Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Bună ziua,am și eu o problemă,am 16 ani,de curând mi-am făcut o prietenă și îmi este rușine de ea,și nu înțeleg de ce.
Cum aș putea să scap de această problemă?
Până să fim împreună nu aveam nici o problemă,dar de când am făcut acest pas,nu înțeleg de ce îmi este așa rușine de ea.

Incearca sa te gandesti si sa o vezi pe ea ca pe orice prieten de joaca avut pana acum (ignora faptul ca e fata). Te intimidezi pentru ca te gandesti prea mult la sex si la relatii intime, la felul cum arata si cum va vad ceilalti impreuna, in loc sa apreciezi o prietenie sincera. Odata ce iti schimbi modul de gandire legat de fete si sexualitate, o sa vezi ca si problemele tale legate de rusine si intimitate se vor atenua. Analizeaza si motivele pentru care iti e rusine de ea, sunt motive care te privesc personal sau care sunt legate doar de ea si nu se aplica la alte fete?

Ce inseamna “rusine de ea”? Descrie-ne, te rog, un pic ceea ce simti.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Am o fetita de 4 ani si sufera de o constipatie cronica agresiva.Nu doreste sa faca caca sub nici o forma,toti doctorii spun ca este de natura psihologica.Am epuizat toate metodele posibile.cand ajungem la treaba cu scaunul face crize mplange ,tipa.Incerc un meniu bogat in fbre,dar degeaba,totul pleaca de la cap.Credeti ca ar avea nevoie de psiholog,asa mica ar intelege?Multumesc!

Subînţeleg că aţi făcut şi ionograma, deficitul de potasiu putând duce la constipaţie. în plus, tractul digestiv este un sistem de transport a cărui motilitate este influenţată de nişte receptori de opioizi. Iar cerealele şi laptele pot astfel încetini peristaltismul intestinal, în cazuri extreme îl pot chiar bloca, constipaţia putând fi primul simptom al intoleranţei alimentare, caz particular celiachia silenţioasă. Ideal ar fi să faceţi mai întâi teste, altfel complicaţi un posibil diagnostic. https://wp.me/p48646-Wy

Incearca sa vorbesti cu cei de la www.centruldeyumeiho.ro doar ce au organizat un curs de chiropractica viscerala cu un dr din Rusia.

Un prim consult la un psiholog specializat pe copii ar fi primul pas. Din ce inteleg, ati fost deja la medic dar fara rezultate concrete. Problema se poate agrava in timp, de aceea recomand sa nu intarziati si sa vedeti ce spune si psihologul specializat pe terapii cu copii recomandat de medicul dvs. de familie (sau il puteti gasii si online cautati in localitatea dvs).

Apelati la un terapeut cat mai repede. Copiii reactioneaza la mediul din familie in diferite moduri si este posibil ca acesta sa fie cazul si la dvs. De multe ori schimbarea in mediu antreneaza schimbari in comportamentul copilului.

Neapărat la psiholog. La vârsta asta e posibil sa lucreze împreună cu mama. Nu amânați, cu cat se intervine mai devreme cu atât e mai bine.

Am cunoscut un baietel care facea doar cu supozitor! (Soacra mea a avut grija de el-mama copilului este profesoara!) A mers la toti doctorii…pana au ajuns in Franta! Doctorul le-a spus sa lase copilul (au fost socati chiar ca doctorul le-a dat de inteles ca tocmai EI au probleme cu capul, nu copilul), sa nu il mai streseze, ca atunci cand e nevoit va face singurm fara sa il forteze nimeni in fel si chip (supozitoare, sapun solid sau chiar si cu degetul il fortau!) Dupa vizita in Franta, au lasat copilul in ritmul lui si…intr-un final a facut singur! Nu renuntati la lichide, ca ajuta maxim… Chiar si baiatul meu face doar la 2-3 zile! Asta e! Eu nu m-am stresat-e doar puturos si nu vrea sub nici o forma sa renunte la joaca. Dar cand ‘vine’….vine! Sanatate multa!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Bună ziua,
Mă numesc Eugen şi doresc să mă ajutaţi cu un sfat sau recomandare într-o dilemă legată de dezvoltare personală la copii. E recomandat pentru un copil de 4 ani jumate să facă cursuri de karate? Ce contraindicaţii sunt? Ce alte sporturi este recomandat să facă copilul până la vârsta de 6 ani?
Mulţumesc,
Eugen

conteaza foarte mult felul cum se comporta profesorul/instructorul fata de elevi. cei care incita la violenta si pun presiune pe copii nu le recomand sa stea in preajma copiilor. la fel, nici instructorii care lasa copii de capul lor si nu le da prea multa atentie, preferand instructajul la gramada, unde fiecare prinde ce poate si cat poate… pentru dezvoltarea intelectului, se recomanda la copii activitati in aer liber care cer coordonare si gandire analitica (constructii, puzzle, jocuri de echipa, jocuri strategice, precum si cantatul la un instrument muzical (care pe langa ca ii dezvolta simtul artistic, il ajuta si la coordonare si ii dezvolta inteligenta). pentru dezvoltarea personalitatii se recomanda jocurile bazate pe interactiuni sociale, jocurile de grup si activitatile de grup (drumetii la munte/mare, studierea naturii etc). cursul de karate sau alte activitati de gen, se pot face daca copilul este destul de pregatit intelectual pentru a face diferenta dintre bine si rau, dintre a intelege cand trebuie sa te aperi si cand nu e bine sa iti arati "forta" fata de ceilalti copii (daca nu se tine cont de aspectul asta, in scoala poate deveni un bataus sau un marginalizat). deci, indiferent ce alegeti pentru el, conteaza foarte mult felul cum va fi educat in directia respectiva (si nivelul de pregatire al instructorului). recomandarea mea este sa nu il fortati, sa ii dati sa experimenteze din toate optiunile si in timp sa aleaga el singur ce vrea sa faca (ca si sport sau activitate educativa).

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua,ma numesc Silvia ,am 29 ani si am un baietel de 2 ani.Lucrez ca si contabil la o firma cu un program zilnic de la 09-17,Ceea ce vrreau sa va spun este ca nu stiu cum sa ma mai comport cu copilul meu,fiind foarte rasfatat…..cand nu obtine ce vrea el plange ….foarte tare,mai axact face o criza de nervi(cu trantit pe jos,arunca cu jucariile,etc).Mentionez ca acasa ramane in grija mamei mele,cumnatei si uneori si a si a sotului.Va scriu din disperarea ca nu stiu cum sa mai procedez….asta in conditiile in care am incercat cu vorba buna,cu calm si rabdare sa incerc sa l fac sa nu mai faca asa,l am si batut…l am si pedepsit,toate in zadar,pana nu obtine ce vrea…plange intr una.
Astept un sfat din partea dvs.
Multumesc!

ar trebui mers la un pshioterapeut specializat pe copii, e un proces mai lung de corectare a comportamentului dar se poate rezolva in timp. De asemenea, problema lui e derivata din problemele adultilor cu care locuieste (lipsa de timp pentru interactiunea zilnica cu copilul il face pe acesta sa reactioneze extrem pentru a capata atentie). Faptul ca sta cu 2-3 persoane nu inseamna ca i se si da atentia cuvenita, copii necesita multa interactiune si comunicare, altfel vor recurge la masuri extreme pentru a li se acorda atentie. De asemenea, daca sunt prea rasfatati, se invata si isi permit orice stiind ca vor obtine (avand la maturitate probleme comportamentale). Terapeulul o sa va instruiasca atat pe voi cat si pe copil, cum am spus e un proces de durata dar se poate rezolva in timp.

Din cate descrieti el a invata deja ca poate obtine ce doreste daca se comporta intr-un anumit fel. Poate si faptul ca ramane acasa cu mai multe persoane care il "alinta" ii favorizeaza comportamentul. Copilul trebuie sa stie ca exista niste reguli (stabilite de comun acord cu sotul) si care sa fie respectate de toate persoanele cu care sta. Pentru inceput ati putea sa nu il mai recompensati obtinand ce isi doreste. Deoarece insa in prcatica nu este asa de simplu de procedat, va recomand sa luati legatura cu un terapeut cu care sa discutati in detaliu si cu care sa stabiliti modul in care sa actionati.

Apelati la psihoterapie pt a fi invatata cum sa va educati copilul.Problema nu e la copil ci la persoanele de ingrijire.Macar in prima faza cititi"COPIII SUNT DIN RAI".E foarte important si noi ca parinti sa citim cate un pic.Copilul cu 10 moase nu ajunge nicaieri.Deci din punctul meu de vedere parintii sa faca cateva sedinte de parenting pt a vedea ce fel de interventie i se potriveste .

Comportamentul descris de dvs este unul invatat, orice invat are si un dezvat, poate fi corectat printr-un program ce implica stabilirea de limite si recompense. Ceea ce este important este faptul ca acest program de corectare trebuie aplicat de toti cei care intra in interactiune cu copilul, altfel rezultatele sunt minime. Va recomand sa vizitati un psiholog care este specializat pe copii, ar ajuta foarte mult. MULT SUCCES si rabdare!

Prin intermediul acestui comportament copilul obtine ceva,(fie atentia dvs. fie vrea sa scape de ceva).Trebuie sa luati legatura cu un psihoterapeut sau analist comportamental, trebuie facuta o analiza functionala a comportamentului.In functie de rezultatul acesteia, mai exact de functia pe care o are comportamentul copilului, toata familia va trebui sa aplice o anumita metoda, iar comportamentul se va diminua.

Cauzele pot fi multiple incepand de la :
http://ro.wikipedia.org/wiki/Teoria_ata%C8%99amentului#Ata.C8.99amentul_nesigur-ambivalent

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua!am 20 de ani o vasta aparent derutanta,dar si frunoasa in acelasi timp.Recent m-am implicat intr-o relatie,tin sa mentionez ca am avut doar 2 relati serioase pana acum,iar in opinia mea asta ar fi a 3,am avut multe "aventuri" daca as putea sa le numesc asa,dar niciodata nu am vazut aceste aventuri ca fiind doar niste scapari ale varstei,sau pur si simplu niste "distracti".Am preferat sa am parte de ele doar ca sa invat cum ar trebui sa ma comport cu " acea" fata care va fi langa mine toata viata,am preferat sa am parte ele ca sa descopar ce imi place,ce nu mi place sau ce pot accepta sau nu de la o fata.Au fost sa zic asa ca un fel de "autocunoastere" a propriilor dorinte.Am suferit foarte mult pentru ultima relatie(2ani),deoarece am fost inselat(am iertat)am fost mintit(am iertat) recunosc nimeni nu este perfect,dar eu nu am inselat-o absolut niciodata!mintit,as fi ipocrit sa spun ca nu am mintit,da am mintit,dar cu lucruri banale nu serioase.Spre rusinea mea recunosc ca spoi de la un timp imi pierdusem increderea in ea,am inceput sa ii controlez telefonul mai mereu,facebook ul intimitatea personala pe scurt,pe moment nu am constentizat ca gresesc,dar dupa ce ne am despartit am realizat ca am gresit facand lucruriile astea,iubirea inseamna libertatea de ai lasa partenerului de viata oportunitatea de a alegea ce vrea si ce nu vrea sa faca,eu in schimb i-am "acaparato" in totalitate greseala mea.Binenteles iubirea mai inseamna si respect,incredere,fidelitate etc..In actuala relatie am inceput usor usor sa fac la fel sa controlez sa am totul sub control desii iubita mea nu mi-ar fi dat de inteles ca n uas putea avea incredere in ea,din contra mi-a demonstrat de multe ori ca pot avea incredere in ea,dar eu tot controlez si as vrea sa rezolv odata problema asta,ce ar trebuii sa fac?!cum ar trebuii sa procedez?!am ajuns la concluzia ca controlatul asta neincrederea asta in ea,se trage din trecut,deoarece controland am impresia ca am totul sub control luandu mi masuri de precautie dar este total gresit sa procedez asa,probabil undeva acolo in subconstientul meu inca mai exista acea teama de a suferi ca inainte probabil de asta sunt asa.Vreau sa scap de aceste obiceiuri proaste si nu stiu cum..Zic obiceiuri deoarece eu nu le as putea privii ca fiind niste defecte,parerea mea.

Se pare ca nu ati inteles ce inseamna iubirea adevarata. Faptul ca v-ati ars va face sa fiti precaut (poate prea precaut) si asta poate afecta relatia curenta (si pe cele viitoare). Ati incercat sa fiti deschis cu ea, sa discutati problemele care va framanta cu ea si sa ii explicati comportamentul? I-ati cerut ajutorul si sfatul pentru a face astfel relatia sa mearga? Intr-o relatie nu e vorba de control, e vorba de incredere si comunicare, lipsa comunicarii eficiente si a intelegerii nevoilor partenerei v-au adus probleme pana acum, deci ar fi timpul sa va antrenati in discutii reale si deschise cu partenera, atat legate de problemele dvs cat si de nevoile si problemele ei, si sa incercati sa va ajutati reciproc astfel ca sa puteti trece impreuna peste probleme. O viata in 2 necesita ajutor reciproc (pe langa altele).

Din cate inteleg nu va simtiti in siguranta in relatii si de aceea aveti aceasta tendinta de a controla. Insa, de fiecare data cand incercati sa controlati nu faceti decat sa va confirmati ca nu puteti avea incredere in partener, ceea ce va alimenteaza lipsa de incredere. Un cerc vicios, din care iesiti doar dupa ce veti constientiza de ce anume simtiti aceasta nevoie si cum sa destructurati comportamentul. Cateva ore de dezvoltare personala v-ar ajuta sa iesiti din impas. Succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Ce pot sa fac cu fratele meu care nu m-ai iese din camera deloc, eu sunt intr-un scaun cu rotile si nu pot sa il ajut cu nimic, mama prefera sa ii faca toate poftele decat sa se interesezze de ceva si nu sunt bani nici de paine dar de psiholog la care nici nu cred ca ar vrea sa mearga.

Fratele meu are 28 ani.
Este sau a fost marinar, toti din familie i-a zis ca nu trebuie sa plece pe mare dar sa faca ceva nu sa se inchida sa nu m-ai vorbeasca cu nimeni. nu iese din camera cam de vreo 5-6 luni. Cand are nevoie de mancare, apa sau altceva bate in balustrazi sau trimite sms mamei, cred ca motivul ar fi ca de mic a avut frati mai mari si niciodata nu a fost rugat sa faca nimic iar acum cand a crescut mare si are o responsabilitate si trebuie sa faca ceva el crede ca poate tot fratii mari ar trebui sa faca ceva. Acum un an jumate mama sa despartit mama de tata si ne-am mutat, fratele mijlociu a facut credit sa ia o casa, din partaj sa completat la casa si idea a fost sa ne ajutam fiecare cu ce se poate, nu se astepta nimeni la asta.

Inteleg ca are nevoie de ajutor dar nu stiu cum. Eu sunt imobilizat, mama cred ca nu vrea sa faca nimic ca sa nu afle vacinii iar fratele mijlociu nu poate sa faca nimic din cauza ca se opune mama. Mie mie frica sa nu-mi faca ceva sau sa nu-si faca lui.

situatia descrisa e destul de complicata, dar ar trebui avute mai multe discutii atat cu familia cat si ulterior cu el. In primul rand trebuie constientizata problema de catre restul membrilor familiei si luata o decizie comuna legata de el, apoi inceput sa discutati fiecare cu el sa incercati sa vedeti ce simte si care sunt motivele pentru care el se comporta asa si ce aspiratii are in continuare de la viata lui (daca are) si sa incepeti sa il incurajati moral sa ia decizi singur si sa isi schimbe obiceiurile. Suportul moral al familiei e important, poate el are anumite probleme de care nu vrea sa discute cu familia, dar daca toti il incurajeaza si incearca sa il ajute poate se va deschide si va cere ajutor. Faptul ca nu va permiteti un terapeut este o problema, dar daca il ajutati moral sa treaca peste probleme poate ca nu e totul pierdut. Fiti insistenti dar nu stresanti, nu criticati si nu judecati, lasati-l pe el sa se deschida, voi doar aratatii ca are pe cine se poate baza, indiferent de problemele pe care crede ca le are.

Din cele scrise de dvs. nu reiese daca el a avut mereu acest comportament. Adica, inainte de aceasta perioada (5-6 luni) ce s-a intamplat? Poate ceva a declansat toate acestea. In plus faptul ca este supraprotejat de mama dvs. nu a facut decat sa ii alimenteze comportaentul. Ideal ar fi sa vorbiti cu un terapeut. Exista asociatii care ofera acest gen de servicii gratuit. Cautati pe internet.

E posibil sa fie o depresie sau o alta problema mai grava.Eu zic ca ar trebui o vizita la medicul psihiatru si sa stiti ca in spital si nu numai sunt psihologi care lucreaza cu CAS .Deci exista posibilitatea sa fie ajutat fara bani.Important sa doreasca asta…iar daca nu constientizeaza gravitatea problemei atunci este chiar rau.In primul rand CONSTIENTIZATA mama ca fratele chiar are o problema care trebuie tratata cu foarte mare seriozitate.Deci…cereti ajutor in primul rand la medicul de familie si spuneti ce vi se pare dv ca e in neregula apoi el va poate indruma spre cineva.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Am o relatie de 5 ani,acum am 20 de ani.Dar este o relatie cu ceva probleme.Iubitul meu este cu trei ani mai mare,pentru amandoi a fost prima relatie.Dar el este foarte posesiv si extrem de gelos.Dupa primii doi ani de relatie(timp in care s-a purtat minunat) am inceput sa ne certam si poate ca orice cuplu normal,pe la 17 ani,ar fi trbuit sa ne despartim.Totusi,eu sunt genul de persoana mai buna care cauta scuze celui ce ma jicneste.Si asa am fost cu el.I-am acceptat injuraturile pentru ca venea dupa si se ruga de mine sa il iert.Iar eu o faceam,crezand ca fac un ucru bun.Apoi lucrurile au evoluat,am acceptat intr-un final si sa fiu trasa de par,palmuita,…si altele dar fara sa afle parintii mei sau altcineva.Ideea e ca ma simteam ca si cum nu mai am ce face,ca si cum as depide de el(desii nu imi e decat un iubit).Dar nu mai suport.De atatea ori mi-au spus prietenii sa renunt si sa imi vad de viata mea.Dar nu pot,de fiecare data cand incerc sa nu mai vorbesc deloc cu el,ma urmareste, plange,intr-un final ajung tot eu sa imi cer scuze pentru cine stie ce si sa ne impacam.De ce nu pot sa renunt la el?Ma simt fara putere,sunt in primul an la facultate si nu am totusi niciun vis,toate planurile mele sunt cele pe care intr-un fel sau altul el mi le-a insuflat,am momente de depresie.Continua sa imi spuna in fiecare zi ca ma iubeste iar la o ora dupa ma face proasta si orice ii mai vine la gura.Si eu uite ca in continuare tac. La inceputul acestor probleme aveam principii,nu acceptam injosiri dar acum…e ca si cum m-am obisnuit!Si ma doare sa recunosc acest fapt pentru ca am doar 20 de ani si nu vreau sa traiesc toata viata cu frica,fara ca el sa ma lase sa ma vad decat cu amicii pe care ii acepta el.Nu depind de el in niciun fel,chiar il ajut la multe lucruri(ce tin de copilaria noastra).Am inteles totusi ca nu vrea sa stea fara mine(pana si 2 luni a continuat sa se roage de mine sa ne impacam).Dar eu?Ma simt de multe ori atat de vinovata deoarece fiind primul meu prieetn e si posibl sa nu stiu sa ma port cu el dar nu il mai inteleg,sincer,ar dori doar sa stau blocata in camera de camin,sa ma duc la cursuri si non stop sa vorbim la telefon ca nu cumva sa am o alta relatie,….Multa lume mi-a dat sfaturi sa renunt la el..dar mintea mea nu poate,e prea slaba,costientizez problema dar nu fac nimic si au trecut deja 3 ani d e atunci..sunt mai tacuta,nu-mi vad niciun viitor,traiesc trista si doar accept lucrurile urate.Nu am bani sa platesc un psiholog,sunt studenta in Brasov,vreau sa ma invete cineva pas cu pas dar o persoana care nu doar sa imi spuna ce sa fac si sa plece,am nevoie de ajutor penru o perioada mai lunganu stiu ce m-ar ajuta.Pur si simplu nu mai vreau sa sufar atat in timp ce el ma iubeste in felul acesta!Totusi problemele acestea le discut cu el,stie cat ma deranjeaza dar tot nu se abtine,stie ca eu voi ierta orice ar fi.Nu stiu daca el mai iubesc sau doar traiesc in umbra lui.Vreau sa imi recladesc visele,vreau sa fie parintii mei mandri ca am facut ceva in viata din capul si mainile mele.Astept raspuns…cu nerabdare…

Draga mea, eu iti recomand sa mergi la un curs de dezvoltare personala sau spiritualitate – sigur ai de unde alege in Brasov, si sigur vei afla informatii si tehnici care sa te ajute sa ai incredere in tine si sa iei decizii fara frica de a gresi. Vorbeste cu parintii tai, fii sincera cu ei si roaga-i sa te ajute – ei vor sti cum s-o faca! Eu cred ca ei isi doresc ca tu sa fii fericita, mai mult decat sa fie ei mandri de tine! Stii de ce nu-ti vezi nici un viitor? Pentru ca ti-ai lasat viata in mainele altuia ! Si esti dispusa s-o faci in continuare (cand afirmi ca ai nevoie de cineva sa te invete pas cu pas)! Viata o ai ca sa decizi tu pentru tine, sa faci tu alegeri (chiar daca unele nu vor fi tocmai bune)! Incepe cu decizii mici, asuma-ti responsabilitatea pentru rezultate si mergi inainte cu incredere! Deja esti minunata, deja ai facut alegeri doar ca nu le vezi!

Recomandarea mea pentru tine e sa termini brusc si definitiv cu el. Ce face el se numeste santaj emotional, in general psihopatii sunt foarte priceputi la asta si te fac sa te simti vinovata si slaba ca sa te poata controla. Poate ca la inceput a fost ok, dar acum sigur nu mai e si daca o sa iti tot dai apa la moara o sa profite de tine pana ajungi la balamuc (sau la spital cu coaste rupte). Spui ca nu ai bani de psiholog (dar cine are?), oricum ce ai tu nevoie e liniste sufleteasca si incetarea contactului cu acea persoana definitiv si irevocabil. Ai nevoie de prieteni noi in viata ta (atentie, prieteni nu iubit, cel putin pana cand nu iti revii complet), de schimbare iar cat timp inca mai ai o legatura cat de mica cu el nu o sa poti merge mai departe, nu o sa poti sa iti vezi visele si aspiratiile implinite pentru ca el mereu va gasi o scuza sa te traga dupa el in jos.

se pare ca tu stii exact ce ar fi bine sa faci, fie ai aflat singura fie ti-a fost sugerat de altii, dar nu poti pune in act solutia. Ai spus foarte bine: obisnuinta! Ce as face eu in locul tau ar fi sa vorbesc cu parintii mei… ei sunt cei mai in masura sa ma ajute in asemenea situatie. ‘Prietenul’ tau este o fire abuziva, manipulatoare si a reusit sa te prinda in propriul sau ‘film’. Ce face el cand incerci sa scapi de el se numeste hartuire si exista legi pt asa ceva! Nu ramane o victima la nesfarsit… poti sa faci ceva pt tine! Este de dorit si sa discutati pe termen lung cu un psihoterapeut…. pt a putea clarifica ce se intampla cu tine si cum poti sa te dezvolti in continuare… de aceea nu ezita in a cere ajutorul parintilor si familiei… sunt sigur ca poti gasi un terapeut cu un tarif acceptabil posibilitatilor voastre. Succes! si nu te lasa!

Primul pas l-ai facut: ai realizat ca lucrurile nu se desfasoara cum ti-ai dori. Din cate ai descris vrei sa pleci din rolul de victima dar nu reusesti (inca). Apeleaza la familie (care probabil nu cunoaste dimensiunea situatiei) chiar daca esti putin stanjenita. Unele lucruri s-au intamplat insa nu este nevoie sa stai de jena in relatie. Mai mult decat atat genul acesta de relatii poate conduce la implicatii mult mai neplacute pentru tine si este indicat sa te retragi cat mai repede de acolo.

Iubirea nu are nimic de-a face cu violenta. Citeste cartea" Femei care iubesc prea mult" si ai sa intelegi multe din comportamentul tau.

https://grapefruits.files.wordpress.com/2011/05/femeia-care-iubeste-prea-mult-robin-norwood.pdf

Renunta cat esti in timp util..Cine te iubeste..nu te loveste ..nu te injura si nu te agreseaza verbal..IN NICI O CIRCUMSTANTA.
Uita.te in jur….la persoane optimiste…fa ceea ce te face fericita..ocupa.ti timpul si gandurile cu lucruri frumoase…si IGNORA-L. E SINGURA SOLUTIE DIN PACATE!!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

buna ziua ! ma numesc Carla , sunt din Craiova si am o problema cu mine insumi . sunt nemultumita de mine , as putea spune ca ma consider murdara si cred cu tarie ca nu voi avea niciodata pe cineva, ca nu ma voi casatori din urmatorul motiv : am avut deja 3 parteneri sexuali desi am 19 ani. prima relatie sexuala am avut-o la 16 ani jumatate printr-o idila corespunzatoare varstei. dupa despartirea de acel baiat credeam ca pentru ca nu mai sunt virgina nu voi mai avea vreo relatie dar in viata mea a aparut (dupa aproape 2 ani) un barbat care m-a facut sa cred ca vrea sa fim doar prieteni apropiati, dar intr o seara ..am ajuns in patul lui . dupa aceasta intamplare nu am mai vorbit si din nou am cazut intr o depresie . la scurt timp am intalnit un baiat minunat , cu 3 ani mai mare caruia i am spus totul despre trecutul meu si care de multe ori m-a jignit din pricina celor doua intamplari, el fiind virgin. am avut o relatie minunata , ne pregateam sa ne mutam impreuna la inceputul verii doar ca gelozia lui, a mea , reprosurile si distanta au facut ca relatia sa nu mai functioneze dupa 10 luni.. mi-a fost si imi este incredibil de greu sa accept despartirea ..mai vorbim uneori, ba chiar am incercat sa ne impacam acum 2 saptamani dar nu a mers ..eu l am alungat . il iubesc enorm si mi ar fi placut sa raman langa el tot restul vietii dar a fost decizia lui sa nu mai fim impreuna . acum incep sa ma gandesc mai mult la cariera pentru care muncesc din greu dar inevitabil ma gandesc ca imi doresc enorm de mult o familie, ador copiii si visez sa am chiar 3 ..numai ca intervine gandul ca nu va exista nimeni (pe placul meu) care sa ma accepte asa cum sunt. psihologul mi a spus ca este mai bine ca viitorilor parteneri sa nu le spun ca am avut mai multe relatii sexuale , de altfel poate nici nu vor intreba . doar ca eu nu vreau parteneri..imi doresc alaturi un om caruia sa ii marturisesc totul si sa ma accepte , sa fie ultimul. nu-mi spuneti ca suntem in secolul XXI si ca nu mai e la moda nu stiu mai ce ..deoarece nu de asta ma framant eu , de ce cred ceilalti. sunt confuza in legatura cu parerea mea despre mine si de aceea va rog sa ma sfatuiti . cu respect, Carla .

senzatia mea este ca ai un sentiment de constrangere… de prejudecata… ca trebuie sa fii intr-un anumit fel (dictat de cei din jur). Mi se pare ca spui foarte sanatos si frumos: ‘imi doresc alaturi un om caruia sa ii marturisesc totul si sa ma accepte , sa fie ultimul’ si iti doresc sa il gasesti la momentul potrivit tie. Faptul ca ai avut 3 relatii sexuale incepand cu varsta de 16 ani nu te face ‘usuratica’ sau mai stiu eu ce… acestea sunt prejudecati si ma gandesc ca este de dorit ca fiecare sa si le controleze. Nu te obliga nimeni sa ai relatii sexuale nedorite (s-ar numi viol). La 19 ani te poti ‘calma’ un pic… focalizeaza-te pe cariera… pe viitor… pe propria ta dezvoltare ca persoana si atunci cand to o sa stii cum esti si ce iti doresti cu adevarat de la tine, o sa poti si alege partenerul dorit. Se poate, succes!

Buna Carla, corpul tau este templul sufletului tau si daca ii acorzi atentia si grija necesara, cu toata bunavointa de care esti in stare, o sa vezi ca el te va "sluji" cu loialitate mult si bine. Curatenia trupului se obtine cu apa, sapun si dieta echilibrata. Nu te ingrijora, cand vei gasi omul potrivit, vei avea si familia pe care ti-o doresti, micile "esecuri" sunt lectii de viata valoroase. Numai bine!

Fiecare zi, este un nou inceput, trecutul nu e nevoie a fi o piedica pentru ziua de maine sau pentru multumirea sufletului tau.Te simti ‘murdara’ pentru ca ai un fond moral imaculat, dar natura si-a luat tributul.Tocmai prin faptul ca simti ceea ce simti te face o persoana curata sufleteste, cu o baza morala sanatoasa, deci ai toate premisele pentru a fi in masura sa te respecti.Astea fiind spuse, familia pe care o vrei, este doar o problema de timp.Va aparea un barbat care va vedea cine esti cu adevarat si va indragi asta, dar si tu te vei stradui sa nu-l impovarezi cu frica de a nu-l pierde din anumite motive.Ia viata asa cum e, si bucura-te de posibilitatile pe care ti le ofera, si alege doar ceea ce stii ca nu vei regreta anterior!Nimic din ceea ce nu se poate remedia nu e tragic!

Trecutul este experienta sufletului si mintii, prezentul consta in alegerile pe care le faci acum bazate pe experientele din trecut iar viitorul este rodul a ceea ce ai semanat. Ai un suflet bun, dar nu ai avut experienta, acum le ai pe ambele, ai nevoie doar de timp si rabdare in continuare. Incearca sa nu mai oferi totul primului venit, incearca sa vezi intai ce caracter are si ce intentii are legate de o posibila relatie de lunga durata cu tine. Cand o sa il gasesti pe cel care trebuie o sa stii, si nu va mai conta trecutul (daca el te iubeste cu adevarat) ci viitorul vostru impreuna. Invata sa descoperi partenerului putin cate putin despre tine, si in acelasi timp sa incerci sa aflii cat mai multe despre el (in timp, nu toate odata), asa iti vei da seama din timp daca relatia va merge sau va fi o alta aventura mai scurta sau mai lunga. Tine cont ca la 19 ani baietii in general nu se gandesc la viitor, se maturizeaza de obicei mai tarziu ca fetele, asa ca pe moment incearca sa te focusezi pe cursuri si job, eventual nu ti-ar strica un curs de dezvoltare personala. Sentimentul care il ai despre tine este dat de felul cum ai fost educata, de ceea ce crezi tu despre relatii si de un complex de factori externi de care probabil nu esti constienta. Incearca pe moment sa treci peste, sa inveti ce poti din experientele trecute astfel ca pe viitor sa nu mai repeti aceleasi greseli, sa fi mai rabdatoare pe viitor si mai atenta la viitoarea relatie si la ce si cum si cat investesti in ea. Pe scurt, toti cautam iubirea adevarata, dar pana o gasim ne cam impiedicam de cateva ori pe drum, important e sa ne ridicam, sa invatam din cazatura si sa evitam astfel viitoarele obstacole si probleme care sigur vor apare dupa colt.

Din cele spuse de tine inteleg ca te simti murdara din cauza experientelor sexuale traite de tine. A face sex este un lucru murdar? Pierderea virginitatii anuleaza posibilitatea de a mai trai o relatie de iubire? Sunt multe credinte disfunctionale in mintea ta care iti dau mult de furca si iti creeaza probleme. Iti recomand sa vizitezi un psiholog cu ajutorul caruia vei descoperi toate "softurile" care iti viruseaza mintea si sufletul si te ajuta sa le dezinstalezi si sa instalezi credinte functionale. Mult SUCCES!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna, am 22 de ani si am fost intr-o relatie de 2 ani jumate, iar de 2 ani locuiesc impreuna cu prietenul meu. Acum cateva saptamani, el mi-a spus ca nu ii e bine si peste cateva zile a hotarat sa se mute si sa ne despartim, pe motiv ca nu vrea sa ma raneasca si sa imi faca rau. Acum imi spune ca ii e dor de mine, dar eu cred ca vrea sa fie cu mine in aceeasi masura in care vrea sa aiba independenta si sa faca absolut tot ce vrea, fara sa dea explicatii. Multa lume mi-a zis sa nu ii mai dau niciun semn, astfel el isi va da seama ca eu nu sunt disponibila oricand si se va intoarce la mine…eu imi doresc sa isi dea seama ca regreta si ca vrea sa fim din nou impreuna. Cum pot face asta cat mai repede posibil?

Depinde ce doriti de la relatie. Daca nu discutati despre acest lucru si reincepeti relatia este posibil sa ajungeti in acelasi punct ca acum. Dvs. nu il puteti face pe el sa isi dea seama ca regreta ci puteti doar sa stiti ce anume doriti dvs. si sa discutati cu el despre asta, satbilind niste limite.

Ar trebui sa porti o discutie cu el, sa vezi ce anume il nemultumeste legat de tine si de relatia avuta, ce asteptari are si ce nemultumiri. Discutia se poarta in 2, asta inseamna ca si tu va trebui sa fi sincera cu el si sa ii spui ce nu iti place si ce asteptari ai. Dupa asta, vedeti daca asteptarile voastre legate de relatie coincid si sunteti dispusi amandoi sa faceti eforturi pentru a face relatia sa mearga sa va mai dati o sansa. Daca insa vezi ca vrea altceva, prefera sa fie independent si pe tine sa te tina doar cand are nevoie de tine, atunci ar trebui sa termini relatia si sa incerci sa te ocupi mai mult de viata ta si de tine. Fi sincera cu tine si cu el, si daca si el e sincer, sper ca problema voastra sa se rezolve.

Vad ca lumea si mintea ta spun multe. Dar sufletul tau ce zice? Ai o discutie sincera cu iubitul tau, cauta sa nu acuzi sau critici, spune doar ceea ce simti. Aflati ce va doriti de la relatie. Uneori, barbatilor le este mai greu sa gaseasca un echilibru intre independenta masculina si o relatie stabila. )))) SUCCES!!!!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua ! Ma numesc Oana si am 23 de ani. Am crezut pana acum ceva timp ca ma cunosc pe mine insami destul de bine, dar se pare ca m-am dezamagit. Am o relatie de 2 ani si jumatate ..am stat impreuna aproximativ un an de zile. Prietenul meu a plecat acu ceva timp in strainatate iar eu am ramas acasa. Intre noi au avut loc putine dispute..dar la care s-au atasat si cateva mici violente, atat fizice cat si verbale. Familia lui nu prea ma accepta, nu am o relatie apropiata cu ei, insa el are o relatie foarte buna cu familia mea. Asta pentru ca mereu l-am pus intr-o lumina buna, nu pentru ca este perfect, deoarece mi-a gresit de multe ori. Inainte sa plece a avut o iesire violenta asupra mea dar am trecut peste asta. Insa acum..situatia s-a schimbat absolut. Simt ca ceva m-a indepartat, simt nevoia de o schimbare, simt ca ceva este in neregula cu mine. Simt ca as vrea sa imi traiesc viata, nu in sensul "ala" ci sa ma distrez, am 23 de ani..adica.. el are aproape 30. Deja se gandeste la pasul urmator..insa am realizat ca nu vreau asta. Cred ca ori m-am plictisit ori nu il mai iubesc ori ceva s-a intamplat. As dori sa inchei relatia si nu mi-as dori..nu as vrea sa stau mult timp de acum inainte, nefericita, iar cand zic nefericita ma refer din toate punctele de vedere. Nu avem o relatie activa, nu plecam in vacante, mereu era obosit, mereu adormea devreme iar pe mine ma lasa singura intr-un colt al patului cu telecomanda in mana. Nu stiu ce sa fac, nu stiu ce sa cred..este prima oara cand mi se intampla asa ceva, cand simt aceasta descurajare si aceasta frustrare (nu stiu cum sa o numesc). Mie imi plac relatiile sa ramana ca la inceput, desi lucrul acesta nu este prea posibil la nimeni. Insa s-au racit lucrurile intre noi, vorbim o data sau de doua ori pe zi..nu stiu ce sa fac.. Va rog sa imi sariti in ajutor cu un sfat. Oare faptul ca e plecat si nu e langa mine ma face sa imi doresc despartirea? Oare faptul ca aveam o relatie monotona ? Oare faptul ca nu este tiparul de barbat pe care mi-l doresc? Oare faptul ca pur si simplu sentimentele s-au amestecat si s-au ratacit undeva nu stiu unde? Sau mai exista sentimente sau obisnuinta? Imi este greu sa vorbesc cu el despre asta, deoarece nu ar fi de acord si si-ar vedea partea lui de adevar si pe mine m-ar invinovati de tot. Desi..va spun sincer, nu este asa. Nu l-am inselat niciodata nici macar cu vorba sau cu gandul, nu l-am mintit si nu l-am jignit, mereu am facut ce e mai bine pentru el, nu pentru noi. Sau poate fi faptul ca am vazut un baiat pe care il plac si este tiparul pe care mi-l doresc? Desi e imposibil cu el, are prietena, e stabilit! Dar ma gandesc la el intens si recunosc mi-as dori sa il pot cunoaste mai mult. Deci sunt in cautare de altceva ? Sau e doar o chestiune de moment ? Nu stiu..sunt foarte confuza…

Probabil ca este vorba de confuzie. Si multe dintre intrebarile pe care le-ati scris pot fi adevarate. Va aflati intr-o relatie pe care ati descris-o ca fiind monotona, in care ati facut multe pentru el lasandu-va deoparte pe dv., spuneti ca a existat violenta fizica si verbala, nu este tipul dvs. de persoana si mai ales va place o alta persoana angajata deja intr-o relatie.Ganditi-va ce anume doriti de la o relatie , ce va ofera relatia existenta, discutati cu partenerul dvs. (daca se poate) si veti sti ce anume doriti si ce sa faceti. Puteti de asemenea sa apelati la un terapeut pentru cateva ore de dezvoltare personala.Succes!

Din cate se pare nu ai gasit partenerul perfect pentru tine inca. Faptul ca el e plecat mult timp din tara, iti afecteaza si mai mult relatia (relatiile de la distanta nu au fost ok niciodata). Pe de alta parte, el se pare ca e o persoana abuziva, din cate spui tu aveti deseori altercatii fizice si verbale si tu il ierti de fiecare data. Considera asta ca o experienta de viata si incearca sa mergi mai departe, ai spus chiar tu ca relatia cu el nu te mai atrage si ca vrei ceva nou. El nu se va schimba la 30 ani pentru tine, dar asteapta ca tu sa il urmezi si sa te schimbi pentru el. Faptul ca nici tu nu ti la el nu va face ca relatia voastra sa mearga pe termen lung, iar faptul ca tu ii ierti iesirile nu face decat sa il inveti sa se poarte si mai urat cu tine data viitoare. Fa-ti un bine si mergi mai departe, ocupa-te de tine si fa ce simti ca e mai bine pentru tine. Nu o sa gasesti usor barbatul potrivit pentru tine, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa incerci mereu sa il descoperi si sa faci ceva in privinta asta ca sa dai de el. Nu vreau sa fiu eu cel care iti da vestea, dar asa cum descrii tu relatia si sentimentele, nu prea ai sanse sa faci ca relatia sa functioneze. Oricum, e o experienta de viata, data viitoare o sa stii exact ce vrei de la partenerul de viata (sper).

In tot ce ai descris mai sus, ai si raspunsurile. Trebuie sa stii ca in noi sunt mai multe "parti", o parte de "adult" care este conforma cu socialul, alta parte de "copil" care are capricii si vrea sa fie rebel, mereu este o lupta duala, dar trebuie sa incercam sa le integram, nu sa le excludem. Ai spus ca ai 23 de ani, multi inainte si intelepti! Ai toata viata in fata sa iti gasesti o persoana care sa te aprecieze, a carui familie sa te accepte, o persoana cu care sa construiesti, langa care sa cresti pe toate planurile, un om cu care sa doresti sa faci copiii si nu sa te gandesti daca este bine sau nu. Aceasta relatie a pornit cu neacceptare, cu "mici" violente fizice si psihice (acestea vor creste pe parcurs!), cu monotonie, cu lipsa de dialog si multe altele pe care nu ni le-ai spus probabil. Ce vei face mai tarziu daca va veti casatorii si vor aparea copiii? Este ca si cum, tu stiind toate acestea, iti retezi dreptul la viata normala, frumoasa, implinita, ca si cum ai vrea sa te autosabotezi. Eu cred ca ceva din trecutul tau (chiar daca ma repet in multe raspunsuri de genul acesta!) este responsabil de alegerea si acceptarea unei asemenea situatie. Mergi intr-o dezvoltare personala, la un psiholog, focuseaza-te pe o scoala, un job care sa-ti faca placere, fa ceva pentru tine ca sa poti face o alegere in cunostinta de cauza si nu pe "tiparul" pe care TU vrei sa-l vezi diferit de ce este in realitate.

Ai 23 de ani, un partener care, pe langa faptul ca nu este "tiparul de barbat pe care ti-l doresti", deja isi permite "mici violente" (care in timp pot deveni mari) si nu ar trebui trecute cu vederea. In plus, apreciezi relatia ca nesatisfacatoare si monotona. Ai toate argumentele sa-ti doresti altceva. La urma urmei, e viata ta, ai dreptul sa decizi si ai dreptul sa inchei o relatie in care nu te mai regasesti. Si stii ceva? Meriti sa ai relatia pe care ti-o doresti, nu lasa pe nimeni sa-ti spuna cum "ar trebui" sa simti si ce "ar trebui" sa faci! Obisnuinta, comoditatea si monotonia si frica de a-i spune ce simti si ce vrei nu sunt motive suficiente ca sa te resemnezi

Oana, un lucru este clar, violentele sunt de neacceptat. Vad multa confuzie in mintea si sufletul tau. Ai rabdare cu tine si profita de distanta actuala pentru a descoperi mai multe despre tine, apoi vine partea cu deciziile. Un psiholog te-ar putea ajuta foarte mult in tot acest demers. CURAJ! Iti urez mult SUCCES!