Mesaj:
Salut! Sunt un tanar de 26 de ani si am un nodul la sanul stang de cand eram mai mic,insa acum am obeservat ca nodulul e mai mare si mult mai tare, ma doare cand il ating.Ceea ce vreau sa stiu este daca ar putea fi ceva cancericen si inainte de toate unde as putea sa fac un consult medical serios. Multumesc!

mergi la med de fam si te trimite unde trebuie sanatate

tinere… nodulul poate fi hormonal si nu te duce cu gindul in sfera oncologica ca nu e cazul… insa un consult endocrin ar ajuta mult chiar si un echo de sin ar ajuta sa se inteleaga consistenta nodulului… de preferat ar fi aderent nodulul adica sa nu fie fix si prins de ceva…

Pana nu se face in consult medical, posibil biopsie, nimeni nu ti poate spune ce e, doar sa ghiceasca. Depozitul de grasime e foarte des intalnit. Nu te speria, dar consultul medicului trebuie facut curand.

De fapt, problema ta reala este TEAMA de a merge la medic. Pentru ca logica elementara spune ca asta ar fi trebuit sa faci. Gandeste-te ca AMANAREA e una din cele mai mari greseli pe care o putem face, si ca inceperea tratamentului PREA TARZIU il poate face ineficient! Daca aceasta teama persista, si refuzi in continuare sa mergi la medic, mai ai o varianta, diagnosticarea pe fotografie, asta pentru linistea ta (sau, in functie de diagnostic, pentru ca sa stii cum stai). Trimite o poza pe Tomograful Viu, pe Facebook.

Mesaj:
Buna ziua,
Am urmatoarea problema: planuiesc ca indecurs de o luna sa imi schimb domiciliul meu si al copilului in varsta de 9 luni, sa ne mutam impreuna cu tatal copilului. As dori sa nu il afectez pe copil prea mult si va intreb cum sa fac asta. Pana acum am stat in casa alor mei, si ai mei nu au cea mai buna parere referitor la acest pas, datorita faptului ca ei considera ca fac o mare tampenie si ca ii fac rau copilului si multe altele, prin prisma faptului ca nu il sufera pe tatal copilului, e just ca ei nu au fost de acord nici cu venirea copilului pe lume la momentul respectiv. Dar m au ajutat si mi au fost alaturi. Vreau sa nu traumatizez copilul si cumva sa il pregatesc. Cum sa procedez cel mai bine? Va multumesc mult.Ce este mai bine sa fac? Si cum? Va multumesc.

mai exact care sunt grijile Dvs? ca o sa se intemple ce cu cel mic? Principala grija in acest caz ar fi cat de bine va intelegeti cu tatal copilului… va duceti intr-un mediu hranitor? vreti sa fiti o familie? axista posibilitatile financiare adecvate pt copil? Daca nu cadeti din lac in put (adica din rau in mai rau) atunci ce griji ati mai putea avea? Eu intrebarile acestea mi le-as pune. Succes!

Pe copil il afecteaza… lipsa tatalui. Deci daca acesta este OK, pasul e binevenit. Copilul se va adapta mai repede ca si mama lui

Copilul este prea mic ca sa fie afectat de lucruri care nu va pot afecta si pe dvs. Deci, daca ce vreti sa ne spuneti e ca copilul ar putea fi in pericol odata ce va mutati, inseamna ca si dvs ati putea fi in pericol. Daca nu aceasta este situatia, aveti grija sa luati tot ce va trebuie pentru copil in noua casa si… atat. Numai bine!

Mesaj:
Buna ziua. Am 21 de ani si am o relatie de 5 ani.Inca de la inceput ne certam fiindca pe atunci aveam doar 16 ani, aveam alta gandire, eram rece si indifeenta cu el, ma purtam urat, dar el a ramas langa mine pentru ca ma iubea ( el fiind mai mare cu 4 ani). Ultima oara ne-am certat urat pentru ca aveam impresia ca nu-mi mai acorda atentie si ii reprosam, iar el zicea mereu ca il sufoc. Am plecat in excursie separat, el s-a enervat pentru ca am ales sa nu merg cu el desi eu eram foarte suparata pe el ca nu a mai insistat sa-mi demonstreze ca ma iubeste. Dupa ce a venit la o saptamana s-a intalnit cu alta fata, ea se purta foarte frumos cu el, grijulie, ii facea de mancare, l-am cautat sa ne impacam dar nu a mai vrut. Dupa 3 saptamani m-a cauata si a zis ca ii e foarte dor de mine si ca ma iubeste si sa o luam de la zero. Primele 2 zile au fost frumoase, apoi l-am vazut indecis si am zis sa vorbim sincer, iar el mi-a zis ca crede ca ma iubeste dar simte ca relatia asta nu are sare. Fata aceea l-a mai cautat, nu intelegea de ce a ales sa se desparta de ea daca totul era bine. El a zis ca se gandea tot timpul la mine dar acum ca ne-am impacat a zis ca e nehotarat si ca e sincer cu mine, ca au fost prea multe certuri intre noi din cauza comportamentului meu. Nu mi-a zis sa ne despartim, mi-a zis doar sa mergem asa si ce o fi o fi. Incerc sa-l inteleg pentru ca eu l-am indepartat, dar nu inteleg de ce s-a mai intors la mine daca stia cat a suferit si daca fata aceea era atenta cu el. A stat doar 3 saptamani nu cred ca o iubeste, insa ea i-a zis deja ca il iubeste, ea avand 20 de ani. Nu stiu ce sa mai cred, ma mai iubeste? Eu vreau sa fiu cu el dar nu pot sa stau in incertitudine asa

Parerea mea este ca ar trebui sa va acordati reciproc si de comun acord un timp de respiro. Stati separat o perioada pe care o fixati impreuna, in care sa nu luati deloc legatura. Este o perioada excelenta de reflectie. Daca la sfarsitul perioadei ati decis ca sunteti o alegere buna unul pt celalalt, merita sa porniti iar la drum. Succes!

daca indecizia este problema… atunci poate ca este nevoie de mai mult timp pt a lua o hotarare. Succes!

Nu cu noi trebuie sa vorbesti, ci cu iubitul tau. Sincer, de la inima la inima, cu bune si rele. Vedeti daca puteti face schimbarile pe care vi le doriti si mai dati-va o sansa, dar pe termen limitat. Daca nu merge, asta e, va vedeti de viata fiecare.

Mesaj:
Relatii de prietenie.
Acum cateva saptamini in urma vorbeam online cu o “prietena” , mai exact iubita varului meu,care locuim chiar impreuna.Pina cand ea s-a despartit de varul meu din motive ca se cearta mereu si mi-a cerut mie sa iesim la o plimbare.A fost prima noastra iesire fata in fata.Am stat mult timp,am discutat diferite teme etc. Am mai iesit odata si atunci am inceput sa simt unele sentimente puternice fata de ea.Nu ma mai puteam concentra la ceea ce fac si imi steatea gandul doar la ea.Urmatoarea data cand am iesit am hotarat sa-i spun ce simt,absolut tot.Dupa ce i-am zis tot ea mi-a spus ca inca nu e gata,ca s-a despartit de abia 2 saptamini de varul meu si ca vrea sa ma indeparteze ca sa nu ma simt oribil.Au trecut deja aproape 2 zile de cand n-am mai tinut legatura cu ea si ma simt foarte rau … nu prea maninc deloc si imi sta capul doar la ea.Parca sunt mereu in asteptare ca ea sa-mi dea un semn ceva,ceea ce stiu ca e doar in mintea mea,o ia razna.De mentionat ca ea abia a implinit 16 ani iar eu aproape 19,pentru mine asta nu-i o problema fiindca e foarte matura la carcater.
As vrea niste sfaturi ceva sau macar niste pareri cu ce ar trebui sa fac cu ea sau ce sa fac sa ma simt mai bine,sa ies din strea asta.
Multumesc de atentie !

o dovada de maturitate este calmul si rabdarea… ai putea sa faci uz de ele . Succes!

Problema e complexa, dar cu dragostea nu e de gluma. Orice presiune ai face poate duce la un rezultat nedorit, dar nici nu o lasa sa se gandeasca singura, pentru ca poate crede ca nu te mai intereseaza persoana ei. Deci: moderatie, insistenta delicata si gesturi de atentie si apreciere.

Mesaj:
Buna ziua! Am o problema in viata de cuplu. Desi sunt adolescenta si am doar 16 ani , acum sunt cele mai puternice sentimente. Imi iubesc enorm iubitul , suntem de aproape 10 luni impreuna. Si el ma iubeste foarte mult , mi-a dovedit-o. Este foarte romantic si stie sa se comporte ca un adevarat domn…are 17 ani. Dar deseori imi spune sa ma maturizez. Spune asta pentru ca eu intotdauna am o obsesie. Ma gandesc ca sta cu alta fata , ca vorbeste cu alta , ca se intalneste cu alta. Asta pentru ca fosta relatie asa s-a terminat. De atunci am o obsesie sa nu fiu iar inselata , si pe el il obosesc psihic cu chestia asta. imi spune ca s-a saturat sa nu am incredere in el si sa imi bag mintile in cap! mereu mi-a dovedit ca are dreptate , cand eu nu il credeam. dar tot nu pot avea incredere in el si tot traiesc cu teama asta ca ma inseala sau ca urmeaza sa o faca. ce sfaturi imi dati? ce pot sa fac sa inving teama asta? va rog sa imi dati un raspuns. multumesc anticipat!

ce poti sa faci este sa depui mai mult efort in a te controla. Este ok sa ai aceasta teama de a nu fi inselata, din nou, dar ce nu este ok este sa o lasi sa se dezvolte in ceva excesiv. In relatiile de cuplu, daca nu exista incredere, relatia nu poate functiona armonios. Nu pot sa iti spun sa nu mai simti ce simti, ci doar sa iti dai silinta sa te controlezi mai mult decat o faci. Succes!

poate ca ar trebui sa iei in calcul ca relatia voastra este la inceput si voi sunteti foarte tineri…!!! Gelozia este o proiectie a celui care invinuieste, adica este propria lui nesiguranta in fortele proprii care se suprapune si pe propriile ganduri (uneori chiar fapte!) pe care nu si le recunoaste si in consecinta le atribuie partenerului. Ce vreau sa spun, este ca “incorsetarea” intr-o relatie cand voi sunteti foarte tineri este oarecum coplesitoare fiindca va priveaza de “lectiile sau cunoasterea” vietii sau a altor parteneri. Vezi daca TU nu esti dominata de un astfel de gand legat de libertatea de a cunoastere si aceasta dorinta care nu este adusa la nivel consitent poate fi samnata de gelozie si neancredere in partenerul tau.

Problema e a ta, si ai enuntat-o clar: “eu intotdeauna am o obsesie”. Este chiar o OBSESIE, si este integral A TA. Lucreaza la ea…

Vestea buna, la voi, este ca sunteti foarte tineri si aveti timpul sa invatati din greselile altora, nu ale voastre. Daca ati inceput atit de tineri, in loc sa va tineti de scoala (de exemplu…), atunci trebuie sa va faceti si ACESTE TEME de relationare, ceea ce inseamna ca mai puneti si voi mina si cititi ceva carti de comunicare, de exemplu “Femeile sunt de pe Venus, barbatii de pe Marte” (Dr. John Grey)…. Asta, doar ca este mai ieftin decit o terapie de cuplu pentru tot felul de “mizerii”…..

Din ce observ, practic iti pregatesti inca o relatie esuata, din aceleasi motive ca la relatia dinainte, desi acum sunt doar motive inventate de tine. Problema pleaca de la ce consideri tu ca meriti, pentru ca distrugand aceasta relatie, iti dovedesti (inca o data) ca nu ai noroc, ca toti barbatii inseala, ca toti mint etc (aici poti sa treci tu orice). Ai inteles? Ce relatii te-au inconjurat in copilarie, ce experiente te-au traumatizat, ce “invataminte” ai tras tu de la cei din jurul tau? Aceasta nesiguranta are, cu siguranta, un declansator perfect valabil, desi poate ascuns in subconstient. Gandeste-te la ce ti-am scris si mai gandeste-te ca oricand iti poti rescrie viata, numai sa vrei.

Mesaj:
Buna,numele meu este Adina sunt impreuna cu iubitul meu de mai bine de un an si ceva la inceput totul era minunat nu aveam ce ne reprosa insa de la un timp de cand stau la el ma jigneste din orice nu ii convine absolut deloc ce fac ma face sa plang aproape in fiecare zi si mai are momente cand ma face sa ma simt prost si in fata amicilor nostri,si mai recent si-a schimbat si parola de la contul de facebook pe care eu o aveam cu pretextul ca vrea sa vada daca am incredere in el insa nu stiu ce sa zic si ce sa mai fac in aceasta relatie.Am devenit foarte emotiva de cand am inceput sa il iubesc dar cand ma jigneste in ultimul hal ma face sa imi doresc sa mor.Imi e frica sa nu ma insele cu alta vazand ca eu chiar il iubesc mereu imi zice ca sunt o proasta cand ne certam pentru ca plang imediat de la o vreme de cand am inceput sa il iubesc.

Puneti cateva intrebari:

1. cat de mult ai incredere in tine

2. ce inseamna dragoste pentru tine? 3. ce inseamna o realtie pentru tine? 4. unde te vezi peste un an, 2 sau 5?

pare ca prietenul tau are niste probleme de relationare pe care ar fi bine sa si le rezolve. Genul asta de comportament, daca se mentine, nu poate duce decat la si mai mult abuz! Mai gandeste-te inca o data… si inca o data… si inca o data… la ce iti doresti de la o relatie, la ce iti doresti pt binele si linistea ta. Daca iti doresti o relatie abuziva, atunci nu schimba nimic la viata ta, daca insa vrei mai mult, atunci poate ar fi de dorit sa incepi sa faci ceva pt ceea ce iti doresti. Succes!

Aveti amandoi probleme serioase, la el e violenta (verbala, dar ramane VIOLENTA), iar la tine e faptul ca te complaci intr-o astfel de relatie… Asta e dependenta, si tu crezi ca e iubire…

Nu ar trebuie sa fie o problema ca isi schimba el parolele, oriunde ar fi acelea…. Ce treaba ai tu cu ele, din moment ce sunt conturile lui? Daca vrea sa plece, oricum va pleca, iar tu poti sa schimbi cite parole vrei. O regula de bun simt intr-o relatie este "sa lasi lantul cit mai lung, astfel incit sa nici nu observe ca este lant", iar alta regula buna este sa tii in gura un ceai cit mai mult timp cu putinta (cel putin 10 minute!) atunci cind are el chef de cearta…. In rest, un mod practic de a-i arata cam ce crezi tu despre amicii lui si despre mitocania lui, este sa te scoli IMEDIAT de la masa unde stati cu amicii, si FARA O VORBA (este esential sa taci si sa nu spui nimic!) sa pleci! Pe urma, nu ii vorbesti 3 zile, si FARA TELEFON, FARA FB, FARA SMS, fara "prietene" care sa-l urmareasca pe unde merge etc. etc. – intelegi tu faza…. Daca stati impreuna, MUTA-TE singura o perioada (daca poti). O pauza de zimbete inca nu face rau nici unei relatii, daca – intr-adevar – asta se mai poate numi "relatie", si nu "sclavie"….. Succes, si sa dai de veste ce mai faci!

Revin cu o precizare: am inteles eu bine cu conturile astea de FB alui lui – ale mele etc.? Pina la urma, ale cui sunt conturile la care a umblat el? Ca daca sunt ale tale si el a abuzat de ele, atunci PLEACA CIT MAI DEPARTE DE ASTA!!!!! Asta deja este patologic, ai devenit o sclava, daca ai permis sa-ti faca asa ceva. – In rest, asa cum nu porti in comun cu el o lenjerie intima a ta, nici conturile nu ar trebui sa fie "comune"… e de bun simt!

Relatia voastra este toxica, iar relatiile toxice sunt extraordinar de puternice. Cum il lasi sa te trateze, asa te va trata. Invata de acum ca valorezi mai mult si meriti mai mult, sau complace-te intr-o viata de abuzuri, pentru ca asta va urma.

accentuez ceea ce a zis Carmen Caramlau

Unde exista iubire,nu exista jhjgnire.

Adina scuza-ma dar in relatia aceea esti "cam in plus" si in curind vei deveni propria victima a sentimentelor pe care le arunci "aiurea" pe cineva care nu te merita… sper ca nu vei considera ca iubitul tau e singurul si unicul barbat din lume.. asa ca reflecta la viata ta si da-i PASS – SUCCES

Mesaj:
Buna,
Am 21 de ani si locuiesc de 2 ani intr-o alta tara. Am venit aici sa studiez, fiind impinsa mai mult de catre parintii mei decat din vointa proprie, datorita conditiilor slabe de viata din Romania. Cu toate astea relatia cu parintii mei a fost mereu foarte buna si am inteles ca venirea mea aici va fi pentru binele meu. Primele 6 luni au fost destul de grele, plangeam zilnic si imi era dor de tara asa cum era normal. In urmatoarele luni, lucrurile s-au mai ameliorat, am cunoscut pe cineva, roman ca si mine, si suntem impreuna de atunci. Pot sa zic ca el m-a facut sa ma simt mai bine. Insa, de aproximativ jumatate de an am reinceput sa simt lipsa tarii mai puternic ca niciodata, cu alte cuvinte, traiesc in trecut si nu ma pot adapta. Nu imi doresc decat sa dorm cat mai mult si sa muncesc, sa merg la scoala si apoi sa vin acasa ca sa dorm din nou doar ca sa treaca zilele. Simt ca nu ma pot adapta, urasc stilul de viata de aici, oamenii si continui sa compar totul cu viata mea de-acasa. Pe langa asta a inceput sa imi fie in permanenta teama ca am sa mor, imi este teama chiar si sa merg pe strada si sa fiu lovita accidental de orice. Imi este teama pt toata familia mea, pt iubitul meu si am doar astfel de ganduri mereu. Viata mea sociala aici nu prea exista, tocmai pt ca am observat ca nimeni si nimic nu se poate ridica la nivelul de fericire pe care o simteam cand locuiam acasa. Simt ca ma trezesc dimineata doar ca sa am de unde ma intoarce seara si vreau doar sa treaca timpul mai repede. Sunt mereu nostalgica, mereu trista, apatica, nu ma amuza nimic. Simt doar stari de panica, de dor, de furie inexplicabila.Simt ca sunt fericita doar atunci cand plec chiar si pt cateva zile de aici. As vrea sa stiu cum as putea rezolva lucrurile astea si ce as putea sa fac ma simt mai bine.

este foarte posibil sa discutam de o depresie pe fond anxios… ceea ce mi se pare o reactie normala avand in vedere situatia in care te afli. Intrebarea este: cat mai crezi ca poti sta in acel loc? Merita? Chiar iti doresti sa duci pana la capat ce ai inceput acolo? Este mai mult dorinta ta sau a parintilor tai? Incearca sa te asculti mai atent… si singura o sa iti gasesti cele mai bune solutii pt TINE… daca faci ceva cu forta, nu stiu cat de bine iese. Succes!

E greu sa locuiesti singura in alta tara , de la o varsta asa de frageda . Dar , nu stiu daca iti va placea ce-ti spun , totul tine numai de tine . Esti sanatoasa , ai un prieten , inteleg, scoala merge bine , toti cei lasati acasa sunt si ei bine . Tot ce trebuie sa faci este sa-ti faci treaba ta cat mai bine , cauta sa-ti gasesti niste hobby-uri , orice , fa plimbari lungi , chiar si asa melancolica, cum spui ca esti, incearca sa te bucuri de lucrurile marunte , o floare , un fluture colorat ….Daca simti ca ajungi la limita si ai nevoie de ajutor , cere sfatul unui psiholog , poate consilier scolar . Totul se leaga de dorul de tara si te lasi prea prinsa de trecut . Incearca sa nu mai compari viata de acolo cu cea de aici , uite , fa asta un minut pe zi , apoi creste treptat ,a doua zi doua minute ….si tot asa , timp in care sa-ti impui sa te plimbi mai mult , sa te simti bine acolo….Promiti ?

Inima ta incearca sa iti transmita un mesaj clar. Faci ceva impotriva VOINTEI TALE. Cu alte cuvinte, te autosabotezi. Acum ai de ales, sa te OPRESTI, sau sa continui ceea ce faci, stiind ca asta iti face rau…

Este normal ce ti se intampla. Incearca sa te bucuri cat mai mult de ce este acolo. Iesi cu colegii, plimba-te, fa poze, si incearca sa descoperi cum se traieste acolo de adevaratelea. Tara este aici, nu pleaca nicaieri, si tu vei veni cand vei dori. Dar nu supralicita relatiile de acasa si tara pt a nu fi dezamagita prea mult la intoarcere.

Draga mea,s ar putea sa nu ti placa chiar asa de mult ce vei gasi in tara daca te vei intoarce.De multe ori amplificam in mintea noastra atat momentele placute cat si cele neplacute.Poate vei reusi sa gasesti avantajele sederii tale in strainatate.Pana la urma esti doar pentru o perioafa acolo nu definitiv si este alegerea ta sa poti intrerupe cand chiar nu mai poti.Succes!

asa cum au spus si persoanele care au scris anterior, autosabotarea este la ea ‘acasa" ca sa zic asa, in plus ai dezvoltat o anxietate cu atacuri de panica "in permanenta teama ca am sa mor si sa fiu lovita accidental…sa merg pe strada" care risca sa creasca pentru ca intrii intr-un carusel de ganduri irationale care o vor mentine si amplifica. Sugestia mea este sa apelezi de urgenta online sau chiar "face tu face" la un psihoterapeut (atunci cand mai vii pe acasa), pentru a depasi faza si ati perminte la varsta ta sa-ti creasca aripile si sa inveti sa fii pe picioarele tale, pentru ca deja intoarcerea acasa va presupune o alta adaptare (nu vei mai regasi ceea ce ai lasat si ceea ce-ti imaginezi). Esti tanra, ai sansa sa faci ceva cu viata ta, propueti mici obiective accesibile, bifeaza-le daca le-ai atins (si daca nu fii perseverenta), sarbatoreste reusitele, aduna-te pentru ca este timpul tau si poti sa faci tot ce iti propui.

Draga mea, sa inteleg ca te tine cineva cu forta acolo unde nu esti fericita? Alegerile NOI le facem. Tu ce alegere vei face?

Mesaj:
Bunăziua,
am următoarea problema. De aproximativ trei luni sunt foarte abatuta, foarte lipsita de chef, pur și simplu nu reușesc sa ma motivez sa fac nimic. Fupa serviciu, vin acasa și ma pun sa dorm. Ăsta fac de 3 luni si in Week-end uri la fel. Sunt trista, nu mă entuziasmez de nimic. Am trecut recent de 2 luni printr-o despărțire dar nu m-a afectat atât de tare. Am avut acum 3 ani o despărțire mai dureroasa peste care nu cred ca am trecut nici acum. Fusesem cu un băiat timp de 5 ani, m-a părăsit subit și ieri am văzut ca s-a căsătorit. De atunci sunt mai afectata. Va rog un sfat sau o direcție sa ies din apatia asta care mă distruge.
Mulțumesc

s-ar putea sa fii intr-o depresie, pe care iti recomand sa o tratezi la un psihiatru. Ar fi bine sa gasesti si un psiholg cu care sa discuti mai pe larg acest episod in care te regasesti si care, aparent, este suficient de semnificativ incat sa te afecteze atat de puternic. Succes!

Atunci cand nu traim o pierdere, cand amanam sau blocam procesul de doliu poate aparea depresia. Poate fi purtata zi de zi si neconstientizata. Insa cand apar evenimente ca cele descrise de dvs. se manifesta cu putere. Psihoterapia v-ar fi utla. Toate cele bune!

Deci, in ordine: o iesire la aer liber, ore la sala sau la piscina, o petrecere sau o iesire la o terasa cu prietenii, o sesiune de cumparaturi, cateva sesiuni de meditatie (adica stai tu cu tine), o manichiura mai speciala, etc… intelegi tu. Pune-te pe tine pe primul loc, nu pe fostul iubit. O ora de terapie iti poate ridica moralul semnificativ.

Te inteleg perfect , eu cind sunt suparata apelez la niste trucuri care s-au dovedit eficiente ..ma duc la coafor imi fac manichiura sau ies cu o prietena la o cafea sa stii ca ajuta !!!!

E o depresie cronica, si asta necesita interventie. Rareori trece de la sine, si adesea necesita mai mult decat iesire la plimbare, sala, shoping, (cum scriu mai sus alte persoane care tind sa subaprecieze problema). Un psihoterapeut te poate ajuta ACUM, sau un psihiatru ceva mai tarziu, dupa ce problema se va agrava. Alegerea iti apartine.

Depresia este o afectiune care trebuie tratata la fel ca orice alta boala.Daca trei luni ne doare f.tare stomacul ce facem? Este o durere a sufletului,a interiorului.Mergi la medic si apoi la terapeut.

Buna , as dori daca se poate , din partea unor specialisti , un sfat referitor la urmatorul diagnostic : protruzie discala C5 paramedian dreapta de ~2,3 mm cu compresiunea radacinii C6 dreapta intraforaminal si protruzie discala C6 paramedian stanga de ~2 mm cu compresiunea radacinilor C7 bilateral ,primit in urma efectuarii unui control RMN datorita unei dureri permanente a mainii stangi , localizata la incheietura cotului ,etc .Ce sfaturi imi dati , daca sunt posibile agravari a situatiei prezente si in ce conditii ,daca este neaparata nevoie de interventie chirurgicala sau sunt si alte alternative de tratament . Va multumesc anticipat !

Cea mai buna discutie este cu medicul care te a trimis.Nu ezita in a i -i cere atatea lamuriri pana cand intelegi care este afectiunea de care suferi si ce trebuie sa faci.

Mesaj:
Buna seara!
As dori sa stiu opinia dumneavoastra in urmatoarea situatie!Nu demult am cunoscut printr-o prietena comuna un barbat care imi place fff mult!Am iesit de cateva ori in club cu mai multi prieteni ( fiind si el prezent) unde ne-am distrat,ne-am simtit bine impreuna…pe zi ce trecea imi dadeam seama ca ma indragosteam de acest amic..si asta pentru ca amandoi participasem la clasicul flirt!stiam de la prietena mea ca este foarte timid si ca ii va lua mult timp pana sa imi spuna ca ma place(aceasta dandu-si seama ca el ma placea)..asadar m-am gandit sa fac eu primul pas si sa ii spun ca m-am indragostit de el(prin sms),lucru pe care pana acum nu l-am mai facut niciodata si pe care acum il regret..niciodata nu am facut eu primul pas…dupa cateva zile am mai vorbit pe facebook,dar lucruri banale si nimic despre ce eu ii spusesem,iar asta ma scotea din minti!
Apoi intr-o alta seara tot in club,am incercat sa il sarut,iar el m-a respins(m-am simtit groaznic!) motivand ca sunt lucruri la care el tine(sa cucereasca el o femeie) si nu sa ii se ofere pur si simplu!:(( Eu de obicei sunt greu de impresionat sau de cucerit,insa de data asta…nu stiu ce s-a intamplat!
Pentru el aceste lucruri au fost facute "fortat"!De atunci l-am mai intrebat pe facebook cate ceva,dar raspunsul lui este scurt si la obiect sau nu imi da nici un raspuns!Am incercat sa par si indiferenta la un moment dat,dar nici asta nu a dat roade!(adica sa nu ii mai trimit mesaje)pentru ca fizic nu ne-am mai vazut de atunci de cand am incercat sa il sarut!
Mentionez ca acum 2 ani i-a placut o fata,dar i-a trebuit 1 an si jumatate ca sa o invite la o cafea!ce parere aveti?cum ar trebui sa procedez?nu stiu…simt ca ma apuca disperarea!!
nu stiu ce sa mai fac..mi-as dori ff mult sa imi dea o sansa ca sa ma cunoasca mai bine si sa vada ce fel de persoana sunt..dar mi-e teama ca nu doreste acest lucru…De curand am aflat ca a iesit cu o fata la o cafea(dar nu erau singuri) si nu stiu exact ce tip relatie e intre ei!
Multumesc anticipat!

poate ar fi o idee sa abordati problema empatic si sincer, intr-un cuvant mai eficient. Daca este nehotarat, este problema lui. Nu cred ca sunteti nici unul dintre Dvs inca la liceu… Succes si curaj!

Nu vreau sa te fac sa te simti aiurea, dar daca era atractie din ambele parti, si subliniez cuvantul ‘ambele’ , nu se mai intampla ceea ce s-a intamplat.Probabil ca te place doar ca pe o amica si nu vrea sa schimbe lucrul acesta, din propriile lui considerente.

timiditatea este o caracteristica a copilului interior. prin faptul ca ai preluat initiativa primului pas i-ai confirmat acest statut psihologic. practic, mesajul implicit pe care l-ai transmis este "tu nu esti suficient de matur si de capabil sa ma cuceresti, asa ca fac eu asta in locul tau" – adica exact ce face o mama, nu o iubita :p este in natura barbatilor sa vaneze, sa cucereasca, sa initieze, este o "lege" psihologica pe care daca o incalci ori se ajunge in situatii ca asta, sa te respinga, ori se complace intr-o relatie cu tine dar din postura de copil, nu de barbat. tu chiar crezi ca daca el te placea cu adevarat si te vroia langa el nu venea spre tine? nu facea el primul pas? daca te vroia langa el ca femeie nu crezi ca lasa copilul (timiditatea) de-o parte si incerca sa te abordeze ca un barbat? de altfel, el ti-a zis fix acelasi lucru in felul lui. in orice caz, incearca sa te mentii in realitate si in prezent pentru a nu aluneca in disperare, ai de invatat din orice experienta si aminteste-ti ca cine vrea cu adevarat sa fie cu tine si se potriveste cu caracterul tau va gasi o cale sa ramana in viata ta.

Draga mea, daca-i ia un an si jumatate pana sa invite o fata CARE-I PLACE la o cafea… cat o sa-i ia sa o ceara de nevasta si sa-i faca copii?! Daca ai atata timp la dispozitie, spune-i ca ai gresit si ca renunti la el. Daca te vrea, o sa reactioneze (nu garantez ca in secolul asta…). Daca te dispretuieste / ignora, vezi-ti de viata. De multe ori fixatiile de genul celei pe care ai facut-o sunt generate tocmai de imposibilitatea atingerii idealului, eliminand elementele reale care pot introduce ratiunea in ecuatie. Ori abtine-te de la a-l contacta, fie suna un terapeut care sa te ajute sa te echilibrezi emotional si sa vezi lucrurile in perspectiva.

Tipul are o problema, si nu una minora… Dar e problema LUI. Ma intreb de ce tu cauti o relatie cu un astfel de tip, de ce iti place ceva neobisnuit, iesit din comun? Ceva atipic? Studiaza dorinta ta atipica, si lasa-l pe el cu necazurile lui…

Crezi ca e barbatul pe care ti-l doresti? Crezi ca asa un tip ti-ai dori alaturi de tine? Ce anume crezi ca e la mijloc, aici, mai degraba, decat faptul ca iti place si-ti doresti sa-ti mai dea o sansa? Crezi ca te-ai potrivi cu el?

Draga mea ne indragostim de multe ori de himere,nu te agata de aceasta situatie.Traieste viata si daca baiatul te place cu adevarat va veni el la tine,altfel degeaba alergi dupa el,va cauta cu totul altceva.