Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Locuiesc in Italia de 8 ani impreuna cu sotia si fiul nostru.Sotia se ocupa de casa si de baiat, iar eu lucrez ca sofer de camion .Sunt plecat toata saptamana,doar in weekend pot fi acasa cu familia. Nu e deloc usor insa facem fata cheltuielilor si traim decent.Recent am descoperit ca sotia mea se intilneste cu altcineva .La inceput nu a recunoscut, apoi mi-a spus ca se intilneau doar sa vorbeasca, si ca eu sunt de vina ,ca sunt mereu plecat, si ca din punctul ei de vedere relatia noastra s-a racit de tot.Am convenit sa trecem peste acest episod si sa incercam sa ne refacem relatia. Cu toate astea,ea nu face nici un efort. E distanta , rece, indiferenta , iar eu sufar enorm ! O iubesc si vreau sa raminem impreuna, dar tot ce fac nu are nici un efect.Oare am gresit cind i-am iertat aventura ? Nu stiu ce sa fac. Mi-am schimbat programul de lucru si reusesc sa trec pe acasa si in cursul saptamanii.Ii spun mereu ca o iubesc si vreau sa ne crestem baiatul impreuna. Atitudinea ei ramine aceeasi,fara nici cea mai mica urma de afectiune.
Vreau sa imi recuceresc sotia ! Ce trebuie sa fac ? Sufletul mi-e frant de durere, umilit si inselat. Gandul ca ne-am putea desparti si astfel sa plece cu copilul, ma chinuie zi si noapte.
Va rog sa ma sfatuiti cum sa procedez ! Ce sa fac ca sa se indragosteasca iar de mine ? Cu cat insist mai mult, cu atit se indeparteaza mai tare.Oare mai sunt sanse sa fim iar o familie fericita ?
Va multumesc anticipat .

nu prea avem cum sa va ajutam. Nevoile Dvs. au implicatii puternice si se pare ca sotia nici nu prea vrea sa coopereze. Este o problema de cuplu/familie si trebuie discutata in doi; daca ne concentram doar pe ce ati putea face doar Dvs. pt a o recucerii, ma gandesc ca nu ar avea sanse prea mari sa se termine cu bine, in ideea ca ne-am ‘lupta cu morile de vant’. Ideal ar fi sa incepeti impreuna o consiliere si sa vedeti unde puteti ajunge. Mai mult de atat nu imi permit sa va spun, necunoscundu-va situatia intreaga. Dvs. o cunoasteti cel mai bine si nu pot decat sa va incurajez sa va straduiti mai departe, preferabil axati-va pe dialog mult. Succes!

Poate ca ar trebui sa-i propuneti sa faceti cateva sedinte de terapie/consiliere, in felul acesta, intr-un mediu securizat si neutru, va puteti spune fiecare ceea ce va deranjeaza cu adevarat, pentru ca in conditiile de pana acum, comunicarea dintre voi a avut de suferit. Nu disperati, atata timp cat nu va lasati coplesit de orgoliu si nu intrati in panica, fiind consecvent cu atitudinile pozitive catre ea, puteti sa o recastigati. Nu ati spus varsta copilului, dar el merita tot efortul din partea amandorura sa creasca cu parintii lui, atata timp cat este prioritatea voastra si ii doriti binele.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua, vreau sa va întreb daca poti avea grija, in siguranța de un copil de 1 an ai 6 luni daca ai diagnosticul de tulburare schizoafectiva de tip mixt cu mai multe internări.

avand in vedere diagnosticul si faptul ca au existat mai multe episoade de instabilitate ce au dus la diversele internari, din punct de vedere psihiatric nu este este recomandabila o asemenea sarcina.

Un copil mic e solicitant și destul de obositor și pentru o persoana fără probleme. Nu cred ca e recomandat pentru cineva cu probleme.

Problema de sanatate pe care o ai necesita multa atentie si un regim mai special de viata. Un copil mic solicita atentie permanenta, ceea ce ti-ar aduce un stres mare si aproape constant, care ar putea sa-ti dauneze sanatatii.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Uneori rad ca proasta si sunt foarte negativista , mama ma lasat si nu ii pasa de mine .Stau cu tata cu bunica si cu fratele meu , mai mic
.M-am apucat de fumat si consider ca nimanui nu ii pasa de mine.Inaintea ma taiam si loam pastile. Ce sa fac pentru a fi mai pozitiva?

Vă recomand să mergei într-o terapie deoarece acest lucru are legătură cu abandonul mamei.
Cu stimă,
psih. Tiberiu Seeberger

pt inceput mergi si discuta cu un psiholog. Din modul in care ne-ai scris pare ca tratezi cu o oarecare usurinta faptul ca te taiai si luai pastile, un lucru destul de ingrijorator. Cum spune si colegul meu mai sus, cu siguranta ce simti are legatura cu mama ta si dinamica familiei in general. Curaj!

Cu siguranta, un psihoterapeut poate sa te ajute sa intelegi de ce "te taiai si luai pastile" si sa intelegi ca aceste obiceiuri nu sunt o solutie pentru a indeparta suferinta pe care o simti de cand te-a parasit mama. Tu nu esti vinovata cu nimic pentru gestul ei. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

-Pierderea familiei biolgice
-Mate-Info
-18 ani
-It-ist
Nu au existat
-FAmilia mea de aici este ok , nu am nici o problema momentan
-Istoricul meu e unul trist, ( 2 internari in psihiatrie dar fara folos, si peste 100 de sedinte la psiholog)
Si tot la moarte ma gandesc

Buna ziua ! Am si eu o problema, in cateva luni o sa am examenul teoretic la scoala de soferi, si toata familia pune presiune pe mine, sa o iau din prima, si sala si orasul, si pun atata presiune pe mine, incat intr-o seara le-am zis ca daca nu iau sala cum doresc ei o sa ma sinucid, si din pacate ma gandesc din ce in ce mai mult s-o fac, m-am izolat de toti prietenii de tot, nu mai vorbesc cu nimeni, stau in casa toata ziua si fac chestionare pana imi lacrimeaza ochii, la scoala am ajuns sa nu ma mai duc pentru ca nu mai pot sa ma concentrez, am o stare foarte anxioasa, de exemplu atunci cand fac un chestionar si nu stiu o intrebare imi vine sa dau cu ce am la mana, si da cu partea cu sinuciderea am avut multe tentative dar niciuna reusita din pacate, oare sunt din nou in depresie? Help Me

Bună ziua. Ați încercat să vorbiți cu familia despre aceste lucruri? De ce ați fost internat la psihiatrie?
Cu stimă,
psih. Tiberiu Seeberger

luarea unui examen este un stres in sine, plus efortul de a invata pt acel examen. Fa totul in ritmul tau pt ca tu o sa conduci, nu familia, iar ei trebuie sa priceapa acest lucru! Pe de alta parte ai intrebari de ordin medical si ma gandesc ca ar fi bine sa ceri parerea unui alt psihiatru si psihoterapeut. Dupa atata timp si sedinte ineficiente (asa cum spui tu) este clar ca trebuie schimbata metoda de abordare. Curaj si succes!

Ai spus ca – in cateva luni o sa ai examen.. insa tu stai in casa toata ziua sa faci chestionare, eu zic ca pui prea multa presiune pe tine, deoarece te lasi influentat de cei din jur. Cu cat este presiunea mai mare cu atat concentrarea ta o sa fie mai grea. Dute la scoala si fa ce face un adolescent, asa te vei relaxa si o sa vezi ca si atentia ta o sa fie mult mai buna. Carnetul de conducere este doar un accesoriu pentru moment (ma refer la faptul ca nu este vital pentru tine). Permite-ti tie sa gresesti si nu mai incerca sa fi perfect pentru altii. in legatura cu gandurile negative pe care le ai, te sfatuiesc si eu sa mergi la alt psihiatru si sa incerci alta metoda de psihoterapie, te asigur ca merita efortul. Bafta!

Si daca nu iei!? Ce se intampla? Se sfarseste lumea? Eu elev imiment cu participarea la multe olimpiade chiar cu premi la mate am picat bacul. Da am plans am suferit dar am invatat daca o sa cazi ca trebuie sa te ridici si sa mergi mai departe. Si ca viata e al naibi de frumoasa. A da am fost in posturade sinucigas si crezi ca ma ajutat? Nu. Am facut multa terapie si am zis gata am ce invata de la viata
Cazi te ridici! Esuezi mai incerci si tot asa

Din pacate parintii tai ar trebui sa mearga psihoterqpie. explicatiile le-au dat antevorbitoarii mei…

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Eu sunt un copil de 13 ani si de 2 ani m-am mutat in londra si in at aici la scoala este frumos Dar Nu prea am prietenii.Eu locuiesc impreuna cu mama mea iar tatal meu sta tot in anglia doar ca Nu in londra si eu merg in vacanta la el si acolo este foarte frumos si Cand trebuie sa plac acasa si Cand ajung acasa plang foarte mult ca la el am multe prietene si este foarte frumos am si o sora mai mica cu care sa ma joc iar la mine acasa see foarte plictisitor perioada asta de plans dureasa de obiceii 2-3 săptămâni va rog frumos ajutați-ma cu ceva ,va mulțumesc

discuta cu parintii tai sa te lase mai mult la tatal tau. Sanatatea ta mintala si emotionala sunt mai importante! Curaj si succes!

Incearca sa-ti faci prieteni noi. Asta te v-a ajuta. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua. Nici nu stiu cum sa formulez. Stiu ca cev nu este in regula cu mine. Ideea este ca mincesc mult si oboseala psihica atinge in scurt timp cote maxime. Lucrez in domeniul publicitar undeva intre 8 si 14 ore pe zi. Imi este teama sa nu dau intr-o depresie sau ceva de genul. Acasa situatia este oarecum tensionata. Locuiesc cu tatal meu nevasta lui si sira mea de 4 ani jumate. Ai mei fiind divortati. De mama nu as vrea sa povestesc ca este urata situatia cu ea. Prieteni nu prea mai am. Singurii cu care mai ies sunt tovarasi de pahar ca bine inteles m-am imprietenit si cu berea. Sunt constient ca am o problema dar nu stiu ce. Cea mai mare frica o an de o depresie. Ma puteti ajuta cu un sfat? Va multumesc

Este bine ca ati constientizat starea si va puneti intrebari. Inteleg ca ati incercat sa faceti fata situatiei dar nu sunteti multumit de rezultat. Poate v-ar ajuta sa discutati cu un terapeut si astfel sa vedeti situatia dintr-un punct diferit de vedere. Asta v-ar ajuta sa gasiti solutia potrivita.

problema este exact ce ne-ati scris iar frica de depresie (desi eu ma gandesc la sindromul de burnout) este justificata. Cum a spus si colega mea, ma gandesc ca este momentul propice unei explorari. Curaj!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:De cand ma stiu am tot invatat la scoala ca sa ii multumesc pe parintii mei, in privinta asta nu i am dezamagit niciodata, stiu ca nu m au fortat sa urmez profilul de filologie la liceu, ci eu am vrut, stiu ca nu m au fortat nici sa ma duc la facultatea de litere si totusi m am dus fiindca imi tot repetau si continua sa o faca ,,noi vrem sa ajungi cineva” ideea e ca am vrut si eu la litere, voiam sa fiu profesoara, insa am tot stat si m am gandit daca vreau cert lucrul asta…acum imi dau seama ca nu, nu mai vreau, dar nici nu le pot spune parintilor mei fiindca ei ar fi foarte nervosi pe mine si mi ar striga faptul ca si au cheltuit banii cu mine, si bineinteles ca nu vor accepta si vor fi foarte dezamagiti…ce sa fac? vreau sa renunt sa fac altceva cu viata mea, locul meu nu mai e la facultatea de litere…

Felicitări ca ți-ai dat seama! Investiția în educație nu e niciodata zadarnică. A contribuit la formarea ta ca om (intelect, cultură, caracter). Formarea ta îți va folosi în orice ai alege să faci. Mergi cu curaj înainte, un om care își descoperă pasiunea, e un om împlinit.

Asa cum ai realizat dupa un timp destul de lung ca voiai sa fii profesoara, asa s-ar putea sa-ti schimbi iar optiunile. Nu ai precizat varsta, dar banuiesc ca nu ai avut timp sa expersezi munca pentru care te-ai pregatit si ti-ai facut studiile, deci nu prea stii daca esti facuta pentru asta sau nu, daca vrei asta sau altceva. Adevarul este ca atata timp cat nu se pune accent in liceu pe vocatie si nu se cultiva inclinatiile copilului pentru ceea ce il atrage, este foarte greu sa te decizi cam ce ai vrea sa faci si pe ce drum sa o apuci. De obicei esti influentat fie de parinti, fie de cercul de prieteni, fie de trend, de moda, etc. Daca nu au existata evenimente in viata ta in ultimul timp care sa te deturneze de la ceea ce faci acum, s-ar putea ca nemultumirile tale sa fie mai profunde si refulate, neavand puterea sa te lupti cu ele. Ar fi bine sa discuti cu o persoana neutra, de specialitate, cu ajutorul careia sa te edifici ce vrei, ce poti si cum vei putea sa alegi macar de acum incolo astfel incat sa fii impacata cu tine.

eu as adauga sa ai incredere in capacitatea parintilor tai de a face fata momentului chiar daca vor simti ceva neplacut, in timp trece. Ideea voastra, ca familie, este sa iti fie tie bine profesional si in consecinta si personal; a nu fi profesoara nu inseamna ca nu o sa mai poata sa iti fie bine. Curaj si incredere!

Nu ne-ai spus ce an esti la facultate. Daca esti catre final, poate ar trebui sa finalizezi totusi studiile. Oricum incearca sa te angajezi undeva sau sa faci un internship fie in leg cu studiile urmate, fie in alt domeniu. E greu sa iti dai seama ce ti-ar placea sa profesezi fara sa incerci macar in plan real acest lucru. La noi, in sistemul de invatamant se mizeaza mai mult pe teorii depasite de realitatea pietei locurilor de munca. Asa ca experimenteaza, implica-te ca voluntar sau intern pe domenii care te atrag si vezi cum este.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua. As vrea sa ma sfatuti cum sa-i explic fetitei mele de 9 ani ca sunt insarcinata cu al treilea copil. Cea mai mica e tot fetita. Deoarece ea era foarte categorica in privinta aceasta. Acum ne gindim cu sotul cum sa-i explicam ca sa nu o stresam deoarece e foarte emotiva, geloasa si chiar egoista.Va multumim mult.

Aceste reactii ale copiilor apar cand isi fac griji cu privire la dragostea pe care le-o poarta parintii, la timpul petrecut impreuna, la atentia oferita fiecaruia, mai ales cand mai apare un fratior/surioara. A fi categoric presupune, in acest caz, nu un raport de putere, ci o opinie. Asigurati copilul ca a fost auzit, inteles, ca este iubit, dar ca dumneavoastra, parintii, ati hotarat altceva. Este cu adevarat un factor de stres, insa intesitatea este atat de mare pe cat ii permiteti sa fie. Succes!

Majoritatea școlilor au cabinet ptr consiliere. E aiurea ca le ocolim. Când creștem ne dăm seama că e păcat că la timpul acela n-am profitat de aceasta oportunitate pentru a ne dezvolta frumos.emotivitatea,gelozia,egoismul nu o sa treacă cu timpul așa de la sine. Mai ales dacă nu facem nimic pentru asta.
Oricum, dacă aș fi în această situație as încarca să iau legătura cu acel psiholog scolar ( care e si gratuit) încercând să fac o programare după orele copilului.iae micutei i-as spune că după ora X să meargă acolo ptr dezvoltarea ei. Lucru asta o sa se vadă și la rezultatele școlare.
Asta ar fi la problema cu gelozia..care nu e deloc de neglijat.
Acasă, as încerca să aflu de unde izvoraste gelozia ei…
Iar privitor la copilașul care urmează…. As încerca să-i induc ideea că ea și-ar mai dori o surioară. ( Ne-am uita seara la un film de exemplu si as spune ,, uite, ce fericiți sunt. Si eu mi-as dori o familie așa mare…” Apoi, în altă seară i-as pune un film în care o soră e geloasa pe cealaltă să vadă cât de urât e…Si as încerca să-i explic unde greșește fetița din film si cum ar trebui să gândească… Ca nu are motive să fie geloasa etc
La 9 ani e destul de măricică.. o să înțeleagă.
Oricum, cel mai indicat ar fi să apelați la un specialist.

Ii puteti spune ca din dragostea dvs si a sotului dvs veti aduce pe lume un nou bebe, dar ca acest nou eveniment nu o sa afecteze iubirea fata de fiica dvs, ba mai mult ca va sprijiniti si pe ajutorul ei pentru ingrijirea noului bebe, a sorei mai mici. De cele mai multe ori copiilor le este teama de un nou membru in familie. Le este frica ca vor pierde atentia parintilor, ca nu se vor simti la fel de speciali in ochii parintilor cum au fost la inceput….De aceea, este bine sa incercati sa o implicati spre exemplu in alegerea variantelor de jucarii pentru noul bebe, a hainutelor, sa se simta inclusa in aceste pregatiri pentru a metaboliza usor, usor ideea si noua structura familiala. Acest gand aplicandu-se si la sora mai mica. Mult succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua, am 28 de ani, sunt femeie si am o problema in cuplu. Am cunoscut-o pe iubita mea acum aproape 3 ani si timp de 10 luni am avut o relatie la distanta in care ne vedeam cam o data pe luna. Am avut certuri si atunci, dar nimic foarte grav. Dupa 10 luni ne-am mutat impreuna si in urmatoarea perioada au inceput certurile. Ma gandesc ca in fiecare cuplu exista probleme odata cu mutatul. In principal ne certam de la faptul ca eu nu comunic foarte bine, de la anumite convingeri diferite pe care le avem (gen alimentatia, anumite preferinte, obiceiuri legate de religie), iesitul in oras cu prietenii sau colegii de munca pentru ca ea nu a avut prieteni in noua locatie,moment in care eu, desi am inteles-o m-am simtit controlata. Mentionez ca financiar am fost separate si ulterior au aparut discutii legate de achizitionarea unor lucruri impreuna, gen masina, mobila si m-am blocat. Totodata nu pot comunica foarte bine, daca am ceva de spus mi-e frica sa nu-l ranesc pe celalalt sau sa
nu ne certam. Desi iubita mea s-a schimbat si nu mai are tendinta de a ma controla eu inca resimt acest comportament chiar si cand acesta nu mai e prezent.Ultima oara am uitat sa verific telefonul si ea m-a sunat de mai multe ori pentru ca trebuia sa ne vedem, iar eu nu am inteles acest lucru si cu toate ca am gresit neintelegand mesajul si apoi lasand telefonul deoparte am simtit si o oarecare urma de control, desi ea isi dorea doar sa dea de mine. Am ajuns sa nu mai facem aproape nimic impreuna. Cand vreau sa fac ceva , gen sa citesc sau o alta activitate personala, ma simt ciudat pentru ca o las singura si am tendinta sa imi inchipui ca pe ea o deranjeaza pe baza celor intamplate la inceput si ma simt prost. Totodata mie nu imi place foarte mult sa ies in oras si ea simte aceasta nevoie, iar eu in acele momente ma gandesc mai mult la nevoile mele decat ale ei. Consider ca atitudinea mea este legata oarecum si de relatia mea cu mama, pentru ca ea este o fire foarte autoritara, nu
poti spune nu in fata ei si mereu in copilarie a considerat ca daca imi satisface nevoile fizice e suficient.In momentul in care i se spune nu, ea aduce in vedere faptul ca e bolnava si nu o respect, iar eu ma simt vinovata. M-a invatat ca orice lucru de rezolvat sa fie rezolvat de tata, pentru ca atunci cand am fost mica am fost foarte bolnava si amandoi au vrut sa ma protejeze. Mereu m-a facut sa imi doresc sa fiu mai buna si chiar daca eram cea mai buna trebuia sa fiu mereu si mai buna. Cred ca de asta mi-am pierdut increderea in mine, tin minte ca in liceu m-am certat foarte mult cu mama. Acum cred ca din aceasta cauza nu reusesc sa empatizez cu ceilalti si mai ales cu iubita mea. Mereu cand vrea sa facem ceva ma gandesc mai intai daca eu ma simt ok cu activitatea respectiva si nu fac compromisuri. Ea imi spune sa merg la psiholog, dar eu consider ca raspunsurile se afla in mine si eu ar trebui sa le aflu si refuz ideea. Desi o iubesc nu stiu sa-i arat acest lucru si acum lucrurile stau sa se prabuseasca, daca nu cumva deja s-au prabusit. Stiu ca problemele mele nu ar trebui sa fie si problemele ei si ar trebui sa ma schimb si sa ma accept pe mine mai intai. Nu stiu cum sa-i arat ca eu o iubesc.Ea sustine ca nu o iubesc si nu o condamn pentru ca faptele mele nu arata asta.

Un psiholog v ar ajuta sa scoateti la iveala raspunsurile din dvs. Acesta nu vi le va furniza el insusi… Primul pas a fost facut-acela de a constientiza existenta unei probleme,precum si dorinta de a o rezolva. Curaj si succes!

Sigur ca raspunsurile se afla in dvs. Dar de cele mai multe ori faptul ca suntem subiectivi nu ne ajuta sa vedem situatia si din alt punct de vedere. Tocmai aici va ajuta un demers terapeutic: sa vedeti situatia altfel si sa gasiti solutiile.

Este corect raspunsurile se afla in Dvs si cu sustinerea unui life coach veti afla raspunsul corect. Astfel veti stii cum sa va schimbati comportamentul si care este decizia cea mai corecta.

Nimic din ceea ce avem nu poate fi luat si nimic din ceea ce nu vrem nu poate fi adaugat! Ideea este toate trec, dar depide cum si ce consecinte decurg din asta! Nu intodeauna avem puterea de a vedea clar cum stau lucrurile pentru ca privim doar prin prisma unilaterala, prin lentila proprie si judecam doar din “papucii” nostrii. Lucrurile se petrec la jumatate de drum, intre emitaor si receptor, depinde de intentii si de cum sunt receptate mesajele. Ceva din tine produce la ea un comportament si ceva din ea iti determina tie anumite reactii. Faceti bine si mergeti amandoua la o consiliere de cuplu si vedeti de ce ati ales ce ati ales si daca sunteti impacate cu alegerile pe care le-ati facut.

refuzul de a merge la psiholog/psihoterapeut inseamna in sine ‘ceva’… poate un refuz inconstient de a te vindeca? Psihoterapeutul este si un ghid, printre altele, care te poate ajuta sa ajungi mai repede unde iti doresti. Curaj!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Bună. Mă numesc Anda, am 19 ani. De ceva timp trăiesc o stare de spirit ciudată. M-am mutat într-o altă țară, alt oraș, oamenii din jurul meu sunt și ei noi. Am impreisa că locul meu nu e aici, că nu sunt acceptată de cei din jurul meu. Nu pot avea încredere deplină în mine și mă simt foarte aiurea. Cînd eram acasă, la școală aveam aceiași stare, că lumea din jur nu mă acceptă, că sunt mai rea ca alții. Cum aș putea scăpa de asta? Mă puteți ajuta cumva, vă rog?

ideal ar fi sa discuti mai multe sedinte cu un psihoterapeut. Mediul online este limitat si nu poate sa iti ofere decat generalitati in situatia descrisa de tine. Imi imaginez ca este stresanta pt tine aceasta schimbare mare si ca ce simti este reactia la aceasta schimbare. Faptul ca in trecut te simteai similar necesita aprofundare. Ai putea incerca un numar de sedinte online… poate iti ofera cateva raspunsuri, insa ma gandesc ca s-ar putea sa fie nevoie de o calatorie mai lunga. Curaj si succes!