Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna!ma numesc Liana,am 35 de ani,casatorita. 1 fetita.tot timpul simt tremur si agitatie in corp,am probleme si cu somnul.am un tremur interior al corpului.il simt de vreo2 luni.cand stau pe pat intinsa parca tremura patul cu mine.De la ce poate fi?stresul la serviciu este normal,eu lucrand ca ospatar.ma dor tare si picioarele de la genunchi in jos.ma tem ca poate tremurul are legatura cu acufenele de care sufar pt care am. facut tratamente dar fara folos acestea nu s au ameliorat..cu tanakan movalis no spa.ma supara tare tremurul deoarece nu ma pot odihni.acum am tratament de dr.de familie 10 zile pe luna timp de 3 luni cu miligamma n de 2 ori pe zi.si seara iau extravalerianic.in mai am programare la un dr neurolog.am vrut mai repede dar nu sa putut din cauza programărilor multe.nu stiu ce sa fac sant cu moralul la pamant.

Dacă excluzi cauzele organice în urma investigațiilor medicale, rămân cele psihologice – ar putea fi vorba de anxietate. Recomandarea mea e sa explorezi cauzele și sa începi ulterior tratamentul în funcție de acestea.

Intai vedeti ce spun analizele. Tremurul poate fi de la o stare nervoasa, anxietate.

control neurologic vroiam sa va recomand si eu, e de preferat sa incepeti cu investigatii medicale amanuntite apoi se mergeti pe stres, tulburare de natura psihologica, etc…cu siguranta veti primi raspunsul corect la medic; succes si sanatate!

Cum stati cu ficatul? Stiu ca suna bizar, dar atat insomnia, acufenele cat si durerile de genunchi pot avea ca si cauza ficatul.Chiar si starea generala de rau, tot de la ficat vine…si asta nu pentru ca ati mancat nepotrivit, desi si asta ar putea fi cauza, dar mai ales ca v-ati stresat si suparat( banuiesc), emotii care inhiba celula hepatica. Va recomand cu toata responsabilitatea sa faceti terapia Bowen!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua.In urma cu 6 ani bunicul meu a decedat la varsta de 80 de ani.De atunci bunica mea nu-si mai revine:plange mereu si este mai mereu trista,spune ca il "aude" prin casa,ca "vine noapte si vorbeste cu ea",ca "ai suna la usa",ca "ai simte rasuflarea".Ce pot face pentru ca sunt intradevar ingrijorata tinand cont de faptul ca au trecut 6 ani si de ficare data am esuat in incercarea de a o convinge sa mearga la un psiholog/psihiatru.

Pentru ea, sa-l vada, sa-l auda, sa-l simta este adevarata terapie; probabil ca nu vrea sa mearga la un psiholog tocmai de frica sa nu-l piarda a doua oara. Este un mecanism de aparare. Fii alaturi de ea, inca nu si-a incheiat doliul.

Exista o Organizatie – Exista viata dupa doliu… urmariti-i putin activitatea sa vedeti daca este ceea ce aveti nevoie. Succes

problema este ca daca se afla, medical vorbind, in depresie… bine nu are cum sa ii fie. Ar mai de folos o prima evaluare psihiatrica a Dnei. Daca halucineaza… este o problema serioasa… daca doar are o fantezie si e constienta de asta… poate sa fie un mecanism de coping (asa cum spune si colega mea mai sus)… daca – daca – daca. Mai insista in a o convinge… macar pt atenuarea starii sale… sau incercati sa aduceti un psihiatru acasa

De acord cu colegul meu. O evaluare psihiatrica, un consult de fapt, v-ar ajuta sa rezolvati situatia. Chiar daca ar fi o metoda de a suporta viata fara sot, de a merge mai departe, a trecut destul timp de la deces, adica destul timp ca sa accepte realitatea.

Subscriu recomandărilor I’m vederea apelarii la specialiști. Situația e greu de gestionat pentru dvs. Și cei apropiați ei și, din păcate, depresia, pentru ca de asta pare sa fie vorba, nu trece singura. De asemenea, având în vedere vârsta, ar putea exista și alți factori care sa o afecteze.

Cu siguranta bunica ta prefera realitatea ei, realitatea in care suntem noi – sotul ei nu mai este, iar ea nu vrea sa accepte acest lucru. Exista varianta ca sa fi dezvoltat o depresie, iar ca sistem de aparare sa se rupa de realitatea noastra prin halucinatiile pe care le are. Urmeaza sfatul colegului meu de a duce un psihiatru acasa pentru a-i face o evaluare clinica. Daca nu si-a incheiat doliul, inseamna ca nu vrea sa accepte realitatea, deoarece suferinta ei este mult prea mare. Pierderea partenerului de viata este o trauma psihologica, pe care daca nu o poate depasii singura este bine sa se apeleze la un ajutor din partea unui specialist. Psihiatrul o s-o ajute atat pe bunica, cat si pe voi prin sfaturi. Era bine sa vorbeasca si cu un psiholog, insa bunica ta refuza ajutor extern in momentul de fata.

Daca nu gasesti un psihiatru care sa vina acasa la bunica, poti sa o iei pe bunica de mana si sa-i spui ca mergeti la spital pentru analizele anuale.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna. Am 21 de ani si inca de la inceput va rog sa nu credeti ca sunt o adolescenta fitoasa care nu atie ce e cu ea. Stiu ce este greul in viata am ramas fara casa ma aflu in strainatate si incerc sami gasesc de munca dar e greu(nu sunt vreo femeie usoara). Am venit aici cu scopul de a imi gasi ceva de munca si sa fac ceva pt mine si iubitul meu ramas in tara. Din pacate nu prea imi merg lucrurile cum ar trebui. Iubitul ma lasat la 24 de ore dupa ce ma cerut de sotie iar eu am ramas a nimanui acum. Ma simt moarta,grea si fara sens. Imi doresc sa ma sinucid dar nu stiu cum sa fac in asa fel incat sa nu ma doara.

Cred ca suferiti enorm, imi pare rau. Acum totul vi se pare sumbru si lipsit de sens. Daca reusiti sa faceti un efort si sa va mobilizati sa ajungeti la un psihiatru, care sa va prescrie ceva contra depresiei, veti gasi resursele necesare pt o psihoterapie si pt a o lua de la capat. Incercati sa rezolvati pbl, nu sa fugiti. Stiu ca doare acum, dar va trece.

Credeti ca apeland la un asemenea gest va rezolvati treburile? Credeti ca este un curaj? Mai degraba cred ca este o lasitate din partea dvs. Sunt multi cei care au o viata grea, sunt singuri, ziua de maine nu le ofera alternative prea frumoase si totusi nu vor sa recurga la un asemenea gest. Imi dau seama ca situatia prin care treceti nu e deloc buna, dar, sunteti tanara, viata e frumoasa cu toate greutatile pe care o presupune. Trebuie sa mergeti mai departe, sa dovediti celor din jur ca sunteti puternica iar celor care v-au parasit, ca pur si simplu NU v-au meritat.

Oricât de rele ar părea lucrurile acum, important e sa realizezi ca totul e temporar – chiar și suferința ta. Probabil faptul ca ai cerut suport aici e un strigat de ajutor, strigat care ar putea fi auzit mai bine apelând în primul rand la specialiști. Poți cere suport alianței romane antisuicid, apel gratuit, unui psihiatru și în paralel, unui terapeut care sa te ajute nu doar sa înțelegi mai bine di sa gestionezi situația actuală, dar și pe cele viitoare.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna,am niste probleme cu iubitul meu are niste probleme foarte ciudate, eu inca nu locuiesc cu el, dar tot timpul imi spune ca, casa lui are ceva, in casa lui a murit mai demult o fetita, din spusele lui crucea e chiar in pivnita, casa lui e mare avand 2 etaje, nu mai poate dormi noptile, ii este frica, stau cu el noptile si vorbesc cu el la telefon, a inregistrat si niste sunete ciudate, ca un fel de strigate, si presupune ca vede tot felul de chestii paranormale, mi-a povestit odata ca, cand a incercat sa adoarma, 5 minute a apucat deoarece a spus ca a simtit cum cineva ii pune mana pe piept,e intradevar ingrozit, o noapte i-am promis ca stau la telefon iar el sa incerce sa adoarma, a fost ok, se vedea ca nu a mai dormit demult, dar el mai presupune si ca a vazut fantoma, o fetita cu o rochita alba patata de sange dar doar pentru 1 secundă deoarece a spus ca a disparut, i-am spus sa cheme un preot, sau sa mearga la psiholog dar nu vrea, nu stiu ce sa fac, imi fac griji pentru el, puteti sa imi dati niste sfaturi ceva…va rog frumos !

Este posibil sa-si induca singur aceste ganduri, trairi, tocmai stiind ca in acea casa a murit o fetita. Nu am inteles ce cauta crucea in pivnita, insa. Este de aflat daca doar noptile are acele fantasme, vedenii, ziua nu le are? Apoi, multa lume crede in fantome. Solutia ar fi ca prietenul tau sa se mute in alta casa. Ar mai putea ruga pe cineva sa stea cu el o perioada, noaptea, pentru a vedea daca si acea persoana trece prin ce trece el. El trebuie sa decida ce vrea sa faca mai departe.

O sedinta de hipnoza ar descoperi cauzele problemei. Care sunt ale lui, probabil fara vreo legatura cu casa. Iar el va lua decizia care i se potriveste.

In credintele populare, pentru astfel de fenomene, se apeleaza la curatenie generala, renovare si… biserica: ritualuri de curatare a casei (sfestanie) etc… Daca face ce crede el ca ar trebui facut cu privire la casa, si aceste simptome continua, daca se agraveaza si vede astfel de imagini sau aude sunete ciudate si ziua sau si in alte locuri, luati in considerare si vizita la un medic psihiatru.Sau…. in ordine inversa (mai intai la psihiatru si apoi decide ce vrea sa faca in legatura cu casa -daca mai e cazul)

Or fi stafii la el in casa sau nu e o intrebare la care putem sa ne dam cu parerea pana maine. Dar omul inca nu stie tot iar fizica si matematica nu au explicat toate fenomenele deci nu zic nu. Sunt tot felul de emisiuni cu povesti ca aceasta in care cei intervievati nu sunt pacienti de psihiatrie, deci poate chiar apar si se misca lucruri prin casa. Ce se poate face? In primul rand un consult cu un psiholog clinician. In al doilea rand verificate spusele lui. A mai auzit si altcineva care NU locuia acolo cat a venit in vizita zgomote sau aparitii pe care NU le vedea in alta parte? Realitatea este definita prin ceea ce VEDEM TOTI la fel. Daca si altii mai vad si aud inseamna ca din pacate e locul unde e casa ciudat . SI trei, chemati un preot sa sfinteasca locul. Deci 1) mers la un clinician. 2) verificat daca si altii au mai vazut si auzit diferite lucruri acolo si 3) sa vina popa acasa sa faca o sfintire. Daca e o problema cu adevarat patologica va fi nevoie dupa mersul la psihologul clinician de mers la un psihiatru.

Îți înțeleg îngrijorarea și e de apreciat ca încerci sa găsești o soluție. În opinia mea, ar fi util sa schimbe mediul și sa apeleze la un specialist.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua! Ma confrunt de ceva vreme…cu o puternica stare de depresie..de singuratate. De abia ce m-am despartit de prietenul meu cu care am avut o relatie de 2 ani si 2 luni. Mi-am pus toata increderea in el..il iubeam..si il iubesc la fel de mult ca pe parintii mei.Insa el se comporta foarte distant cu mine..nu voia sa ma asculte cand ii ziceam ce ma deranjeaza..doar eu ii dadeam mesaje si voiam sa ne vedem in ultima vreme..el era complet absent.La incepu nu era asa..insa lucrurile au inceput sa se schimbe dupa ce am avut primul contact sexual..dupa 10 luni..insa putin cate putin.Schimbarea radicala a avut loc dupa ce am facut de 2 ani.Ma simt tradata..abandonata…ma consum foarte mult cand vad ca..in ciuda a cum se comporta el cu mine..eu tot as fi dispusa sa ii dau o sansa sa ne impacam..insa vad ca lui nu ii pasa daca e cu mine sau nu. Ori cu mine ori fara..el e foarte bine.Tatal meu este mereu mai plecat in strainatate si am gasit in el..oprezenta masculina care sa m
a protejeze si sa fie langa mine.. Simt ca nu mai am nici un rost..ma simt folosita.Am incercat sa vorbesc cu persoane mai apropiate..dar am retineri..Va rog tare mult sa ma ajutati cu un sfat!

un sfat ar fi sa discuti/explorezi situatia cu un psihoterapeut… insa ma gandesc ca daca spui ca ai nevoie de o prezenta masculina… de ce nu iti cauti o astfel de prezenta? Curaj!

Ar fi fost de ajutor sa stim ce varsta ai. Apoi, incearca sa te detasezi un pic, da-i timp, daca va fi sa fie se va intoarce singur. Daca nu, asta e, oricat de mult iti doresti, nu poti obliga pe nimeni sa fie langa tine cu forta. Te-ar ajuta sa vorbesti cu cineva despre ceea ce simti, mama, prieteni, chiar si un psiholog. Nu te inchide in tine.

Tinand cont de faptul ca informatiile oferite de tine vin ca o sumarizare a unei experiente de 2 ani cu o persoana iubita si cu insemnatate pentru tine, este destul de dificil a-ti oferi un alt sfat in afara de acela ca este normal sa ai o dispozitie depresiva si sa te simti singura. Asa cum ai mentionat mai sus, aceasta persoana a jucat un rol de sustinere pentru tine, a substituit o nevoie care nu a putut fi implinita de tatal tau, de aceea poate ca ar fi util pentru tine sa intelegi mai multe despre ce inseamna pentru tine aceasta nevoie de protectie, ce anume o cauzeaza. Nu stiu ce varsta ai, nu cunosc foarte multe aspecte ce tin de aceasta stare pe care ai incercat sa o explici mai sus, de aceea cred ca cel mai bine te-ar ajuta sa vorbesti direct cu un psiholog/consilier psihologic- o persoana specializata care sa te ajute a-ti clarifica mai bine situatia. Incearca sa nu te sperii de starea ta; intotdeauna despartirile (intr-un mod sau altul) de persoane dragi sunt dureroase si este nevoie de timp ca acea durere sa se atenueze, sa putem reflecta din ce in ce ma obiectiv la experienta traita pentru a ca apoi sa-i dam un sens si un loc in trecutul nostru. Mult succes!

Daca el nu tine la tine, a te agata de el e inutil. Mie imi spune ca aici e obsesia ta pentru el, fara nici o legatura cu persoana lui! Cu alte cuvinte, tu traiesti o iluzie, care nu are nimic de-a face cu dragostea. E momentul sa te trezesti, iar daca singura nu poti, solicita sprijinul unui specialist.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua!
Am cred ca o fobie. Ma spal foarte mult pe maini. Si ma limpezesc foarte mult. Si cand fac dus la fel, da mai putin totusi. Si cand spal vasele la fel. Sunt sub tratament psihiatric, dar nu a dat foarte multe rezultate.
Ce pot sa fac? Caci ma oboseste aceasta fobie sau obsesie.
Vs multumesc!

Vorbiti cu un terapeut pentru a explora cauzele acestui comportament.

se pare ca suferiti de tulburare obsesiv compulsiva si aveti nevoie de psihoterapie…succes!

Cautati si aici www.paxonline.ro

Tulburarea obsesiv-compulsiva se trateaza eficient cu psihoterapie cognitiv-comportamentala.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ma numesc Ana,am o problema din copilarie, la 12 ani am fost impusa sa fac sex oral, mai degraba a fost un fel de manipulare psihologica, dupa acest act am avut o stare groaznica de depresie, dar am incercat sa nu cad, am continuat sa invat bine dar trecutul meu nu-l pot uita nici pina astazi, acum am 16 ani, prietenul meu are aceiasi virsta, iam spus de trecutul meu pentru ca am considerat ca trebuie sa stie tot despre mine, el ma iubeste extrem de mult, si mi-a zis ca nu ma va lasa, dar ii trebuie timp ca sa se impace cu gandul ca eu am asa trecut, eu simt ca nu ii e usor nici lui, si deseori el isi aminteste acest lucru, si imi spune ca isi imagineaza fara sa vrea un film porno cu mine, imi zice ca nu poate uita, dar totusi ma iubeste mult si nu vrea sa ma lase. Ajutati-ne! Va roggg

Parintii tai stiu acest lucru? Spune-le ca ai nevoie sa vorbesti cu un terapeut.

Intai vorbeste cu parintii, apoi cu un psiholog.

Deci vorbesc din experienta , iubirile la 16 ani dureaza atat cat dureaza . Si tu si el veti avea si alti parteneri , adolescenta este varsta cautarilor , a descoperirilor . Tu nu trebuie sa te simti vinovata pentru ceea ce s-a intamplat si nici macar nu trebuie sa povestesti la nimeni , este pur si simplu treaba ta. Acum nu mai suntem in perioada in care fetele trebuie sa se casatoreasca virgine . De obicei , cu cat povestesti mai putin despre tine unui partener cu atat mai bine . Nu trebuie sa dai ” raportul” la nimeni . Este viata ta , sunt experientele tale , nu trebuie sa te simti vinovata pentru nimic pentru ca toti invatam din greseli si mai ales toti gresim . Asta nu inseamna ca te indemn la libertinaj , dimpotriva iti spun daca nu ti-ai inceput viata sexuala este mai bine , este totusi prea devreme iti spun doar ca ceea ce s-a intamplat la 12 ani a fost o experienta pentru care nu trebuie sa te simti vinovata .

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Sunt mama unui băiețel de 3 luni și trebuie sa plec la munca in străinătate dar nu pot sa ma acomodez cu gândul că nu o să-mi văd bebelușul sa adoarmă în brațele mele am ajuns sa plâng de doua săptămâni incontinuare . as dori un sfat să-mi fie de folos .mulțumesc

NU pleca de langa copilul tau!

Sfatul este sa nu pleci.

Copilul este destul de mic si are nevoie de dvs. Poate gasiti o alta solutie. O sa aveti starea necesara sa lucrati acolo daca dvs. sunteti profund afectata de plecarea de langa copil?

Ia-l cu tine

Nu lăsați copilul singur,cu nimeni…e prea micuț,

E obligatorie aceasta plecare? E obligatoriu acest moment? Te poate paste o depresie postpartum… iar daca esti plecata departe, consecintele pot fi devastatoare. Nu e obligatoriu sa fie asa, dar factori predictivi ar fi. Sa nu-ti imaginezi ca e prea mic copilul si nu va sti ca ai plecat… el te cunoaste demult… iti stie mirosul si iti distinge timbrul vocal. Daca i le iei acum… nu vreau sa spun mai multe… dar exista riscuri. Legat de tine, daca acum faci fata cu atata greutate la aceasta idee, atunci cum te vei adapta la acest fapt real cand vei fi acolo?

Trebuie? Ma indoiesc. Il abandonati si ii distrugeti viitorul. Insa copilul nu va putea intelege ca ati plecat, si va considera, cu mintea lui simpla, cas a fost abandonat. Va suferi toata viata. Si va fi traumatizat. Banii pe cafe ii veti face in strainatate nu vor fi suficienti pentru terapia de care va avea nevoie mai tarziu. O decizie neinspirata, pe care o veti regreta toata viata. Dar nu e tarziu sa o schimbati.

Sfatul este simplu de dat: nu plecati de langa copil. Acum va plangeti ca nu il veti vedea cum adoarme in bratele dvs, dar implicatiile sunt infinit mai mari. Sunt atatea cazuri de sinucidere in randul copiilor cu varste din ce in ce mai mici. Si chiar daca nu, ii programati distrugerea pe toate planurile. Veti regreta imens si nu merita. Copilul are nevoie de dvs in viata lui, merita atentia si grija dvs nu a altcuiva. Prin telefon nu-i veti putea saruta ochii, manutele, sterge lacrimile, strange in brate si altele.

Pot sa va dau un sfat de parinte si eu acum vreo doi ani lam lasat vreo opt luni in Romania si mam intors la munca .Pot sa va spun ca copilul sa inchis in sinea lui dela un copil vesel a devenit tacut si trist si eu ca mama nu pot sa va spun prin ceam trecut .Cel mai bine sal luati cu Dumneavoastra daca aveti posibilitatea ,este greu dar o sa fiti implinita ca Mamica

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua! Este prima data cand incerc aceasta metoda de a afla posibile greseli pe care le fac eu in calitate de parinte. Am 38 ani si am un baiat de 11, in anul scolar trecut acesta a fost batut de colegii de clasa pana a ajuns internat in spital. Apoi a urmat mutarea lui in alta unitate de invatamant, deoarece acolo nu s-au luat masuri ca el sa se poata intoarce in siguranta acolo. Dar incepand din acest an scolar copilul a inceput sa isi faca drepatate singur, nu mai coopereaza nici cu noi in calitate de parinti, nici cu profesorii si nici cu colegi. Toata lumea e impotriva lui. Nu conteaza daca noi ii oferim tot ce isi doreste, nu conteaza nici daca e pedepsit , efectiv nu ii mai pasa de nimeni si nimic. Noi suntem la capatul puterilor. Voi ce ne sfatuiti sa facem? Sa cautam un psiholog bun la noi in oras? Orice sugestie e bine venita. Multumesc!

desigur cautati sa mergeti cu el la un psiholog… este nevoie ca cineva sa fie accepta (sub orice forma) in universul sau si sa il redirectioneze!

Da, cautati un psihoterapeut cu care fiul dvs sa se simta confortabil sau daca nu , incercati o terapie de familie. Poate in compania dvs problema “lui” devine problema familiei.

in primul rand sa il iubiti neconditonat,sa stati langa el si sa ii fiti cei mai buni prieteni

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua! Apelez la acest site deoarece simt nevoia de a impartasi cu cineva ceea ce mi se intampla.(Sunt fata si am 15 ani.)
De mica am asistat la certurile dintre parintii mei..Aceste ceruri erau foarte dese si pline de violenta atat verbala, cat si fizica. Tatal meu incepea mereu aceste “scandaluri” si mama le suporta de fiecare data…Crescand, ma intrebam adesea de ce in familia mea nu a existat aromonie..de ce tati are atatea iesiri nervoase?…Apoi aveam sa imi dau seama ca de fapt el semana cu bunicul meu (din partea lui, evident). Si bunicul meu se comporta oribil cu bunica, asa ca el a facut tot ce a vazut in copilarie.
Din fericire, certurile s-au terminat acum un an, cand eu, mama, tata si surioara mea ne-am mutat din orasul natal in alt oras la 200 de km distanta. Odata cu aceasta mutare, am scapat de anturajele nepotrivite (NU faceam chestii grave, doar mi se distragea atentia de la invatatura) si am inceput sa ma axez pe scoala mai mult. In orasul natal am avut media anuala 9.00, iar aici 9.70.
Acomodarea…..a fost teribil de grea.. aici incepe intregul calvar:
Mi-am facut doua prietene bune, insa…
Casa in care eu si familia mea e data de patronul firmei la care lucreaza tati si nu trebuie platita chirie, dar e groaznica-arata ingrozitor pe exterior si de fiecare data cand vin de la scoala nici nu am puterea sa o privesc…dar, acum cateva luni mi-am luat inima in dinti si mi-am invitat una dintre prietene la mine… pe moment n-a parut deranjata, insa am putut simti o oarecare farama de dezgust din partea ei… si avusesem dreptate: ea s-a indepartat incet, incet de mine.
Am ramas insa preietena foarte buna cu cealalta tipa: Jennifer. Tin sa mentionez ca ea are o stare financiara foarte buna, insa are o inima de aur. Este amuzanta, iubitoare, gingasa si loiala… tot ce ti-ai dori de la un prieten! Am fost de multe ori la ea acasa, si acum ar cam veni momentul sa vina si ea la mine… Mereu bate apropori in legatura cu asta si mi se pare normal… dar mereu le resping, ajungand intr-o situatie penibila…
As vrea s-o invit la mine, dar daca s-ar distanta de mine precum cealalta tipa?
Nu vreau sa o pierd pe Jennifer nicidecum. Stiu ca la un moment dat o sa se indeparteze de mine pentru ca eu o resping, insa sunt foarte confuza…
Mami ma intelege, stie tot. Ba chiar a incercat sa vorbeasca cu tati sa ne mutam intr-un loc mai decent..dar, din pacate, nu ar fi mari sanse deoarece tatal meu nu ar fi de acord sa plateasca chirie lunar, cand poate in schimb sa stea in casa asta.

Intalniti-va in oras si gata. Locuinta actuala nu e destul de incapatoare pentru musafiri.

acuma ca ne-ai impartasit aceasta suferinta a ta iti este mai bine?

Ma bucur pentru tine ca situatia iti este mai buna. Din propria experienta iti spun ca prietenii raman prieteni si daca casa in care locuiesti nu este una frumoasa. Poti avea o discutie sincera cu prietena ta in care sa ii explici ce te retine de la a o invita acasa. Daca ea isi asuma “riscul”, atunci ti-l poti asuma si tu. In viata nu primim garantii de la nimeni, ne asumam urmarile alegerilor noastre. Din cum ai descris-o pe prietena ta, probabil nu va fi deranjata de asta. Daca ar fi trebuie sa iti pui tu intrebarea: vrei sa ai prieteni care iti sunt prieteni doar la bine? Succes! Scrie-ne deznodamantul