mai comportat ca mai sus a fost mai la obiect nici de comunicat nu prea a comunicat cu mine am vorbit putin despre un profesor comun si de niste baieti din clasa mea in rest mi-a mai dat indicatii despre modul de a juca si ceva foarte diferit a fost ca nu m-a mai pupat. (aici precizez ca eu l-am anuntat la ce ora sa vina deoarece m-a pus profesoara sa fac rost de numarul lui sa sa-i spun, si l-am intalnit si cand iesea cu niste prieteni din scoala si i-am reamintit ora deoarece nu stiam daca primise mesajul … el a parut foarte bucuros si am sesizat ca isi ridicase sprincenele avea fata de uimire ).
Astazi am avut iar repetitii si era foarte somnoros . Nu am discutat nimic cu el nu am avut cum si nici un subiect, in pauzele mici asculta muzica la casti. pe drum (mergem cam toti in aceeasi directie) am incercat sa-i spun ca o colega de a mea il saluta prin intermediul meu(si chiar mi-a fost transmis de colega mea) dar nu a avut nici o reactie doar mi-a spus ca s-a intalnit aseara cu ea.
Aceasta colega care il cunoaste mi-a pus cateva intrebari despre el si oarecum incerca sa vada daca imi place de el , m-a intrebat daca trebuie sa ne sarutam …bineinteles ca eu m-am cam inrosit putin si incercam sa evit raspunsurile dar imi venea sa si zambesc. Ideea e ca el i-a vorbit imediat de mine .
Ceea ce imi place la este sensibilitatea lui, calmitatea, amuzamentul, educatia, intelegerea si faptul ca este sentimental (toate acestea au fost evidentiate foarte mult la primul curs dupa care au inceput sa dispara).
Acum sa vorbesc putin despre felul meu de a fi si de a arata … deci sunt o fire zambeste mult imi place sa fiu aranjata , sa am grija de mine in schimb nu sunt foarte slaba am 1.70 si 70 kg .Profesoara imi face tot timpul complemente ca m-am imbracat frumos si ca o uimesc . Incerc de fiecare data sa scimb stilul vestimentar dar ma imbrac feminin . Poate am facut o greseala si nu i-a mai placut de mine intrucat in prima zi am fost machiata iar in a doua nemachiata deoarece am fost la scoala dar tin sa mentionez ca nu am cosuri pe fata.
Pe facebook eu i-am cerut cererea de prietenie dupa 2 zile dar nu mi-a dat like-uri si nici pe chat nu m-a contactat.Acum nu stiu daca ar fi bine sa il contactez eu pe facebook si sa vorbim dar nici nu stiu ce sa-l intreb sau despre ce sa vorbim . Tot o prietena m-a sfatuit sa nu-l contactez si nici like sa nu-i dau .
In concluzie nu stiu ce pot sa fac ca sa pot avea si eu un iubit (as vrea foarte mult sa fiu cu cel despre care am povestit mai sus) dar nu stiu ce … Am vorbit cu o prietena si ea mi-a zis ca eu trebuie sa astept ca el sa ma abordeze si nu invers. El a mai avut o iubita de care s-a despartit recent cred ca luna asta deci as putea considera ca stie cum sa ma abordeze , nefiindu-i teama . Asa nu pare a fi timid ,rusinos,necomunicativ sau lipsit de incredere in sine .Este o fire deschisa.
Va rog sa imi dati niste sfaturi despre cum sa-l abordez chiar si subiecte pe care le-as putea aduce in discutie , si chiar cum sa ma comport de fata cu el : adica sa-l ignor sau… nu stiu. As vrea sa stiu daca ma place .Nu stiu ce sa mai spun cred ca am spus tot . As vrea sfaturi si pareri de la dumneavoastra , sa-mi spuneti cum sa fac sa fiu cu el.

Viorel Mocanu 5:10pm May 28
Alooo…. domnisoara… acolo ai mers sa iei lectii de teatru si se pare ca te-ai indragostit… Un prieten bun ar fi de un real folos… insa un iubit nu cred ca va face teatrul mai frumos… La 17 ani sa ai un iubit nu cred ca e de mare folos (un iubit implica o viata sexuala) si nu cred ca tu esti inca pregatita pentru acest pas… desi poate ca hormonii isi doresc acest lucru… un esec la virsta ta in viata sexuala va crea "dezamagire"… Nu lasa trupul sa-ti conduca mintea… e doar o parere… invata intii sa experimentezi comunicarea intr-o relatie de prietenie… nu sari cu capul direct in "iubire"…. s-ar putea sa doara…. succes

Cristina H. B. Docan 6:06am May 29
Draga mea, ce mesaj frumos ne-ai scris! M-am bucurat mult sa-ti vad deschiderea si iti apreciez sinceritatea! Da, ai dreptate: nevoia de iubire este primordiala – la orice virsta, nu doar la 17 ani! Si n-o sa intelegem niciodata pe deplin de ce unele persoane par sa schimbe iubitii ca pe sosete (= le este foarte usor sa intre in relatii de iubire, sa atraga atentia si interesul persoanelor de sex opus), iar altele nu?! In general, tine mult de increderea in sine; de capacitatea ta de a te simti interesant/a, atragator/aore; de a te place tu pe tine, inainte de toate etc. – dar, mai cu seama la virsta adolescentei, cu totii sintem mai degraba lipsiti de incredere in sine si, oricit de frumosi si de proportional construiti am fi, tot ni se pare ca sintem neatragatori, neinteresanti, uriti… Dar partea buna este ca de fiecare din noi are grija viata (daca-i dam voie sa o faca; daca nu punem noi bariere prea solide – pe care nu mi s-a parut ca le intrezaresc la tine, din discursul de fata). La urma urmelor, nu trebuie sa avem o suta de iubiti. Este suficient unul singur si bun – si, mai devreme sau mai tirziu, el va aparea. Daca este sau nu acest baiat – timpul o va arata. Nu exista o reteta pe care sa ti-o poata cineva impartasi, dar, tot in general, este de preferat ca, dupa ce ai facut tu un pas, sa-l lasi pe celalalt sa il faca el pe urmatorul. In afara de hormoni ;) , pe baieti ii mai cutreiera si un anume instinct de vinator, pe care fetele istete invata sa li-l alimenteze in permanenta. Daca faci tu toti pasii (cerere de prietenie pe fb, like-uri la poze, abordare pe chat) – atunci cucerirea ta nu mai reprezinta pentru el o provocare. Nu-i mai alimentezi instinctul. Un mic "secret" ar consta in combinarea celor doua atitudini: imi place de tine si ti-o arat – versus nu ma interesezi citusi de putin/nici n-am bagat de seama ca existi ;) . Una peste alta – sa n-ai nici o indoiala: vine si vremea ta! Pina atunci, bucura-te de orice iubire pe care o poate naste inima ta, fie ea impartasita sau nu! <3

Alina Ionela Cana 6:39am May 30
:) M-am amuzat un pic deoarece imi amintesc si eu de adolescenta si chiar iubesc povestile de iubire dintre adolescenti,mi se par nevinovate si mereu pline de incertitudine ! Incearca sa fii mai degajata in conversatiile cu el,sa ii zambesti atunci cand il vezi,dar in acelasi timp sa adopti stilul :"tre’ sa te chinui ca sa ma cuceresti".Unui baiat nu trebuie sa ii oferi totul,intotdeauna trebuie sa lasi un pic de mister in urma ta,sa isi doreasca sa te cunoasca mai mult si tot mai mult.Daca i-ai oferit tot sufletul si caracterul tau de la inceput,deja nu vei mai prezenta nici un interes.Fii feminina,misterioasa si ai incredere in tine. In rest bucura-te de toate clipele adolescentei fara regrete !!!

Ceea ce spune sotul meu legat de persoana mea sunt inventii si minciuni… Nu stiu de ce face asta si nici nu stiu ce e cu el, e bolnav?

Terapeuti RO 8:08am May 29
Mesaj:
buna ziua,sunt la a doua casatorie si suntm impreuna de 4 ani,dar de putin timp ne-am casatorit civil si religios,in schimb mereu ma acuza pe nedrept si inainte cand ne certam la fel era si certurile astea pornesc de la nimicuri insa le face el sa degenereze ,mereu ma acuza cum ca as face eu ceva desi nu mai am prieteni,nu mai am pe nimeni,doar servici si acasa,nu stau de vb cu nimeni si cu toate astea tot ma acuza degeaba,acum nu stiu ce sa fac,imi zice mereu sa merg sa bag divortul eu suntem amandoi la a doua casnicie si ce ma deranjeaza ff tare este ca minte ff mult,deci ceea ce spune el legat de persoana mea sunt inventii si minciuni….nu stiu de ce face asta si nici nu stiu ce e cu el e bolnav?sau face el si ma acuza pe mine?eu nu am gresit cu nimic va rog raspunde-ti si mie

Botezat Radu 9:07am May 29
daca este sau nu bolnav puteti afla daca mergeti la o evaluare psihologica, sau o consiliere de cuplu. Daca el nu vrea aceasta relatie, din orice motiv, Dvs ce vreti sa faceti mai departe?

Oltean Loredana 9:35am May 29
Intrebarea este ce va doriti dv? El ar fi de dorit sa consulte un psiholog sau un psihiatru. Dar am o nelamurire: din ce spuneti, inteleg ca si inainte era la fel si totusi v-ati casatorit cu el! Pt care motiv? Inteleg ca va e f greu sa traiti cu un astfel de om, daca stiati dinainte cum este, de ce ati facut acest pas? El doreste sa divortati si v-a spus-o clar… De fapt, care e intrebarea dv, la ce anume sa va raspundem? Ce e in neregula cu el? Asta nu va putem spune noi, asta va poate spune medicul la care va merge, sau psihologul.

Daniela Monica Guzu-psiholog 10:15am May 29
Aceste relatii toxice, unde exista dependenta emotionala si stima de sine scazuta necesita ajutor din partea unui specialist. Ele nu se rezolva de la sine, mai tarziu, poate cand mai apar si alti copii, situatia se complica foarte mult. Va spun doar atat ca problema nu este doar la sot ci si la dvs. Mult SUCCES!!!!

Carmen Caramlau 6:34pm May 29
Draga doamna, aveti raspunsul, doar ca va temeti sa-l constientizati. Daca i s-ar intampla unei prietene aceeasi poveste, cum ati judeca situatia si ce i-ati spune? Dintr-odata lucrurile sunt mai clare, nu? Numai bine!

Viorel Mocanu 7:44pm May 29
Citesc cu "tristete" mesajul dumneavoastra si observ ca sotul "cu care v-ati legat la cap" va vede doar ca pe un obiect… Sa aveti pe cineva alaturi doar ca sa nu fiti singura – e o mare greseala… "suntm impreuna de 4 ani,dar de putin timp ne-am casatorit" In mai toate "relatiile de prietenie" se aplica respectul… insa tot de cele mai multe ori cind se concretizeaza casatoria – respectul dispare si apare "autoritarea de a conduce"… Invatati sa fiti o femeie matura si in special independenta… si atentie ca aveti suflet si nu trebuie sa fiti obiectul nimanui… SUCCES

Baietelul cel mare e foarte rebel, incapatanat si ii mai dau uneori cate o palmuta la fund sau ma rastesc la el. Sunt constient insa ca violenta e o solutie doar pentru a transforma copiii in monstri! Nu stiu cui sa cer un sfat…

Terapeuti RO 8:09am May 29
Mesaj:
Aseara copilul de 5 ani si jumatate s-a jucat in casa sifaonand cateva hainute (asezate pe canapea) din greseala/neatentie/indiferenta de copil.. Mami l-a batut peste gurita cu palma. Plangand, copilul a mai facut-o si "proasta", dupa care mami l-a batut iar cu palma peste gurita.

Alta data, cand s-a mai intamplat sa imi spuna copilul mie (tatal) cuvinte urate am avut discutie cu mami cum ca trebuie sa nu dam atentie excesiva cuvintelor si sa ne prefacem ca nu e asa grav fiindca ajunge copilul sa inteleaga ca este o metoda de a ne face rau cand nu ii convine ceva si numai bine nu pica sa zica ceva urat in lume.. Astfel, cuvinte urate auzite la scoala/gradinita/desene animate nu am auzit de la copiii nostri decat extrem de rar.

Eu cred/sunt convins ca nici de data asta copilul nu constientizeaza ce spune si ca nu are absolut nicio vina. Ma nelinisteste profund comportamentul lui mami, pe care o vad singura vinovata de toata aceasta problema. Desi i-am explicat cand l-a palmuit ca nu are vina copilul, ca oricum e greu sa nu atinga hainutele calcate .. ea s-a suparat rau si pe mine spunandu-mi ca nici eu n-o respect.

Mami are un serviciu obositor care o ocupa 10 ore pe zi iar eu decat 8. Stam cu chirie si ne descurcam material vorbind cu greu (ca majoritatea romanilor, stiu ca e problema generala), nu prea avem timp/bani pentru noi, pentru relaxarea noastra fizica si psihica.
Mami a avut o copilarie destul de grea, trebuind sa suporte deseori certurile parintilor ei.

Mentionez ca in familie nu folosim cuvinte urate precum "proasta", etc. Eu (tatal) nu am batut-o niciodata pe mami/si nu as face-o niciodata, dar recunosc ca ii mai dau uneori baietelului mai mare cate o palmuta la fund (in ultima perioada mai des, cam o data la 7 zile) si ma mai rastesc la el. Baietelul cel mare e foarte rebel, foarte incapatanat.. tot caut solutii de a-l dezvata de comportamentul urat.

Nu stiu cui sa cer un sfat, nu stiu cum s-o ajut pe mami (sotia mea) si pe mine – suntem constienti ca violenta e o "solutie" doar pentru a transforma copiii in .. monstri! Va rog sa ma/ne ajutati.


Dana Falchidi 8:17am May 29
O ‘palmuta’ la’ fundulet’ la interval de 7 zile x 48 de saptamani pe an x cu 7 ani, si cu vreo 7-8 "palmute " "peste gurita", o data pe luna x cu 12 luni pe an x cu 5 ani……….Mergeti urgent in psihoterapie de familie si cuplu!

Mihaela Vasut Luncasu 9:02am May 29
Este bine ca va interesati si de alte metode, solutii exista intotdeauna. Primul lucru de facut este excluderea violentei. Niciodata, sub nici o forma, cu nici o scuze nu e justificabila. Apoi mai e nevoie de intelegere, iubire, care nu e doar pentru cand copiii se poarta cum ne dorim. Cand te infurii, recationezi, pierzi ocazia sa intelegi. Ca adult raspundera fata de relatia cu copilul va apartine. Copiii preiau de la parinti nu perceptele ci felul lor de a fi. Cuvantele urate in gura unui copil nu sunt neaparat manifestari ale lipsei de respect cat a ostilitatii pe care o resimte copilul. Ca tata, ca barbat trebuie sa negociati cu sotia limitele acceptabile in relatiile cu copiii.

Botezat Radu 9:10am May 29
poate reusiti sa investiti macar putin in terapie de familie

Daniela Monica Guzu-psiholog 10:25am May 29
Asa se intampla de multe ori, frustrarea acumulata de parinti se descarca pe copii. Eu vad aici necesitatea unei educatii in ceea ce priveste abilitatile parentale. Deoarece exista tensiune si frustrare in toate directiile eu vad necesitatea consilierii parentale, de familie si de cuplu. NIMENI NU NE INVATA ROLUL DE PARINTE, NOI APLICAM CEEA CE AM VAZUT ACASA.

Botezat Radu 2:40pm May 29
este adevarat ca ne imitam parintii cand ajungem si noi parinti la randul nostru, dar asta nu inseamna ca suntem condamnati sa facem exact ca ei. Putem invata sa fim parinti mai buni (daca este cazul) – live and learn ;)

Gerard Stroe 5:43pm May 29
Comportamentul sotiei poate fi influentat si de modelul pe care l-a avut in familie ca si copil si de stresul vietii cotidiene etc. dar se poate corecta. Daca analizam episodul pe care l-ati descris constat urmatoarele: – copilul se joaca, activitate prin care el experimenteaza, exploreaza si cunoaste lumea din jur, dar in joaca lui a sifonat niste hainute! Avem doua variante, ori a facut-o cu intentie ori fara intentie. Daca a facut-o cu intentie atunci poate incearca sa va faca sa-i dati mai multa atentie. Daca a facut-o pt ca nu a constientizat, ar fi fost constructiv sa i se explice consecintele faptului ca le-a sifonat, cum ar fi "pt ca le-ai sifonat eu trebuie sa le calc din nou si voi avea mai putin timp sa ma joc cu tine" sau "ma deranjeaza ca le-ai sifonat pentru ca ar fi ca si cum eu ti-as strica tie o jucarie/desenul pe care l-ai facut etc" astfel inact copilul sa inteleaga de ce s-a suparat mama. Totodata daca hainutele erau in dulap si nu pe canapea, copilul nu le putea deranja nici in joaca nici intentionat. – copilul i-a spus mamei "proasta" pentru ca el a considerat ca ea a facut o prostie cand l-a lovit, pentru ca el a simtit ca nu e constructiva aceasta metoda si ca nu il va ajuta sa faca mai bine data viitoare!

Cristina Godor 6:30pm May 29
Daca aveti posibilitatea sa lasati copiii cu bunicii macar un sfarsit de saptamana pe luna si sa petreceti voi 2 timp impreuna ,ar fi una din solutii (si cred cea mai importanta) pt a aduce armonie in cuplu si in familie.Grijile,oboseala v-au indepartat poate putin ,dar fiecare familie trece prin situatii de genul asta ,nu disperati.petreceti mai mult timp voi 2,aduceti in prezent momentele care v-au adus aici ca si cuplu,ca si familie…nimic nu-i mai frumos si sanatos pt copii ( dar si pt dv ca si cuplu) ,decat dragostea parintilor.Rabdare si intelepciune va doresc amandurora!!

Florin Panoiu 7:19pm May 29
"Ne batem copiii iar copiii au probleme, va rugam sa ne ajutati." Am sumarizat corect?

Prietena mea s-a plictisit de relatie. Simt ca nu o sa pot trece peste asta niciodata!

Terapeuti RO 8:08am May 29
Mesaj:
Buna ziua , am 20 de ani si am avut o relatie frumoasa timp de 4 ani(ea are 19) , de 2 ani am plecat la facultate la bucuresti si lucrurile intre noi au inceput sa se schimbe intre noi , am mai avut odata un pas cand ea a realizat ca numai ma iubeste si s-a plictisit de relatie si ne-am despartit dar dupa 2 saptamani s-a intors singura la mine , acum de cand ne-am impacat (5luni) a fost totul ok , saptamana trecuta am simtit ca ceva e ineregula si am avut o discutie cu ea si am constatat ca ea s-a plictisit din nou , o iubesc pe fata asta foarte mult am fost singura relatie a ei, ne-am ajutat reciproc foarte mult si simt ca mi-a picat cerul in cap de cand ne-am despartit simt ca nu o sa pot trece peste asta niciodata !

Dana Falchidi 8:34am May 29
……"simt ca nu o sa pot trece peste asta niciodata"……. Cel putin deocamdata, nu esti pregatit sa privesti o alta varianta de viata. Sufera pana te saturi de suferinta, si vazand ca asta nu schimba nimic in viata ta, atunci vei accepta si o alta varianta de a trai. Alegerea pe care o vei face se va numi" viata ta".

Botezat Radu 9:09am May 29
de trecut o sa treci. Daca aceasta relatie nu mai merge, poate ca cea mai buna directie in care ai putea sa te uiti este inainte. Succes! ;)

Daniela Monica Guzu-psiholog 10:09am May 29
Aceste momente de "plictiseala" apar in orice relatie, fie ca sunteti casatoriti cu copii sau nu. Oarecum sunt inevitabile. Daca inca exista iubire si dorinta de a continua relatia, focul pasiunii se poate reaprinde, sunt o sumedenie de metode. :) ))))) Recomand sa mergeti la un psihoterapeut de cuplu. Succes!!

Carmen Caramlau 6:43pm May 29
Imbracati (metaforic) o alta haina intr-o seara. Poate e doar plictisita. Daca sunteti atent si delicat, transformati-va intr-un macho senzual si imperativ, sau invers. Poate fi o simpla intalnire la o cafea, in oras, sau o seara intima in doi. Pregatiti-va momentul cu atentie, eventual investiti ceva bani in moment. Surprindeti-o. Vedeti ce impact are schimbarea, dar jucati-va rolul pana la sfarsitul serii, fara a da inapoi, pentru a-i produce o schimbare de perceptie durabila. Numai bine!
Loading

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

19362 raspunsuri primite pentru 4122 intrebari
Vezi toate intrebarile