Mesaj:
Buna ziua, am nevoie de ajutor. M-am despartit de iubitul meu intr-un moment de furie si acum regret enorm pentru ca am facut o greseala. Eu sunt o persoana foarte impulsiva si fac unele lucruri pe care dupa le regret..asa s-a intamplat si cu iubitul meu. Ne-am despartit deoarece eu sunt foarte geloasa.,nu stiu daca nu cumva problema este de fapt la mine. Avem un an impreuna, ne-am despartit de 4 ori pana acum, despartirea tinea doar o saptamana maxim si asta pentru ca sunt cam posesiva..Dupa ce nu l-am cautat 2 zile, m-am gandit sa il sun sa vorbesc cu el sa ii spun ca imi pare rau si ca regret cele intamplate dar, mi-a spus ca nu vrea sa renunte la mine doar ca este foarte confuz si ii este foarte greu,,nu vreau sa il pierd..il vreau inapoi nu stiu ce sa fac..

mergeti impreuna la un terapeut de cuplu… sigur va poate da niste sugestii eficiente. Succes!

A iubi pe cineva inseamna a-l face sa se simta liber si implinit langa tine, inseamna a-i iubi chiar si defectele! Asa cum intuiesti, probabil ca problema este la tine, in orice caz este o problema care se poate rezolva cu … mai multa incredere in tine, in relatie, in el. Nimanui nu-i place sa se simta urmarit si judecat mereu. Nici tie, nici lui, nici mie! Un psiholog , nu costa mult si nici nu necesita un numar mare de sedinte, te poate ajuta sa te cunosti mai bine, sa intelegi de unde provine neincrederea si sa te ajute sa dezvolti alte comportamente, mai adaptative. Curaj si succes!

Cand ai sa iti atenuezi FRICA de a-l pierde, dupa ce vei lucra asupra ta, si asupra sentimentelor tale distructive, vei putea avea o relatie normala. Pana atunci, o vei duce tot asa. E un tipar… mai frecvent decat crezi. Si mai usor de reprogramat decat se pare. Doar daca ai constientizat asta, si VREI sa faci o schimbare reala.

Gandeste-te de ce il vrei inapoi. Ca sa fie in continuare obiectul scenelor tale de gelozie sau pentru ca iti doresti sa fii fericita cu el? Meriti sa fii fericita? Dar el, merita sa fie fericit? Analizeaza aceste probleme. Nimeni din cei care spun ca vor sa se schimbe nu se schimba daca nu au o dorinta arzatoare, devoratoare de a se schimba, si un motiv al naibii de bun. Ce zici? Te incadrezi in categoria celor care se schimba sau o sa ne mai scrii, plangandu-te in continuare? Pentru schimbare e de muncit, deci pregateste-te sa o iei cu povestitul din copilarie, de unde, probabil, se trage acest comportament nedorit. Dupa ce descoperi declansatorul, mergi mai departe si creeaza-ti o noua realitate, prin inventarea si implementarea de obiceiuri noi. O sa dureze, dar functioneaza. Contacteaza un terapeut.

gelozia strica "omenia" si aici ma refer la relatie… daca mai esti si posesiva – deja verdictul e clar – "lasa-ma draga mai bine fara"… aici am "jucat" vocea iubitului… ce e de facut??? Rezolva aceasta "ecuatie": "nu stiu daca nu cumva problema este de fapt la mine."

O discutie autentica cu tine insuti iti va clarifica unele situatii.Vei putea gasi si anumite solutii la diferitele tale comportamente.Uita-te cu atentie in interiorul tau!

Mesaj:
Buna ziua,
Intrebarea mea: este posibil sa sufar de depresie cauzata de abuzul emotional provocat de partener?
Evenimente negative din copilarie : lipsa tatalui
Studii si mediul scolar: postuniversitare, mediul scolar a fost unul placut
Relatii de prietenie : nu am
Viata sexuala : relatii intime o data pe luna
Ocupatie : inginer
Familie : relatiile de familie sunt bune, mai putin cu bunica mea care sufera de dementa, care a aparut dupa un accident de masina in care a fost lovita puternic in zona capului si a coloanei (la momentul respectiv neavand sanse de supravietuire.
Problema existenta : ma simt la capatul puterilor, epuizata si fizic si psihic, avand frecvent(aproape zilnic) dureri de cap si senzatii de greata. Am o relatie cu partenerul meu de 5 ani, dintre care doar primul an a fost o relatie frumoasa, dupa care au inceput certurile care au devenit din ce in ce mai frecvente. De fiecare data cand am incercat sa ma desprind de relatia asta, venea plangand ca ii pare rau ca m-a facut sa sufar si ca se va indrepta. Dar nicodata nu a durat mai mult de o saptamana indreptarea. Ma simt captiva, nu am voie sa am prieteni (ca nu sunt de nasul meu), nu pot iesi nicaieri, doar la servici si acasa (“pentru ca la ce am nevoie de socializare, ca nici el nu are prieteni, doar relatii de munca”, de fiecare data cand doresc sa spun ce simt, ce parere am cu privire la ceva, incep certurile pentru ca “parerea mea nu e buna”, “sunt absurda”, “nu ma comport normal”, etc (de exemplu vrem sa facem o casa, dar neavand suficienti bani hotarasem sa facem totul electric. Intr-o zi a venit cu ideea sa punem o soba metalica si sa facem un cos dintr-un metal care sa iasa prin tavan – casa fiind de lemn. Desi initial i-am spus ca nu e o idee buna, pentru ca un cos improvizat poate provoca incendii, mi-a spus ca nu stiu despre ce vorbesc. M-am documentat si i-am spus ca sunt de acord, dar sa facem instalatia asa cum cere legea, cu protectie impotriva incendiilor, nu ca teava cosului sa atnga peretele, si tot a fost impotriva, “ca stie el mai bine”). Am ajuns in situatia de a nu mai avea dreptul nici macar sa aleg cu ce ma imbrac, cum sa imi vopsesc parul, sau ce sa aleg sa mananc, pentru ca “stie el mai bine”. Aceste certuri ma consuma foarte mult, simt ca am ajuns la capatul puterilor.Nu am cu cine vorbi despre ce simt, nici macar el nu doreste sa discute cu mine despre nimic (de multe ori se preface ca nici nu sunt in aceeasi incapere cu el), nu imi cere sfatul, toate deciziile sunt luate de el, imi sunt aduse la cunostinta si eu trebuie sa le accept, indiferent daca vreau sau nu. Desi eram o persoana care nu conuma nici macar un pahar de sampanie de anul nou, acum am ajuns sa ma refugiez in alcool atunci cand nu mai pot.

sunt sigur ca stiti ce aveti de facut! Aparent va aflati intr-o relatie abuziva cu o persoana care in mod cert sufera de o tulburare mintala. Nu va refugiati in alcool pt ca nimeni nu merita sa va autodistrugeti! Daca vreti ca ceva sa se schimbe… atunci poate ca este cazul sa si faceti ceva pt acea schimbare. Se poate, succes!

Da , din ce spuneti , toate acuzele sunt pe fond depresiv . Cu alte cuvinte , ati ajuns la capatul puterii . Sa va vada un psiholog , pentru a va ajuta sa va reveniti . Cu partenerul vorbiti foarte serios . Daca nu accepta sa se schimbe sau daca schimbarea nu dureaza , renuntati la relatie . Ceea ce aveti impreuna cu el nu este o relatie liber consimtita , este gen sclav-stapan .Cantariti ce avantaje si dezavantaje aveti, convietuind cu el si decideti ce urmeaza . Apoi , ar trebui indrumat catre un psiholog , probabil nu doar cu dvs se poarta asa , poate ca mai are relatii abuzive si la servici , etc …Nu e normal sa va simtiti constransa la tot pasul intr-o relatie cu sexul opus. Efectiv, va controleaza viata si va tine captiva . O astfel de relatie poate ajunge la ceva si mai rau , cum este violenta fizica . Nu ati spus daca ati fost agresata si fizic .Nu amanati , luati masuri , pentru a reveni la o viata normala si pentru a va recastiga respectul de sine .Bafta!

Alegerea este a dvs. Da, a dvs! Nu va mai plangeti si faceti ceva. Daca nu stiti ce sa faceti, luati-va o saptamana de concediu, departe de partener, ocupati-va numai de dvs, nu il sunati, nu ii raspundeti la telefon, departati-va de relatie (eventual faceti-va acest mini-concediu la o manastire, unde nu aveti voie cu telefon sau internet, si unde nu are voie nici el sa vina sa va controleze). Cand va veti intoarce, veti sti singura ce sa faceti si cand. Sunteti ceea ce permiteti celorlalti sa faca din dvs., decizia de a ceda controlul fiind exclusiv a dvs. Cand va veti decideti sa schimbati lucrurile, tot decizia dvs va fi. Nu strica nici terapia, dar va sfatuiesc sincer sa incercati solutia de mai sus intai.

Buna ziua. Da, este foarte posibil sa suferiti de depresie cauzata de relatia abuziva cu partenerul. De neputinta pe care o traiti in relatia cu el, de neputinta de revendicare a puterii personale, de pozitia de ne-ok la care sunteti invitata de el.

Bună, Uite, ceea ce am a-ţi spune deocamdată este doar că doar în puterea ta stă propria viaţă şi, bineînţeles, alegerile. E cazul să mergi să vorbeşti cu un preot sau un psiholog. Altminteri, dacă doreşti să ai cui spune tot ce simţi, după ce citeşti comentariul cu răspunsul acesta atât de sumar, te rog să-mi laşi un mesaj aici pe Facebook şi vom vorbi mai multe despre tot ce ai nevoie. Îţi doresc să ai izbândă în tot ce-ţi doreşti şi să-ţi redobândeşti nepreţuita şi binecuvântata libertate. Pe curând.

Parerea mea este ca ar trebui cit mai repede sa schimbi aceasta atmosfera tensionata din viata ta. Daca relatia nu merge nu are rost sa insisti cu timpul va fi mult mai rau si viata ta va fi un calvar!!asculta muzica si stai de vorba cu un psiholog sau o prietena buna!!!!!!!!!

Chiar as spune ca DA, MAI ALES din cauza abuzului. Si l-as cita pe Freud: inainte de a te diagnostica pe tine cu… asigura-te ca nu esti inconjurat de…

Iesi urgent din relatia asta abuziva. aSta e un vampir de energie, si toate celelalte feluri de vampirisme care se mai practica… de ce iti trebuie o asemenea relatie? Esti cumva masochista? Ma indoiesc, ca daca ai fi fost, nu erai pe acest site…. “Schimba cocosul!” (pe de alta parte….. ce ai de pierdut…???? “O data pe luna….”?…. pentru atita, nu trebuie sa suferi chiar deloc…..

Mesaj:
Numele meu este Mirela,am 45 ani si am 2 mari probleme:
- mi-am pierdut increderea in mine
- imi e frica sa imi fie frica de un atac de panica,cum am ajuns aici va voi relata cat pot de scurt .
In urma cu 6 ani(dupa decesul sotului meu)au inceput atacurile de panica si depresiile,nici nu era de mirare deoarece aveam prob cu casa,2 copii adolescenti,2 scoli in paralel,3 credite in banci si 3 joburi(2 fiind part-time).Probabil s-au declansat si datorita unei schimbari metabolice,am slabit 15 kg intr-o luna,in ideea in care mancam 10 mese pe zi ,dar lucram 20 de ore),nu am mai transpirat 2 ani,nici macar axial. Primul atac de panica l-am facut in clinica(unde lucram),am avut senzatia ca mi-am bagat aer pe vena),am facut 180/130 TA (eu fiind hipotensiva, am avut senzatia ca mi s-a infierbantat creierul),dar aveam si celelelte simtome ale unui atac de panica. medicul cardiolog cu care am vb,mi-a spus ca mare noroc am avut ca sut atat de sanatoasa deoarece putea face un AVC(asa a murit sotul meu),iar acest lucru nu m-a ajutat deloc. Am incercat tot despre ce am auzit,dar fara prea mare eficacitate,clinic eram sanatoasa.Nu imi putea permite un psiholog.dupa cca 3 luni am luat un taxi si am mers pt internare la sp.Obregia,acolo am urmat doar trat medicamentos,3diazepame,1 medazepam si 1 pharmataz 5 zile,dupa care mi-a dat drumul acasa),am urmat acest tratament 8 luni,l-am intrerupt cu de la mine putere brusc(am trecut prin faza de sevraj),iar totul a fost ok pana acum 3 luni .Acum tot pe stress au reaparut starile de anxietate,am repetat toate analizele,CT,Doppler cranio-cerebral,endocrinologie,,ecocardiografie si multe altele,am inceput sa merg la un psihoterapeut,dar nu am bani pt fiecare sedinta.Ce as putea face in conditiile date?
Va multumesc !

reluati un tratament psihiatric, fara de care psihoterapia o faceti aproape degeaba (ne avand energia necesara de investit in relatia terapeutica). Daca doriti, va stam la dispozitie www.cmibotezat.ro

Pentru atacurile de panică, aţi putea avea în vedere inositolul http://wp.me/p48646-3uP, şi alte suplimente importante cum ar fi omega 3 şi forme avansate de vitamina E. În general puteţi să îmbunătăţiţi dieta, fără cereale, uleiuri, lactate, zahăr etc.Puteţi merge iar la laborator pentru acumulări de cupru, mai ales dacă aţi folosit de-a lungul timpului anticoncepţionale sau aveţi deficit de zinc. http://wp.me/p48646-3u6Apropo de internări, mesajele de aici oferă nişte informaţii importante, de ex. cel scris de către @Bean http://tinyurl.com/qz5u3gw
Sau comentariul de aici: http://tinyurl.com/qdrptkx

Doamna, din ce citesc eu, atacurile de panica v-au salvat viata, pentru ca doar ele v-au mai temperat din mersul sigur catre groapa. Trebuie sa intelegeti ca, uneori, ni se intampla lucruri rele pentru ca altele, si mai rele, sa ne ocoleasca. Cautati pe net despre EFT si lucrati singura acasa. De asemenea, sedintele de terapie nu sunt numai cu un psihoterapeut, si nu numai la cabinet. Reorientati-va catre sedinte pe care vi le permiteti (on-line, telefonice, si cu terapeuti) si recastigati-va echilibrul. Stresul vrea sa va invinga. Il lasati tocmai acum?

Mesaj:
buna!!!!!!sunt C.am 44 de ani….pe langa problemele pe care le.am intampinat in viata(precum si un divort dupa 25 de ani de casnicie)precum si depresile care le tratez prin medicamente prescrise de un pshiatru…am nevoie de un mic ajutor…este vorba de unul dintre copii mei(23 de ani)care in curand v.a fi tatic,si care nu.mi vorbeste din cauza sotiei lui care m.a acuzat de multe lucruri printre care si k felul meu de crestere al copiilor mei lasa de dorit,dar cel mai dureros este faptul k in loc k copilul meu sa i.a o atitudine,se lasa manipulat de ea….si m.a rugat sa le dau pace…dar in fine sunt MAMA…si ma doare…dar am si orgoliu…pt care nu.i caut nici eu…desi stiu k fiul meu ar avea nevoie de sprijinul meu moral…am incercat toate caile de acces pt a vorbi cu copilul meu…dar sunt respinsa total…

mai mult decat sa va recomandam sa lasati orgoliul, nu prea avem ce sa va spunem, dar daca fiul si sotia lui nu vor sa vorbeasca atunci nimeni nu ii poate obliga (sunt majori), trebuie sa ia deciziile in cuplu, mai ales acum. Insistati totusi si incercati sa gasiti o cale de mijloc pt toata lumea; puteti chiar apela la un terapeut de familie daca exista disponibilitatea. Succes!

Rolul dumneavoastra este doar partial…la nivel de sfat..in caz de nevoie…asa ca incercat sa va axati mai mult pe viata dumneavoastra….

Probabil nora dvs. este furioasa si de aceea va acuza pentru cum v-ati crescut copiii. Si poate nu va cunoaste, sau cunoaste doar o parte din cine sunteti. Poate ca depresia de care suferiti va acopera autenticitatea. Ar fi de ajutor pentru relatia cu fiul dvs. sa mergeti catre el. Si sa va vindecati pentru a va putea arata cu toate partile. Toate cele bune!

va multumesc frumos….!!!!!!!!!!…Mihail…Ioana….

Mesaj:
Buna ziua!
Va scriu ….ufff..nunta mea va fi in mai putin de 2 luni si problema grava pentru mine este..MAMA, nu vrea sa vina la nunta.Traieste prin sora ei, ii asculta sfaturile, ne-am indepartat, banii sunt o problema majora, orgoliile la fel.Cand mama a ramas fara servici, eu din cauza neglijentei si nepasarii( nu m-a sunat de ziua mea, nu i-a pasat ca am avut accident de masina, am avut piciorul in ghips)am ales sa ma indepartez si m-am inchis in mine.Nu pot trece peste durerea provocata de mama prin nepasarea ei, imi este teama sa vorbesc cu ea, ea are ultimul cuvant de spus.

ce va pot spune este ceea ce probabil stiti deja si anume ca nu este o dorinta deziderabila, cea pe care o aveti acum. Incercati totusi, inca o data, o reconciliere…. daca nu se poate, inseamna ca nu se vrea si trebuie mers mai departe. Priviti inainte! Casa de Piatra! si Succes!

Domnisoara cunoasteti expresia: "mortii cu mortii si viii cu viii"… probabil ca o parte din familie va consudera "moarta" ca nu le sinteti pe plac… asa ca aveti grija de noua dumneavoastra familie si tot ce tine de nunta… nu e "musai" ca unii din familie sa va si faca pe plac, pentru ca e posibil sa nu-si doreasca acesty lucru… cautati sa va gasiti fericirea alaturi de partenerul de viata… restul sint doar "vorbe" – SUCCES

imi pare rau ca treceti prin aceste lucruri cu siguranta povestea este mai lunga si mai complexa decat putem intelege noi aici si exista suferinta de ambele parti; ma gandesc ca probabil asa cum dvs v-ati inchis si v-ati retras ca sa va aparati intr-un fel de suferinta provocata de ea, acelasi lucru il face si ea acum. ati putea incerca sa va cereti iertare si sa schimbati strategia de comunicare si vedeti daca functioneaza, daca nu… pentru ca o impacare sa aiba loc trebuie ca ambele parti sa isi doreasca asta iar daca ea tot nu face un pas, probabil ca va fi nevoie sa o acceptati asa cum este si sa o iubiti de la distanta (daca simtiti asta). nu putem schimba pe nimeni daca acea persoana nu-si doreste acel lucru…

O veste buna e ca poti trece peste durere doar daca vrei. Probleme sunt multe si la fel si solutii din fericire. Alegerea va apartine

Lasa viata sa-si urmeze cursul. Ai grija de noua ta familie. Mama ta va intelege sa se impace cu tine doar cand nu va mai avea pe nimeni langa ea si isi va aminti ca are o fiica. Doar ca si atunci tot interesul ei va fi.
Casa de piatra!

Intreaba.te cat de important este pentru tine ca mama ta sa fie la nunta? In functie de raspunsuri fa.ti o balanta a beneficiilor pt fiecare situatie…si a pierderilor..vezi unde inclina balanta mai mult…:) succes!! Si multa fericire draga mea; )

Trăiești prin propria persoana si nu prin altcineva, decizia pentru propria viata o poți lua numai tu , iar iubire cu sila nu se poate! Sunt câteva sfaturi pe care le știe oricine, depinde de fiecare cum le aplica! Scurt! Numai bine!

Nu e foarte clar de ce e o mare problema faptul ca mama nu vine la nunta. Spuneti ca "am ales sa ma indepartez si m-am inchis in mine"…si "nu pot trece peste nepasarea ei"- deci alegerea de a va indeparta si inchiderea comunicarii va apartine din motivele pe care le-ati spus. Nunta este un eveniment fericit la care se presupune ca va alegeti persoanele care va impartasesc bucuria. Daca solutia indepartarii de mama a fost atat de justificata de "nepasarea si neglijenta ei", inseamna ca pana acum v-a fost bine fara relatia cu ea. De ce acum e important ca ea sa vina la nunta? Dupa ce gasiti raspunsul la aceasta intrebare, cu siguranta veti sti ce aveti de facut. Iar… teama sa vorbiti cu ea poate disparea daca va asumati deciziile. Atat cea de a va indeparta cat si cea de a-i vorbi (daca e cazul). Orice decizie luata, vine "la pachet" cu niste consecinte naturale, iar asumarea cu maturitate a deciziilor inseamna acceptarea acestor consecinte. Numai bine!

mergi undeva la o cofetarie-patiserie-cafenea-etc, terasa sa fie, sun-o si invit-o la un suc! vorba dulce, mult aduce! poate ai noroc, o prinzi in toane bune, in dorinta de a mai face si ea o iesire, etc. si daca vine, cu vocea inimii ii spui ca ai nevoie de MAMA! iti urez mult SUCCES!

Ia-ti o ora de terapie EFT cu un terapeut bun (fata in fata sau pe skype). Vei analiza de unde vin starile tale si pe ce se bazeaza. Nivelul de stres va scadea dramatic, si vei vedea ca – iesind din problema – exista si alte solutii, pe care nu le-ai vazut pana acum.

Oare de ce nu reusesesti sa o accepti exact asa cum e? Poate camama ta este foarte atasata de sora ei, poate ca aceasta ii dedica mai mult timp decat ii acorzi tu si banuiesc ca pe tine te deranjeaza mai mult faptul ca te simti data la o parte. Incearca sa comunici mai mult cu mama ta si sa mai lasi din orgolii, sa o accepti exact asa cum e.

Viata ta e viata ta… Mama poate DECIDE singura daca doreste sau nu sa vina la nunta ta, si DECIZIA EI trebuie respectata. iti place sa te victimizezi – ceva gen: Uite cat ma straduiesc sa ma impac cu mama, dar ea nu vrea, si EU sunt nefericita din acest motiv… De fapt, tu esti NEFERICITA DIN ALTE MOTIVE, dar ai nevoie de un tap ispasitor asupra caruia sa arunci vina. Vrei sa joci un rol, cel de bun samaritean care face tot posibilul sa obtina… imposibilul. De fapt, REFUZI SA ACCEPTI DECIZIA MAMEI. Vrei sa IMPUI cu forta decizia ta asupra ei… Si speri ca aici sa iti GASESTI COMPLICI sau persoane care sa te compatimeasca… Sfatul meu: Deschide ochii, vezi-ti de viata ta, si renunta la a incerca sa IMPUI altora (mamei sau altora) ce sa faca si cum sa faca. Daca ma vei asculta, vei descoperi ca devii mai fericita.

Mesaj:
Buna ziua. Am 23 de ani si am o problema cu a duce lucrurile pana la capat(sau cel putin asa cred).De mic copil am visat sa devin afacerist sau inventator.De multe ori aceste vise erua interconectate(descoperind ceva nou/sau revolutionand ceva existent il puteam comercializa pentru obtinrea de profit,faima si putere).Cu trecerea anilor am ramas cu acest vis/e insa am inceput sa acord o importanta mai scazuta scolii(credeam/cred ca scoala nu te invata cum sa devii un om de succes,realizat),in sensul ca eram atent doar la materiile care imi placeau,dar si fata de unele dintre aceste materii imi pierdeam interesul (nu neaparat definitiv ci momentan)daca vedeam ca sunt mai bun decat profesorul.Cu toate acestea am dezvoltat cateva programe de calculator,dar si roboti,insa sunt nemultumit pentru ca inafara de cateva diplome nu mi-au adus nimic real(nici recunoasterea de care speram dar nici pe plan financiar).Dupa o perioada am incercat sa deschid cateva firme in acest domeniu dar fara succes. In cele din urma am luat o pauza,insa dupa aceasta pauza in loc sa realizez ceva productiv,am apucat pe o cale gresita, in care faceam tot felul de lucruri ilegale nu neaparat pentru a obtine bani ci pentu a imi testa limitele.Eram constient de riscurile si/sau consecintele la care eram supus,nu eram mandru de ceea ce faceam, dar tot am facut-o.Dupa aceasta perioada am revenit pe un curs normal,in care am incercat din nou sa fac totul din punct de vedere legal,insa momentat nu am reusit.Acum ma gandesc sa iau o noua pauza.Multumesc

noi cu ce va putem ajuta?

Sunt oameni care viseaza si oameni care fac. Nu e rau sa faci parte din niciuna din aceste categorii, atata timp cat nu-ti doresti sa faci parte din cealalta categorie. Sunt unii care aleg o cale si merg pana la capat. Sunt altii care viseaza toata viata si ajung sa-si verse frustrarile pe ei insisi sau pe altii. Pana la urma e alegerea ta. Daca simti ca e ceva ce-ti lipseste, contacteaza un terapeut pentru cateva sedinte, in care sa te lamuresti de unde provine acest tipar de comportament despre care ne-ai povestit, si cum sa-l inlocuiesti cu comportamentul dorit de tine.

Afacerile necesita experienta. Ideea in sine e insuficienta. Aplicarea ideilor in practica necesita echilibru interior, orientare spre scop, motivatie… Iar astea se pot descoperi si activa cu ajutorul unui business coach.

Mesaj:
Buna ziua.
Ma numesc Ana Maria, am 22 de ani si o relatie de un an si jumatate.
La inceput a fost mai dificil, prietenul meu tocmai iesea dintr-o relatie de 4 ani sau mai mult. Eu am aflat acest lucru ulterior de la fosta lui prietena care il cauta foarte des. Problema era ca si el ii raspundea, din obisnuinta, spune el, ca i-a fost greu sa se rupa dintr-o data. Nu ii caut scuze, dar ea imi trimitea si mie mesaje si mi-a spus foarte multe lucruri care nu s-au dovedit a fi adevarate. El a refuzat mereu sa reia relatia cu ea. Aceste fapte au durat cateva luni, pline de promisiuni din partea lui, de discutii in trei in care el imi spunea ca nu e adevarat ce spune tipa, iar ea ca nu va renunta pana nu ne va desparti. Acest lucru m-a ambitionat…
La un moment-dat nu am mai suportat si am pus punct. El a facut tot posibilul, mi-a demonstrat ca a inteles si ca a incetat. A trecut un an de atunci.
El este o fire mai sociabila, glumeste mult, cu oricine. Din cauza mea, a oprit orice discutie cu anumite fete pe care nu le voiam in preajma lui, datorita unor discutii pe care le-am vazut.
Ei bine, problema este ca de cateva luni de zile nu a mai facut nimic, nu a mai vorbit cu nimeni care m-ar putea deranja, dar in continuare nu pot sa am incredere in el.
Mentionez ca am locut impreuna o perioada, insa acum stam in orase diferite (2 ore distanta) din cauza job-urilor.
In continuare sunt extrem de geloasa, ma deranjeaza orice face, de fapt orice nu face cum vreau eu, il suspectez de fiecare data ca vorbeste cu cineva. Nu cred ca ma inseala, de fapt sunt sigura ca nu face asta, dar tot nu sunt linistita. Imi este mereu frica.
Nu sunt genul de persoana nesigura pe ea, in general am incredere in mine, atat din punct de vedere al fizicului cat si al capacitatilor, dar in aceasta relatie nu am mai reusit sa ma stabilizez.
Il iubesc si stiu ca ma iubeste, avem planuri, dar stiu ca il disper. Uneori reactionez foarte urat, daca nu ma baga in seama cand ii reprosez ceva, incep sa plang, sa tip. S-a intamplat si sa il lovesc cand mi s-a parut ca m-ar minti.
Stiu ca nu e bine, sunt constienta ca nu e normal si vreau din tot sufletul sa am din nou incredere, atat in el cat si in mine, in primul rand si sa opresc acest fenomen oribil.

ar fi o idee sa realizezi si accepti ca nu il posedezi… nu este un obiect, o jucarie, pe care sa nu vrei sa o imparti. Gandeste-te ce fel de dragoste ai pt el… poate ceva nu ‘se pupa’ cum trebuie intre ratiune si afectivitate. Sunt convins ca ai putea clarifica situatia impreuna cu un psiholog… sau poate chiar sa mergeti impreuna la terapie de cuplu. Succes!

Increderea este un ingredient foarte important al iubirii. Gelozia nu are nimic in comun cu iubirea, ci cu lipsa de incredere. In ritmul acesta, este foarte posibil sa pierdeti aceasta relatie, mai devreme sau mai tarziu. Psihoterapia v-ar ajuta sa intelegeti de unde vine teama care sta la baza acestui comportament, tocmai fiindca sunteti "constienta ca nu e normal" si mai ales pentru ca vreti sa aveti din nou incredere in el si in dvs insiva. Cu curaj!

Ti-ai creat un obicei prost. Nu ai decat sa te dezbari de el. Asta daca vrei cu adevarat. Incetul cu incetul. Pas cu pas.

Esti o persoana cu stima de sine foarte scazuta, nu ai incredere in tine si de aici deriva si atitudinea ta acaparatoare fata de prietenul tau. Nevoia ta de control si de a il poseda in totalitate il sufoca si nu m-ar mira daca, intr-un final o sa te lase. Schimbarea trebuie sa inceapa cu tine, nu cu el.

Singura problema REALA este chiar… FRICA TA. Ai de lucru la ea. Altfel, dragostea e iluzorie, sub imperiul fricii.

Mesaj:
Buna seara!Va rapesc din timp cu o problema destul de comuna,insa care ma deranjeaza prin simplul fapt ca nu stiu cum sa o abordez.Sunt fata,am 18 ani.Problema mea este greutatea.Am 77 de kg si 1,67 inaltime.Multa lume nu crede ca am atat de mult pentru ca nu par de 77 de kg…dar cei mai apropiati se impart in 2 categorii: ca imi sta bine asa/ca mi-am distrus corpul.Nu am probleme de sanatate,si de cand m-am ingrasat am capatat forme.Adevarul este ca nu prea ma deranjeaza greutatea,doar ma supara ca nu imi mai vine unele haine(m-am ingrasat intr-un an aproximativ 15 kg).Am ajuns sa cred ca nu mi-ar sta bine mai slaba si imi este frica sa nu pierd formele pe care le am chiar daca uneori am complexe si intr-adevar ma consider plinuta,dar nu grasa.Ce ar trebui sa fac?Cum sa abordez problema?Multumesc anticipat pentru timpul acordat!

important este sa te simti tu bine in pielea ta, in acelasi timp fiind constienta si de sanatate. "Lumea" are multe pareri si de obicei sunt despre "capra vecinului". Daca tu esti ok, restul nu are importanta. Succes!

15 kg pe an e mult pentru orice varsta. Analizeaza cauzele ingrasarii si elimina tot ce poate sa repete experienta si la anul (banuiesc ca nu vrei ca la anul sa te ingrasi inca 15 kg). Bucura-te de rotunjimi, dar pune stop ingrasarii, altfel vei avea probleme de sanatate. Cumpatarea este cheia.

Exista o problema EMOTIONALA, pe care ar fi bine sa lucrezi. Aceasta nemultumire interioara e generatoare de stres, pe care il "vindeci" mancand. Descoperind problema emotionala, si lucrand asupra ei, vei opri procesul de alimentare compulsiva (greu de controlat), si vei fi mai fericita. In plus, vei ignora rautatile altora, ale caror cuvinte acum te afecteaza tocmai datorita LIPSEI de incredere in tine. Lucreaza pe RECASTIGAREA EI, si restul problemelor dispar de la sine.

Mesaj:
Buna seara! Ma numesc Flori, am 21 de ani si sunt intr-o relatie de 2 ani cu un baiat mai mare ca mine cu 5 ani. Dupa aproape un an am inceput sa fiu foarte geloasa fara sa imi fii dat vreodata vre-un motiv.Acum mi se pare ca nu mai e la fel ca la inceput, ii reprosez aproape in fiecare zi ca este indiferent, ca nu tine la mine si ca are pe altcineva si ne certam mereu, dar nu pot sa ma controlez.De multe ori mi-a vorbit si urat si a vrut sa ne despartim dar totusi am continuat.. Nu vreau sa il pierd. Asta este prima mea relatie serioasa si el a fost primul baiat caruia m-am daruit si singurul. Imi puteti da un sfat pentru a nu ne mai certa si pentru a ma controla?

gaseste un psiholog si duscuta cu el despre ce simti, mai in detaliu. Nu exista formule standard pt genul tau de situatie. Totul pleaca de undeva din tine, aparent dintr-un loc care tie nu iti este accesibil constient. Curaj si succes!

Discutia cu un psiholog este si sfatul meu , daca asta cauti . In rest , dragoste cu sila nu se poate . Vorbele urate nu au ce cauta in cadrul unei relatii bazate pe respect reciproc .Nu-l mai agasa cu gelozia ta si incerca sa vezi ce se intampla daca ii lasi putina libertate . Daca relatia nu e facuta sa dureze , nu va dura indiferent de ce faci tu . Dar , nu are rost sa te framanti din cauza asta .

Nu vrei sa-l pierzi? Dar faci totul sa-l pierzi! Trebuie ca stii tu ceva, altfel nu ai avea aceste reactii. De controlat te controlezi atunci cand vrei cu adevarat. Daca ai nevoie sa iti spuna cineva despre niste tehnici aplicabile in cazul tau, fie mergi la preot, fie la terapeut.

Nivelul tau de agresivitate creste. Pentru ca FRICA a preluat controlul asupra ta. Elimina-ti FRICA, si vei reveni la sentimente mai bune. Altfel, vei fi incomoda pentru orice persoana din jurul tau.

Mesaj:
despre mine:
1.mama l-a inselat pe tata iar eu i-am prins discutand,chemandu-ma langa ei,iar tata imi povestea cum a aflat in timp ce a batut-o grav,eram cls 1-2
2.liceu absolvit,mi-a placut mult la scoala,atmosfera,facultate nu fac momentan
3.inainte aveam multi prieteni,ieseam in oras zilnic,beam,ne drogam,iar de cand numai fac acest lucru,nu mai am asa multi prieteni.defapt ei imi erau prieteni de party. dar loc de o cafea am lasat intotdeauna,ei insa nu sunt curiosi prea mult
4.imi place sexul dar sunt mereu bolnava si inflamata,nu-mi mai trece de vreun an,asa ca nu imi mai vine sa fac
5.Acum o saptamana am fost concediata pe un motiv nedrept,posibil sa fie si asta o problema in relatia mea cu partenerul
6.in famile nu suntem prea comunicativi,de cand mama l-a inselat pe tata s-a rupt tot, tata e batran si neinteles iar noi nu il intelegem si il acuzam. dar e putin absurd oricum. mi-ar fi placut sa am niste parinti unde sa pot discuta deschis macar unele chestii,dar la noi nu e cazul deloc.nu se discta deloc,decat salut-salut si asta-i tot,iar parintii mei se cearta tot timpul,casa mea a devenit foarte trista,de aceea am plecat la 19 ani.si la 20 m-am mutat cu iubitulmeu.poate si ca m-am mutat cu el din prima cand abia ne cunosteam ne creeaza probleme acum..

problema mea:
eu am un iubit/logodnic de 1 an si cateva luni.eu 22,el 24.stiu ca suntem tineri,dar eu chiar cred intr-o iubire frumoasa cu un viitor. insa,in ultima vreme am tot intampinat probleme,si am tot cedat de m-am despartit de el,si m-am tot intors. chiar in acest moment mi-a zis ca defapt eu am sufletul negru si il fac si pe el sa fie asa.. problema din punctul meu de vedere este faptul ca nu mi se pare destul de responsabil incat sa se opreasca din petrecut. am IMPRESIA(desi acum cateva zile mi-a confirmat ca nu voi fi mai presus de droguri,alcool,petreceri/eu am cedat din nou si l-am intrebat ce alege intre mine si droguri,iar el a zis ca amandoua,nu exista doar una/de aici m-am simtit abandonata inca o data pt droguri,iar eu am inceput sa ii zic muuulte lucruri urate)Nu sunt de acord cu excesul,inteleg ca la unii dureaza mai mult pana le trece perioada de rebeliune,dar tolerez un consum moderat. excesul insa nu,de cate ori vad oameni drogati sau foarte depravati,bauti etc mi se face scarba si rau si ma doare foarte tare sufletu si imi vinesa plang(asta simt eu).Parerea mea despre el e ca cam exagereaza cu aceste lucruri care ma fac sa sufar foarte tare si nu stiu cum sa actionez.Am tot trecut peste dar ma simt la capatul meu..desi mi se pare cam badaran uneori, necivilizat,incult, eu stiu ca nu e asa,face pe prostu doar cand vrea,si stiu ca ma iubeste mult,dar faptul ca intr-un an de zile infara de iubire si droguri nu am vazut,si ca cu oricine ar discuta,povestete"cat de mort a fost el",cum oamenii tind sa vada mai mult partea negativa,eu sunt axata pe partea asta a relatiei atata de tare incat am inceput sa chelesc de la stres. stiu ca ma iubeste si chiar imi doresc sa fac sa fie bine,eu ma comport urat cu el-dupa spusele lui(il stresez,il batjocoresc,nu am incredere in el)tocmai din aceasta cauza-a drogurilor. De ce trebuie sa intervina mereu drogurile? El mi-a promis ca nu va mai face exces ,dar a ales excesul in locul meu.. el e un om bun la suflet,dar nu pot sa inteleg de ce m-ar parasi pt distractie..asta inseamna ca am fost foarte stresanta si neinteresanta pentru el? el zice ca nu sunt distractiva,si ca ar vrea sa ies sieu in oras cu el cand iese..dar eu nu ies din cauza anturajului pentru ca numai suport emotional sa vad oameni care isi bat joc de ei . Nu stiu cum sa incerc sa rezolv aceasta problema..el imi zice ca eu sunt cea negativa,nu el. eu nu ma consider asa,desi stiu ca sunt,dar sunt din cauza lui.
El m-a cerut in casatorie cand era beat..dar m-am bucurat,si am crezut ca a vorbit pe bune..dar dupa ceva timp m-a inselat,si de atunci ma simt o naiva..am impresia ca pentru el iubirea e un chin,nu o eliberare. stiu ca sunt foarte dramatica..si asta pare sa imi aduca numai probleme

din ce am inteles eu pot concluziona ca ai o tendinta autodistructiva (de aia te afecteaza in acel fel imaginea celor care fac exces) dar pe care incerci sa ti-o rezolvi si invingi, ceea ce este un mare lucru bun! Logodnicul tau are o problema… si este grava. Daca nu vrea sa recunoasca si sa se ajute singur, nimeni nu il poate forta (cel putin nu legal). Incearca sa ii propui sa isi trateze dependenta si impreuna (mergand la terapie de cuplu) puteti lucra la relatia voastra. Daca nu mai vrei sa fii in relatia aceasta… atunci ia masuri rapide, nu mai lasa timpl sa treaca si sa te incarce cu atat mai mult. Succes!

Cred ca te-ai maturizat fortata de imprejurari interiorizand un tipar al familiei in suferinta. Cred ca acest lucru te faci sa doresti sa ramai intr-o relatie pe care singura o descrii ca fiind nociva. Daca acum, dupa un an relatia este atat de lipsita de armonie, intreba-te cum va fii peste cativa ani, cand este posibil sa apara si un copil. Ce familie doresti sa oferi copilului tau? Ce partener de viata doresti sa ai langa tine, un sprijin sau o povara? Te face omul de langa tine sa te simti pretuita, unica? Te poti baza pe el ? Raspunde-ti singura la aceste intrebari si foloseste-te de maturitatea ta pentru a alege corect. Succes!

Iti place sa suferi, ai suferit in copilarie, te-ai obisnuit cu acel tipar, si vrei neaparat sa il repeti. E problema ta. Ce putem noi sa te sfatuim? Sa suferi in continuare? E ALEGEREA TA. Iar vietile noastre sunt rezultatul ALEGERILOR NOASTRE.

Aveti o relatie toxica si asta cautati, amandoi. Asta va doriti, altfel nu v-ati comporta asa. Daca tu crezi ca atata meriti, atata o sa primesti, si el la fel. Stiu ca e greu sa iesi dintr-o astfel de stare, cum e cea pe care o ai tu, dar n-o sa te scoata nimeni din ea, in afara de tine. Prin terapie gasesti motivele pentru care sa alegi o viata mai buna si stabilesti pasii pe care-i ai de urmat. Oricat am scrie aici (si mai mult decat ai scris tu), nu putem sa-ti rezolvam problema. Doar tu poti, si asta numai cu ajutor.