Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua!
Ma aflu intr-o situatie pe care nu stiu cum sa o infrunt.Am 30 de ani,mi-am inceput viata intima la 26, cu sotul, dupa ce ne-am casatorit.Am avut mereu probleme pe latura sexuala.Niciodata nu am putut sa ma relaxez, indiferent de cat de tandru si rabdator a fost sotul. Mi-a fos mereu frica si rusine de actul sexual si din cauza asta am avut si diverse probleme ginecologice.

Am facut si terapie o perioada, in incercarea de a rezolva aceste probleme dar nu s-a schimbat nimic.Acum ma aflu in stadiul in care aproape am finalizat un tratament ginecologic si ma tem de momentul in care va trebui sa-mi reiau activitatea intima: teama de durere, de esec.Am nevoie de un sfat, va rog.

Daca nu sunt probleme ce tin de chimia si biologicul organismului tau, gen tulburari hormonale etc., atunci sigur este o cauza psihica: poate tine de educatia timpurie despre sexualitate, de exemplu sexul considerat un tabu, ceva rau, rusinos ori poate ai avut parte de primele experiente senzuale intr-un mod pe care l-ai asimilat traumatic si ai dezvoltat sentimente de vinovatie. Ar mai putea fi si abuzul sexual o cauza. Toate aceste ipoteze le poti explora intr-o terapie si puteti incerca si o terapie de cuplu. Meriti sa fii fericita deplin alaturi de sotul tau. Si se poate rezolva !

Hipnoza e terapia potrivita. Iar compatibilitatea cu terapeutul e esentiala. Altfel, terapia e fara efect. Descoperirea cauzelor profunde ale problemelor e primul pas.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Ajutor!

Buna ziua,

Am inceput tema subiectului folosind cuvantul ajutor, un cuvant care ma reprezinta, pentru ca nu stiu ce solutie de rezolvare sa gasesc problemei mele.

Am sa incep cu un mic rezumat.

Acum 4 ani am cunoscut un baiat, cu care m-am si casatorit si am si o scumpete de fetita. Problema inca de la inceput au fost parintii mei, care nu lau acceptat, motivele nu am reusit sa le aflu nici azi. Probabil statutul social, deoarece parintii mei lucreaza in spital respectiv mai, iar parintii lui s-au refugiat la tara, insa el este inginer detine chiar si o firma si este foarte respectat si apreciat de foarte multa lume.

Mama si tata au incercat tot felul de modalitati prin a ne despartii. La o intalnire avuta cu parintii lui si ai mei, mama si tata mi-au adus tot felul de cuvinte urate (ex ca sunt nebuna, hoata, curva), au fost multe cuvinte neadevarate aruncate nu stiu, poate la suparare care m-au durut. Pe el au incercat sa il dea afara de la primul job din perioada respectiva, au pus paza sa il urmareasca. Mentionez ca am incercat in nenumarate randuri sa vorbim, sa ne intalnim, dar in zadar. Sotul meu a incercat printr-un email sa le scrie toate sentimentele si gandurile lui, care pentru ei a fost un tupeu nesimtit.

Au trecut patru ani in care am facut cununia fara ei, lucru foarte dureros pentru mine, dar a trecut.

Insa in noaptea de revelion in acest an m-a surpins telefonul primit de la mama, telefon care a dus la o impacare, asa cred si imi doresc.

Dupa ce am nascut s-au apropiat foarte mult de mine, dar problema este la sotul meu care a devenit foarte rau, certaret, imi aduce multe reprosuri, certuri in care sunt inclusi ai mei parinti.

Nu stiu cum sa il fac sa isi dea seama ca au gresit si ca in felul lor asa mai distant si rece incearca sa treaca peste tot.

Va rog sa ma ajutati

parerea mea este ca pare ca incerci sa treci peste ce au facut parintii tai (!?) doar de dragul de a avea o pace cu ei, dar asta iti sugerez sa explorezi intr-o terapie individuala. In ceea ce priveste relationarea cu sotul… daca nu puteti ajunge la o comunicare calma, cateva sedinte de consiliere de cuplu va pot ajuta sa reformulati in asa fel in cat sa fie totul clar si calm. Nu lasa sa treaca prea mult timp pt ca acest copil al vostru creste… in ce mediu, voi decideti. Curaj!

Din ceea ce ai descris, pari prinsa la mijloc. Dacă pentru tine, încercările părinților de a reconcilia relația voastră înseamnă mult, pentru soț, e mai greu sa își recâștige încrederea în ei, când majoritatea interacțiunilor trecute au fost negative. Pentru a nu sacrifica relația cu partenerul, care a fost alături în tot acest timp, formează o echipa cu el – explică părinților situația, fiind atenta la sentimentele și nevoile lui. Știu ca probabil iti e foarte greu, dar poți sa găsești o soluție. Poți sa explorezi, așa cum s-a menționat anterior, în terapie, individual sau împreună cu soțul.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Mereu am avut perioade proaste si triste. Dar de cand am intrat la liceu ma simt din ce in ce mai rau. Nu e ceva constant. In clasa a 9a ma simteam foarte singura. Lumea nu ma jignea, tocmai din contra ma simteam bine la scoala. Problema nu e cu cei din jurul meu, e cu mine, ma simt singura, simt ca nimeni nu ma intelege. Nu e doar o faza, ma simt asa in continuu.stiu ca poate ideile mele nu sunt coerente dar nici nu stiu cum sa le pun in ordine. Din clasa a 9a am inceput sa am ganduri sinucigase. Am incercat sa ma tai, pe maini, pe picioare insa niciodata nu am facut rani adanci. In schimb am ramas cu cateva urme, vizibile doar atunci cand privesti atent. Pentru ca mi.am dat seama ca nu sunt destul de curajoasa incat sa-mi tai venele, am inceput sa iau pastile. Luam pastile seara si speram ca dimineata urmatoare sa nu ma trezesc. Am facut chestia asta de o gramada de ori. Atat de multe incat la un moment dat nici nu mai aveam asteptari. Am inceput sa iau din ce in ce mai multe. Prima oara stiu ca am luat 5-6 dar mai apoi cand am vazut ca nu au efect nu mai tineam cont de cate luam. Pur si simplu inghiteam mai multe deodate. Pe clasa a11a am inceput sa ma inteleg cu o colega si ma simteam foarte bine cu ea. Eram foarte bune prietene si incepeam sa fiu din ce in ce mai multumita de mine. Ieseam din casa, mergeam la suc cu ea, ne uitam la filme, petreceam destul de mult timp impreuna. In vara dintre a 11a si a 12a am petrecut toata vara lipite. Eram cele mai bune prietene. Pe clasa a 12a la noi in clasa s-a transferat o fosta colega de a ei din generala. Am introdus-o si pe ea rapid in grupul nostru si am devenit cele mai bune prietene. Mie nu imi place sa ies foarte mult pentru ca nu sunt multumita de corpul meu. Sunt grasa, urata si rareori ma simt bine in corpul meu. Tocmai de asta nu imi place sa ies pentru ca am impresia ca le fac de rusine. Craciunul fiind perioada jocurilor de pe sate stiam ca ele sunt foarte doritoare sa mearga la cat mai multe jocuri asa ca am hotarat ca e momentul meu,sa mai ies si eu in lume, sa cunosc si alti oameni. Insa inainte ca perioada jocurilor sa inceapa, inainte cu vreo 2 zile de ajunul Craciunului, am inceput sa nu mai vorbim. Ne.am evitat si asa a trecut perioada Craciunului, anul nou, timp in care ele au fost lipite iar eu am fost singura. Am stat acasa, am facut revelionul cu 2 verisoare mai apropiate iar apoi din nou cu familia. M.am simtit groaznic. M.am simtit din nou lasata de oparte, uitata si gandurile legate de sinucidere au revenit. Ma simteam atat de inutila si simteam cum nu am nici un rost. Simteam cum ma intorc din nou in starea aia profunda de depresie si cautam alte moduri in care sa pot muri.dupa revelion ne.am impacat. Ne intelegeam foarte bine dar gandurile alea de moarte in mine tot mai existau. Chiar daca aveam niste prietene bune, o familie superba si note bune nu ma simteam eu bine cu mine. Totul din jurul meu mergea bine. Doar eu eram stricata. Am lasat moartea la o parte o perioada de timp pana cand ne.am certat iar. Iar am vrut sa ma sinucid, am cautat pe net disperata cum pot muri mai repede insa nimic. Ne.am impacat din nou, ne.am inteles bine. Si asa am ajuns in prezent. Ne.am inteles bine pana acum 2 zile. Acum doua zile am intrerupt legatura cu fata care s.a alaturat grupului, cea noua. Cu vechea mea prietena vorbesc dar foarte sec. Ele doua trebuie sa precizez ca in toata perioada in care eu nu vorbeam cu ele, au fost de nedespartit. Ma simt foarte ciudat. Ma simt in plus intre ele. Acum doua zile dupa ce am lasat.o acasa pe fata cea noua din grup, am mers cu masina pe un deal. La coborare am dat drumul la tot si am vrut sa sar cu masina de pe cea mai inalta curba. Nu am reusit. Nu stiu exact ce m a oprit dar nu am putut. Azi am vazut niste poze pe un site de socializare cu ele. Au iesit in oras fara sa imi spuna nimic. M.am simtit cel mai oribil de pana acum. Ma simt uitata, ma simt singura si mai mult ca oricand vreau sa bag o cutie cu pastile in mine si sa nu ma mai trezesc niciodata. Simt ca nu am nici un sens. Simt ca niciodata nu o sa.mi gasesc pe cineva cu care sa ma inteleg. Cineva care sa ma inteleaga chiar daca sunt foarte complicata. Nu stiu ce vreau sa fac cu viata mea. Niciodata nu m.am vazut aici. Am tot sperat ca o sa mor pana sa ajung in faza asta a vietii mele. Am ajuns in punctul in care nu stiu ce vreau sa fac cu viitorul meu. Am niste parinti minunati dar ei nu stiu nimic. Nu stiu ca ma taiam, nu stiu ca eu sunt cea care a inghitit toate pastilele din casa… nu stiu nimic despre partea asta a mea. Nimeni nu stie. Nu am incredere in nimeni sa spun asa ceva. Nu as putea sa ii spun cuiva ca am incercat sa ma sinucid. Mi.e frica ca o sa spuna mai departe. Mi.e frica ca o sa ma priveasca cu mila. Mi.e frica sa ma mai atasez de cineva dupa toate astea. Nici nu stiu ce sens am eu. Pur si simplu ma simt ca si cand viata nu e pentru mine.

Imi pare rau pentru felul in care te simti… Sfatul meu este sa incerci sa te deschizi in fata parintilor pentru a putea urma psihoterapie. Este important. Este posibil sa ai nevoie si de medicamente, caz in care va trebui sa aungi si la neurolog si/sau psihiatru. Nu o lua ca pe un stigmat, este pur si simplu o tulburare care se poate trata. Iti doresc curaj in a face ceea ce este bine pentru tine! Iti tin pumnii.

Emoţiile sunt cele care ne coloreazå viaţa, dar uneori ne påcålesc, nu sunt de partea noastrå.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua, am 47 de ani ,sunt sunt casatorita de 29 de ani si am 2 copii.ma confrumt cu o situatie din care nu mai pot iesi.sotul meu a fost primul barbat din viata mea,ne-am casatorit dar nu am avut o casnicie tocmai usoara.alcool,femei…m-am complacut in aceasta situatie pentru copii insa relatiia noastra sa deteriorat in timp distrugand toate sentimentele pe care le-am avut fata de el.in urma cu 8 ani am suferi o depresie timp de trei ani. m-am tratat si am reusit sa-mi revin in momentul in care am cunoscut un barbat.de atunci avem o relatie secreta .am dezvoltat sentimente fata de acest barbat iar acum nu mai gasesc iesire din aceasta situatie.cand l-am cunoscut era singur fara copii dar in urma cu doi ani intr-o zi mi-a spus ca are pe cineva si se muta impreuna .am fost distrusa.acum ei locuiesc impreuna dar relatia noastra continua la fel ca inainte.am momente in care imi doresc sa pun punct,dar nu reusesc.el spune la fel ca si-ar dori sa se opreasca dar nu poate ca tine la mine .probabil sumconstientul meu isi face sperante desi sunt constienta in acelasi timp ca nu poate fi ceva mai mult.adevarul este ca noi am stabilit asta din momentul in care ne-am cunoscut.am nevoie de un sfat ,ce ar fi bine sa fac ? sa pun punct acestei relatii? care este parerea dumneavoastra de ce continua sa se vada cu mine daca a ales sa fie cu ea?uneori nu gasesc nici o logica decat sa-l cred ca intradevar nu poate nici el fara mine,ca are si el sentimente fata de mine .recunosc ca relatia asata asa cum este ma motiveaza sa merg mai departe chiar daca ma face sa sufar uneori.
multumesc.

Va inteleg foarte bine. Sfatul meu este sa incercati sa urmati o terapie pentru a scapa de depresie si pentru a va autoexplora. Astfel, veti reusi sa va intelegeti mult mai bine, sa intelegeti de ce v-ati ales un sot violent si cu potential de infidelitate. De indata ce va veti simti mai bine in propria piele, veti vedea ca nu veti mai avea nevoie de confirmare din partea celui de-al doilea partener si veti reusi sa luati decizii mature (emotional), care va vor aduce echilibrul si fericirea de care aveti nevoie. Succes, se poate!

Daca ati stabilit natura relatiei in momentul in care v-ati cunoscut atunci probabil ca pentru el este clar. Dvs. insa v-ati atasat. Ramane sa alegeti ce anume doriti: sa continuati relatia in termenii stabiliti anterior sau sa parasiti relatia daca situatia va face sa suferiti. Ati mai putea de asemenea sa discutati cu el si sa-i spuneti ce simtiti.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna seara. Am o problema cu care ma confrunt zilnic . Am 17 ani . Sunt intr-o relatie cu un baiat de 20 de circa 3 ani .nu mi-am inceput inca viata sexuala si desi simt ca i-as darui prietenului meu aceast lucru unic sunt retinuta de anumite aspecte de care nu imi dau seama . Pur si simplu nu le cunosc. Tin sa mentionez ca am fost inselata in sensul ca el s-a sarutat cu o alta fata cu care o bucata de timp a avut si o relatie insa nimic intim.Am decis sa il iert insa am devenit frustrata si cred ca asta e si motivul pentru care nu vreau sa ma culc cu el . Va rog ma puteti ajuta cu un sfat despre cum sa nu mai fiu frustrata si geloasa?cum as putea sa ma schimb?

Cred ca foarte util ar fi sa ai o discutie sincera cu el si sa-l intrebi cum vede relatia voastra si,mai ales, ce anume l-a impins sa insele

ma gandesc ca sentimentul de tradare prin care ai trecut te opreste pana in prezent in a te deschide mai departe fata de el… cum mi s-ar parea si firesc. Daca nu ai incredere in el… poate ar fi bine sa regandesti relatia? Succes!

Nu l-ai iertat cu adevărat și din cauza asta nu mai poți avea încredere în el de aici ajungi la frustrare pt ca ai vrea să nu se fi întâmplat nimic care să te pună în situația asta. Pui prea multa presiune pe tine. Problema nu e la tine. Nu trebuie să te schimbi tu pt. "plăcerea" lui. Nu ești pregătită nu o fa. Nu ești fericita schimbă pagina.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua, problema mea are legatura cu trecutul partenerei mele , inainte de a fi impreuna, am fost prieteni , auzind astfel tot mai multe detalii despre viata ei sexuala la timpul ala ,avea o relatie stabila, acum noi avem o relatie de durata care a evoluat foarte bine, problema este ca am des momente in care ma gandesc cat a insemnat pentru ea activitatea aceea sexuala de care-mi povestea si pe care parea ca o indragea la acel timp, viata noastra sexuala este de asmenea buna si as vrea sa incerc sa scap de aceste gânduri care ne afectează indirect relatia întrucât eu imi creez un sentiment cum ca nu o pot scoate din acel trecut si sunt sigur ca faptul ca ma gandesc la fosta ei viata sexuala este cauza.

eu va recomand sa discutati totul cu ea… inteleg ca este o problema de incredere, poate in propria persoana, poate in relatie? Este o problema de cuplu… discutati-o in cuplu . Curaj!

conteaza cat a insemnat relatia trecuta sau conteaza cat inseamna relatia actuala?

Daca te legi de trecut,nu poti sa pasesti in prezent,nici in viitor…pt ca te leaga neîncrederea.Eu cred ca ar trebui sa vezi prezentul,de cand sunteți împreună…daca relația e frumoasă si stabilă,pune dragoste,si încredere,

Ai o problema cu posesivitatea. Tu esti virgin?

Faptul ca te obsedeaza trecutul ei arata ca ti-e frica de comparatii, mai ales de cele in care tu ai parea inferior. Problema e la tine nu la la ea. Exploreaz-o cu un psiholog pana nu face ravagii in mai multe domenii din viata ta.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua.In urma cu 5 ani am avut o relatie de scurta durata cu un barbat din care care a luat nastere o mica printesa ,fiica mea care acum are 4 anisori.Acel barbat nu a vrut sa stie nimic de ea din prima luna cand a aflat de sarcina.2 ani am suferit enorm si nu am vrut sa mai vad barbat in fata ochilor ,luand-mi in serios rolul de mamica singura.Am avut familia aproape si fata nu a simtit lipsa tatalui.Acum un an am cunoscut un barbat prin intermediul unei verisoare si am fost de acord sa merg sa il cunosc.Desi suntem complet diferiti am rezistat pana acum doar de gura familiei ,ca fetitei ii trebuie tatic.La anul am pus si nunta desi am inima distrusa:fetita il iubeste enorm si ii zice deja tati in schimb eu nu am reusit sa simt iubire sau placere cand sunt cu el.Toti zic ca iubirea vine pe parcurs desi cred ca aveam timp pana acum sa mă îndrăgostesc de o mie de ori de el.El este băiat bun,o iubește pe fiica mea foarte mult,si pe mine zice el dar in schimb comunicarea dintre noi nu prea exista.Oare sunt eu de vina ca nu pot sa il iubesc?Greșesc daca ma mărit cu un om doar pentru a avea un tătic pentru copil?

Va multumesc.

daca vreti parerea mea directa: Da! Este foarte probabil sa gresiti. Copilul Dvs. poate intelege foarte multe atat emotional cat si rational… in timp (este chiar uimitor uneori). Ce nu o sa inteleaga este de ce Mami sufera alaturi de barbatul caruia eu ii zic Tati. Sper ca ma intelegeti. Curaj!

Sunt de aceeasi parere cu colegul meu. Copilul poate gasi un model masculin in tatal dvs. sau intr-un unchi, un profesor etc. In schimb, nefericirea dvs. cu acel barbat o va invata ca asa arata o casnicie: fara dragoste, doar interese adminsitrative/materiale. Succes in a va gasi fericirea! Aveti nevoie de cateva sedinte cu un psiholog sau de dezvoltare personala pentru a trece peste pierderea tatalui fetitei si pentru a intelege mai bine ce va doriti dvs. de la viata, nu familia. Succes!

Din păcate, în societate există astfel de laitmotive “copilul are nevoie de un tată”, “l-am lăsat fără tată”, fără ca o baza științifică reala sa existe. În realitate, într-un cămin, copiii se dezvolta normal dacă au adresate nevoile (emoționale, mai ales), cu sau fără tată. În opinia mea este cazul sa apelați la un psiholog și sa începeți terapia pentru a învăța să spuneți nu, atunci când asta va doriți, a învăța să gestionați emoțiile legate de pierderea tatălui copilului, a reuși sa reduceți distresul emoțional prezent și sa treceți la acțiune, în primul rand prin luarea unor decizii adecvate pentru dvs.

Nu gresesti pentru va vrei tatic pentru copil, ci gresesti pentru ca nu il vrei pe el si totusi vei actiona in favoarea celui ales de catre altii. Daca TU vrei ceva, atunci nu este o greseala. Copilul are nevoie si de intelegere intre parinti. Daca aceasta nevoie nu ii este satisfacuta, atunci mai bine nu. Asta… strict legat de copil. Dar nevoile tale??? Este singurul potential tatic de pe Pamant?

1. Tu vei fi nefericita și copilul va simți ăsta.
2. Nu este corect față de acel bărbat sa îl faci sa stea lângă tine, fără iubire, când ar putea sa își găsească o femeie care sa îl iubească.
3. TU ești importantă! Dacă nu îl iubești, nu merge mai departe cu această relație.

Da, e gresit sa intri intr-o relatie fara iubire, indiferent de motive.

Daca am inteles bine ,,este un baiat bun” care va iubeste.Nu comunicati conform dorintelor dumneavoastra .Ati incercat sa modificati asta?Se poate invata.Succes!

Ai putea sa stai langa el pentru tot restul vietii fara sa il iubesti?

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna. De 2 luni am prieten… eu sunt virgina, si am incercat sa facem sex cu prezervativ, la insistentele mele, el voia fara. Dupa lungi dicutii a fost de acord doar daca i-l pun eu… insa ii aluneca cand incerca, cel putin asa spune el, nu l-am controlat. Si nu am mai facut nimic… Eu nu imi doresc sa o fac fara prezervativ si nici sa iau anticonceptionale pentru ca au efecte negative, insa el nu vrea sa renunte la ideea anticonceptionalelor. Sexul cu prezervativ nu ii place, nu ii e comod, nu se simte bine asa ( vorbele lui ), insa nici eu nu ma simt bine stiind ca iau pastile pentru “comoditatea lui”. Daca ar tine la mine, avand in vedere ca sunt si virgina, ma gandesc ca ar lasa mai mult de la el… am avut multe discutii si nu ajungem la un numitor comun, decat despartirea. Mi se pare un motiv absurd, insa ce pot face? Ratiunea mea imi spune ca nu ii pasa asa cum spune si, sa mai am rabdare pana gasesc un partener potrivit…

Pai, atunci fa ce iti spune ratiunea. Daca nu gasiti cale de mijloc (sa folositi alte metode in afara de penetrarea directa) cel putin pentru primele dati, atunci asteapta un partener cu care te simti in siguranta si care sa merite sa fie primul. Iti tin pumnii!

eu mi-as asculta instinctul . Insa trebuie sa te informezi in legatura cu orice metoda contraceptiva. Anticonceptionalele NU se iau decat in urma unui control medical de specialitate (nu de capul nostru de la farmacie… ca ‘asa mi-a recomandat X’). Prezervativul are si el limitarile lui. Ai incredere in tine. Succes!

Imi place cum gandesti. Se pare ca stii sa te apreciezi si ma bucur ca nu ai cedat insistentelor lui. Bine punctata ideea cu ”comoditatea”. Sex fara prezervativ, in ziua de azi, e destul de riscant si nu ma refer doar la eventualitatea unei sarcini nedorite ci de BTS , f. frecvente .Pt. ca pt f. multe persoane, nu neaparat doar tinere, sexul a devenit banal prin minimalizarea legaturii emotionale, spirituale, a relatiei in sine. Probabil ca nu este persoana potrivita.

Daca te paraseste pentru ca nu are parte de sex, inseamna ca nu da doi bani pe persoana ta. Deci nu pierzi nimic. Ci dimpotriva.

Stimata domnisoara, va trebui sa alegi intre neprihanire si placere… din cate observ eu insa, de sentimente ce zici? un barbat ar trebui sa inteleaga si sa aprecieze o femeie la inceputul vietii sexuale deoarece, toata viata facem sex si stam la calculator si sexul devine doar o rutina daca nu exista si alte elemente esentiale precum: emotia, bucuria revederii si a atingerii, rabdarea si atentia, etc. Prietenul dvs ar trebui sa inteleaga sa sexul este un act mecanic si intr-o relatie trebuie sa fii altruist si sa oferi in primul rand daca vrei sa sa primesti…succes!

Vad ca aveti curajul de a intra suficient in detali pentru o fata neprihanita. De asemenea stiti foarte bine ce va doriti si in acelasi timp sa va respectati. Care este de fapt problema in afara faptului ca sentimentel nu apar ? Cui ar da dreptate o persoana de specialitate, pentru ca facand apel la autoritae, sa-l determinati sa actioneze asa cum doriti ? Din descrierea facuta, ori a dat nororcul peste dumneavoastra caci nu s-a nascut inca prezevativul suficient de mare si de elastic pentru a-l cuprinde pe “prietenul” dumneavoastra, ori este atat de mic saracul in toate, incat nimic nu sta pe el inclusiv “El Condon”, situatie in care cu toata compasiunea nu pot decat sa accept ca are dreptate. Oricum, fie ca este vorba de sentimente sau nu, ci doar de satisfacerea unei curiozitati care sa va aduca “in randul lumii” , mai bine rationala asa cum sunte-ti, decat cu un plod mic in brate pe care sa-l cheme “Pana de Cauciuc”… si care mai tarziu sa-si blesteme parintii si ora in care a avut loc “accidentul”, sau sa fiti nevoita la maturitate, sa va lucrati in “psihomaternitate” doliile neancheiate dupa avorturile avute cu unul si cu altul de-a lungul vietii.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:26 ani, sex masculin
simt in ultimul timp prea mare stres. e greu sa lucrez ca asistent cu o doamna doctor care e foarte precisa si mediul e unul in care concentrarea e foarte importanta. simt din plin starea de oboseala, se poate face ceva?
, cred ca e greu ca asistent e greu sa lucrezi cu doamna doctor care e foarte precisa si cerinteke care se cer ca voluntar.
Multumesc!

Daca este deschisa, poate o discutie cu ea despre acest subiect te-ar ajuta? Discutati limitele tale… nevoile tale… ce poti tu sa faci, etc. Daca nu e loc de discutii… din cate spui, oboseala isi va spune cuvantul. Succes!

Dacă doctorul ar fi un barbat, situația ar fi diferită? Poate ca o discuție cu ea ar fi utila, dar poate și un demers terapeutic în care sa înveți cum sa gestionezi mai bine stresul la locul de munca – indiferent de care ar fi el.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Fetița mea de 7 ani se teme că ar putea avea orice boală despre care aude, ori recent a auzit că florul din pasta de dinți nu e sănătoasă! Face adevărate crize pe tema asta!

Sunt și paste de dinți fără flour. Poate ar fi o soluție de moment. Puteti sa ii explicati cum și de ce se îmbolnăvesc oamenii și că datorită varstei și alimentației e foarte Putin probabil sa se îmbolnăvească.

Petrece mult timp cu o persoana anxioasa, hipocondra?

Anxietatea poate fi cauzata de mai multe surse. Unul este un fond mai sensibil emotional la stimuli si o fire fricoasa, care se poate tratat prin terapie comportamentala. Alta cauza poate fi o influenta din exterior (si trebuie investigat de catre dumnoavostra sau de catre terapeut) daca cineva o invata sa ii frie frica – si se trateaza prin terapie. Iar cea de-a treia cauza poate fi un eveniment traumatic (traumatic pentru ea, deci posibil nesesizat de adulti) care a pornit o frica de boli, de exemplu o raceala, o gripa, o remarca a cuiva despre cat de rau e la spital si sa ai o boala. SI aici tot terapia este necesara pentru ca frica aceasta sa nu se fixeze. E froarte usor sa ne fixam o frica pentru ca transformam toti stimulii din jur in dovezi si evenimente intaritoare, chiar daca ele nu neaparat asta reprezinta. Un fricos isi resemnifica mediul ca sa ii sustina frica. De exemplu: cineva cu frica de boala nu se mai duce la scoala pentru ca un coleg e racit in colectivul clasei sau citeste ca unele sampoane contin silicon care face rau parului (dupa unele reviste sau teorii) si nu se mai spala pe cap cu el, desi mai toate contin silicon si toti ne spalam cu ele si nu ne fac nimic.