Am o fetita in clasa a 4-a. La scoala invata foarte bine, dar cand participa la concursuri cred eu ca se pierde si nu mai e atenta la test. Si la scoala mai are momente cand nu e atenta, se grabeste crezand ca stie problema, dar grabindu-se, greseste.
|
|
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua.am o fetita in clasa 4 la scoala invata foarte bine,mai are si mici scapari dar isi revine imediat in schimb cand participa la concursuri cred eu ca se pierde si nu mai e atenta la test.Si la scoala mai are momente cand nui atenta se grabeste crezand ca stie problema dar grabinduse greseste .Deci se grabeste si nui atenta .Ce as putea face in acest caz
|
||
|
|
|||
|
|
Fetitia dvs sufera de anxietate sociala doamna si are nevoie de psihoterapie de preferat cognitiv comportamentala…puteti si dvs sa o implicati in tot felul de activitati, sa o incurajati permanent, sa o valorizati, premiati, laudati si sa fiti alaturi de ea si sa ii spuneti ca nota 10 nu inseamna ca va fi un geniu in toate domeniile…incurajati-o sa faca ceea ce ii place si fiti alaturi de ea…
|
||
Cum pot rezolva neintelegerile cu parintii? Mai exact cu mama. Sunt certuri aparent banale, dar care se transforma in situatii total neplacute. Nu sunt un copil problema. Nu fumez, nu beau, nu ma droghez, nu iau note proaste, nu am anturaje rele si nici macar nu vin tarziu acasa. Imi ofera o oarecare libertate, doar ca intra cu forta in anumite aspecte ale vietii mele. Spre exemplu viata sexuala. Daca mi-am inceput-o?
|
|
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:
Cum pot rezolva neintelegerile cu parintii? Mai exact mama. Sunt certuri aparent banale dar care se transforma in situatii total neplacute. Sunt momente in care este foarte intelegatoare si momente in care am impresia ca e cu totul alta persoana. Mai rau este ca daca incerc sa vorbesc calm cu ea si sa ii explic ce greseste, mereu, chiar si cand e evident ca am dreptate, imi spune ca eu am o problema. Nici macar nu vreau sa ma inteleaga sau sa ma ajute in vreun fel psihic, vreau doar sa ma lase in pace. (Mentionez ca nu sunt un copil problema. Nu fumez, nu beau, nu ma droghez, nu iau note proaste, nu am anturaje rele si nici macar nu vin tarziu acasa. Si nici macar nu a fost nevoie sa imi zica ea vreodata asta. Este pur si sinplu foarte impulsiva. ) Nu pot spune ca este foarte stricta cu mine, imi ofera o oarecare libertate, doar ca intra cu forta in anumite aspecte ale vietii mele. Spre exemplu viata sexuala. Daca mi-am inceput-o? Da. Daca ii voi spune vreodata? Probabil dupa ce voi face un copil si va fi evident. Nu cred ca vom ajunge niciodata pe aceeasi lungime de unda din privinta asta. Nu e de acord cu relatiile sexuale inainte de casatorie. Doar in momente foarte bune. Uneori ma intreb daca o deranjeaza mai mult ce fac eu sau ce spun vecinii. (Care nu au nimic mai bun de facut decat sa urmareasca tot ce misca) Desi nu prea au ce sa afle din viata mea personala. Partenerul meu este stabil. Nu il cunoastecunoaste (desi nu si a manifestat niciodata dorinta) dar nici nu areare nimic impotriva cu el. Alte banalitati de la care pornesc certuri serioase: patul nefacut si ceasca de cafes uitata goala peste zi in camera mea. Si un alt lucru care ma deranjeaza este ca nu prea e de acord cu activitatile extrascoalare. Ma refer la cele pe termen lung. Spre exemplu daca am o pasiune si vreau sa fac un curs pentru asta es considera ca timpul si banii folositi sunt o mare pierdere si ca mai bine stau sa mai fac cateva exercitii la mate. Cred ca asta |
||
|
|
|||
|
|
Nu ne-ai spus ce varsta ai,dar banuiesc ca esti la liceu.Parintii nostri fac parte dintr-o alta generatie, in care viata sexula inainte de casatorie era de neconceput. E greu pt. ei sa accepte ca lucrurile s-au schimbat, ca esti deja femeie si ai anumite nevoi.Dupa parerea mea, sa-i convingi ca ai dreptate e o pierdere de vreme.Poarta-te responsabil si asuma-ti deciziile.Din pacate sau din fericire va trebui sa ii accepti inca”intratul cu forta”, pentru ca esti in casa ei iar ea nu intelege ca esti deja adult . Daca te cearta pt dezordine, crede-ma ca o face spre binele tau. Este mult mai bine sa-ti spuna acum mama sa-ti aranjezi patul decat sa-ti spuna mai tarziu soacra.Crede-ma ca stiu ce spun. Nu astepta intelegere fata de hobby-urile tale, poate e peste puterea ei sa inteleaga.Fa ce consideri ca e bine, accepta si mai presus de toate gandeste inainte sa actionezi
|
||
|
|
|||
|
|
Ai putea incerca sa discuti cu mama despre motivele care o fac sa fie atat de intruziva. A patit oare ceva cand a fost tanara? Parintii ei au "tinut-o din scurt"? Poate daca ai rabdare si poti "scoate" aceste informatii de la ea, va intelege ca o auzi si ca o intelegi, ca te poti feri de ce a patit ea. Poate ca te va lasa in pace, astfel. Din pacate, mama ta are nevoie de terapie. Poate ii sugerezi terapie de familie? Mult succes si mentine-ti echilibrul!
|
||
|
|
|||
|
|
Suporta pana termini scoala, dar invata cum. Apoi pleaca. Un articol pe tema asta: http://invingemstresul.com/more/34
|
||
Ma confrunt cu cea mai grea perioada din viata mea! Soacra mea are metastaze cerebrale. I-am ascuns adevarul si am luat-o la noi acasa. I s-au dat putine luni de trait. Insa nu mai accepta tratamentul si ajutorul nostru si ne acuza ca o tinem cu forta. Ne cere insistent sa o ducem la ea acasa sau se sinucide.
|
|
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:
Buna ziua! Ma confrunt acum cu cea mai greaperioada din viata mea! In urma cu o luna si jumatate, socrei mele, de profesie medic, inca activa, i s-a pus cruntul diagnostic de metastaze cerebrale. Urmand sfqtul colegelor ei, i-am ascuns adevarul. I s-au dat putine luni de trait, am luat-o la noi si urmeaza un tratament paleativ. Problema noastra este ca a ajuns intr-un stadiu in care nu mai accepta nici tratamentul, niciajutorul nostru si ne acuza ca o tinem cu forta. Ne cere insistent sa o ducem la ea acasa sau se sinucide. Suntem intr-un stres continuu si nu stim ce solutie avem. Sa ii spunem adevarul sau sa suportam starea actuala! Avem nevoie urgent de un sfat! |
||
|
|
|||
|
|
Imi pare rau pt situatia in care va aflati insa tehnic vorbind, daca nu este scoasa din drepturi atunci o retineti impotriva vointei, fapt ilegal. Incercati totusi sa luati o hotarare ca familie.
|
||
|
|
|||
|
|
este o problema de familie asa cum spune dl psihoterapeut Botezat-Antonescu Radu, incercati sa va detasati de problema medicala si gandind "la rece" veti putea lua cea mai buna hotarare…succes!
|
||
|
|
|||
|
|
Doamna, imi pare rau sa va atrag atentia ca, perioada cea mai grea, nu este a dvs, ci a soacrei dvs care-si traieste ultimele luni, zile. Este o situatie dificila, dureroasa, in care este important sa va pastrati ratiunea si bunul simt. Nu stiu cat de corect este sa nu stie adevarul – ma refer la faptul ca fiecare om are unele dorinte, incusiv privind bunurile patrimoniale, sau sa-si rezolve unele situatii, unele relatii. Mai mult, referitor cu luatul la dvs acasa – personal cred ca este o decizie..egoista. Considerati ca-i faceti bine, ca o supravegheati, insa sunteti doar comozi. Avand in vedere ca stadiul terminal al bolii, omeneste ar fi sa o duceti acasa , in mediul sau , in caminul sau..in patul sau, stimata doamna. Si daca tot e vorba de o perioada mai scurta, merita sa va ganditi cum o puteti ajuta in mod real. Cu siguranta veti putea colabora cu ea si pt tratament, ca se va simti mai bine acasa la ea, si nu va mai avea si nervozitate, frustrare, furie – destul ca e atat de suferinda..nu credeti..??!!
|
||
|
|
|||
|
|
Sustin ideea ca doamna trebuie dusa acasa pentru a-si trai ultimele zile intr-un mediul in care se simte bine. Imi este greu sa cred ca dansa nu stie – cel putin banuieste, ca are probleme mari cu atat mai mult cu cat este de profesie medic. Pentru linistea sufleteasca a dansai si apoi a dvs, e bine sa mearga acasa.
|
||
|
|
|||
|
|
Tatăl meu a avut metastaze cerebrale. Și da în ultimele saptamani de viata a refuzat tratamentul. El știa ca va muri și noi nu am putu decât sa îi fim alături și sa îi spunem ca ul iubim. În ultimele zile din viata a stat acasă chiar dacă se simte rău a vrut acasă la el acasă. Și-am stat alături de el acasă și azi e un an de când l-am văzut ultima oara în viata ca apoi a și murit. Da e greu sa ai cineva drag în astfel de situație dar persoanei bolnave îi este și mai greu pt ca știe ca va muri. Da i-ati ascuns ca are metastaze dar ea știe ca e ceva un neregula cu ea ca viata i se va sfârși. Poate nu azimut mâine dar știe. Eu consider ca ea ar trebui sa își trăiască ultimele momente fericita la ea în casa. Dar alături de copiii ei. Eu una acu un an câteva zile nu am fost la munca eram mereu acasă cu mama cu sora mea și cu tata. Tine minte ca înnainte sa moara cu câteva zile ne-am jucat carti cu el și m-am distrat enorm și pt el asta a fost o mare bucurie. Căci de a 2 a zi a fost inconștient pana a murit. Dar ma bucur ca am fost alături de el și ca a fost acasa
|
||
|
|
|||
|
|
s-ar putea sa aiba mari regrete vazand ca i s-a spus adevarul mult prea tarziu si nu mai are puterea de a-si incheia socoteala cu viata asa cum ar fi dorit.Ca medic a vazut multe si poate va reamintiti din discutiile purtate cu ea, cum considera ca ar fi bine de abordat oasemenea situatie. Deoarece este medic, probabil ca de mult banuieste ceva, iar faptul ca nu-i spuneti adevarul o face sa devina si mai banuitoare ceeace oricum o face sa se gandeasca la ceeace este mai rau.
|
||
|
|
|||
|
|
Faptul ca ati mutat-o din propria casa ii agraveaza starea. Ingrijirea nu compenseaza lipsa casei…
|
||
|
|
|||
|
|
Mai devreme sau mai tatziu tot isi va da seama! Putere multa va doresc!
|
||
|
|
|||
|
|
Inclusiv in centrele rezidentiale, unde se acorda ingrijiri 24 din 24 de ore, se urmareste demnitatea umana si autonomia persoanei, indiferent ca sufera de un handicap accentuat sau are o boala in stare terminala. Nu-i luati aceasta sansa de a trai demn pana in ultima clipa. Iar daca are o oarecare autonomie, nu i-o subminati. Faptul ca ameninta cu sinuciderea… ce va spune??? Ii este bine acolo? Nu cred ca vrea singuratate, neaparat; poate va vrea langa ea, dar in casa ei, unde are si intimitate. Cred ca orice om si-ar dori sa moara acolo unde totul este cunoscut pentru el. frica de moarte se atenueaza prin cunoastere.
|
||
M-am despartit de sotul meu care in continuare ma urmareste si ma abuzeaza fizic si emotional, dupa care am intalnit genul acela de iubire pe care am asteptat-o toata viata, insa el incheia totul spunand ca se intoarce la sotia lui, iar eu sunt in depresie.
|
|
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:
Buna ziua, ma numesc Olivia si am 29 de ani, am fost casatorita de aproape 4 ani si am decis sa pun punct relatiei datorita neintelegerilor dintre mine si sotul meu. Am ajuns in faza in care intre noi au aparut multe discutii, certuri, injuraturi si chiar batai. De 1 an de zile am incercat sa merg sa divortez dar nu mi-am facut curaj, in acelasi timp verisorul sotului mee s-a apropiat foarte mult de mine si mi-a decalarat iubirea lui, m-am indragostit de el..a fost genul acela de iubire pe care am asteptat-o toata viata, cu vorbe frumoase, mult respect si intelegere, cu planuri de viitor si multe promisiunui facute de catre el,el fiind in acelasi timp intr-o casnicie care theoretic nu mai mergea de mult…am ajuns sa traim o iubire imposibila datorita faptului ca el este verisorul sotului meu. Eu am divortat…ne facuseram planuri sa plecam din tara, era genul de barbat romantic si indragostit de mine ca si om, mi-o repeat zilnic la telefon si in mesaje si m-a incurajat sa du |
||
|
|
|||
|
|
Vorbiti cu terapeutul despre aceste lucruri. Si daca ati renuntat la terapie poate este momentul sa o reluati. Situatia este destul de complexa avand in vedere ca v-ati despartit de 2 persoane intr-un interval scurt de timp. Poate este momentul sa va ganditi la ce doriti dv. si sa sa intelegeti de ce atrageti acest tip de parteneri care va dezamagesc. Schimbarea incepe cu dvs. Succes, se poate!
|
||
|
|
|||
|
|
Imi pare rau pentru suferinta prin care treceti. Cred ca este sfasietoare. Din pacate, acum nu puteti vedea "capatul tunelului", dar cu siguranta este mai bine ca v-ati despartit acum de var, decat mai tarziu. Probabil ca dvs. urmariti un tipar (asa cum a spus si colega mea) inconstient, atragand un anumit gen de barbati care va ofera un anumit tip de traire. Cum a fost relatia cu tatal dvs.? Ati primit afectiune neconditionata de la parinti? La aceste intrebari si altele tb sa va raspundeti in cadrul unei terapii. O sa aveti si o anumita perioada "de doliu" dupa cele 2 relatii, dar o sa va reveniti. Apelati la serviciile unui psihoterapeut si va veti reveni mai repede. Sanatate multa!
|
||
|
|
|||
|
|
Ce ar fi ca de acum inainte, pentru o perioada, sa incepeti sa aveti o relatie faorte stabila cu cineva care nu va poate dezamagi: cu dimneavoastra? Cum ar fi sa va luati putin "ochii" de la cele doua persoane care v-au dezamagit si sa va indreptati atentia spre dumneavoastra? Atentia dumneavoastra este prea focusata pe cele doua persoane. Parca va uitati printr-un tub ingust la viata dumneavoastra si in vizor apare doar acest eveniment neplacut. Ce ar fi sa nu va mai uitati prin acest tub, sa-l dati jos de la ochi sa sa priviti putin in jur? E mai amplu acum? Noi va putem ajuta foarte putin pe acest forum; dar daca ati fost la psiholog si continuati sa va simtiti la fel, inseamna ca nu ati fost suficient. Exista si terapii mai scurte, va recomand psihoterapie cognitiv-comportamentala. Gasiti un specialist in localitatea dumneavoastra care are aceasta orientare terapeutica si reluati sedintele. Medicatia actioneaza la nivelul neurotransmitatorilor, dar nu va scoate ideile. Combinatia dintre medicatie si psihoterapie e cea mai eficienta in cazurile mai intense. Sa stiti ca nu doar ca exista sperante, dar se poate trata cu succes depresia in secolul nostru. E nevoie de putina energie, ca sa puteti iesi din casa, la sedintele de psihoterapie. Va va lumina si va veti recapata forta de a invinge toate dezamagirile vechi si pe cele noi! Multa sanatate va doresc!
|
||
|
|
|||
|
|
Psihoterapeut. Nu psiholog.
|
||
Am 16 ani si un complex enorm cu kilogramele in plus. De cand m-am ingrasat plang zilnic, nu mai ies, nu mai am incredere in mine. Toata lumea rade de mine. Sunt un dezastru si uneori simt ca imi pierd mintile.
|
|
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:
Buna. Am 16 ani si un complex enorm cu kilogramele in plus. de cand m-am ingrasat plang zilnic,nu mai ies,nu mai am incredere in mine. Toata lumea rede de mine. Am tinut diete si diete,m-am infometat sa arat bine si degeaba. Mi-am pierdut toata intrederea in mine. Sunt un dezastru. Chestia cu kilogramele pare o banalitate. Am complexul asta de cativa ani. Uneori simt ca imi pierd mintile,abia ma pot opri din plans,toti isi bat joc de mine si am ajuns intr-un punct in care nu mai vad nici o situatie de scapare. |
||
|
|
|||
|
|
poate nu ai facut cum trebuie acele diete… poate tine de stilul de viata pe care il ai… sunt multe elemente. Stima de sine este importanta in asemenea cazuri. Discuta cu psihologul scolar despre ce ti se intampla si cu un nutritionist despre corpul tau. Curaj!
|
||
|
|
|||
|
|
Din cele scrise de tine inteleg ca te afecteaza foarte mult aceasta situatie. Insa, chiar toata lumea rade de tine sau tu nu te simti confortabil in aceasta situatie? Este important ca ai incercar sa faci anumite lucruri pentru a iesi din situatie si poate ca alaturi de un terapeut vei putea sa descoperi si alte resurse.
|
||
|
|
|||
|
|
Dieta si miscarea fizica conteaza enorm si cu siguranta sunt necesare. Cauzele sunt insa emotionale, iar daca acestea nu sunt corectate, doar un regim nu va da rezultate pe termen indelungat. In cazul tau, te pot ajuta pentru echilibrare remediile florale Bach, respectiv: Marul Paduret (Crab Apple – ca purificator fizic si mental, pentru complexul cu greutatea), Castanul Comestibil (Sweet Chestnut – pentru starea de disperare) si Larita (Larch – pentru lipsa de incredere pe care o resimti). Sunt picaturi 100% naturale, ce actioneaza vibrational, pentru echilibrarea planului mental-emotional.
|
||
|
|
|||
|
|
Stima de sine scazuta alimenteaza dependentele, inclusiv cea de mancare. Ai de lucrat pe mental, pentru a regla dependenta de mancare. Abia apoi vei reusi sa reduci greutatea. E un cerc vicios. Sparge-l!
|
||
|
|
|||
|
|
Mergi la sala si "mergi" pe banda, nu alerga, nu tine diete drastice si nu lua medicamente (pastile) pentru slabit. Mergi la pas (mai repejor) prin parc, piata, ocoleste cateva cladiri in fiecare zi si incearca pentru inceput sa te gandesti ca si grasutele sunt dragute…Consuma multa salata de varza alba si apa, sa stii ca o sa te miri dar varza tine de foame;)))))
|
||
Sunt o fire nervoasa si zbier mereu, de cele mai multe ori nici nu imi dau seama cand ridic vocea. Am 2 copii de 4 si 11 ani, dar si la ei zbier aproape mereu. Nu ma pot controla, nervii sunt mai puternici decat mine. Am fost la un psihiatru care mi-a dat un tratament pentru epilepsie (eu nu am aceasta boala). Ma simteam rau de la acel tratament si dupa 3 zile am renuntat.
|
|
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:
Buna ziua!Problema mea consta in fapul ca sunt o fire nervoasa si zbier mereu,de cele mai multe ori nici nu imi dau seama cand ridic vocea.Am crescut cu un tata alcolic si o mama slaba de inger,relatiile cu familia mea sunt platonice.Sunt casatorita cu un barbat bun insa de ani de zile ma atentioneaza ca ma paraseste daca nu imi schimb comportamentul.Eu promit mereu ca ma voi schimba dar nu reusesc mai mult de 3 zile.Am 2 baieti in varsta de 4 si 11 ani dar si la ei zbier aproape mereu.Nu ma pot controla,nervi sunt mai puternici decat mine,ma enervez instant de la orice,nu mai stiu ce sa fac.Am fost la un psihiatru care mi-a dat un tratament pt epilepsie(eu nu am aceasta boala),ma simtean rau de la acel tratament si dupa 3 zile am renuntat la el. Va rog ajutati-ma!!!! imi terorizez familia si eu ii iubesc enorm. |
||
|
|
|||
|
|
Poate ca un terapeut ar fi mai bun într-o astfel de situație? Ai putea învăța cum să gestionezi mai bine comportamentul și emoțiile, astfel încât să nu îți afecteze relația cu soțul, copiii sau alte persoane.. Ai putea explora împreună cu acesta ce anume determina și întreține comportamentul, pentru a-l putea modifica. Incredere!
|
||
|
|
|||
|
|
Cu siguranta v-ar ajuta sa mergeti la terapeut. Acolo veti descoperi cu ajutorul terapeutului de ce aveti aceste stari si le veti prelucra, nefiind nevoita sa le ignorati si sa va "inghititi" nervii. Curaj. Este o investitie mica comparativa cu starea de bine si multumirea pe care le puteti dobandi. Succes!
|
||
|
|
|||
|
|
Cere intelegere din partea familiei, in sensul ca atunci cand pierzi controlul, ei sa te ignore. Ai mai putea sa pleci in alta camera atunci cand iti vine sa tipi…. Sunt solutii de moment, pana cand terapia va avea rezultate.
|
||
|
|
|||
|
|
Terapie…sustinere, invatare, schimbare. Mergeti la un terapeut care va va ajuta sa intelegeti mecanismul prin care va manifestati tipand, fiind revendicativa, imperativa si sa invatati sa a controlati, sa gestionati felul in care comunicati. E bine sa intelegeti ca pana la urma, acest comportament va degrada, va compromite total relatia dvs de familie..Incercati acum, cand sotul inca este langa dvs. In plus, alaturi de terapeut , veti reusi sa va simtiti bine cu dvs , sa va simtiti multumita, sa vedeti si ”plinul” paharului.
|
||
|
|
|||
|
|
Mergeti si cautati ce se afla in spatele reactiilor proprii, sa aflati cum puteti trai emotii pozitive si liniste interioara.
Cautati un psiholog/ psihoterapeut si inarmati-va cu multa rabdare si curaj. Mult succes! |
||
|
|
|||
|
|
Managementul starii nervoase, cu intelegerea a ceea ce o provoaca, exercitii relaxare, respiratie….dar toate acestea doar in cabinetul unui psiholog.
|
||
|
|
|||
|
|
In paralel cu psihoterapia sau de sine statator, va recomand sa folositi din sistemul de terapie florala Bach remediul Corcodus (Cherry Plum-picaturi), pentru echilibrarea starilor de furie (atunci cand simtiti ca va pierdeti controlul si cedati nervos). Actioneaza vibrational si nu are nici un fel de contraindicatie.
|
||
|
|
|||
|
|
Totul are o cauza. Un terapeut bun o va descoperi, si veti lucra asupra ei impreuna. E singura solutie! Medicamentele pot atenua temporar doar simptomul, fara sa actioneze asupra cauzelor profunde, care pot fi traume vechi, prejudecati, tipare mentale disfunctionale sau blocaje mentale. Pe care le veti constientiza, atenua si elimina doar ghidata atent de un terapeut bun. Si compatibil cu dvs.
|
||
|
|
|||
|
|
Aveti nevoie de psihoterapie doamna, teama de abandon vine din copilarie si nu o rezolva doar medicatia ci gestionarea emotiilor atunci cand deveniti agresiva…succes!
|
||
Cum pot supraviețui sinuciderii unicului meu fiu de 21 de ani? Ma simt vinovata, simt ca mor in fiecare zi, simt ca nu mai am niciun rost. Ce pot sa fac in afara de a lua antidepresive?
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Cum pot supraviețui, sinucideri unicului meu fiu de 21ani?? Ma simpt vinovata de a nu fi făcut tot ce puteam ptr a-l salva,simpt ca mor în fiecare zi,și au trecut doar 2 luni,simpt ca zilele sunt nesfârșite și durerea copleșitoare,simpt ca nu mai am nici un rost,îl am doar pe tatăl meu de 78 ani.Spunetimi ce pot sa fac în afara de a lua antidepresive, cum pot sa merg mai departe???
|
|||
|
|
|||
|
|
Simt din rândurile dvs atât de multă durere! Cred că este într-adevăr sfâşietor prin ceea ce treceţi. Unica soluţie este să începeţi o terapie care, prin relaţia cu psihoterapeutul, să vă ajute să puteţi trăi cu această durere. În perioada doliului nu puteţi face altceva decât să vă trăiţi suferinţa. Nu uitaţi că nimic nu este lipsit de sens în viaţa, Universul se bazeaza pe armonie şi întelepciune mai presus de capacitatea noastră de a cuprinde lucrurile.Apoi,fiecare om este liber să aleagă. Fiul dvs a ales această cale.Rugaţi-vă pt el. Moartea nu ne desparte decât fizic, în spirit puteţi fi în continuare alături de el
|
||
|
|
|||
|
|
Acum puteti doar plange, si daca sunteti credincioasa, sa va rugati. Mai tarziu, atunci cand nu veti mai avea lacrimi, incepeti o terapie si incercati sa va repuneti pe fagas. Toti murim, este ceva ce se intampla tuturor si lasa un mare gol in sufletele celor dragi. Insa, viata merge mai departe, cu bune, cu rele. Puteti face mult bine celor din jurul dvs., in memoria fiului dvs. Depinde doar de dvs. ce alegeti sa faceti. Condoleante!
|
||
|
|
|||
|
|
|||
|
|
|||
|
|
Nimic nu te poate consola, nimic nu poate sa iti stinga durerea din suflet. Nu este in firea lucrurilor ca parintii sa isi ingroape copiii. Poti doar sa iti plangi durerea si sa te gandesti ca private ar fi fost suferinta care l-a impins pe fiul tau sa faca asta, acum aceasta suferinta a incetat pentru el. Roaga-te pentru ca sufletul lui sa isi gaseasca linistea acolo unde se afla acum.
|
||
|
|
|||
|
|
Puteti plange, puteti sa va rugati, puteti sa mergeti la un duhovnic sau la un alt confesor pentru a cauta secunda de secunda sa gasiti linistea interioara, aceea situata dincolo de suferinta aceasta, puteti sa cautati fapte si activitati prin care sa transformati durerea in lucruri/ actiuni concrete si durabile.
Pace si lumina! |
||
|
|
|||
|
|
Imi pare tare rau sa aud ce s-a intamplat si nu pot decat sa imi imaginez suferinta prin care treceti! Este dificil sa gaseti cuvintele potrivite in astfel de situatii insa va pot spune ca aveti nevoie de timp in care sa va traiti doliul, sa plangeti, sa invatati sa traiti cu aceasta pierdere! Asa cum au spus si colegii mei, puteti incerca sa va implicati in diverse activitati care ar onora memoria fiului dumneavoastra plecand de la acele lucruri care ii placeau lui! De asemenea, daca aveti posibilitatea, puteti participa si la un grup de suport, cu alti parinti in situatii asemanatoare, sau puteti apela la un terapeut! Condoleante!
|
||
|
|
|||
|
|
RASPUNS DE LA PERSOANA CARE A POSTAT INTREBAREA: “Mulțumesc pentru sfaturi,dar este foarte greu,este o durere de nedescris,nu dorești nici dușmanului tău asa durere, sa ai un singur copil,sa faci ce poți pentru el și apoi sa nu îl mai ai.E greu sa fi părinte,este cea mai grea și riscanta “profesie”!!!Nu știu ce voi face,dar este foarte greu sa depășești momentul,orice îmi aduce aminte de el,de copilăria lui,de….. tot ce a fost și este el pentru mine!!!Da știu trebuie sa învăț sa trăiesc cu durerea,sa..Dar este foarte greu.Cine nu a trecut sau trece prin astfel de momente nu poate sa știe cat de mare e durerea unui părinte. Sincer, nu știu cum voi trece peste durere.Aș dori să știu dacă sunt grupuri de suport pentru persoane aflate în aceeași situație ca mine. Imi puteți spune? va mulțumesc… “.
|
||
|
|
|||
|
|
Puteti lua legatura cu cei de aici: http://www.organizatiaemma.ro/resurse/sinuciderea
|
||
|
|
|||
|
|
Sau cu cei de aici: http://existaviatadupadoliu.ro/servicii/
|
||
|
|
|||
|
|
Pierderea celor dragi lasa intotdeauna rani adanci in suflet. Ca sprijin, in aceasta perioada, va recomand sa folositi remediul floral Castan Comestibil (Sweet Chestnut) pentru a echilibra starile de disperare extrema, inima zdrobita, agonie mentala, iar pentru sentimentul de vina pe care il resimtiti, folositi remediul de Pin. Picaturile actioneaza doar vibrational, nu dau dependenta si nu au nici un fel de contraindicatii. Se iau cate 4 picaturi de 4 ori/zi.
|
||
|
|
|||
|
|
Stimata doamna, alegerile ne privesc atunci cand suntem maturi, vinovatia nu va va salva de la nimic ci doar incercati sa intelegeti gestul fiului dvs si nu uitati ca moartea nu este grea ci viata si gandul la moarte ne epuizeaza…ganduri buni si liniste va doresc!
|
||
Cum intervin pentru o persoana aflata in depresie care respinge ajutorul? Are 54 de ani, este divortata a doua oara, a avut o tentativa de sinucidere, are 12 pisici si simtim ca starea ei se agraveaza.
|
|
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:
Cum intervin pentru o persoana aflata in depresie care respinge ajutorul? Copilarie in familie numeroasa 8 copii,studii medii 2 prietene eu mai dura actualmente respinsa {evitata) una acceptata dar fara influienta.Viata sexuala inactiva momentan 54 de ani,Divortata a doua oara cu sentiment puternic de ura pentru sot ambele casatorii au avut parteneri de alte culturi turc ,evreu fara copii dar cu un avort la primul partener ,o tentativa de sinucidere esuata despre care a vorbit dar fara detalii Religie adventista cu momente de acceptare in prezent respingere. Munca masagist atestat practica buna dar numai pentru minimul de trai ,chirie mancare si pisici 12 la numar convietuire in 2 camere una ordonata iar una in totala dezordine .Nu avem cunostiinta de un diagnostic refuza un consult acum accepta numai o prietena sa-i vorbeasca fara sa primeasca ceva de la ea nici macar ajutorul in curatenia acelei camere .Relatii cu familia o data pe an politete .E la un an de la divort si |
||
|
|
|||
|
|
din punct de vedere legal nu se poate interveni decat in cazul in care o persoana prezinta un pericol de vatamare pt sine sau ce din jur. Daca dansa refuza tratamentul si nu poate fi convinsa de cei apropiati ca are nevoie de ajutor… din pacate nu poate fi obligata. Sugestia mea ar fi sa contactati si autoritatile.
|
||
|
|
|||
|
|
O despărțire, cu atât mai mult doua, poate avea manifestări similare perioadei de doliu. În cazul dânsei, lucrurile par a fi mai complicate. Puteti urma sugestia colegului, iar în același timp, puteți începe dvs. un proces terapeutic în care sa învățați cum sa faceți față mai bine situației prietenei. De multe ori, astfel de situații se reflectă și asupra persoanelor apropiate, fiind greu de gestionat
|
||
|
|
|||
|
|
Nu intervii, daca nu ai cooperarea ei. Altfel, esti un persecutor care agraveaza lucrurile.
|
||
|
|
|||
|
|
RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A POSTAT INTREBAREA: "Am citit raspunsurile d-voastra ,toate au fost de ajutor in sensul ca insistenta mea in ajutor poate deveni agresiune si nu o doresc ,iar ajutorul oferit de prietena a-doua are influiente depresive am hotarat sa stam la distanta si poate trece singura perioada de doliu numit divort."
|
||
Bunica mea nu mai poate sa treaca peste decesul surorii ei. Erau foarte apropiate si vorbeau in fiecare zi! Aceasta a fost gasita decedata in casa si pentru bunica mea a fost un soc! De atunci plange incontinuu si imi este teama ca buni a a mea sa nu se imbolnaveasca.
|
|
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ! Nu eu am o problema , ci bunică mea … te rog sa ma ajuți cu un raspuns !! Bunica mea nu mai poate sa treacă peste decesul surori ei dragi , erau foarte apropiate si vorbeau in fiecare zi ! Aceasta a fost găsită decetada in casa si pentru bunica mea a fost un soc ! De atunci plânge in turna pana acum … maine , marți se face o saptamana de cand ea a decedat ! ( si mie imi pare rău ) dar mie in acelasi timp mie frica ca buni a a mea sa nu se imbolnavesca. .. va rog sa ma ajutati cu un sfat !! Multumesc !
|
||
|
|
|||
|
|
Condoleanțe! Regret pierderea suferită. După un deces, o perioada de doliu e normala însă dacă starea bunicii persistă, puteți apela la un specialist.
|
||
|
|
|||
|
|
in primul rand condoleante! Este firesc ca bunica ta sa simta ceea ce simte acum si iti inteleg grija pe care i-o porti. Acest gen de soc este foarte puternic, cu atat mai puternic pt o persoana in varsta. Incercati sa fiti tot timpul alaturi de ea in aceasta perioada si daca vedeti ca starea ei devina rea incercati sa luati legatura cu un medic psihiatru.
|
||
|
|
|||
|
|
Durerea trebuie consumata. E necesara trairea doliului si fiecare o facem in felul nostru. O poti ajuta fara s-o compatimesti, ci fiindu-i alaturi aratandu-i intelegerea ta: de exemplu, o strangi in brate cand plange, mergi uneori si tu cu ea la cimitir, o asculti cu interes cand povesteste despre sora ei; observa procesul in timp si daca in cateva luni nu se schimba nimic in sensul unei linistiri, atunci apeleaza la un consult de specialitate (pot fi unele aspecte de care tu sa nu stii si pe care bunica sa nu le fi rezolvat cu sora, anumite frici existentiale, acestea se pot discuta intr-o terapie).
|
||
Am 18 ani jumatate si imi este frica de relatii, de sentimente. Parintii mei mi-au impus, m-au “indocrinat” sa fiu virgina, primul partener sexual sa fie si ultimul. Nu este neaparat ceva rau, dar sunt de parere ca daca simti ca vrei, ar trebui sa o faci. Am fost educata sa tin cont de ce zic ceilalti, de parca ar avea dreptul sa judece.
|
|
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna.Ma numesc Cristina,am 18 ani jumatate si anumite neclaritati,temeri,imi este frica de relatii,tot ce implica acestea,pe scurt de.. sentimente.Vreau sa va adresez o intrebare deoarece cred ca am nevoie de un sfat,conversatie,iar confidentialitatea, faptul ca vorbesc cu cineva necunoscut imi ofera o stare de siguranta.In general nu spun ceea ce simt,pur si simplu nu imi place sa ma victimizez sau sa inspir mila.Incep prin a spune ca intotdeauna m-am simtit diferita(uneori a fost placut alteori neplacut).Parintii mei mi-au impus,m-au “indocrinat” sa fiu virgina,primul partener sexual sa fie si ultimul.Nu este neaparat ceva rau,dar sunt de parere ca daca simti ca vrei ar trebui sa o faci.Am fost educata sa tin cont de ce zic ceilalti,de parca ar avea dreptul sa judece.Ma gandesc cum ar fi atunci cand o sa imi doresc sa fac lucrul acesta.Problema este ca imi este frica de necunoscut,de tot ce implica un barbat,mi-e teama de sentimente,sa nu gresesc,consider ca atunci cand tii
la cineva devii slab,stii ca ii oferi sansa de a te dezamagi. Aproape toate fetele,colegele nu se mai gandesc la asta,ele deja stiu..SI eu am avut o relatie,dar nu am tinut la el si nici nu am facut nimic.Acum insa imi place de un barbat,are 28 de ani….din dorinta de a actiona din impuls,a vedea cum este..a gresi,l-am invitat la un suc,a zis doar ca este plecat.Ideea este ca el nu are cum sa comunice cu mine,deoarece eu nu prea ies-suntem din acelasi oras,dar l-am vazut doar de doua ori,dar pentru prima oara imi place atitudinea lui,siguranta lui,cred ca ma atrage fizic. Mesajul I l-am trimis de la cineva.Oricum nu cred ca ma place si nu inteleg de ce,asta ma consuma,probabil ma considera un copil.Majoritatea oricum zic ca nu mai exista iubire adevarata si pana la urma si eu cred ca relatiile nu dureaza,m-am gandit cum ar fi daca i-as zice sa facem….dragoste fara a avea o relatie,nu Stiu daca as putea sa fac asta si in felul asta,dar…in asa as evita complicatiile.Nu Stiu de ce ma gandesc sa fac asta,poate pentru ca societatea ma influenteaza.Ce credeti?Cum ar trebui sa procedez?Exista iubire?De ce imi este frica de relatii,baieti?Barbatii pot iubi fără a face …?Relatiile durează?De ce nu inteleg parintii ca am crescut?Deja îmi gătesc singura,am singura grija de mine…Pot lua decizii.Ma fac sa mă simt un copil.Vor sa rezolve ei totul in locul meu. |
||
|
|
|||
|
|
din ce ne-ai scris eu simt un mare conflict… pe deoparte parintii te limiteaza total, practic, iar tu simti lucruri perfect normale si sanatoase unei persoane la varsta ta. Eu cred ca toate blocajele tale (teama de bbarbati,etc.) se trag din cenzura parintilor tai. Tu judeci foarte bine situatia, cel putin din punctul meu de vedere, intr-un mod matur, desi inca esti o tanara in plina evolutie. Sfatul meu ar fi sa o iei mai ‘usor’. Ideal ar fi sa discuti cu un psiholog/psihoterapeut o vreme si sa iti intelegi sentimentele mai bine inainte de a actiona intr-un fel sau altul (‘graba strica treaba’). Ai incredere in tine! Curaj!
|
||
|
|
|||
|
|
Asa cum ai spus si tu si asa cum a subliniat si colegul, sunt multe aspecte pe care le-ai putea explora impreuna cu un terapeut, in confidentialitate. Am putea face asumptii in baza a ceea ce ai spus – parintii au fost restrictivi, ai internalizat si tu din valorile lor, dar ca revolta, te gandesti sa-ti incepi viata sexuala fara implicatii emotionale. Inainte de a lua o decizie, exploreaza propriile temeri, propriile valori, invata cum sa gestionezi mai bine situatia cu parintii, iar ulterior, alege ce e mai bine pentru tine.
|
||
|
|
|||
|
|
Din experienta mea îți pot spune ca iubire exista și că relațiile durează cat vor cei 2 parteneri. Barbatii pot avea o relație fără sex atât cât sunt dispuși să o facă. În ceea ce îi privește pe părinții tăi încearcă să ai o discuție sincera cu ei. Ei cum erau la Vârsta ta? În ceea ce privește lumea și părerile ei nu ar trebui să te intereseze prea mult pentru ca unii oameni vor sa bârfească și acei oameni vor găsi motive indiferent de ceea ce faci. Să iubești și să fi iubită pentru mine inseamna fericire nu vulnerabilitate. Încearcă să comunici. Sa oferi și să culegi informatii. Astfel îți va fi ușor să decizi.
|
||
