Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna seara! Problema pe care o am imi creeaza o stare generala de indispozitie. Pana acum vreo 2 ani eram foarte bun la matematica pana s-a intamplat un eveniment care m-a demotivat sa mai invat. Intr-un fel, am pierdut intuitia de a manevra numerele. De ceva timp incerc sa demonstrez chestiuni matematice care (probabil) chiar nu au nicio explicatie. Incerc sa gasesc un sens al notiunilor si nu doar sa le invat si tot timpul imi pun intrebarea “De ce? De ce e asa si nu asa” si chiar daca gasesc o posibila explicatie, nu o accept din cauza nesigurantei. Din fire sunt un tip care doreste performanta (chiar in aceasta latura stiintifica) in ceea ce face. Ce e de facut pentru a-mi reveni intuitia si a scapa de intrebarea “De ce?”? Multumesc! (Uneori nu gasesc sensul nici al altor lucruri din mediul inconjurator si mi-am pierdut totodata si indemanarea in a le folosi. Ma simt aerian.)

Ce anume v-a demotivat? Si de ce? Este adevarat ca intelegem mult mai bine anumite notiuni daca ni le explicam. In matematica acest lucru este posibil. Invatam cum s-a ajuns la o anumita teorema de exemplu. Ar fi o solutie sa abordati acest punct de vedere. Probabil ca tendinta dvs. de a demonstra lucruri care nu au o explicatie vine din nevoia de a intelege. Siguranta de sine este unul dintre factorii care alimenteaza stima de sine. Daca nu reusiti singur sa va regasiti, apelati la un terapeut. Cateva ore de dezvoltare personala va pot ajuta. Succes!

Tinere invata sa socializezi, si nu ma refer la facebook, ci la viata reala…

Merita observat cum atunci cand o celebritate (un savant sau un actor de ex.), acumuleaza cativa zeci de ani de cariera, la un moment dat este intrebat: ce va determinat sa fiti atat de perseverent ? de unde a venit motivatia. Evident ca omul raspunde ca i-a placut foarte mult tot ce facea, ca a fost o pasiune reala etc. Adica in general simtea o satisfactie. Un matematician poate merge inapoi in timp, si isi aduce aminte ca in generala facea teme cu ecuatii, in scoala primara operatii simple cu numere. In ultima instanta chiar si o simpla scadere poate fi disecata pe etape, si se poate observa ca dupa fiecare simpla operatie, creierul primeste o ‘recompensa’. Revin cu un al doilea mesaj

Adica in masura in care creierul si-a primit recompensa, poti trece rapid la faza urmatoare. Tin minte ca acum ca si eu aveam uneori frana de mana trasa, si ma impotmoleam la scaderea unor numere de 3 cifre. Ideea ar fi ca activitatea creierului poate fi optimizata pentru a oferi ‘recompensa’, iar succesul unui examen ar putea insemna sa fi zambit satisfacut de cateva mii de ori in ultimii ani, cand faceai vreo tema, iar de cateva ori poate chiar ai si avut o exclamatie gen Evryka!

Per total, ce am scris mai inante se reduce la activitatea sistemului opioid, daca reusesti sa obtii un echilibru intre stimulii de durere si placere, sau sa elimini factorii care ar putea influenta negativ chiar la nivelul neurotransmisiei (ex facil este alcoolul). CITEZ: "Şobolanii care alternau recompensa cu non-recompensa, învăţau să sară mai repede decât animalele care primeau continuu recompensă sau continuu non-recompensă." Pe langa asta se poate interveni cu antioxidanti gen astaxantin, iar mintea va deveni foarte limpede, rationamentele vor merge ‘ca unse’ https://wp.me/p48646-Cr

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Salutare. Am 20 de ani si incep sa ma simt foarte rau in aceasta perioada.Pe langa faptul ca sunt in sesiune si sunt foarte stresat,am intrat intr-o stare de depresie si nu numai.M-am luptat si inainte cu o depresie,am luat tratament,,a disparut o vreme, dar vad ca zilele astea si-a facut din nou simtita prezenta.Am devenit foarte nervos,injur in continu, mananc foarte multa mancare mai ales dulciuri.Stau si mananc incontinuu,am dureri in piept,am senzatia ca ma sufoc,ca am ceva pe creier, ma simt obosit tot timpul si am o continua pofta de sex.Nu ma pot concentra deloc la invatat,nu am rabdare,nu retin nimic…Si daca ar fi doar atat…mi se potrivest toate aceste sintome:
fara energie, letargie, oboseala
moliciune a bratelor, picioarelor, muschilor
disconfort sau durere in piept
- ingrijorare din cauza inimii
- simti ca si cum te-ai forta sa respiri
- iti este greu sa respiri, simti ca te asfixiezi, respiratie scurta
senzatie de a voma
foame de ceva dulce, sau nevoia de zahar
senzatia ca ceva iti va ramane in gat
ametela,
- dureri de cap, migrene
- ca si cum ceva ti-ar strange capul, presiune
- dispozitie dramatica
tristete
- teama constanta de a fi coplesit de …
- frica de moarte
- frica de a innebuni
- dificultati cu concentrarea
suparare; blocaj al intelegerii
fara sentimente fata de lucrurile uzuale
- dificultati in a adormi sau a dormi
- visuri bizare, ciudate
Ca o completare la aceste simptome, iti faci griji in mod excesiv si:
ca vei avea un atac de cord
- ca ai o boala care nu ti-a fost detectata
- ca vei muri prematur
- ca vei innebuni sau ca-ti vei pierde mintile
ca nu respiri corect
- ca te vei ineca sau ca te vei sufoca
- ca vei ramane singur/-a

Nu sunt impacat nici cu mine, ma urasc ca persoana, simt ca nu imi pasa de nimic,nici macar de familia mea, pe prietena si prietenii ii tratez urat, sunt tot timpul sarcastic si imi bat joc de ei.Din cauza nervilor incep sa ma contrez si cu colegu de apartament,mai sa ne luam la bataie.Am fost sportiv 10 ani de zile,iar de cand am inceput facultatea am pus 10 kilograme,ma uit in oglinda si mie jena de ce vad…Acum tot ce as vrea e sa umblu bat vreo cateva zile,dar mie frica de atacurile de panica care le fac din cauza durerilor din piept…
Parintii sunt obisnuiti cu dezamagirile , Am doua surori care nu s-au realizat cum doreau parintii mei, iar eu sunt singurul baiat,tata trage incontinu de mine,dar incontinul l-am dezamagit,iar cand il vad ca mai crede in mine…Eu niciodata nu am crezut in mine,au crzut si cred alti mai mult..Sunt un pesimist convins si de parca imi mai trebuia ceva pe cap…imi pun si probleme existentiale,legate de Dumnezeu,pana acum eram credincios cu frica de El…dar am intrat in grupul de la facultate,studiez Fizica ,iar acolo majoritatea nu cred si ma influenteaza si pe mine.

pare sa fie o perioada foarte dificila pt tine si iti recomand sa canalizezi o parte din resursele pt dulciuri intr-un proces psihoterapeutic. Este foarte posibil sa fie nevoie de reluarea tratamentului (consulta medicul psihiatru) insa lamurirea situatiei tale existentiale (care este normala varstei) se face impreuna cu un psihoterapeut. Se poate, succes!

Salut ! Ca să ieşi din cercul ăsta vicios, trebuie să dai din coate să asiguri cel puțin dzr-ul de magneziu în fiecare zi, dar chiar şi mai mult de atât. Plus surse de omega 3 cu mai multa vit E. Adică nuci şi semințe crude, şi mai multe verdețuri. Iar dacă elimini dulciurile şi reduci carbo în general, în mod inevitabil faci loc mai multor grăsimi sănătoase (cocos, avocado) şi proteine. Soia, pâinea şi lactatele sunt nişte aberații nutriționale, şi ar fi o idee bună să mergi la laborator să vezi care îți fac rău, totul determinat cu anticorpi. Aici sunt mai multe studii de caz, aratând foarte clar ce înseamnă o terapie inteligentă. http://wp.me/p48646-1v2 Ar trebui să investeşti 300 lei /3 luni pt câteva suplimente esențiale.

Poți încerca şi interviurile de aici, un psihoterapeut care a mai ajutat şi pe alții să iasă din telenovelă. merită urmărit fiecare minut https://wp.me/p48646-8p

Foarte interesanta postarea ta.Reprezinta chiar un caz pe care as vrea sa-l studiez mai indeaproape.De ce spun asta?Am fost si eu student la Fizica si m-am confruntat cu astfel de lucruri, mai putin faza cu simptomele aferenta atacurilor de panica(dureri in piept, greutate in a respira etc).In rest le-am experimentat pe toate, si culmea ca exact la varsta ta.Dar trebuie sa mentionez faptul ca datorita acestor stari am spus ca e cazul sa ma apuc de facultatea de psihologie, apoi toate au disparut.Nu spun sa faci exact la fel, ca poate nu ti-o place domeniul acesta, dar constatand din felul in care scrii, si de cum iti descrii starile(esti constient de tot ceea ce simti si ai si-o oarecare inteligenta ), iti recomand sa te inscri la niste cursuri de dezvoltare personala.Este o stare foarte des intalnita la studenti in special celor cu veleitati spre stiintele umaniste, dar care s-au ‘pierdut’ prin facultatile de inginerii aplicate:)

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua,
Am o intrebare legata de conditiile legale pentru a putea practica Reiki sau alte forme de terapii energetice.
Am absolvit mai multe cursuri si detin mai multe diplome in Reiki, Vindecare Reconectiva, Terapie Cuantica, Intuitie medicala etc, si as dori sa urmez o cariera in acest domeniu.
Ce trebuie facut pentru a putea practica LEGAL astfel de terapii?

Multumesc,
Gabi

Legal, nici o astfel de terapie alternativa nu are o recunoastere de la ANC sau Ministerul Sanatatii.

Ar trebui sa urmati o facultate de medicina, profil psihologie/psihiatrie si pe baza diplomei absolvite sa puteti practica alternativ si restul de terapii in completarea sedintelor de psihoterapie (sau ca alternativa). Bioterapia, tratamentele alternative, reiki, si altele de gen, nu sunt recunoscute oficial (domenii de frontiera), deci daca vreti sa faceti ceva recunoscut oficial trebuie sa urmatii recomandarea de mai sus.

Faceti niste cursuri de masaj si in baza acestora puteti practica si Reiki pentru ca veti primi diploma de maseour care este recunoscuta si va puteti deschide un PFA.

Intrati pe http://www.opmca.ro/ si verificati pe ce domeniu ati putea primi atestare. Persoana de contact de acolo este Alexandra Duta, eventual ii puteti trimite pe mail diplomele pe care le aveti si ea va poate indruma. Mult succes!

Fanache A. Remus facultatea de medicina sau psihologie tot nu susține diplomele legal… Nu poți acredita reiki spre exemplu pentru ca trebuie sa demonstrezi competente, iar cat timp spiritualul nu are o recunoaștere științifică este egal cu zero. Mai este ideea de doctorat, dar sa nu fie pentru demonstrarea unor terapii alternative spirituale, ci pe baza unui studiu psihologic.

Si eu am multe diplome pe aceasta ramura si studiez de 5 ani medicina si nu pot legal sa ofer terapii alternative de genul acesta… Mai mult, risc diploma de medic…

Pana nu va exista un colegiu al terapiilor alternative care sa controleze fluxul de terapeuți nu va fi recunoscut nimic.

Eu doresc de 3 ani sa unesc mai multi in formarea unui astfel de colegiu

Andu Marian Moisa: Din cate stiu eu, cei de la OPMCA sunt avizati de MInisterul Sanatatii pentru a da drept de libera practica pe domeniile de medicina complementara. Informatia asta am gasit-o in Monitorul Oficial. Eu nu am (inca) atestare la ei, dar ma tenteaza gandul, de aceea m-am interesat.

Cand or sa ofere atestare oficiala pe reiki eu ma las de medicina!

Înțeleg ce spui, dar terapiile respective se leagă de lucruri deja recunoscute… Nu de terapii spirituale propiu-zise

Fara științific nu există ceva aprobat

Nu stiu ce intelegi prin :terapii spirituale", eu una am facut curs de tehnica radianta (sora buna cu reiki, doar ca nu lucreaza cu simboluri) si cei de la OPMCA mi-au spus ca daca mai fac 2 cursuri la ei si dau examenul, m-as putea atesta si as putea deveni terapeut cu drept de libera practica.

Si apropo, eu sunt de parere ca medicina alopata si cea complementara se pot imbina arrmonios, nu cred ca trebuie sa renunti la medicina traditionala daca esti si bioterapeut

Tehnica radianta este dezvoltata de o tipa care era discipol direct al lui Usui si a creat propria idee de terapie fara aprobarea acestuia… Când or sa îmi demonstreze ei beneficiile tehnicii radiente si competentele cursului eu ma.las de medicina alopata.
PS: am la randul meu foarte.multe cursuri de genul acesta, dar nu înseamnă ca merg demonstrate

Sunt bioteraput cu mult înainte de a face medicina alopata… Insa eu vorbesc in termeni reali…

Beneficiile sunt demonstrate de practica. eu una am lucrat pe apropiati, asa ca experiment si am obtinut rezultate frumoase: chisturi ovariene care dispar, noduli tiroidieni micsorati etc. Chiar se vad rezultatele.

Cunosc! Insa oficial nu a fost demonstrat

Toate se pot demonstra prin ecografii si analize medicale inainte si dupa inceperea terapiei. Ce poate fi mai clar ca asta? De ex un pacient cu inceput de ciroza hepatica, fibroza 22 si dupa 6 saptamani de terapie, fibroza devine 12. Eu zic ca asta e o demonstratie clara ca totul e real.

Apropo, cand prietena mea cu chisturi endometriozice a fost la control medical si dimensiunile erau la jumatatea, reactia medicului a fost superba: "da’ ce-ati facut?"

Pacienții urmau tratament alopat?

Cunosc ce spui… Eu am tratat cancer 100%… Ideea este ca o demonstrație se face pe cateva mii de pacienți…

Nu, Persoana cu inceput de ciroza a facut tratament clasic cu interferon, dar i s-a sistat (nonrespondent) acum 7 ani, iar pt chisturile endometriozice fetei i s-a spus ca nu exista tratament.Doar operatie.

Cum ziceam, eu momentan am lucrat doar pe cunoscuti, gratis. Sper sa ma atestez si sa ajung sa am un palmares de mii de pacienti tratati Rezultatele m-au impulsionat si sper sa reusesc sa obtin dreptul de libera practica.

Foarte bine insa ai grija… Chiar daca e vina unui medic curant alopat … Răspunzător este terapeutul…

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna seara,
Am 19 ani si am o problema pe plan sentimenat.
Am fost impreuna cu un baiat un an jumatate.La inceput totul a fost frumos,dar in ultimele 2 luni el s-a distantat foarte mult de mine ,spunea mereu ca e prea ocupat si nu prea avea timp de mine.In ultima luna eu am plecat intr-o vacanta ,rugandu-l sa vina si el dar nu a vrut.Cand m-am intors din vacanta se purta cu mine ca un strain si nu inteleg de ce.Nu am mai suportat sa stiu ca noi suntem impreuna si ne purtam ca doi straini si am decis sa pun punct relatiei printr-un mesaj.Si il tot rog sa vina sa vorbim fata in fata si sa ma lamureasca ,dar mereu gaseste cate o scuza.Vreau sa trec mai usor prin aceasta despartire .Ce sa fac?
Astept un raspuns
Va Multumesc!

Este foarte bine ca ai pus capat relatiei. Ce nevoie ai sa mai vina sa discutati unul cu altul, cand de fapt nici el nu stie ce vrea si cum sa procedeze? Probabil este genul de persoana care fuge de responsabilitati sau care abandoneaza situatiile carora nu le poate face fata. Iti inteleg suferinta si frustrarea, dar esti tanara, focuseza-te pe tine, pe scoala si pe ceea ce doresti sa faci in viata. Este o lectie pe care ai invatat-o, tece-o la categoria "asa NU!", vei stii sa detectezi din timp semnele unei persoane pe care nu o vei mai dorii langa tine, vei fi mai atenta la alegerile pe care le vei face in materie de baieti si in cine sa ai incredere de acum incolo. Dupa doua saptamani, nici nu iti vei mai aduce aminte de el, daca te concentrezi pe tine si pe ceea ce meriti.

Din ce spui tu, el se pare ca nu a tinut indeajuns la tine ca sa vrea sa cladeasca un viitor impreuna cu tine si acum vrea sa caute ceva nou dar nu are curajul sa faca el primul pas si sa se desparta de tine asa ca se comporta astfel incat sa te desparti tu de el. Recomandarea mea este sa mergi mai departe, sa inveti din greselile acestei relatii si sa fi astfel pregatita mai bine pentru urmatoarea, sa te uiti mai atent la caracterul si comportamentul urmatorului ales. Legat de ce simti acum, o sa treaca, dar ca sa fie mai usor, e bine sa iti pui ordine in viata, sa ai niste target-uri si aspiratii (social/sentimental/material) si sa te focusezi pe ele. De asemenea nu ar strica sa iti umplii timpul liber cu activitati in aer liber (miscare, plimbare, sport, alergare, socializare cu prietenii la un ceai/cafea etc), asta te va face sa nu ai timpi morti in care sa stai sa iti plangi de mila si avand astfel o viata activa cresc sansele ca aspiratiile tale sa devina realitate.

Sa nu-l mai cauti, de exemplu. Aia poti face.

Este destul de dificil de emis o parere deoarece o relatie inseamna interactiunea a doua persoane. Ce anume sperati ca ati putea afla de la el? Credeti ca afland de la el motivul distantarii lui, v-ar fi mai usor? Felul in care descrieti ca a ales sa incheie relatia spune cate ceva despre comportamentul lui. Daca analizati situatia o sa realizati ca acest tip de comportament v-ar fi facut mai mult rau pe termen lung.

Peste timp totul o sa fie inteles altfel, cu detasare. Au astfel de comportament chiar si barbati de la care totul te indreptateste sa ai multe pretentii si dovedesc cat sunt de slabi neputand sa se aseze fata in fata cu partenerul, dupa 10 ani, si sa aiba ceva de spus – vorbesc din trairi personale, asa ca…mergi mai departe si invata sa traiesti

Si totusi, domnisoara vrea sa stie ce poate face pentru a trece mai usor peste momentele astea.
Si eu am trecut prin momente dificile, chiar si parintii tai, profesorii tai, prietenii tai. Cu totii trecem prin asemenea momente si cred ca te doare foarte tare.
Orice despartire de o persoana draga, de un lucru la care tinem foarte mult, pierderea unui obiect drag, pierderea sanatatii, pierderea unui loc de munca, toate acestea duc la o traire ca si cum am fi pierdut ceva din noi. In cazul tau, este vorba de pierderea relatiei dintre tine si el, de pierderea a cum te facea el sa te simti, sau a cum te simteai tu in preajma lui nu faptul ca ai pierdut persoana lui.
Altfel cum s-ar explica faptul ca vei fi din nou fericita atunci cand vei gasi urmatorul baiat care te va face sa te simti iubita?
Poti sa incerci sa nu te mai gandesti prea mult la el si sa incerci sa nu mai cauti raspunsuri la intrebari despre el. Pentru ca nu despre el e vorba, nu el e cel mai important, ci tu. Ai nevoie sa treci prin perioada asta „de doliu” si nu peste ea. Sufera putin, e normal si asta e procesul. Cumva te „antreneaza” pentru viata de adult, te pregateste pentru posibile greutati si mai mari. Daca fugi de suferintele din perioada adolescentei, o sa fie foarte greu sa le gestionezi pe cele din viata adulta, care pot fi mult mai mari.
Important e sa nu te incui in casa si sa plangi. Important e sa continui sa socializezi, sa iesi cu prietenii poate chiar mai des decat pana acum. Sa te descarci unei prietene, mamei, sau cui stii tu ca e ok pentru tine sa te descarci. Cu cat vorbesti mai mult despre suferinta ta, cu atat va trece mai repede si va avea un impact benefic asupra experientei tale de viata, ceea ce te va ajuta in viata de adult.
El fuge de „confruntarea” fata in fata cu tine nu pentru ca este slab. Ci pentru ca este vulnerabil. Sa vina sa-ti dea explicatii cu privire la comportamentul lui, pentru el este egal cu a recunoaste ca a vrut sa va despartiti. Iar asta, faptul ca a simtit ca a vrut sa va despartiti, poate-i trezeste emotii, senzatii, frici, angoase INCONSTIENTE legate de propria sa copilarie, pe care nu le poate gestiona. Asa ca alege, inconstient, sa nu se expuna.
Deci nu e vorba despre tine, e vorba despre vulnerabilitatea lui.
Distreaza-te, gandeste-te la ce a fost frumos intre voi, la ce ai facut tu frumos si dragut pentru el si repeta asta cu viitorul tau iubit.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna

Ma numesc Alex am 21 de ani si cred ca sufar de anxietate.Problemele au inceput in generala prin clasa a 7-a cand un baiat m-a facut de ras fata tuturor colegilor din scoala mea, de atunci am inceput sa numai am incredere deloc in mine ma consider un ratat si un urat.Nu am avut vreodata o prietena pentru ca nu reusesc sa vorbesc cu ele ma consider prea urat ca sa vorbesc cu o fata frumoasa
Mai nou am probleme in ami gasi un job sau cand imi gasesc ceva dau cu picioru la tot pentru ca nu am incredere ca sunt in stare sa fac acel lucru, nu sunt un lenes chiar as vrea sa lucrez sa fiu pe banii mei sa nu depind de nimeni dar pur si simplu nu am incredere in mine, ca sunt in stare de asa ceva
In rest in familie sau cu prietenii foarte apropiati sunt un baiat vesel, sunt cel care ii face mereu pe cei din familie sa rada problema mea e cand ies din casa
Am avut cateva ganduri de sinucidere, doar ganduri

Buna.. daca doresti sa discutam mai multe legat de problema ta.. lasa un mesaj privat.

Este posibil ca acel incident sa fie factorul declansator pentru starile tale de anxietate. Daca la acel moment ele se manifestau doar la scoala, acum aria lor s-a extins si in alte planuri. Este indicat sa apelezi la un terapeut care te va ajuta sa iti descoperi resursele si faci fata cu succes situatiior anxiogene. Sucees!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua, cunoaste cineva un kinesiolog in Bucuresti sau prin apropiere? Nu am gasit cautand pe Internet… Multumesc!

Am dat o cautare de curiozitate pe google dupa “kinesiologie bucuresti” si am gasit destule rezultate. Personal nu cunosc dar google ar fi primul pas (daca nu primiti alt raspuns aici). Incercati sa cautati folosind un browser care nu are istoricul dvs memorat (un browser pe care il folosit mai putin), rezultatele google sunt bazate pe preferintele utilizatorului acelui pc.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua, numele meu este Teodora, am 33 ani si momentan sunt intr-o relatie cu un barbat minunat cu care urmeaza sa ma casatoresc in luna Septembrie a acestui an. Problema nu este insa acest aspect, ci mama mea. In timpul adolescentei relatia mea cu mama s-a racit foarte tare, ea se uita mereu la telenovele si avea inpresia ca ceea ce vede acolo se intampla si in realitate. Facea tot felul de scenarii, nu suporta sa fie contrazisa si daca imi spuneam punctul de vedere eram plesnita, la propriu, peste fata. Am trecut de acea perioada si m-am gandit ca lucrurile se vor schimba si odata cu inaintarea in varsta, relatia noastra se va ameliora. Din pacate nu este asa si cu toate ca eu nu mai locuiesc impreuna cu parintii mei de vreo 10 ani situatia se agraveaza. Parintii mei s-au mutat la sat in urma cu 5 ani si de atunci situatia este tot mai grava. Mamei mele nu-i place acolo, niciodata nu i-a placut viata de sat, dar pentru ca tata apartine de acel loc, ea a fost oarecum fortata de imprejurari sa mearga dupa el. Mereu spune ca nu mai suporta, se cearta mereu cu soacra ei, se enerveaza cand animalele nu o asculta si injura foarte, foarte mult, foarte urat, tipa tot timpul, parca e turbata. Este frustrata pentru ca la batranete a ajuns in locul pe care l-a detestat toata viata. Eu am locuit singura multi ani, la oras si nu am intalnit un barbat cu care sa imi impart viata, asa ca m-am scufundat in munca si iar munca. Nu reuseam sa-mi vizitez parintii in sat, perioade indelungate de timp, dar vorbeam la telefon aproape zilnic cu mama. Ne intelegeam bine de la distanta si parea ca suntem bine. Asta pana l-am intalnit pe acest barbat, acum un an si jumatate. Dupa ce am inceput relatia, nu am dorit sa-l duc imediat sa-mi cunoasca parintii, nu sunt genul de om care sa fortez lucrurile si tin cont de opinia fiecaruia si mai ales de dorinta celuilalt. Dupa doua luni am decis impreuna, sa mergem in vizita la parintii mei, era Duminica. Totul a decurs normal, mama si tata pareau multumiti si impacati ca in sfarsit mi-am gasit si eu pe cineva si nu mai sunt singura. Dupa aceasta vizita vorbeam in continuare cu mama la telefon, dar apelurile catre ea si de la ea catre mine s-au mai rarit, pentru ca nu aveam mereu timp sa comunic cu ea asa cum o faceam atunci cand eram singura si acum aveam alte resposabilitati si alte interese. Inainte vorbeam zilnic la telefon cu ea, de multe ori ma suna imediat ce ajungeam de la servici acasa si imi spunea cat de greu este acolo, ca ea s-a saturat, ca ea cedeaza psihic, cum s-a certat iar cu soacra-sa, cum latra cainele, cum s-a ouat gaina, chestii care, sincer, pe mine nu ma interesau in mod deosebit, ca le aveam eu pe-ale mele, dar stateam si o ascultam, stiind ca asa se mai descarca. Intre timp am decis impreuna cu acest barbat, sa ne mutam impreuna si nu am ezitat deloc, pentru ca este un om extraordinar, ma iubeste, ma respecta, iar simplul fapt ca propunerea a venit din partea lui mi s-a parut un inceput bun. La cateva saptamani dupa ce am fost la parintii mei in vizita mama ma tot intreba cand mai mergem pe la ei ? Insista sa mergem Sambata si sa stam pana Duminica acolo sa-i ajutam, la munca campului si cu animalele din gospodarie. Pentru ca noi amandoi avem servici si de Luni pana Vineri (uneori si Sambata daca este necesar) suntem la lucru de dimineata pana seara, de foarte multe ori in weekend gasim de cuviinta sa ne ocupam de casa noastra si de noi. Am zis ca mergem Duminica in vizita pe la ei si mama a inceput sa tipe in telefon ca da, ca veniti duminica sa nu ne ajutati la nimic si a inceput sa-i zica si lui tata care era prin preajma ei, ca suntem nesimtiti ca nu venim sa-l ajutam pe el, ca venim doar ca musafiri Duminica… si mi-a zis ca ea s-a saturat si sa o lasam in pace si cu asta mi-a trantit telefonul in nas. Nu am mai vorbit o perioada lunga de timp dupa acest incident, pentru ca ma suparase foarte tare si nu doream ca prietenul meu sa aiba de suferit de pe urma jignirilor mamei mele. Dupa o perioada de timp, am zis ca hai totusi sa mergem la parintii mei sa-i ajutam ca sa nu fie apoi discutii si mai urate. Zis si facut. Am mers intr-o sambata acolo si nici n-am ajuns bine ca mama ne-a expediat pe camp la taiat de stiuleti, fara sa-l intrebe pe prietenul meu daca el stie cum se face acest lucru si fara alte explicatii. Ei i s-a parut firesc ca noi sa fim exploatati si sa ne supunem intocmai. Dupa o zi petrecuta pe camp, in soare, prietenul meu era vadit obosit, satul si pe langa asta se taiase si la picior. Mentionez ca el nu are bunici la tara si nici nu a fost la munca campului vreodata, el a facut acest efort de dragul meu. Am mers seara si mama ne-a pus sa mancam, dar prietenul meu a refuzat mancarea, a iesit afara din casa si mi-a zis ca nu isi mai doreste sa ramana acolo si ma roaga frumos sa mergem acasa la noi. Am incercat sa-i explic ca nu e o idee buna ca mama o va lua ca pe ceva extrem de personal si va face mare caz din acest lucru. S-a uitat la mine si aproape plangea… Am decis ca mergem in acea seara acasa la noi… Mama s-a enervat chiar daca nu a lasat sa se vada, dar pe un ton ironic mi-a zis ca: daca lui chiar nu-i place acolo atunci sa venim doar Duminica, in vizita. Dupa un timp ne-a chemat si la taiatul porcului, am mers amandoi, am ajutat si mama avea chef de cearta. Pe acest considerent arunca cu vorbe catre prietenul meu, vorbe pe care nici nu le gandea. Evident ca m-a suparat si pe mine, dar stiind ce urmareste nu i-am dat apa la moara si nu am intrat in jocul ei. La un momentdat vazand ca nu reactionez a venit aproape de mine si mi-a zis pe un ton ironic: i-a uite, cineva a facut botic… hai spune cu ce te-am deranjat ? hai spune, varsa tot ! Stiind ca urmareste o cearta si avea nevoie de un sac de box pe care sa-si descarce nervii, nu i-am raspuns si mi-am vazut mai departe de treaba. Dupa acel episod, am decis cu prietenul meu, sa mergem la ai mei mai rar, pentru ca mama este foarte instabila si el nu se simte deloc bine acolo, pentru ca nu mai stie ce sa faca sau cum sa se comporte, sa o multumeasca pe mama mea. Am mers la ei mai rar, a fost bine o perioada, mergeam Duminica si era ok. Mama mai avea episoade de nervi, dar se decarca pe tata si tata de multe ori se lua si pleca la animale cand noi eram acolo. Situatia era penibila si se simtea mereu o tensiune in aer, disconfortul din punctul meu de vedere era maxim. Nu stiam niciodata in ce toate o prindem pe mama, cum sa ne comportam ca sa nu o suparam si cum sa o multumim ca sa nu zica iar ceva jignitor. In luna Februarie a acestui an, prietenul meu mi-a cerut mana sa ne casatorim, am fost extrem de fericita si am zis da. Am sunat-o pe mama si i-am spus despre asta si i-am spus
cat sunt de fericita si abia asteptam acest moment din viata mea ! Mama ne-a felicitat si a zis daca noi ne intelegem si daca asta ne dorim ea ne felicita, dar spera sa nu facem nunta… Adica putem merge la cununia civila dar spera sa nu facem mare tam-tam. Noi doi nici nu apucasem sa vorbim despre aceste lucruri si ea deja nici nu-si dorea ca noi sa facem nunta. M-a suparat din nou cu atitudinea ei, ea deja stia ca noi nu avem nevoie de mare tam-tam si zicea ca nu are rost sa va complicati cu o nunta, e de-ajuns cununia civila. Am inchis telefonul si parca tot entuziasmul a disparut… ma gandeam ca si acum, in ziua cand am simtit fericirea deplina a unui moment care este unic in viata fiecarei femei, mama mi-a taiat elanul si a gasit de cuviinta sa-mi strice bucuria. Mama mea nu a fost mireasa, deoarece ea cand s-a casatorit cu tata era insarcinata in 4 luni cu mine si mama ei, adica bunica mea, a fost impotriva acelei cununii pentru simplul fapt ca tata era baiat de la s
at. Asa ca parintii mei au facut doar cununia civila si nu s-au cununat la biserica si nici n-au facut nunta. In fine, am discutat acest lucru cu prietenul meu, am sucit-o pe toate partile si pana la urma ne-am decis ca facem cununie civila si dam o masa dupa, dar nu facem nunta (desi am putea, dar daca mama a zis asa cum sa facem sa o multumim ?!?). Asa ca am inceput sa ne organizam si din pacate toate restaurantele unde puteam tine masa, pentru aproximativ 40 de persoane, aveau meniuri strict pentru un astfel de eveniment si calculat per total cu mancare, bautura si putina muzica, ieseam aproape la 9000 lei suma care nu este de neglijat, in conditiile in care dand doar o masa, nu aveam sansa de a recupera acei banuti, importanti pentru noi la inceput de drum. La insistentele prietenilor aporpiati si a soacrei mele (cu care ma inteleg extraordinar de bine) am zis ca mai bine facem o nunta mica, impacam si rudele si prietenii care isi doresc sa fie prezenti la acest evenimen
t, care spun ei este unic in viata noastra si ar fi pacat sa-l irosim doar pentru ca mama mea nu-si doreste ca noi sa facem nunta. Am ascultat de ei si oarecum si noi ne doream un moment doar al nostru. I-am explicat si mamei decizia noastra, legata mai mult de costuri si de faptul ca nu ne permitem acum sa dam doar o masa si oamenii sa nu puna bani etc. Mama a parut ca intelege pe moment si argumentele noastre au fost bine intelese de catre ea. Dupa o perioada de timp in care noi, dupa ce ieseam de la servici, alergam prin oras sa ne cautam o sala mica, la un buget acceptabil (pentru ca singuri ne acoperim cheltuielile, parintii mei nu ne-au ajutat cu nimic financiar, nici nu as fi acceptat, iar mama logodnicului meu nu are posibilitatea financiara pentru asta), sa ne mai facem cumparaturi, sa ne cautam verighete, sa ne mai facem si de mancare etc. a fost o saptamana in care efectiv am uitat sa o sun pe mama. Am sunat-o Sambata imediat ce m-am trezit si i-am spus ca imi cer
scuze ca nu am sunat-o dar cu acest pregatiri de nunta pur si simplu nu am avut cand sa o sun. A parut ca intelege pana cand mi-a zis ca o doare foarte rau piciorul si daca noi facem si cununie civila si nunta sa ne gandim ca ea poate veni ori la una, ori la alta dar nu poate cu piciorul ei sa vina la amandoua. Am zis ca atunci sa vina la nunta pentru ca acolo poate sta pe scaun si nu o obliga nimeni sa stea in picioare. Mi-a zis ca nu crede ca se simte in stare si crede ca va merge doar tata la noi la nunta, singur. Din nou am simtit dezamagire si i-am zis ca nu se poate asa ceva, ca ea are o singura fata, nu are 10 fete si ce vor spune oamenii cand vor vedea ca propria mea mama nu este prezenta la nunta mea ? Atunci ea s-a enervat si mi-a zis ca pe ea nu o intereseaza ce zic altii, ca nu altii ii dau ei sa manance. Si ca e adevarat ca are o singura fata, dar din partea fetei ei (adica a mea) ea ar putea muri de 10 ori ca eu nu o sun niciodata… Am intrebat-o care este acum problema ei, pentru ca si ea are telefon si ma poate suna oricand ? Mi-a raspuns ca ea nu suna ca stie ca ne deranjeaza. I-am raspuns ca nu ne deranjeaza si nu ne-a deranjat vreodata. Insa ea continua sa tina partea ei si sa-mi repete ca stie ea ca ne deranjeaza, era convinsa ca ea ne deranjeaza tot timpul. Apoi mi-a zis ca ea s-a saturat, ca eu am abandonat-o si pe ea si pe tata si sa o las in pace pentru totdeauna ! Si mi-a inchis telefonul in nas. Am inceput sa plang de suparare pentru ca din nou a cautat cearta si numai pentru a gasi un motiv bun de a nu veni la nunta propriei ei fete. Nu am sunat-o mai bine de o saptamana atunci, mi-am zis ca e momentul cel mai bun sa ma rup de ea, pentru ca nu facea altceva decat sa ma supere, sa ma dezamageasca, sa ma faca sa ma simt ca un nimic. Simteam ca ma imbolnavesc de suparare. Am decis impreuna cu logodnicul meu sa nu o mai sun si sa nu mai mergem pe la parintii mei, pentru ca mama are o influenta malefica asupra mea si dup
a fiecare discutie cu ea, eu eram suparata, agitata si nu eram in apele mele, iar acest lucru incepea sa imi afecteze relatia cu logodnicul meu, in sensul in care el incerca sa imi ridice moralul iar eu izbucneam mai tare in plans si nu era ok, pentru ca il faceam si pe el sa sufere. Si in loc sa ne bucuram de momentul pe care il asteptam, ne gandeam cu groaza ca poate mama face iar vreo scena sau nu vine, sau nu-i convine ceva si izbucneste… sau cine stie. Duminica urmatoare suna telefonul… era mama. Vorbea ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum totul era in regula si a fost pentru prima data cand m-a intrebat cum stam cu organizarea nuntii… pana atunci niciodata nu ne-a intrebat despre asta. I-am raspuns ca suntem bine si stam bine cu organizarea. M-a intrebat daca nu doresc sa mergem duminica urmatoare la ei in sat sa facem mici si niste gratare ca tare ii este dor ? Am raspuns ca mergem, pentru ca nu avem program si ne este dor de ei. Am mers urmatoarea Duminica la ei, totul parea normal, mama era mai ok ca niciodata si ma gandeam cu bucurie in suflet ca in sfarsit a acceptat ideea ca noi facem nunta si asta este. Am venit de-acolo si ne gandeam pe drum ca mama a fost ok si in sfarsit s-a comportat fara masca si fara sa joace teatru. A fost prima data cand ne-am simtit bine acolo, amandoi. Dupa aceasta vizita, am avut cateva evenimente la care a trebuit sa mergem (nunta, zile de nastere) si toate erau in weekenduri. Programul s-a aglomerat foarte tare si fiind prieteni apropiati si rude din partea lui nu puteam sa nu mergem. Din nou am sarit cateva weekenduri in care nu am fost pe la parintii mei si saptamana trecuta, le-am promis ca mergem in aceasta Duminica trecuta. Insa in aceasta duminica, catelusa noastra a puiat spre dimineata si pe cand m-am trezit eu si am iesit afara in curte, catelusa inca mai puia. M-am agitat repede sa o ajut, sa-i schimb paturica, sa-i vad puii deja nascuti daca sunt in regula si voiam sa fim acasa ca sa nu se intample ceva rau. Am sunat-o pe mama, i-am explicat care este situatia si i-am spus ca nu pornim acum la 10 dimineata ci pornim mai tarziu spre ei dar tot mergem. A zis ca ce credem noi ca nu stie catelusa aia sa nasca puii daca nu suntem noi acolo ? I-am raspuns ca stie, ca animalele de obicei se descurca de la natura singure, dar noi credem de cuviinta ca pana termina catelusa, am dori sa stam langa ea. Mi-a recomandat sa-i bag intr-o galeata cu apa pentru ca nu vom avea ce face cu atatia catei si ca o sa ramanem cu ei pe cap… Am crezut ca nu aud bine si i-am raspuns ca eu nu pot face asa ceva, ca nu am suflet sa-i omor pe catelusi chiar daca sunt asa mici si ea mi-a raspuns pe un ton ironic: O, du-te tu ! Apoi a zis ca este ok si daca mergem mai tarziu la ei si am terminat conversatia. Inca nu imi venea sa cred ca mama mea mi-a zis asa ceva. In fine, noi doi am mers jos in camara de lemne si am asistat la nasterea a inca doi puiuti si in total sunt 7 ! Am schimbat din nou paturica sub catelusa si sub pui, i-am pus mancare si apa ca sa le aiba pe toate langa ladita ei si ne-am gandit ca putem porni spre parintii mei. Am ajuns in casa sa ne spalam si suna telefonul meu, era mama. Am raspuns si i-am zis ca ne pregatim sa pornim spre ei, era ora 12. Ea cu o voce destul de calma mi-a zis ca s-a gandit mai bine si ar fi mai bine sa nu mergem azi la ei si sa stam sa avem grija de catelusa si de puii ei… M-am mirat ca a zis asta avand in vedere ca adineauri era pornita ca de ce stam noi sa o asistam pe catelusa sa nasca. In fine, apoi i-am zis ca mergem duminica viitoare ca si asa in data de 3 Iunie este ziua tatalui meu si atunci putem sa-l sarbatorim pe el. A fost de-acord si inainte sa imi iau ramas bun de la ea a zis ca doreste sa ma intrebe ceva si i-am raspuns ok, sigur. Si ea ma intreaba: chiar asa nu-i place la ala (logodnicul meu) al tau aici la noi ? Ca nici pe tine nu te lasa sa vii sa ne vezi ? Am crezut ca nu aud bine si i-am raspuns mamei ca nu are nicio legatura ceea ce zice ea cu momentul respectiv si acest “ala” nu mi-a interzis niciodata nimic si cu-atat mai putin sa merg sa-i vad pe ei. Ea a continuat sa zica pe un ton jignitor si ironic ca: da las’ ca stiu eu, ca nu sunt nascuta de ieri, stiu eu ca lu’ ala nu-i place aici. Ca ea s-a saturat, ca o sa vad eu cand voi fi mama, cum e sa-ti intoarca curu’ propriul tau copil si a inceput sa planga. Mi-a zis apoi ca ea nu vrea sa ne certam pe tema asta dar de-acum inainte vom merge acolo la ei cand o sa vrea ea si nu cand vrem sau putem sau avem chef noi. Ca ea ca mama, a facut sacrificii imense sa ma creasca pe mine si pe fratii mei si sacrificiile ei nu sunt rasplatite pe masura si nici sacrificiile tatalui meu
. I-am zis ca probabil are o cadere nervoasa (a mai avut) si simt nevoia sa-i fiu alaturi si totusi mergem in sat chiar daca a zis ea ca sa nu mergem. A zis NU, nu veniti azi ca nu am chef sa va vad si nu am chef sa vad pe nimeni azi. Stai tu acolo langa ala al tau, ai grija de el si de catei, vezi-ti tu de viata si lasa-ne pe noi in pace (toate acestea le-a spus pe un ton extrem de ironic si jignitor) si ea cu asta a terminat dupa care ne-a urat duminica placuta si a inchis telefonul. Bineinteles ca supararea mea era evidenta, logodnicul meu a fost langa mine pe tot parcursul discutiei si a auzit tot ceea ce a spus mama mea. Amandoi eram suparati si incercam sa ne ridicam totusi moralul si sa gasim raspunsuri, la ceea ce mama mea a reprosat. M-am uitat si pe internet despre situatii similare si am gasit o explicatie care pare similara in relatia mea cu mama si aceea de parinte toxic. Din pacate multe detalii nu am gasit despre acest subiect, probabil nu au fost multe studii legate despre aceasta situatie in general. Nu mai stiu cum sa o multumesc pe aceasta femeie care nu s-a bucurat niciodata pentru fericirea mea, pentru reusitele mele, pentru nimic din ceea ce am realizat in viata. Mereu avea ceva de reprosat, dau cateva exemple: “prietenele tale sunt proaste, aia e curva, sa nu te mai prind ca iti aduci prietenele la mine in casa; baiatul asta nu imi place se crede superior noua parintilor tai si nu te potrivesti cu el; nu iti tin niciun majorat, asa cum am plans eu la 18 ani asa vei plange si tu si asa cum nu am fost eu mireasa, asa nu vei fi nici tu ! esti urata si grasa, eu cand eram de varsta ta mi se vedeau claviculele, pe tine nu se vede nici umbra de clavicula; mi-e rusine sa merg cu tine pe strada ca umbli ca bunica-ta aia impiedicata”… si exemplele ar putea continua. Multa vreme m-am luptat cu aceste “neajunsuri” pe care le credeam importante mai ales daca veneau din partea mamei mele. Asta pana m-am mutat de langa ei si am ince
put incet sa-mi recapat increderea de sine si puterea de a merge mai departe in viata. Acum am 33 de ani si simt ca mama mea este tot mai aspra si mai asupritoare mai ales de cand l-am intanit pe acest barbat cu care urmeaza sa-mi cladesc viitorul meu. Nu stiu ce sa-i mai spun, nu stiu ce sa-i mai fac ca sa nu se comporte asa cu mine, cu noi. Nu inteleg cu ce i-am gresit sau daca eu sunt cea care este intr-adevar vinovata… Ma doare sufletul pentru ca e mama mea, dar atitudinea ei fata de noi este extrem de gresita si prin vorbele si faptele ei nu face altceva decat sa ma indeparteze de ea si ma face efectiv sa o urasc. Ma face sa-mi doresc sa nu o mai vad niciodata si de fiecare data cand ma gandesc la ea mi se pune un nod in gat. Nu stiu in ce masura puteti sa ma ajutati cu niste sfaturi. Sunt constienta ca sunt afectata psihic de aceste intamplari, fapte si vorbe… In loc sa ma bucur de faptul ca urmeaza un moment important in viata mea, ma gandesc doar la mama si la modul in care ar putea sa ne atace in cea mai importanta zi din viata noastra si nu cred ca o mai vreau aproape de noi. Este instabila si cred ca a scapat complet de sub control. Acum sunt cu moralul la pamant si nu stiu cu cine as putea discuta despre aceste lucruri. Orice sfat este binevenit. Multumesc !

Daca vrei sa vorbesti cu cineva care a trecut prin asa ceva lasa mesaj in privat!

Draga Olga, din ce ai relatat atat de amanuntit in aceste randuri, chiar reiese o situatie foarte dureroasa pentru tine, si este o stare normala avand in vedere conditiile… Da, ai gasit bine acele informatii despre parinti toxici, caci acest gen de relatie pare sa existe in familia ta. Datorita parcursului vietii mamei tale, cu diverse neajunsuri si probleme, ea a strans multa frustrare si resentimente, si si-a consolidat neputinta in fata oricaror alegeri proprii. Insa, cum cineva trebuie sa fie si „vinovat” pentru toate aceste suferinte pe care le-a trait, a deplasat intensitatea revoltei personale asupra cuiva mai fragil, mai receptiv, mai constient, mai sensibil, caruia ii pasa, adica asupra ta. Astfel te-a pus in rolul de furnizor a ceea ce are ea nevoie – atentie, iubire neconditionata, ajutor, sustinere… Si pentru ca acesta nu este un rol normal si natural in care sa plasezi un copil (ci ar trebui sa fie exact invers), s-a asigurat ca nu ai cum sa parasesti aceasta pozitie, fortandu-te si facandu-te sa te simti mereu vinovata (atunci cand nu ii implinesti asteptarile) prin santaj afectiv. Tot ceea ce iti spune, modul in care se comporta si vorbeste sunt menite sa apese exact pe „butoanele” sensibilitatii tale, ca sa iti continui misiunea de salvator al ei cu care te-a impovarat. Tipul acesta de relatie este maxim disfunctional. De aceea si simti nevoia sa nu mai ai contacte cu ea, sa fii libera de presiunea unor responsabilitati cu privire la ea care nu iti apartin de fapt. Nici un copil nu este responsabil cu implinirea nevoilor sufletesti ale parintilor. Insa, datorita faptului ca acesta este cel mai des intalnit mod de raportare a parintelui fata de copil, am ajuns sa credem ca este normal. Dar este patologic si se numeste abuz. Responsabilitatea pe care o ai cu adevarat este cea a propriei tale vieti, a echilibrului tau emotional, a implinirii proprii. Este bine ca esti constienta de jocul mamei tale (pe care ea se poate sa nu il vada, dar fiindca asa stie ea cum sa obtina atentie si cum sa se descarce, il va folosi in continuare). Insa, va trebui sa iti gasesti verticalitatea interioara si atunci cand incearca sa te provoace si sa te atraga din nou in pozitia care ii permite sa se reverse asupra ta. Nu este usor, e adevarat, insa va fi nevoie sa faci niste reguli mai clare pentru a-ti proteja echilibrul si relatia, sa fii ferma, dar nu agresiva, sa ii arati ca ii intelegi nemultumirea si suferinta, dar ca si tu ai o viata pe care trebuie sa o creezi si de care sa te ocupi ca sa nu ajungi sa suferi, sa fii frustrata si sa invinovatesti pe altcineva pentru asta. Curaj si succes !

Din romanul pe care l-am citit, reiese ca mama ta are multe probleme in viata ei si tu esti sacul ei de box de cate ori ii permiti. Esti destul de matura la varsta ta ca sa intelegi ca ea va avea in continuare probleme si ca nu si le va rezolva niciodata probabil, pentru ca prefera sa dea mereu vina pe altceva/altcineva in loc sa faca ceva sa isi rezolve problemele. Ar trebui sa te ocupi mai mult de relatia ta si de problemele tale si sa te departezi psihic si mental de problemele pe care ti le aduce familia ta si sa nu lasi sa te mai afecteze vorbele sau starea ei. Incearca sa te bazezi pe fortele proprii si pe ajutorul partenerului tau de viata. Problema cu mama ta nu o vei putea rezolva tu pentru ca nu tine de tine. Focuseaza-te pe relatia cu partenerul tau de viata si pe viitorul vostru impreuna si detaseaza-te total de presiunile si problemele care le face mama ta. Nu te baza pe ea nici la cresterea eventualilor copii pe care o sa ii ai, pentru ca ea ii va folosi de asemenea ca sac de box (psihologic) si nu vrei asa ceva pentru copii tai. Stabileste-ti niste limite cu familia ta peste care sa nu treci, niste reguli stricte si in rest, bazeaza-te pe tine si pe partenerul tau de viata. Nu te mai lasa influentata de problemele mamei tale si nici de ce zice ea, esti destul de matura sa stii ce e bine pentru tine si familia ta fara sa o mai asculti pe ea.

Dependente si parinti toxici!!! Dar ai si tu o tendinta de a te pierde in detalii.O vizita la clinician nu ar strica pt a invata cum sa te debarasezi si sa tai “cordonul ombilical”.Si fa-i un cadou mamei tale cartea PASIND PE COJI DE OU.

Cum bine ati scris mama dvs. este nemultumita de viata pe care o are si se cearta cu oamenii din jur. Acum, poate dvs. v-ati obisnuit insa viitorul dvs. sot nu ar trebui implicat in toate acestea pentru ca aceste certuri va afecteaza relatia. . Din cate ati scris pare ca incearca sa refaca scenariul vietii ei: ea nu a avut nunta, sa nu aveti nici dvs. daca ea a avut o relatie defectuoasa, sa nu aveti nici dvs. una buna, etc. Partea “buna” este ca de fapt ea face aceste lucruri la nivel inconstient. Dar dvs. aveti puterea de a indrepta lucrurile. Din momentull in care va veti schimba comportamentul nu veti mai fi atat de afectata de actiunile ei. Va sugerez sa mergeti la cateva ore de dezvoltare personala pentru a regasi puterea de a schimba felul in care vedeti lucrurile.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna, ma numesc Ana.
Am 27 ani, sunt casatorita de 3 ani. Total in aceasta relatie de 6 ani. E prima relatie serioasa pentru amandoi.
Am parte de sotul perfect, ne intelegem foarte bine, dar nu sunt multumita de partea sexuala.
El termina foarte repede, mereu am avut grija sa nu ii reprosez pentru ca era complexat de asta. I-am mai spus sa mearga la medic, la sexolog, etc. Nu prea a facut eforturi in acest sens, dar a mai incercat diferite metode, progresul fiind mic. Nu am avut niciodata o viata sexuala activa. Iar in ultima vreme o facem o data la cateva luni. Din punctul meu de vedere e ca si deloc.
Am ajuns sa nu il mai suport in pat. Nici nu am apetit si nici nu cred ca am avut vreodata orgasm. Probabil nici cu altul nu as avea ca ma simt nefunctionala deja.
Dupa atatia ani suntem ambii constienti ca relatia naostra e pe terminate, eu nu mai simt ca nu mai suntem un cuplu, suntem doar prieteni foarte buni. Insa el ma iubeste foarte mult.
Nemultumirea vine doar din partea mea, si frustrari din partea lui.
Stiu ca sunt terapii de cuplu…dar nu stiu daca are rost sa ma mai chinui. Uneori am impresia sa sunt obsedata, ca imi doresc un barbat pasional, tandru, puternic in pat. Sunt perfectionista de felul meu si mi-i frica sa mai investesc si ma mai sacrific in aceasta relatie pentru ca anii trec iar eu risc sa raman in aceeasi situatie in care am fost 6 ani.
Stiu ca problema pe care o am bantuie multe cupluri. Ce sfaturi imi dati ?

Daca sunteti prieteni foarte buni e minunat. Aveti ceva ce multe cupluri nu au. Porniti de aici. Comunicarea e cheia. Solutiile trebuie sa le gasiti amandoi dar mai intai ia o decizie in privinta continuarii. Pari nehotarata. Inca o idee ar fi sa scapati de rutina. Nu-i o idee buna sa traiti in jurul problemelor. Nu sunt de specialitate dar poate ti-am dat idei.

daca te iubeste va face orice pentru tine pentru relatia voastra , parerea mea din proprie experienta este sa vorbesti cu el si sa-i spui ceea ce simti , bineinteles intr-un mod cat mai placut si fara sa il faci sa se simta prost, iar daca el isi doreste relatia voastra asa de mult va face orice sa treaca de aceasta problema , gandeste-te ca in viata exista solutii pentru orice, trebuie doar sa iubesti si sa-ti doresti intr-adevar acest lucru!

atunci cand ai parte de un om care te iubeste, te respecta si mai ales care iti este prieten cu adevarat nu da cu piciorul ci lupta. Comunicarea este fericirea pe care ti-o doresti atat de mult! Sunt sigur ca daca o sa vorbesti cu partenerul despre ceea ce iti doresti o sa se schimbe lucrurile, dar trebuie efort din ambele parti. Daca in schimb nu il mai iubesti si nu mai simti nimic pentru el, mai bine lasa-l liber unei femei care sa stie cum sa il puna in valoare ca barbat! In spatele unui barbat pasional sta o femeie pasionala! Nu cere de la partener ceea ce tu nu oferi. Fii corecta atat cu el cat si cu tine! viata in cuplu presupune doua persoane, asa ca daca e sa invinovatesti pe cineva de situatia aceasta ar trebui sa incepi cu tine. Sa vezi unde ai gresit si unde puteai sa faci mai mult. Este simplu sa dai vina pe cel de langa tine, dar este greu sa iti recunosti greselile si sa arati tu exact ce vrei sa ti se arate. Intai trebuie sa intelegi ce inseamna comunicarea in cuplu la nivel verbal. non-verbal, senzorial si sa iti dai seama daca functioneaza. Bafta!

Exista destule solutii pentru ejaculare prematura sau pentru impotenta psihica. Trebuie doar sa vrea sa isi rezolve problema si sa nu se mai ascunda dupa diverse scuze, mai ales ca si tu vrei sa il ajuti in privinta asta. Exista chiar si tehnici pe care le puteti folosi in intimitate pentru a prelungi actul sexual, trebuie doar sa studiati putin. Un prim pas ar fi sa citesti instructiunile de aici http://www.sfatulmedicului.ro/Sex-si-erotism/cand-trebuie-sa-consultati-un-sexolog_10290 si desigur sa mergeti impreuna la un sexolog.

Discutati cu partenerul despre nemultumirile dvs. dar vorbiti despre dvs. fara ca el sa se simta vinovat. Daca nu reusiti sa rezolvati impreuna problema apelati la terapie de cuplu. Situatia se poate rezolva daca sunteti amandoi decisi sa faceti lucrurile sa mearga.

sexul reprezinta 50% din casnicie. cand acesta scartaie totul scartaie. o femeie poate fi satisfacuta sexual si prin sex oral nu numai vaginal sau masaj clitoidian. sarutari pasionale, mangajeri obraznice, mana si degete jucause, sex oral si gata orgasmul. nu-i atat de greu. dupaia omul poate sa termine linistit. daca este sanatos ar mai putea sa ia si viagra. termina odata, sta cateva minute sa se odihneasca si reia activitatea.

Din cele descrise, intelegem ca mai exiata iubire intre voi, ceea ce ma bucura. Ejacularea precoce se poate trata foarte bine, in procesul terapeutic partenera are un rol foarte important. Este normal ca intr-un cuplu sa existe momente de monotonie sexuala, daca se doreste, ele pot fii depasite cu succes. De-asemenea este normal sa iti doresti sa faci dragoste cu sotul tau, sa fii pasionala, nu este vorba de obsesie. Ai o discutie cu sotul tau, de la suflet la suflet, daca nu simte ca este acuzat, daca nu simte reprosuri, critici eu cred ca ar fii de acord sa vedeti, impreuna, un psihosexolog. MULT SECCES!