Mesaj:
Numele meu este Mirela,am 45 ani si am 2 mari probleme:
- mi-am pierdut increderea in mine
- imi e frica sa imi fie frica de un atac de panica,cum am ajuns aici va voi relata cat pot de scurt .
In urma cu 6 ani(dupa decesul sotului meu)au inceput atacurile de panica si depresiile,nici nu era de mirare deoarece aveam prob cu casa,2 copii adolescenti,2 scoli in paralel,3 credite in banci si 3 joburi(2 fiind part-time).Probabil s-au declansat si datorita unei schimbari metabolice, am slabit 15 kg intr-o luna,in ideea in care mancam 10 mese pe zi ,dar lucram 20 de ore),nu am mai transpirat 2 ani,nici macar axial. Primul atac de panica l-am facut in clinica(unde lucram),am avut senzatia ca mi-am bagat aer pe vena),am facut 180/130 TA (eu fiind hipotensiva,am avut senzatia ca mi s-a infierbantat creierul),dar aveam si celelelte simtome ale unui atac de panica. medicul cardiolog cu care am vb,mi-a spus ca mare noroc am avut ca sut atat de sanatoasa deoarece putea face un AVC (asa a murit sotul meu),iar acest lucru nu m-a ajutat deloc. Am incercat tot despre ce am auzit,dar fara prea mare eficacitate,clinic eram sanatoasa.Nu imi putea permite un psiholog.dupa cca 3 luni am
luat un taxi si am mers pt internare la sp.Obregia,acolo am urmat doar trat medicamentos,3diazepame,1 medazepam si 1 pharmataz 5 zile,dupa care mi-a dat drumul acasa),am urmat acest tratament 8 luni,l-am intrerupt cu de la mine putere brusc(am trecut prin faza de sevraj),iar totul a fost ok pana acum 3 luni .Acum tot pe stress au reaparut starile de anxietate,am repetat toate analizele,CT,Doppler cranio-cerebral, endocrinologie,,ecocardiografie si multe altele,am inceput sa merg la un psihoterapeut,dar nu am bani pt fiecare sedinta.Ce as putea face in conditiile date?
Va multumesc !

Ati discutat aceste aspecte cu terapeutul? La ce concluzie ati ajuns?

Bună ziua
Sunt psihoterapeut Laurentiu Dobrota. Putem discuta problemele dumneavoastră la telefon , 0723233195. Mesajele cu sfaturi sunt destul de reci si impersonale. O zi bună

Trimis de pe Samsung Mobile

D-le Dobrota,la ce ora credeti ca nu va deranjez?

D-na Doina,va multumesc pt raspuns,ideea e ca nu am ajuns sa facem prea multe sedinte,nu intentionez sa le intrerup,dar nu tot timpul am banii necesari,inca sunt la faza de relatare

După ora 16

Mesaj:
Buna ziua,
Ma numesc Monica, am 31 de ani si de aproximativ 5 luni de zile am iesit dintr-o relatie de aproape 9 ani, eu am decis sa ne despartim intrucat nu ma simteam respectata, apreciata si nu am simtit ca omul de langa mine ma vrea cu adevarat in viata lui si in planurile de viitor, desi sustinea cu tarie ca isi doreste asta, am ajuns sa fac sacrificii pentru aceasta relatie din diverse motive, am vrut sa evadez din viata de familie care inca detine probleme mari, antecedente in familie, divort, traume, etc..simtind nevoia de protectie, stabilitate, si vazand in el ceea ce nu era, am constatat ca i-a fost efectiv teama de responsabilitate si a fost egoist, fiind singur la parinti si cu o situatie mai buna decat a mea, stiu ca m-a iubit si poate inca ma mai iubeste, si eu, imi pare rau ca nu a fost sa fie, desi am discutat mult cu el si am incercat sa cladesc ceva, a fost in zadar, pur si simplu a reactionat agresiv cand a observat ca pun presiune pe el, eu mi-am dorit o familie, el stia lucrul asta de la bun inceput insa a mers asa in continuare, este genul de barbat stabil insa comod, se complacea in situatie..acum eu sunt singura si astept persoana potrivita, e normal sa am pretentii si nu imi pierd timpul cu cineva care nu merita, am invatat din greseli insa timpul ma cam preseaza, am constatat ca din pacate, ca sa ai succes intr-o relatie trebuie sa fi mai egoista, daca dai totul, ii arati, si faci sacrificii, nu e bine, se distanteaza, se umfla in pene si se culca pe o ureche sau fac greseli..cu cat esti mai indiferenta si mai egoista cu atat te iubesc mai mult, atragi ca un magnet, insa nu poti fi tot timpul asa, vrei sa fi tu, vrei sa fie bine..oare am dreptate?ce ma sfatuiti?Va multumesc!

eu te sfatuiesc sa fii sincera… in primul rand cu tine, dupa care, cate se poate de mult, cu cei din jurul tau. Minciuna aduce dupa sine datorii, pe care tot tu o sa le platesti. Daca tu simti nevoia sa ai pretentia X sau Y sau Z, este dreptul tau si responsabilitatea ta fata de tine (in primul rand). Asta nu inseamna ‘egoist’ in sensul popular al cuvantului, ci inseamna atent la sine, la propriile nevoi, ideea fiind ca ‘daca eu nu sunt bine, atunci cat bine pot face altuia’. Daca simti nevoia sa aprofundezi, iti recomand cu caldura o perioada de psihoterapie/dezvoltare personala. Se poate, succes!

Citeste cartea aceasta. http://www.curteaveche.ro/de-ce-barbatii-se-insoara-cu-scorpii-un-ghid-pentru-femeile-care-vor-sa-cucereasca-inima-unui-barbat.html

Un terapeut te poate ajuta sa intelegi de ce ai aceste concepte limitative si de ce crezi ca acestea te ajuta. Din aceasta pozitie, pe care o adopti in relatii, poti astepta mult si bine, cu sau fara succes. Starea care-ti va aduce tot ce e mai bun pentru tine este starea zero. Fie contacteaza un terapeut care sa te ajute sa atingi aceasta stare, fie citeste, documenteaza-te si aplica principiile, pentru beneficii rapide si de lunga durata.

Ai perfecta dreptate !!!!!!!!!!!!

Ai niste tipare, niste idei ciudate… Pana cand le vei elimina, va mai trece o vreme, si va mai fi multa sufernita. Cand vei simti ca s-a umplut paharul, apeleaza la un expert in relatii de cuplu, si lucreaza asupra ta… Devino tu insati, pentru ca falsificandu-ti personalitatea, purtand masti, esecul e previzibil. Si repetabil la infinit.

Mesaj:
buna ziua numele meu e alina am 35 de ani si problema mea e urmatoarea .am atacuri de panica de 4 ani de doua ori am chemat salvarea asta a fost la inceput cand nu stiam ca sunt atacuri de panica doamna doctor de pe ambulanta mi a spus ca simptomele care le am avut sunt atacuri . si de atunci am mai avut atacuri dar de densitate mica cu stari de anxietate am ajuns sa ies din casa doar insotit de frica sa nu mi se faca rau pt ca vin cand nu ma astept si fara sa ma gandesc la ceva care sa le provoace .eu am urmatoarele simptome si va rog sa mi spuneti daca chiar sunt atacuri de panica cu episoade de anxietate simt ca nu mi ajunge aerul parca ma sufoc ameteala si o stare de lesin nu am echilibru in picioare si ma tine aproape toata ziua aceste stari si se repeata aproape zilnic .ti nsa mai mentionez ca am facut analizele de sange sunt toate in limite normale am facut abdominala, tiroida ca sunt si slaba si nu reusesc sa ma ingras am luat si vitamin e am 49 kg la 1/65 in
altime si nici tiroida nu am de aici am presupus ca e pe fond psihic .va multumesc astept un raspuns .

https://www.youtube.com/watch?v=9RbZUCkwgIs

https://www.youtube.com/watch?v=QkDJLoRGKSo

da… sunt atacuri de panica. Cea mai buna recomandare ar fi tratament psihiatric, preferabil sustinut cu psihoterapie. Se poate depasi situatia, curaj si succes!

O veste buna:Pentru atacurile de panica exista solutii! Un psiholog va va ghida spre a va redobandi controlul asupra emotiilor,comportamentelor, va va reda libertatea, increderea si sanatatea !

doua cauze ar putea fi, sexul sau violenta

Doar un PSIHOTERAPEUT, nu psiholog, te poate ajuta in acest sens. Iar tu va trebui sa lucrezi cot la cot cu el. Sa te implici, sa inveti TEHNICI, METODE, PROCEDURI, si sa le aplici de cate ori e nevoie.

Nu ne spuneti ce e mai important: ce viata duceti. Atacurile de panica au declansatori specifici, iar scopul lor, de cele mai multe ori, e acela de a va proteja de ceva ce subconstientului ii pare periculos pentru dvs. Nu se rezolva cu un sfat pe net, ci cu terapie, dar se rezolva.

Mesaj:
actualul meu prieten inainte cu cateva zile ca noi doi sa fim impreuna s-a despartit de iubita lui cu care a stat 4 sau 5 ani din motiv ca nu e fericit. dar de cand iesim impreuna iesim doar seara de la 21:00 si uneori telefonul lui e dat pe silentios. eu uneori mai am motive sa cred ca el inca ar mai vorbi cu ea, nu stiu…il simt oarecum mai rece fata de cum e cand vorbim fata in fata. voi ce credeti?

eu cred ca ar trebuie sa discutati mai pe indelete despre ce te deranjeaza. Mai bine sincer si ranit decat mintit si fericit . Succes!

Conteaza parerea TA, si discutia sincerca cu el. Parerea noastra subiectiva n-are valoare in acest caz. Singurul sfat e sa apelezi la un specialist…

Mesaj:
buna ziua ma numesc georgeta am 34 ani sunt casatorit mama a unui copil de 7 ani,de o saptamana am dureri de cap ma doare in varful capului si dupa cap durere a aparut asa cred eu dupa ce luna acceasta la menstruatie am eliminat niste cheguri ,eu am de obicei tensiunea mai mica ,am facut si analize de trioida dar nu am probleme , doar o tahicardihe sinusal a avand pulsul mai mare decat este normal ,as dori sa ma saftuiti ce4 medic sa consult durerea de cap apare si iar dispare ceva este dar ce ?

Intai sa va vada un neurolog , eventual sa faceti un RMN, depinde ce recomanda .Nu sunt medic dar , vorbiti cu medicul de familie si vedeti ce va spune . Mai faceti si alte analize , nu stiu sigur ce sa va sfatuiesc . Sanatate!

Medicul de familie va lua decizia cu privire la ce specialist sa va trimita.

Mesaj:
Buna ziua ma numesc T.H. si am 38 de ani de 10 ani am probleme de sanatate am fost la medic analizele mi-au iesit foarte bina am discutat si cu un medic pshiolog iar medicul mi-a spus ca am atac de panica nu am luat nici un medicament caci nu mi-a fost recomandat,dar in continoare am ameteli,batai de inima puternice ,amortesc,senzatie de lesin,in momentele acelea vad lini transparente ca apa sau puncte colorate.Va rog daca puteti sa-mi recomandati daca exista medicamente pentru aceste stari a-si dori foarte mult sa am o viata normala dupa 10 ani mie frica sa ies din casa singura sa nu lesin sau sa stau singura in casa,Astept raspunsul Dvs.Doamne ajutra.

Psihologul nu v-a recomandat tratament (si bine a facut pt ca este ilegal) pt ca nu este medic… insa ar fi trebuit sa va indrume catre un psihiatru. Mergeti la un medic psihiatru care sa va prescrie un tratament adecvat. Situatia Dvs se poate rezolva. Succes!

Doamna, sunt si alti oameni care au trecut prin asemenea probleme si care, daca si-au dorit cu adevarat sa revina la normal, si-au revenit. Sunt si persoane care doar spun ca isi doresc o viata normala, dar nu fac nimic pentru asta, pentru ca s-au obisnuit atat de mult cu situatia lor, incat nu cred ca fac fata unei vieti normale si se autosaboteaza. Trebuie sa ajungeti la un terapeut care sa gaseasca, impreuna cu dvs, adevaratele motive ale declansarii acestor atacuri si beneficiile lor (stiu ca suna ciudat beneficii in acest context, dar va asigur ca exista, altfel nu s-ar perpetua). Esentiala este insa dorinta dvs arzatoare de a reveni la o viata normala, altfel nu va faceti iluzii ca altcineva va va rezolva problema.

Faptul ca in loc sa actionati, doar intrebati, ne arata ca aveti anumite avantaje din situatia respectiva (mai multa grija din partea altora, menajare, etc). Daca Dvs doriti sa rezolvati problema, si apelati la un psihoterapeut (nu psiholog!), inseamna deja un pas inainte. Pe care de 10 ani ati refuzat sa il faceti, si ma intreb: De ce?

Acele sfere de lumina de care vorbiti (puncte de apa) sunt din cauza tensiunii musculare cauzate de stres.Probabil simtiti capul ca fiind inconjurate de o banda care va apasa fruntea.Pentru detensionare consultati un psihiatru ca sa va recomande o mediacatie pentru stadiul de afectiune mintala in care va aflati.Cateodate, in afara tratamentului cu cuvinte, avem nevoie si de alte tratamente care actioneaza mai rapid.

Mesaj:
Buna ziua !
In urma cu un an, am intrat intr-o relatie cu o fata.Atunci cunosteam trecutul ei (nu prea roz) , insa i-am zis ca n-o sa ma afecteze niciodata.

Dupa 2 luni ne-am mutat impreuna,acum este insarcinata in 7 luni.Timp de 10,11 luni am iubit-o si am respectat-o cat am putut.
Problema a inceput in urma cu putin timp, de la o cearta unde mi-a spus ca a fost cu cineva, plus lucrurile care le-a facut.Din momentul acela, parca totul s-a rupt.
Dragostea a inceput sa se stinga, la fel si comunicarea, zambetele au inceput usor, usor sa dispara dupa fetele noastre.
In momentul de fata, suferim extrem amandoi, ne-am racit foarte mult, abia daca mai schimbam cateva cuvinte pe zi,desi stam impreuna mereu.

De fiecare data cand vreau s-o sarut,sau s-o iau in brate, imi apar `flash-uri` in memorie cu ea si cu celalalt, uneori mai am si vise.

Mentionez ca majoritatea fostilor ei , i cunosc,dar, doar unul m-a afectat cel mai rau, probabil ca am auzit tocmai de la ea acele cuvinte grele.

Acum ne uitam amandoi unul la altul si nu stim ce sa facem, ce se va alege.
Eu sunt distrus, imi pare extrem de rau ca i-am cauzat atata suferinta,stiu ca singurul vinovat sunt eu, pentru ca nu mi-am tinut promisiunile.
In privinta ei pot spune ca s-a schimbat foarte mult, este o sotie model, ma iubeste extrem de mult si nu m-a tradat niciodata (mi-au spus si prieteni comuni ca am reusit s-o schimb,s-o aduc pe linia de plutire), nu am niciun repros la adresa ei.

Nu stiu daca vom reusi sa depasim acest moment,acest prag…balansam intre sfarsit sau un nou inceput,departe de aici.
As da orice, as plati orice pret sa nu mai suferim atat, sa nu ma mai gandesc la ce-a fost…sa nu mai sufere ea atat de mult..

Multumesc !

Psihoterapia de cuplu ar fi destul de indicata in aceasta situatie deoarce va restabili comunicarea dintre voi doi.

Aplelati la terapie de cuplu cat mai repede, inainte ca situatia sa fie mai dificila.Succes!

Mesaj:
Buna ziua,
Am apelat la dumneavoastra pentru ca nu stiu in ce parte sa o iau nu stiu cum sa mai procedez sunt la pamant psihic si fizic. Am fost intr-o relatie de aproximativ un an, totul a mers bine, ea avand un trecut destul de complicat , fostul ei prieten a trimis-o sa se prostitueze, asta timp de 4 ani, dar eu am trecut cu vederea trecutul ei si am considerat ca are si ea o sansa la o viata normala. La inceput eu nu am luat foarte in serios relatia asta, adica am vrut sa o scap de trecutul ei si inca nu ma gandeam daca sa avem o relatie stabila , dar ea a inceput sa imi spuna ca vrea o familia ca vrea un copil si ca vrea sa fie ceva serios, ok am inceput sa ma gandesc ca poate se merita sa incerc , tin sa precizez ca eu am 28 de ani ea 25, si am incercat, am inceput sa simt ceva mai mult pentru ea. Am cautat un loc de casa sa ne facem un viitor , eventual o afacere . Dar intre timp eu m-am imbolnavit, am un inceput de cancer ( tratabil ), si un timp am evitat sa ii spun , dar pana la urma i-am spus . Si de atunci a inceput sa se distanteze sa imi zica ca vrea o pauza, eu am simtit ca ceva nu e in regula , dar am vrut sa cred ca nu are cum sa renunte la mine in situatia data . Si de atunci au inceput certurile si sa imi gaseasca anumite motive sa ma faca sa ma simt vinovat pentru nimic, sa imi spuna ca nu stie ce vrea ca nu stie daca eu sunt omul potrivit pentru a-si duce la capat planurile despre care vorbisem . Eu inca o data nu am vrut sa cred ca femeia pe care am ajutat-o atat de mult poate sa imi faca asta si am tot continuuat sa sper ca alta e problema . Am incercat sa vorbesc cu ea, dar se enerva din orice cu toate ca ii vorbeam calm. Intre timp am inceput sa ma simt rau , ea nu imi mai raspundea la mesaje nu mai vroia sa ne vedem cu toate ca stia ca ma simt rau. Am lasat-o ca pe ea si am zis sa imi continui viata, dar cand a vazut asa a inceput sa imi zica ca eu am pe alta ca nu o mai iubesc , ok, i-am demonstrat ca tot pe ea o iubesc si ne-am impacat . Dupa o saptamana din senin au inceput iar certurile si a plecat in vacanta…cu o prietena . Eu i-am spus ca nu e bine ce face stiind ca sunt bolnav ( nu am vrut sa fac pe victima sau sa-i scot ochii ca am ajutat-o ) , ea fiind constienta ca nu e bine ce face, mai rau a facut, m-a ignorat tot timpul cat a fost in vacanta. Nu consider ca nu mai exista alte femei pe lumea asta , dar totusi va intreb , cum si de ce ar face o femeie asa ceva tinand cont ca nu i-am facut decat bine, Si nu..nu sunt un om slab, nu cersesc atentie , vreau doar sa stiu ce trebuie facut, in momentul de fata ma simt rau si nu stiu in ce parte sa o iau , pe ea nu o mai intereseaza, eu ma gandesc cum de poate un om sa fie asa rau si indiferent tinand cont ca am fost bun cu ea, si deja am devenit o leguma, nu mai vad niciun viitor in fata, si stau inchis in casa ( sper sa fie o stare doar de moment ) poate pentru ca mi-a dat un sentiment de siguranta si apoi l-a luat, sunt intr-o stare deplorabila si stiu ca nu e bine dar banuiesc ca lucreaza subconstientul. Si mai tin sa precizez si faptul ca la inceput era disperata dupa mine, adica mesaje peste mesaje,mailuri, ne vedeam destul de des dormea cu saptamanile la mine si banuiesc ca a tinut cat de cat la mine sau poate am fost doar un stalp de sustinere in perioada ei grea. Tind sa cred ca femeile care au practicat cea mai veche meserie din lume au o problema isi pierd sentimentele destul de repede, sau ca se leaga de orice vorba buna stiind ca nimeni nu o va mai accepta asa si incep sa promita ca facem ca dregem stiind ca asta e singurul mod de a tine un barbat langa ea, sincer nu imi dau seama cum gandesc femeile din breasla asta si astept de la dumneavoastra un sfat. multumesc si imi cer scuze pentru greselile gramaticale sau pentru ca m-am repetat.

in primul rand trebuie sa iti vezi de sanatate pentru ca este cea mai importanta. intrebarea pe acre artrebui sa ti-o pui este .. nu de ce se comporta ea asa cu mine? ci de ce ma comport eu astfel cu mine insumi. ganedeste-te ca esti tanar, ai toata viata in fata. ceea ce simti… aceasta distantare si nevoie a ta de a fi singur este cel mai pbbil un inceput de depresie. cancerul este o boala grea atat pt fizic, cat si pt psihic. comportamentul ei cred ca spune mai mult decat vorbele. sa te gandesti de ce a facut ceea ce a facut sau zis nu cred ca mai are rost. iti pierzi timpul degeaba cu fapte care deja sunt consumate. acum depinde ce iti doretsi tu de la ea. oricum… avand in vedere ca in momentul inc are a aflat ca esti bolnav ea ti-a intors spatele… asta spune foarte multe despre caracterul ei : fie ii este teama sa nu te piarda si sa nu sufere ( de aici si nevoia ei de a fugi, de a se distanta, de a da vina pe tine pentru cele mai mici lucruri – mecanisme de aparare) sau pur si simplu nu doreste sa isi complice viata. mult succes!

Incercati sa puneti ordine in ganduri si sentimente apeland la un terapeut. Sanatatea dvs. fizica si mentala este o prioritate. Este greu de acceptat un asemenea comportament mai ales de la o persoana apropiata .Incercand sa intelegeti cum a fost posibil ca ea sa procedeze astfel consumati multa energie. Ati putea intelege sau nu. Indiferent de motive, noi nu putem schimba alte persoane ci doar pe noi insine. Din cele scrise de dvs. pareti o persoana puternica si care in acest moment este blocata pentru ca nu intelege "de ce" se intampla anumite lucruri. Ce conteaza poate, este ce doriti dvs. si ce va face sa simtiti ca lucrurile se aseaza pe fagasul potrivit. Mult succes!

Mesaj:
Buna,
As vrea sa ma sfatuiti despre dependenta de munca?
E vorba despre sotul meu. Suntem casatoriti de peste 20 ani si, intotdeauna a fost asa. Am sperat si am asteptat ca, odata cu trecerea timpului si realizarea obiectivelor care tin de o existenta de "bun simt" sa o lase mai usor si, sa avem timp pentru noi. Situatia e insa la fel, motiv pentru care sunt tensiuni zilnice intre noi.
Eu as vrea sa incep sa "traiesc" chiar daca sunt peste 40 ani si, mi-ar fi placut sa o facem impreuna dar, privim in directii diferite se pare!
Ce sfat imi dati?

Toti avem dreptul sa ne traim viata asa cum consideram ca ne este bine. Din cate spui ai "sperat si ai asteptat". Dar de facut, ce ati facut pentru a avea o casnicie asa cum v-ati dorit-o? Genul asta de probleme nu se rezolva asteptand ceva de la celalalt. Trebuie facut ceva. Incercati o consiliere de cuplu. Ar trebui ca prin asta sa gasiti, fiecare, raspuns la ceea ce asteptati unul de la celalalt. Numai bine!

Da este foarte buna ideea cu consilierea de cuplu..in general workaholici sunt asa pentru ca se afunda in munca in ideea de a fugi sau a uita de alte probleme…poate exista probleme intre voi pe care nu le poate confrunta, poate ca exista conflicte interioare despre care tu nu stii pentru ca nu iti spune…poate nu comunicati suficient si atunci el refuleaza in munca…va urez mult succes! se poate rezolva! ai incredere!!

Insista si explica sotului tau ca viata este scurta si nu merita satraiesti doar pt munca mai tirziu o sa iti para rau ca nu ti ai trait viata asa cum ai fi dorit …sunt atit de multe lucruri frumoase care merita vazute si meriti sa fio

Odata ce s-a obisnuit sa fie desprins de familie, sa traiasca pentru munca, sansele sa renunte la acest stil de viata sunt minime. Pentru ca i-a devenit o a doua natura, pentru ca il fereste de responsabilitatile si implicarea inerente atunci cand esti prezent. Pentru ca il atrage ceva mai mult acolo decat acasa. Sau cineva. Intelegeti ca nu se va schimba daca doriti dvs, ci numai daca va dori dansul. O discutie serioasa cu dansul poate duce la o ruptura. Sunteti pregatita pentru o astfel de alternativa? Discutati cu un terapeut.

discutati cu un terapeut,sa va ajute psihic pt.o eventuala ruptura,a-ti ajuns la punctul limita de rabdare sa complaceti cu relatia,nu mai este cale de intoarcere,depinde in ce domeniu lucreaza,poate vrea sa faca performanta,nu trebuie amestecata viata profesionala cu relatia de cuplu,pt.el conteaza doar realizarile profesionale,i se pare ceva normal sa va gaseasca acasa ca si cum a-ti fi o piesa de mobilier.Nu o sa se schimbe,dar daca o sa aveti o discutie cu ceea ce va doriti,e posibil sa o faca 2-3zile

E criza varstei mijlocii. La Dvs, desigur. Daca timp de 20 de ani ati ACCEPTAT o astfel de situatie, v-ati complacut in ea, si ati considerat-o normalitate, azi tot Dvs v-ati trezit ca situatia nu va convine… E cam tarziu pentru o remediere brusca… Sunteti in situatia bolnavului care apeleaza la medic doar dupa ce e prea tarziu… Va recomand o sedinta de coaching (va ofer eu una daca doriti), in care sa va stabiliti OBIECTIVELE si PRIORITATILE in viata. Dupa care veti vedea mai clar ce masuri trebuie luate.

Daţi-i să urmărească interviul acesta cu Woody Allen, teoretic ar putea să vadă lucrurile în altă perspectivă http://wp.me/p48646-Hr

Mesaj:
Buna ziua sant femeie am 43 de ani si de 5 luni ma lupt cu frisoane fara febra la inceput au fost mai rare si numai noaptea dar acum sant in fiecare Noapte aproape si dureaza pina la amiaza transpir de ud hainele si lenjeria de pat dar corpul meu este rece ça gheata. Si tremul de frig parca as fi la polul nord am consultât mai multi medici dar nu au gasit cauza acum chiar sant disperata nu mai stiu ce sa fac va rog datim un sfat ce sa mai fac

poate sa fie vorba de o tulburare anxioasa… consultati un psihiatru

si eu cred ca este ceva de ordin psihosomatic!

Eu va recomand terapie holistica.

Nu pun diagnostice, dar mi se pare ca este o dereglare hormonala…. terapie energetica ar fi recomandata, fara medicamente cu hormoni. Eventaul, se poate incerca si un tratamnet cu branca ursului (ceai si tinctura).

Scrieti-ne la ce specialisti ati fost(medic de familie ,urolog etc) ca sa stim pt ce ati fost investigata deja..

Doamna, trebuie sa discutati cu un terapeut, ca sa gasiti ce anume a declansat aceste episoade si ce le intretine. In acelasi timp, mergeti la un reflexoterapeut bun si faceti cel putin 15 sedinte. Sunt extrem de dureroase la inceput, deci daca vedeti ca nu va doare masajul in talpa pe care vi-l face, lasati-l si mergeti la alt reflexoretapeut. Ceaiuri de dezintoxicare, regim fara carne, fara sucuri carbogazoase, fara cafea, orice fel de lactate, somn obligatoriu de la 9 si jumatate seara pana la 5 dimineata cel putin, 8 dimineata cel mult. Schimbati locul patului, ca sa dormiti cu capul la nord. Scoateti totul din priza in camera in care dormiti. Va veti rezolva situatia daca sunteti hotarata sa va vindecati.